LEGE nr. 27 din 10 ianuarie 2023 privind instituirea "Zilei Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești" și declararea unor municipii ca orașe-martir ale Revoluției de la 1848
Statutory Text (4 Articles)
Se instituie ziua de 11 iunie ca „Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești“.
Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale pot organiza manifestări și acțiuni publice dedicate sărbătoririi acestei zile.
În semn de cinstire a eroismului manifestat și a memoriei martirilor căzuți în lupta pentru victoria Revoluției de la 1848 și a democrației românești, municipiile București, Blaj și Craiova se declară orașe-martir ale Revoluției de la 1848.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU
București, 10 ianuarie 2023.
Nr. 27.
-------