ANEXE din 30 martie 2022 referitoare la domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023
Statutory Text (1 Articles)
Notă
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 434 din 30 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 333 din 5 aprilie 2022.
1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Inginerie chimică
Aplicații ale chimiei în expertize juridice**
Bucureşti
română
IF
120
550
Controlul calității și securitatea produselor alimentare**
Bucureşti
română
IF
120
Biomateriale pentru ingineria țesuturilor/ Biomaterials for tissue engineering**
Bucureşti
engleză
IF
120
Expertizarea alimentelor, produselor chimice şi materialelor**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria proceselor chimice**
Bucureşti
română
IF
120
Materiale compozite avansate cu destinaţii speciale**
Bucureşti
română
IF
120
Micro - şi nanomateriale**
Bucureşti
română
IF
120
Polimeri și biopolimeri inteligenți/ Smart polymers and biopolymers**
Bucureşti
engleză
IF
120
Procesarea și designul avansat al materialelor/ Advanced materials processing and design**
Bucureşti
engleză
IF
120
Produse farmaceutice şi cosmetice**
Bucureşti
română
IF
120
Protecția consumatorului. Controlul calităţii produselor**
Bucureşti
română
IF
120
Știinţa şi ingineria materialelor oxidice avansate şi nanomateriale**
Bucureşti
română
IF
120
Știinţa şi ingineria polimerilor**
Bucureşti
română
IF
120
Biorafinării și bioproduse**
Bucureşti
română
IF
120
2
Inginerie electrică
Electronică de putere şi acţionări electrice inteligente**
Bucureşti
română
IF
120
300
Ingineria produselor și serviciilor în electrotehnică**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria sistemelor electrice integrate în autovehicule/ Integrated electrical systems engineering in vehicles**
Bucureşti
engleză
IF
120
Inginerie electrică și informatică aplicată**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme electrice avansate**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme inteligente de instrumentație și măsurare**
Bucureşti
română
IF
120
3
Inginerie energetică
Eficiență energetică**
Bucureşti
română
IF
120
450
Energetica orașelor inteligente**
Bucureşti
română
IF
120
Hidro-informatică și ingineria apei**
Bucureşti
română
IF
120
Informatică aplicată în energetică**
Bucureşti
română
IF
120
Monitorizarea și controlul sistemelor eletroenergetice**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie energetică/ Energy engineering**
Bucureşti
engleză
IF
120
Inginerie nucleară**
Bucureşti
română
IF
120
Servicii energetice**
Bucureşti
română
IF
120
Surse regenerabile de energie**
Bucureşti
română
IF
120
4
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii
informaționale
Calcul avansat în sisteme încorporate/ Advanced computing in embedded systems**
Bucureşti
engleză
IF
120
1000
Circuite și sisteme integrate de comunicații**
Bucureşti
română
IF
120
Comunicații fără fir avansate/ Advanced wireless communications**
Bucureşti
engleză
IF
120
Comunicaţii mobile**
Bucureşti
română
IF
120
Comunicaţii multimedia**
Bucureşti
română
IF
120
Electronică și informatică aplicată**
Bucureşti
română
IF
120
Electronică și informatică medicală**
Bucureşti
română
IF
120
Imagistică avansată medicală**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria calităţii şi siguranţei în funcţionare în electronică şi telecomunicaţii**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria informaţiei şi a sistemelor de calcul**
Bucureşti
română
IF
120
Managementul serviciilor şi reţelelor**
Bucureşti
română
IF
120
Microelectronică avansată/ Advanced microelectronics**
Bucureşti
engleză
IF
120
Microelectronică și nanoelectronică**
Bucureşti
română
IF
120
Microsisteme**
Bucureşti
română
IF
120
Nano-bio-inginerie și managementul mediului**
Bucureşti
română
IF
120
Optoelectronică**
Bucureşti
română
IF
120
Reţele integrate de telecomunicaţii**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme inteligente pentru transporturi**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme telematice pentru transporturi**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnici avansate pentru imagistica digitală**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii integrate avansate în electronica auto**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii multimedia în aplicaţii de biometrie şi securitatea informației**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii multimedia pentru producţia de conţinut în domeniul audiovizualului şi
comunicaţiilor**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii software avansate pentru comunicaţii**
Bucureşti
română
IF
120
Telecomunicaţii**
Bucureşti
română
IF
120
Electric Vehicle Propulsion and Control**
Bucureşti
engleză
IF
120
5
Inginerie aerospațială
Avionică şi navigaţie aerospațială**
Bucureşti
română
IF
120
250
Ingineria transportului aerian/ Air transport engineering**
Bucureşti
engleză
IF
120
Inginerie și management aerospațial**
Bucureşti
română
IF
120
Management aeronautic**
Bucureşti
română
IF
120
Propulsie aerospațială și protecția mediului**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme holistice spațiale**
Bucureşti
română
IF
120
Structuri aeronautice și spațiale**
Bucureşti
română
IF
120
6
Ingineria autovehiculelor
Cercetare și dezvoltare în ingineria autovehiculelor**
Bucureşti
română
IF
120
150
Sistemul integrat om-autovehicul-mediu**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme și tehnologii avansate în domeniul autovehiculelor**
Bucureşti
română
IF
120
7
Ingineria transporturilor
Logistica transporturilor**
Bucureşti
română
IF
120
175
Management în transporturi**
Bucureşti
română
IF
120
Transport și trafic urban**
Bucureşti
română
IF
120
Transporturi și logistică verzi, inteligente și integrate/ Green, Smart and Integrated
Bucureşti
engleză
IF
120
Transport and Logistics**
8
Ingineria produselor alimentare
Ingineria şi managementul procesării şi păstrării produselor agroalimentare**
Bucureşti
română
IF
120
100
Tehnologii avansate în industria alimentară**
Bucureşti
română
IF
120
9
Calculatoare și tehnologia informației
Administrarea bazelor de date**
Bucureşti
română
IF
120
900
Arhitecturi avansate de calculatoare**
Bucureşti
română
IF
120
e-Guvernare**
Bucureşti
română
IF
120
Grafică, multimedia şi realitate virtuală**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria sistemelor de programe/ Software Engineering**
Bucureşti
engleză
IF
120
Ingineria sistemelor internet**
Bucureşti
română
IF
120
Inteligenţă artificială/ Artificial Intelligence**
Bucureşti
engleză
IF
120
Management în tehnologia informaţiei**
Bucureşti
română
IF
120
Management, inovare și tehnologii de sisteme
colaborative/ Management, innovation et technologies des systèmes collaboratifs**
Bucureşti
franceză
IF
120
Securitatea reţelelor informatice complexe**
Bucureşti
română
IF
120
Servicii software avansate**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme avansate de securitate/ Advanced cybersecurity**
Bucureşti
engleză
IF
120
Sisteme de calcul paralele şi distribuite/ Parallel and distributed computer systems**
Bucureşti
engleză
IF
120
Sisteme de programe financiare/ Financial Computing**
Bucureşti
engleză
IF
120
Sisteme inteligente şi vederea artificială**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologia informației aplicată în aviație/ Information Technologies Applied in Aviation**
Bucureşti
engleză
IF
120
10
Ingineria sistemelor
Automatică şi informatică industrială**
Bucureşti
română
IF
120
440
Control avansat şi sisteme în timp real**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria și managementul serviciilor/ Service engineering and management**
Bucureşti
engleză
IF
120
Managementul şi protecţia informaţiei**
Bucureşti
română
IF
120
Prelucrări complexe de semnal în aplicaţii multimedia**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme complexe/ Complex systems**
Bucureşti
engleză
IF
120
Sisteme cyber-fizice/ Cyber physical systems**
Bucureşti
engleză
IF
120
Sisteme informatice în medicină**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme inteligente de conducere**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme informatice integrate**
Bucureşti
română
IF
120
Robotică și automatizări/ Robotics and Automation**
Bucureşti
engleză
IF
120
11
Inginerie mecanică
Cercetarea, proiectarea și testarea sistemelor biotehnice**
Bucureşti
română
IF
120
570
Concepţie integrată în ingineria mecanică**
Bucureşti
română
IF
120
Consultanță în proiectarea sistemelor mecanice**
Bucureşti
română
IF
120
Controlul zgomotelor şi vibraţiilor**
Bucureşti
română
IF
120
Evaluarea riscului, siguranței şi integrității echipamentelor sub presiune**
Bucureşti
română
IF
120
Fenomene de interacțiune vehicul-cale de rulare**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria calității și mediului în industriile de proces**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria şi managementul sistemelor şi echipamentelor termice**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie şi proiectare asistate de calculator pentru maşini şi structuri mecanice**
Bucureşti
română
IF
120
Mecanică de precizie pentru sisteme mecatronice**
Bucureşti
română
IF
120
Modelarea și simularea sistemelor mecanice mobile**
Bucureşti
română
IF
120
Siguranţa şi integritatea structurilor**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme hidraulice şi pneumatice avansate**
Bucureşti
română
IF
120
Termomecanica echipamentelor pentru procese industriale**
Bucureşti
română
IF
120
Vehicule feroviare de mare viteză**
Bucureşti
română
IF
120
12
Inginerie industrială
Concepția integrată a sistemelor tehnologice/ Conception integree des systemes
technologiques **
Bucureşti
franceză
IF
120
890
Concepție și management în productică**
Bucureşti
română
IF
120
Design industrial și produse inovative**
Bucureşti
română
IF
120
Design de produs și inginerie inovativă**
Bucureşti
română
IF
120
Echipamente pentru terapii de recuperare**
Bucureşti
română
IF
120
Evaluarea calității materialelor și produselor**
Bucureşti
română
IF
120
Grafică inginerească şi design**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria calității**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria nanostructurilor și proceselor neconvenționale**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria proiectării și fabricării produselor**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria securității și sănătății în muncă**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria sistemelor industriale/ Ingénierie des systèmes industriels**
Bucureşti
franceză
IF
120
Ingineria și managementul proceselor de sudare și control**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie avansată asistată de calculator**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie industrială/ Industrial Engineering**
Bucureşti
engleză
IF
120
Logistică industrială**
Bucureşti
română
IF
120
Managementul întreprinderilor industriale virtuale**
Bucureşti
română
IF
120
Mașini și sisteme de producție**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii și sisteme poligrafice**
Bucureşti
română
IF
120
Aplicații informatice în inginerie industrială**
Bucureşti
română
IF
120
13
Științe inginerești aplicate
Bioinginerie aplicată pentru medicina regenerativă**
Bucureşti
română
IF
120
450
Biomateriale inteligente și aplicații/ Smart biomaterials and applications**
Bucureşti
engleză
IF
120
Biomateriale metalice**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria și aplicațiile laserilor și acceleratorilor**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie de mentenanță pentru ELI - NP**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie medicală**
Bucureşti
română
IF
120
Modele de decizie, risc și prognoză**
Bucureşti
română
IF
120
Optometrie avansată**
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme dinamice optimale și modele economico-financiare**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii moderne pentru ingineria medicală**
Bucureşti
română
IF
120
Teoria codării și stocării informației**
Bucureşti
română
IF
120
14
Mecatronică și robotică
Mecatronică avansată (interdisciplinar cu domeniul: Inginerie mecanică)**
Bucureşti
română
IF
120
150
Robotică (interdisciplinar cu domeniul: Inginerie mecanică)**
Bucureşti
română
IF
120
15
Ingineria materialelor
Sinteza și procesarea materialelor metalice speciale**
Bucureşti
română
IF
120
300
Substanțe, materiale și sisteme biocompatibile**
Bucureşti
română
IF
120
Știința și expertizarea materialelor metalice avansate**
Bucureşti
română
IF
120
Știința și managementul testării materialelor**
Bucureşti
română
IF
120
Tehnici avansate pentru procesarea materialelor metalice**
Bucureşti
română
IF
120
16
Ingineria mediului
Controlul analitic al calităţii mediului şi tehnici de depoluare**
Bucureşti
română
IF
120
330
Ingineria mediului**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria mediului și managementul calității în domeniul feroviar**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria şi managementul sistemelor biotehnice**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie şi management în protecţia mediului**
Bucureşti
română
IF
120
Managementul mediului și dezvoltare durabilă**
Bucureşti
română
IF
120
Protecția mediului în industria materialelor metalice**
Bucureşti
română
IF
120
17
Inginerie și management
Antreprenoriat și ingineria afacerilor/ Business Engineering and Entrepreneurship**
Bucureşti
engleză
IF
120
1050
Administrarea și ingineria afacerilor/ Business Administration and Engineering**
Bucureşti
engleză
IF
120
Administrarea şi ingineria afacerilor în industrie/ Geschäfts- und
Industrieverwaltung**
Bucureşti
germană
IF
120
Antreprenoriat industrial**
Bucureşti
română
IF
120
Antreprenoriat, managementul și ingineria afacerilor**
Bucureşti
română
IF
120
Calitate în inginerie și managementul afacerilor**
Bucureşti
română
IF
120
Calitatea produselor și serviciilor industriale**
Bucureşti
română
IF
120
Dezvoltarea şi organizarea sistemelor
mecatronice/ Entwicklung und Organisation mechatronischer Systeme**
Bucureşti
germană
IF
120
Excelență sustenabilă și leadership în
industrie/ Nachhaltige Geschaftsexzellenz und Leadership in der Industrie**
Bucureşti
germană
IF
120
Ingineria managerială a sistemelor tehnice**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria resurselor umane în organizațiile industriale**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria și managementul producerii materialelor metalice**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria și managementul proiectelor complexe**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria şi managementul sistemelor de afaceri**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie economică în activități industriale**
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie economică și managementul afacerilor**
Bucureşti
română
IF
120
Managementul facilităților**
Bucureşti
română
IF
120
Managementul sistemelor energetice**
Bucureşti
română
IF
120
Marketing industrial**
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria și managementul orașelor inteligente**
Bucureşti
română
IF
120
Managementul întreprinderilor digitale/ Management of the Digital Enterprises**
Bucureşti
engleză
IF
120
18
Științe ale comunicării
Comunicare managerială*
Bucureşti
română
IF
120
125
Tehnologia traducerii automate/ Technologies de la traduction automatiqe*
Bucureşti
franceză
IF
120
19
Relații internaționale și
studii europene
Studii europene*
Bucureşti
română
IF
120
75
20
Economie
Politici economice europene*
Bucureşti
română
IF
120
75
21
Științe ale educației
Managementul organizațiilor educaționale*
Bucureşti
română
IF
120
125
Master didactic în Inginerie mecanică
Bucureşti
română
IF
120
Master didactic în Inginerie și management
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
2. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Inginerie civilă și instalații
Dezvoltare durabilă
Bucureşti
română
IF
120
800
Dezvoltarea urbană şi regională
Bucureşti
română
IF
120
Eficienţa energetică a instalaţiilor din clădiri
Bucureşti
română
IF
120
Eficiența energetică a instalațiilor din clădiri/
Efficacite energetique des instalations techniques du batiment
Bucureşti
franceză
IF
120
Energie, confort şi dezvoltare durabilă
Bucureşti
română
IF
120
Infrastructuri durabile de transport
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria clădirilor
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria infrastructurii transporturilor
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie geotehnică
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie hidraulică
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie hidraulică și protecția mediului
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie structurală
Bucureşti
română
IF
120
Inginerie structurală/ Ingénierie des structures
Bucureşti
franceză
IF
120
Inginerie structurală/ Structural engineering
Bucureşti
engleză
IF
120
Interacţiuni în mediul construit/ Interactions in the built environment
Bucureşti
engleză
IF
120
Poduri şi tuneluri
Bucureşti
română
IF
120
Proiectarea construcţiilor civile şi industriale în zone seismice
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologia şi managementul lucrărilor de
construcţii
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii performante pentru protecţia mediului urban
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria sistemelor de securitate la incediu și de securitate fizică în clădiri
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria și știința mediului acvatic/ Aquatic Enviroment Engineering an Science
Bucureşti
engleză
IF
120
2
Inginerie geodezică
Geomatică
Bucureşti
română
IF
120
150
Planificare spațială și GIS pentru dezvoltare durabilă
Bucureşti
română
IF
120
Prelucrarea şi analiza datelor geospaţiale
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme informaţionale în cadastru şi publicitate imobiliară
Bucureşti
română
IF
120
3
Inginerie mecanică
Echipamente pentru dezafectarea/demolarea construcţiilor şi reciclarea materialelor
Bucureşti
română
IF
120
150
Managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme mecanice avansate
Bucureşti
română
IF
120
4
Inginerie și management
Managementul proiectelor în construcţii
Bucureşti
română
IF
120
50
Reprezentare digitală și managementul informațiilor în construcții (BIM)
Bucureşti
română
IF
90
5
Științe ale educației
Management educațional*
Bucureşti
română
IF
120
150
Management și consiliere educațională*
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii didactice asistate de calculator (interdisciplinar cu domeniul: Inginerie civilă şi instalaţii)*
Bucureşti
română
IF
120
6
Filologie
Traducere şi interpretare specializată*
Bucureşti
română, engleză, franceză/ germană/
spaniolă
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
3. UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Urbanism
Amenajarea teritoriului şi dezvoltare regională
Bucureşti
română
IF
120
300
Management urban pentru oraşe competitive
Bucureşti
română
IF
120
Mobilitate urbană
Bucureşti
română
IF
120
Peisaj şi teritoriu
Bucureşti
română
IF
120
Proiectare urbană
Bucureşti
română
IF
120
Urbanism şi politici publice
Bucureşti
română
IF
120
4. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Agronomie
Agricultură durabilă*
Bucureşti
română
IF
120
300
Ameliorarea plantelor şi producerea de sămânţă*
Bucureşti
română
IF
120
Consultanţă agricolă*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul şi expertiza fondului funciar*
Bucureşti
română
IF
120
Protecţia agroecosistemelor şi expertiză fitosanitară*
Bucureşti
română
IF
120
2
Horticultură
Managementul conservării biodiversităţii*
Bucureşti
română
IF
120
200
Științe horticole ecologice*
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii integrate de obţinere şi valorificare a produselor horticole*
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii performante, management şi marketing vitivinicol*
Bucureşti
română
IF
120
3
Inginerie şi management în agricultură și dezvoltare rurală
Agribusiness*
Bucureşti
română
IF
120
400
Agribusiness*
Bucureşti
română
IFR
120
Management în agroturism şi alimentaţie publică*
Bucureşti
română
IF
120
Management în agroturism şi alimentaţie publică*
Bucureşti
română
IFR
120
Management şi audit intern*
Bucureşti
română
IF
120
Management şi dezvoltare rurală*
Bucureşti
română
IF
120
Management şi dezvoltare rurală*
Bucureşti
română
IFR
120
Managementul calităţii şi inovaţiei în domeniul agroalimentar*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul fermei și dezvoltarea
afacerilor agricole/ Farm Management and Agribusiness Development*
Bucureşti
engleză
IF
120
Managementul industriei ospitalității rurale/ Management of Rural Hospitality Industry*
Bucureşti
engleză
IF
120
4
Biotehnologii
Biotehnologie și antreprenoriat/ Biotechnology and entrepreneurship*
Bucureşti
engleză
IF
120
200
Biotehnologie şi siguranţă alimentară*
Bucureşti
română
IF
120
Biotehnologii în industria farmaceutică*
Bucureşti
română
IF
120
Biotehnologii în protecţia mediului*
Bucureşti
română
IF
120
5
Ingineria produselor alimentare
Biosecuritatea produselor alimentare*
Bucureşti
română
IF
120
250
Controlul şi expertiza alimentelor ecologice, Halal şi Kosher*
Bucureşti
română
IF
120
Expertiza produselor agroalimentare*
Bucureşti
română
IF
120
Siguranța și biosecuritatea produselor alimentare/ Food safety and biosecurity*
Bucureşti
engleză
IF
120
Tehnologii speciale în industria alimentară*
Bucureşti
română
IF
120
6
Zootehnie
Antreprenoriat în producțiile animaliere*
Bucureşti
română
IF
120
75
7
Ingineria mediului
Geomatică pentru ingineria mediului*
Bucureşti
română
IF
120
175
Ingineria şi protecţia mediului în spaţiul rural*
Bucureşti
română
IF
120
Ingineria şi protecţia mediului în spaţiul rural*
Bucureşti
română
IFR
120
8
Inginerie și management
Managementul investiţiilor în ecosisteme*
Bucureşti
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
5. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Matematică
Algebră, geometrie și criptografie
Bucureşti
română
IF
120
350
Algebră, geometrie și criptografie/ Algebra, Geometry and Cryptography
Bucureşti
engleză
IF
120
Matematică didactică
Bucureşti
română
IF
120
Analiză matematică și aplicații
Bucureşti
română
IF
120
Probabilități și statistică în finanțe și științe
Bucureşti
română
IF
120
Studii avansate în matematică/ Advanced Studies in Matematics
Bucureşti
engleză
IF
120
2
Informatică
Inginerie software
Bucureşti
română
IF
120
400
Inteligenţă artificială
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme distribuite
Bucureşti
română
IF
120
Securitate și logică aplicată
Bucureşti
română
IF
120
Baze de date şi tehnologii software
Bucureşti
română
IF
120
Inteligenţă artificială/ Artificial Intelligence
Bucureşti
engleză
IF
120
Securitate și logică aplicată/ Security and Applied Logic
Bucureşti
engleză
IF
120
Știința datelor/ Data Science
Bucureşti
engleză
IF
120
Baze de date şi tehnologii software*
Bucureşti
română
IFR
120
Procesarea limbajului natural/ Natural language Processing**
Bucureşti
engleză
IF
120
3
Fizică
Fizica atomului, nucleului, particulelor elementare, astrofizică şi aplicaţii**
Bucureşti
română
IF
120
450
Fizica materialelor avansate şi nanostructuri**
Bucureşti
română
IF
120
Fizica materialelor avansate şi nanostructuri/ Physics of advanced materials and nanostructures**
Bucureşti
engleză
IF
120
Fizica mediului şi a polimerilor ecologici**
Bucureşti
română
IF
120
Fizică medicală**
Bucureşti
română
IF
120
Fizică teoretică şi computaţională**
Bucureşti
română
IF
120
Fizică teoretică şi computaţională/ Theoretical and Computational Physics**
Bucureşti
engleză
IF
120
Optică, laseri şi aplicaţii**
Bucureşti
română
IF
120
Surse de energie regenerabile şi alternative (interdisciplinar cu domeniul: Chimie)*
Bucureşti
română
IF
120
4
Chimie
Biomolecule**
Bucureşti
română
IF
120
200
Chimia materialelor avansate**
Bucureşti
engleză
IF
120
Chimia medicamentelor şi produselor cosmetice**
Bucureşti
română
IF
120
5
Geografie
Climatologie şi resurse de apă*
Bucureşti
română
IF
120
600
Dezvoltare teritorială inteligentă*
Bucureşti
română
IF
120
Geodemografie și vulnerabilități socio- teritoriale*
Bucureşti
română
IF
120
Geografie aplicată şi dezvoltare regională*
Bucureşti
română
IF
120
Geomorfologie şi cartografie cu elemente de cadastru*
Bucureşti
română
IF
120
Gestiunea spaţiului turistic şi servicii de ospitalitate*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul dezastrelor*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul resurselor şi activităţilor turistice*
Bucureşti
română
IF
120
Planificare teritorială şi managementul localităţilor urbane şi rurale*
Bucureşti
română
IF
120
Sisteme informaţionale geografice*
Bucureşti
română
IF
120
6
Ştiinţa mediului
Evaluarea integrată a stării mediului**
Bucureşti
română
IF
120
200
Managementul integrat al capitalului natural**
Bucureşti
română
IF
120
Politici de mediu pentru dezvoltarea durabilă**
Bucureşti
română
IF
120
Sustenabilitatea sistemelor socioecologice**/ Sustenability of SocioEcological Systems
Bucureşti
engleză
IF
120
7
Inginerie geologică
Evaluarea bazinelor de sedimentare şi a resurselor minerale
Bucureşti
română
IF
120
250
Geobiologie aplicată în conservarea patrimoniului natural şi cultural (interdisciplinar cu domeniul: Ştiinţa mediului)
Bucureşti
română
IF
120
Geofizică
Bucureşti
română
IF
120
Geofizică aplicată/ Applied geophysics
Bucureşti
engleză
IF
120
Inginerie geologică şi geotehnică ambientală
Bucureşti
română
IF
120
8
Biologie
Biologie medicală*
Bucureşti
română
IF
120
550
Biochimie clinică aplicată*
Bucureşti
română
IF
120
Bioinformatică medicală*
Bucureşti
română
IF
120
Laborator medical*
Bucureşti
română
IF
120
Biochimie şi biologie moleculară**
Bucureşti
română
IF
120
Bioinformatică aplicată în științele vieții/ Applied bioinformatics for life science**
Bucureşti
engleză
IF
120
Genetică aplicată și biotehnologie**
Bucureşti
română
IF
120
Microbiologie aplicată și imunologie**
Bucureşti
română
IF
120
Neurobiologie**
Bucureşti
română
IF
120
Biochimie aplicată şi biologie moleculară**/ Applied Biochemistry and Molecular Biology
Bucureşti
engleză
IF
120
9
Drept
Științe penale*
Bucureşti
română
IF
60
650
Carieră judiciară*
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul afacerilor*
Bucureşti
română
IF
60
Drept privat*
Bucureşti
română
IF
60
Drept fiscal*
Bucureşti
română
IF
60
Achizitii publice, concesiuni, parteneriat public-privat*
Bucureşti
română
IF
60
Arbitrajul international*
Bucureşti
engleză
IF
60
Drept internaţional public*
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul muncii, relaţii de muncă şi industriale**
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul Uniunii Europene**
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul urbanismului și al amenajării teritoriului*
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale *
Bucureşti
franceză
IF
60
Drept economic european*
Bucureşti
germană
IF
60
10
Ştiinţe administrative
Managementul achizițiilor publice*
Bucureşti
română
IF
120
400
Administrarea relaţiilor publice şi asistenţă managerială*
Bucureşti
română
IF
120
Administrarea şi dezvoltarea resurselor umane*
Bucureşti
română
IF
120
Administraţie publică şi eficienţa sistemului administrativ*
Bucureşti
română
IF
120
Administraţie şi politici publice în Uniunea Europeană*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul crizelor*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul informaţiei şi al documentelor*
Bucureşti
română
IF
120
11
Științe ale comunicării
Campanii de comunicare în publicitate şi relaţii publice*
Bucureşti
română
IF
120
780
Consultanţă şi expertiză în publicitate*
Bucureşti
română
IF
120
Comunicare și resurse umane*
Bucureşti
română
IF
120
Gestionarea informaţiei în societatea contemporană*
Bucureşti
română
IF
120
Jurnalism și comunicare politică*
Bucureşti
română
IF
120
Jurnalism tematic*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul instituţiilor mass-media*
Bucureşti
română
IF
120
Mass-media, dezvoltare, societate/ Medias, developpement, societe*
Bucureşti
franceză
IF
120
Publicitate și comunicare digitală/ Advertising and digital Communication*
Bucureşti
engleză
IF
120
Modele de comunicare şi relaţii publice*
Bucureşti
română
IF
120
Cercetare aplicativă în Științele comunicării**
Bucureşti
română
IF
120
Producţie multimedia şi audio-video*
Bucureşti
română
IF
120
Modă, publicitate, consum*
Bucureşti
română
IF
120
12
Sociologie
Cercetare sociologică avansată**
Bucureşti
română
IF
120
675
Managementul resurselor umane*
Bucureşti
română
IF
120
Antropologie, dezvoltare comunitară şi regională*
Bucureşti
română
IF
120
Cercetare în sociologie/ Research in sociology**
Bucureşti
engleză
IF
120
Devianţă socială şi criminalitate*
Bucureşti
română
IF
120
Politici publice şi management în administraţia publică*
Bucureşti
română
IF
120
Sociologia consumului şi marketing*
Bucureşti
română
IF
120
Sondaje de opinie, marketing şi publicitate*
Bucureşti
română
IF
120
Studii de securitate*
Bucureşti
română
IF
120
Management intercultural*/ Intercultural Management
Bucureşti
engleză
IF
120
Comunicare și studii interculturale*/ Communication and Intercultural Studies
Bucureşti
engleză
IF
120
13
Asistență socială
Consiliere în asistenţa socială*
Bucureşti
română
IF
120
375
Grupuri de risc şi servicii sociale de suport*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul serviciilor sociale şi de sănătate*
Bucureşti
română
IF
120
Prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri*
Bucureşti
română
IF
120
Probaţiune*
Bucureşti
română
IF
120
14
Relații internaționale și studii europene
Relaţii internaţionale
Bucureşti
română
IF
120
150
Studii europene
Bucureşti
română
IF
120
Tehnici diplomatice
Bucureşti
română
IF
120
Afaceri publice internaționale/ International Public Affairs
Bucureşti
engleză
IF
120
15
Ştiinţe politice
Politică comparată
Bucureşti
engleză
IF
120
225
Politică europeană şi românească
Bucureşti
română
IF
120
Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi
Bucureşti
franceză
IF
120
Politicile egalităţii de şanse în context românesc şi european
Bucureşti
română
IF
120
Politicile egalităţii de şanse în context românesc şi european
Bucureşti
română, franceză
IF
120
16
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor mici şi mijlocii*
Bucureşti
română
IF
120
250
Consultanţă în afaceri*
Bucureşti
română
IF
120
Consultanţă în afaceri/ Business consulting*
Bucureşti
engleză
IF
120
Economie comportamentală/ Behavioural economics (interdisciplinar cu domeniul: Psihologie)*
Bucureşti
engleză
IF
120
Administrarea afacerilor/ Business Administration (interdisciplinar cu domeniul: Sociologie)*
Bucureşti
engleză
IF
120
17
Marketing
Marketing strategic și managementul vânzărilor
Bucureşti
română
IF
120
50
18
Psihologie
Psihologie aplicată în domeniul securității naționale*
Bucureşti
română
IF
120
650
Psihologie educațională și consiliere psihologică*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologie clinică și psihoterapia copilului și familiei*
Bucureşti
română
IF
120
Psihodiagnoză, psihoterapie experienţială unificatoare (PEU) şi dezvoltare personală*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologia sănătăţii - cercetare clinică şi optimizare comportamentală*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologie clinică - evaluare şi intervenţie terapeutică*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologie organizațională și managementul resurselor umane*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologia traumei – evaluare clinică și intervenție terapeutică*
Bucureşti
română
IF
120
Sănătate ocupaţională şi performanţa resursei umane*
Bucureşti
română
IF
120
Psihoterapie focalizată pe emoții*
Bucureşti
română
IF
120
Terapii cognitiv-comportamentale*
Bucureşti
română
IF
120
19
Științe ale educației
Management educațional*
Bucureşti
română
IFR
120
1100
Management educațional*
Buzău
română
IF
120
Management educațional*
Focşani
română
IF
120
Masterat didactic în Biologie
Bucureşti
română
IF
120
Masterat didactic în Chimie
Bucureşti
română
IF
120
Masterat didactic în Istorie
Bucureşti
română
IF
120
Masterat didactic în Geografie
Bucureşti
română
IF
120
Masterat didactic în Fizică
Bucureşti
română
IF
120
Consiliere școlară și în carieră*
Bucureşti
română
IF
120
Didactici inovative în învățământul primar*
Bucureşti
română
IF
120
Educaţie timpurie (interdisciplinar cu domeniul: Psihologie)*
Bucureşti
română
IF
120
Formarea formatorilor*
Bucureşti
română
IF
120
Învățare, inovare și coaching în educație*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul şi evaluarea organizaţiilor şi programelor educaţionale*
Bucureşti
română
IF
120
Mentoratul în educație*
Bucureşti
română
IF
120
Pedagogii alternative şi arta teatrală în educaţie (interdisciplinar cu domeniul
Teatru şi artele spectacolului)*
Bucureşti
română
IF
120
Psihopedagogia şcolii incluzive*
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii informatice şi de comunicaţii în educaţie (interdisciplinar cu domeniul: Calculatoare şi tehnologia informaţiei)*
Bucureşti
română
IF
120
Terapia logopedică în procesele de comunicare*
Bucureşti
română
IF
120
Masterat didactic în Limbă și literatură (limba română, franceză, germană)
Bucureşti
română
IF
120
Masterat didactic în Filozofie
Bucureşti
română
IF
120
20
Filologie
Studii americane*
Bucureşti
engleză
IF
120
1000
Limba rusă aplicată. Tehnici de traducere*
Bucureşti
rusă
IF
120
Cultura şi limbajul organizaţiilor europene*
Bucureşti
română
IF
120
Cultură şi civilizaţie ebraică**
Bucureşti
română
IF
120
Didactici ale disciplinelor filologice*
Bucureşti
română
IF
120
Digitalizarea în științe umaniste/ Digital Humanities*
Bucureşti
engleză
IF
120
Etnologie, antropologie culturală şi folclor*
Bucureşti
română
IF
120
Masterat european pentru formarea interpreţilor de conferinţă*
Bucureşti
română
IF
120
Lingvistica limbii engleze. Metode şi aplicaţii*
Bucureşti
engleză
IF
120
Spaţiul islamic: societăţi, culturi, mentalităţi*
Bucureşti
română
IF
120
Strategii comunicaţionale interculturale - literare şi lingvistice*
Bucureşti
română
IF
120
Lingvistică teoretică și aplicată**
Bucureşti
română
IF
120
Studii culturale balcanice*
Bucureşti
română
IF
120
Studii culturale britanice*
Bucureşti
engleză
IF
120
Studii est-asiatice*
Bucureşti
română
IF
120
Studii franceze şi francofone*
Bucureşti
franceză
IF
120
Masterat de studii hispanice/ Master de estudios hispanicos*
Bucureşti
spaniolă
IF
120
Studii literare**
Bucureşti
română
IF
120
Teoria şi practica editării*
Bucureşti
română
IF
120
Traducere specializată şi studii terminologice*
Bucureşti
română
IF
120
Traducerea textului literar contemporan*
Bucureşti
engleză
IF
120
Traductologie latino-romanică*
Bucureşti
română
IF
120
21
Filosofie
Filosofie și gândire critică*
Bucureşti
română
IF
120
350
Etică aplicată în societate, afaceri şi organizaţii*
Bucureşti
română
IF
120
Filosofie analitică/ Analytic Philosophy**
Bucureşti
engleză
IF
120
Filosofie, politică și economie/ Philosophy, politics and economics*
Bucureşti
engleză
IF
120
Istoria şi circulaţia ideilor filosofice*
Bucureşti
română
IF
120
Științe cognitive (Mind the Brain!)/ Cognitive Science (Mind the Brain!)*
Bucureşti
engleză
IF
120
Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale*
Bucureşti
română
IF
120
22
Istorie
Experimente ale modernității
Bucureşti
română
IF
120
450
Interfeţe culturale în preistorie şi antichitate
Bucureşti
română
IF
120
Istoria artei şi filosofia culturii (interdisciplinar cu domeniul: Filosofie)
Bucureşti
română
IF
120
Istoria comunismului în România
Bucureşti
română
IF
120
Istoria ideilor, mentalităților și culturii de masă (sec. XIX - XXI)
Bucureşti
română
IF
120
Istoria şi practica relaţiilor internaţionale
Bucureşti
română
IF
120
Istorie digitală și informatizarea patrimoniului cultural
Bucureşti
română
IF
120
Istorie şi politică militară în România secolelor XIX - XXI
Bucureşti
română
IF
120
Istorie, resurse culturale și patrimoniu în societatea contemporană
Bucureşti
română
IF
120
Politică şi societate în secolul al XX-lea
Bucureşti
română
IF
120
Studii medievale (interdisciplinar cu domeniul: Filologie)
Bucureşti
română
IF
120
23
Teologie
Artă sacră în contemporaneitate
Bucureşti
română
IF
120
550
Asistenţa socială a bisericii
Bucureşti
română
IF
120
Comunicare biblică şi eclesială
Bucureşti
română
IF
120
Comunicare şi comuniune eclezială în spaţiul ortodox
Bucureşti
română
IF
120
Doctrină și cultură creștină
Bucureşti
română
IF
120
Exegeză şi ermineutică biblică
Bucureşti
română
IF
120
Istorie şi tradiţie creştină
Bucureşti
română
IF
120
Pastorație și viață liturgică
Bucureşti
română
IF
120
Patrimoniu creștin european
Bucureşti
română
IF
120
Studii religioase şi educaţie creştină
Bucureşti
română
IF
120
Teologia şi misiunea socială a bisericii
Bucureşti
română
IF
120
Teologie baptistă
Bucureşti
română
IF
120
Turism și patrimoniu religios
Bucureşti
română
IF
120
Managementul economic și administrarea unităților bisericești*
Bucureşti
română
IF
120
Spiritualitate creștină și viață sănătoasă*
Bucureşti
română
IF
120
24
Studii culturale
Cultură şi politică în context european şi internaţional*
Bucureşti
română
IF
120
205
Societate, multimedia, spectacol (SMS) (interdisciplinar cu domeniile: Arhitectură, Filologie)**
Bucureşti
română
IF
120
Studii culturale Slave: Rusia şi ţările slave din Europa Centrala şi de Est**
Bucureşti
română
IF
120
Studii religioase - Texte şi tradiţii (interdisciplinar cu domeniul: Filologie)**
Bucureşti
română
IF
120
Teoria şi practica imaginii (TPI) (interdisciplinar cu domeniile: Arhitectură,
Filologie)**
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
6. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Medicină
Biofizică medicală şi biotehnologie celulară
Bucureşti
română
IF
120
200
Cercetări şi intervenţii operaţionale în
managementul serviciilor medico-sociale şi al sănătăţii publice
Bucureşti
română
IF
120
Nutriţie şi siguranţă alimentară
Bucureşti
română
IF
90
7. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Drept
Drept antreprenorial
Bucureşti
română
IF
120
75
Dreptul european al afacerilor*
Bucureşti
română
IF
60
2
Ştiinţe administrative
Administraţie publică şi integrare europeană*
Bucureşti
română
IF
120
225
Administrație și management public*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul resurselor umane în sectorul public*
Bucureşti
română
IF
120
3
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor*
Bucureşti
engleză
IF
120
1075
Administrarea afacerilor comerciale*
Bucureşti
română
IF
120
Administrarea afacerilor în turism*
Bucureşti
română
IF
120
Antreprenoriat și administrarea afacerilor*
Bucureşti
franceză
IF
120
Antreprenoriat și administrarea afacerilor*
Bucureşti
germană
IF
120
Antreprenoriat şi administrarea afacerilor, în domeniul energiei*
Bucureşti
engleză
IF
120
Business*
Bucureşti
română
IF
120
Excelență în business și servicii/ Excellence in business and services*
Bucureşti
engleză
IF
120
Geopolitică şi afaceri*
Bucureşti
română
IF
120
Management și marketing în turism*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul calităţii, expertize şi protecţia consumatorului*
Bucureşti
română
IF
120
MBA Româno-Canadian*
Bucureşti
engleză
IF
120
MBA Româno-Francez INDE*
Bucureşti
engleză
IF
120
MBA Româno-Francez INDE*
Bucureşti
engleză
IFR
120
MBA Româno-German “Management antreprenorial”*
Bucureşti
germană
IF
120
Afaceri digitale și inovație*
Bucureşti
engleză
IF
120
Antreprenoriat /Entrepreneurship*
Bucureşti
engleză
IF
120
4
Cibernetică și statistică
Analiza afacerilor şi controlul performanţei întreprinderii*
Bucureşti
română
IF
120
225
Cibernetică şi economie cantitativă**
Bucureşti
română
IF
120
Statistică aplicată și data science**
Bucureşti
română
IF
120
5
Informatică economică
Baze de date-suport pentru afaceri*
Bucureşti
română
IF
120
375
E-Business*
Bucureşti
română
IF
120
Informatică economică**
Bucureşti
română
IF
120
Securitatea informatică*
Bucureşti
engleză
IF
120
Sisteme informatice pentru managementul resurselor şi proceselor economice*
Bucureşti
română
IF
120
6
Contabilitate
Analiză financiară şi evaluare*
Bucureşti
română
IF
120
650
Concepte şi practici de audit la nivel naţional şi internaţional*
Bucureşti
română
IF
120
Contabilitate internaţională*
Bucureşti
română
IF
120
Contabilitate, audit şi informatică de gestiune*
Bucureşti
română
IF
120
Contabilitate, audit şi informatică de gestiune/ Accounting, Audit and Management
Informatic System*
Bucureşti
engleză
IF
120
Contabilitate, control şi expertiză*
Bucureşti
română
IF
120
Contabilitatea şi fiscalitatea entităţilor economice*
Bucureşti
română
IF
120
Informatică de gestiune*
Bucureşti
română
IF
120
7
Economie
Comunicare în afaceri*
Bucureşti
română
IF
120
350
Dezvoltare durabilă a afacerilor și organizațiilor economice*
Bucureşti
română
IF
120
Economia şi administrarea afacerilor agroalimentare*
Bucureşti
română
IF
120
Economie ecologică*
Bucureşti
română
IF
120
Economie europeană**
Bucureşti
română
IF
120
Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regională*
Bucureşti
română
IF
120
8
Finanţe
Fiscalitate*
Bucureşti
română
IF
120
530
Bănci şi asigurări*
Bucureşti
română
IF
120
Finanțe aplicate/ Master of Applied Finance*
Bucureşti
engleză
IF
120
Finanţe corporative*
Bucureşti
română
IF
120
Finanţe şi bănci - DOFIN*
Bucureşti
română
IF
120
Management financiar şi investiţii*
Bucureşti
română
IF
120
9
Management
Managementul proiectelor*
Bucureşti
română
IF
120
750
Consultanţă în management şi dezvoltarea afacerilor*
Bucureşti
română
IF
120
Management şi marketing internaţional*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul afacerilor*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul afacerilor*
Piatra-Neamţ
română
IF
120
Managementul afacerilor/ Business Management*
Bucureşti
engleză
IF
120
Managementul afacerilor mici şi mijlocii*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul afacerilor mici şi mijlocii*
Deva
română
IF
120
Managementul afacerilor prin proiecte*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul resurselor umane*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul serviciilor de sănătate*
Bucureşti
română
IF
120
10
Marketing
Cercetare fundamentală de marketing**
Bucureşti
română
IF
120
730
Cercetări de marketing*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul marketingului*
Bucureşti
română
IF
120
Marketing internaţional*
Bucureşti
română
IF
120
Marketing online*
Bucureşti
română
IF
120
Marketing strategic*
Bucureşti
română
IF
120
Marketing și comunicare în afaceri*
Bucureşti
română
IF
120
Marketing şi dezvoltare durabilă*
Bucureşti
română
IF
120
Marketing şi management în servicii publice*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul relaţiilor cu clienţii/ Customer Relationship Management*
Bucureşti
engleză
IF
120
Relaţii publice în marketing*
Bucureşti
română
IF
120
11
Economie şi afaceri internaţionale
Comunicare în limba engleză pentru predare şi cercetare economică*
Bucureşti
engleză
IF
120
560
Diplomaţie în economia internaţională*
Bucureşti
română
IF
120
Economie internaţională şi afaceri europene*
Bucureşti
română
IF
120
Logistică internaţională*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul afacerilor internaționale*
