HOTĂRÂRE nr. 85 din 19 decembrie 2022 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - O nouă agendă europeană de inovare - COM (2022)332
Statutory Text (2 Articles)
În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 163-188 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 19 decembrie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
București, 19 decembrie 2022.
Nr. 85.
----
Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/705, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 13 decembrie 2022, Camera Deputaților
1. susține Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - O nouă agendă europeană de inovare;
2. subliniază că baza de talente a Uniunii Europene în materie de inovare se formează încă din anii de școală, ceea ce evidențiază un interes comun în educație;
3. recomandă identificarea de direcții de acțiune pentru a sprijini accesul rapid la piața unică a întreprinderilor profund inovatoare, cu urmărirea susținută a obiectivelor de convergență, în special în privința finanțării;
4. recomandă facilitarea participării organizațiilor mici la programele Orizont Europa și Erasmus+ prin reducerea birocrației, eliminarea barierelor de acreditare și adaptarea periodică a procedurilor de selecție;
5. recomandă consultări periodice la nivelul Uniunii Europene pentru a se identifica operativ căile de urmat pentru sporirea competitivității internaționale a întreprinderilor profund inovatoare din toate statele membre;
6. recomandă sporirea sprijinului Uniunii Europene pentru a permite accesul cât mai larg la învățarea non-formală din domeniul ingineriei și al comunităților rurale la infrastructura necesară inovării;
7. recomandă elaborarea de îndrumări pentru a sprijini educația persoanelor vârstnice în vederea stimulării participării acestora la inovare și la activitățile economice bazate pe inovare;
8. recomandă continuarea eforturilor pentru diversificarea posibilităților de sprijin financiar oferit prin programele Consiliului European pentru Inovare;
9. recomandă stimularea fondurilor cu capital de risc pentru a investi în întreprinderile foarte mici din mediul rural și în cele ce își propun să exploateze tehnologii cu caracter inovativ pronunțat;
10. recomandă utilizarea cu prudență a indicelui diversității și genului în domeniul inovării, pentru a nu spori riscul intervențiilor cu potențial de a distorsiona piața;
11. recomandă înființarea unei căi de acces specifice microîntreprinderilor, organizațiilor nonprofit de mici dimensiuni și celor din mediul rural la infrastructura pentru inovare în domeniul inteligenței artificiale;
12. recomandă intensificarea eforturilor de informare operativă și pe înțelesul tuturor pentru a sprijini participarea cât mai largă la programele Uniunii Europene de stimulare a inovării.