HOTĂRÂRE nr. 1.153 din 21 noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistența socială
Statutory Text (5 Articles)
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistența socială, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Nivelul mediu lunar al subvenției care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată este următorul
a) 1.000 de lei/persoană, pentru serviciile sociale cu cazare, cu excepția adăposturilor de noapte;
b) 600 de lei/persoană, pentru serviciile sociale fără cazare, precum și pentru adăposturile de noapte.
(la 04-05-2022, Alineatul (1) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 578 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 04 mai 2022 )
(2) În cazul serviciilor sociale acordate complementar, potrivit planului individualizat de acordare a serviciilor, întocmit potrivit prevederilor art. 46 lit. d) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, nivelul mediu lunar al subvenției prevăzut la alin. (1) nu se cumulează.
(la 04-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 578 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 04 mai 2022 )
(3) Nivelul mediu lunar al subvenției și tipurile de servicii sociale pentru care se acordă subvenții din bugetul local se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.
(la 07-10-2016, Articolul 2 a fost completat de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016 )
(la 08-10-2008, Articolul 2 a fost modificat de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.217 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 08 octombrie 2008 )
Abrogat.
(la 04-05-2022, Articolul 3 a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 578 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 04 mai 2022 )
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 539/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea criteriilor de acordare a unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică care înființează și administrează unități de asistența socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 11 septembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 2, care se abroga pe data de 1 ianuarie 2002.
Notă
CONFORM LIT. C) A ALIN. (2) AL ART. XVIII DIN LEGEA NR. 100 DIN 16 APRILIE 2024, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 369 DIN 18 APRILIE 2024, LA DATA DE 31 DECEMBRIE 2030 SE ABROGĂ HOTĂRÂREA GUVERNULUI NR. 1.153/2001 PENTRU APROBAREA NORMELOR METODOLOGICE DE APLICARE A PREVEDERILOR LEGII NR. 34/1998 PRIVIND ACORDAREA UNOR SUBVENȚII ASOCIAȚIILOR ȘI FUNDAȚIILOR ROMÂNE CU PERSONALITATE JURIDICĂ, CARE ÎNFIINȚEAZĂ ȘI ADMINISTREAZĂ UNITĂȚI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, NR. 756 DIN 28 NOIEMBRIE 2001, CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE.
Notă
Articolele III și IV din HOTĂRÂREA nr. 578 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 4 mai 2022 prevăd
Articolul III
Convențiile pentru acordarea de servicii de asistență socială se derulează în conformitate cu reglementările care au stat la baza încheierii acestora.
Articolul IV
Prevederile art. I se aplică în vederea acordării subvenției prevăzute de Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu completările ulterioare, începând cu anul 2023.
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, precum și ale art. 1 alin. (4) și ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistența socială,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marian Sarbu
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Ministrul administrației publice,
Octav CozmancaNORME METODOLOGICE
de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor
și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități
de asistență socială