DECIZIE nr. 159 din 21 septembrie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Kope şi Arpad Ferenczi în Dosarul nr. 600/2000 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, având ca părţi pe autorii excepţiei, precum şi pe Ilona Racz, Gyorgy Racz şi Spitalul clinic Bihor-Oradea.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate, arătând ca prevederile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin vreunei dispoziţii din Constituţie. Atât prevederile art. 125 alin. (3) potrivit cărora competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, cat şi cele ale art. 128 din Constituţie care reglementează folosirea căilor de atac dau în competenţa legiuitorului stabilirea condiţiilor în care pot fi exercitate căile de atac.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele

Prin Încheierea din 10 martie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 600/2000, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Kope şi Arpad Ferenczi într-o cauza penală având ca obiect judecarea recursurilor declarate de aceştia.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora pentru infracţiunile enumerate în art. 279 alin. 2 lit. a), între care şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută la art. 180 alin. 2 din Codul penal, săvârşită în cauza nu exista calea de atac a apelului, ci numai aceea a recursului, contravin dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie privitoare la garantarea dreptului la apărare. De asemenea, prevederile respective sunt considerate contrare dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 13 din aceeaşi convenţie, care reglementează dreptul la un recurs efectiv.

Tribunalul Bihor - Secţia penală, exprimandu-şi opinia, a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece prin reglementările criticate nu a fost incalcata exercitarea vreunui drept procesual al inculpaţilor, câtă vreme aceştia au fost prezenţi la termenele de judecată. Totodată se arata ca, potrivit dispoziţiilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cazul hotărârilor ce nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs, cum sunt şi cele din speta, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 385^9 din acelaşi cod, iar instanţa este obligată sa examineze, în afară temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de recurent, întreaga cauza sub toate aspectele.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În procesul penal român legiuitorul a optat, în principal, pentru instituirea a doua cai ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în prima instanţa, respectiv apelul şi recursul. În mod excepţional, pentru anumite situaţii deosebite a fost prevăzută o singura cale de atac, şi anume recursul. Aceasta opţiune este constituţională, deoarece prevederile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie dau în competenţa exclusiva a legiuitorului stabilirea atât a competentei şi procedurii de judecată, cat şi a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, precum şi a modului de exercitare a acestora. În reglementarea căilor de atac legea asigura exercitarea deplina a dreptului la apărare, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie. Totodată, susţine Guvernul în punctul sau de vedere, reglementările interne sunt în concordanta cu prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Se menţionează în acest sens art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenţie, care prevede existenta unui dublu grad de jurisdicţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Din examinarea încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituţională, precum şi a susţinerilor autorului excepţiei formulate în dosarul cauzei rezultă ca obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora nu pot fi atacate cu apel "sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);".

Se susţine, în esenta, ca prevederile legale criticate care exclud calea de atac a apelului pentru infracţiunile menţionate în text contravin atât dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, cat şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi celor ale art. 13 din aceeaşi convenţie, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauza, Curtea Constituţională constata ca aceasta nu este intemeiata, astfel cum va rezultă din cele ce urmează

1. Astfel, prin Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura penală, prin care a fost reintrodusa calea de atac a apelului, au fost prevăzute, în art. 361 din Codul de procedură penală, intitulat "Hotărârile supuse apelului", unele excepţii de la principiul triplului grad de jurisdicţie, stabilindu-se ca anumite sentinţe nu pot fi atacate cu apel şi urmând ca împotriva acestora să se folosească numai calea de atac a recursului (art. 385^1 din Codul de procedură penală). Aceasta exceptare s-a făcut, în general, fie pentru sentinţele pronunţate pentru infracţiuni de mai mica gravitate, cum sunt cele enumerate în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, adresată direct instanţei de judecată, fie pentru sentinţe pronunţate de instanţe judecătoreşti superioare în grad, cum sunt curţile de apel sau Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, pentru care nu poate exista un al treilea grad de jurisdicţie. Aceste dispoziţii legale, prin care se instituie excepţii de la regula triplului grad de jurisdicţie, nu contravin prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, care dau în competenţa exclusiva a legiuitorului stabilirea competentei, a procedurii de judecată şi a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanţa este obligată ca, în afară temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze întreaga cauza sub toate aspectele". Inculpatul are asadar dreptul de a-şi exercită în mod nelimitat dreptul constituţional.

2. Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală ar contraveni prevederilor art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi celor ale art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În legătură cu aceasta Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, a statuat ca, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar existenta mai multor grade de jurisdicţie, a unor cai de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi nici exercitarea acestor cai de atac de către toate părţile din proces. Pe de altă parte, în art. 2, intitulat "Dreptul la doua grade de jurisdicţie", din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se prevede la alin. 2 ca acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore sau când cel interesat a fost judecat în prima instanţa de cea mai înaltă jurisdicţie.

3. De altminteri, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 150 din 27 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 30 noiembrie 1998. Prin aceasta decizie Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, iar soluţia adoptată atunci, precum şi considerentele pe care se întemeiază îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Arpad Ferenczi şi Maria Kope în Dosarul nr. 600/2000 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

--------