CODUL DE PROCEDURA CIVILĂ din 9 septembrie 1865 *)

Judecătoriile judeca

1. în prima instanţa, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe;

2. plingerile împotriva hotărîrilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Tribunalele judeca

1. în prima instanţa

a) procesele şi cererile în materie comercială cu excepţia celor al căror obiect are o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv;

b) procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultind din raporturile juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei;

c) procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel;

d) procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industriala;

e) procesele şi cererile în materie de expropriere;

f) cererile pentru încuviinţarea adopţiilor;

g) cererile privind punerea sub interdicţie, declararea dispariţiei şi declararea morţii;

h) cererile privitoare la nulitatea căsătoriei, nulitatea sau desfacerea adopţiei şi cele pentru decăderea din drepturile părinteşti;

i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale;

j) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărîrilor date în tari străine;

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în prima instanţa;

3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în ultima instanţa;

4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Limitele amenzilor prevăzute în Codul de procedură civilă se stabilesc după cum urmează

la art. 95 alin. 5, de la 5000 la 15000 lei

la art. 99 alin. 1, de la 500 la 3000 lei;

la art. 185, de la 3000 la 10000 lei;

la art. 188 alin. 1, de la 500 la 3000 lei;

la art. 194, de la 1000 la 5000 lei;

la art. 205 alin. 3, de la 1000 la 5000 lei;

la art. 209 alin. 2, de la 500 la 3000 lei;

la art. 405, de la 3000 la 10000 lei;

la art. 437 alin. 2, de la 5000 la 20000 lei.

Articolul 620 - 642

Curţile de apel judeca

1. în prima instanţa, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judeţean, ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, ale autorităţilor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti;

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în prima instanţa;

3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cauze prevăzute de lege;

4. în alte materii date prin lege în competenţa lor.

Următorii termeni din Codul de procedură civilă se înlocuiesc astfel

"Republica Socialistă România", cu România";

"Buletinul Oficial al R. S. România", cu Monitorul Oficial al României;

"Curtea de Casaţie" şi Tribunalul Suprem", cu Curtea Suprema de Justiţie";

"curtea", cu "curtea de apel";

"tribunal regional", cu "tribunal";

"Tribunalul Capitalei", cu Tribunalul Municipiului Bucureşti";

"tribunalul popular" şi "tribunalul raional", cu "judecătorie";

"curte de judecată", cu sentinta;

"portărel", "agent de executare", "agent de urmărire", precum şi alte asemenea denumiri ce desemnează funcţionarul cu atribuţii de executare silită, cu "executorul judecătoresc";

"agent poliţienesc" şi "comisar de poliţie", cu "subofiţer" şi "ofiţer de poliţie", după caz;

"camera de chibzuire", cu "camera de consiliu";

"sfat popular", cu "consiliu judeţean", după caz.

Articolul 677 - 686

Curtea Suprema de Justiţie judeca

1. recursurile declarate împotriva hotărîrilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. recursurile în anulare;

4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.

Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu arbitrajul reglementat de cartea IV aparţine instanţei care ar fi fost competenţa să soluţioneze litigiul în fond, în lipsa unei convenţii arbitrale.

Dispoziţiile legale referitoare la taxa de timbru pentru cererea de recurs se aplică în mod corespunzător şi cererii de apel.

Articolul 687 - 691

Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţara, iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamatului.

Cauzele aflate în curs de judecată la instanţele de fond, chiar dacă sunt după casare cu trimitere vor fi, după caz, reţinute pentru continuarea judecaţii, sau vor fi trimise la instanţa competenţa, potrivit normelor de competenţa materială din prezenta lege.

Instanţele sesizate înainte de intrare în vigoare a prezentei legi vor continua sa judece, chiar dacă, potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, se schimba competenţa teritorială.

Recursurile ordinare, cu excepţia recursurilor în materia contenciosului administrativ, vor fi considerate apeluri, urmînd a fi soluţionate potrivit competentei materiale stabilite de prezenta lege, inclusiv în situaţia casării cu reţinere: în aceste cazuri, părţile interesate beneficiază de un termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru îndeplinirea condiţiilor de forma şi fond privind judecarea apelului, precum şi, când este necesar, pentru sesizarea instanţei de apel.

Cererile de revizuire şi contestaţiile în anulare privind hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se judeca de instanţa căreia, potrivit legii de faţa, îi revine competenţa instanţei care a dat hotărârea atacată. Hotărârile date asupra acestor cereri sunt supuse, de asemenea, căilor de atac prevăzute de lege.

Recursurile extraordinare cu care au fost sesizate instanţele înainte de intrarea în vigoare a acestei legi vor continua să fie judecate, iar în cazul casării cu trimitere pentru o noua judecata, cauzele vor fi trimise instanţelor competente potrivit aceleiaşi legi.

Hotărârile în materia Legii fondului funciar nr. 18/1991, rămase definitive la judecătorii anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pot fi atacate cu recursul prevăzut de prezenta lege, de către părţile interesate, în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, indiferent de data pronunţării lor.

În toate cazurile în care, potrivit legii de faţa, competenţa materială a instanţei investite anterior este modificată, dosarele se trimit din oficiu instanţei competente. Dispoziţiile art. 725 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile.

În situaţiile în care, în mod excepţional, nu au putut fi organizate unele dintre judecătoriile prevăzute în anexa nr. 1 a Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească până la intrarea în vigoare a prezentei legi, cauzele vor fi soluţionate de către judecătoriile competente teritorial, potrivit legii anterioare.

Termenele pentru exercitarea căilor de atac ordinare, aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi, încep să curgă din nou de la această dată.

Executările silite începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi continuate de instanţele de executare investite.

Articolul 698 - 709

Când pârâtul, în afară de domiciliul sau, are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau îndeletniciri, pentru obligaţiile patrimoniale şi care sunt născute sau care urmează să se execute în acel loc.

Pe data punerii în aplicare a prezentei legi se abroga

1. Legea pentru Curtea de Casaţie şi Justiţie;

2. Legea judecătorilor de ocoale;

3. Legea nr. 394 din 23 iunie 1943 pentru accelerarea judecaţilor în materie civilă şi comercială;

4. Legea nr. 661 din 4 octombrie 1943 pentru reglementarea regimului fiscal al unor acţiuni în justiţie;

5. articolele 234, 241, 242, 246-248, 251-276 şi 285 din Codul civil;

6. articolele 452-454, 578-583 şi 722 pct. 7 din Codul de procedură civilă.

Sunt şi rămân abrogate: art. 735 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. III din Legea nr. 18 din 12 februarie 1948, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.

Prezenta lege intră în vigoare pe data de 1 martie 1948.

-----------

*) Este vorba de Codul de procedură civilă în vigoare în momentul modificării intervenite prin Legea nr. 18 din 12 februarie 1948.

NOTA 2

Dispoziţiile art. II, III, IV, V, VI şi X din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 77 din 26 iulie 1993, pentru modificarea Codului de procedura civilă, are următorul cuprins

Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.

Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea are reprezentanta, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.

Cererea împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit înţelegerii dintre asociaţi, i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii, iar, în lipsa unei asemenea persoane, la instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanţei numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaţilor.

Cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale, se pot face la instanţele din capitala tarii sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul.

Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează persoanele arătate la alin. 1 se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţa a judeţului, iar în Capitala, la judecătoria sectorului 4.

Cererea îndreptată împotriva mai multor piriti poate fi făcuta la instanţa competenţa pentru oricare dintre ei; în caz când printre piriti sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competenţa pentru oricare dintre debitorii principali.

În afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe

1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;

2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui nemişcător, în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se afla nemişcătorul;

3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;

4. în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii;

5. în cererile izvorite dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;

6. în cererile împotriva unei femei căsătorite*) care are reşedinţa obişnuită deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii;

---------------

*) Textul trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului constituţional al egalităţii sexelor

7. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie alimentara, instanţa domiciliului reclamantului;

8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a savirsit acel fapt.

Prezenta lege intră în vigoare pe data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

----------------

În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se afla

1. domiciliul asiguratului;

2. bunurile asigurate;

3. locul unde s-a produs accidentul.

Alegerea competentei prin convenţie este nulă dacă a fost făcuta înainte de naşterea dreptului la despăgubire.

Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime şi fluviale.

Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Cererile privitoare la bunuri nemişcătoare se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se afla nemişcătoarele.

Când nemişcătorul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se afla în vreuna din aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se afla nemişcătorul.

În materie de moştenire sunt de competenţa instanţei celui din urma domiciliu al mortului

1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;

2. cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;

3. cererile legatarilor sau ale creditorilor mortului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar.

Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal.

Cererile în materie de faliment sunt de competenţa instanţei în circumscripţia căreia comerciantul îşi are principala aşezare comercială.

Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente sa judece cererea principala.

În cererile pentru constatarea existenţei sau neexistentei vreunui drept, competenţa instanţei se determina după regulile prevăzute pentru cererile având de obiect executarea prestaţiunii.

Părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faza instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decît acelea care, potrivit legii au competenţa teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.

Exista conflict de competenţa

1. când doua sau mai multe instanţe se declara deopotrivă competente sa judece aceeaşi pricina;

2. când doua sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricina.

Instanţa, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţa, va suspenda din oficiu alta procedura şi va înainta dosarul instanţei în drept sa hotărască asupra conflictului.

Conflictul ivit între doua judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judeca de acel tribunal.

Dacă cele doua judecătorii nu ţin de acelaşi tribunal sau dacă conflictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal, sau între doua tribunale, competenţa este Curtea respectiva.

Dacă cele doua instanţe în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi Curţi de Apel, precum şi conflictul între doua Curţi de Apel, se judeca de Curtea Suprema de Justiţie.

Exista conflict de competenţa, în sensul art. 20, şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională. În acest caz, conflictul de competenţa se rezolva de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei în conflict, dispoziţiile art. 21 fiind aplicabile.

Instanţa competenţa sa judece conflictul va hotărî în camera de chibzuire, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competenţa este împiedicată un timp mai îndelungat sa funcţioneze, Curtea Suprema de Justiţie, la cererea părţii interesate, va desemna o alta instanţa de acelaşi grad care să judece pricina.

Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare.

De asemenea nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricina.

Judecătorul care ştie ca exista un motiv de recuzare în privinţa sa este dator sa înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii.

Abţinerea se propune de judecător şi se judeca potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 şi 32.

Judecătorul poate fi recuzat

1. când el, soţul sau, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, ruda sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;

2. când el este soţ, ruda sau afin în linie directa ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;

3. când soţul în viaţa şi nedespărţit este ruda sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţa ori despărţit, au rămas copii;

4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemănătoare cu aceea care se judeca sau dacă au o judecata la instanţa unde una din părţi este judecător;

5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecata penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;

6. dacă este tutor, curator sau consiliu judiciar*) al uneia din părţi;

7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judeca;

8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;

9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, sotii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.

---------------

*) Dispoziţia privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecata ca tutor, curator, consiliu judiciar*) sau director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.

----------------

*) Dispoziţia privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte şi înainte de începerea oricărei dezbateri.

Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui sa propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.

Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara ca se abţine.

Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectiva, în alcătuirea căreia nu poate să între cel recuzat.

În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum şi în cazul când recuzarea priveşte pe toţi judecătorii unei instanţe, aceasta se judeca de instanţa la care se îndreaptă calea de atac respectiva.

Recuzarea tuturor membrilor unei secţiuni a Curţii Supreme de Justiţie se judeca de cealaltă secţiune a Curţii Supreme de Justiţie.

Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găseşte de cuviinţă.

Nu se admite interogatoriul sau jurămîntul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.

În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedura.

Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţa publică.

Dacă recuzarea s-a primit, judecătorul se retrage şi nu poate să stea faţa la chibzuirea asupra pricinii.

Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arata în ce măsura actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.

Instanţa superioară investită cu judecarea cererii de recuzare în cazurile prevăzute de art. 30 alin. 2 va dispune trimiterea pricinii la o instanţa de acelaşi grad, în cazul când găseşte ca cererea de recuzare este intemeiata.

Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare instanţei inferioare.

Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.

Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.

Când instanţa superioară de fond*) constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţa.

--------------

*) Instanţa superioară de fond este instanţa de apel.

Când cererea de recuzare a fost făcuta cu rea-credinţa, instanţa va condamna pe cel care a făcut-o la o amenda de la 3.000 la 10.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.

Dispoziţiile prezentului titlu, în afară de art. 24 şi 27 pct. 7, se aplică şi procurorilor, magistraţilor asistenţi şi grefierilor.

Când una din părţi are doua rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asesorii populari*) ai instanţei, cealaltă parte poate cere strămutarea pricinii, la o alta instanţa de acelaşi grad.

Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de banuiala legitima sau de siguranţă publică. Banuiala se socoteşte legitima de cîte ori se poate presupune ca nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor pricinii calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale.

------------

*) Instituţia asesorilor populari a fost desfiinţata prin Legea nr. 45/1991 (M. Of. 142 din 11 iulie 1991)

Strămutarea pentru motiv de rudenie sau afinitate trebuie cerută mai înainte de începerea oricărei dezbateri; cea intemeiata pe banuiala legitima sau siguranţa publică se poate cere în orice stare a pricinii.

Strămutarea pentru siguranţa publică se poate cere numai de Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.

Cererea de strămutare intemeiata pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanţa imediat superioară.

Cererea de strămutare intemeiata pe motive de banuiala legitima sau de siguranţă publică se depune la Curtea Suprema de Justiţie.

Cererea de strămutare se judeca în camera de chibzuire.

Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi sa ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenta această măsură instanţei respective.

În caz de admitere, pricina se trimite spre judecata unei alte instanţe de acelaşi grad.

Hotărârea asupra strămutării se da fără motivare şi nu este supusă nici unei cai de atac. Ea va arata în ce măsura actele îndeplinite de instanţa înainte de strămutare urmează să fie păstrate.

Dispoziţiile art. 35 se aplică prin asemănare.

Orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecata.

Asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecata ca pirite, dacă au organe proprii de conducere.

Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecata decît dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rinduiesc capacitatea sau organizarea lor.

Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Actele de procedura îndeplinite de cel ce nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului, curatorul sau consiliul judiciar*) va putea, însă, ratifica toate sau parte din aceste acte.

---------------

*) Dispoziţia privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Dacă incapabilul nu are reprezentant legal şi exista urgenta, la cererea părţii interesate, instanţa va putea numi un curator special, care să-l reprezinte până la numirea reprezentantului legal; ea va putea numi, de asemenea, un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi reprezentat sau când o persoană juridică, chemată sa stea în judecata, nu are reprezentant.

Numirea acestor curatori*) se va face de instanţa competenţa sa hotărască asupra cererii de chemare în judecata.

--------------------

*) Numirea tutorelui şi curatorului se face, potrivit art. 116, 145 şi, respectiv, art. 152 din Codul familiei de către autoritatea tutelara, astfel încât instanţele sunt obligate sa ceara autorităţii tutelare numirea acestora.

Ministerul Public poate introduce orice acţiune, în afară de cele strict personale şi sa participe la orice proces, în oricare faza a acestuia, în cazurile în care este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi, dacă va fi cazul, de dispoziţiile prevăzute în art. 246 şi urm. şi art. 271 şi urm. din prezentul cod.

Procurorul poate, în condiţiile legii, sa exercite căile de atac şi sa ceara punerea în executare a hotărârii.

Abrogat

Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pirite dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comuna ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauza.

Actele de procedura, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau piriti nu pot folosi nici păgubi celorlalţi.

Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedura îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedura folosesc şi celorlalţi. Când actele de procedura ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile. Reclamanţii sau piritii care nu s-au înfăţişat sau nu au îndeplinit un act de procedura în termen vor continua totuşi să fie citaţi.

Oricine are interes poate interveni într-o pricina ce se urmează între alte persoane.

Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invoca un drept al său.

Ea este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia.

Cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcuta în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecata.

Ea se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor.

Cu învoirea părţilor, intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel.

Cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs.

După ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei.

Încheierea nu se poate ataca decît o dată cu fondul.

După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în care intimpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta va trebui depusa.

Cel care intervine va lua procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedura următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.

În intervenţia făcuta în interesul uneia din părţi, cel care intervine poate face orice act de procedura care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine.

Intervenţia se judeca o dată cu cererea principala.

Când însă judecarea cererii ar fi intirziata prin intervenţia în interes propriu instanţa poate hotărî despărţirea ei spre a fi judecata deosebit.

Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.

Oricare din părţi poate să cheme în judecata o altă persoană care ar putea sa pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Cererea făcuta de pârât se depune o dată cu intimpinarea.

Când intimpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare.

Cererea făcuta de reclamant se depune cel mai tîrziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe.

Cererea va fi motivată şi se va comunică atât celui chemat, cît şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătură copii de pe cererea de chemare în judecata, intimpinare şi de pe înscrisurile de la dosar.

Cel chemat în judecata dobîndeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.

În cazul prevăzut de art. 58, când pârâtul chemat în judecata pentru o datorie bănească recunoaşte datoria şi declara ca voieşte sa o execute faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul, el va fi scos din judecata dacă depune suma datorată.

În acest caz, judecata va urma numai între partea reclamanta şi cel chemat în judecata.

Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri.

În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate, la rindul sau, sa cheme în garanţie o altă persoană.

Cererea va fi făcuta în condiţiile de forma pentru cererea de chemare în judecata. Cererea făcuta de pârât se va depune cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare.

Cererea de chemare în garanţie făcuta de reclamant se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe.

Instanţa va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanţie şi, dacă intimpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta urmează să fie depusa de cel chemat în garanţie.

Cererea de chemare în garanţie se judeca o dată cu cererea principala.

Când judecarea cererii principale ar fi intirziata prin chemarea în garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit.

Pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arata pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercita dreptul, dacă a fost chemat în judecata de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.

Cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată şi se va depune o dată cu intimpinarea, iar, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare.

Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular, împreună cu citaţia, copiile de pe cerere şi înscrisurile de la dosar.

Dacă cel arătat ca titular recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului care va fi scos din judecata. Când cel chemat nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, se vor aplica dispoziţiile art. 58.

Părţile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

Mandatarul cu procura generală poate să reprezinte în judecata pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.

Dacă cel care a dat procura generală nu are domiciliul şi nici reşedinţa în ţara, sau dacă procura este data unui prepus, dreptul de reprezentare în judecata se presupune dat.

Procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecata trebuie făcuta prin înscris sub semnătura legalizată; în cazul când procura este data unui avocat semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor*).

Dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcuta în instanţa şi trecută în încheierea de şedinţa.

Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecaţii, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în aceasta privinţa; el poate fi însă restrîns numai la anumite acte sau pentru anumită instanţa.

Dacă mandatul este dat unei alte persoane decît unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decît prin avocat.

Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv.

De asemenea asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii, când partea este reprezentată prin soţ sau ruda până la al patrulea grad inclusiv.

-------------

*) A se vedea Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea avocaturii.

Recunoaşterile privitoare la drepturile în judecata, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decît în temeiul unei procuri speciale.

Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedura se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.

Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o dispoziţie judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.

Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

Renunţarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părţi decît de la comunicare, afară numai dacă a fost făcuta în şedinţa în prezenta părţii.

Mandatarul care renunţa la împuternicire este ţinut sa înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul cît şi instanţa, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de înfăţişare sau de împlinirea termenelor căilor de atac.

Obştiile de moşneni ori răzeşi şi composesoratele vor fi reprezentate prin unul sau 3 mandatari aleşi sau numiţi din oficiu, afară dacă legile speciale nu dispun altfel.

Când toţi membrii unei asemenea colectivităţi se învoiesc, ei numesc mandatarii prin înscris autentificat la judecătorie în circumscripţia căreia se afla comuna în care domiciliază majoritatea devălmaşilor.

În lipsa unei asemenea învoieli, cei interesaţi vor cere judecătoriei competenţa sa proceadă la desemnarea mandatarilor.

În acest caz, judecătorul va vesti pe devălmaşi prin secretarul consiliului local să se adune de preferinţa într-o zi de sărbătoare, la primăria comunei prevăzute la alineatul 2, pentru a alege pe mandatari.

Vestirea, semnată de judecător, se va afişa prin îngrijirea secretarului consiliului local, la usa primăriei comunelor în cuprinsul cărora se afla nemişcătoarele devălmaşe cu cel puţin 15 zile înainte de ziua alegerii. În acelaşi termen, vestirea se va face şi verbal în fiecare sat, prin bătăi cu toba, sunete de goarna sau alte mijloace de publicitate obişnuite în localitate.

Îndeplinirea acestor formalităţi se va constata prin procese-verbale ce vor fi înaintate secretarului consiliului local, unde urmează să se adune devălmăşii. La ziua sorocită, judecătorul va face strigarea celor adunaţi, însemnând pe o lista pe cei prezenţi şi partea ce fiecare dintre ei are în bunurile devălmaşe.

În cazurile când se contesta drepturile vreunui devălmaş, judecătorul va putea sa nu-l înscrie, dacă contestaţia i se va părea intemeiata; neînscrierea dreptului nu împiedica invocarea lui pe calea dreptului comun. În nici un caz judecătorul nu va amina alegerea din cauza contestaţiilor.

Judecătorul va culege declaraţiile verbale ce fiecare din cei înscrişi în lista va face în privinţa acelora pe care voiesc să-i aleagă ca mandatari.

Alegerea mandatarilor se va face cu majoritatea voturilor celor prezenţi, socotită atât asupra numărului celor de faţa, cît şi asupra drepturilor devălmaşe.

Dacă locuitorii nu vin sau dacă cele doua majorităţi arătate mai sus nu se pot întruni, judecătorul va numi din oficiu pe mandatari dintre membrii colectivităţii.

Cele săvârşite înaintea judecătorului vor fi constatate printr-o încheiere, care va avea puterea unei procuri autentice.

Orice viciu de procedura savirsit cu prilejul alegerii sau numirii mandatarilor va trebui propus la prima zi de înfăţişare, sub pedeapsa decăderii. În caz de anulare a mandatului, instanţa va dispune refacerea procedurii pentru desemnarea altor mandatari.

Mandatul dat prin alegere sau din oficiu este obligatoriu pentru mandatar, în tot cursul judecaţii.

Pentru motive legitime instanţa va putea scuti pe mandatar de însărcinarea ce i s-a dat.

Mandatul poate fi revocat pentru incapacitate sau rea-credinţa.

Mandatul pentru stingerea pricinii prin tranzacţie va putea fi dat numai cu majoritate de două treimi, socotite atât asupra numărului celor de faţa cît şi asupra drepturilor devălmaşe.

Dacă sunt mai mulţi mandatari, ei hotărăsc cu majoritate.

În caz de încetarea împuternicirii unui mandatar, rinduielile prevăzute mai sus vor fi urmate pentru desemnarea înlocuitorului.

Cel care nu e în stare să facă faţa cheltuielilor unei judecati, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate cere asistenţa judiciară.

Asistenţa judiciară cuprinde

1. Abrogat.

2. Apărarea şi asistenţa gratuita printr-un avocat delegat de baroul avocaţilor.

Asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând în cursul judecaţii, în totul sau numai în parte.

Cererea de asistenţa judiciară va fi făcuta în scris instanţei de judecată.

Cererea trebuie să arate pricina la care se referă şi starea materială a părţii. Ea va fi însoţită de dovezi scrise privitoare la veniturile şi sarcinile acesteia.

Instanţa va cerceta cererea, putind cere lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii autorităţilor locale, apoi va dispune, fără dezbateri, prin încheiere, în camera de consiliu.

Partea potrivnica poate oricând sa înfăţişeze instanţei dovezi cu privire la starea adevărata a celui căruia i s-a încuviinţat cererea: asistenţa nu se suspenda în cursul noilor cercetări.

Încheierea cu privire la cererea de asistenţa sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei cai de atac.

Dacă instanţa constata ca cererea de asistenţa a fost făcuta cu rea-credinţa, prin ascunderea adevărului, ea poate, revenind asupra asistenţei încuviinţate, sa condamne partea la o amenda egala cu sumele de plată cărora a fost scutită.

Dreptul la asistenţa se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale.

Cheltuielile de care partea a fost scutită prin încuviinţarea asistenţei judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale, şi vor fi urmărite potrivit dispoziţiilor Codului de procedura fiscală. Dispozitivul hotărârii se va comunică din oficiu organelor fiscale, prin îngrijirea grefierului.

Avocaţii numiţi apărători din oficiu au dreptul sa ceara instanţei de judecată ca onorariul lor să fie pus în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale.

Orice cerere îndreptată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcuta în scris şi sa cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor şi ale reprezentantului, curatorului sau consiliului judiciar, obiectul cererii şi semnătura.

Cererile celor domiciliaţi în comunele rurale, care sunt de competenţa judecătoriei, se pot face şi verbal. În acest caz arătările părţii pot fi trecute într-un proces-verbal, semnat de judecător, grefier şi parte, care va înlocui cererea scrisă. Dacă partea nu poate semna, se va face vorbire despre aceasta în procesul-verbal.

Cererile scrise ale persoanelor care nu pot semna vor fi semnate prin punere de deget în faţa preşedintelui instanţei sau înlocuitorului sau, iar în comunele rurale şi în faţa secretarului consiliului local; cererea va fi mai întâi citită părţii, facindu-se arătarea despre aceasta pe cerere.

În cazurile prevăzute de alineatele 2 şi 3, se va face arătarea de chipul cum s-a stabilit identitatea părţii.

Când cererea este făcuta prin mandatar, se va alătură procura în original sau în copie legalizată.

Mandatarul avocat certifica el însuşi copia de pe procura sa.

Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar*), va alătură copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.

Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor arata Monitorul Oficial în care este publicată împuternicirea lor.

---------------

*) Dispoziţia privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Cererea de chemare în judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil făcuta chiar dacă poarta o denumire gresita.

Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedura se va face din oficiu, prin posta prin corpul executorilor judecătoreşti sau prin orice angajat al instanţei respective.

Vor fi citaţi

1. statul, judeţul, comuna şi celelalte persoane juridice de drept public, în persoana capului autorităţii la contenciosul sediului central al administraţiei respective sau, în lipsa de contencios, la sediul administraţiei;

2. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal al administraţiei sau la cel al sucursalei din circumscripţia instanţei;

3. asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, la sediul administraţiei lor;

4. obştile de moşneni sau de răzeşi şi composesoratele, prin mandatarii lor;

5. masa creditorilor falimentului prin judecătorul sindic;

6. incapabilii, prin reprezentanţii lor legali.

În caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator;

7. personalul misiunilor diplomatice şi oficiile consulare ale României, cetăţenii români trimişi ca funcţionari la organizaţii internaţionale, precum şi membrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflaţi în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe.

Cetăţenii români, alţii decît cei prevăzuţi în alineatul precedent, aflaţi în străinătate în interes de serviciu, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se afla cei care i-au trimis;

8. în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o alta procedura, cei care se afla în străinătate, având domiciliul sau reşedinţa cunoscută, printr-o citaţie trimisa cu scrisoare recomandată, recipisa de predare a scrisorii, în cuprinsul căreia se va menţiona ce acte se expediază ţinând loc de dovada.

Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95.

În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţara, va fi citat şi acesta.

9. cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, potrivit art. 95;

10. moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special, numit de instanţa.*)

--------------------

*) Numirea tutorelui şi curatorului se face, potrivit art. 116, 145 şi, respectiv, art. 152 din Codul familiei de către autoritatea tutelara, astfel încât instanţele sunt obligate sa ceara autorităţii tutelare numirea acestora.

Citaţia va cuprinde

1. numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;

2. arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;

3. arătarea instanţei şi sediul ei;

4. numele, domiciliul şi calitatea celui citat

5. numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinii;

6. parafa şefului instanţei, şi semnătura grefierului.

Arătările de la punctele 2, 3, 4 şi 6 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi inminata părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei.

Înfăţişarea părţii în instanţa, în persoana sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedura. Partea este însă în drept sa ceara amînarea dacă nu i s-a inminat citaţia în termen.

Inminarea citaţiei şi tuturor actelor de procedura se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Când acesta are o aşezare agricolă, comercială, industriala sau profesională în altă parte, inminarea se poate face şi la locul acestor aşezări.

Inminarea se poate face oriunde, când cel citat primeşte citaţia.

Pentru cei ce se găsesc sub arme, citaţia se inmineaza la comandamentul superior cel mai apropiat.

Pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerţ, inminarea se face, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la căpitănia portului unde se găseşte înregistrat vasul.

Pentru deţinuţi, inminarea se face la administraţia închisorii.

Pentru bolnavii aflaţi în spitale, ospicii ori sanatorii, la direcţia aşezământului.

Inminarea citaţiilor şi tuturor actelor de procedura, în cazurile prevăzute de art. 87 pct. 1, 2, 3, 5 şi 7, precum şi în cele prevăzute de art. 90 alineatele 4, 5, 6 şi 7, sau atunci când actul urmează să fie inminat unui avocat sau notar public*) se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, care va semna dovada.

-----------

*) Vezi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/12 mai 1995.

Inminarea citaţiei se va face personal celui citat, care va semna adeverinţa de primire, agentul însărcinat cu inminarea certificind identitatea şi semnătura acestuia.

Dacă cel citat, aflîndu-se la domiciliu, nu vrea sa primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinţa de primire, agentul va lasă citaţia în mana celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe usa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.

Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte, agentul va inmina citaţia, în primul caz unei persoane din familie, sau în lipsa, oricărei alte persoane care locuieşte cu dinsul, sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenta, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.

Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lasind citaţia în mina lor; dacă cer arătaţi nu voiesc sa primească citaţia sau sunt lipsa, agentul va afişa citaţia, fie pe usa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe usa principala a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.

Inminarea citaţiei nu se poate face unui minor sub 14 ani împliniţi sau unei persoane lipsite de judecată. Puterea de judecată este presupusa până la dovada contrarie.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedura.

În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinata cu primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.

Când comunicarea actelor de procedura nu se poate face din cauza ca s-a darimat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanţei, care va înştiinţa din timp partea despre aceasta împrejurare, dispoziţiile art. 95 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Când reclamantul invedereaza ca, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţa, nu a izbutit sa afle domiciliul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate.

Citarea prin publicitate se face afisindu-se citaţia la usa instanţei. Citaţia se publică şi în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai raspindit, în cazurile în care preşedintele tribunalului sau completul de judecată apreciază ca o asemenea măsura este necesară.

Afişarea, precum şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai raspindit se fac cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru judecata.

În cazurile urgente, preşedintele tribunalului sau completului de judecată va putea reduce acest termen la 5 zile.

Dacă pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte ca a fost citat prin publicitate cu rea-credinţa, toate actele de procedura ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi condamnat la o amenda de la 5.000 lei la 15.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.

Partea prezenta în instanţa, în persoana sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedura şi a înscrisurilor care i se comunică în şedinţa. În acest caz, instanţa poate încuviinţa, la cerere, un termen pentru a lua cunoştinţa de acte.

Nici un act de procedura nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviinţarea preşedintelui.

Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecaţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seama, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a carei recipisa de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.

Cei însărcinaţi de lege cu îndeplinirea actelor de procedura, din a căror vina s-a pricinuit amînarea judecaţii, vor fi condamnaţi de instanţa, printr-o încheiere executorie, la o amenda de la 500 la 3.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.

Cel condamnat poate să prezinte instanţei o petiţie motivată pentru scutirea sau micşorarea amenzii ori despăgubirii.

El va fi citat de urgenta, împreună cu partea vătămată, căreia i s-a încuviinţat despăgubirea, în camera de consiliu şi instanţa va hotărî prin încheiere irevocabilă. Citarea se va face prin grefa şi este scutită de timbru şi taxe.

Procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu inminarea actului de procedura trebuie să cuprindă

1. anul, luna şi ziua când a fost încheiat;

2. numele celui care l-a încheiat;

3. funcţiunea acestuia;

4. numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel, şi dacă actul de procedura a fost inminat la locuinţa sa, ori a fost afişat pe usa acestei locuinţe.

5. arătarea instanţei de la care porneşte actul de procedura şi identificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare;

6. arătarea înscrisurilor comunicate;

7. numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut inminarea sau locul unde s-a făcut afişarea;

8. semnătura celui care a încheiat procesul-verbal.

Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuza sau nu pot s-o facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal.

Arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 şi 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii. Procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.

Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare.

Termenele statornicite pe ani, luni sau saptamini se sfirsesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfirseste într-o luna care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urma a lunii. Termenul care se sfirseste într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedura dacă legea nu dispune altfel.

Termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o.

Neexercitarea oricărei cai de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte ca a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În acest din urmă caz, actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.

Actele de procedura trimise prin posta instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.

Actele de procedura îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.

Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decît prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Anularea unui act de procedura atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenta de sine stătătoare.

Judecătorul va putea sa dispună îndreptarea neregularităţilor săvârşite cu privire la actele de procedura.

Preşedintele va amina judecarea pricinii ori de cîte ori constata ca partea care lipseşte nu a fost citata cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.

Nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.

Celelalte nulităţi se declara numai după cererea părţii care are interes sa o invoce.

Neregularitatea actelor de procedura se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după aceasta neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.

Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul sau fapt.

Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.

Cererea pentru predarea unui nemişcător, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi făcuta chiar înainte de împlinirea acestui termen.

Se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei prestaţiuni periodice.

Preşedintele mai poate încuviinţa, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de cîte ori va socoti ca cererile sunt îndreptăţite pentru a preintimpina reclamantului o paguba însemnată pe care acesta ar incerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.

Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistentei unui drept.

Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Cererea de chemare în judecata va cuprinde

1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;

2. calitatea judiciară în care părţile stau în judecata, atunci când nu stau în numele lor propriu;

3. obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţa.

Pentru identificarea nemişcătoarelor se va arata comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsa, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când nemişcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic;

4. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;

5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătură la cerere atitea copii citi piriti sunt, mai mult cîte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanţa; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul.

Se va putea depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricina, raminind ca instanţa sa dispună, la nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime.

Dacă înscrisurile sunt scrise în limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.

Când reclamantul voieşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatorul sau jurămîntul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoana a acestuia.

Când se va cere dovada cu martori, se va arata numele şi locuinţa martorilor;

6. semnătura.

La cererea de chemare în judecata se vor alătură atitea copii de pe cererea citi piriti sunt.

Dacă mai mulţi piriti au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mai multe calităţi juridice, se va comunică o singura copie de pe acţiune şi de pe înscrisuri şi se va inmina o singura citaţie.

Preşedintele, îndată ce primeşte cererea de chemare în judecata şi constata plata timbrului, a taxei de procedura şi a impozitului proporţional, va soroci ziua înfăţişării şi va cita părţile înaintea instanţei, în şedinţa.

Preşedintele va putea soroci o anumită ora pentru judecarea pricinii.

Când reclamantul este de faţa la fixarea termenului, el ia termenul în cunoştinţa; preşedintele îi va pune în vedere lipsurile cererii de chemare în judecata, spre a le întregi înainte de comunicare.

Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi înscrisuri, punându-i-se în vedere să depună la dosar intimpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata.

O dată cu sorocirea termenului, preşedintele va dispune, dacă s-a cerut prin cerere, citarea pârâtului la interogator sau jurămînt, sub rezerva dezbaterii la termenul de înfăţişare. Sub aceeaşi rezerva se vor putea lua orice alte măsuri, în marginile rinduielilor pentru dovezi.

Termenul se va soroci astfel ca, de la data primirii citaţiei, pârâtul să aibă cel puţin 30 de zile pentru depunerea intimpinarii, iar în pricinile urgente, cel puţin 5 zile.

Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea soroci un termen mai îndelungat.

Intimpinarea va cuprinde

1. excepţiile de procedura ce pârâtul ridica la cererea reclamantului;

2. răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii;

3. dovezile cu care se apara împotriva fiecărui capăt de cerere; când va cere dovada cu martori, pârâtul va arata numele şi locuinţa lor;

4. semnătura.

La intimpinare se vor ataşa atitea copii de pe intimpinare citi reclamanţi sunt; de asemenea se va alătură acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rind de copii pentru instanţa.

Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, sau un reclamant sta în judecata în mai multe calităţi juridice, se va depune la dosar pentru aceste părţi cîte o singura copie.

Când sunt mai mulţi piriti, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr-o singura intimpinare.

Depunerea intimpinarii nu este obligatorie.

În cazul în care nu s-a depus intimpinare, preşedintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfăţişare, sa arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare, despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţa.

Dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională.

Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecata.

Cererea reconvenţională se depune odată cu intimpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la intimpinare, cel mai tîrziu în prima zi de înfăţişare.

Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecata, cererea reconvenţională se va depune cel mai tîrziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului, spre acest sfârşit.

Cererea reconvenţională se judeca odată cu cererea principala.

Când, însă, numai cererea principala este în stare de judecată, instanţa o poate judeca deosebit.

Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel.

Instanţa poate să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţa secreta, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele.

Hotărârea se pronunţa întotdeauna în şedinţa publică.

Preşedintele exercită poliţia şedinţei, putind lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi bunei-cuviinţe.

Dacă nu este loc în sala de şedinţa, preşedintele poate înlătura pe cei ce ar veni mai tîrziu sau pe cei ce depăşesc numărul locurilor.

Nimeni nu poate fi lăsat să între cu arme în sala de şedinţa, afară numai dacă le poarta în vederea serviciului ce îndeplineşte în faţa instanţei.

Acei care iau parte la şedinţa sunt obligaţi să aibă o purtare cuviincioasă.

Acel ce vorbeşte instanţei trebuie să stea în picioare. Preşedintele poate încuviinţa excepţii de la aceasta îndatorire.

Pot fi îndepărtaţi din sala cei nevărstnici şi persoanele care s-ar infatisa într-o ţinuta necuviincioasă.

Preşedintele poate chema la ordine orice persoană care tulbura mersul dezbaterilor. Dacă aceasta chemare rămâne fără rezultat, el poate obliga pe tulburător sa părăsească sala şi la nevoie va da ordin să fie scos din sala.

Preşedintele poate să ordone îndepărtarea tuturor persoanelor din sala, dacă altfel nu se poate păstra ordinea.

Dacă printre cei îndepărtaţi din sala ar fi vreuna din părţi, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sala şi, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele de căpetenie petrecute în lipsa sa, precum şi declaraţiile celor ascultaţi.

Dispoziţia de mai sus nu se aplică în cazul când partea îndepărtată din şedinţa a fost asistată de un avocat, care a rămas mai departe în sala.

Dispoziţiile de mai sus se aplică în toate locurile unde judecătorii sunt chemaţi să-şi îndeplinească funcţiunile lor.

Preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţa o lista de pricinile sorocite să se judece în acea zi şi care va fi afişată la usa sălii de şedinţa cu cel puţin o ora înainte de începerea şedinţei.

Pricinile declarate urgente şi cele rămase în divergenta se vor judeca înaintea celorlalte.

Părţile pot cere schimbarea rindului, dacă împricinaţii având pricini sorocite înaintea lor nu se împotrivesc.

Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amînarea pricinilor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri. Aceasta amînare se poate face şi de un singur judecător.

Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.

Preşedintele deschide, suspenda şi ridica şedinţa.

Preşedintele va da cuvîntul mai întâi reclamantului şi în urma pârâtului.

În caz de trebuinţa, preşedintele poate da cuvîntul de mai multe ori, putindu-l margini în timp de fiecare data.

Preşedintele este în drept sa pună întrebări părţilor sau sa pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în intimpinare.

El va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Judecătorii sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate încuviinţa ca aceştia sa pună întrebările direct.

Judecătorii sunt datori sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greseala în cunoaşterea faptelor; ei vor da părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.

Ei vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecaţii.

La judecătorii, judecătorul, înainte de intrarea în dezbateri, va incerca împăcarea părţilor.

Dacă părţile se împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în cuprinsul hotărârii pe care o va da.

La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amînarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii intimpinarii.

Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţa declaraţiile verbale făcute în instanţa

1. când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;

3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.

Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune intimpinare la cererea reconvenţională şi a propune dovezile în apărare.

Cererea de chemare în judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarata nulă.

Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecaţii.

Dacă pârâtul invoca lipsa de semnătura, reclamantul va trebui să semneze cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţa, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

Este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.

Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecata, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amindoua părţile consimt să se judece împreună.

Excepţiile de procedura care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecaţii, afară de cele de ordine publică.

Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decît dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Dovezile care nu au fost cerute în condiţiile art. 112, 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei, afară de cazurile

1. abrogat;

2. când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;

3. când administrarea dovezii nu pricinuieşte amînarea judecaţii;

4. când dovada nu a fost cerută în condiţiile articolelor mai sus-arătate din pricina neştiinţei şi lipsei de pregătire a părţii.

În cazul aminarii, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata, copii certificate de pe înscrisurile invocate.

Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţa originalul înscrisului sau sa-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se tine seama de înscris.

Dacă partea potrivnica nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţa cu originalul înfăţişat în şedinţa, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligind partea să depună originalul în păstrarea grefei.

Înscrisurile depuse de părţi rămân dobîndite judecaţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice.

Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decît după ce se vor lasă copii legalizate de grefa instanţei, la care s-a făcut depunerea.

Când se tăgăduieşte exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, făcuta de parte, instanţa poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsa, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţii.

Pârâtul va face aceasta cerere prin intimpinare, iar reclamantul la primul termen de înfăţişare.

Dacă partea sau martorul nu cunoaşte limba română, se va folosi un traducător autorizat sau, în lipsa, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.

Judecătorul poate îndeplini funcţiunea de traducător fără a depune jurămînt.

Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd şi nu poate fi înţeles, va fi pus sa scrie răspunsul. Dacă nu ştie sa scrie, se va folosi un tălmaci, aplicîndu-se dispoziţiile privitoare la experţii.

Când cel obligat să semneze declaraţiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze, se va face arătare în actul de procedura.

În cazurile în care potrivit prevederilor Codului familiei, instanţa de judecată urmează a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Dacă, faţă de împrejurările cauzei, instanţa găseşte potrivit, ea va asculta copilul minor fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţa.

Dezbaterile în continuare vor fi sorocite în şedinţe deosebite, chiar în afară orelor statornicite pentru judecarea pricinilor.

Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtări chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

Dezbaterile urmate în şedinţa se vor trece în încheierea de şedinţa, care va fi semnată de judecători şi de grefier.

La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de şedinţa, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.

Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toţi judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriţi ca falsificatori.

În cazul când dezbaterile s-au urmat în şedinţa secreta, alte persoane decît părţile nu pot dobîndi copii de pe încheieri, expertize sau declarării de martori decît cu încuviinţarea preşedintelui.

Instanţa va încuviinţa stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părţii. În acest caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.

Când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise.

Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.

Dacă, la orice termen sorocit pentru judecata, se înfăţişează numai una din părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putind primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.

Partea care a fost prezenta la înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citata în tot cursul instanţei, fiind presupusa ca cunoaşte termenele următoare. Aceasta dispoziţie nu se aplică

1. în cazul redeschiderii judecaţii după ce a fost suspendată sau amînată fără termen;

2. în cazul sorocirii unui termen pentru chemarea la interogator sau jurămînt;

3. în cazul când pricina se repune pe rol.

Termenul luat în cunoştinţa sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate fi preschimbat, decît după citarea părţilor şi pentru motive temeinice.

Cererea se judeca în camera de consiliu.

Partea care în orice chip a pricinuit amînarea judecaţii va fi obligată, la cererea părţii potrivnice, să-i plătească o despăgubire pentru paguba pricinuită prin amînare.

Instanţa hotărăşte, după ascultarea părţilor, printr-o încheiere irevocabilă.

Despăgubirea nu se înapoiază, chiar dacă partea care a dobândit-o cade în pretenţiile sale.

Dacă încheierea nu a fost executată în timpul judecaţii, partea va putea cere ca despăgubirea să fie ţinuta în seama la pronunţarea hotărârii.

Amînarea judecaţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate încuviinţa decît o singură dată în cursul instanţei.

După o asemenea amînare, judecata, dacă părţile nu stăruiesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decît după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.

Instanţa este obligată sa cerceteze dacă amînarea cerută de amindoua părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amînare prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amînare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.

Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată.

Când instanţa refuza amînarea judecaţii pentru acest motiv, va amina, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Pricinile în care procedura este îndeplinită şi care nu se pot judeca din lipsa de timp vor fi aminate, la cererea uneia din părţi, la un termen scurt pentru când părţile nu se vor mai cita.

Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.

Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată sa stabilească instanţa competenţa ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

Dacă instanţa se declara competenţa, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putind să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.

Dacă instanţa se declara necompetentă, ea va trimite dosarul instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent, de îndată ce hotărârea a devenit irevocabilă. Termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la pronunţare.

Trimiterea dosarului după caz, instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent, nu este împiedicată de exercitarea caii de atac de către partea care a obţinut declararea necompetentei.

Dacă necompetentă nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţa necompetentă nu va putea cere declararea necompetentei.

Necompetentă este de ordine publică

1. când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;

2. când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad;

3. când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura;

În cazul declarării necompetentei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân cîştigate judecaţii şi instanţa competenţa nu va dispune refacerea lor decît pentru motive temeinice.

Când instanţa constata lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.

Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.

Excepţiile de procedura de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afară dosarului.

Nimeni nu poate fi chemat în judecata pentru aceeaşi cauza, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.

Aceasta excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond.

Dacă excepţia este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi investită, iar în cazul când pricinile se afla în judecata unor instanţe de grade deosebite la instanţa cu grad mai înalt.

Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se afla înaintea aceleaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauza au între dinsele o strinsa legătura.

Întrunirea poate fi făcuta de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.

Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi investită, afară numai dacă amindoua părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.

Când una din pricini este de competenţa unei instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţa.

În orice stare a judecaţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte ca numai una din ele este în stare de a fi judecata.

Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.

Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte ca ele pot sa aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.

Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cît cu putinţa în acelaşi timp.

Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţa, dacă amindoua părţile sunt de faţa.

Partea lipsa la încuviinţarea dovezii este obligată sa ceara dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.

Încheierea prin care se încuviinţează dovezile va arata faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovada încuviinţate pentru dovedirea lor.

Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţa.

Când o parte renunţa la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.

Administrarea dovezilor se face în faţa instanţei de judecată.

Când administrarea dovezilor urmează să se facă în alta localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţa de acelaşi grad sau chiar mai mica în grad, dacă în acea localitate nu exista o instanţa de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.

Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiza sau dovada cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţa pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.

Când s-au încuviinţat părţilor dovezi potrivit dispoziţiilor art. 138 pct. 2 şi 4, termenul de mai sus poate fi prelungit până 15 zile.

Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţa, din dovada încuviinţată.

Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amina judecata.

Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere, discutând în fapt, şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.

Când partea invedereaza ca partea potrivnica deţine un înscris privitor la pricina, instanţa poate ordona înfăţişarea lui.

Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnica s-a referit în judecata la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată sa înfăţişeze înscrisul.

Instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile

1. când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale;

2. când înfăţişarea înscrisului ar încalcă îndatorirea de a păstra secretul;

3. când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.

Dacă partea refuza sa răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate ca l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.

Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi, instanţa va lua măsuri pentru aducerea lui, putind pronunţa împotriva şefului autorităţii, în caz de refuz neîntemeiat, despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere.

Dacă înscrisul este deţinut de o altă persoană, aceasta va putea fi citata ca martor, punându-i-se în vedere sa aducă înscrisul în instanţa, sub pedeapsa plăţii de despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere. Aceasta este indreptatita sa refuze aducerea înscrisului în cazurile prevăzute de art. 173. Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada; suma de plată va fi statornicită prin încheiere irevocabilă.

Instanţa nu va putea cere trimiterea cărţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autorităţilor, precum şi a înscrisurilor originale depuse la instanţe sau notari publici.

Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părţilor, de un magistrat delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în alta localitate, prin delegaţie, de către instanţa respectiva.

Acela căruia i se opune un înscris sub semnătura privată este dator, fie sa recunoască, fie sa tăgăduiască scrisul ori semnătura.

Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia.

Când una din părţi declara că nu recunoaşte fie scrisul, fie semnătura instanţa va pasi la verificarea înscrisului.

Spre acest sfârşit, preşedintele instanţei va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura sa scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris.

Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului.

Dacă instanţa, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcuta în faţa ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligind părţile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.

Se primesc ca atare

1 înscrisurile autentice;

2 înscrisurile private, netăgăduite de părţi;

3 partea din înscris netăgăduită;

4 scrisul sau semnătura făcuta înaintea instanţei;

Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.

Părţile iau cunoştinţa de înscrisuri în şedinţa.

Dacă una din părţi declara ca scrisul sau semnătura este falsa şi cealaltă parte nu este de faţa, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoana, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arata mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare.

Părţile pot fi reprezentate şi prin mandatari cu procura specială, dacă dovedesc o împiedicare bine intemeiata.

Preşedintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă exista pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare şi-l va incredinta grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de părţi.

Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.

La ziua sorocită, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el.

Dacă partea lipseşte, nu voieşte sa răspundă sau declara că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat.

Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipseşte sau nu voieşte sa răspundă sau nu stăruie în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.

Dacă partea care defaima înscrisul ca fals arata pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.

Când nu este caz de judecată penală, sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovada.

Cel care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnat la o amenda de 3000 lei până la 10000 lei şi la despăgubiri, dacă se dovedeşte ca înscrisul a fost scris de el.

Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi intimpinare.

În cazurile prevăzute de art. 138 pct. 2 şi 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare.

Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decît în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul şi sub pedeapsa mai sus-arătate.

Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 170 se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul sorocit pentru ascultarea lor.

Instanţa va putea margini numărul martorilor propuşi.

Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa va da mandat de aducere, putind aplica, prin încheiere executorie, şi o amenda de la 500 lei la 3000 lei; amenda se va putea ridica pentru motive temeinice.

În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.

Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea pasi la judecata.

Instanţa poate încuviinţa ascultarea martorului la locuinţa sa, când acesta este împiedicat de a veni în instanţa.

Nu pot fi ascultaţi ca martori

1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;

2. soţul, chiar despărţit;

3. interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi;

4. cei condamnaţi pentru jurămînt sau mărturie mincinoasă.

În pricinile privitoare la starea civilă sau despărţenie se vor putea asculta rudele şi afinii mai sus-arătaţi, în afară de descendenţi.

Sunt scutiţi de a fi martori

1. slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici*) şi orice alţi muncitori pe care legea îi obliga sa păstrez secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii;

2. funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţa în aceasta calitate;

3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate în art. 189 la punctele 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public; în aceste cazuri, motivul de scutire va fi dovedit prin jurămînt. Persoanele arătate la punctele 1 şi 2, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligaţi să depună dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea interesată la păstrarea lui.

----------------

*) Vezi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/12 mai 1995.

Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor sa arate

1. numele, îndeletnicirea, locuinţa şi vârsta;

2. dacă este ruda sau afin cu una din părţi şi în ce grad;

3. dacă se afla în serviciul uneia din părţi;

4. dacă este în judecata, în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi.

Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurămînt: "Jur ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Asa să-mi ajute dumnezeu!"

În timpul depunerii jurământului, martorul tine mana pe cruce sau pe biblie.

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de alta religie decît cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2.

Martorul fără confesiune va depune următorul jurămînt: "Jur pe onoare şi constiinta ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun jurămîntul vor rosti în faţa instanţei următoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

Situaţiile la care se referă alin. 3, 4, 5 şi 6 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurămînt; i se atrage însă atenţia sa spună adevărul.

Martorul care fără motiv întemeiat refuza să depună mărturia va fi sancţionat, prin încheiere executorie, cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei, putind fi obligat şi la despăgubiri faţă de partea vătămată.

Copilul mai mic de 14 ani şi persoanele care din pricina debilităţii mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziţiei, instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului.

Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputind fi de faţa.

Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.

După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţa până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel.

Martorul nu are voie sa citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate folosi însă de însemnări cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.

Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.

Martorii ale căror arătări nu se potrivesc vor fi din nou întrebaţi, fiind puşi faţa.

Dacă instanţa găseşte ca întrebarea pusă de parte nu poate să aducă la dezlegarea pricinii, este jignitoare sau tinde sa dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa. Instanţa, la cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţa atât întrebarea cît şi motivul pentru care s-a înlăturat.

Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare pagina şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţa de cuprins. Dacă martorul nu voieşte sau nu poate să semneze, se face vorbire despre aceasta.

Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier şi martor, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.

Locurile nescrise din declaraţie trebuie împlinite cu linii, astfel încât sa nu se poată adauga nimic.

Dacă din cercetare reiese bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanţa va încheia proces-verbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale.

Martorul poate cere sa i se plătească cheltuielile de drum şi să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut.

Încheierea instanţei sau a judecătorului delegat este executorie.

Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă sa cunoască părerea unor specialişti, va numi unul sau trei experţi, statornicind punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe.

Experţii se vor numi de către instanţa, dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii lor. Încheierea de numire va statornici şi plata cuvenită experţilor.

Nu vor fi numiţi experţi

1. minorii şi interzişii;

2. faliţii;

3. cei condamnaţi pentru crima sau pentru delict de fals, furt, înşelăciune, abuz de încredere, mărturii mincinoase, infracţiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, specula ilicită, sabotaj economic, dare sau luare de mită, trafic de influenţa, delapidare, rupere de sigilii, sustragere, delicte contra siguranţei interioare şi exterioare a statului, calomnie sau denunţare calomnioasă.

Experţii se pot recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.

Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei exista la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.

Recuzările se judeca în şedinţa publică, cu citarea părţilor şi a expertului.

Dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experţilor.

Dacă expertul nu se înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui.

Expertul care refuza, fără motiv întemeiat, sa îndeplinească sarcina care i s-a încredinţat, va fi sancţionat, prin încheiere executorie, cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei şi obligat la despăgubiri faţă de partea vătămată.

Abrogat prin Decretul nr. 38/1959.

Dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea vor fi ascultaţi chiar în şedinţa, iar părerea lor se va trece într-un proces verbal, întocmit potrivit art. 198.

Dacă pentru expertiza este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcuta decît după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătînd zilele şi orele când începe şi continua lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.

Părţile sunt obligate sa dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.

Expertul numit este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata. Nedepunerea lucrării în termen va fi sancţionată cu amendă de la 500 lei la 3000 lei.

Încheierea de condamnare este executorie. Amenda nu se va putea ridica decît pentru motive întemeiate.

Când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.

Experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da deslutiri ori de cîte ori li se va cere, în care caz au dreptul la despăgubiri ce se vor statornici prin încheiere executorie. Când nu se înfăţişează, li se va aplica amenda prevăzută la art. 205.

Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcuta, poate dispune întregirea expertizei sau o noua expertiza.

Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.

Experţii care vor cere sau vor primi mai mult decît plata statornicită se vor pedepsi pentru luare de mită.

La cererea experţilor, tinindu-se seama de lucrare, instanţa le va putea mari plata cuvenită prin încheiere executorie data cu citarea părţilor.

Dacă expertiza se face de o alta instanţa prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plăţii ce li se cuvine se va putea lasă în sarcina acestei instanţe.

În cazul când instanţa va socoti de trebuinţa, va putea hotărî ca întregul ei sau numai unul din magistraţi sa meargă la faţa locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arata prin încheiere.

Cercetarea la faţa locului se va face cu citarea părţilor, putindu-se asculta martorii şi experţii pricinii.

Despre cele urmate la faţa locului se va încheia proces-verbal.

Când instanţa merge la faţa locului, va fi însoţită de procuror, în cazurile în care prezenta acestuia este cerută de lege.

Se va putea încuviinţa chemarea la interogator, când este privitor la fapte personale, care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei.

Cel chemat va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.

Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, precum şi partea potrivnica pot pune de-a dreptul întrebări celui chemat la interogator.

Partea nu are voie sa citească un răspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.

Dacă partea declara ca pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, se va putea soroci un nou termen pentru interogator.

Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar*) pot fi chemaţi personal la interogator pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de ei în aceasta calitate.

---------------

*) Dispoziţia privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Răspunsurile la interogator vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebările.

Interogatorul va fi semnat pe fiecare pagina de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce a luat cunoştinţa de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ştersăturile sau schimbările aduse, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.

Dacă părţile nu voiesc sau nu pot să semneze, se va face arătare în josul interogatorului.

Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunică.

Se exceptează societăţile comerciale de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogator.

Partea care are domiciliu în străinătate va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecata.

În acest caz, interogatorul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este îndestulătoare.

Instanţa poate încuviinţa luarea interogatorului la locuinţa, dacă partea este împiedicată de a veni în faţa instanţei.

Dacă partea, fără motive temeinice, refuza sa răspundă la interogator sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplina sau numai ca un început de dovada în folosul părţii potrivnice.

Oricine are interes să constate de urgenta mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mişcătoare sau nemişcătoare sau sa dobindeasca recunoaşterea unui înscris, a unui fapt drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele sa dispara sau să fie greu de administrat în viitor.

Cererea poate fi făcuta chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul îşi da învoirea.

Cererea se va indrepta, înainte de judecată, la judecătorie în circumscripţia căreia se afla martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecaţii, la instanţa care judeca pricina.

Partea va arata în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voieşte sa dovedească, precum şi primejdia intirzierii sau învoirea pârâtului.

Pârâtul nu este obligat să depună intimpinare. Instanţa va hotărî prin încheiere data în camera de consiliu.

În caz de primejdie în întârziere, instanţa va putea încuviinţa cererea şi fără citarea părţilor.

Administrarea dovezii va putea fi făcuta de îndată sau la termenul ce se va soroci.

Încheierea instanţei este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile, de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea lor, şi de la comunicare dacă s-a dat fără citarea lor.

Oricine are interes să constate de urgenta o anumită stare de fapt, care ar putea sa înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, va putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea şi pe lângă care funcţionează executori judecătoreşti sa delege un executor judecătoresc care să constate la faţa locului aceasta stare de fapt.

Preşedintele poate încuviinţa facerea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se cere.

Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de faţa.

El va face dovada până la dovada contrarie.

În caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii şi constatarea prin executori judecătoreşti se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar în afară orelor legale, cu încuviinţarea anume a magistratului.

Dovezile administrate în condiţiile mai sus prevăzute pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.

Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ţinute în seama de instanţa care judeca pricina în fond.

Instanţa va suspenda judecata

1. când amindoua părţile o cer;

2. dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.

Cu toate acestea pricina se judeca dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsa.

Judecata pricinilor se suspenda de drept

1. prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecata a moştenitorilor;

2. prin interdicţie, punere sub curatela sau consiliu judiciar*);

3. prin moartea mandatarului uneia din părţi, intimplata cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;

4. prin încetarea funcţiunii tutorelui, curatorului sau consiliului judiciar*);

5. prin declararea în stare de faliment a uneia din părţi, când falitul trebuie să fie reprezentat prin judecătorul sindic.

Faptele arătate mai sus nu împiedica pronunţarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor.

---------------

*) Dispoziţia privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Instanţa poate suspenda judecata

1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;

2. când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a carei constatare ar avea o inriurire hotaritoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.

Judecata reîncepe

1. prin cererea de redeschidere făcuta de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor;

2. prin cererea de redeschidere, făcuta cu arătarea moştenitorilor, tutorelui, consiliului judiciar*), a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243.

---------------

*) Dispoziţia privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Reclamantul poate să renunţe oricând la judecata, fie verbal în şedinţa, fie prin cerere scrisă.

Renunţarea la judecata se constata prin încheiere data fără drept de apel.

Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecata, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decît cu învoirea celeilalte părţi.

În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa da o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor.

Renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atât în prima instanţa cît şi în apel.

Renunţarea se poate face în şedinţa sau prin înscris autentic.

Hotărârea se da fără drept de apel.

Când renunţarea este făcuta în instanţa de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunţării.

Orice cerere de chemare în judecata, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vina, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul perimării nu curge cît timp, fără vina părţii, cererea n-a ajuns încă la instanţa competenţa sa o judece sau nu se poate soroci termen de judecată.

În materie comercială termenul de perimare este de şase luni.

-------------------

*) Codul familiei foloseşte termenul de cei lipsiţi de capacitate în loc de incapabili.

Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării pricinii.

Cursul perimării este suspendat cît timp dăinuieşte suspendarea judecării pronunţată de instanţa în cazurile prevăzute de art. 244.

În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecaţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urma 6 luni ale termenului de perimare.

Perimarea se suspenda de asemenea pe timpul cît partea este împiedicată de a stărui în judecata din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.

În cazul când sunt mai mulţi reclamanţi sau piriti împreună, cererea de perimare sau actul de procedura întrerupător de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi.

Perimarea se constata din oficiu sau la cererea părţii. Preşedintele instanţei va cita de urgenta părţile şi va dispune ca grefa sa întocmească o dare de seama asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.

Hotărârea este supusă recursului; termenul curge de la pronunţare.

Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie. În acest caz hotărârea care pronunţa perimarea este supusă recursului, iar încheierea de respingere poate fi atacată numai o dată cu fondul pricinii.

Perimarea cererii de chemare în judecata nu poate fi ridicată în instanţa de apel.

Perimarea are drept urmare ca toate actele de procedura făcute în acea instanţa nu-şi produc efectele.

Când, însă, se face o noua cerere de chemare în judecata, părţile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanţa socoteşte că nu este de trebuinţa refacerea lor.

Hotărârile prin care se rezolva fondul cauzei în prima instanţa se numesc "sentinţe", iar hotărârile prin care se soluţionează apelul, recursul, precum şi recursul în interesul legii ori în anulare se numesc "decizii".

Toate celelalte hotărâri date de instanţa în cursul judecaţii se numesc "încheieri".

După sfârşitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în şedinţa, fie în camera de chibzuire.

După chibzuire, preşedintele aduna părerile judecătorilor, începând cu cel mai nou în funcţiune sau cu cel mai tinar dintre asesorii populari*), el pronunţăndu-se cel din urma.

------------

*) Instituţia asesorilor populari a fost desfiinţata prin Legea nr. 45/1991 (M. Of. 142 din 11 iulie 1991)

Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergenta, în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile*).

La instanţele de fond, părerile vor trebui să fie totdeauna motivate înainte de judecarea divergenţei, afară de cazul când judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergenta.

Dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergenta: dacă, după judecarea divergenţei, vor fi mai mult de doua păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult, sunt datori să se unească într-o singura părere.

Judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergenta.

După judecarea punctelor rămase în divergenta, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea pricinii.

Dispoziţiile alin. 3 se aplică prin asemănare şi în cazurile în care completele de judecată sunt alcătuite în număr fără soţ.

------------------

*) A se vedea şi art. 18 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (M. Of. nr. 197 din 13 august 1992).

După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărârii, care se semnează sub pedeapsa nulităţii, de judecători şi grefier, şi care va arata deopotrivă şi părerile judecătorilor rămaşi în minoritate.

El se pronunţa de preşedinte, în şedinţa, chiar în lipsa părţilor.

După pronunţarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

Dispozitivul hotărârii se consemnează într-un registru special, ţinut de fiecare instanţa.

Abrogat.

Dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amina pentru un termen pe care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile.

Magistratul care a luat parte la judecata este competent să se pronunţe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanţei afară de cazul când a încetat de a mai fi magistrat.

Hotărârea se da în numele legii*) şi va cuprinde

1. arătarea instanţei care a pronunţat-o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecata;

2. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor;

3. obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor;

4. arătarea concluziilor procurorului

5. motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţile;

6. dispozitivul;

7. calea de alac şi termenul în care se poate exercita;

8. arătarea ca pronunţarea s-a făcut în şedinţa, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului.

În cazul în care, după pronunţare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, preşedintele instanţei o va semna în locul sau, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul şef, facindu-se menţiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea.

Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui să fie motivată în josul hotărârii.

-------------------

*) A se vedea şi art. 9 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (M. Of. nr. 197 din 13 august 1992) potrivit căreia: "Hotărârile instanţelor judecătoreşti se pronunţa în numele legii şi se executa în numele Preşedintelui României".

În cazurile în care judecătorii pot da termen pentru executarea hotărârii, ei vor face aceasta, prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătînd şi motivele pentru care au încuviinţat termenul.

Datornicul nu va putea cere termen, nici nu va putea să se bucure de termenul ce i s-a dat, dacă bunurile lui se vînd după cererea altui creditor, dacă este în stare de faliment sau de insolvabilitate îndeobşte cunoscută sau dacă prin fapta sa a micşorat garanţiile ce a dat prin contract creditorului sau, sau dacă nu a dat garanţiile făgăduite.

Când motivarea hotărâri nu se poate face până la data pronunţării, ea se va face în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare. Dacă instanţa a fost alcătuită din mai mulţi magistraţi, preşedintele va putea însărcina pe unul din ei cu redactarea hotărârii.

Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui redactată în acelaşi timp cu hotărârea.

Adăugirile, ştersăturile sau schimbările în cuprinsul hotărârii vor trebui semnate de judecător, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.

Hotărârea se va face în doua exemplare originale, din care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanţei.

Pentru judecători, preşedintele va putea încuviinţa ca în locul celui de-al doilea exemplar al sentinţei să se treacă într-un registru dispozitivul ei, semnat de judecătorul şi grefierul care au luat parte la judecata.

Hotărârea se va comunică părţilor, în copie, în cazul când aceasta este necesar pentru curgerea unui termen de exercitarea unei cai ordinare de atac.

După pronunţarea hotărârii, partea poate renunţa în instanţa la calea de atac, facindu-se arătare despre aceasta într-un proces-verbal, semnat de preşedinte şi de grefier.

Renunţările se pot face şi în urma, prin înfăţişarea părţii înaintea preşedintelui sau prin înscris autentic.

Încheierile premergătoare vor fi date cu acelaşi număr de voturi ca şi hotărârile.

Judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri.

Ei sunt legaţi de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei.

Orice dispoziţie luată de instanţa prin încheiere va fi motivată.

Hotărârile vor fi investite cu formula executorie, după cum urmează

"Noi Preşedintele României"

(Aici urmează cuprinsul hotărârii)

"Dăm împuternicire şi ordonam agenţilor administrativi şi ai forţei publice să execute aceasta (hotărâre); procurorilor sa stăruie pentru aducerea ei la îndeplinire. Spre credinţa, prezenta (hotărâre) s-a semnat de ......

(Urmează semnătura preşedintelui şi a grefierului)".

Hotărârea investită se va da numai părţii care a câştigat sau reprezentantului ei.

Abrogat.

Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia, va da o hotărâre parţială în măsura recunoaşterii.

Părţile se pot infatisa oricând în cursul judecaţii, chiar fără sa fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfinţească învoiala lor.

Dacă părţile se înfăţişează la ziua sorocită pentru judecata, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmînd ca hotărârea să fie data de instanţa în şedinţa.

Dacă ele se înfăţişează într-o alta zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.

Învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărârii.

La judecătorii învoiala va putea fi înfăţişată şi verbal; în acest caz, ea va fi trecută într-un proces-verbal, care va fi încheiat cu aplicarea, prin asemănare, a dispoziţiilor prevăzute de art. 82 alineatul 2, şi care va fi trecut în dispozitivul hotărârii ce se va da.

Hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor se da fără drept de apel.

Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată.

Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedura şi impozit proporţional, plata experţilor despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi ca le-a făcut.

Judecătorii au însă dreptul sa mărească sau sa micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecata.

Când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsura fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putind face compensarea lor.

Dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi piriti, ei vor fi obligaţi sa plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.

Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect

1. plata salariilor;

2. despăgubiri pentru accidente de muncă;

3. rente sau pensii alimentare;

4. reparaţii grabnice;

5. punerea sau ridicarea peceţilor ori facerea inventarului;

6. pricini privitoare la posesiune, numai în ce priveşte posesiunea, numai în ce priveşte posesiunea;

7. în cazul prevăzut de art. 270;

8. În orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.

Instanţa poate încuviinţa execuţia vremelnică a hotărîrilor privitoare la bunuri ori de cîte ori va găsi de cuviinţă ca măsura este de trebuinţa faţa cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau ca exista primejdie vădită în întârziere; în acest caz instanţa va putea obliga la darea unei cauţiuni.

Execuţia vremelnică nu se poate încuviinţa

1. în materie de strămutare de hotare sau desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixa;

2. când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.

Cererea de execuţie vremelnică se va putea face şi verbal în instanţa până la închiderea dezbaterilor.

Dacă cererea a fost respinsă de prima instanţa, ea poate fi făcuta din nou în apel.

Cererea pentru suspendarea execuţiei vremelnice se va putea face fie o dată cu apelul fie deosebit în tot cursul instanţei de apel.

Cererea se va depune la prima instanţa sau instanţa de apel, în care caz se va alătură în copie legalizată dispozitivul hotărârii.

Cererea de suspendare se va judeca de instanţa cu sau fără cauţiune.

Până la dezlegarea cererii de suspendare, suspendarea va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţa preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului.

Greşelile asupra numelui, calităţii şi susţinerilor părţilor sau cele de socoteli, precum şi orice alte greşeli materiale strecurate în hotărâre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri.

Instanţa poate cita părţile, când găseşte de cuviinţă pentru unele lămuriri.

Îndreptarea se va face în amindoua exemplare ale hotărârii.

Termenul de apel împotriva încheierii date asupra îndreptării curge de la pronunţare, în cazul când părţile au fost citate.

Dispoziţiile de mai sus se aplică, prin asemănare, şi greşelilor strecurate într-o încheiere.

Hotărârile date în prima instanţa de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în prima instanţa de către tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decît o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt sau s-a suspendat cursul judecaţii.

Apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare.

Partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărâre nu mai are dreptul de a face apel.

Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcuta o dată cu somaţia de executare.

Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.

Pentru procuror termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii.

Termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel. În acest caz se face din nou o singura comunicare a hotărârii, la cel din urma domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor.

Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data comunicării prevăzute la alin. 1. Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrînsa sau dispăruţi ori în caz de moştenire vacanta, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu.

Apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii.

Termenul de apel se întrerupe şi prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face o noua comunicare părţii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou de la această dată.

Cererea de apel va cuprinde

1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;

2. arătarea hotărârii care se ataca;

3. motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;

4. dovezile invocate în susţinerea apelului;

5. semnătura.

Cerinţele de la pct. 2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 şi 4, sub sancţiunea decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiile prevăzute de art. 133 alin 2.

Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţa, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 112 pct. 5.

La cererea de apel se vor alătură atitea copii citi intimaţi sunt.

Apelul se depune la instanţa a carei hotărâre se ataca, sub sancţiunea nulităţii.

Preşedintele va înainta instanţei de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.

Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanţe.

Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul, va fixa termen de înfăţişare, potrivit dispoziţiilor art. 114, şi va dispune citarea părţilor.

Totodată, preşedintele va dispune să se comunice intimatului, o dată cu citaţia, o copie de pe cererea de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţa, punându-i-se în vedere să depună la dosar intimpinare.

Dispoziţiile art. 113 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri vor fi repartizate la o singura secţie a instanţei de apel.

Când apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri au fost repartizate la secţii deosebite, preşedintele ultimei secţii investite va dispune trimiterea apelului la secţia cea dinţii investită.

În cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 114, comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar intimpinare.

Dacă intimatul lipseşte la prima zi de înfăţişare şi instanţa constata ca motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amînarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanţa va dispune amînarea cauzei cu îndeplinirea cerinţelor art. 114 alin. 5.

Părţile nu se vor putea folosi, înaintea instanţei de apel, de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decît de cele invocate la prima instanţa sau arătate în cererea de apel şi în intimpinare, afară de cazul prevăzut la art. 138.

Abrogat.

În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedura şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.

Se vor putea cere însă dobînzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe. De asemenea, se va putea solicita compensaţia legală.

Instanţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum şi administrarea altor probe, dacă le considera necesare pentru soluţionarea cauzei.

Instanţa de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte hotărârea atacată.

În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţa a rezolvat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citata, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Dacă hotărârea a fost desfiinţata pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

Dispoziţiile de procedura privind judecata în prima instanţa se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.

Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

Recursul suspenda executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixa, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.

La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri decît cele la care se referă alin. 1.

Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată cu sau fără depunerea unei cauţiuni ce se va stabili după ascultarea părţilor citate în camera de consiliu.

În cazuri urgente, preşedintele instanţei de recurs poate dispune, la cerere, prin încheiere motivată, suspendarea executării şi fără citarea părţilor, chiar înainte de primirea dosarului.

Instanţa poate reveni asupra suspendării acordate, dispoziţiile alin. 3 şi 4 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Dispoziţiile art. 284 se aplică în mod corespunzător.

Recursul se depune la instanţa a carei hotărâre se ataca, sub sancţiunea nulităţii.

Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Cererea de recurs va cuprinde arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor.

În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror.

Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea sa o înapoieze, părţii prezente, dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.

După împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile, instanţa a carei hotărâre este recurată va înainta instanţei de recurs dosarul împreună cu dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii.

Casarea unei hotărâri se poate cere

1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;

2. când hotărârea s-a dat de alţi judecători decît cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;

3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competentei altei instanţe;

4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

5. când, prin hotărârea data, instanţa a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2;

6. când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decît s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut;

7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vadit neîndoielnic al acestuia;

9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea gresita a legii;

1O. când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotaritoare pentru dezlegarea pricinii;

11. când hotărârea se întemeiază pe o greseala grava de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putind sa examineze cauza sub toate aspectele.

În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor.

Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2.

Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibila încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Abrogat.

Preşedintele instanţei, după ce va constata ca procedura de comunicare a hotărârii a fost îndeplinită, va fixa termen de judecată şi va dispune citarea părţilor şi comunicarea motivelor de recurs.

Intimatul va putea depune intimpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată.

Preşedintele, fixind termenul de judecată, poate desemna un judecător pentru întocmirea unui raport asupra recursului. La Curtea Suprema de Justiţie raportul se întocmeşte de un judecător sau de un magistrat asistent.

Raportul va cuprinde, pe scurt, arătarea obiectului cererii de chemare în judecata, soluţia recurată, precum şi temeiurile acesteia, în măsura în care este nevoie pentru soluţionarea recursului.

Raportul va trebui depus la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de ziua înfăţişării.

Preşedintele va da cuvîntul părţilor după citirea raportului.

Procurorul vorbeşte cel din urma, afară de cazul când este parte principala sau recurent.

Dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, ca recursul a fost depus peste termen sau dacă aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen.

Hotărârea casată nu are nici o putere.

Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărârii sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.

Curţile de apel şi tribunalele, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.

Cu toate acestea, în cazul în care instanţa, a carei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citită la administrarea probelor şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad. În cazul casării pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.

Dacă instanţa de recurs constata ca ea însăşi era competenţa să soluţioneze pricina în prima instanţa sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale.

Curtea Suprema de Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsa de competenţa, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii.

Curtea Suprema de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.

După casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a carei hotărâre a fost casată.

Dispoziţiile de procedura privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac

1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;

2. când hotărârea a fost data de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa.

Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond.

Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea data este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admitindu-l numai în parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul din motivele de casare.

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care judecătoria, potrivit prevederilor unei legi speciale, judeca în ultima instanţa.

Contestaţia se introduce la instanţa a carei hotărâre se ataca.

Contestaţia se poate face înainte de începerea executării şi în timpul ei, până la săvârşirea ultimului act de executare.

Împotriva hotărîrilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţa de hotărâre, dar nu mai tîrziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Contestaţia se judeca de urgenta şi cu precădere.

Intimpinarea nu este obligatorie.

Hotărârea data în contestaţie este supusă aceloraşi cai de atac ca şi hotărârea atacată.

Nu se poate face o noua contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dinţii.

Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri data de o instanţa de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere în următoarele cazuri

1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2. dacă s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decît s-a cerut;

3. dacă obiectul pricinii nu se afla în fiinţa;

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat irevocabil pentru o infracţiune privitoare la pricina sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecaţii, sau dacă partea care a jurat a fost condamnata irevocabil pentru fals;

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanţe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat;

6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatela sau consiliu judiciar nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;

7. dacă exista hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricina, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Curtea Suprema de Justiţie cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;

8. dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecata şi sa înştiinţeze instanţa despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a carei revizuire se cere.

În cazul art. 322 pct. 7 cererea de revizuire se va indrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele doua instanţe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre.

Termenul de revizuire este de o luna şi se va socoti

1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 al. 1, de la comunicarea hotărîrilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunţarea ultimei hotărâri;

2. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urma act de executare;

3. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţa de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului, expertului, sau părţii care a jurat sau de hotărârea care a declarat falsitatea înscrisurilor;

4. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-a descoperit înscrisul;

5. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotărârii definitive făcuta statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobîndirea capacităţii; în aceste din urma doua cazuri termenul fiind de 6 luni.

În cazul art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicării.

Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a carei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni;

Cercetarea de revizuire se judeca potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecata.

Intimpinarea nu este obligatorie.

Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărîrilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urma hotărâre.

Se va face arătare de hotărârea data în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite.

Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul.

Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, are dreptul, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul tarii, sa ceara Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferita din partea instanţelor judecătoreşti.

Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţa de secţiile unite şi se aduc la cunoştinţa instanţelor de Ministerul Justiţiei.

Soluţiile se pronunţa numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărîrilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.

Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Suprema de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile pentru următoarele motive

1. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

2. când s-au savirsit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată.

Recursul în anulare se poate deplasa oricând.

Procurorul general poate dispune pe termen limitat suspendarea executării hotărîrilor judecătoreşti înainte de introducerea recursului în anulare.

După introducerea recursului în anulare, instanţa poate să dispună suspendarea executării hotărîrilor sau sa revină asupra suspendărilor acordate.

La judecarea şi soluţionarea recursului în anulare se aplică în mod corespunzător dispoziţiile privitoare la recurs.

Judecata recursului în anulare se face cu participarea procurorului, care expune motivele acestui recurs şi va pune concluzii.

Până la închiderea dezbaterilor procurorul general îşi poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părţile din proces pot cere continuarea judecaţii.

Cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispoziţiilor de procedura mai jos arătate.

Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o lucrare sau o pricina în curs la o instanţa sau pe care aceasta a dezlegat-o, ori dacă au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe, se vor indrepta la acea instanţa.

Cererea va cuprinde numele şi domiciliul celui care o face şi ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanţei, precum şi arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii şi semnătura.

Ea va fi însoţită de înscrisurile pe care se sprijină.

Instanţa îşi verifica competenţa din oficiu, putind cere părţii lămuririle necesare.

Dacă instanţa se declara necompetentă va trimite dosarul instanţei în drept sa hotărască.

Dacă cererea, prin însuşi cuprinsul ei sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.

Încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie.

Ea este supusă apelului.

Termenul de apel va curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţa, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit. Apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citata la dezlegarea cererii.

Apelul se face într-un singur exemplar, neînsoţit de copii.

Executarea încheierii poate fi suspendată de instanţa de apel cu sau fără cauţiune.

Apelul şi recursul se judeca în camera de chibzuire.

Încheierile nu au puterea lucrului judecat.

Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregeşte cu dispoziţiile de procedura contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii.

Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispoziţiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărţii de faţa.

Procedura necontencioasă se aplică şi în cazurile în care legea da în căderea preşedintelui instanţei luarea unor măsuri cu caracter necontencios.

În aceste cazuri, preşedintele este ţinut sa pronunţe încheierea în termen de cel mult 3 zile de la primirea cererii.

Apelul împotriva încheierii date de judecătorul de la judecătorie se judeca de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau Curţii de apel se judeca de completul instanţei respective.

Persoanele care au capacitatea deplina de exerciţiu al drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.

Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane, investite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie sa judece litigiul şi sa pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii investiti constituie, în sensul dispoziţiilor de faţa, tribunalul arbitral.

Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale, încheiată conform cu prevederile cap. II.

Sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, părţile pot stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat asa cum va socoti mai potrivit.

Dacă nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispoziţiile ce urmează.

Părţile pot conveni ca arbitrajul să fie organizat de o instituţie permanenta de arbitraj sau de o terta persoana.

Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competenţa sa judece litigiul în fond, în prima instanţa.

În cazul în care părţile au încheiat convenţia arbitrală în cursul judecării litigiului la o instanţa judecătorească, aceasta devine competenţa să soluţioneze cererile prevăzute în alin. 1.

Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenta şi cu precădere, cu procedura ordonanţei preşedintele.

Convenţia arbitrală se încheie, în scris, sub sancţiunea nulităţii.

Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumita compromis.

Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătîndu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.

Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.

Prin compromis părţile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, arătîndu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.

Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti.

Tribunalul arbitral îşi verifica propria sa competenţa de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în aceasta privinţa printr-o încheiere care se poate desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 364.

În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală, pe care una dintre ele o invoca în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifica competenţa.

Instanţa va retine spre soluţionare procesul dacă

a) pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă intemeiata pe convenţia arbitrală;

b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile pârâtului în arbitraj.

În celelalte cazuri, instanţa judecătorească, la cererea uneia dintre părţi, se va declara necompetentă, dacă va constata ca exista convenţie arbitrală.

În caz de conflict de competenţa, hotărăşte instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei înaintea căreia s-a ivit conflictul.

Poate fi arbitru orice persoană fizica, de cetăţenie română, care are capacitatea deplina de exerciţiu al drepturilor.

Părţile stabilesc dacă litigiul se judeca de un arbitru unic sau de doi ori de mai mulţi arbitri.

Dacă părţile n-au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judeca de trei arbitri, cîte unul numit de fiecare dintre părţi, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei doi arbitri.

Dacă exista mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi piriti, părţile care au interese comune vor numi un singur arbitru.

Este nulă clauza din convenţia arbitrală care prevede dreptul uneia dintre părţi de a numi arbitru în locul celeilalte părţi sau de a avea mai mulţi arbitri decît cealaltă parte.

Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei arbitrale.

Când arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia arbitrală şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea sa recurgă la arbitraj invita cealaltă parte, în scris, sa procedeze la numirea lor.

În comunicare se arata numele, domiciliul şi, pe cît posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sa recurgă la arbitraj, precum şi enunţarea succintă a pretenţiilor şi a temeiului lor.

Partea căreia i s-a făcut comunicarea trebuie să transmită, la rindul sau, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, după caz, numele, domiciliul şi, pe cît posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de ea.

Acceptarea însărcinării de arbitru trebuie să fie făcuta în scris şi comunicată părţilor în termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire.

Cei doi arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului, în termen de 10 zile de la ultima acceptare. Supraarbitrul se va conformă prevederilor art. 449.

În caz de neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu numeşte arbitrul ori dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea sa recurgă la arbitraj poate cere instanţei judecătoreşti sa procedeze la numirea arbitrului ori, după caz, a supraarbitrului.

Încheierea de numire se va da în termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea părţilor.

Ea nu este supusă căilor de atac.

Arbitru poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala independenta şi imparţialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute pentru recuzarea judecătorilor. Poate constitui o cauza de recuzare şi neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la arbitraj, prevăzute în convenţia arbitrală.

O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decît pentru cauze survenite după numire.

Persoana care ştie ca în privinţa sa exista o cauza de recuzare este obligată sa înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut.

Aceasta persoana nu poate participa la judecarea litigiului decît dacă părţile, înştiinţate potrivit alineatului precedent, comunică în scris ca înţeleg sa nu ceara recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul să se abţină de la judecarea litigiului, fără ca abţinerea sa însemne recunoaşterea cauzei de recuzare.

Recuzarea trebuie să fie cerută, sub sancţiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunoştinţa de numirea arbitrului sau, după caz, de la survenirea cauzei de recuzare.

Cererea de recuzare se soluţionează de instanţa judecătorească, prevăzută de art. 342, cu citarea părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusă căilor de atac.

În caz de vacanta, pentru orice cauza, recuzare, revocare, abţinere, renunţare, împiedicare, deces, şi dacă nu s-a numit un supleant sau dacă acesta este împiedicat să-şi exercite însărcinarea, se va proceda la înlocuirea arbitrului potrivit dispoziţiilor stabilite pentru numirea lui.

Arbitrii sunt răspunzători de daune, în condiţiile legii

a) dacă, după acceptare, renunţa în mod nejustificat la însărcinarea lor;

b) dacă, fără motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunţa hotărârea în termenul stabilit de convenţia arbitrală sau de lege;

c) dacă nu respecta caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau cunoştinţa în calitate de arbitri, fără a avea autorizarea părţilor;

d) dacă încalcă în mod flagrant îndatoririle ce le revin.

În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, toate atribuţiile ce revin instanţei judecătoreşti în temeiul dispoziţiilor din prezentul capitol se exercită de acea instituţie, conform regulamentului sau, afară numai dacă acel regulament prevede altfel.

Tribunalul arbitral se considera constituit pe data ultimei acceptări a însărcinării de arbitru, de supraarbitru sau, după caz, de arbitru unic.

Data acceptării este cea a expedierii prin posta a comunicării prevăzute de art. 349.

Dacă părţile n-au prevăzut altfel, tribunalul arbitral trebuie să pronunţe hotărârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.

Termenul se suspenda pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri incidente adresate instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342.

Părţile pot consimţi în scris la prelungirea termenului arbitrajului.

De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult două luni.

Termenul se prelungeşte de drept cu doua luni în cazul prevăzut de art. 360^3, precum şi în cazul decesului uneia dintre părţi.

Trecerea termenului prevăzut în prezentul articol nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi tribunalului arbitral, până la primul termen de înfăţişare, ca înţelege sa invoce caducitatea.

Părţile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului de stabileşte de tribunalul arbitral.

Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă care va cuprinde

a) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în Registrul comerţului, numărul de telefon, contul bancar;

b) numele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu, anexindu-se dovada calităţii;

c) menţionarea convenţiei arbitrale, anexindu-se copie de pe contractul în care este inserată, iar dacă s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta;

d) obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori;

e) motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea;

f) numele şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral;

g) semnătura părţii.

Cererea se poate face şi printr-un proces-verbal încheiat în faţa tribunalului arbitral şi semnat de părţi sau numai de reclamant, precum şi de arbitri.

Reclamantul va comunică pârâtului, precum şi fiecărui arbitru, copie de pe cererea de arbitrare şi de pe înscrisurile anexate.

În termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, pârâtul va face intimpinare cuprinzând excepţiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în drept la aceasta cerere, probele propuse în apărare, precum şi, în mod corespunzător, celelalte menţiuni prevăzute în art. 355, pentru cererea de arbitrare.

Excepţiile şi alte mijloace de apărare, care nu au fost arătate prin intimpinare, trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel mai tîrziu la primul termen de înfăţişare. Dispoziţiile art. 358^12 alin. 3 rămân aplicabile.

Dacă prin nedepunerea intimpinarii litigiul se amina, pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amînare.

Dispoziţiile art. 356 se aplică în mod corespunzător.

Dacă pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului, derivînd din acelaşi raport juridic, el poate face cerere reconvenţională.

Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea intimpinarii sau cel mai tîrziu până la primul termen de înfăţişare şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principala.

În întreaga procedura arbitrală trebuie să se asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii.

Comunicarea între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor, hotărîrilor arbitrale şi încheierilor de şedinţa se face prin scrisoare recomandată cu recipisa de predare sau cu confirmare de primire. Informaţiile şi înştiinţările pot fi făcute şi prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care permite stabilirea probei comunicării şi a textului transmis.

Înscrisurile pot fi inminate şi personal părţii, sub semnătura.

Dovezile de comunicare se depun la dosar.

Fiecare dintre părţi are sarcina sa dovedească faptele pe care îşi întemeiază în litigiu pretenţia sau apărarea.

În vederea soluţionării litigiului, tribunalul arbitral poate cere părţilor explicaţii scrise cu privire la obiectul cererii şi faptele litigiului şi poate dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege.

Administrarea probelor se efectuează în şedinţa tribunalului arbitral. Acesta poate dispune ca administrarea probelor să fie efectuată în faţa unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral.

Ascultarea martorilor şi a experţilor se face fără prestare de jurămînt.

Tribunalul arbitral nu poate să recurgă la mijloace de constringere şi nici să aplice sancţiuni martorilor sau experţilor. Pentru luarea acestor măsuri părţile se pot adresa instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342.

Aprecierea probelor se face de către arbitri potrivit intimei lor convingeri.

Orice excepţie privind existenta şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de înfăţişare, trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai tîrziu la acest prim termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt.

Orice cereri ale părţilor şi orice înscrisuri vor fi depuse cel mai tîrziu până la primul termen de înfăţişare.

Probele care nu au fost cerute cel mai tîrziu până la prima zi de înfăţişare nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, afară de cazurile în care

a) necesitatea probei ar reieşi din dezbateri;

b) administrarea probei nu pricinuieşte amînarea soluţionării litigiului.

Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de şedinţa.

Orice dispoziţie a tribunalului arbitral va fi consemnată şi va fi motivată.

Încheierea de şedinţa va cuprinde, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 361 lit. a) şi b), şi următoarele menţiuni

a) o scurta descriere a desfăşurării şedinţei;

b) cererile şi susţinerile părţilor;

c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;

d) dispozitivul;

e) semnăturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 360^2.

Părţile au dreptul sa ia cunoştinţa de conţinutul încheierilor şi de actele dosarului. La cererea părţilor sau din oficiu tribunalul arbitral poate indrepta sau completa încheierea de şedinţa, printr-o alta încheiere. Părţilor li se comunică, la cerere, copie de pe încheierea de şedinţa.

Îndată după expirarea termenului pentru depunerea intimpinarii, tribunalul arbitral verifica stadiul pregătirii litigiului pentru dezbatere şi, dacă va socoti necesar, va dispune măsurile corespunzătoare pentru completarea dosarului.

După aceasta verificare şi, dacă este cazul, după completarea dosarului, tribunalul arbitral fixează termen de dezbatere a litigiului şi dispune citarea părţilor.

Între data primirii citaţiei şi termenul de dezbatere trebuie să existe un interval de timp de cel puţin 15 zile.

Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanţi şi pot fi asistate de orice persoană.

Neprezentarea părţii legal citate nu împiedica dezbaterea litigiului, afară numai dacă partea lipsa nu va cere, cel mai tîrziu până în preziua dezbaterii, amînarea litigiului pentru motive temeinice, încunoştinţând în acelaşi termen şi cealaltă parte, precum şi arbitrii.

Amînarea se poate face o singură dată.

Oricare dintre părţi poate cere în scris ca soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza actelor de la dosar, art. 358^3 raminind însă aplicabil.

Dacă ambele părţi, deşi legal citate, nu se prezintă în termen, tribunalul arbitral va soluţiona litigiul în afară de cazul în care s-a cerut amînarea pentru motive temeinice. Tribunalul arbitral poate, de asemenea, sa amine judecarea litigiului, citind părţile, dacă apreciază ca prezenta lor la dezbatere este necesară.

Înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere instanţei judecătoreşti competente sa încuviinţeze măsuri asigurătoare şi măsuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt.

La aceasta cerere se vor anexa, în copie, cerea de arbitrare sau, în lipsa, dovada comunicării prevăzute de art. 347 alin. 2 şi 3, precum şi convenţia arbitrală.

Încuviinţarea acestor măsuri va fi adusă la cunoştinţa tribunalului arbitral de către partea care le-a cerut.

În cursul arbitrajului, măsurile asigurătoare şi măsurile vremelnice, ca şi constatarea anumitor împrejurări de fapt, pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitral. În caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanţa judecătorească.

Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor, martorilor, se suporta potrivit înţelegerii dintre părţi.

În lipsa unei asemenea înţelegeri, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte.

Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor şi poate obliga părţile sa consemneze suma respectiva prin contribuţie egala.

Părţile pot fi obligate solidar la plata.

Dacă pârâtul nu-şi îndeplineşte obligaţia care îi revine potrivit alin. 1, în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga suma, urmînd ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum şi modul de suportare de către părţi.

De asemenea, tribunalul arbitral poate obliga părţile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale.

Tribunalul arbitral poate să nu dea curs arbitrajului până la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevăzute în prezentul capitol.

La cererea oricăreia dintre părţi, instanţa judecătorească prevăzută de art. 342 va examina temeinicia măsurilor dispuse de tribunalul arbitrar şi va stabili cuantumul onorariilor arbitrilor şi al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum şi modalităţile de consemnare, avansare sau de plată.

Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către părţi a hotărârii arbitrale.

Dacă arbitrajul se întrerupe, fără a se pronunţa hotărâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se reduc în mod corespunzător.

Orice diferenţa în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizează cel mai tîrziu prin hotărârea arbitrală şi se plăteşte până la comunicarea către părţi sau până la depunerea acesteia la instanţa judecătorească. Neplata diferenţei atrage suspendarea comunicării sau depunerii hotărârii arbitrale.

În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform regulamentului acelei instituţii.

Tribunalul arbitral soluţionează litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, ţinând seama când este cazul şi de uzanţele comerciale.

Pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate.

În toate cazurile, pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret, cu participarea tuturor arbitrilor în persoana, consemnindu-se în hotărâre aceasta participare.

Pronunţarea poate fi amînată cu cel mult 21 de zile, sub condiţia încadrării în termenul arbitrajului.

Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr fără soţ de arbitri, hotărârea se ia cu majoritate de voturi. Arbitrul care a avut o alta părere îşi va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină.

Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr cu soţ de arbitri şi aceştia nu se înţeleg asupra soluţiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform înţelegerii dintre părţi sau, în lipsa, conform art. 351. Supraarbitrul numit se va uni cu una dintre soluţii, o va putea modifica sau va putea pronunţa o alta soluţie, dar numai după ascultarea părţilor şi a celorlalţi arbitri.

Hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă

a) componenta nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării hotărârii;

b) numele părţilor, domiciliul sau reşedinţa lor sau, după caz, denumirea şi sediul, numele reprezentanţilor părţilor, precum şi al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;

d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor;

e) motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care sub acest aspect întemeiază soluţia;

f) dispozitivul;

g) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 360^2.

Dacă prin hotărârea pronunţată tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, oricare dintre părţi poate solicita, în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii, completarea ei. Hotărârea de completare se da cu citarea părţilor.

Greşelile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimba fondul soluţiei, precum şi greşelile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricăreia dintre părţi, formularea în termenul prevăzut de alin. 1 sau din oficiu, printr-o încheiere de îndreptare.

Hotărârea de completare sau încheierea de îndreptare face parte integrantă din hotărârea arbitrală.

Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de completarea sau îndreptarea hotărârii.

Hotărârea arbitrală va fi comunicată părţilor în termen de cel mult o luna de la data pronunţării ei.

La cererea oricăreia dintre părţi, tribunalul arbitral îi va elibera o dovadă privind comunicarea hotărârii, în condiţiile alin. 1.

Hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii, tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la instanţa judecătorească prevăzută de art. 342 ataşând şi dovezile de comunicare a hotărârii arbitrale.

În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, dosarul se păstrează la acea instituţie.

Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţata numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive

a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără sa existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3.

f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decît s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arata data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitrii;

h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;

i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

Părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale.

Renunţarea la acest drept se poate face, însă, după pronunţarea hotărârii arbitrale.

Competenţa de a soluţiona acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o luna de la data comunicării hotărârii arbitrale.

Instanţa judecătorească va putea suspenda, cu sau fără cauţiune, executarea hotărârii arbitrale atacată cu acţiune în anulare.

Instanţa judecătorească, admiţând acţiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată, se va pronunţa şi în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanţa judecătorească se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, hotărârea de anulare nu se va putea ataca decît o dată cu hotărârea asupra fondului.

Hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs.

Hotărârea arbitrală este obligatorie. Ea se aduce la îndeplinire de buna voie de către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul arătat în hotărâre.

La cererea părţii câştigătoare, hotărârea arbitrală se investeste cu formula executorie.

Încheierea de investire se da de către instanţa judecătorească prevăzută de art. 342, fără citarea părţilor, în afară de cazul în care exista îndoieli cu privire la regularitatea hotărârii arbitrale, când se vor cita părţile.

Hotărârea arbitrală investită cu formula executorie constituie titlu executoriu şi se executa silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească.

În sensul prezentului capitol, un litigiu arbitral care se desfăşoară în România este socotit internaţional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.

Prin convenţia arbitrală referitoare la un arbitraj internaţional, părţile pot stabili ca acesta să aibă loc în România sau într-o alta ţara.

În arbitrajul internaţional care se judeca în România sau potrivit legii române, tribunalul arbitral va fi compus dintr-un număr impar de arbitri, fiecare dintre părţi având dreptul sa numească un număr egal de arbitri. Dispoziţiile art. 369^3 rămân aplicabile.

Partea străină poate numi arbitri de cetăţenie străină.

Părţile pot conveni ca arbitrul unic sau supraarbitrul să fie cetăţean unui al treilea stat.

În arbitrajul internaţional, durata termenelor stabilite de art. 349, 350, 351^2, 358^3 şi 362 se dublează.

Dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se face în limba stabilită prin convenţia arbitrală sau, dacă nu s-a prevăzut nimic în aceasta privinţa ori nu a intervenit o înţelegere ulterioară, în limba contractului din care s-a născut litigiul ori într-o limbă de circulaţie internaţionala stabilită de tribunalul arbitral.

Dacă o parte nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigura serviciile unui traducător.

Părţile pot sa participe la dezbateri cu traducătorul lor.

În afară de cazul în care părţile convin altfel, onorariile arbitrilor şi cheltuielile de deplasare ale acestora se suporta de partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suporta de părţi în cote egale.

În sensul prezentului capitol, prin hotărâre arbitrală străină se înţelege o hotărâre data pe teritoriul unui stat străin sau care nu este considerată ca hotărâre naţionala în România.

Hotărârile arbitrare străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 167-172 din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Hotărârile arbitrale străine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare silită pe teritoriul României, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 173-177 din Legea 105/1992.

Hotărârile arbitrale străine, pronunţate de către un tribunal arbitral competent, au forta probanta în faţa instanţelor din România cu privire la situaţiile de fapt pe care le constata.

Abrogat.

Executarea silită se va urmări

a) în virtutea unei hotărâri judecătoreşti;

b) în virtutea unui titlu executoriu.

Hotărârile se vor executa prin mijlocirea primei instanţe. În cazul în care prima instanţa este o curte de apel, hotărârea se executa prin mijlocirea tribunalului din localitatea în care îşi are sediul curtea de apel.

Cererea de executare se va face

a) în cazul hotărîrilor rămase definitive şi irevocabile, la prima instanţa;

b) în celelalte cazuri, la instanţa care a pronunţat ultima hotărâre asupra fondului; aceasta va trimite cererea, împreună cu hotărârea, pentru investire şi executare, la prima instanţa.

Executarea se îndeplineşte prin executorii judecătoreşti.

În cazurile prevăzute de lege, precum şi atunci când executorul judecătoresc considera necesar, organele de poliţie sunt obligate să-i acorde concursul la efectuarea executării silite.

Nici o hotărâre nu se poate executa dacă nu este investită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de hotărârile pregătitoare şi de hotărârile executorii provizoriu, care se executa şi fără formula executorie.

Investirea hotărîrilor cu formula executorie se face de prima instanţa.

Încuviinţarea executării silite în România a hotărîrilor date în tari străine se face potrivit legii speciale.

Abrogat

Se investesc cu formula executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea sa devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Actele autentificate de o reprezentanta diplomatică sau consulară a României se vor putea investi cu formula executorie de judecătoria de la domiciliul uneia din părţile părtaşe la actul autentic.

Dacă nici una din părţi nu are domiciliul cunoscut în ţara, investirea cu formula executorie se face de Judecătoria sectorului III din Capitala României.

Sunt hotărâri definitive

1. hotărârile date fără drept de apel;

2. hotărârile date în prima instanţa, care nu au fost atacate cu apel, sau chiar atacate cu apel, dacă judecata acestuia s-a perimat sau apelul a fost respins;

3. hotărârile date în apel prin care se rezolva fondul pricinii.

Sunt hotărâri irevocabile

1. hotărârile date în prima instanţa, fără drept de apel, nerecurate;

2. hotărârile date în prima instanţa, care nu au fost atacate cu apel;

3. hotărârile date în apel, nerecurate;

4. hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;

5. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Pe când o hotărâre definitivă se afla în curs de a se judeca în contestaţie sau în urma cererii de revizuire ea are încă puterea lucrului judecat până se va înlocui printr-o alta hotărâre.

Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decît în virtutea unui titlu executor sau a unei hotărâri date cu execuţie provizorie şi pentru o datorie certa şi lichidă.

Dacă datoria consista în suma nelămurită, urmările se vor amina până mai întâi se va face lichidarea.

Creanţa certa este aceea a carei existenta rezultă din însuşi actul de creanţa sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dinsul.

Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinata prin însuşi actul de creanţa sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţa sau şi a altor acte neautentice, fie emanind de la debitor, fie recunoscute de dinsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţa, chiar dacă prin aceasta determinare ar fi nevoie de o osebită socoteala.

Executarea silită se întinde asupra tuturor bunurilor mişcătoare şi nemişcătoare ale datornicului, afară de excepţiile admise de lege.

Când printr-o hotărâre s-a dat un termen de plată, executarea nu se poate face până la sosirea acelui termen.

Cu toate acestea, partea care a câştigat va putea şi înaintea sosirii termenului sa ceara executarea hotărârii

a) dacă datornicul a fugit;

b) dacă datornicul risipeşte averea sa mişcătoare şi nemişcătoare;

c) dacă alţi creditori executa alte hotărâri asupra averii sale;

d) dacă prin fapta sa el a micşorat asigurările date creditorului sau, sau n-a dat asigurările promise ori încuviinţate sau este în stare de insolvabilitate de obşte cunoscută.

În cazurile arătate în articolele de mai sus, instanţa care a investit hotărârea cu formula executorie va hotărî de urgenta, după ce va cita pe părţi în termen scurt.

În cazul în care datornicul a fugit, citaţia i se va da la ultimul domiciliu.

Hotărârile ce au să se execute provizoriu cu dare de cauţiune nu se vor executa mai înainte de a se da cauţiunea.

Nici o executare nu se va putea face înainte de ora opt dimineaţa şi după ora şase seara.

Executarea începută va putea continua în acea zi sau în zilele următoare.

Executarea silită nu se va putea face în zile nelucrătoare, potrivit legii, afară de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviinţată de preşedintele instanţei de executare.

Nici o hotărâre sau titlu executor nu se va putea executa decît numai după ce va fi încunoştiinţat datornicul odată cu somaţia sau comandamentul.

Cu cel puţin o zi înainte de orice executare, executorul judecătoresc ce are să execute va face o somaţie datornicului la care se va alătură şi copia titlului ce se executa.

Dacă creditorul a lăsat sa treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără sa fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.

În caz de suspendarea executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.

Dacă se face o noua cerere de executare, se va face mai întâi, o noua somaţie, la care nu se va mai alătură titlul ce se executa.

Cele doua articole de mai sus nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie.

Asemenea nu se va notifica datornicului nici somaţia, nici hotărârea sau titlul, când executarea se face potrivit art. 382 din acest cod.

Călcarea art. 384, 385, 387, 388 şi 389 aduce anularea executării.

Hotărârea care obliga pe o parte ca sa dea o cauţiune sau un garant va arata şi termenul când să se aducă acea cauţiune, sau să se înfăţişeze acel garant.

Garantul se va infatisa înaintea judecaţii în şedinţa publică, faţa cu toate părţile sau în lipsa lor, dacă au fost chemate formal. Judecata va primi pe garant dacă solvabilitatea sa va fi de obşte cunoscută, sau dacă se va dovedi cu acte.

Partea potrivnica va putea sa conteste solvabilitatea garantului şi judecata va apreţui de urgenta.

Dacă se primeşte cauţiunea sau garantul, actul care le primeşte va fi executor, cu tot dreptul de apel.

Garantul fiind primit, va face înaintea judecaţii declaraţia ca primeşte a garanta.

Aceasta declaraţie se va trece în procesul-verbal al şedinţei.

Din momentul acestei declaraţii, el va fi supus la toate consecinţele ce duce garanţia sa.

Când datornicul a murit, lasind numai moştenitori virstnici, executarea începută asupra bunurilor sale se va continua în contra lor 8 zile după ce printr-o notificare au fost înştiinţaţi în mod colectiv la ultimul domiciliu al defunctului.

Când între moştenitori sunt nevărstnici, executarea începută se va suspenda până la alcătuirea reprezentantei lor legale, care se va face prin mijlocirea judecătoriei cît se poate de grabnic.

Dacă execuţia nu începuse încă la moartea datornicului, hotărârile şi titlurile executorii nu se vor putea executa în contra moştenitorilor, sub pedeapsa de nulitate, decît 8 zile după ce li s-a făcut o încunoştiinţare colectivă a acestor titluri sau hotărâri la domiciliul deschiderii succesiunii pe numele moştenirii, fără a se arata numele şi calitatea fiecărui moştenitor.

Orice executare silită se poate contesta de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Cererile incidente şi toate contestaţiile care s-ar ridica asupra executării silite sau între părţi sau de către cei de-al treilea interesaţi, privitoare la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se executa, se vor indrepta la instanţa care a încuviinţat titlul executor.

Toate celelalte incidente sau contestaţii ce s-ar ridica asupra urmăririi însăşi se vor indrepta la instanţa care executa hotărârea.

Cererile arătate în acest articol vor cuprinde pe larg motivele plingerii, iar actele pricinii se vor depune deodată cu cererea la grefa instanţei respective potrivit art. 112 din acest cod.

Părţile se vor chema în termen scurt şi judecata asupra contestaţiei sau incidentelor se va urma de urgenta, cu precădere asupra tuturor celorlalte pricini.

Împărţirea bunurilor comune, potrivit art. 33 alin. 2 din Codul familiei, poate fi cerută şi în cadrul judecării contestaţiei la executarea silită.

Judecata va putea după înfăţişare sa suspende sau sa lase executarea cu sau fără cauţiune faţă de instanţa judecătorească. Executarea se va putea suspenda în cazuri urgente chiar şi înainte de orice înfăţişare.

Termenul de apel şi cel de recurs în contra hotărîrilor date în asemenea contestaţii sau incidente va fi de 15 zile de la data comunicării hotărîrilor.

Contestaţiile în materie de executări silite se vor putea face în tot timpul cît va tine executarea.

Odată ce, cel din urma act al executării s-a savirsit, nu se va mai primi nici o contestaţie asupra executării.

Cel din urma act de executare este încheierea pe care instanţa va trebui sa o facă, fără citarea părţilor, îndată ce va primi procesul-verbal de executare, constatind săvârşirea executării.

O hotărâre judecătorească care nu s-a executat în timp de 30 de ani de la data sa nu se va mai putea executa şi va pierde puterea lucrului judecat.*)

--------------

*) A se vedea şi Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescripţia extinctiva

Partea care va cădea în contestaţia sa asupra executării va fi supusă la despăgubiri ce va fi pricinuit prin împiedicarea executării şi la plata unei amenzi de la 3000 lei până la 10000 lei în cazuri de vădită rea-credinţa.

Nu se vor putea urmări şi vinde pentru orice fel de datorie

1. lucrurile trebuincioase pentru culcatul datornicului şi familiei sale care trăieşte cu dinsul în casa;

2. veşmintele cu care sunt acoperiţi sau care le slujesc la trebuinţa de fiecare zi;

3. armele, echipamentul şi îmbrăcămintea ofiţerilor;

4. icoanele şi portretele de familie.

Nu se vor putea urmări şi vinde, decît numai în lipsa de alte bunuri şi numai pentru datorii de alimente, de chirii, arenzi sau alte creanţe privilegiate asupra mobilelor, următoarele obiecte

1. instrumente de arat;

2. animalele, seminţele şi îngrăşământul destinat pentru cultura pământului;

3. făina, malaiul şi alte mici produse trebuitoare pentru hrana datornicului şi a familiei sale în timp de o luna;

4. o vacă, sau doi boi, sau cinci capre, sau patru rimatori, sau zece oi, după cum va alege datornicul;

5. tot nutreţul trebuitor în timp de o luna pentru hrana animalelor ce nu s-au urmărit;

6. uneltele lucrătorilor şi meşterilor;

7. maşinile în lucrare şi instrumentele trebuincioase pentru exploatarea unei fabrici sau industrii;

8. carul sau căruţa, sacaua şi alte asemenea unelte de muncă;

9. stupii cu miere, gândacii de mătase, frunzele de duzi, pe timpul creşterii lor;

10. instrumentele sau cărţile trebuincioase pentru ştiinţa, arta sau profesia ce practica sau exercita datornicul.

Nu se vor putea urmări şi sechestra, decît numai pentru datorii de alimente, de chirii sau alte creanţe privilegiate asupra mişcătoarelor, următoarele

1. sumele sau pensiile care s-au dat de judecată sau care s-au dăruit, ori s-au legat datornicului sub titlu de pensie alimentara;

2. rentele viagere care s-au dăruit datornicului sub condiţie de a nu se putea urmări.

Când acestea se vor urmări şi sechestra, la cazurile excepţionale arătate mai sus, judecătorii pot sa fixeze ce parte dintr-însele câtă sa urmărească sau sa sechestreze.

Salariile şi celelalte drepturi băneşti cuvenite angajaţilor de orice fel pot fi urmărite

a) până la 1/2 din salariu lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere;

b) până la 1/3 din salariu lunar net, pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice;

c) până la 1/5 din salariul lunar net, pentru orice alte datorii.

În cazul mai multor urmăriri asupra aceluiaşi salariu, acestea pot fi acoperite toate numai până la o sumă ce nu depăşeşte 1/2 din salariul lunar net şi cu respectarea următoarei ordine de referinţa

a) obligaţiunile de întreţinere;

b) plata despăgubirilor pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale;

c) plata datoriilor către stat izvorâte din impozite şi taxe;

d) plata despăgubirilor pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice;

e) toate celelalte datorii.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi sumelor cuvenite în baza dreptului de autor, inventator sau inovator, remuneraţiei cuvenite membrilor cooperativelor meşteşugăreşti, precum şi pensiilor de orice fel.

Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată angajaţilor în caz de desfacere a contractului de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi ajutorul de şomaj nu pot fi urmărite decît pentru sume datorate cu titlu de obligaţii de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale.

Urmărirea drepturilor menţionate în alineatul precedent se va putea face până la limita prevăzută de lit. a din alin. 1 al acestui articol.

Ajutoarele acordate în caz de deces, pentru sarcina şi lehuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav, diurnele şi orice altele asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, precum şi bursele de studii nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.

Este nulă orice urmărire sau cesiune făcuta în contra prescripţiilor de faţa.

Urmărirea bunurilor mişcătoare, corporale sau necorporale, care se afla în posesia datornicului se va face prin executorii judecătoreşti ce sunt alipiţi pe lângă autorităţile judecătoreşti, fiecare în ocolul sau şi după orânduielile stabilite prin aceasta de către preşedinte.

Prezenta unui comisar de poliţie sau ajutor al său, şi, în lipsa lor, a primarului sau a ajutorului sau, va fi necesară sub pedeapsa de nulitate

1. dacă uşile datornicului sunt închise şi nu voieşte a le deschide;

2. dacă nu voieşte a deschide camerele sau mobilele;

3. dacă debitorul lipseşte şi nu este, spre al reprezenta, nici o ruda locuind cu dinsul.

În aceste cazuri, odată cu casele sau mobilele s-au deschis de către debitor sau, nevoind el, ori în lipsa lui de către executorul judecătoresc, prezenta comisarului sau a primarului se va putea suplini prin doi martori majori.

Camerele şi mobilele se vor deschide treptat, pe cît se va face şi înscrierea lor în procesul-verbal.

Creditorul va putea sa nu fie de faţa la lucrarea urmăririi.

Executorul judecătoresc, singur sau faţa cu persoanele însemnate în art. 412 şi 413, va forma, îndată un proces-verbal care va cuprinde

1. enunţarea titlului executor în virtutea căruia se face execuţiunea;

2. arătarea creditorului pentru lucrurile ce au cerut a se urmări, dacă asemenea cerere s-a făcut;

3. numele, prenumele şi domiciliul părţilor, al executorului judecătoresc, precum şi al altor persoane care vor fi fost faţa la urmărire;

4. somaţia verbală făcuta debitorului ca sa plătească, precum şi răspunsul lui dacă a fost de faţa;

5. descrierea obiectelor urmărite şi arătarea numărului şi calităţii lor, pe cît se va putea;

6. arătarea locului, zilei şi orei când s-a făcut urmărirea.

Acest proces-verbal se va subscrie de executorul judecătoresc şi de toate persoanele ce au fost faţa la urmărire.

Îndată ce procesul-verbal se va termina, obiectele descrise într-însul se vor pecetlui sau se va pune un custode pentru paza lor, şi se va face menţiune despre aceasta în procesele-verbale.

Custodele aşezat pentru paza câtă să fie vârstnic; el nu va putea fi însuşi datornicul, vreun servitor al său sau ruda sau cuscru al său până la a patra spita inclusiv, decît atunci când creditorul va consimţi la aceasta.

Nu se vor putea aşeza custozi decît persoane solvabile, care se vor putea supune şi la dare de cauţiune, dîndu-se precădere totdeauna acelor care se vor arata de creditor.

Obiectele sechestrate nu se vor putea stramuta din locul unde s-au urmărit decît cu voia judecătorului care a încuviinţat urmărirea.

Custodele va avea drept la o plata ce se va fixa de autoritatea judecătorească.

Aceasta plata se va lua cu precădere din preţul lucrărilor urmărite.

Custodele va fi răspunzător de orice paguba ce va aduce creditorului din cauza neglijentei sale, putind fi, după împrejurări, supus şi la pedeapsa arătată de legea penală pentru abuz de încredere.

Când lucrurile urmărite au fost puse sub peceţi, aceste peceţi se vor pune de executorul judecătoresc şi de persoanele arătate în art. 412 din acest cod.

Acela care, fără drept, va rupe sau va strica aceste peceţi, se va pedepsi potrivit legii penale, afară de alte despăgubiri la care se poate condamna.

Îndată după punerea peceţilor sau aşezarea custodelui, executorul judecătoresc va lasă o copie de pe procesul-verbal în mana datornicului sau la domiciliul sau, precum şi o lista de obiecte urmărite în mana custodelui, dacă asemenea custode exista. Custodele va iscăli de primirea listei.

Originalul se va depune la grefa autorităţii a carei hotărâre se executa.

Executorul judecătoresc care, prezentindu-se la locuinţa datornicului, va găsi o alta urmărire făcuta şi averea mişcătoare sub peceţi sau sub paza de custode, după ce va lua copie după procesul-verbal aflat în mana custodelui sau în mana datornicului, ori la domiciliul sau, va face un proces-verbal arătînd toate aceste împrejurări, precum şi numele executorului care a urmărit, va declara urmărită aceasta avere şi de dinsul şi va putea urmări şi alta

avere care nu ar fi deja urmărită.

Orice executor judecătoresc va fi dator, sub pedeapsa disciplinară şi de despăgubiri, ca, în 24 ore după întoarcerea sa, să depună la grefa procesul-verbal încheiat de dinsul la faţa locului.

Datornicul nu va putea să se împotrivească la o urmărire ce i se face decît depunând valoarea ce i se cere la Casa de Depuneri sau la administraţia financiară a judeţului.

Totodată el va fi dator a da în mana executorului judecătoresc, pe lângă recipisa de depunere, şi petiţia către autoritatea judecătorească respectiva, în care să arate cuvintele pentru care el cere încetarea sau suspendarea executării.

Judecata va hotărî de urgenta, potrivit cu cele zise la art. 400 şi următoarele din acest cod.

În orice alt caz, urmărirea se va termina, raminind ca acela în contra căruia ea s-a făcut sa reclame autorităţii competente, potrivit celor zise la art. 399 până la 405.

Creditorii datornicului urmărit nu vor putea să se împotrivească la executarea urmăririi, nici la vânzarea obiectelor. Ei vor fi numai în drept a se opune, până la regularea pretenţiei lor, la distribuirea sumelor provenite din vânzarea obiectelor.

Aceasta opunere creditorilor se va face către autoritatea judecătorească prin care s-a operat vânzarea.

În 36 ore cel mult după depunerea procesului-verbal al executorului judecătoresc la grefa respectiva, judecătorul, în camera de consiliu, va însemna ziua şi locul unde are să se facă vânzarea obiectelor urmărite.

Aceasta vînzare se va face înaintea judecătoriei sau la faţa locului sau în locurile obişnuite pentru vânzări publice după împrejurări.

Ziua vinzarii se va incunostiinta formal datornicului în persoana sau la domiciliu.

Vânzarea nu se va putea face în mai puţin de doua săptămâni, nici în mai mult de o luna de la data procesului-verbal.

Când însă atât creditorul cît şi datornicul vor cere, termenul vânzării se va putea scurta sau prelungi.

Asemenea, când obiectele vor ameninţa stricăciune sau pieire, autoritatea competentă va putea chiar din oficiu sa scurteze termenul vânzării.

Vânzarea se va vesti cu 3 zile cel puţin mai înainte, prin anunţuri lipite pe străzi, la usa judecătoriei, la poarta primăriei sau la locul unde se va face vânzarea, precum şi la alte locuri publice.

Aceste anunţuri se vor face prin grija executorului judecătoresc ce a făcut urmărirea, sub pedeapsa, în caz de neurmare, de o amenda de la 5000 la 20000 lei şi alte despăgubiri, către părţile interesate.

Dacă, din cauza unei contestaţii sau unei învoiri între părţi, ziua vânzării s-a aminat de către autoritatea ce are a o efectua, se vor face alte anunţuri noi, potrivit articolului de mai sus, cu trei zile cel puţin înaintea vânzării.

Anunţurile vor cuprinde ziua, locul şi ora vânzării, precum şi natura obiectului, fără alte amănunte.

Costul acestor anunţuri se va înainta de către creditor în socoteala lucrurilor urmărite.

În ziua publicată pentru vînzare, executorul judecătoresc însărcinat cu urmărirea va merge la locul unde se afla obiectele, împreună cu grefierul sau ajutorul sau; iar dacă aceste obiecte sunt în alta localitate, cu comisarul sau cu primarul local sau cu un ajutor al lor.

Executorul judecătoresc va ridica peceţile sau va primi obiectele din

mana custodelui, dacă a fost asemenea custode.

Va verifica starea şi numărul obiectelor după procesul-verbal de urmărire şi va da chitanţa de eliberare custodelui, iar acesta va prezenta toate obiectele ce i s-au încredinţat şi asa cum i s-au încredinţat.

Dacă vânzarea se va face în alt loc decît acela unde se găsesc obiectele, ele vor fi duse la acel loc.

Dacă obiectele au să se vinda chiar în locul unde se afla se va face îndată vânzarea.

Vânzarea se va face publică, cu uşile deschise şi cu toba sau în gura mare.

Executorul judecătoresc sau un telal, în localitatea unde se afla telali, vor propune fiecare obiect, arătînd preţul, şi-l vor adjudeca, în aceeaşi zi, aceluia care la a treia strigare va da cel mai mare preţ, chiar când, în lipsa de alţi concurenţi, acesta a fost singurul doritor.

Licitaţia se va face pe bani gata şi obiectul se va da aceluia care va şi numara preţul cu care i s-a adjudecat.

Dacă acela căruia i s-a adjudecat obiectul nu va numara preţul de îndată, obiectul se va vinde imediat din nou şi intiiul adjudecatar va răspunde de scăderea ce va ieşi la a doua vînzare, după constatarea făcuta de executorul judecătoresc.

Numărarea preţului se va face în faţa locului.

Executorul judecătoresc va însemna pe o lista obiectele vîndute şi preţul cu care s-au vîndut.

Îndată ce din valoarea averii vîndute se vor acoperi creanţele reclamate şi celelalte cheltuieli ale executorului, ale custodelui, ale publicaţiilor şi altele, se va curma licitaţia şi datornicul îşi va primi înapoi lucrurile rămase sau prisosul preţului, de va fi asemenea prisos.

Executorul judecătoresc va face, în fiecare zi de licitaţie, un proces-verbal de cele urmate, şi îl va iscăli atât el, cît şi ceilalţi reprezentanţi ai autorităţii publice de care a fost însoţit.

Preţul ieşit din adjudecare se va incasa de executorul judecătoresc care va îngriji cît mai neîntîrziat sa-l depună la Casa de Depuneri sau administraţia financiară a judeţului, înaintând recipisa îndată cu procesul-verbal de vînzare grefei respective.

Nici o cerere de nulitate sau de stricare a vânzării nu se va primi în contra celui asupra căruia s-a adjudecat lucrul şi care a plătit preţul, afară numai de nu a fost vicleşug din parte-i.

Cererea părţii vătămate va fi numai în contra celui ce a urmărit sau a agentului de urmărire, ori a celorlalţi ofiţeri publici ce au executat, după împrejurări, în caz de rea-credinţa sau neîndeplinirea formelor cerute de lege pentru executare.

Din sumele ieşite din vînzare se vor scădea mai întâi cheltuielile de urmărire şi de vînzare şi alte creanţe privilegiate ce s-ar arata.

Restul se va da creditorului ce a urmărit.

Dacă însă au fost şi alţi creditori ce au făcut opunere la distribuirea preţului vânzării, şi titlul lor este recunoscut, preţul se va împărţi între creditorul ce a urmărit şi creditorii oponenţi.

Sumele realizate din urmărirea bunurilor datornicului prin vânzarea bunurilor mişcătoare sau nemişcătoare, poprire şi urmărire de venituri se vor distribui între creditori, de instanţa care a savirsit urmărirea, cu citarea părţilor în camera de consiliu.

Orice creditor va putea, pe bază de titluri executorii, sa urmărească şi sa

poprească pentru sumele cuprinse în titlul sau, sumele sau efectele datorate datornicului sau de către un al treilea

a) orice alt creditor, a cărui creanţa e constatată prin act scris neautentic, va putea deodată cu intentarea acţiunii, sa poprească sumele sau

efectele datorate datornicului sau de către un al treilea, putind fi supus, după aprecierea autorităţii judecătoreşti, şi la darea unei cauţiuni fixată de dinsa;

b) acelaşi drept îl vor avea şi creditorii care n-au act scris, fiind însă îndatoraţi ca, o dată cu cererea de poprire şi dovada de intentarea acţiunii, sa dea şi o cauţiune de jumătatea din valoarea reclamaţiei.

În cazurile prevăzute de alineatele a şi b din acest articol, validarea se va face după ce reclamantul va fi obţinut o sentinta definitivă.

Aceasta poprire se va face după o cerere ce creditorul va adresa la judecătoria domiciliului celui de al treilea sau al datornicului.

În acesta cerere, se va arata cauza pe baza căreia se face poprirea şi suma creanţei.

Preşedintele va ordona facerea popririi prin comunicarea ei celui de al treilea şi va dispune citarea acestuia şi a datornicului, precum şi comunicarea către aceştia a copiei de pe cererea de poprire.

Orice parte interesată va putea face contestaţie la poprirea încuviinţată, judecindu-se aceasta contestaţie înainte de validare, potrivit art. 400 şi următoarele din acest cod.

La ziua însemnată, cel de-al treilea poprit va veni înaintea judecaţii în persoana sau prin procurator.

El va declara dacă datorează suma ce se opreşte , cît este acea suma, pe bază de ce titlu, dacă mai este poprită şi de alţii, şi dacă acea datorie este exigibilă.

Iar dacă s-au poprit şi alte efecte, el le va arata starea, calitatea şi cu ce titlu le tine.

În fine, el va răspunde la orice alte explicaţii ce îi va cere preşedintele.

Dacă se dovedeşte ca terţul poprit este dator, instanţa va valida poprirea condamnind pe terţul poprit sa plătească suma poprită creditorului popritor.

Dacă sunt mai multe popriri, din partea mai multor creditori ai aceluiaşi datornic, şi pe aceeaşi valoare a acelui de al treilea, la aceeaşi instanţa, toate se vor judeca prin o singura hotărâre.

Orice creditor al datornicului urmărit va putea interveni la judecata de poprire prin o simpla cerere până ce nu s-a dat o sentinta definitivă asupra validării.

Contestaţiile de orice natura ce se vor face fie de cel de al treilea poprit, fie de datornicii popriţi, precum şi de creditorii ce urmăresc, sau între ei sau între ei şi datornici, se vor judeca de instanţa investită cu cererea de poprire, potrivit regulilor ordinare

a) judecătorii vor putea ordona, după împrejurări, ca valorile poprite să se depună la Casa de Consemnaţiuni;

b) hotărârea data asupra validării este supusă apelului în termen de 15 zile de la comunicarea ei.

Suma poprită, datorită de cel de al treilea se va distribui, după scăderea cheltuielilor, de către judecătorie între creditorii ce au urmărit, în proporţie şi după natura creanţei lor.

Acea suma li se va plati în modul şi termenii cuprinşi în titlul constitutiv al datoriei celui de al treilea.

Pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri din munca prevăzute în art. 409, instanţa care a emis titlul executor va dispune din oficiu efectuarea popririi.

În aceste cazuri poprirea este executorie, fără a mai fi supusă validării, terţul poprit fiind obligat sa plătească creditorului suma reţinută din salariul sau celelalte venituri din munca ale debitorului, prevăzute în art. 409, după 5 zile de la data când era datorată plata lor.

Contestaţii la poprire se pot introduce în termen de 15 zile de la data primei plati făcute de către terţul poprit debitorului urmărit după punerea în executare a popririi.

Poprirea înfiinţată în condiţiile prezentului articol rămâne valabilă şi în cazul în care debitorul pensiei de întreţinere îşi schimba locul de muncă sau este pensionat. În aceste cazuri, unitatea de la care pleacă debitorul întreţinerii va trimite, prin scrisoare recomandată, titlul executor unităţii la care s-a angajat debitorul sau, după caz, organului competent de ocrotiri sociale, care de la data primirii titlului devine terţ poprit.

Dacă valorile poprite sunt efecte mobile, judecata va ordona vânzarea lor şi distribuţia preţului lor potrivit cu cele arătate la secţiunile III şi IV ale acestui capitol.

Cel de al treilea ce le tine va fi custodele lor, dacă judecata nu ordona altfel.

Fructele şi recoltele neculese şi încă prinse de rădăcini, ce sunt ale

datornicului, nu se pot urmări decît pe bază de titluri executorii, ele se pot însă sechestra potrivit art. 591 şi următoarele din acest cod.

Urmărirea acestor fructe nu se va putea face decît în 6 săptămâni înaintea coacerii lor şi va fi precedată de o somaţie de plată cu doua zile înaintea urmăririi. Sechestrarea însă se va putea face în orice timp.

Urmărirea acestor fructe se va face prin mijlocirea unui executor judecătoresc, faţa cu ofiţerul de poliţie, primarul sau unul din ajutorii săi, sau în lipsa lor, a doi martori virstnici.

Executorul judecătoresc va lucra potrivit cu cele prescrise la art. 415, 416 şi 417.

El va aşeza ca custode al fructelor pe un pindar (jitar) de cîmpuri al comunei sau pe o altă persoană din comuna unde se afla cele mai multe din fructele urmărite, cu precădere însă pe acela ce va fi arătat de creditor.

O copie a procesului-verbal al executorului judecătoresc se va lasă la primarul comunei.

Originalul se va depune la judecătorie.

Copia se va inmina şi datornicului.

Autoritatea judecătorească va cita pe părţi înaintea sa şi va hotărî sau respingerea urmăririi, sau vânzarea fructelor, asa cum sunt prinse de radacina, sau după ce se vor culege.

Vânzarea se va anunţa înainte cu 3 zile cel puţin la comuna, la domiciliul datornicului şi la poarta autorităţii judecătoreşti.

Ea se va face în zilele şi la ceasurile hotărâte de judecător, preferându-se zilele de duminici şi de bilci (iarmaroc), la faza locului, în localul judecătoriei sau la bilci ori tîrg.

Vânzarea se va face pe bani gata de către executorul judecătoresc, faţa cu primarul comunei ori cu ajutorul sau şi cu datornicul, sau fie în lipsa lui, dacă se va fi chemat formal.

Dacă datornicul urmărit nu va avea alte mijloace de vieţuire, va putea capata de la autoritatea judecătorească a se scoate la vînzare

a) câtimea fructelor cîte trebuie pentru hrana lui şi a familiei lui în timp de o luna;

b) câtimea nutreţului trebuincios pe timp de o luna pentru hrana vitelor ce nu se pot urmări, potrivit art. 407;

c) seminţele trebuincioase pentru semanatura.

Acela care va voi sa urmărească veniturile generale, precum

chiria, arenda sau alte venituri ale unui bun nemişcător al cărui proprietar sau uzufructuar este datornicul sau, va urma potrivit rinduielilor de mai jos.

Veniturile ce un datornic, arendaş, sau chiriaş, are din moşia sau casa arendată sau închiriată lui se vor putea asemenea urmări, respectându-se privilegiul ce legea acorda proprietarului.

Creditorul va face cerere la judecătoria locală, afară de convenţii contrarii, spre a obţine sechestrarea veniturilor bunului nemişcător şi a cita pe datornic în judecata.

Dacă el are titlu autentic, neexecutor sau şi un act privat recunoscut al datornicului, judecătoria pe de o parte va încuviinţa sechestrul pentru suma cuprinsă în titlu, putind supune pe creditor şi la darea unei cauţiuni pentru despăgubiri, iar pe de alta, va cita pe datornic în judecata.

Pentru titlurile executorii nu se va cere cauţiune.

Când nu exista act scris, sechestrul se va putea înfiinţa prin o hotărâre data în urma înfăţişării, însă numai sub dare de cauţiune, echivalenta cu a treia parte din suma urmărită.

Dacă exista act scris, însă nerecunoscut, cauţiunea va putea fi de un sfert din suma urmărită.

Îndată ce judecătorul încuviinţează sechestrul, se va publică aceasta prin afipte la usa instanţei.

Judecătoria va aduce la cunoştinţa notarului de stat în circumscripţia căruia se afla imobilul ale cărui venituri se urmăresc, încheierea de încuviinţare a acestei urmăriri spre a fi transcrisă în registrele de mutaţiuni imobiliare ţinute de notariatul de stat.

Un executor judecătoresc va merge la faţa locului şi va face proces-verbal potrivit art. 416, de diferitele venituri ce au a se aduna pe seama creditorului.

Chiriaşii sau arendaşii vor fi preveniţi şi îndatoraţi a depune chiriile sau arendele datorate sau ce vor datora la judecătoria locală, potrivit hotărârii de sechestru a judecătoriei.

Judecătoria va putea rindui, după împrejurări, ca tot venitul să se adune direct la Casa de Consemnaţiuni, sau va putea numi un gerant special, care să administreze bunul nemişcător şi sa încaseze veniturile sau chiriile ori arenzile, pe care le va înainta Casei de Consemnaţiuni, prin mijlocirea judecătoriei.

Îndată ce ordinul de sechestru s-a transcris, s-a afişat, s-a publicat şi s-a făcut cunoscut la faza locului prin executorul judecătoresc, vor fi nule de drept, numai de la data transcrierii, orice închirieri sau arendări ce se vor face de datornic şi orice plati de chirie sau arenzi se vor primi de dinsul în urma datei transcrierii.

Vor fi asemenea nule tot de la data transcrierii orice plati făcute înainte de vreme în contra clauzelor contractului de închiriere sau arendare.

Dacă datornicul ocupa el însuşi, în total sau în parte, imobilul al cărui venit e sechestrat, judecătoria va putea, după împrejurări, sa ordone ca el sa deşerte, în tot sau în parte, îndată sau la un termen fix, imobilul sechestrat.

Dacă datornicul nu are alte mijloace de trai decît veniturile sechestrate, judecătoria va putea fixa o parte din aceste venituri ca sa servească pentru întreţinerea lui şi a familiei lui în tot timpul cît va tine sechestrarea.

Dacă judecătoria va numi un administrator al bunului sechestrat, îl va supune la dare de cauţiune şi va fixa tot prin acea hotărâre salariul acestui administrator, precum şi felul şi limitele dreptului sau de administrare.

Salariul gerantului nu va trece peste maximum de 10% după împrejurări, din veniturile neto ce va incasa.

La finele fiecărui an, semestru sau trimestru, după cum judecata va hotărî, administratorul va da socoteala judecătoriei faţa cu împricinaţii, citaţi spre acest sfârşit, de veniturile şi cheltuielile urmate.

Dacă garantul administrează rau sau nu da socotelile la termenul fixat sau trece peste atribuţiile ce i s-au dat de judecătorie, el va fi destituit şi condamnat la despăgubiri.

Împărţirea veniturilor între creditorii sechestranţi sau intervenienţi se va face de către judecătorie în proporţie cu creanţa fiecăruia.

Creditorii cu dreptul de preferinţa se vor plati potrivit dreptului şi rangului lor.

Sechestrarea veniturilor nu va înceta decît în următoarele cazuri

a) prin consimţământul creditorilor sechestranţi şi intervenienţi;

b) prin plata creanţelor lor: capital, dobînzi şi cheltuieli;

c) prin adjudecarea silită a bunului nemişcător.

Numai bunurile nemişcătoare prin natura lor pot fi obiectul unei urmăriri imobiliare.

Urmărirea unui bun nemişcător prin natura sa va cuprinde însă ca accesorii şi toate obiectele ce slujesc la exploatarea imobilului sau care sunt aşezate în imobil pentru veşnicie.

Creditorii personali ai unui împreună moştenitor sau ai unui asociat nu

vor putea sa urmărească şi sa pună în vînzare partea devălmaşe a datornicului lor, în imobilele moştenirii sau societăţii. Ei vor trebui mai întâi sa ceara împărţeala sau licitaţia imobilelor ce se afla în devălmăşie.

Se poate însă vinde partea devălmaşe (indiviză), dacă câtimea ei este neîndoielnic stabilită şi lămurită (lichidă).

Vânzarea silită a bunurilor nemişcătoare se va urmări la judecătoria unde se afla imobilul sau la alta judecătorie aleasă de părţi.

Orice urmărire a unui imobil va începe printr-un comandament făcut de către creditor datornicului şi deţinătorului, de va fi, prin mijlocirea unui executor judecătoresc.

În cazurile în care legi speciale înlocuiesc comandamentul prin somaţii sau notificări pentru punerea în vînzare a imobilelor, acele somaţii încetează de a-şi mai avea efectul lor, de îndată ce debitorul a achitat, înainte de licitaţie, toate ratele cu dobînzile şi cheltuielile de orice natura exigibile în momentul plăţii.

Acest comandament se va face în persoana sau la domiciliul datornicului şi deţinătorului.

El va cuprinde copie după titlul executor, somaţia de a plati şi înştiinţarea ca, dacă nu va plati, se va face vânzarea cutăror sau cutăror nemişcătoare. El va fi iscălit de executorul judecătoresc.

Acest comandament se va transcrie de urgenta în extract îndată după comunicare, după ordinea înregistrării, într-un registru special.

Executorul judecătoresc va incunostiinta acest comandament, potrivit rinduielilor arătate la art. 92 şi următoarele din aceasta legiuire.

Dacă urmărirea se face împotriva unui nevârstnic, interzis sau pus sub consiliu judiciar, afară de copia de comandament lăsată la tutor, curator ori consiliu judiciar, se va mai incunostiinta şi parchetul de pe lângă judecătorie, care va iscăli originalul comandamentului.

Dacă au trecut 6 luni de la ziua comunicării comandamentului, fără ca alte acte de procedura sa fi urmat, comandamentul se considera de plin drept, ca şi când nu ar fi fost.

Rinduielile de la art. 493, 494 şi 495 ale acestei legiuiri sunt sub pedeapsa de nulitate.

Dacă după primirea comandamentului, datornicul dovedeşte înaintea judecătoriei ca venitul curat şi liber al nemişcătoarelor sale pe timp de un an este de ajuns pentru a plati toată datoria, capete, dobînzi şi cheltuieli, şi dacă el oferă sau delega aceste venituri creditorului, judecata va putea suspenda urmărirea, raminind a o reîncepe dacă alte piedici sau opoziţii s-ar ivi.

După 30 de zile de la comunicarea comandamentului, executorul judecătoresc se va transporta la locul situaţiei imobilului a cărui urmărire se face şi acolo va încheia un proces-verbal de situaţie.

Acest proces-verbal va cuprinde reproducerea în extract a titlului ce se executa şi o descriere pe cît se poate mai amănunţită a imobilului.

Afiptele şi publicaţiile vor cuprinde

1. numele, prenumele, profesia şi domiciliul ori reşedinţa creditorului ce urmăreşte şi ale datornicului urmărit;

2. titlul executor pe baza căruia se face urmărirea, în extract;

3. arătarea bunurilor nemişcătoare care se urmăresc, adică

- dacă este o casa: comuna, strada, numărul sau localitatea unde se afla acea casa;

- dacă este moşie, un pământ sau orice avere rurală: arătarea judeţului, plăşii, a comunei şi a unora din vecinii acelui imobil, precum şi descrierea amănunţită a imobilului din procesul-verbal de situaţie.

După fixarea termenului de vînzare, preşedintele judecătoriei va cere notariatului de stat în raza căruia se afla bunul nemişcător care urmăreşte, sa caute în registrul ipotecilor şi să facă o lista specială de toate inscripţiile, transcripţiile de privilegii sau ipoteci, ce exista asupra nemişcătorului urmărit.

Notariatul de stat este obligat sa înainteze lista cerută în termen de 5 zile. Grefierul va înscrie pe marginea acestei liste orice cereri sau reclamaţii s-ar face, precum şi suma fiecărei creanţe.

Afiptele şi publicaţiile vor mai cuprinde

1. locul, ziua şi ora când are să se facă vânzarea şi adjudecarea bunului nemişcător;

2. preţul ce creditorul urmăritor va arata, în cererea ce va trebui să facă judecătoriei, înainte de plată taxelor de afipte şi publicaţii;

3. condiţii ce va fi având vânzarea şi diferitele sarcini sau alte împrejurări ale nemişcătorului până atunci cunoscute;

4. somaţia către toţi acei care ar pretinde vreun drept de chirie, privilegiu sau ipoteca, ca înaintea adjudecării sa arate judecătoriei pretenţiile lor, sub pedeapsa de a nu li se mai tine în seama.

Un judecător însărcinat de preşedinte va face tabloul ordinii creditorilor după care ei au a se plati, potrivit cu titlurile lor de preferinţa.

Acest tablou se va face 4 săptămâni după ce dintâi publicaţie a urmăririi.

Oricare din creditori sau din persoanele interesate va avea dreptul sa ia cunoştinţa sau copie de pe acest tablou al ordinii, până în momentul adjudecării.

Contestaţia asupra punctelor cuprinse în tablou se va face mai întâi înaintea judecătorului.

Acesta va cauta sa împace pe părţi.

Dacă nu va putea, va trimite contestaţia înaintea judecătoriei spre a se judeca, potrivit articolelor 522 şi următoarele din acest cod.

Afiptele se vor lipi

1. la usa judecătoriei;

2. la poarta sau pe pereţii casei ce are să se adjudece;

3. în comuna unde este aşezat bunul rural ce are să se vinda.

Abrogat

Un exemplar de pe aceasta publicaţie se va incunostiinta în persoana sau la domiciliul datornicului urmărit şi deţinătorului de va fi, precum şi tuturor creditorilor care au ipoteca sau privilegiu cunoscut, până la emiterea publicaţiilor.

Aceasta încunoştiinţare se va face creditorilor ipotecări sau privilegiaţi, la domiciliul ales de ei cu ocazia luării inscripţiei, chiar dacă, de fapt, n-ar domicilia acolo.

Vânzarea nu se va face decît după 5 zile din ziua afişării ultimelor afipte, potrivit art. 504.

O copie de pe aceasta publicaţie se va depune la parchetul de pe lângă judecătorie ori de cîte ori se urmăreşte averea unui nevârstnic, interzis sau pus sub consiliu judiciar.

Toate formalităţile arătate la art. 499, 500, 502, 504 şi până la 598 inclusiv din acest cod vor fi observate sub pedeapsa de nulitate a urmăririi, afară numai de greşelile parţiale în descrierea bunurilor urmărite.

Se va tine la grefa un dosar special pentru fiecare urmărire de bun nemişcător, în care se vor trece toate actele şi incidentele privitoare la urmărire şi adjudecare.

Va fi nulă de drept orice înstrăinare a nemişcătorului urmărit făcuta de

datornic în urma transcrierii comandamentului.

Cu toate acestea aceasta înstrăinare îşi va avea toată tăria sa dacă, înainte de adjudecare, cumpărătorul a dobândit ratificarea creditorului sau creditorilor ce urmăresc vânzarea dau dacă a consemnat sumele trebuincioase spre a plati în întregul lor toate creanţele lor, capete, dobânda şi cheltuieli.

Închirierile sau arendările făcute de datornic după data transcrierii comandamentului vor fi anulate, dacă creditorul sau creditorii ce urmăresc vor cere aceasta.

Închirierile sau arendările dinainte nu vor putea fi anulate, în tot sau în parte, decît când vor fi fost făcute în frauda creditorilor. Nu se vor tine în seama plăţile făcute înainte de vreme împotriva tocmelilor cuprinse în contractul de închiriere sau arendare.

De la comandament până ce ordonanţa de adjudecare va rămâne definitivă, păstrarea bunurilor urmărite va fi încredinţată datornicului urmărit.

Prin urmare, el nu va putea face nici o tăiere de lemne şi nu va putea aduce nici o stricăciune imobilului, sub pedeapsa de despăgubiri şi chiar de urmărire criminală, de va fi cazul.

Judecătoria însă va putea, după cererea unui sau mai multor din creditori, ca sa încredinţeze păstrarea nemişcătorului bun unui alt conservator şi, după împrejurări, el va putea indatora pe datornic să se strămute din imobilul în care va fi locuind.

Conservatorul va fi, până ce ordonanţa va rămâne definitivă, însărcinat

- cu paza imobilului urmărit;

- cu adunarea chiriilor, arendelor şi altor venituri;

- cu recolta şi cu vânzarea fructelor care se va face potrivit art. 470.

Conservatorul va fi dator sa dea socoteala judecătoriei, faţa cu părţile chemate în regula, despre venituri şi cheltuieli, în zece zile după adjudecare, sau la termenul fixat de judecătorie, sub pedeapsa, în caz de neurmare, de a fi destituit, lipsit de salariul sau şi condamnat la despăgubiri.

Produsul administraţiei conservatorului, îndată după încasare, se va depune prin judecătorie la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, spre a fi împărţit creditorilor împreună cu preţul nemişcătorului.

Dacă datornicul nu are alt mijloc de vieţuire decît fructele sau veniturile bunurilor urmărite, judecătoria va putea, în timpul urmăririi, să-i dea un ajutor din aceste venituri pentru vieţuirea lui şi a familiei lui.

Dacă mai mulţi creditori au făcut comandament urmărind acelaşi imobil, toate urmăririle lor se vor întruni ca să se facă una singura pentru toţi, după cererea lor sau chiar din oficiu.

Toţi creditorii ce se vor întruni la o urmărire au drept egal, afară numai dacă titlul sau calitatea lor le acorda un alt drept de prioritate sau precădere.

Când un imobil este urmărit înaintea mai multor judecătorii, întrunirea se va face la judecătoria aleasă în prima ipoteca, iar în lipsa unei asemenea alegeri, la judecătoria situaţii imobilului.

Retragerea unui creditor pentru orice cauza nu poate întrerupe cursul urmăririi sau al vânzării, întrucât ceilalţi creditori courmăritori nu consimt la aceasta.

Când se fac mai multe cereri de urmărire asupra diferitelor bunuri nemişcătoare ale aceluiaşi datornic, judecătoria va putea, după cererea datornicului, sa amine cererile de urmărire de mai în urma, dacă se va crede ca din vânzarea nemişcătorului sau nemişcătoarelor urmărite de mai înainte se vor putea despăgubi şi creditorii ce au urmărit mai în urma.

Opoziţiile ce se fac în contra unei urmăriri de nemişcătoare, sau din partea datornicului, ori a creditorilor săi, sau din partea altor al treilea care intervin, sau pentru a se anula urmărirea sau pentru revendicarea ori păstrarea unui drept de proprietate sau a oricărui alt drept asupra nemişcătoarelor urmărite, se vor face prin cerere în scris către judecătoria prin care s-a făcut urmărirea

a) ele nu vor putea fi făcute decît cu cel puţin 20 zile înainte de ziua fixată pentru adjudecarea provizorie şi nu vor fi primite decît după ce taxele citaţiilor vor fi plătite;

b) în ce priveşte nulitatea actelor de procedura în tot timpul urmăririi, ea se va putea invoca chiar în ziua vânzării cu ocazia licitaţiei, fără cerere în scris.

Aceste cereri de opoziţii vor fi motivate, vor arata actele şi titlurile pe care se întemeiază şi care vor trebui să fie depuse în copii, certificate pentru conformitate de reclamant, la grefa judecătoriei odată cu cererea, sub pedeapsa de nulitate.

Ele vor fi iscălite de partea reclamanta sau de un împuternicit al său special cu procura legalizată.

Dacă în timpul judecaţii partea va declara ca se slujeşte şi de alte acte, instanţa va chibzui, putind acorda un nou termen de înfăţişare.

Reclamantul va fi obligat ca, în cererea de opoziţie, să-şi aleagă un domiciliu în oraşul de reşedinţa al judecătoriei, sub pedeapsa de

nulitate.

Judecătoria, de îndată, va încuviinţa citarea atât a creditorului sau a creditorilor ce urmăresc, cît şi a datornicului urmărit, comunicindu-li-se şi copie după cerere.

Judecătoria se va pronunţa asupra tuturor opoziţiilor de orice natura înaintea zilei pentru adjudecare.

Dacă prin contestaţie se cere desfiinţarea urmăririi pentru nulitatea titlului pe baza căruia se urmăreşte, judecătoria va judeca temeinicia acestei contestaţii.

Dacă contestaţia este bazată pe o cerere prin care însăşi proprietatea nemişcătorului urmărit e reclamata, în total sau în parte, judecătoria, apreciind seriozitatea cererii, va putea sa amine vânzarea până când cererea de revendicare se va judeca definitiv. Judecătoria, în cazul revendicării numai a unei părţi din imobilul sau imobilele urmărite, va putea chiar sa proceadă la vînzare, scotind din licitaţie ceea ce este contestat sau sa amine pentru tot. În aceste cazuri, judecătoria va putea, după împrejurări, sa oblige pe contestator şi la darea unei cauţiuni ce o va fixa.

Când judecătoria va respinge contestaţia, va face de îndată vânzarea, hotărârile date în aceste cazuri nefiind supuse decît recursului o dată cu ordonanţa de adjudecare.

În cazul când judecătoria admite contestaţia, aceste hotărâri vor fi supuse apelului potrivit art. 402 din acest cod.

Dacă instanţa de apel schimba sentinta judecătoriei şi recursul nu s-a făcut în termenul prevăzut de art. 402, ea va trimite afacerea la aceeaşi judecătorie, care va face noi publicaţii de vînzare în termenul arătat de art. 529 din acest cod şi va continua cu urmărirea.

Adjudecarea se va mai amina

1. când aceasta se va cere de creditorul ce urmăreşte şi de datornic şi când creditorii care au intervenit nu se împotrivesc;

2. când executarea hotărârii sau a actului pe baza căruia se face urmărirea s-a suspendat.

În orice caz, amînarea adjudecării nu poate fi mai scurta de 4 săptămâni.

Alte publicaţii şi afipte noi se vor face în doua săptămâni cel puţin înaintea zilei din nou hotarita pentru adjudecare.

Cu aceste noi publicaţii şi afipte se va urma potrivit art. 504, 506 şi 508 din acest cod.

Vînzarea nemişcătoarelor urmărite se va face în ziua anunţată pentru licitare şi care va fi după expirarea celor 5 zile ale afişării.

Licitaţia se va începe prin citirea încunoştinţărilor şi publicaţiilor, a condiţiilor vânzării, a sarcinilor ce exista asupra nemişcătorului, a opoziţiilor şi a hotărîrilor care le-au judecat.

Şedinţa va fi publică şi telalii vor anunţa începutul licitaţiei.

Strigările se vor începe numai după ce creditorul ce a urmărit ori unul din creditorii ce au intervenit va declara ca voieşte a face vânzarea.

În caz contrar, licitarea se închide şi nu se va putea deschide decît după o noua cerere a unuia din creditorii ce au urmărit sau care au intervenit şi după noi publicaţii şi noi termene. Termenul cel nou al adjudecării nu va putea fi mai scurt de 20 zile de la ziua publicării, nici mai lung de 60 zile.

Cheltuielile făcute cu prima urmărire închisă vor fi în sarcina creditorului ce a urmărit.

În ziua adjudecării provizorii, strigările vor începe de la preţul indicat de creditor în afipte şi publicaţii.

Orice persoană solvabilă şi capabilă de a contracta şi a dobîndi bunurile ce se vînd, va putea lua până la licitare şi da un preţ mai mare.

Judecătoria va aprecia care dintre concurenţi vor trebui să depună o garanţie de a douăzecea parte a preţului fixat, potrivit art. 534 din acest cod.

Judecătoria, la începutul licitaţiei, va pune în vedere concurenţilor, ori care ar fi, rinduielile art. 266 şi 549 din Codul penal.

Datornicul nu va putea concura nici personal şi nici prin persoana interpusă.

Solvabilitatea, capacitatea şi interpoziţia sunt lăsate la aprecierea sumară şi imediata a judecătoriei.

Cei ce iau parte la licitaţie ca mandatari vor trebui să prezinte o procura specială legalizată, care se va opri la dosarul vânzării.

Grefierul şi executorul judecătoresc vor tine liste de numele persoanelor ce au luat parte la licitaţie şi de sumele cu care au concurat.

Strigările se vor repeta de trei ori: între fiecare strigare va fi neapărat un interval de cinci minute cel puţin.

Vorbirea despre aceasta se va face de către grefier.

Bunul se va adjudeca asupra aceluia care la cea din urma strigare va fi dat preţul cel mai mare.

Dacă nimeni nu a dat un preţ mai mare decît acela care s-a pus de creditor şi cu care s-a deschis licitaţia, bunul se va putea adjudeca asupra acelui creditor.

În lipsa de mai mulţi concurenţi, se va putea adjudeca imobilul asupra acelui ce va fi oferit un preţ mai mare decît cel oferit de creditor.

Adjudecatarul va iscăli lista cu preţul cu care s-a adjudecat bunul asupra-i şi nu se va mai putea retrage din momentul când s-a pronunţat de judecător cuvîntul "adjudecat".

Judecătoria va încheia îndată proces-verbal despre toate şi va anunţa pe părţile prezente ca peste 8 zile sa vina iarăşi la judecătorie. Acest termen se va afişa la usa instanţei.

În timpul acestor 8 zile şi în ziua de supralicitare, orice altă persoană capabilă va putea sa supraliciteze, adică sa dea un preţ cu a zecea parte cel puţin mai mare peste preţul cu care s-a adjudecat bunul. Nu se va primi supralicitarea fără depunerea adaosului de a zecea parte.

Supralicitatorul va arata adaosul prin o cerere scrisă şi iscălită către tribunalul popular.

În ziua fixată pentru supralicitare, judecătoria va pune din nou bunul în licitare, dacă creditorul urmăritor sau intervenienţii stăruiesc în vînzare, incepindu-se de la preţul dat de supralicitator.

Bunul se va adjudeca definitiv asupra aceluia care, la aceasta a doua licitare, va da preţul cel mai mare.

Se vor observa rinduielile art. 533 în acest cod.

Dacă în timpul acelor 8 zile nu s-a ivit nici o propunere de supralicitare şi, dacă la noua înfăţişare din ziua a opta nu va da nimeni un preţ mai mare, bunul va rămâne pe seama primului adjudecatar.

Adjudecatarul este obligat să depună la Casa de Consemnaţiuni sau administraţia financiară de judeţ, preţul în numerar, taxa executorilor judecătoreşti pentru emiterea ordonanţei şi taxa de înregistrare, în termen de o luna de la data adjudecării definitive.

Taxa executorilor judecătoreşti pentru emiterea ordonanţei şi taxa de înregistrare nu intră în preţul vânzării, ci sunt în sarcina adjudecatarului.

Preţul se va putea depune şi în efecte de ale statului sau garantate de stat; în acest caz, însă, se vor depune efecte cu cuponul curent şi cu un adaos de zece la suta peste preţ.

Efectele se vor socoti după cursul zilei de depunere.

Când preţul este depus în efecte, adjudecatarul va fi obligat ca în termen de 7 zile de când ordonanţa de adjudecare va deveni executorie să depună preţul în numerar în locul efectelor cu dobânda legală din ziua depunerii efectelor.

După expirarea acestui termen, efectele depuse se vor transforma în numerar din oficiu prin mijlocirea sindicului bursei, raminind adjudecatarul răspunzător de orice diferenţa ce s-ar ivi, precum şi în drept a-şi primi prisosul.

Dacă adjudecatarul este creditor ipotecar sau privilegiat, în rang util şi necontestat, creanţa să se va putea depune drept preţ.

Judecătoria nu se va pronunţa decît după expirarea unui termen de 5 zile de la depunerea creanţei asupra admisibilităţii ei de drept preţ.

Dacă în acest interval se iveşte vreo contestaţie judecătoria o va judeca de urgenta citindu-se părţile, fără apel în caz de admiterea creanţei.

În caz de respingerea creanţei, adjudecatarul va avea dreptul de apel în termen de 10 zile de la data hotărârii prin care creanţa s-a respins.

Dacă, la expirarea termenelor sus citate, adjudecatarul nu va aduce recipisa de depunerea preţului la Casa de Consemnaţiuni sau administraţia financiară a judeţului, precum şi recipisa de plată taxelor, şi de înregistrare, judecătorie sau de la sine, sau după cererea uneia din părţile interesate, va pune bunul din nou în licitaţie în socoteala adjudecatarului.

Garanţia depusa de adjudecatar nu i se va elibera, decît după ce ordonanţa de adjudecare a imobilului va fi rămasă definitivă şi nu-i va fi aplicabil art. 550 de mai jos.

Aceasta noua licitaţie se va incunostiinta datornicului urmărit, adjudecatarului în socoteala căruia se face vânzarea şi creditorilor urmăritori şi intervenienţi, în persoana sau la domiciliu, şi se va publică potrivit art. 504 din aceasta legiuire.

Termenul adjudecării nu poate fi mai scurt de 20 zile, nici mai lung de 60 zile din ziua publicaţiilor.

În aceasta noua publicaţie se va cuprinde pe lângă cele arătate la art. 500 şi 502, numele adjudecatarului care nu a depus preţul şi suma cu care se adjudecase asupra-i.

Aceasta suma va sluji ca punct de plecare la noua adjudecare.

Dacă în ziua însemnată pentru adjudecare nimeni nu va da un preţ mai mare peste vechiul adjudecatar şi dacă acesta va depune în acea zi preţul adjudecării sale, cu dobânda legală din ziua când trebuia să depună preţul şi cheltuielile ce au ocazionat noua adjudecare, el va fi menţinut în calitatea sa de adjudecatar.

Dacă, din contra, el nu va depune acest preţ, bunul se va adjudeca pe seama aceluia care va da un preţ fie şi mai mic; iar fostul adjudecatar va fi condamnat a plati diferenţa până la preţul primei adjudecări cu dobânda legală şi cheltuielile ocazionate cu noua adjudecare, prin sentinta de adjudecare în cont.

Aceasta sentinta va fi fără apel.

Îndată după sfârşitul adjudecării şi depunerea preţului, potrivit art.

544 sau 545 din acest cod, judecătoria va da adjudecatarului ordonanţa de adjudecarea nemişcătorului.

Ordonanţa va cuprinde, pe scurt, jurnalul de adjudecare desăvârşită, individualizarea nemişcătorului adjudecat, numele fostului proprietar şi al adjudecatarului şi arătarea plăţii preţului, în întregime, a taxelor de executare, timbrul şi impozitul proporţional.

Completul judecătoriei va semna atât originalul ordonanţei ce se va preda părţi, cît şi acel ce va rămâne la dosar.

Aceasta ordonanţa se va transcrie în registrele de mutaţii ţinute de notariatul de stat corespunzător instanţei de executare.

Ordonanţa de adjudecare este supusă recursului.

Datornicul urmărit, creditorii sau orice altă persoană interesată pot face recurs împotriva ordonanţei de adjudecare, în termen de 40 zile de la data transcrierii acesteia, potrivit art. 551 alin. 4.

Acest recurs se va judeca de urgenta; el va fi suspensiv de executare.

În curgerea acestor 40 zile, preţul adjudecării se va păstra la Casa de Consemnaţiuni şi nemişcătorul nu se va da în posesia adjudecatarului, urmînd a fi conservat potrivit rinduielilor arătate în art. 514 până la 519 din aceasta legiuire.

Ordonanţa de adjudecare se va putea casa în cazurile următoare

1. când s-a călcat vreo rinduiala a legii prescrisă sub pedeapsa de nulitate, potrivit articolelor de mai sus şi art. 105 din acest cod;

2. pentru cauza de incompetenta, exces de putere şi omisiune esenţială.

Dacă ordonanţa se casează, judecătoria care a făcut urmărirea va continua procedura şi actele urmăririi de la actul casat.

Sumele consemnate se vor restitui adjudecatarului.

Când cele 40 zile s-au sfârşit, fără să se facă cerere în casare sau când cererea aceasta s-a respins şi s-au îndeplinit dispoziţiile art. 544 din acest cod, ordonanţa de adjudecare se va executa, de va fi loc şi preţul se va urmări între creditori.

Partea interesată va dovedi neatacarea cu recurs a ordonanţei de adjudecare printr-un certificat eliberat de instanţa competenţa, potrivit legii, sa primească cererea de recurs.

Ordonanţa de adjudecare, rămasă definitivă şi executată, trece adjudecatarului dreptul ce avea şi urmăritul asupra bunului vîndut; imobilul însă rămâne liber de orice privilegiu sau ipoteca la care era supus.

În privinţa contractelor de încheiere sau arendare ale bunului adjudecat, se va urma potrivit art. 513 alin. 2 din aceasta legiuire.

Ordonanţa de adjudecare are puterea unui titlu executor, observându-se însă dispoziţiile art. 557 din acest cod.

În privinţa transmiterii dreptului de proprietate şi folosinţa asupra persoanei adjudecatarului, aceasta ordonanţa are efect retroactiv din momentul chiar al depunerii preţului.

Orice cerere de evicţiune, totală sau parţială a bunului adjudecat, se va prescrie în termen de 5 ani, din momentul executării ordonanţei de adjudecare.

Aceasta prescripţie va curge şi contra absenţilor, nevârstnicilor, interzişilor şi celor puşi sub consiliu judiciar.

Dacă cererea de evicţiune se va face înainte de împărţeala preţului adjudecării, judecătoria va putea, după cererea adjudecatarului, găsind cererea de evicţiune serioasă, sa suspende, cu sau fără cauţiune, împărţeala preţului până la judecata definitivă a cererii în revendicare.

Când cererea în revendicare va fi făcuta după împărţeala preţului adjudecării, se va urma după dreptul comun.

Prescripţiile începute la epoca publicării acestui codice se vor regula după legile cele vechi.

Cu toate acestea, prescripţiile începute mai înainte de punerea în aplicare a acestui cod şi pentru a căror împlinire ar trebui sa treacă mai mult de 5 ani, se vor împlini după trecere de 5 ani, cu începere de la data punerii în executare a legii de faţă.

Îndată ce ordonanţa de adjudecare a devenit executorie, creditorii vor depune titlurile creanţei lor pentru facerea tabloului de împărţeala.

Acest tablou va cuprinde

1. diferite cheltuieli ale urmăririi şi plăţile agenţilor urmăritori;

2. creanţele fiecărui creditor privilegiat sau ipotecar, după rangul privilegiului sau ipotecii sale;

3. creanţele simple sau chirografare.

Titlurile creanţelor ce s-au plătit integral se vor depune la grefa spre a

se da datornicului urmărit.

Dacă o creanţa se va plati numai în parte, judecătorul va însemna pe dinsa partea ce se plăteşte şi titlurile se înapoiază tot creditorului.

Judecătoria, pe baza tabloului de împărţeala a creanţelor, asa precum definitiv sunt înscrise în tablou, va încheia proces-verbal despre creanţele ce au a se plati îndată şi va da fiecărei părţi un mandat de plată cuvenită, din preţul adjudecării asupra Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni.

Va mai trimite către aceasta Casa şi un extract de pe tabloul de împărţeala.

Aceasta Casa va plati fiecărei părţi după mandatul sau.

Fiecare parte va iscăli de primirea plati, atât pe mandatul de plată, cît şi pe marginea extractului din tablou.

Îndată ce toate plăţile s-au făcut, Casa de Consemnaţiuni va înapoia judecătoriei şi extractul de tablou care cuprinde chitanţele de plăţile făcute.

Grefierul va aşeza acest contract în dosarul adjudecării.

O dată ce tabloul de împărţeala s-a închis, prin încheierea procesului-verbal al judecătoriei şi trimiterea extractului de tablou la Casa de Consemnaţiuni, nici un creditor nu se mai poate primi a produce titluri de creanţe sau a contesta creanţe înscrise în tabloul de împărţeala.

Se vor putea însă primi contestaţii asupra greşelilor de socoteala ce s-au putut face în tabloul de împărţeala.

Se vor putea însă primi contestaţii asupra greşelilor de socoteala ce s-au putut face în tabloul de împărţeala.

Creanţele condiţionale se vor aşeza la rindul lor ca şi cum ar fi creanţe simple.

Dacă condiţia va fi rezolutorie, nu se va putea libera creditorului suma cuvenită, decît dacă acel creditor va da cauţiune sau o ipoteca către aceia care ar trebui să se folosească de acea suma, în caz de împlinirea condiţiei.

Când condiţia va fi suspensivă, suma cuvenită creditorului condiţional se va da creditorilor ce vin după dinsul, dacă însă aceştia vor da acelui creditor condiţional o cauţiune sau ipoteca ca îi vor întoarce suma ce au primit în caz de împlinirea condiţiei.

Dacă în cazurile arătate prin cele doua articole de mai sus, creditorii nu vor, ori nu pot sa dea o cauţiune ori ipoteca, suma va rămâne depusa la Casa de Consemnaţiuni până la împlinirea condiţiei rezolutorii sau suspensive.

Dacă creanţa este cu termen, se va înscrie la rindul ei, şi se va plati îndată, deşi termenul nu e ajuns. Dacă însă acea creanţa e fără dobânda, plata înainte de vreme nu se va face decît scăzându-se dobânda cuvenită până la împlinirea termenului. Nevoind creditorul să facă scăderea, partea să se va păstra la Casa de Consemnaţiuni, spre a i se elibera la termen.

Dacă partea condamnata a restitui nişte lucruri mişcătoare nu voieşte a le da în termenul precis de judecată, nici a doua zi după somaţia ce i se face prin executorul judecătoresc predarea acestor obiecte către proprietarul lor se va face prin puterea şi autoritatea publică.

Se vor observa pentru predarea silită a acestor obiecte formalităţile prescrise pentru urmărirea mişcătoarelor de la art. 411 până la art. 430 din acest cod, afară de cele ce se orânduieşte de aceste articole în privinţa custodelui sau punerii peceţilor.

Pe lângă procesul-verbal ce executorul judecătoresc va încheia pentru luarea obiectului din mana datornicului, el va face un alt proces-verbal care va constata ca ele s-au predat proprietarului.

Acesta va iscăli acest din urma proces-verbal, care se va depune la grefa instanţei respective.

Dacă partea condamnata a ieşi dintr-un nemişcător sau a lasă posesia unui nemişcător sau a-l preda proprietarului nu voieşte a lasă imobilul în termenul însemnat de judecată, nici 8 zile după somaţia ce i se va face, ea va fi gonită cu puterea şi autoritatea publică şi nemişcătorul se va preda proprietarului sau.

Spre acest sfârşit, acela care va avea titlul executor de punere în posesie se va indrepta la judecătorie al locului unde este aşezat imobilul şi judecătoria va însărcina pe un executor judecătoresc, ca singur sau însoţit de un judecător, sa meargă la faţa locului spre a executa predarea nemişcătorului.

Executorul judecătoresc va lua cu sine şi agenţi poliţieneşti după trebuinţa.

Executorul judecătoresc va soma pe parte a ieşi de îndată din imobil şi, nevoind, va încheia proces-verbal de împotrivirea sa, procedând în urma cu ajutorul forţei publice la depărtarea lui din imobil şi va declara pus în posesia bunului pe cel în drept.

Dacă partea lipseşte de acasă sau nu voieşte a deschide uşile, executorul judecătoresc se va însoţi în toate cazurile, de un comisar de poliţie ori un ajutor al său, acolo unde sunt; de primar sau ajutorul sau, acolo unde nu sunt ofiţeri de poliţie.

Dacă mobilele persoanei condamnate nu sunt urmărite pentru datorii, executorul judecătoresc va proceda la scoaterea mobilelor pe strada sau pe calea publică. Şi dacă partea condamnata lipseşte de acasă şi nu e de nimeni reprezentată, se va pune un custode la aceste mobile, cu plata de la proprietarul lor.

Numirea custodelui şi predarea mobilelor în paza lui se va face potrivit art. 418 şi următoarele din acest cod.

Se va face un proces-verbal despre toate operaţiile din faţa locului, precum şi despre predarea imobilului în posesia proprietarului sau.

O copie de pe acest proces-verbal se va lasă atât la partea izgonită din imobil cît şi la proprietarul pus în posesie.

El se va iscăli de toate persoanele ce au luat parte la executare, precum şi de părţi.

Dacă acestea nu vor voi, sau nu vor putea sa iscălească, se va face vorbire în procesul-verbal.

Originalul acestui proces-verbal se va depune la judecătoria prin care s-a încuviinţat executarea şi care va trebui de îndată la primirea procesului-verbal sa îndeplinească cele orânduite de art. 403 din acest cod.

Toate cheltuielile de executare arătate în acest titlu vor fi în sarcina deposedatului.

Instanţa va putea sa ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cererea de ordonanţa preşedinţială se va introduce la instanţa competenţa să se pronunţe asupra fondului dreptului.

Ordonanţa va putea fi data şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când exista judecata asupra fondului dreptului.

Ordonanţa este vremelnică şi executorie. Instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.

Ordonanţa este supusă apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Instanţa de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, putind sa oblige partea la depunerea unei cauţiuni.

Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsa.

Apelul şi şi recursul se judeca de urgenta şi, cu precădere, cu citarea părţilor.

Împotriva executării ordonanţelor preşedinţiale se poate face contestaţie.

Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricina în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăşi instanţa investită cu judecarea pricinii.

Spre acest sfârşit, instanţa va soroci termen, chiar din oficiu, citind părţile, martorii şi experţii; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autorităţi şi de care părţile s-au folosit sau de pe înscrisurile depuse de părţi, dispunând totodată să se scoată din registrele instanţei toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac.

Copiile legalizate de pe înscrisurile dispărute ce se afla în stăpânirea părţilor, ori altor persoane sau autorităţilor pot folosi la refacerea dosarului.

Încheierea de refacere nu se va putea ataca decît o dată cu fondul.

Înscrisurile astfel refăcute în locul originalelor, până la găsirea acestora.

Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricina în care se pronunţase o hotărâre de către prima instanţa şi împotriva căreia se făcuse apel, aceasta hotărâre se va reface după cel de al doilea exemplar al hotărârii păstrat de prima instanţa; iar dacă şi acel exemplar ar fi dispărut, vor putea folosi la refacere copiile legalizate de pe hotărâre, ce s-au încredinţat părţilor sau altor persoane.

În acest scop, instanţa va putea dispune să se facă, din oficiu, publicaţii într-un ziar mai raspindit, cu arătarea ca orice posesor al unei copii de pe hotărâre sa o depună la grefa instanţei care a ordonat publicaţia.

Dacă hotărârea nu se poate reface pe calea arătată mai sus, ori dacă părţile tăgăduiesc fiinţa sau cuprinsul înscrisurilor pe care s-a întemeiat hotărârea, se va pasi la refacerea lor de către instanţa de apel potrivit cu dispoziţiile arătate în articolul de mai sus.

Dacă nici pe aceasta cale dosarul nu se poate reface, instanţa de apel judeca din nou pricina în fond.

Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricina în care se pronunţase o hotărâre devenită irevocabilă, acea hotărâre se va reface de instanţa de fond, după procedura prevăzută de art. 583 şi 584.

Când datornicul va voi sa plătească ceea ce e dator şi creditorul nu va

voi sa primească plata, datornicul e în drept a face oferta reală şi a consemna ce e dator.

Spre acest sfârşit el va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecătoresc de lângă instanţa domiciliului acestuia sau a domiciliului ales, o somaţie, ca sa primească valoarea datorată.

În acea somaţie se va arata ziua, ora şi locul, când şi unde suma sau obiectul oferit are să-i fie predat.

Dacă creditorul nu voieşte să se prezinte sau sa primească suma sau obiectul oferit; executorul judecătoresc va încheia proces-verbal şi va arata dacă creditorul a iscălit ori n-a putut sau n-a voit sa iscălească.

Datornicului, în acest caz, va putea, spre a se libera, sa consemneze suma sau lucrul oferit la Casa de Depuneri sau administraţia financiară a judeţului respectiv, iar recipisa se va depune la Corpul executorilor judecătoreşti instanţei domiciliului creditorului.

Cererea ce s-ar putea face înaintea judecătoriei, sau pentru ca să se întărească, sau pentru ca să se anuleze aceste oferte şi consemnării, se va face prin osebită petiţie, după regulile stabilite pentru cererea principala.

Se vor aplica celelalte rinduieli ale Codului civil, privitoare la ofertele de plată şi la consemnării, cuprinse în art. 1114 - 1121 inclusiv, afară de alin. 8 din art. 1115 şi alin. 3 şi 4 din art. 1116.

Proprietarii, principalii chiriaşi sau arendaşii vor putea, pentru arenzile sau chiriile neplătite şi datorate, sa sechestreze, printr-o simpla petiţie, data către autoritatea judecătorească locală, lucrurile şi fructele care se vor afla în casa, moşie sau pământul închiriat ori arendat.

Ei vor putea sa sechestreze şi averea mişcătoare care se afla în casa, moşie sau pământul închiriat ori arendat.

Ei vor putea sa sechestreze şi averea mişcătoare care se afla în casa sau pe moşia lor, dar care s-a transportat în alt loc fără consimţământul proprietarului, şi proprietarul păstrează privilegiul sau pe aceasta avere, întrucât timp a revendicat-o, potrivit art. 1730 din Codul civil.

Acelaşi drept îl au proprietarii, principalii chiriaşi şi arendaşii care nu au contract scris; sunt însă îndatoraţi ca o dată cu cererea de sechestru, să prezinte dovada de chemare în judecata şi sa dea o cauţiune fixată de autoritatea judecătorească.

Lucrurile subchiriaşilor care se vor afla în locurile ocupate de dinsii şi fructele pământului ce li s-a subarendat se vor putea sechestra pentru plata chiriei sau arenzii ce datoreşte chiriaşul sau arendaşul principal. Li se vor tine însă în seama chiriile sau arenzile ce ei au plătit de buna credinţa pentru termenii trecuţi, nu însă şi plăţile ce vor fi făcut înainte de vreme.

Aceste sechestrări se vor face prin un executor judecătoresc al instanţei unde este aşezat nemişcătorul, cu aceleaşi forme cu care se fac şi urmăririle pentru vânzarea silită a mişcătoarelor.

Orice alt creditor, a carei creanţa este constanta printr-un act scris şi este ajunsă la termen va putea, deodată cu chemarea în judecata pentru plata creanţei sale, sa pună, un sechestru asigurator pe mobilele datornicului sau.

Acelaşi drept îl vor avea şi creditorii care n-au act scris; sunt însă îndatoraţi ca, odată cu cererea de sechestru, sa dea o cauţiune de a treia parte din valoarea reclamata.

Acest sechestru se va pune cu încuviinţarea instanţei datornicului şi creditorul va putea fi supus la o cauţiune.

Ori de cîte ori exista un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui lucru mişcător sau nemişcător, asupra administraţiei sau folosinţei unui lucru comun, judecata va putea, după cererea celui interesat şi citarea părţilor, sa încuviinţeze sechestrul bunului sau al lucrului comun, a cărui proprietate, posesie, administraţie sau folosinţa se discuta, putind sa oblige pe reclamant a da o cauţiune ce va fi fixată de judecată.

Paza bunului sechestrat poate fi încredinţată sau deţinătorului acelui bun sau unei a treia persoane, numita de judecător, în caz de neînţelegere între părţi.

Sechestrul va putea face toate actele de conservare şi administraţie. Va putea sta în judecata în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, numai cu o prealabilă îndrituire a autorităţii care l-a numit.

Sechestrul judiciar va incasa orice venituri şi sume datorate, va putea plati datorii cu caracter curent precum şi cele constatate prin titlul executor.

Plata sechestrului se va fixa de judecată care l-a înfiinţat.

În nici un caz ea nu va putea depăşi, pe fiecare an, de zece la suta din venitul net anual al bunului apreciat de instanţa.

Judecătoria va putea însă sa încuviinţeze a se sechestra în miinile datornicului averea sa mişcătoare, pentru creanţele arătate la art. 594, chiar când nu sunt ajunse la termen, în cazurile următoare

1. când datornicul a micşorat prin fapta sa asigurările ce dăduse sau nu a dat asigurările promise;

2. când e pericol ca datornicul sa fuga sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea sa.

În ambele aceste cazuri, sechestrul nu se va putea încuviinţa decît cu dare de cauţiune care va fi fixată de autoritatea judecătorească.

Dacă datornicul va da, în toate cazurile, garanţie îndestulătoare, judecătoria va putea ridica sechestrul de asigurare.

Sechestrul de asigurare se va pune prin executorii judecătoreşti, după aceleaşi forme ca şi cele cerute pentru urmărirea mişcătoarelor şi numai pe averea mişcătoare ce se poate urmări.

În toate cazurile arătate în acest capitol, autoritatea judecătorească va putea, după trebuinţe şi în cazurile urgente, sa dea autorităţii locale ordin în scris ca chiar înaintea mergerii agentului să se oprească datornicul a scoate sau a da de o parte vreun lucru din cele a căror sechestrare se cere.

În toate cazurile arătate în acest capitol, vânzarea silită a mobilelor nu se va putea face decît după ce creditorul va fi dobândit un titlu executor.

Cererea de despărţenie este de competenţa instanţei în circumscripţia

căruia se afla cel din urma domiciliu comun al soţilor. Dacă sotii nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei în care se afla cel din urma domiciliu comun, instanţa competenţa este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţara, este competenţa instanţa în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul.

Soţul pârât poate să facă şi el cerere de despărţenie, cel mai tîrziu până la prima zi de înfăţişare, în şedinţa publică, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată, pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului, în cererea reclamantului.

Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţa şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului.

În cazul când motivele despărţeniei s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instanţa şi în timp ce judecata primei cereri se afla în apel, cererea pârâtului va fi făcuta direct la instanţa investită cu judecarea apelului.

Neintroducerea cererii în termenele arătate în articolele de mai sus atrage decăderea pentru soţul pârât din dreptul de a cere despărţenia, afară de cazul când cererea reclamantului a fost respinsă şi motivele despărţeniei s-au ivit în urma.

Cererea de pensie de întreţinere potrivit Codului familiei se va face la judecătoria investită cu cererea de despărţenie, chiar dacă între timp s-au ivit schimbări cu privire la domiciliul părţilor.

Cererea de despărţenie va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecata, numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau care se bucura de starea legală de copii legitimi faţă de amindoi sotii, precum şi a copiilor recunoscuţi de aceştia.

Dacă nu sunt copii minori, se va face arătare despre aceasta.

La cerere, se va alătură un extract de căsătorie şi cîte un extract de naştere al copiilor minori.

Cererea de divorţ, împreună cu înscrisurile doveditoare, se va prezenta personal de către reclamant preşedintelui judecătoriei.

Pârâtul nu este ţinut să facă intimpinare.

Interogatorul şi jurămîntul nu pot fi cerute pentru dovedirea motivelor de despărţenie.

Preşedintele instanţei, primind cererea de divorţ, va da reclamantului sfaturi de împăcare şi, în cazul în care acesta stăruie în cererea sa, va fixa termen pentru judecarea cauzei.

În cazul în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi. Atunci când este cazul, în acţiunea de divorţ, sotii vor stabili şi modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile accesorii divorţului.

Primind cererea de divorţ formulată în condiţiile alin. 1, preşedintele instanţei va verifica existenta consimtamintului soţilor, după care, va fixa un termen de doua luni în şedinţa publică. La termenul de judecată, instanţa va verifica dacă sotii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ.

Pentru soluţionarea cererilor accesorii privind numele pe care sotii îl vor purta după divorţ, pensia de întreţinere şi atribuirea locuinţei, instanţa va putea dispune, atunci când considera necesar, administrarea probelor prevăzute de lege.

Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţa preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei.

În faţa instanţelor de fond, părţile se vor infatisa în persoana, afară numai dacă unul dintre soţi executa o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boala grava, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea infatisa prin mandatar.

Cererea de divorţ se judeca în şedinţa publică. Instanţa va putea sa dispună însă judecarea în camera de consiliu, dacă va aprecia ca prin aceasta s-ar asigura o mai buna judecare sau administrare a probelor.

