RAPORT nr. 12.489 din 29 septembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrație Directă România în anul 2022
Statutory Text (1 Articles)
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-21.09.2022 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Democrație Directă România în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021.
I. Constatări
Partidul Democrație Directă România nu a transmis niciunul dintre documentele solicitate prin notificarea privind efectuarea controlului. Pe baza verificărilor efectuate, echipa de control a constatat că Partidul Democrație Directă România nu a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă situațiile financiare anuale, aferente anului 2021.
II. Sancțiuni aplicate
Partidul Democrație Directă România a fost sancționat cu amendă în cuantum de 15.000 lei, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 29 septembrie 2022.
Nr. 12.489.
----