Legislator Case Law & Legislation
263694 RO

RAPORT nr. 14.790 din 9 noiembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alternativa Civică, Atitudine, Solidaritate, Acțiune

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 14.790 din 9 noiembrie 2022 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 5 ianuarie 2023

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-21.10.2022 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alternativa Civică, Atitudine, Solidaritate, Acțiune în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021.

I. Constatări

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziția echipei de control nu rezultă că formațiunea politică conduce și organizează contabilitatea în conformitate cu reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial. Prin nedepunerea documentelor solicitate, echipa de control nu a putut verifica respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

II. Sancțiuni aplicate

Partidul Alternativa Civică, Atitudine, Solidaritate, Acțiune a fost sancționat cu amendă în cuantum de 50.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (3), art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 9 noiembrie 2022.

Nr. 14.790.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →