HOTĂRÂRE nr. 1.274 din 7 decembrie 2000 privind acordarea cetățeniei române unor persoane
Statutory Text (3 Articles)
LISTA
cuprinzând persoanele cărora li s-a aprobat acordarea cetățeniei române în temeiul art. 10 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată
Notă
Din cauza conținutului mare de date cu caracter personal din cadrul acestui act, fapt care depășește scopul prezentei aplicații legislative în contextul legislației aplicabile, acesta nu este prezent în baza de date legislativă disponibilă aici. Pentru a accesa acest conținut vă puteți adresa Monitorului Oficial sau emitentului actului.
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, precum și ale art. 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează
p. Ministru de stat,
ministrul justiției,
Flavius Baias,
secretar de stat
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Petre Roman
București, 7 decembrie 2000
Nr. 1.274.
-----
Se acordă cetățenia română persoanelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.