HOTĂRÂRE nr. 1.362 din 9 noiembrie 2022 pentru repartizarea pe județe a sumei, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2022, pentru unele unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale în vederea finanțării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat
Statutory Text (5 Articles)
(1) Pentru finanțarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat, în perioada desfășurării activităților didactice în anul 2022, se alocă bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, în cuantum de 146.701 mii lei, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Cu sumele repartizate potrivit alin. (1) se rectifică bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
LISTA
unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și a unităților-pilot
în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar
și sumele alocate pentru finanțarea programului în anul 2022 pentru anul școlar 2022-2023
Nr.
crt.
Județul
Tip UAT
Unitatea/Subdiviziunea administrativ-teritorială
Unitatea de învățământ
Buget 2022
- mii lei -
0
1
2
3
4
5
Total județul Alba
2.688
1
Alba
comună
Bucerdea Grânoasă
Școala Gimnazială „Ioan Maiorescu“
262
2
Alba
comună
Unirea
Școala Gimnazială „Avram Iancu“
412
3
Alba
comună
Roșia Montană
Școala Gimnazială „Simion Balint“ Roșia Montană
292
4
Alba
comună
Cetatea de Baltă
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare“ Cetatea de Baltă
264
5
Alba
comună
Blaj-Tiur
Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu“ Blaj-Tiur
593
6
Alba
comună
Scărișoara
Școala Gimnazială Scărișoara
180
7
Alba
comună
Albac
Liceul Tehnologic „Țara Moților“ Albac
364
8
Alba
comună
Cergău
Școala Gimnazială „Aron Cotruș“ Cergău Mare
145
9
Alba
comună
Hopârta
Școala Gimnazială Hopârta
30
10
Alba
comună
Vidra
Școala Gimnazială Vidra
36
11
Alba
comună
Gârbova
Școala Gimnazială Gârbova
65
12
Alba
comună
Bucium
Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu“ Bucium
18
13
Alba
comună
Ciuruleasa
Școala Gimnazială Ciuruleasa
27
Total județul Arad
4.526
14
Arad
municipiu
Arad
Școala Gimnazială „Ilarion Felea“
302
15
Arad
municipiu
Arad
Liceul Tehnologic „Francisc Neuman“
703
16
Arad
municipiu
Arad
Școala Gimnazială „Adam Nicolae“
259
17
Arad
oraș
Sântana
Școala Gimnazială Sântana
806
18
Arad
oraș
Curtici
Liceul Tehnologic „Ion Creangă“ Curtici
606
19
Arad
municipiu
Arad
Școala Gimnazială „Iosif Moldovan“ Arad
397
20
Arad
comună
Covăsânț
Școala Gimnazială „Corneliu Micloși“ Covăsânț
162
21
Arad
comună
Șiria
Școala Gimnazială „Ioan Slavici“ Șiria
640
22
Arad
comună
Apateu
Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici“ Apateu
84
23
Arad
oraș
Lipova
Liceul „Atanasie Marienescu“
285
24
Arad
oraș
Lipova
Liceul „Sever Bocu“
146
25
Arad
comună
Târnova
Școala Gimnazială Târnova
98
26
Arad
comună
Vărădia de Mureș
Școala Gimnazială „Cristian Herbei“ Vărădia de Mureș
38
Total județul Argeș
2.334
27
Argeș
comună
Albeștii de Argeș
Școala Gimnazială Albeștii de Argeș
494
28
Argeș
comună
Hârtiești
Școala Gimnazială Nr. 1 Hârtiești
357
29
Argeș
comună
Micești
Școala Gimnazială Nr. 1 Micești
772
30
Argeș
comună
Țițești
Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu“ Țițești
520
31
Argeș
comună
Bughea de Sus
Școala Gimnazială Nr. 1 Bughea de Sus
66
32
Argeș
comună
Valea Mare Pravăț
Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Mare Pravăț
125
Total județul Bacău
3.710
33
Bacău
comună
Dofteana
Școala Gimnazială „Scarlat Longhin“ Dofteana
832
34
Bacău
comună
Poduri
Școala Gimnazială „Gen Nicolae Șova“ Poduri
637
35
Bacău
comună
Gura Văii
Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Văii
411
36
Bacău
comună
Ghimeș
Școala Gimnazială „Dani Gergely“ Ghimeș
199
37
Bacău
comună
Asău
Școala Gimnazială Asău
593
38
Bacău
comună
Lipova
Școala Gimnazială Lipova
474
39
Bacău
comună
Solonț
Școala Gimnazială Solonț
298
40
Bacău
comună
Glăvănești
Școala Gimnazială Glăvănești
81
41
Bacău
comună
Traian
Școala Gimnazială Traian
79
42
Bacău
comună
Buhoci
Școala Gimnazială „Constantin Popovici“ Buhoci
106
Total județul Bihor
5.684
43
Bihor
comună
Sânmartin
Liceul Tehnologic „Felix“ Sânmartin
945
44
Bihor
comună
Ineu
Școala Gimnazială „Puiu Sever“ Ineu
681
45
Bihor
comună
Ciumeghiu
Școala Gimnazială Nr. 1 Ciumeghiu
573
46
Bihor
comună
Cociuba Mare
Școala Gimnazială Nr. 1 Cociuba Mare
265
47
Bihor
comună
Copăcel
Școala Gimnazială Nr. 1 Chijic
229
48
Bihor
oraș
Săcuieni
Liceul Teoretic „Petőfi Sándor“ Săcuieni
1.489
49
Bihor
comună
Tinca
Liceul Teoretic „Nicolae Jiga“ Tinca
626
50
Bihor
comună
Diosig
Școala Gimnazială Nr. 1 Diosig
824
51
Bihor
comună
Gepiu
Școala Gimnazială Nr. 1 Gepiu
52
Total județul Bistrița-Năsăud
2.668
52
Bistrița-Năsăud
comună
Matei
Școala Gimnazială Matei
120
53
Bistrița-Năsăud
comună
Matei
Școala Gimnazială „Vasile Grigore Borgovan“ Corvinești
136
54
Bistrița-Năsăud
comună
Tiha Bârgăului
Școala Gimnazială Tiha Bârgăului
399
55
Bistrița-Năsăud
comună
Tiha Bârgăului
Școala Gimnazială Tureac
468
56
Bistrița-Năsăud
comună
Parva
Școala Gimnazială „Vasile Scurtu“ Parva
363
57
Bistrița-Năsăud
comună
Târlișua
Școala Profesională Târlișua
336
58
Bistrița-Năsăud
comună
Livezile
Școala Gimnazială Livezile
492
59
Bistrița-Năsăud
comună
Leșu
Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu
311
60
Bistrița-Năsăud
comună
Sânmihaiu de Câmpie
Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie
43
Total județul Botoșani
3.963
61
Botoșani
municipiu
Botoșani
Liceul cu Program Sportiv Botoșani
882
62
Botoșani
comună
Ungureni
Liceul Tehnologic Plopenii Mari - Ungureni
723
63
Botoșani
comună
Hudești
Școala Gimnazială Nr. 1 Hudești
762
64
Botoșani
comună
Curtești
Școala Gimnazială Nr. 1 Orășeni-Deal
279
65
Botoșani
comună
Ungureni
Școala Gimnazială Nr. 1 Ungureni
315
66
Botoșani
comună
Tudora
Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu“ Tudora
566
67
Botoșani
comună
Mileanca
Școala Gimnazială Nr. 1 Mileanca
73
68
Botoșani
oraș
Dorohoi
Școala Gimnazială „Spiru Haret“ Dorohoi
186
69
Botoșani
oraș
Botoșani
Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani
177
Total județul Brașov
3.161
70
Brașov
comună
Pârău
Școala Gimnazială Pârău
258
71
Brașov
comună
Ticușu
Școala Gimnazială Ticușu Vechi
210
72
Brașov
comună
Lisa
Școala Gimnazială Lisa
210
73
Brașov
comună
Tărlungeni
Școala Gimnazială Tărlungeni
1.663
74
Brașov
comună
Teliu
Școala Gimnazială Teliu
520
75
Brașov
comună
Șoars
Școala Gimnazială Șoars
208
76
Brașov
comună
Apața
Școala Gimnazială „Apáczai Csere János“ Apața
92
Total județul Brăila
1.851
77
Brăila
comună
Ciocile
Școala Gimnazială Ciocile
256
78
Brăila
comună
Mărașu
Școala Gimnazială „Nicolae Grigore Mărășanu“
223
79
Brăila
comună
Râmnicelu
Școala Gimnazială Râmnicelu
239
80
Brăila
comuna
Surdila-Greci
Școala Gimnazială Surdila-Greci
109
81
Brăila
comună
Cireșu
Școala Gimnazială Cireșu
269
82
Brăila
comună
Șuțești
Școala Gimnazială „Costache Grigore Șuțu“
586
83
Brăila
comună
Ulmu
Școala Gimnazială „General Stan Poetaș“
81
84
Brăila
comună
Grădiștea
Școala Profesională „Emil Drăgan“
88
Total județul Buzău
2.888
85
Buzău
comună
Gălbinași
Școala Gimnazială Comuna Gălbinași
368
86
Buzău
municipiu
Buzău
Liceul Tehnologic Meserii și Servicii Municipiul Buzău
819
87
Buzău
comună
Viperești
Școala Gimnazială Comuna Viperești
418
88
Buzău
municipiu
Râmnicu Sărat
Școala Gimnazială „Dr. Ilie Pavel“ Râmnicu Sărat
410
89
Buzău
comună
Vadu Pașii
Școala Gimnazială Vadu Pașii
735
90
Buzău
municipiu
Buzău
Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu
138
Total județul Caraș-Severin
1.219
91
Caraș-Severin
comună
Vrani
Școala Gimnazială Vrani
113
92
Caraș-Severin
comună
Turnu Ruieni
Școala Gimnazială „Trandafir Cocîrlă“ Turnu Ruieni
328
93
Caraș-Severin
comună
Armeniș
Școala Gimnazială Armeniș
138
94
Caraș-Severin
comună
Ciclova Română
Școala Gimnazială Ciclova Română
121
95
Caraș-Severin
comună
Ramna
Școala Gimnazială Ramna
116
96
Caraș-Severin
comună
Eftimie Murgu
Școala Gimnazială „Dr. Ion Sîrbu“ Eftimie Murgu
130
97
Caraș-Severin
comună
Sasca Montană
Școala Gimnazială „Mihai Novac“ Sasca Montană
35
98
Caraș-Severin
comună
Bucoșnița
Școala Gimnazială Petroșnița
53
99
Caraș-Severin
comună
Gârnic
Școala Gimnazială Gârnic
14
100
Caraș-Severin
comună
Dognecea
Școala Gimnazială Dognecea
75
101
Caraș-Severin
comună
Marga
Școala Gimnazială „Trandafir Tămăș“ Marga
20
102
Caraș-Severin
comună
Bozovici
Liceul „Eftimie Murgu“ Bozovici
76
Total județul Călărași
5.315
103
