Legislator Case Law & Legislation
264312 RO

HOTĂRÂRE nr. 53 din 18 ianuarie 2023 privind aprobarea stemei orașului Techirghiol, județul Constanța

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 53 din 18 ianuarie 2023 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 20 ianuarie 2023

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA

orașului Techirghiol, județul Constanța

HOTĂRÂRE nr. 53 din 18 ianuarie 2023 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 20 ianuarie 2023

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei orașului Techirghiol, județul Constanța

Descrierea stemei

Stema orașului Techirghiol se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat.

În dreapta, în câmp roșu, este redat un personaj masculin ducând în mâna stângă căpăstrul unui măgar, privind trei sferturi spre stânga, iar în mâna dreaptă având un baston. Personajul este îmbrăcat cu o cămașă cu nasturi, brâu și șalvari, pe cap poartă fes și este desculț.

În stânga, pe câmp albastru se află un soare heraldic, figurat, cu 8 raze mari și 8 raze mici de aur, iar în vârful scutului are un brâu undat negru.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu trei turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate

Personajul este Tekir. Acesta și măgarul său fac aluzie la legenda lacului Techirghiol, care spune că un turc olog și orb a fost condus spre lac de măgarul său rănit. Cei doi s-au vindecat miraculos imediat ce s-au scăldat în lac. Statuia lui Tekir și cea a măgarului sunt amplasate în mijlocul localității Techirghiol.

Proprietățile terapeutice ale lacului, dar și culoarea acestuia sunt redate de brâul negru, soarele este viața, în timp ce albastrul este culoarea apei, a mării.

Coroana murală, cu trei turnuri crenelate, semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.

HOTĂRÂRE nr. 53 din 18 ianuarie 2023 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 20 ianuarie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează

Viceprim-ministru,

Kelemen Hunor

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,

Cseke Attila-Zoltán

București, 18 ianuarie 2023.

Nr. 53.

------

HOTĂRÂRE nr. 53 din 18 ianuarie 2023 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 20 ianuarie 2023

(1) Se aprobă stema orașului Techirghiol, județul Constanța, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei orașului Techirghiol, județul Constanța, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →