HOTĂRÂRE nr. 1.239 din 29 noiembrie 2000
Table of Provisions (53)
Statutory Text (53 Articles)
Se aprobă Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Serviciile de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, denumite în continuare servicii de reintegrare socială şi supraveghere, sunt organisme specializate, fără personalitate juridică, aflate sub autoritatea Ministerului Justiţiei, care au ca principale atribuţii reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, menţinute în stare de libertate, supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina acestora, precum şi asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate, la cererea acestora.
(2) Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere se organizează şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal. Sediile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
(3) Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere colaborează cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, în vederea reducerii fenomenului infractional şi creşterii gradului de siguranţă socială.
REGULAMENT 29/11/2000
REGULAMENT
de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate
Capitolul 1
Dispoziţii generale
Articolul 1
(1) Serviciile de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, denumite în continuare servicii de reintegrare socială şi supraveghere, sunt organisme specializate, fără personalitate juridică, aflate sub autoritatea Ministerului Justiţiei, care au ca principale atribuţii reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, menţinute în stare de libertate, supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina acestora, precum şi asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate, la cererea acestora.
(2) Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere se organizează şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal. Sediile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
(3) Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere colaborează cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, în vederea reducerii fenomenului infractional şi creşterii gradului de siguranţă socială.
Articolul 2
Principiile activităţii de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate sunt
a) respectarea legii şi a hotărârilor judecătoreşti;
b) respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane şi evitarea discriminarii pe orice temei;
c) sprijinirea şi încurajarea permanenta a persoanelor supravegheate, asistate şi consiliate, în vederea reintegrarii lor în societate şi în vederea asumării responsabilităţii propriilor acţiuni, prin formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Articolul 3
(1) Coordonarea activităţii de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate se realizează de către Direcţia de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate din cadrul Ministerului Justiţiei, denumita în continuare Direcţia de reintegrare socială şi supraveghere.
(2) Controlul activităţii de reintegrare socială şi supraveghere se realizează de către inspectorii de reintegrare socială şi supraveghere din cadrul direcţiei prevăzute la alin. (1).
Capitolul 2
Activitatea serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere
Secţiunea 1
Competenţa teritorială a serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere
Articolul 4
(1) Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere este competent sa exercite atribuţiile prevăzute de lege cu privire la persoanele faţă de care s-au dispus măsurile prevăzute la art. 86^3 alin. 1 din Codul penal sau una ori mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art. 86^3 alin. 3 sau la art. 103 alin. 3 din Codul penal, precum şi cu privire la inculpatii pentru care instanţa a solicitat referate de evaluare, care locuiesc în circumscripţia tribunalului pe lângă care funcţionează serviciul de reintegrare socială şi supraveghere.
(2) În cazul persoanelor condamnate la o pedeapsă cu privare de libertate, care sunt incluse în programe de resocializare, competent este serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie se afla unitatea penitenciara la care acestea îşi executa pedeapsa.
Articolul 5
(1) În desfăşurarea activităţii de reintegrare socială şi supraveghere serviciul de reintegrare socială şi supraveghere îşi verifica din oficiu competenţa.
(2) În cazul în care serviciul de reintegrare socială şi supraveghere constata că nu este competent din punct de vedere teritorial să îşi exercite atribuţiile, înştiinţează de îndată instanţa de judecată care l-a sesizat.
Secţiunea a 2-a
Referatele de evaluare
Articolul 6
(1) Referatul de evaluare, întocmit de serviciul de reintegrare socială şi supraveghere conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000, este un referat scris, cu caracter consultativ şi de orientare, având rolul de a oferi instanţei de judecată date privind persoana inculpatului sau, după caz, persoanele menţionate la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000, nivelul instrucţiei şcolare, comportamentul, factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală, precum şi perspectivele reintegrarii în societate.
(2) Referatul de evaluare trebuie să fie obiectiv, concis, concret, clar şi coerent.
Articolul 7
(1) Referatul de evaluare este întocmit de consilierul de reintegrare socială şi supraveghere, în baza uneia sau mai multor intrevederi cu persoana pentru care instanţa a solicitat referat de evaluare.
(2) Ori de câte ori apreciază ca este necesar, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere va solicita autorităţilor competente desemnarea unor specialişti în vederea întocmirii referatului de evaluare. Aceşti specialişti pot fi psihologi, sociologi, cadre didactice, medici sau oricare alţi specialişti a căror opinie este considerată necesară.
(3) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere va contacta, după caz, membrii familiei, şcoala sau unitatea la care persoana îşi desfăşoară activitatea, precum şi orice alte persoane care ar putea oferi informaţii utile pentru întocmirea referatului de evaluare.
(4) În cazul în care persoana cu privire la care se întocmeşte referatul de evaluare nu colaborează la realizarea acestuia, consilierul de reintegrare socială şi supraveghere va menţiona în referat refuzul de cooperare.
Articolul 8
Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere desemnat sa întocmească referatul de evaluare
a) stabileşte de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile de la data primirii solicitării instanţei de judecată, locul, data şi ora primei intrevederi cu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare. Prima intrevedere cu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare trebuie să aibă loc în termen de 7 zile de la data primirii solicitării instanţei de judecată. În cazul minorilor consilierul de reintegrare socială şi supraveghere stabileşte locul, data şi ora intrevederii sau intrevederilor cu minorul, precum şi cu părinţii, cu cel care l-a adoptat, cu tutorele sau, după caz, cu persoanele sau cu reprezentanţii instituţiilor cărora le-a fost încredinţată supravegherea minorului;
b) contacteaza persoanele şi instituţiile care ar putea furniza informaţii utile despre persoana evaluată, nivelul instrucţiei şcolare, comportamentul acesteia, mediul social şi familial;
c) consemnează, cu ocazia fiecărei intrevederi, datele necesare şi utile pentru întocmirea referatului de evaluare; d) propune şefului serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, atunci când considera necesar, luarea măsurilor prevăzute la art. 7 alin. (2);
e) întocmeşte referatul de evaluare pe baza informaţiilor obţinute şi îl supune spre analiza şi semnare şefului serviciului de reintegrare socială şi supraveghere;
f) înaintează referatul de evaluare instanţei de judecată în termen de 14 zile de la primirea solicitării.
Articolul 9
(1) Referatul de evaluare cuprinde următoarele părţi
a) introducere;
b) sursele de informaţii utilizate la întocmirea lui;
c) date privind persoana pentru care a fost solicitat;
d) factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat;
e) perspectivele de reintegrare în societate.
(2) Referatul de evaluare va purta pe prima pagina, în coltul din stanga sus, antetul serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, iar în coltul din dreapta sus, menţiunea "Strict confidenţial după completare".
(3) Fiecare pagina scrisă a referatului de evaluare va purta în coltul din dreapta jos ştampila şi semnatura şefului serviciului de reintegrare socială şi supraveghere.
(4) Modelul referatului de evaluare, cu elementele pe care le cuprinde, este prezentat în anexa nr. 1 la prezentul regulament.
(5) După completarea datelor cuprinse în introducere celelalte părţi ale referatului de evaluare vor fi prezentate pe scurt, într-o formă narativa, evitandu-se pe cat posibil folosirea unor termeni de specialitate sau a unor exprimari care ar face dificila înţelegerea conţinutului referatului de evaluare.
(6) În cazul în care în conţinutul referatului de evaluare rămân pagini sau spaţii libere, acestea se vor bara după întocmirea referatului de evaluare.
Articolul 10
(1) Sursele de informaţii care au fost utilizate la întocmirea referatului de evaluare vor fi prezentate sintetic, avându-se în vedere atât persoanele cu care au avut loc intrevederi, cat şi eventualele documente consultate.
(2) Sursele de informaţii vor cuprinde următoarele precizări
a) numărul de intrevederi avute şi, după caz, refuzul de cooperare sau eventualele îndoieli privind acuratetea informaţiilor, prezentate motivat;
b) sursele de informaţii la care nu a fost posibil accesul.
Articolul 11
Redactarea părţii din referatul de evaluare, referitoare la datele privind persoana pentru care acesta a fost solicitat, se va face diferenţiat, după cum se referă la inculpaţi sau la persoanele prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000.
Articolul 12
(1) În cazul inculpaţilor datele privind persoana acestora se referă la
a) trecutul infractional;
b) mediul familial şi social;
c) nivelul instrucţiei şcolare şi al pregătirii profesionale;
d) comportamentul persoanei înainte şi după comiterea faptei;
e) factorii care au favorizat comportamentul infractional;
f) dacă este cazul, modul în care au îndeplinit anterior obligaţiile stabilite de instanţa de judecată.
(2) În cazul inculpaţilor minori datele privind persoana acestora vor privi şi condiţiile în care au crescut şi au trăit, precum şi modul în care părinţii, cei care i-au adoptat sau tutorele îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin.
(3) Atunci când considera necesar consilierul de reintegrare socială şi supraveghere va include în referatul de evaluare date privind starea fizica şi mintală, precum şi dezvoltarea intelectuală şi morala a inculpatului, furnizate de specialişti desemnaţi în acest scop.
Articolul 13
(1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 datele privind persoana acestora se referă la mediul familial şi social, evoluţia persoanei din punct de vedere educaţional şi profesional, comportamentul pe perioada supravegherii, precum şi modul în care au executat obligaţiile stabilite de instanţa de judecată.
(2) În cazul minorilor aflaţi sub supraveghere datele privind persoana acestora vor privi şi modul în care părinţii, cei care i-au adoptat sau tutorele îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin, precum şi, după caz, modul de colaborare dintre serviciul de reintegrare socială şi supraveghere şi persoana sau instituţia legal însărcinată cu supravegherea minorului sau cu instituţia publică la care minorul executa obligaţia prevăzută la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal.
(3) Dispoziţiile art. 12 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 14
(1) Factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat referatul de evaluare se referă atât la factorii de natura sa inhibe dezvoltarea comportamentului infractional, cat şi la factorii de natura sa accentueze dezvoltarea acestuia.
(2) În cazul persoanelor supravegheate acest capitol va cuprinde şi referiri privind riscul de săvârşire din nou a unor infracţiuni şi riscul pentru siguranţa publică, precum şi riscul de sinucidere sau de autovatamare.
Articolul 15
(1) Perspectivele de reintegrare în societate vor fi estimate după analiza tuturor datelor cuprinse în referatul de evaluare şi vor fi prezentate pe scurt, obiectiv şi motivat.
(2) În cazul inculpaţilor nu se vor face propuneri sau recomandări instanţei de judecată privind soluţia ce urmează să fie data în cauza.
(3) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000, dacă se constată că sansele de reintegrare în societate sunt reduse, se va face doar menţiune în acest sens, fără a se formula propuneri sau recomandări instanţei de judecată privind măsura ce trebuie luată.
Secţiunea a 3-a
Supravegherea în comunitate
§.1. Actele necesare în vederea supravegherii
Articolul 16
(1) Îndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţa de judecată în sarcina persoanelor menţionate la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 este supravegheată de serviciile de reintegrare socială şi supraveghere.
(2) Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere vor încheia protocoale cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniu, în vederea colaborării în procesul de reintegrare a infractorilor şi a supravegherii eficiente a acestora.
(3) Convenţiile civile cu colaboratorii prevăzuţi la art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 se încheie cu aprobarea Direcţiei de reintegrare socială şi supraveghere şi cu avizul Direcţiei economice din cadrul Ministerului Justiţiei.
Articolul 17
Persoanele supuse supravegherii în comunitate de către serviciile de reintegrare socială şi supraveghere, conform art. 11 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000, sunt
a) persoanele condamnate, cărora instanţa de judecată le-a impus respectarea măsurilor prevăzute la art. 86^3 alin. 1 din Codul penal;
b) persoanele condamnate, cărora instanţa de judecată le-a impus respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute la art. 86^3 alin. 3 din Codul penal;
c) minorii cărora instanţa de judecată le-a impus respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute la art. 103 alin. 3 din Codul penal.
Articolul 18
(1) În cazul în care instanţa a dispus supravegherea persoanelor prevăzute la art. 17, se întocmeşte pentru fiecare persoana un dosar de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite de instanţa, denumit în continuare dosar de supraveghere.
(2) Dosarul de supraveghere va conţine
a) hotărârea instanţei de judecată, în copie, sau un extras de pe aceasta;
b) planul de supraveghere;
c) referatul de evaluare întocmit înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti, atunci când este cazul;
d) referatul de evaluare solicitat de instanţa pe perioada supravegherii, atunci când este cazul.
(3) Indiferent de numărul şi de frecventa referatelor de evaluare întocmite la solicitarea instanţei pe durata supravegherii, dosarul de supraveghere va conţine şi rapoarte privind desfăşurarea supravegherii, cu referire la modul de îndeplinire a măsurilor şi/sau a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată. Aceste rapoarte se vor întocmi periodic, cel puţin o dată la 6 luni, urmând ca la încheierea perioadei de supraveghere să se întocmească un raport final ce va cuprinde concluzii referitoare la modul de îndeplinire a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată.
Articolul 19
(1) În cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii judecătoreşti, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere stabileşte locul, data şi ora primei intrevederi cu minorul sau, după caz, cu persoana condamnata.
(2) Prima intrevedere cu persoana supravegheată trebuie să aibă loc în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii judecătoreşti.
(3) La prima intrevedere consilierul de reintegrare socială şi supraveghere aduce la cunoştinţa persoanei supravegheate, în scris şi verbal, explicandu-i în ce constau scopul, obiectivele şi modul de desfăşurare a supravegherii, măsurile sau obligaţiile impuse de instanţa de judecată persoanei respective pe perioada supravegherii, precum şi consecinţele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora.
(4) De asemenea, persoanei supravegheate i se pune în vedere ca trebuie să respecte regulile de conduita care se referă, în principal, la a nu avea un comportament violent sau agresiv ori o atitudine nepotrivita sau un limbaj necorespunzător, care ar putea prejudicia personalul de reintegrare socială şi supraveghere, precum şi alte persoane aflate sub supraveghere.
(5) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz încunoştinţează persoana supravegheată despre posibilitatea de a formula plângere la şeful serviciului în cazul în care considera ca tratamentul aplicat de serviciul de reintegrare socială şi supraveghere pe perioada supravegherii este necorespunzător.
(6) Aspectele aduse la cunoştinţa se consemnează într-un proces-verbal care se semnează de consilierul de reintegrare socială şi supraveghere şi de persoana supravegheată.
Articolul 20
Ori de câte ori apreciază ca este necesar, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere va solicita autorităţilor competente desemnarea unor specialişti, în vederea întocmirii şi derulării planului de supraveghere. Aceşti specialişti pot fi psihologi, sociologi, cadre didactice, medici sau oricare alţi specialişti a căror opinie este considerată necesară.
Articolul 21
(1) La primirea hotărârii instanţei de judecată şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere desemnează de îndată un consilier de reintegrare socială şi supraveghere responsabil cu supravegherea executării obligaţiilor şi/sau a măsurilor stabilite prin hotărârea judecătorească.
(2) În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la comunicarea hotărârii instanţei de judecată consilierul de reintegrare socială şi supraveghere desemnat va întocmi un plan de supraveghere al cărui conţinut va fi în concordanta cu obligaţiile şi/sau cu măsurile impuse de instanţa.
(3) Planul de supraveghere va fi adus de îndată la cunoştinţa persoanei supravegheate, căreia i se va inmana o copie de pe acesta, făcându-se menţiune într-un proces-verbal care va fi semnat de consilierul de reintegrare socială şi supraveghere şi de persoana supravegheată.
(4) Planul de supraveghere se întocmeşte în scris şi va fi revizuit ori de câte ori este necesar. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 22
(1) Planul de supraveghere va conţine în introducere
a) numele, prenumele, data şi locul naşterii persoanei condamnate sau ale minorului;
b) infracţiunea săvârşită şi numărul hotărârii instanţei de judecată;
c) sancţiunea aplicată şi măsurile şi/sau obligaţiile impuse de instanţa de judecată;
d) perioada de supraveghere, menţionându-se data începerii şi încetării acesteia;
e) numele şi prenumele consilierului de reintegrare socială şi supraveghere.
(2) Fiecare plan de supraveghere va include un capitol distinct privind nevoile sau problemele identificate ale persoanei supravegheate şi riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni sau al punerii în pericol a siguranţei publice. La evaluarea riscului se tine seama şi de riscul de sinucidere sau de autovatamare. Evaluarea riscului constituie o activitate permanenta, orice modificări intervenite fiind consemnate în dosarul de supraveghere de către consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz.
(3) În cazul minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate, cărora li s-a impus obligaţia de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, planul de supraveghere conţine descrierea activităţii, locul de executare a acesteia şi programul de lucru al minorului.
(4) Planul de supraveghere trebuie să precizeze natura şi frecventa intrevederilor dintre consilierul de reintegrare socială şi supraveghere şi persoana supravegheată, pe durata supravegherii.
(5) În planul de supraveghere se vor menţiona metodele utilizate de consilierul de reintegrare socială şi supraveghere pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate. Aceste metode se pot referi la colaborarea cu familia, cu voluntarii comunitari şi reprezentanţii societăţii civile, precum şi cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, în vederea iniţierii şi derulării unor programe de resocializare, vizite la domiciliu, legătură permanenta cu persoanele şi instituţiile care ar putea furniza date utile în vederea identificarii, după caz, a locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a celor de calificare sau recalificare profesională.
(6) Metodele de supraveghere se determina în funcţie de gradul de risc identificat, precum şi de numărul sau de natura măsurilor şi/sau a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată, de nevoile sau de problemele identificate ale persoanei supravegheate şi de durata supravegherii.
Articolul 23
(1) Planul de supraveghere va purta pe prima pagina, în coltul din stanga sus, antetul serviciului de reintegrare socială şi supraveghere.
(2) Fiecare pagina scrisă a planului de supraveghere va purta, în coltul din dreapta jos, ştampila serviciului de reintegrare socială şi supraveghere şi semnatura consilierului de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz.
(3) Modelul planului de supraveghere este prezentat în anexa nr. 2 la prezentul regulament, cuprinzând formularul tipizat al introducerii.
(4) După completarea formularului tipizat al introducerii celelalte capitole ale planului de supraveghere vor fi prezentate pe scurt, într-o formă narativa, evitandu-se pe cat posibil folosirea unor termeni de specialitate sau a unor exprimari care ar face dificila înţelegerea conţinutului acestuia.
Articolul 24
(1) În cazul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere are obligaţia de a verifica dacă s-a întocmit sau nu s-a întocmit un referat de evaluare anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.
(2) În cazul în care se constata existenta unui astfel de referat datele pe care le conţine vor fi avute în vedere la întocmirea planului de supraveghere.
(3) Atunci când se constată că referatul de evaluare a fost întocmit de un alt serviciu de reintegrare socială şi supraveghere, serviciul căruia i s-a încredinţat supravegherea va solicita de îndată transmiterea unei copii de pe referat.
§.2. Supravegherea executării măsurilor prevăzute la art. 86^3 alin. 1 din Codul penal
Articolul 25
Pentru supravegherea respectării de către persoana condamnata, pe durata termenului de încercare, a măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 86^3 alin. 1 din Codul penal serviciul de reintegrare socială şi supraveghere va proceda potrivit dispoziţiilor art. 26-30 din prezentul regulament.
Articolul 26
(1) Convocarea persoanei condamnate la serviciul de reintegrare socială şi supraveghere se face printr-o comunicare scrisă sau telefonica, cu cel puţin 3 zile înainte de data primei intrevederi, a locului, zilei şi orei la care trebuie să se prezinte, precum şi a numărului de telefon şi/sau adresei serviciului.
(2) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere trebuie să stabilească în planul de supraveghere numărul, durata, frecventa şi locul intrevederilor cu persoana supravegheată.
(3) Cu ocazia fiecărei intrevederi consilierul de reintegrare socială şi supraveghere stabileşte în ce măsura obiectivele planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire şi aduce la cunoştinţa persoanei condamnate data următoarei intrevederi.
Articolul 27
(1) Persoana condamnata este obligată sa anunţe în prealabil serviciul de reintegrare socială şi supraveghere în legătură cu orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinta, precum şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 zile, comunicând noua adresa, numărul de telefon, precum şi, după caz, data întoarcerii.
(2) Persoana supravegheată anunta în scris serviciului de reintegrare socială şi supraveghere schimbarea domiciliului, reşedinţei sau a locuinţei, cu excepţia cazurilor urgente, când anunţarea se va face mai întâi telefonic.
(3) În cazul schimbării domiciliului, reşedinţei sau locuinţei, comunicarea scrisă este însoţită de acte din care să rezulte aceasta situaţie.
(4) În cazul în care persoana supravegheată îşi schimba domiciliul, reşedinţa sau locuinta într-o localitate care nu se afla în competenţa serviciului de reintegrare socială şi supraveghere dosarul va fi transmis în termen de 3 zile lucrătoare serviciului de reintegrare socială şi supraveghere competent, anunţându-se de îndată instanţa de executare.
(5) În cazul oricărei deplasări care depăşeşte 8 zile persoana supravegheată, cu ocazia comunicării, va pune la dispoziţie consilierului de reintegrare socială şi supraveghere adresa şi/sau numărul de telefon la care poate fi gasita pe perioada deplasarii.
Articolul 28
(1) Persoana condamnata este obligată sa comunice şi să justifice orice schimbare a locului de muncă serviciului de reintegrare socială şi supraveghere.
(2) Cu ocazia primei intrevederi cu persoana condamnata consilierul de reintegrare socială şi supraveghere pune la dispoziţie acesteia numărul de telefon şi adresa serviciului de reintegrare socială şi supraveghere la care trebuie să comunice de îndată orice schimbare a locului de muncă.
(3) Comunicarea se face numai în scris, precizându-se motivele schimbării locului de muncă, noul loc de muncă al persoanei condamnate, natura muncii pe care o desfăşoară şi descrierea activităţii, anexându-se documente justificative în acest sens.
(4) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere este obligat sa verifice autenticitatea acestor informaţii prin contactarea unităţii angajatoare.
Articolul 29
(1) Persoana condamnata are obligaţia sa comunice serviciului de reintegrare socială şi supraveghere orice informaţii prin care pot fi controlate mijloacele sale de existenta.
(2) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere îi va solicita persoanei condamnate, la prima intrevedere, informaţii referitoare la situaţia locativă, la situaţia sa financiară, locul de muncă şi durata pentru care este angajata şi, după caz, la persoanele aflate în îngrijirea sa ori la persoanele în îngrijirea cărora aceasta se afla.
(3) Comunicarea informaţiilor se face în scris, fiind însoţită de acte doveditoare.
Articolul 30
În cazul în care consilierul de reintegrare socială şi supraveghere constata neîndeplinirea măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 86^3 alin. 1 din Codul penal îl înştiinţează pe şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, care sesizează instanţa de judecată.
§.3. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute la art. 86^3 alin. 3 din Codul penal
Articolul 31
Ori de câte ori instanţa dispune respectarea de către persoana condamnata a obligaţiilor prevăzute la art. 86^3 alin. 3 din Codul penal, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere va proceda potrivit dispoziţiilor art. 32-38 din prezentul regulament.
Articolul 32
(1) În cazul în care condamnatul este obligat sa desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, consilierul de reintegrare socială şi supraveghere verifica nivelul instrucţiei şcolare sau al pregătirii profesionale, în vederea înscrierii persoanei supravegheate la un curs corespunzător.
(2) În acest scop consilierul de reintegrare socială şi supraveghere identifica pe plan local unităţile de învăţământ şi instituţiile de calificare profesională care organizează astfel de cursuri.
(3) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz verifica periodic dacă persoana supravegheată urmează cursurile de învăţământ sau de calificare.
Articolul 33
(1) În cazul în care persoana condamnata a fost obligată prin hotărâre judecătorească sa nu îşi schimbe domiciliul sau reşedinţa ori sa nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţa, consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz îi va pune în vedere, la prima intrevedere, să depună acte din care să rezulte situaţia acesteia referitoare la domiciliu sau la reşedinţa.
(2) Pentru a verifica dacă persoana supravegheată respecta obligaţia stabilită de instanţa consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz va colabora cu organele de poliţie şi cu primăria din localitatea de domiciliu sau de reşedinţa a persoanei supravegheate, care vor sesiza orice schimbare intervenita în situaţia acesteia.
(3) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere efectuează controale inopinate la domiciliul sau la reşedinţa persoanei supravegheate pentru a constata starea de fapt.
(4) Dispoziţiile art. 27 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 34
(1) În cazul în care persoana condamnata este obligată sa nu frecventeze anumite locuri stabilite de instanţa consilierul de reintegrare socială şi supraveghere verifica periodic şi ori de câte ori este sesizat de alte persoane dacă persoana supravegheată respecta interdicţia.
(2) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz păstrează o legătură permanenta cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice şi juridice care ar putea oferi informaţii privind frecventarea de către persoana supravegheată a locului supus interdicţiei.
(3) Atunci când consilierul de reintegrare socială şi supraveghere constata prezenta persoanei supravegheate în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează un avertisment scris, procedând la explicarea verbală a conţinutului acestuia. În aceasta situaţie se va încheia un proces-verbal semnat de consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz şi de persoana supravegheată.
(4) Obligaţia este considerată neîndeplinită atunci când, după înmânarea a doua avertismente, consilierul de reintegrare socială şi supraveghere constata ca persoana supravegheată este sau a fost prezenta în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă.
Articolul 35
(1) În cazul în care persoana condamnata are obligaţia de a nu intră în legătură cu anumite persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz trebuie să ia măsurile necesare în vederea identificarii şi contactarii persoanelor care ar putea furniza informaţii relevante în cazul respectiv, colaborand cu organele de poliţie şi cu alte instituţii însărcinate cu asigurarea ordinii şi liniştii publice.
(2) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz efectuează vizite inopinate la domiciliul şi la locul de muncă ale persoanei supravegheate şi colaborează cu familia acesteia în vederea respectării obligaţiei stabilite.
Articolul 36
(1) În cazul în care persoana condamnata este obligată sa nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule consilierul de reintegrare socială şi supraveghere verifica modul de respectare a acestei obligaţii.
(2) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz păstrează o legătură permanenta cu reprezentanţi ai organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice şi juridice care ar putea oferi informaţii privind îndeplinirea sau neîndeplinirea de către persoana supravegheată a acestei obligaţii.
Articolul 37
(1) În cazul în care persoana condamnata este obligată să se supună unor măsuri de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere identifica pe plan local unităţile sanitare, precum şi organizaţiile, instituţiile sau specialiştii care desfăşoară programe de recuperare a toxicomanilor sau alcoolicilor, în vederea includerii persoanei supravegheate în aceste programe.
(2) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere, cu ocazia intrevederilor cu persoana supravegheată, precum şi prin legătură permanenta cu persoanele implicate în tratarea acesteia verifica dacă persoana respecta programul de tratament sau de îngrijire şi în ce măsura acesta este eficient, solicitând periodic în scris opinia specialiştilor.
Articolul 38
În cazul în care consilierul de reintegrare socială şi supraveghere constata neîndeplinirea obligaţiilor impuse persoanei condamnate de către instanţa, prevăzute la art. 86^3 alin. 3 din Codul penal, înştiinţează şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, care sesizează instanţa de judecată.
§. 4. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute la art. 103 alin. 3 din Codul penal
Articolul 39
Ori de câte ori instanţa stabileşte în sarcina minorului una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute la art. 103 alin. 3 din Codul penal, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere va proceda potrivit dispoziţiilor art. 40-44 din prezentul regulament.
Articolul 40
(1) În cazul în care minorul este obligat sa nu frecventeze anumite locuri stabilite consilierul de reintegrare socială şi supraveghere verifica periodic şi ori de câte ori este sesizat de alte persoane dacă minorul respecta interdicţia.
(2) Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz trebuie să păstreze o legătură permanenta cu familia acestuia sau, după caz, cu persoana ori cu instituţia legal însărcinată cu supravegherea minorului, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice sau juridice care ar putea oferi informaţii privind frecventarea de către minor a locului supus interdicţiei.
(3) Atunci când consilierul de reintegrare socială şi supraveghere constata prezenta minorului în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează un avertisment scris, procedând la explicarea verbală a conţinutului acestuia. În aceasta situaţie se va încheia un proces-verbal semnat de consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz şi de minor.
(4) Atunci când, după înmânarea a doua avertismente, consilierul de reintegrare socială şi supraveghere constata ca minorul a fost prezent în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, înştiinţează de îndată şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere. Acesta din urma înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat supravegherea minorului, precum şi instanţa de judecată.
Articolul 41
(1) În cazul în care minorul are obligaţia de a nu intră în legătură cu anumite persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz trebuie să ia măsurile necesare în vederea identificarii şi contactarii persoanelor care ar putea furniza informaţii relevante în cazul respectiv, colaborand cu familia acestuia sau, după caz, cu persoana ori cu instituţia legal însărcinată cu supravegherea minorului, precum şi cu organele de poliţie şi cu alte instituţii însărcinate cu asigurarea ordinii şi liniştii publice.
(2) Totodată consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz efectuează vizite inopinate la domiciliu şi, după caz, la locul de muncă sau la şcoala la care învaţă minorul şi colaborează cu familia acestuia în vederea respectării obligaţiei.
(3) În cazul în care minorul nu îndeplineşte obligaţia impusa consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz va înştiinţa de îndată şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere. Acesta din urma înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat supravegherea minorului, precum şi instanţa de judecată.
Articolul 42
(1) În cazul în care minorul este obligat sa presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public stabilită de instanţa, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere încheie în cel mai scurt timp un protocol de colaborare cu instituţia de interes public şi cu autoritatea publică interesată.
(2) Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere va stabili prin protocol
a) consilierul de reintegrare socială şi supraveghere care va fi responsabil de caz;
b) intervalele de timp la care se exercită controlul, în vederea evaluării modului de îndeplinire a obligaţiei stabilite de instanţa;
c) modalităţile concrete de menţinere a unei legături permanente cu persoana sau cu persoanele desemnate cu supravegherea activităţii minorului.
Articolul 43
(1) Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere transmite instituţiei de interes public formularul tipizat privind evidenta orelor de activitate neremunerată.
(2) Formularul tipizat privind evidenta orelor de activitate neremunerată într-o instituţie de interes public este prezentat în anexa nr. 3 la prezentul regulament.
Articolul 44
(1) În cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la punerea în executare a libertăţii supravegheate, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere va lua măsurile necesare pentru ca minorul sa înceapă executarea activităţii în baza protocolului prevăzut la art. 42.
(2) În cazul neîndeplinirii de către minor a obligaţiei stabilite de instanţa, consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz va înştiinţa de îndată şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere. Acesta din urma înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat supravegherea minorului şi instanţa de judecată.
(3) Pe durata executării obligaţiei serviciul de reintegrare socială şi supraveghere menţine o legătură strânsă cu părinţii minorului, cu tutorele, cu cel care l-a adoptat şi, după caz, cu persoana sau cu instituţia legal însărcinată cu supravegherea acestuia, pentru a analiza în ce măsura supravegherea minorului contribuie la procesul de resocializare a acestuia.
Secţiunea a 4-a
Asistenţa şi consilierea
Articolul 45
(1) Asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate şi a minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate au ca scop reintegrarea acestora în societate, întărirea gradului de siguranţă socială şi prevenirea săvârşirii din nou a unor infracţiuni.