Călărași
comună
Spanțov
Școala Gimnazială Nr. 2 Stancea
620
104
Călărași
comună
Borcea
Liceul Tehnologic Nr. 1 Borcea
560
105
Călărași
comună
Borcea
Școala Gimnazială Nr. 2 Borcea
270
106
Călărași
comună
Ștefan cel Mare
Școala Gimnazială „Dragoș Marin“ Ștefan cel Mare
370
107
Călărași
comună
Modelu
Școala Gimnazială Nr. 1 Modelu
354
108
Călărași
comună
Dragalina
Liceul Tehnologic „Duiliu Zamfirescu“ Dragalina
1.245
109
Călărași
comună
Grădiștea
Școala Profesională „Constantin George Călinescu“ Grădiștea
431
110
Călărași
comună
Ciocănești
Școala Gimnazială Nr. 1 Ciocănești
324
111
Călărași
comună
Ulmu
Școala Gimnazială Nr. 1 Ulmu
87
112
Călărași
comună
Roseți
Școala Gimnazială „Iancu Rosetti“ Roseți
681
113
Călărași
comună
Modelu
Școala Gimnazială Nr. 2 Modelu
139
114
Călărași
comună
Perișoru
Școala Gimnazială Nr. 1 Perișoru
143
115
Călărași
comună
Chirnogi
Școala Gimnazială Nr. 3 Chirnogi
91
Total județul Cluj
3.788
116
Cluj
municipiu
Cluj-Napoca
Școala Gimnazială „Emil Isac“
674
117
Cluj
municipiu
Cluj-Napoca
Colegiul de Servicii în Turism „Napoca“ Cluj-Napoca
392
118
Cluj
comună
Beliș
Școala Gimnazială „Avram Iancu“ Beliș, comuna Beliș
115
119
Cluj
comună
Gilău
Liceul Teoretic „Gelu Voievod“ Gilău
1.050
120
Cluj
oraș
Huedin
Liceul Tehnologic „Vlădeasa“ Huedin
961
121
Cluj
comună
Mărișel
Școala Gimnazială „Pelaghia Roșu“ Mărișel
136
122
Cluj
comună
Câțcău
Școala Gimnazială Câțcău
60
123
Cluj
comună
Chiuești
Școala Gimnazială Chiuești
75
124
Cluj
comună
Ciurila
Școala Gimnazială Ciurila
33
125
Cluj
comună
Valea Ierii
Școala Gimnazială Valea Ierii
17
126
Cluj
comună
Cășeiu
Școala Gimnazială Cășeiu
113
127
Cluj
comună
Viișoara
Școala Gimnazială Viișoara
162
Total județul Constanța
5.077
128
Constanța
comună
Dobromir
Liceul Tehnologic „Radu Prișcu“ Dobromir
927
129
Constanța
comună
Crucea
Liceul Tehnologic Crucea
415
130
Constanța
comună
Cuza Vodă
Școala Gimnazială Nr. 1 Cuza Vodă
681
131
Constanța
comună
Mihai Viteazu
Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul“ Mihai Viteazu
748
132
Constanța
comună
Castelu
Școala Gimnazială Nr. 1 Castelu
669
133
Constanța
comună
Mihail Kogălniceanu
Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“
1.255
134
Constanța
comună
Poarta Albă
Liceul Agricol Poarta Albă
65
135
Constanța
comună
Fȃntȃnele
Școala Gimnazială Nr. 1 Fȃntȃnele
57
136
Constanța
comună
Dumbrăveni
Școala Gimnazială Nr. 1 Dumbrăveni
15
137
Constanța
comună
Istria
Școala Gimnazială Nr. 1 Istria
89
138
Constanța
comună
Siliștea
Școala Gimnazială Nr. 1 Siliștea
57
139
Constanța
comună
Topalu
Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu
49
140
Constanța
comună
Cerchezu
Școala Gimnazială „Marin Voinea“ Cerchezu
50
Total județul Covasna
1.473
141
Covasna
comună
Malnaș
Școala Gimnazială „Tőkés József“ Malnaș
131
142
Covasna
comună
Micfalău
Școala Gimnazială „Fejér Ákos“
162
143
Covasna
comună
Brețcu
Școala Gimnazială „Comenius“ Brețcu
325
144
Covasna
comună
Moacșa
Școala Gimnazială „Orbán Balázs“ Moacșa
102
145
Covasna
comună
Sita Buzăului
Școala Gimnazială „Nicolae Russu“ Sita Buzăului
592
146
Covasna
comună
Brateș
Școala Gimnazială „Bibó József“ Brateș
130
147
Covasna
comună
Dalnic
Școala Gimnazială „Darko Jenő“ Dalnic
31
Total județul Dâmbovița
3.032
148
Dâmbovița
comună
Dragomirești
Școala Gimnazială Dragomirești
753
149
Dâmbovița
comună
Dărmănești
Școala Gimnazială Dărmănești
480
150
Dâmbovița
comună
Glodeni
Școala Gimnazială „Buică Ionescu“
336
151
Dâmbovița
comună
Gura Șuții
Școala Gimnazială Gura Șuții
452
152
Dâmbovița
comună
Mănești
Școala Gimnazială Mănești
441
153
Dâmbovița
comună
Lucieni
Școala Gimnazială Lucieni
221
154
Dâmbovița
comună
Vârfuri
Școala Gimnazială Vârfuri
49
155
Dâmbovița
oraș
Răcari
Liceul Teoretic „Ion Ghica“ Răcari
300
Total județul Dolj
2.545
156
Dolj
comună
Plenița
Liceul Tehnologic „Constantin Nicolaescu Plopșor“ Plenița
594
157
Dolj
comună
Bârca
Liceul Teoretic „Adrian Păunescu“ Bârca
494
158
Dolj
comună
Sadova
Școala Gimnazială Sadova
626
159
Dolj
comună
Rojiște
Școala Gimnazială Rojiște
113
160
Dolj
comună
Bulzești
Școala Gimnazială „Marin Sorescu“ Bulzești
94
161
Dolj
comună
Galiciuica
Școala Gimnazială Galiciuica
117
162
Dolj
comună
Maglavit
Școala Gimnazială „Ștefan Ispas“ Maglavit
90
163
Dolj
comună
Sălcuța
Școala Gimnazială Sălcuța
68
164
Dolj
comună
Ghidici
Școala Gimnazială Ghidici
74
165
Dolj
comună
Desa
Școala Gimnazială Desa
157
166
Dolj
comună
Carpen
Școala Gimnazială Carpen
42
167
Dolj
comună
Caraula
Școala Gimnazială Caraula
76
Total județul Galați
4.217
168
Galați
comună
Cavadinești
Școala Gimnazială Nr. 1 Cavadinești
341
169
Galați
oraș
Berești
Liceul Teoretic „Paul Bujor“ Berești
578
170
Galați
comună
Corni
Școala Gimnazială Nr. 1 Corni
164
171
Galați
municipiu
Tecuci
Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu“ Tecuci
320
172
Galați
comună
Ghidigeni
Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Ghidigeni
473
173
Galați
comună
Cerțești
Școala Gimnazială „George Ivașcu“, comuna Cerțești
242
174
Galați
comună
Nicorești
Școala Gimnazială „Gabriel Drăgan“, comuna Nicorești
397
175
Galați
comună
Liești
Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae“, comuna Liești
376
176
Galați
comună
Ivești
Școala Profesională „Hortensia Papadat Bengescu“, comuna Ivești
303
177
Galați
comună
Drăgănești
Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Drăgănești
471
178
Galați
comună
Buciumeni
Școala Gimnazială „Natalia Negru“, Buciumeni
60
179
Galați
comună
Brăhășești
Școala Gimnazială Nr. 1, satul Brăhășești
99
180
Galați
comună
Brăhășești
Școala Gimnazială Nr. 1, satul Toflea, comuna Brăhășești
45
181
Galați
comună
Valea Mărului
Școala Gimnazială „Doamna Nica“, comuna Valea Mărului
64
182
Galați
comună
Scânteiești
Școala Gimnazială Nr. 1, satul Fântânele, comuna Scânteiești
40
183
Galați
comună
Negrilești
Școala Gimnazială „Florea Julea“, comuna Negrilești
61
184
Galați
comună
Berești-Meria
Școala Gimnazială Nr. 1, satul Slivna, comuna Berești-Meria
52
185
Galați
comună
Corod
Liceul Tehnologic Nr. 1, comuna Corod
99
186
Galați
comună
Băneasa
Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Băneasa
32
Total județul Giurgiu
4.449
187
Giurgiu
comună
Florești-Stoenești
Școala Gimnazială Nr. 1 Florești
571
188
Giurgiu
comună
Stănești
Școala Gimnazială Nr. 1 Stănești
210
189
Giurgiu
comună
Hotarele
Liceul „Udriște Năsturel“ Hotarele
791
190
Giurgiu
comună
Bolintin-Deal
Școala Gimnazială „Banu Băleanu“ Bolintin-Deal
585
191
Giurgiu
comună
Ghimpați
Școala Gimnazială Nr. 1 Ghimpați
880
192
Giurgiu
comună
Toporu
Școala „Petre Adameșteanu“ Toporu
195
193
Giurgiu
comună
Herăști
Școala Gimnazială „Elina Basarab“ Herăști
342
194
Giurgiu
comună
Schitu
Școala Gimnazială „Prof. Dinu Nicolae“ Vlașin
263
195
Giurgiu
comună
Vedea
Școala Gimnazială „Apostol Arsache“ Vedea
63
196
Giurgiu
comună
Cosoba
Școala Gimnazială Nr. 1 Cosoba
107
197
Giurgiu
comună
Bucșani
Școala Gimnazială Nr. 1 Bucșani
128
198
Giurgiu
comună
Răsuceni
Școala Gimnazială „Constantin Stăncescu“ Răsuceni
62
199
Giurgiu
comună
Vărăști
Școala Gimnazială Nr. 1 Vărăști
168
200
Giurgiu
comună
Mihai Bravu
Școala Gimnazială „Dumitru Constantin“ Mihai Bravu
84
Total județul Gorj
1.508
201
Gorj
comună
Scoarța
Școala Gimnazială Scoarța
345
202
Gorj
comună
Polovragi
Școala Gimnazială Nr. 1 Polovragi
262
203
Gorj
comună
Țânțăreni
Școala Gimnazială Țânțăreni
602
204
Gorj
comună
Văgiulești
Școala Gimnazială Nr. 1 Văgiulești
167
205
Gorj
comună
Roșia de Amaradia
Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia
132
Total județul Harghita
3.522
206
Harghita
municipiu
Gheorgheni
Școala Gimnazială „Kós Károly“ Gheorgheni
483
207
Harghita
comună
Porumbenii Mari
Școala Gimnaziala „Kányádi Sándor“
326
208
Harghita
municipiu
Toplița
Școala Gimnazială „Miron Cristea“ Toplița
368
209
Harghita
municipiu
Odorheiu Secuiesc
Liceul „Marin Preda“
389
210
Harghita
municipiu
Miercurea-Ciuc
Școala Gimnazială „Xantus Janos“ Miercurea-Ciuc
515
211
Harghita
municipiu
Odorheiu Secuiesc
Școala Gimnazială „Tompa Laszlo“
431
212
Harghita
comună
Tulgheș
Școala Gimnazială Tulgheș
313
213
Harghita
municipiu
Gheorgheni
Școala Gimnazială „Vaskertes“
697
Total județul Hunedoara
4.756
214
Hunedoara
municipiu
Hunedoara
Școala Gimnazială Nr. 1 Hunedoara
477
215
Hunedoara
oraș
Uricani
Liceul Tehnologic „Retezat“ Uricani
881
216
Hunedoara
municipiu
Petroșani
Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“ Petroșani - Școala Gimnazială Nr. 2
221
217
Hunedoara
oraș
Aninoasa
Școala Gimnazială „Sfânta Varvara“ Aninoasa
313
218
Hunedoara
municipiu
Orăștie
Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad“ Orăștie
1.050
219
Hunedoara
municipiu
Brad
Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan“ Brad
499
220
Hunedoara
comună
Sântămăria-Orlea
Școala Gimnazială Sântămăria-Orlea
208
221
Hunedoara
comună
Baru
Liceul „Prof. Bor Tit Liviu“ Petros
347
222
Hunedoara
oraș
Călan
Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu“ Călan
377
223
Hunedoara
comună
Ilia
Liceul Teoretic „Silviu Dragomir“ Ilia
161
224
Hunedoara
oraș
Geoagiu
Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza“ Geoagiu
222
Total județul Ialomița
2.555
225
Ialomița
comună
Platonești
Școala Gimnazială Platonești
173
226
Ialomița
comună
Sălcioara
Școala Gimnazială Sălcioara
245
227
Ialomița
comună
Sfântul Gheorghe
Școala Gimnazială Malu
172
228
Ialomița
municipiu
Fetești
Școala Gimnazială „Radu Vodă“ Fetești
431
229
Ialomița
comună
Vlădeni
Școala Gimnazială Vlădeni
234
230
Ialomița
comună
Adâncata
Școala Gimnazială Adâncata
233
231
Ialomița
comună
Reviga
Școala Profesională Reviga
335
232
Ialomița
comună
Bordușani
Școala Profesională Bordușani
637
233
Ialomița
oraș
Căzănești
Școala Profesională Căzănești
95
Total județul Iași
5.975
234
Iași
comună
Mironeasa
Școala Gimnazială Mironeasa
537
235
Iași
comună
Dagâța
Școala Profesională Dagâța
504
236
Iași
municipiu
Iași
Școala Gimnazială „Ion Neculce“ Iași
374
237
Iași
comună
Belcești
Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu“
979
238
Iași
comună
Alexandru Ioan Cuza
Școala Gimnazială Șcheia
208
239
Iași
comună
Podu Iloaiei
Școala Gimnazială „Al. I. Cuza“ Podu Iloaiei
828
240
Iași
comună
Ciortești
Școala Gimnazială Ciortești
242
241
Iași
municipiu
Iași
Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu“
825
242
Iași
comună
Costuleni
Școala Gimnazială Costuleni
428
243
Iași
comună
Costești
Școala Gimnazială Nr. 1 Costești
188
244
Iași
comună
Lungani
Școala Gimnazială, Crucea
123
245
Iași
comună
Voinești
Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu“, Voinești
135
246
Iași
comună
Țibana
Școala Gimnazială Nr. 1, Domnița
126
247
Iași
oraș
Hârlău
Școala Gimnazială „Petru Rareș“, Hârlău
247
248
Iași
comună
Moțca
Școala Gimnazială, Moțca
121
249
Iași
comună
Grajduri
Școala Gimnazială, Grajduri
110
Total județul Ilfov
4.709
250
Ilfov
comună
Cățelu-Glina
Școala Gimnazială Nr. 2 Cățelu-Glina
447
251
Ilfov
comună
Găneasa
Școala Gimnazială Nr. 1 Găneasa
625
252
Ilfov
comună
Glina
Școala Gimnazială Nr. 1 Glina
374
253
Ilfov
comună
Nuci
Școala Gimnazială Nr. 1 Nuci
300
254
Ilfov
comună
Vidra
Școala Gimnazială Nr. 2 Crețești-Vidra - 175 Structură Școala Gimnazială Nr. 3 Sintești-Vidra - 395
599
255
Ilfov
oraș
Buftea
Școala Gimnazială Nr. 3 Buftea
513
256
Ilfov
comună
Ștefăneștii de Jos
Școala Gimnazială Nr. 1
213
257
Ilfov
comună
Vidra
Liceul Teoretic „Alexandru Rosetti“
152
258
Ilfov
comună
Dărăști
Școala Gimnazială Nr. 1 Dărăști
57
259
Ilfov
oraș
Voluntari
Școala Gimnazială „Anton Pann“, Voluntari
653
260
Ilfov
oraș
Voluntari
Școala Gimnazială Nr. 3 Pipera-Voluntari
262
261
Ilfov
comună
Tunari
Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari
183
262
Ilfov
comună
Dobroiești
Școala Gimnazială Nr. 1 Dobroiești
111
263
Ilfov
comună
Dobroiești
Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroiești
220
Total județul Maramureș
1.969
264
Maramureș
municipiu
Baia Mare
Școala Gimnazială «Simion Bărnuțiu» Baia Mare
559
265
Maramureș
municipiu
Sighetu Marmației
Școala Gimnazială Nr. 2 Sighetu Marmației
415
266
Maramureș
comună
Satulung
Școala Gimnazială Satulung
341
267
Maramureș
comună
Copalnic-Mănăștur
Școala Gimnazială „Augustin Buzura“ Copalnic-Mănăștur
261
268
Maramureș
oraș
Dragomirești
Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu“ Dragomirești
88
269
Maramureș
comună
Bicaz
Școala Gimnazială Bicaz
78
270
Maramureș
comună
Bogdan-Vodă
Școala Gimnazială Bogdan-Vodă
20
271
Maramureș
comună
Băiuț
Școala Gimnazială „Regina Elisabeta“ Băiuț
29
272
Maramureș
oraș
Baia Sprie
Liceul Tehnologic Transporturi Auto Baia Sprie
178
Total județul Mehedinți
1.967
273
Mehedinți
comună
Gruia
