Legislator Case Law & Legislation
258605 RO

HOTĂRÂRE nr. 1.047 din 18 august 2022 privind aprobarea stemei orașului Pătârlagele, județul Buzău

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 1.047 din 18 august 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 24 august 2022

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA

orașului Pătârlagele, județul Buzău

HOTĂRÂRE nr. 1.047 din 18 august 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 24 august 2022

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei orașului Pătârlagele, județul Buzău

Descrierea stemei

Stema orașului Pătârlagele se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, despicat și tăiat la senestra.

La dextra, în câmp de culoare albastră, este reprezentat Sfântul Gheorghe conturnat, aureolat, ecvestru, ținând cu ambele mâini o suliță terminată în cruce și poziționată în bandă, cu care străpunge un balaur aflat în partea de jos, la picioarele calului, totul de aur.

La senestra, în partea superioară, în câmpul de culoare roșie, se află o carte deschisă, de argint. În partea inferioară, în câmpul de argint, se află un prun natural cu zece fructe.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate

Sfântul Gheorghe face trimitere la Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe“ din satul Gornet, ce datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, declarată monument istoric.

Cartea face trimitere la Liceul Teoretic „Radu Vlădescu“ din localitate, cel mai vechi liceu din județul Buzău.

Prunul reprezintă bogăția pomicolă din zonă.

Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.

HOTĂRÂRE nr. 1.047 din 18 august 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 24 august 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează

Viceprim-ministru,

Kelemen Hunor

p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,

Matuz Adrian-Zsolt,

secretar de stat

București, 18 august 2022.

Nr. 1.047.

---

HOTĂRÂRE nr. 1.047 din 18 august 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 24 august 2022

(1) Se aprobă stema orașului Pătârlagele, județul Buzău, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei orașului Pătârlagele, județul Buzău, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →