Legislator Case Law & Legislation
262454 RO

RAPORT nr. 13.306 din 13 octombrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Dreptății

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 13.306 din 13 octombrie 2022 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 1199 din 14 decembrie 2022

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-10.10.2022 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Dreptății în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021.

I. Constatări

Partidul Dreptății nu a transmis niciunul dintre documentele solicitate prin notificarea privind efectuarea controlului. Pe baza verificărilor efectuate, echipa de control a constatat că Partidul Dreptății nu a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul 2021.

II. Sancțiuni aplicate

Partidul Dreptății a fost sancționat cu amendă în cuantum de 15.000 lei ca urmare a nerespectării prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 13 octombrie 2022.

Nr. 13.306.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →