Legislator Case Law & Legislation
256539 RO

ORDIN nr. 136 din 7 iunie 2022 pentru modificarea și completarea Metodologiei privind stabilirea structurii comisiilor de evaluare în vederea acreditării unităților sanitare cu paturi, pentru al II-lea ciclu de acreditare, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 249/2017

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

ORDIN nr. 136 din 7 iunie 2022 · AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII ÎN SĂNĂTATE · MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 20 iunie 2022

Metodologia privind stabilirea structurii comisiilor de evaluare în vederea acreditării unităților sanitare cu paturi, pentru al II-lea ciclu de acreditare, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 249/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 14 decembrie 2017, se modifică și se completează după cum urmează

1. La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins

(2) Dintre membrii comisiei de evaluare, calitatea de președinte o îndeplinește medicul cu cea mai mare experiență (număr de evaluări) sau, pentru comisiile în a căror componență sunt doi sau mai mulți medici, în caz de egalitate a numărului de evaluări, primul medic repartizat în componența comisiei.

2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins

(3) Atribuțiile președintelui comisiei de evaluare se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.M.C.S.

3. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins

Articolul 5

(1) Comisia de evaluare este coordonată de un angajat al A.N.M.C.S. desemnat prin ordin al președintelui A.N.M.C.S.

(2) Atribuțiile coordonatorului comisiei de evaluare se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.M.C.S.

ORDIN nr. 136 din 7 iunie 2022 · AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII ÎN SĂNĂTATE · MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 20 iunie 2022

Având în vedere:– Referatul Unității de Evaluare și Acreditare a Spitalelor, aprobat cu nr. 1.885/ANMCS din 6 iunie 2022;– prevederile art. 173 alin. (1) și art. 249 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;– dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 2 lit. d^1)-d^3), e) și f), art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 6 lit. e), art. 13 alin. (5) lit. a), art. 16 alin. (2) și (4) și ale art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârea Colegiului director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 8/2022*) privind aprobarea măsurilor în vederea eficientizării procesului de evaluare și acreditare a unităților sanitare cu paturi până la finele ciclului al II-lea de acreditare;– Hotărârea Colegiului director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 11/2022*) pentru modificarea Hotărârii Colegiului director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 16/2017 privind aprobarea structurii comisiilor de evaluare în vederea acreditării unităților sanitare cu paturi, pentru ciclul II de acreditare,

*) Hotărârile Colegiului director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 8/2022 și nr. 11/2022 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 185/2017, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate emite prezentul ordin.

Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate,

Valentin-Florin Ciocan

București, 7 iunie 2022.

Nr. 136.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →