HOTĂRÂRE nr. 992 din 3 august 2022 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române" prin Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“ prin Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a reevaluării.
DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea
Administrației Naționale „Apele Române“ prin Administrația Bazinală de Apă
Buzău-Ialomița, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului,
Apelor și Pădurilor, la care se actualizează valoarea de inventar ca urmare a reevaluării
1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorități ale administrației publice centrale)
16335444
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
2. Ordonator secundar de credite
24326056
Administrația Națională „Apele Române“
3. Ordonator terțiar de credite
23877359
Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița
Nr. crt.
Nr. MF
Cod de clasificare
Denumire
Descriere tehnică
Adresa
Anul dobândirii/ dării în folosință
Valoarea de inventar (lei)
1.
63847
8.03.03
Lacul Brebu
BH Ialomița, lac natural de tasare, sup. = 4 ha, volum = 0,02 mil. mc.
Țara: România; județul: Prahova; -; -; nr.: -; DA Ialomița-Buzău
1998
300.840
2.
63892
8.03.03
Lacul Lutul Alb
S teren = 3.617.105 mp, CF nr. 81186 UAT Movila Miresii, BH Dunăre, lac natural crov, volum = 0,255 mil. mc.
Țara: România; județul: Brăila; comuna Movila Miresii; -; nr.: -;
1998
388.281
3.
64116
8.17.03
Acumulare Pucioasa, baraj, lac, diguri de contur
Suprafață expropriată = mp; suprafață la nivelul coronamentului = mp; CF = 70990, UAT Pucioasa, beton, pământ, descărcător frontal, V = 6,9 mil. mc., St = 1.073.449 mp
Țara: România; județul: Dâmbovița; orașul Pucioasa; -; nr.: -; Dâmbovița
1998
132.326.077
4.
64117
8.17.02
Baraj Bolboci, lac, drum auto Plai cu Flori, drum contur lac Bolboci
Suprafață la NNR = mc; suprafață la nivelul coronamentului = mc; suprafață expropriată = mp; CF = 71046, UAT Moroeni, anrocamente, desc. lateral, golire de fund, v = 19,4 mil. mc., St = 987.565 mp
Țara: România; județul: Dâmbovița; comuna Moroeni; -; nr.: -; Dâmbovița
1998
357.309.995
5.
64127
8.17.02
Acumulare Dridu + pasarelă pietonală + derivație Ialomița-Mostiștea
S totală = 10.837.206 mp, bun imobil intabulat parțial, S teren = 22.546 mp, Sconstr_C1 - baraj_de_beton = 4.045 mp, Sconstr_C2 - baraj_de_pământ = 17.275 mp, Sconstr_C3 - baraj_de_pământ = 848 mp, CF nr. 21347 UAT Dridu, S teren = 69.356 mp, Sconstr_C1 - descărcător = 4.308 mp, CF nr. 21409 UAT Dridu, S teren = 4.201.464 mp, Sconstr_C1 - stație_pompare = 24 mp, Sconstr_C2 - dig_de_contur = 17.043 mp, Sconstr_C3 - dig_de_contur = 33.649 mp, CF nr. 21415 UAT Dridu, S teren = 1.263 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 1.263 mp, CF nr. 22173 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 2.350.602 mp, Sconstr_C1 - pasarelă_pietonală = 445 mp, Sconstr_C2 - dig_de_apărare = 66.623 mp, Sconstr_C3 - dig_de_contur = 6.924 mp, CF nr. 22223 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 1.700 mp, CF nr. 22224 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 94.883 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 10.141 mp,
CF nr. 22225 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 106.529 mp, CF nr. 27597 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 14.280 mp, CF nr. 22232 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 6.683 mp, CF nr. 22235 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 14.092 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 14.092 mp, CF nr. 26889 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 3.858.813 mp, Sconstr_C1 - stație_pompare = 20 mp, Sconstr_C2 - dig_de_contur = 9.605 mp, CF nr. 22242 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 2.139 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 2.139 mp, CF nr. 22243 UAT Fierbinți-Târg, S teren = 23.496 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 6.941 mp, CF nr. 53555 UAT Nuci, S teren = 783 mp, CF nr. 53561 UAT Nuci, S teren = 68.577 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 16.917 mp, CF nr. 53562 UAT Nuci, lungime derivație - 17,8 km
Țara: România; județul: Ialomița; comuna Dridu; -; nr.: -; orașul Fierbinți-Târg; județul: Ilfov; comuna Nuci
1986
741.457.294
Țara: România; județul: Ialomița; comuna Dridu; -; nr.: -; orașul Fierbinți-Târg; județul: Ilfov; comuna Nuci
1986
741.457.294
6.
65035
8.28.01
Canton 1 Dedulești
Suprafață teren = 2.841 mp; suprafață construită = S_C1 - canton = 110 mp; suprafață desfășurată = S_C1 - canton = 110 mp; tip clădire = P; CF = 70033, UAT Mircea Vodă; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; satul Dedulești; -; nr.: -; Brăila
1998
26.450
7.
65036
8.28.01
Canton I Latinu - Vădeni BH Siret
Suprafață teren = 6.177 mp; suprafață construită = C1 - canton = 64 mp, C2 - anexă = 53 mp, C3 - anexă = 64 mp, C4 - anexă = 51 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 64 mp, C2 - anexă = 53 mp, C3 - anexă = 64 mp, C4 - anexă = 51 mp; tip clădire = P; CF = 70034, UAT Vădeni; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; comuna Vădeni; -; nr.: -
1998
30.063
8.
65038
8.28.01
Canton 6 - centru gospodărie Gurguieți BH Buzău
Suprafață teren = 5.045 mp; suprafață construită = C1 - canton = 98 mp, C2 - anexă = 68 mp, C3 - anexă = 64 mp, C4 - anexă = 11 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 98 mp, C2 - anexă = 68 mp, C3 - anexă = 64 mp, C4 - anexă = 11 mp; tip clădire = P; CF = 71059, UAT Scorțaru Nou; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; satul Gurguieți; -; nr.: 1; Brăila
1998
34.520
9.
65040
8.28.01
Canton Budești
Suprafață teren = 3.931 mp; suprafață construită = S_C1 - canton = 51 mp, S_C2 - anexă = 18 mp, S_C3 - anexă = 13 mp; suprafață desfășurată = S_C1 - canton = 51 mp, S_C2 - anexă = 18 mp, S_C3 - anexă = 13 mp; tip clădire = P; CF = 20582, UAT Budești; suprafața utilă = mp
Țara: România; județul: Călărași; orașul Budești; Str. Gării; nr.: -; Călărași
1998
115.908
10.
65041
8.28.01
Canton Dorobanțu
Suprafață teren = 4.537 mp; suprafață construită = S_C1 - canton = 122 mp, S_C2 - anexă = 67 mp, S_C3 - anexă = 4 mp, S_C4 - anexă = 7 mp, S_C5 - anexă = 27 mp; suprafață desfășurată = S_C1 - canton = 122 mp, S_C2 - anexă = 67 mp, S_C3 - anexă = 4 mp, S_C4 - anexă = 7 mp, S_C5 - anexă = 27 mp; tip clădire = P; CF = 20190, UAT Dorobanțu; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Călărași; comuna Dorobanțu; -; nr.: -; Călărași
1998
107.237
11.
65043
8.28.01
Canton Gurbănești
Suprafață teren = 3.192 mp; suprafață construită = S_C1 - canton = 110 mp, S_C2 - anexă = 155 mp; suprafață desfășurată = S_C1 - canton = 330 mp, S_C2 - anexă = 155 mp; tip clădire = P + 2; CF = 20172, UAT Gurbănești; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Călărași; comuna Gurbănești; -; nr.: -;Călărași
1998
713.787
12.
65044
8.28.01
Baracă tip Bacău 306 Țăndărei - sediu formație
Suprafață teren = 5.092 mp; suprafață construită = S_C1 - sediu_formație = 100 mp, S_C2 - anexă = 295 mp, S_C3 - anexă = 37 mp; suprafață desfășurată = S_C1 - sediu_formație = 100 mp, S_C2 - anexă = 295 mp, S_C3 - anexă = 37 mp; tip clădire = P; CF = 20124, UAT Țăndărei; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Ialomița; orașul Țăndărei; Str. Silozului; nr.: -; Ialomița
1998
55.364
13.