În toate cazurile hotărârea se pronunţa în şedinţa publică.

Dacă la termenul de judecată, în prima instanţa, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.

Dacă procedura de chemare a soţului pârât a fost îndeplinită prin afişare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul îşi are domiciliul la locul indicat în cerere şi dacă, constata că nu domiciliază acolo, va dispune citarea lui la domiciliul sau, precum şi, dacă este cazul, la locul sau de muncă.

Instanţa poate să pronunţe despărţenia împotriva ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.

Hotărârea prin care se pronunţa divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicita instanţei aceasta.

În cazurile prevăzute de art. 38 alin. 2 din Codul familiei, instanţa va dispune desfacerea căsătoriei fără a pronunţa divorţul din vina unuia sau a ambilor soţi.

Reclamantul poate renunţa la cerere în tot cursul judecaţii înaintea instanţelor de fond, chiar dacă pârâtul se împotriveşte. Renunţarea reclamantului nu are nici o inriurire asupra cererii de pârât.

Acţiunea de divorţ se va stinge prin împăcarea soţilor în orice faza a procesului, chiar dacă intervine în instanţa de apel sau de recurs iar apelul ori recursul timbrate conform legii.

Reclamantul însă va putea porni o cerere noua pentru fapte petrecute după împăcare, şi în acest caz el se va putea folosi şi de faptele vechi.

Termenul de apel, precum şi cel de recurs este de 30 de zile şi curge

de la comunicarea hotărârii.

Apelul sau, după caz, recursul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecata se prezintă numai pârâtul.

Apelul sau recursul pârâtului va fi judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul.

Hotărârea care se pronunţa în condiţiile art. 613^1 alin. 1 este definitivă şi irevocabilă în ce priveşte divorţul.

Hotărârea data în materie de divorţ nu este supusă revizuirii.

Când vânzarea mişcătoarelor unei moşteniri se va face pe baza art. 730 alin. 1 din Codul civil, aceasta vînzare se va executa potrivit rinduielilor arătate pentru vânzarea silită a mişcătoarelor, prin art. 437, 440, 443, 444 şi 455 din acest cod.

Partea interesată se va adresa la judecătorie, alegind şi un domiciliu în acel loc, dacă locuieşte în altă parte.

Se va face inventarul obiectelor de vîndut, după ce se va chema atât cel ce a făcut cererea, cît şi alte persoane interesate cunoscute.

Vînzarea publică se va face la locul însemnat de judecătorie potrivit art. 432 din aceasta legiuire.

Vânzarea bunurilor nemişcătoare ale nevârstnicilor nu va putea fi încuviinţată decît după un aviz al rudelor, arătător de natura bunurilor şi de valoarea lor aproximativă.

Acest aviz nu va fi necesar dacă bunurile vor fi totodată şi ale vârstnicilor şi dacă vânzarea este cerută de dinsii. Se va urma atunci potrivit rinduielilor din secţia următoare.

Când judecătoria va întări acest aviz, va declara tot în hotărârea sa ca vânzarea se va face în fiinţa tutorelui înaintea judecătoriei.

Încheierea care va încuviinţa vânzarea va însemna şi preţul cu care are a se începe şi condiţiile ei.

Aceasta preţuire va fi regulată sau după avizul rudelor sau după titlurile proprietăţii, sau după contractele autentice sau iscălită cu data certa şi, de nu sunt contracte, după rolul contribuţiei funciare.

Cu toate astea, judecătoria va putea, după împrejurări, să facă preţuire totală sau parţială a nemişcătoarelor.

Preţuirea aceasta se face, după importanţa şi natura bunurilor, prin unul sau trei experţi, numiţi de judecătorie spre acest sfârşit.

Dacă preţuirea a fost ordonată, expertul sau experţii, după ce vor jura înaintea judecătorului, vor face raportul lor, care va arata în scurt bazele preţuirii, fără de a intră în amănunte de descriere a bunurilor de vînzare.

Acest raport se va depune la grefa judecătoriei şi se va da o copie de pe dinsul la cei ce o vor cere.

Se va forma apoi un act de publicaţie care va cuprinde

1. arătarea hotărârii care încuviinţează vânzarea;

2. numele, prenumele nevârstnicului şi al tutorelui sau;

3. arătarea nemişcătoarelor ce se vînd şi un extract din condiţiile vânzării cuprinse mai pe larg în hotărârea vânzării;

4. preţul cu care are sa înceapă licitaţia;

5. ziua, locul şi ora când are să se facă vânzarea.

Acest act se va afişa, timp de 30 de zile cel puţin, atât la usa judecătoriei sau la locul unde are să se facă vânzarea, cît şi la usa consiliului local unde se afla bunurile.

Dacă în ziua însemnată pentru adjudecare nu iese un preţ nici măcar egal cu preţul însemnat de judecătorie şi publicat, judecătoria va putea, după împrejurare, sau sa aprobe preţul ieşit sau sa amine vânzarea pentru alt termen, care se va publică tot în chipul arătat în articolul de mai sus.

Sunt declarate comune acestei secţiuni articolele 531, 532, 536, 537, 538, 539, 544, 545, 546, 547, 548, 549 şi 550 din acest cod.

În cele 8 zile care vor urma după adjudecare, oricine va putea sa supraliciteze cu a zecea parte mai mult peste preţul ieşit, conformindu-se şi cu cele arătate la art. 541, 542, 543 şi 654 din acest cod.

Împărţirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin judecătorie dacă ele nu o pot face prin buna înţelegere.

În cazurile arătate de art. 733 şi 747 din codicele civil, împărţirea se va face după cererea părţii celei mai stăruitoare.

Numirea de tutore pentru nevărstnici, care într-o împărţeala au interese contrarii, se va face de către judecătorie, după avizul consiliului de familie.

În urma raportului judecătorului numit pentru operaţiunile împărţelii, potrivit art. 733 din codicele civil, judecătoria va hotărî a se face împărţeala în natura şi, de va fi trebuinţa, va hotărî vânzarea unora sau mai multor nemişcătoare.

Aceasta vînzare se va face prin licitaţie înaintea judecătoriei unde se afla aşezat nemişcătorul, cu expertiza sau fără expertiza, după împrejurări.

Dacă judecătoria va hotărî a se face expertiza, el va putea numi unul sau trei experţi, care, după ce vor jura, vor face la faţa locului raportul lor după bazele preţuirii, fără să între în amănuntele de descriere a obiectelor de împărţit.

Vînzarea obiectelor se va face potrivit cu cele ce s-a zis pentru vânzarea bunurilor nemişcătoare ale nevârstnicilor.

Până la vînzare, părţile vor putea împărţi între ele veniturile bunului mişcător, potrivit cu partea ce fiecare are stabilit judecătoreşte sau recunoscut de toţi, în bunul ce se vinde.

Dacă în ziua însemnată pentru adjudecare preţul ieşit nu va fi egal cu preţul pus de judecătorie se va urma cum s-a zis în art. 654 din acest cod.

În cele opt zile după adjudecare, oricine va putea sa supraliciteze cu a zecea parte mai mult peste preţul adjudecării, potrivit cu cele zise la art. 656 din acest cod.

Când situaţia nemişcătorului va cere mai multe expertize deosebite şi se va constata ca fiecare bun nu se poate împărţi, vânzarea prin licitaţie nu se mai face dacă, din apropierea raporturilor, rezultă ca totalitatea nemişcătoarelor poate a se împărţi în natură.

Dacă cererea este ca nemişcătoarele să se împartă în mai multe părţi în natura, după ce vor face preţuirea, vor însemna cum trebuie să se compună fiecare lot sau partea a se da.

Raportul experţilor fiind aprobat de judecătorie, loturile sau părticelele vor fi trase la sorţi, fără cu părţile, înaintea judecătoriei.

În celelalte cazuri se va urma potrivit cu art. 737 până la 750 din codicele civil.

Dacă moştenitorul beneficiar voieşte, înainte de a se declara moştenitor, ca, potrivit cu codicele civil, să se autorizeze a vinde bunurile mişcătoare ale moştenirii, el va prezenta spre acest sfârşit, o petiţie la judecătoria locului unde s-a deschis moştenirea.

Vînzarea se va face înaintea unui executor judecătoresc, conform art. 432, 437, 438, 440, 442, 443, 444 şi 445.

Dacă cererea este de a se vinde bunuri nemişcătoare de ale succesiunii, moştenitorul beneficiar va prezenta judecătoriei locului unde e deschisă succesiunea o petiţie în care se arata necesitatea acestei vânzării şi nemişcătoarele de vîndut.

Judecătorul va comunică cererea procurorului şi va hotărî de trebuie a se face vânzarea şi de trebuie sau nu a se face preţuirea de experţi.

Se va proceda la vânzarea după formalităţile prescrise pentru vinderea nemişcătoarelor unui nevârstnic.

Moştenitorul beneficiar se va socoti moştenitor pur şi simplu dacă a vîndut nemişcătoare fără a urma potrivit rinduielilor prescrise mai sus.

Acţiunile ce moştenitorul beneficiar are a intenta în contra moştenirii, le va intenta în contra celorlalţi moştenitori, le va intenta în contra unui curator ce se va numi după formele cum se numesc curatorii la moştenirile vacante.

Moştenitorul beneficiar va fi obligat a da socoteala despre administraţia sa şi va fi răspunzător de actele gestiunii sale.

Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă

1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;

2. reclamantul dovedeşte ca, înainte de această dată, el a posedat cel puţin un an;

3. posesiunea lui întruneşte condiţiile cerute de art. 1846 şi 1847 din Codul civil.

În cazul când deposedarea sau tulburarea s-a făcut prin violenta, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 şi 3 din acest articol.

Cererile posesorii se judeca de urgenta şi cu precădere.

Intimpinarea nu este obligatorie.

Asemenea cereri se pot face şi pentru ocrotirea servituţilor continue şi aparente.

Cererile posesorii pot fi făcute şi de cel care deţine lucrul în interesul sau propriu, în temeiul unui contract încheiat cu posesorul, afară numai dacă tulburătorul nu este cel pentru care el deţine.

Datornicii, care vor fi în poziţie de a reclama cesiunea judiciară acordată de art. 1126 al codicelui civil, vor fi ţinuţi a depune la grefa judecătoriei, unde aceasta cerere va fi făcuta, bilanţul lor, registrele lor, dacă au, şi titlurile lor active.

Cererea datornicului se va indrepta la judecătoria domiciliului sau.

Aceasta cerere va fi comunicată parchetului. Ea nu va suspenda efectul nici unei urmăriri, afară numai dacă judecătorii, chemind şi pe părţi, vor ordona ca să se suspende aceasta execuţie provizor.

Datornicul admis la beneficiul de cesiune va fi dator sa declare în persoana, chemindu-se creditorii în şedinţa publică a judecătoriei, ca voieşte a ceda bunurile sale.

Judecătoria va încheia proces-verbal de pe aceasta declarare.

Hotărârea care va admite cesiunea bunurilor da putere creditorilor a vinde bunurile mişcătoare sau nemişcătoare ale datornicului şi se va proceda la aceasta vînzare în formele prescrise pentru moştenitorii sub beneficiu de inventar.

Nu pot fi admişi la beneficiu de cesiune: stelionarii, bancruţii frauduloşi, persoanele condamnate pentru furt sau înşelăciune (escrocherie); nici contabilii, tutorii, administratorii sau depozitarii.

Se va tine la fiecare judecătorie un registru de transcrierea de mutaţie sau strămutarea proprietăţilor, un alt registru de inscripţia privilegiilor şi ipotecilor, un alt registru pentru transcrierea comandamentelor şi o mapa în care se va păstra un exemplar al actelor de amanet.

Se vor transcrie în registrul de transcriere al judecătoriei, unde este aşezat bunul nemişcător

1. toate actele de înstrăinare a proprietăţilor nemişcătoare sau a drepturilor reale ce se pot ipoteca;

2. toate actele prin care se renunţa la aceste drepturi;

3. toate actele prin care se constituie o servitute, un drept de uzufruct, de uz sau de locuinţa;

4. toate actele prin care se renunţa la aceste drepturi;

5. tranzacţiile asupra drepturilor reale;

6. ordonanţele de adjudecare;

7. hotărârile date în materie de expropriere pentru utilitate publică;

8. cesiunile de venituri pe un timp mai mare de doi ani;

9. extract de pe contractele de arenda sau închiriere pe un timp mai lung de trei ani.

La actele arătate în alin. 1, 2, 3 şi 4, de vor fi autentificate tot la judecătoria situaţiei nemişcătorului, transcrierea se va face numai în extras.

Până la transcriere, drepturile rezultind din actele menţionate în articolul de mai sus nu se vor opune celor de al treilea, care au drepturi asupra bunului

nemişcător chiar dacă au cunoştinţa de existenta actelor de mai sus.

Se exceptează bineînţeles cazurile de viclenie.

Se vor transcrie în extract în registrul de urmărit

1. comandamentele prealabile;

2. urmărirea de venituri;

Cererile de transcriere se vor face la grefa judecătoriei de partea interesată, chiar pe baza unor titluri sub semnătura privată.

Înscrierea privilegiilor şi ipotecilor se va face în registrul judecătoriei unde se afla situat bunul nemişcător, potrivit rinduielilor arătate în codicele civil.

În caz când actul a cărui înscriere se cere este autentificat tot la judecătoria situaţiei nemişcătorului, se va înscrie în registru numai ordonanţa de înscriere.

Când se va încuviinţa înscrierea actului de privilegiu sau ipoteca, se va face cercetare în registrul de înscriere, transcriere şi urmăriri, de un judecător, asistat de grefier, spre a se vedea dacă exista diferite alte sarcini sau drepturi asupra acelui bun.

Vorbire despre aceste cercetări se va face în actul de înscrierea ipotecii sau privilegiului.

Părţile pot renunţa la cercetarea în registre.

Pe actul original, pe lângă certificarea datei şi numărului de ordine, cerute de art. 1782 din codicele civil, se va transcrie şi ordonanţa de înscriere, asa cum s-a trecut în registrul de înscriere.

Aceleaşi formalităţi de înscriere se vor urma când pe baza art. 1814 din codicele civil o ipoteca se va muta de pe un bun pe altul.

Vorbire despre aceasta mutare se va face pe marginea primei inscripţii.

În mapa prevăzută de art. 711 se va păstra cîte un exemplar de pe toate actele prin care se constituie un amanet, potrivit art. 1685 şi următoarele din Codul civil, după cererea părţii interesate.

Toate exemplarele actelor juridice depuse şi strinse în mape se vor lega în fiecare an în volum.

Dispoziţiile codului de faţa alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială; ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice.

Îndeplinirea actelor de procedura şi comunicarea lor se fac în mod gratuit.

Cheltuielile necesare pentru îndeplinirea actelor de procedura şi comunicarea lor, prin posta sau alte mijloace, ocazionate de desfăşurarea procesului, se acoperă din fondurile repartizate anume în acest scop, de la bugetul de stat.

Drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna-credinţa şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.

Abrogat.

Actele de procedura îndeplinite înainte de punerea în aplicare a prezentei legi rămân valabile.

Abrogat.

Ori de cîte ori legile fac trimitere la dispoziţii abrogate în temeiul prezentei legi, trimiterea se va socoti făcuta la dispoziţiile corespunzătoare din cuprinsul legii de faţa.

Abrogat.

Abrogat.

Abrogat.

Abrogat.

Abrogat.

Amenzile aplicate în temeiul prevederilor codului de faţa se executa potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a sumelor cuvenite bugetului de stat.

Abrogat.

Legea nr. 389 din iunie 1943 pentru extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi, rămâne în vigoare.

NOTA 1.

Dispoziţiile art. VI şi VIII din Legea nr. 18 publicată în Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă, au următorul cuprins

Articolul 602 - 606

actualizat până la 23 iulie 1993

---------

*) Codul de procedură civilă a fost decretat la 9 septembrie 1865, promulgat la 11 septembrie 1865 şi pus în aplicare la 1 decembrie 1865.

El s-a aplicat iniţial numai pe teritoriul vechilor principate, iar după 1918 s-a extins pe întregul teritoriu al tarii prin Decretul nr. 3406 din 1 octombrie 1938 şi legile nr. 39 din 23 iunie 1943 şi nr. 260 aprilie 1945.

Acest cod a suferit numeroase modificări, cele mai importante prin Decretul nr. 1228 din 15 mai 1900, prin trei legi de accelerarea judecaţii: din 19 mai 1925, 11 iulie 1929 şi 23 iunie 1943, prin Legea nr. 59 din 23 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial nr. 177 din 26 iulie 1993.

Cartea I Competenţa instanţelor judecătoreşti

Titlul I

Competenţa după materie *)

--------------

*) Cuprinsul acestui titlu este redactat astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 59 din 23 iulie 1993 publicat în M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993, partea I

Titlul II

Competenţa teritorială

Titlul III

Dispoziţii speciale

Titlul IV

Conflictele de competenţa

Titlul V

Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor

Titlul VI

Strămutarea pricinilor

Cartea a II-a Procedura contencioasă

Titlul I

Părţile

Capitolul 1

Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale

Capitolul 2

Persoanele care sunt împreună reclamante sau pirite

Capitolul 3

Alte persoane care pot lua parte la judecata

Secţiunea I

Intervenţia

Secţiunea a II-a

Chemarea în judecată a altor persoane

Secţiunea a III-a

Chemarea în garanție

Secţiunea a IV-a

Arătarea titularului dreptului

Capitolul 4

Reprezentarea părţilor în judecata

Capitolul 5

Asistenţa judiciară*)

----------------

*) A se vedea, cu privire la asistenţa juridică, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea avocaturii.

Titlul II

Dispoziţii generale de procedura

Capitolul 1

Cererile

Capitolul 2

Citaţiile şi comunicarea actelor de procedura

Capitolul 3

Termenele

Capitolul 4

Nulitatea actelor de procedura

Titlul III

Procedura înaintea primei instanţe

Capitolul 1

Procedura înainte de judecată

Secţiunea I

Dispoziţii generale

Secţiunea a II-a

Chemarea în judecată

Secţiunea a III-a

Intimpinarea

Secţiunea a IV-a

Cererea reconvenţională

Capitolul 2

Şedinţele şi poliţia lor

Capitolul 3

Judecata

Secţiunea I

Înfăţişări şi dezbateri

Secţiunea a II-a

Excepțiile de procedură și excepția puterii de lucru judecat

Secţiunea a III-a

Administrarea dovezilor

§ 1. Dispoziții generale

§ 2. Dovada cu înscrisuri

§ 3. Verificarea de scripte

§ 4. Dovada cu martori

§ 5. Expertiza

§ 6. Cercetarea la fața locului

§ 7. Interogatorul

§ 8. Jurămîntul

Textele art. 226 - 234 inclusiv au fost abrogate prin decretul nr. 208 din 12 august 1950.

§ 9. Asigurarea dovezilor

Secţiunea a IV-a

Suspendarea judecății

Secţiunea a V-a

Renunțarea la judecată și renunțarea la drept

Secţiunea a VI-a

Perimarea

Capitolul 4

Hotărârile

Secţiunea I

Dispoziţii generale

Secţiunea a II-a

Hotărâri parțiale

Secţiunea a III-a

Hotărârile care consfințesc învoiala părților

Secţiunea a IV-a

Cheltuielile de judecată

Secţiunea a V-a

Execuția vremelnică

Secţiunea a VI-a

Îndreptarea hotărârilor

Titlul IV

Căile ordinare de atac

Capitolul 1

Apelul

Secţiunea I

Termenul şi formele apelului

Secţiunea a II-a

Judecarea apelului

Capitolul 2

Recursul

Secţiunea I

Termenul şi formele recursului

Secţiunea a II-a

Judecarea recursului și efectele casării

Titlul V

Căile extraordinare de atac

Capitolul 1

Contestaţia în anulare

Capitolul 2

Revizuirea hotărîrilor

Capitolul 3

Recursul în interesul legii şi recursul în anulare

Cartea a III-a Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase

Cartea a IV-a Despre arbitraj

Capitolul 1

Dispoziţii generale

Capitolul 2

Convenţia arbitrală

Capitolul 3

Arbitrii. Constituire tribunalului arbitral. Termenul şi locul arbitrajului

Capitolul 4

Sesizarea tribunalului arbitral. Cuprinsul cererii de arbitrare.

Intimpinarea. Cererea reconvenţională

Capitolul 5

Procedura arbitrală

Capitolul 4

Cheltuieli arbitrale

Capitolul 7

Hotărârea arbitrală

Capitolul 8

Desfiinţarea hotărârii arbitrale

Capitolul 9

Executarea hotărârii arbitrale

Capitolul 10

Arbitrajul internaţional

Capitolul 11

Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine

Cartea a V-a Despre executarea silită

Capitolul 1

Dispoziţii generale

Secţiunea I

Titlurile cerute pentru executarea silită

Secţiunea a II-a

Persoanele și bunurile supuse executării silite

Secţiunea a III-a

Când se poate exercita executarea silită

Secţiunea a IV-a

Pentru primirea cauțiunii

Secţiunea a V-a

Executarea în contra moștenitorilor

Secţiunea a VI-a

Contestații asupra executării silite

Capitolul 2

Executarea silită asupra bunurilor mişcătoare

Secţiunea I

Bunurile mişcătoare care nu se pot urmări.

Secţiunea a II-a

Urmărirea bunurilor mișcătoare ce se află în posesia datornicului

Secţiunea a III-a

Vânzarea sau licitația bunurilor mișcătoare urmărite

Secţiunea a IV-a

Distribuția prețului

Secţiunea a V-a

Urmărirea și poprirea bunurilor mișcătoare ale datornicului care sunt în mâna celor de-al treilea

Capitolul 3

Executarea silită asupra veniturilor nemişcătoare

Secţiunea I

Urmărirea fructelor prinse de rădăcini

Secţiunea a II-a

Urmărirea veniturilor unui bun nemișcător

Capitolul 4

Executarea silită asupra bunurilor nemişcătoare

Secţiunea I

Bunuri care pot fi urmărite

Secţiunea a II-a

Urmărirea nemișcătoarelor bunuri

Secţiunea a III-a

Procesul verbal de situație, afiptele și publicațiile

Secţiunea a IV-a

Efectele urmăririi bunurilor nemișcătoare

Secţiunea a V-a

Păstrarea bunurilor nemișcătoare urmărite

Secţiunea a VI-a

Concursul mai multor urmăriri imobiliare

Secţiunea a VII-a

Opoziții și cereri incidente la o urmărire de bunuri mișcătoare

Secţiunea a VIII-a

Amînarea adjudecării

Secţiunea a IX-a

Licitația și adjudecarea bunurilor nemișcătoare urmărite

Secţiunea a X-a

Consemnarea prețului adjudecării

Secţiunea a XI-a

Actele de adjudecare și recursul în contra lor

Secţiunea a XII-a

Efectele adjudecării

Capitolul 5

Tablou de împărţeala preţului nemişcătoarelor

Secţiunea I

Deschiderea distribuţiei şi înfăţişarea titlurilor

Secţiunea a II-a

Închiderea distribuției și plata creanțelor

Secţiunea a III-a

Regularizarea unor creanțe speciale

Capitolul 6

Predarea silită a mişcătoarelor şi nemişcătoarelor

Cartea a VI-a Proceduri diverse

Capitolul 1

Ordonanţe preşedinţiale

Capitolul 2

Refacerea înscrisurilor şi hotărîrilor dispărute

Capitolul 3

Despre oferte de plată şi consemnării

Capitolul 4

Sechestrul asigurator şi judiciar

Capitolul 5

Deliberările consiliului de familie

Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.01.1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

Capitolul 6

Despărţenia

Capitolul 7

Proceduri relative la deschiderea unei succesiuni

Abrogate prin Decretul nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială.

Secţiunea a IV-a

Vînzarea mișcătoarelor unei moșteniri

Secţiunea a V-a

Vînzarea bunurilor nemișcătoare ale nevârstnicilor

--------------

*) Vânzarea bunurilor nemişcătoare ale nevârstnicilor nu se mai face de către instanţele judecătoreşti, ci de către autoritatea tutelara. Prevederile art. 647 - 656 cuprinse în aceasta secţiune nu au fost abrogate expres prin Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954, putind fi utile numai dacă autoritatea tutelara ar decide ca bunurile minorilor să fie vîndute la licitaţie publică.

Secţiunea a VI-a

Împărțiri și licitații

Secţiunea a VII-a

Beneficiul de inventar

Capitolul 8

Cererile privitoare la posesiune

Capitolul 9

Despărţirea averilor dintre bărbaţi şi femei

Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.1.1954.

Capitolul 10

Despre interdicţie *)

----------------

*) Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954, modificat prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956, cuprinde în art. 30-35 inclusiv.

Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.1.1954.

Capitolul 11

Cesiunea bunurilor

Capitolul 12

Convenţiile matrimoniale

Abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.1.1954.

Capitolul 13

Transcrierea actelor de strămutare şi urmărirea proprietăţii şi despre

inscripţia privilegiilor, ipotecilor şi amanetelor*)

--------------

*) Textele din acest capitol care dădeau în competenţa instanţelor judecătoreşti activitatea privitoare la publicitatea imobiliară trebuie considerate ca abrogate implicit, efectuarea lucrărilor de publicitate imobiliară, de publicitate mobiliară în cazurile prevăzute de lege, precum şi a celor privind cărţile funciare fiind în prezent de competenţa Notariatului de Stat. (art. 4 lit. m Decretul nr. 377/1960).

Cartea a VII-a Dispoziţii finale