(2) Asistenţa şi consilierea se vor realiza pe baza unui plan de asistenţa şi consiliere adaptat nevoilor individuale ale persoanei supravegheate. Se vor estima perioada de timp şi măsura în care nevoile identificate pot fi acoperite numai prin intervenţia serviciului de reintegrare socială şi supraveghere ori în colaborare cu organizaţii neguvernamentale, instituţii publice şi/sau private ori cu persoane fizice sau juridice.
(3) În derularea acestei activităţi serviciile de reintegrare socială şi supraveghere urmăresc
a) corectarea comportamentului infractional prin constientizarea de către minori sau de către persoanele condamnate a faptei săvârşite, a consecinţelor acesteia şi asumarea responsabilităţii pentru fapta comisă;
b) motivarea minorului sau a persoanei condamnate în vederea dezvoltării responsabilităţii şi autodisciplinei;
c) elaborarea şi derularea unor programe eficiente de asistenţa şi consiliere a persoanelor condamnate sau a minorilor, în funcţie de nevoile identificate ale acestora;
d) sprijinirea condamnatului sau a minorului în vederea satisfacerii nevoilor sociale referitoare la educaţie, pregătire profesională, loc de muncă, locuinta sau altele asemenea.
(4) Ori de câte ori instanţa de judecată dispune supravegherea unei persoane condamnate sau a unui minor de către serviciul de reintegrare socială şi supraveghere, cu ocazia primei intrevederi cu persoana supravegheată i se va face cunoscută posibilitatea de a solicita asistenţa şi consiliere pe perioada supravegherii, explicandu-i-se modalităţile practice în care poate fi sprijinita în vederea reintegrarii în societate.
(5) Pentru a beneficia de serviciile de asistenţa şi consiliere persoana supravegheată depune o cerere scrisă la serviciul de reintegrare socială şi supraveghere.
(6) Cererea persoanei supravegheate, prin care solicită asistenţa şi consiliere, se depune la dosarul de reintegrare socială şi supraveghere.
Articolul 46
(1) Pentru fiecare persoana supravegheată care a solicitat asistenţa şi consiliere se întocmeşte un dosar de reintegrare socială şi supraveghere.
(2) Dosarul de reintegrare socială şi supraveghere cuprinde
a) cererea scrisă privind asistenţa şi consilierea;
b) planul de reintegrare socială şi supraveghere, care va cuprinde, pe lângă capitolele prevăzute la art. 22, un capitol distinct privind descrierea activităţii de asistenţa şi consiliere;
c) referatul de evaluare întocmit înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti, atunci când este cazul;
d) referatul de evaluare solicitat de instanţa pe perioada supravegherii, înainte de a se fi solicitat asistenţa şi consiliere de către persoana supravegheată, atunci când este cazul;
e) referatele periodice de reintegrare socială şi supraveghere, care conţin pe scurt informaţii cu privire la rezultatele înregistrate de către persoana asistată şi consiliata şi care se întocmesc cel puţin o dată la 6 luni sau ori de câte ori se înregistrează o evoluţie pozitiva ori negativa în procesul de reintegrare a persoanei respective;
f) concluziile consilierului de reintegrare socială şi supraveghere, care fac obiectul unui referat de reintegrare socială şi supraveghere final, întocmit la expirarea perioadei de asistenţa şi consiliere, precizându-se în ce măsura persoana respectiva are perspective sau s-a reintegrat în societate.
(3) Dosarul de reintegrare socială şi supraveghere se păstrează în arhiva serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz fiind obligat sa păstreze confidenţialitatea informaţiilor cuprinse în dosar.
(4) Şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere are obligaţia de a consulta fiecare dosar periodic sau ori de câte ori considera necesar, pentru a verifica dacă se respecta programul de resocializare a persoanei asistate şi consiliate în ceea ce priveşte termenele, calitatea şi ritmicitatea acestuia, precum şi orice alte obligaţii care îi revin consilierului de reintegrare socială şi supraveghere pe durata asistenţei şi consilierii.
(5) În cazul în care consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz este în imposibilitate permanenta sau temporară de a-şi îndeplini atribuţiile în ceea ce priveşte întocmirea dosarului, şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere desemnează un alt consilier pe perioada amintita, care să preia responsabilităţile cazului respectiv.
(6) Persoana asistată şi consiliata şi apărătorul acesteia vor putea consulta dosarul de reintegrare socială şi supraveghere numai în prezenta consilierului de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz sau a şefului serviciului de reintegrare socială şi supraveghere şi numai în incinta serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, după care se va întocmi un proces-verbal semnat de persoana care l-a studiat şi de reprezentantul serviciului.
Articolul 47
(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii scrise din partea persoanei supravegheate, prin care aceasta solicita asistenţa şi consiliere, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere va lua măsurile necesare în vederea includerii acesteia într-un program specializat, stabilit în funcţie de nevoile identificate ale persoanei respective.
(2) Activitatea prevăzută la alin. (1) se poate desfăşura pe baza unui protocol de colaborare cu instituţii sau cu organizaţii care desfăşoară activităţi de reintegrare socială.
(3) Protocolul de colaborare va cuprinde
a) părţile semnatare;
b) obiectul protocolului, care consta în colaborarea părţilor în iniţierea şi derularea planurilor de reintegrare socială şi supraveghere, avându-se în vedere reintegrarea socială a persoanelor asistate şi consiliate de serviciile de reintegrare socială şi supraveghere;
c) tipul de servicii specializate de care pot beneficia persoanele asistate şi consiliate;
d) durata protocolului;
e) obligaţiile părţilor;
f) data încheierii protocolului;
g) semnatura părţilor.
Articolul 48
(1) Activitatea de asistenţa şi consiliere se va desfăşura şi în unităţile penitenciare, includerea în astfel de programe a persoanelor condamnate fiind posibila numai cu acordul acestora.
(2) Fiecare serviciu de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie se afla una sau mai multe unităţi penitenciare poate încheia un protocol de colaborare cu administraţia sau cu administraţiile penitenciare, în vederea stabilirii de comun acord a categoriilor de persoane condamnate care pot fi incluse în programe de resocializare, precum şi a conţinutului şi duratei acestor programe.
(3) În activitatea de asistenţa şi consiliere se acordă o atenţie deosebită condamnaţilor minori şi tineri, persoanelor condamnate care intampina dificultăţi în menţinerea legăturilor cu familia, precum şi pregătirii pentru liberare a persoanelor condamnate.
Articolul 49
Activitatea de asistenţa şi consiliere încetează în următoarele cazuri
a) la cererea persoanei asistate şi consiliate;
b) ca urmare a lipsei de cooperare sau a comportamentului neadecvat al persoanei asistate şi consiliate;
c) la expirarea duratei asistenţei şi consilierii.
ANEXA 1
-------
la regulament
-------------
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Serviciul de reintegrare socială
a infractorilor şi de supraveghere Strict confidenţial după completare
a executării sancţiunilor neprivative
de libertate de pe lângă Tribunalul...
REFERAT DE EVALUARE
I. Introducere
Numele şi prenumele inculpatului/persoanei condamnate/minorului
Data şi locul naşterii
Adresa
Fapta/faptele pentru care subiectul referatului de evaluare este inculpat/condamnat/sancţionat cu o măsura educativă
Instanţa de judecată care a solicitat referatul de evaluare
Numărul dosarului penal/sentinţei penale
Termenul de judecată
Numărul şi data adresei de sesizare din partea instanţei de judecată
Perioada de supraveghere
Numele şi prenumele consilierului de reintegrare socială şi supraveghere
II. Sursele de informaţii ...............................................
.........................................................................
III. Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul de
evaluare ................................................................

IV. Factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală
a persoanei pentru care a fost solicitat referatul de evaluare ..........

V. Perspectivele de reintegrare în societate ............................

Data întocmirii şi semnării referatului Întocmit,
...................................... Consilier de reintegrare
socială şi supraveghere,
........................
Şef serviciu,
....................
ANEXA 2
--------
la regulament
-------------
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Serviciul de reintegrare socială
a infractorilor şi de supraveghere
a executării sancţiunilor neprivative
de libertate de pe lângă Tribunalul....
PLAN DE SUPRAVEGHERE
I. Introducere
Numele şi prenumele persoanei condamnate/minorului
Data şi locul naşterii
Infracţiunea săvârşită
Numărul hotărârii instanţei
Sancţiunea aplicată persoanei condamnate/minorului
Măsurile şi/sau obligaţiile impuse de instanţa
Perioada supravegherii: Data Data începerii: încheierii

II. Nevoile sau problemele identificate ale persoanei condamnate/minorului
..........................................................................
III. Riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni/ riscul de a pune în
pericol siguranţa publică ................................................

IV. Descrierea activităţii, a locului de executare şi a programului de
lucru, în cazul minorului obligat la prestarea unei activităţi neremunerate
într-o instituţie de interes public .......................................
...........................................................................
V. Natura şi frecventa intrevederilor dintre consilierul de reintegrare
socială şi supraveghere şi persoana condamnata/minor pe perioada
supravegherii .............................................................

VI. Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor
stabilite de instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate ......

Persoana condamnata/minorul a luat cunoştinţa de conţinutul planului de
supraveghere şi înţelege sa coopereze în executarea obligaţiilor ce
îi revin.
Data semnării planului Consilier de reintegrare socială
de supraveghere şi supraveghere,
....................... ............................
Am luat cunoştinţa,
Persoana condamnata/minor,
............................
ANEXA 3
-------
la regulament
-------------
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Serviciul de reintegrare socială
a infractorilor şi de supraveghere
a executării sancţiunilor neprivative
de libertate de pe lângă Tribunalul .....
Numele şi prenumele minorului .............
Instanţa de judecată .....................
Sentinta penală ..........................
Durata activităţii .......................
Consilierul de reintegrare socială şi
supraveghere responsabil de caz ...........
Instituţia publică ........................
Supraveghetor(i) ..........................
FORMULAR
privind evidenta orelor de activitate neremunerată
într-o instituţie de interes public
Data prestării activităţii Numărul de ore efectuate zilnic Numărul de ore rămase de efectuat Observaţii
---------------
Prezenta hotărâre se aplică după numirea în funcţie a consilierilor de reintegrare socială şi supraveghere prin ordin al ministrului justiţiei, dar nu mai târziu de 30 de zile de la aprobarea bugetului de stat pe anul 2001, cu excepţia art. 1 alin. (2) din regulament, care se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează
---------------
p. Ministru de stat,
ministrul justiţiei,
Flavius Baias,
secretar de stat

privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 16 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.