65046
8.28.01
Canton exploatare Urziceni Valea Plopi
Suprafață teren = 2.552 mp; suprafață construită = S_C1 - canton = 62 mp, S_C2 - anexă = 43 mp; suprafață desfășurată = S_C1 - canton = 62 mp, S_C2 - anexa = 43 mp; tip clădire = P; CF = 20097, UAT Urziceni; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Ialomița; municipiul Urziceni; -; nr.: -; Ialomița
1998
119.167
14.
65050
8.28.01
Canton Caragele
Suprafață teren = 2.618 mp; suprafață construită = C1 - canton = 81 mp, C2 - anexă = 75 mp, C3 - anexă = 17 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 162 mp, C2 - anexă = 75 mp, C3 - anexă = 17 mp; tip clădire = P + 1; CF = 20338, UAT Luciu; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Buzău; satul Caragele; -; nr.: -;
1998
463.510
15.
65051
8.28.01
Canton Pătârlagele
Suprafață teren = 2.844 mp; suprafață construită = C1 - canton = 80 mp, C2 - anexă = 26 mp, C3 - bazin_apă = 22 mp, C4 - anexă = 85 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 80 mp, C2 - anexă = 26 mp, C3 - bazin_apă = 22 mp, C4 - anexă = 85 mp; tip clădire = P; CF = 20792, UAT Pătârlagele; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Buzău; orașul Pătârlagele; -; nr.: -; Buzău
1998
87.619
16.
65052
8.28.01
Canton Rușețu
Suprafață teren = 2.754 mp; Suprafață construită = C1 - canton = 79 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 158 mp; tip clădire = P + 1; CF = 20162, UAT Rușețu; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Buzău; comuna Rușețu; -; nr.: -; Buzău
1998
107.092
17.
65053
8.28.01
Canton Smeeni
Suprafață teren = 1.026 mp; suprafață construită = S_C1 - canton = 77 mp, S_C2 - anexă = 69 mp; suprafață desfășurată = S_C1 - canton = 154 mp, S_C2 - anexă = 69 mp; tip clădire = P + 1; CF = 20493, UAT Smeeni; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Buzău; satul Sălcioara; -; nr.: -; Buzău
1998
81.494
18.
65055
8.28.01
Canton 2 Latinu - Vădeni
BH Siret
Suprafață teren = 1.647 mp; suprafață construită = C1 - canton = 58 mp, C2 - anexă = 67 mp, C3 - anexă = 20 mp, C4 - anexă = 3 mp, C5 - anexă = 41 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 58 mp, C2 - anexă = 67 mp, C3 - anexă = 20 mp, C4 - anexă = 3 mp, C5 - anexă = 41 mp; tip clădire = P; CF = 70017, UAT Vădeni; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; comuna Vădeni;-; nr.: -;
1998
18.041
19.
65056
8.28.01
Canton 3 Latinu - Vădeni
BH Siret
Suprafață teren = 3.102 mp; suprafață construită = C1 - canton = 87 mp, C2 - anexă = 82 mp, C3 - anexă = 97 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 87 mp, C2 - anexă = 82 mp, C3 - anexă = 97 mp; tip clădire = P; CF = 70014, UAT Siliștea; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; comuna Siliștea; -; nr.: -;
1998
30.545
20.
65057
8.28.01
Canton 3 Vișani
BH Buzău
Suprafață teren = 3.338 mp; suprafață construită = C1 - canton = 111 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 111 mp; tip clădire = P; CF = 70004, UAT Vișani; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; comuna Vișani; -; nr.: -; Brăila
1998
21.798
21.
65059
8.28.01
Canton 4 Latinu - Vădeni BH Siret
Suprafață teren = 4.814 mp; suprafață construită = C1 - canton = 88 mp, C2 - anexă = 59 mp, C3 - anexă = 22 mp, C4 - anexă = 37 mp, C5 - anexă = 48 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 88 mp, C2 - anexă = 59 mp, C3 - anexă = 22 mp, C4 - anexă = 37 mp, C5 - anexă = 48 mp; tip clădire = P; CF = 70012, UAT Siliștea; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; comuna Siliștea; -; nr. :-;
1998
31.579
22.
65060
8.28.01
Canton 4
Nămoloasa - Măxineni
BH Siret
Suprafață teren = 3639 mp; suprafață construită = C1 - canton = 135 mp, C2 - anexă = 93 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 135 mp, C2 - anexă = 93 mp; tip clădire = P; CF = 71596, UAT Măxineni; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; satul Corbu Vechi; -; nr.: -;
1998
41.369
23.
65061
8.28.01
Canton 5 Latinu - Vădeni (Voinești) BH Siret
Suprafață teren = 2.120 mp; suprafață construită = C1 - canton = 58 mp, C2 - anexă = 71 mp, C3 - anexă = 20 mp, C4 - anexă = 3 mp, C5 - anexă = 49 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 58 mp, C2 - anexă = 71 mp, C3 - anexă = 20 mp, C4 - anexă = 3 mp, C5 - anexă = 49 mp; tip clădire = P; CF = 70028, UAT Măxineni; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; satul Voinești; -; nr.: -;
1998
20.917
24.
65062
8.28.01
Canton 5 Nămoloasa - Măxineni BH Siret
Suprafață teren = 5.110 mp; suprafață construită = C1 - canton = 106 mp, C2 - anexă = 86 mp, C3 - anexă = 37 mp, C4 - anexă = 23 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 106 mp, C2 - anexă = 86 mp, C3 - anexă = 37 mp, C4 - anexă = 23 mp; tip clădire = P; CF = 70048, UAT Măxineni; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; comuna Măxineni; -; nr.: -;
1998
5.029
25.
65063
8.28.01
Canton 6 Pitulați BH Buzău
Suprafață teren = 4.121 mp; suprafață construită = C1 - canton = 60 mp, C2 - anexă = 16 mp, C3 - anexă = 4 mp, C4 - anexă = 100 mp, C5 - anexă = 8 mp, C6 - anexă = 9 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 60 mp, C2 - anexă = 16 mp, C3 - anexă = 4 mp, C4 - anexă = 100 mp, C5 - anexă = 8 mp, C6 - anexă = 9 mp; tip clădire = P; CF = 70007, UAT Scorțaru Nou; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; satul Pitulați; -; nr.: 148;
1998
68.700
26.
65064
8.28.01
Canton Însurăței
Suprafață teren = 2.938 mp; suprafață construită = S_C1 - canton = 104 mp, S_C2 - anexă = 155 mp, S_C3 - anexă = 39 mp; suprafață desfășurată = S_C1 - canton = 208 mp, S_C2 - anexă = 155 mp, S_C3 - anexă = 39 mp; tip clădire = P + 1; CF = 70803, UAT Însurăței; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Brăila; Orașul Însurăței; -; nr.: -; Brăila
1998
230.358
27.
65271
8.28.01
Canton Nămoloasa
Suprafață teren = 9.990 mp; suprafață construită = C1 - canton = 102 mp, C2 - anexă = 37 mp; suprafață desfășurată = C1 - canton = 102 mp, C2 - anexă = 37 mp; tip clădire = P; CF = 102088, UAT Nămoloasa; suprafață utilă = mp
Țara: România; județul: Galați; comuna Nămoloasa; -; nr.: -; Galați
1998
48.349
28.
112292
8.03.03
Esna
BH Dunărea, lac natural de Crov, s = 151.44 ha, v = 4.5 mil. mc
Țara: România; județul: Brăila; -; - ; nr.: -; DADL
1998
11.389.811
TOTAL
1.245.631.194
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere dispozițiile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează
p. Viceprim-ministru,
Mihaela-Ioana Kaitor,
secretar de stat
p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Robert-Eugen Szép,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 3 august 2022.
Nr. 992.
-----