Școala Gimnazială Gruia
464
274
Mehedinți
comună
Căzănești
Școala Gimnazială Căzănești
192
275
Mehedinți
comună
Husnicioara
Școala Gimnazială Husnicioara
80
276
Mehedinți
comună
Punghina
Școala Gimnazială Punghina
247
277
Mehedinți
comună
Bâcleș
Școala Gimnazială Bâcleș
164
278
Mehedinți
comună
Jiana
Școala Gimnazială Jiana
355
279
Mehedinți
comună
Butoiești
Școala Gimnazială Butoiești
285
280
Mehedinți
comună
Vânători
Școala Gimnazială Vânători
138
281
Mehedinți
comună
Livezile
Școala Gimnazială Livezile
42
Total județul Mureș
4.730
282
Mureș
comună
Petelea
Școala Gimnazială Petelea
498
283
Mureș
comună
Suseni
Școala Gimnazială Suseni
182
284
Mureș
comună
Vânători
Școala Gimnazială „Petre N. Popescu“ Vânători
636
285
Mureș
comună
Sânpaul
Școala Gimnazială „Dosa Daniel“ Valea Izvoarelor
704
286
Mureș
comună
Band
Școala Profesională Band
1.075
287
Mureș
oraș
Miercurea Nirajului
Școala Gimnazială „Deák Farkas“ Miercurea Nirajului
907
288
Mureș
comună
Acățari
Școala Gimnazială Acățari
532
289
Mureș
comună
Răstolița
Școala Gimnazială Răstolița
196
Total județul Neamț
5.444
290
Neamț
municipiu
Roman
Liceul cu Program Sportiv Roman
979
291
Neamț
municipiu
Roman
Colegiul Tehnic „Danubiana“ Roman
1.188
292
Neamț
comună
Răucești
Școala Gimnazială Nr. 1 Răucești
328
293
Neamț
comună
Răucești
Școala Profesională Oglinzi
501
294
Neamț
comună
Petricani
Școala Profesională Petricani
835
295
Neamț
comună
Rediu
Școala Gimnazială, Comuna Rediu
490
296
Neamț
comună
Timișești
Școala Gimnazială, Comuna Timișești
333
297
Neamț
comună
Bahna
Școala Gimnazială, Comuna Bahna
411
298
Neamț
comună
Oniceni
Școala Gimnazială Oniceni
197
299
Neamț
comună
Valea Ursului
Liceul Tehnologic Valea Ursului
182
Total județul Olt
859
300
Olt
comună
Corbu
Școala Gimnazială Corbu
214
301
Olt
comună
Făgețelu
Școala Gimnazială Făgețelu
66
302
Olt
comună
Tătulești
Școala Gimnazială Tătulești
50
303
Olt
comună
Topana
Școala Gimnazială Topana
46
304
Olt
comună
Osica de Jos
Școala Gimnazială Osica de Jos
146
305
Olt
comună
Spineni
Școala Gimnazială Alunișu
100
306
Olt
comună
Leleasca
Școala Gimnazială Leleasca
20
307
Olt
comună
Sâmburești
Școala Gimnazială Sâmburești
15
308
Olt
comună
Iancu Jianu
Liceul Tehnologic Iancu Jianu
78
309
Olt
comună
Scărișoara
Școala Gimnazială Scărișoara
88
310
Olt
comună
Urzica
Școala Gimnazială Urzica
36
Total județul Prahova
4.011
311
Prahova
comună
Florești
Școala Gimnazială, comuna Florești
625
312
Prahova
comună
Târgșoru Vechi
Școala Gimnazială, comuna Târgșoru Vechi
383
313
Prahova
comună
Târgșoru Vechi
Școala Gimnazială, sat Strejnicu, comuna Târgșoru Vechi
610
314
Prahova
comună
Posești
Școala Gimnazială, comuna Poseștii-Pământeni
441
315
Prahova
comună
Valea Doftanei
Liceul Tehnologic „Carol I“, comuna Valea Doftanei
646
316
Prahova
comună
Șotrile
Școala Gimnazială, comuna Șotrile
297
317
Prahova
comună
Aluniș
Școala Gimnazială, comuna Aluniș
389
318
Prahova
comună
Izvoarele
Școala Gimnazială „Traian Săvulescu“, comuna Izvoarele
620
Total județul Satu Mare
2.432
319
Satu Mare
comună
Beltiug
Școala Gimnazială „Viorel Sălăgean“ Beltiug
424
320
Satu Mare
comună
Terebești
Școala Gimnazială Terebești
310
321
Satu Mare
comună
Culciu
Școala Gimnazială „Bem József“ Cărășeu
162
322
Satu Mare
comună
Socond
Școala Gimnazială Socond
643
323
Satu Mare
comună
Acâș
Școala Gimnazială Acâș
456
324
Satu Mare
comună
Culciu
Școala Gimnazială Culciu Mare
223
325
Satu Mare
comună
Bogdand
Școala Gimnazială „Petri Mór“ Bogdand
72
326
Satu Mare
comună
Săuca
Școala Gimnazială Săuca
75
327
Satu Mare
comună
Orașu Nou
Școala Gimnazială Orașu Nou
67
Total județul Sălaj
4.235
328
Sălaj
comună
Hida
Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu“
510
329
Sălaj
comună
Sâg
Școala Profesională Sâg
542
330
Sălaj
comună
Surduc
Liceul Tehnologic Nr. 1 Surduc
523
331
Sălaj
comună
Valcău de Jos
Școala Gimnazială Nr. 1 Valcău de Jos
414
332
Sălaj
comună
Bălan
Școala Gimnazială Nr. 1 Bălan
347
333
Sălaj
comună
Pericei
Școala Gimnazială Nr. 1 Pericei
427
334
Sălaj
comună
Gâlgău
Liceul Tehnologic Nr. 1 Gâlgău
339
335
Sălaj
comună
Ileanda
Liceul Tehnologic „Ioachim Pop“ Ileanda
455
336
Sălaj
comună
Someș-Odorhei
Școala Gimnazială „Vasile Lucăcel“ Someș-Odorhei
89
337
Sălaj
comună
Crasna
Liceul Tehnologic „Cserey-Goga“ Crasna
306
338
Sălaj
comună
Bănișor
Școala Gimnazială Nr. 1 Bănișor
53
339
Sălaj
comună
Buciumi
Școala Gimnazială Nr. 1 Buciumi
84
340
Sălaj
comună
Chieșd
Școala Gimnazială Nr. 1 Chieșd
90
341
Sălaj
comună
Letca
Școala Gimnazială Nr. 1 Letca
35
342
Sălaj
comună
Șimișna
Școala Gimnazială Nr. 1 Șimișna
21
Total județul Sibiu
8.868
343
Sibiu
comună
Dumbrăveni
Liceul „Timotei Cipariu“ Dumbrăveni
1.166
344
Sibiu
comună
Biertan
Școala Gimnazială Biertan
311
345
Sibiu
comună
Rășinari
Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Rășinari
415
346
Sibiu
comună
Rășinari
Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu“ Rășinari
300
347
Sibiu
oraș
Avrig
Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr“ Avrig
898
348
Sibiu
oraș
Avrig
Școala Gimnazială Avrig
594
349
Sibiu
oraș
Tălmaciu
Liceul Tehnologic „Johannes Lebel“ Tălmaciu
1.038
350
Sibiu
comună
Șelimbăr
Școala Gimnazială „Mihai Viteazu“ Șelimbăr
788
351
Sibiu
municipiu
Sibiu
Școala Gimnazială „Radu Selejan“ Sibiu
672
352
Sibiu
municipiu
Sibiu
Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu
317
353
Sibiu
oraș
Copșa Mică
Liceul Tehnologic Copșa Mică
735
354
Sibiu
oraș
Săliște
Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș“ Săliște
893
355
Sibiu
comună
Boița
Școala Gimnazială „Ioan Albescu“ Boița
48
356
Sibiu
comună
Nocrich
Școala Gimnazială Nocrich
86
357
Sibiu
comună
Iacobeni
Liceul Tehnologic Iacobeni
196
358
Sibiu
comună
Poiana Sibiului
Școala Gimnazială „Ioana Ban Dascălu“ Poiana Sibiului
85
359
Sibiu
comună
Laslea
Școala Gimnazială Laslea
133
360
Sibiu
comună
Alțâna
Școala Gimnazială Alțâna
83
361
Sibiu
comună
Hoghilag
Școala Gimnazială Hoghilag
110
Total județul Suceava
2.374
362
Suceava
comună
Moldova-Sulița
Școala Gimnazială Moldova-Sulița
233
363
Suceava
oraș
Dolhasca
Școala Gimnazială Gulia
415
364
Suceava
comună
Capu Câmpului
Școala Gimnazială „Ion Barbir“
331
365
Suceava
comună
Valea Moldovei
Școala Primară Mironu
389
366
Suceava
comună
Păltinoasa
Școala Primară Țâmpoceni
72
367
Suceava
comună
Dărmănești
Școala Gimnazială Măriței
216
368
Suceava
comună
Comănești
Școala Gimnazială Humoreni
63
369
Suceava
comună
Poiana Stampei
Școala Gimnazială Poiana Stampei
67
370
Suceava
comună
Voitinel
Școala Gimnazială Voitinel
254
371
Suceava
comună
Berchișești
Școala Gimnazială Berchișești
148
372
Suceava
comună
Ciprian Porumbescu
Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu
91
373
Suceava
comună
Baia
Școala Gimnazială „Învățător Vasile Hlihor“
95
Total județul Teleorman
1.935
374
Teleorman
comună
Lunca
Școala Gimnazială Nr. 1 Lunca
384
375
Teleorman
comună
Talpa
Școala Gimnazială Talpa
149
376
Teleorman
comună
Saelele
Școala Profesională Saelele
140
377
Teleorman
comună
Suhaia
Școala Gimnazială „Învățător Marin Bunescu“ Suhaia
129
378
Teleorman
comună
Putineiu
Școala Gimnazială Putineiu
198
379
Teleorman
oraș
Zimnicea
Școala Gimnazială Nr. 3 Zimnicea
519
380
Teleorman
comună
Islaz
Școala Gimnazială Nr. 1 Islaz
349
381
Teleorman
comună
Uda-Clocociov
Școala Gimnazială Uda-Clocociov
49
382
Teleorman
comună
Slobozia Mândra
Școala Gimnazială Slobozia Mândra
18
Total județul Timiș
2.171
383
Timiș
comună
Mașloc
Școala Gimnazială Mașloc
339
384
Timiș
municipiu
Timișoara
Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul“ Timișoara
729
385
Timiș
comună
Șag
Școala Gimnazială Șag
433
386
Timiș
comună
Fibiș
Școala Gimnazială Fibiș
177
387
Timiș
comună
Birda
Școala Gimnazială Birda
222
388
Timiș
comună
Traian Vuia
Școala Gimnazială Sudriaș, comuna Traian Vuia
215
389
Timiș
comună
Chevereșu Mare
Școala Gimnazială Chevereșu Mare
56
Total județul Tulcea
2.410
390
Tulcea
comună
Ceatalchioi
Școala Gimnazială Ceatalchioi
28
391
Tulcea
oraș
Babadag
Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu“
461
392
Tulcea
oraș
Babadag
Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân“
493
393
Tulcea
comună
Nalbant
Școala Gimnazială Nalbant
298
394
Tulcea
comună
Grindu
Școala Gimnazială „Nicolae Iorga“ Grindu
116
395
Tulcea
comună
Hamcearca
Școala Gimnazială Hamcearca
130
396
Tulcea
comună
Izvoarele
Școala Gimnazială Izvoarele
149
397
Tulcea
comună
Somova
Școala Gimnazială „Traian Coșovei“ Somova
334
398
Tulcea
comună
Valea Teilor
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ Valea Teilor
61
399
Tulcea
comună
Beidaud
Școala Gimnazială Beidaud
55
400
Tulcea
comună
Beștepe
Școala Gimnazială Beștepe
31
401
Tulcea
comună
Cerna
Școala Gimnazială Cerna
73
402
Tulcea
comună
Dorobanțu
Școala Gimnazială Dorobanțu
46
403
Tulcea
comună
Ostrov
Școala Gimnazială Ostrov
65
404
Tulcea
comună
Valea Nucarilor
Școala Gimnazială Valea Nucarilor
70
Total județul Vaslui
5.249
405
Vaslui
comună
Zorleni
Școala Gimnazială „Ion Murgeanu“
1.013
406
Vaslui
comună
Fălciu
Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir“
480
407
Vaslui
comună
Bogdana
Școala Gimnazială Nr. 1
147
408
Vaslui
municipiu
Huși
Școala Gimnazială „Anastasie Panu“
899
409
Vaslui
oraș
Murgeni
Liceul Tehnologic „Ghenuță Coman“ Murgeni
453
410
Vaslui
municipiu
Vaslui
Colegiul Economic „Anghel Rugină'
853
411
Vaslui
comună
Băcești
Școala Gimnazială „Teodor Juncu“
671
412
Vaslui
comună
Bogdănița
Școala Gimnazială Nr. 1 Cepești
195
413
Vaslui
comună
Ghermănești
Școala Gimnazială „Prof. Ioan Dănilă“
93
414
Vaslui
comună
Văleni
Școala Gimnazială Nr. 1
101
415
Vaslui
comună
Tăcuta
Școala Gimnazială Nr. 1
109
416
Vaslui
oraș
Huși
Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu“
235
Total județul Vâlcea
1.772
417
Vâlcea
oraș
Berbești
Liceul „Preda Buzescu“
368
418
Vâlcea
comună
Budești
Școala Gimnazială Budești
352
419
Vâlcea
oraș
Călimănești
Școala Gimnazială Jiblea Veche (structură a Școlii Gimnaziale „Șerban Vodă Cantacuzino“ Călimănești)
187
420
Vâlcea
comună
Golești
Școala Gimnazială Sat Popești, Golești
98
421
Vâlcea
comună
Măciuca
Liceul Teoretic Măciuca
196
422
Vâlcea
comună
Milcoiu
Școala Gimnazială PJ și Structuri
58
423
Vâlcea
comună
Oteșani
Școala Gimnazială Cârstănești
42
424
Vâlcea
comună
Șușani
Școala Gimnazială Șușani
56
425
Vâlcea
comună
Bunești
Școala Gimnazială Bunești
57
426
Vâlcea
comună
Galicea
Școala Gimnazială Galicea
70
427
Vâlcea
comună
Gușoeni
Școala Gimnazială Gușoeni
18
428
Vâlcea
comună
Lădești
Liceul „Virgil Ieruca“ Lădești
67
429
Vâlcea
comună
Păușești-Otăsău
Școala Gimnazială Păușești-Otăsău
55
430
Vâlcea
comună
Mădulari
Școala Gimnazială Mădulari
27
431
Vâlcea
comună
Pesceana
Școala Gimnazială Pesceana
23
432
Vâlcea
comună
Vaideeni
Școala Gimnazială Vaideeni
98
Total județul Vrancea
4.522
433
Vrancea
comună
Slobozia Bradului
Școala Gimnazială Slobozia Bradului
1.504
434
Vrancea
comună
Homocea
Școala Gimnazială Homocea
596
435
Vrancea
comună
Sihlea
Școala Gimnazială „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica“ Sihlea
639
436
Vrancea
oraș
Mărășești
Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu“ Mărășești
593
437
Vrancea
comună
Gura Caliței
Școala Gimnazială Gura Caliței
243
438
Vrancea
comună
Poiana Cristei
Școala Gimnazială „Dr. Costică Bălan“ Poiana Cristei
287
439
Vrancea
comună
Tănăsoaia
Școala Gimnazială Tănăsoia
170
440
Vrancea
comună
Păunești
Școala Gimnazială Păunești
473
441
Vrancea
comună
Răstoaca
Școala Gimnazială Răstoaca
17
Total București
4.140
442
București
sector
Sector 1
Școala Gimnazială Nr. 178
684
443
București
sector
Sector 2
Școala Gimnazială Nr. 41
722
444
București
sector
Sector 3
Școala Gimnazială Nr. 47
158
445
București
sector
Sector 4
Școala Gimnazială „General Eremia Grigorescu“
803
446
București
sector
Sector 5
Școala Gimnazială „Petrache Poenaru“
408
447
București
sector
Sector 6
Școala Gimnazială „Sfânta Treime“
828
448
București
sector
Sector 2
Școala Gimnazială Nr. 25
118
449
București
sector
Sector 4
Școala Gimnazială Nr. 165
202
450
București
sector
Sector 6
Școala Gimnazială Nr. 309
217
TOTAL
146.701
(la 09-02-2023, Anexa a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 1.362 din 9 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 09 februarie 2023 )
Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.
Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat pe anul 2022.
În temeiul art. 108 alin. (2) din Constituția României, republicată, și al art. 29 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează
Ministrul educației,
Ligia Deca
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 9 noiembrie 2022.
Nr. 1.362.