Bucureşti
engleză
IF
120
Managementul riscului financiar internaţional*
Bucureşti
română
IF
120
Comerț exterior*
Bucureşti
română
IF
120
12
Științe ale educației
Master didactic în Economie
Bucureşti
română
IF
120
60
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
8. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Muzică
Educaţie muzicală contemporană şi culturi muzicale religioase**
Bucureşti
română
IF
120
250
Jazz și culturi muzicale pop**
Bucureşti
română
IF
120
Sinteză muzicologică**
Bucureşti
română
IF
120
Stil şi limbaj compoziţional**
Bucureşti
română
IF
120
Stilistică dirijorală**
Bucureşti
română
IF
120
Stilistică interpretativă instrumentală şi vocală**
Bucureşti
română
IF
120
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
9. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Arte vizuale
Artă murală și spațiul public*
Bucureşti
română
IF
120
270
Arte grafice*
Bucureşti
română
IF
120
Arte textile ambientale*
Bucureşti
română
IF
120
Ceramică - sticlă - metal*
Bucureşti
română
IF
120
Conservarea și restaurarea patrimoniului cultural*
Bucureşti
română
IF
120
Design de interior şi pentru spaţiul public*
Bucureşti
română
IF
120
Design de obiect şi comunicaţii vizuale*
Bucureşti
română
IF
120
Design de scenă și spectacol*
Bucureşti
română
IF
120
Educaţie prin arte vizuale*
Bucureşti
română
IF
120
Fotografie şi imagine dinamică*
Bucureşti
română
IF
120
Modă și costum vestimentar*
Bucureşti
română
IF
120
Pictură*
Bucureşti
română
IF
120
Sculptură*
Bucureşti
română
IF
120
Studii vizuale și curatoriale*
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
10. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ "I. L. CARAGIALE" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Teatru şi artele spectacolului
Art - terapie prin teatru și artele spectacolului
Bucureşti
română
IF
120
200
Arta actorului
Bucureşti
română
IF
120
Artă coregrafică
Bucureşti
română
IF
120
Arta regizorului de teatru
Bucureşti
română
IF
120
Arta scenografului
Bucureşti
română
IF
120
Coregrafie și performanță în dans
Bucureşti
română
IF
120
Pedagogie teatrală
Bucureşti
română
IF
120
Scriere dramatică
Bucureşti
română
IF
120
Teatrologie - Management şi marketing cultural
Bucureşti
română
IF
120
Teatru de animație
Bucureşti
română
IF
120
Tehnologii digitale în spectacolul contemporan
Bucureşti
română
IF
120
Design lumină şi sunet în artele spectacolului
Bucureşti
română
IF
120
2
Cinematografie şi media
Arta imaginii de film
Bucureşti
română
IF
120
150
Arta montajului de film
Bucureşti
română
IF
120
Arta montajului şi a sunetului de film
Bucureşti
română
IF
120
Arta regiei de film
Bucureşti
română
IF
120
Arta sunetului de film
Bucureşti
română
IF
120
Film de animaţie
Bucureşti
română
IF
120
Filmologie
Bucureşti
română
IF
120
Producţie de film
Bucureşti
română
IF
120
Scenaristică
Bucureşti
română
IF
120
Film documentar/ Documentary film
Bucureşti
engleză
IF
120
Tehnologii interactive pentru arte performative și media/ Interactive
technologies for performing and media arts
Bucureşti
engleză
IF
120
Design pentru noile media/ New media design
Bucureşti
engleză
IF
120
Arta designului de jocuri/ Art of Game Design
Bucureşti
engleză
IF
120
11. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
1
Domeniul de studii universitare de master
Știința sportului și educației fizice
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza ți
375
Performanţă în sport*
Bucureşti
română
IF
120
Educaţie fizică şi activităţi motrice de timp liber*
Bucureşti
română
IF
120
Management şi marketing în structurile, activităţile şi evenimentele sportive*
Bucureşti
română
IF
120
Nutriţie şi remodelare corporală*
Bucureşti
română
IF
120
Recuperare- reeducare motrică şi somato- funcţională*
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
12. ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Drept
Drept și guvernare europeană
Bucureşti
română
IF
120
75
Dreptul colectivităților locale
Bucureşti
română
IF
120
2
Ştiinţe administrative
Integritate publică și politici anticorupție
Bucureşti
română
IF
120
450
Managementul afacerilor publice
Bucureşti
română
IF
120
Managementul sectorului public
Bucureşti
română
IF
120
Managementul sectorului public
Bucureşti
română
IFR
120
Puterea executivă și administrația publică
Bucureşti
română
IF
120
Puterea executivă și administrația publică
Bucureşti
română
IFR
120
Spaţiul public european
Bucureşti
română
IF
120
Spaţiul public european
Bucureşti
română
IFR
120
Studii administrative europene
Bucureşti
română
IF
120
Studii administrative europene
Bucureşti
română
IFR
120
Managementul sectorului public/ Public
Bucureşti
engleză
IF
120
Sector Management
3
Științe ale comunicării
Comunicare audiovideo*
Bucureşti
română
IF
120
1275
Comunicare managerială şi resurse umane*
Bucureşti
română
IF
120
Comunicare managerială şi resurse umane*
Bucureşti
română
IFR
120
Leadership și comunicare politică*
Bucureşti
română
IF
120
Comunicare și relații publice*
Bucureşti
română
IF
120
Comunicare și relații publice*
Bucureşti
română
IFR
120
Management educaţional şi comunicare instituţională*
Bucureşti
română
IF
120
Management educaţional şi comunicare instituţională*
Bucureşti
română
IFR
120
Management şi comunicare în afaceri*
Bucureşti
română
IF
120
Management şi comunicare în afaceri*
Bucureşti
română
IFR
120
Managementul proiectelor*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul proiectelor*
Bucureşti
română
IFR
120
Publicitate*
Bucureşti
română
IF
120
Social media și marketing online*
Bucureşti
română
IF
120
Brand management şi comunicare corporativă*
Bucureşti
română
IF
120
Comunicare și afaceri europene/ Communication and EU aAfairs*
Bucureşti
engleză
IF
120
Comunicare şi publicitate/ Communication and Advertising*
Bucureşti
engleză
IF
120
Managementul proiectelor/ Project Management*
Bucureşti
engleză
IF
120
Marketing, publicitate şi relaţii publice/ Marketing, Advertising and Public Relations*
Bucureşti
engleză
IF
120
4
Sociologie
Antropologie
Bucureşti
română
IF
120
150
Sociologie aplicată: devianță și ordine socială
Bucureşti
română
IF
120
Studii fundamentale în sociologie
Bucureşti
română
IF
120
Studii vizuale şi societate
Bucureşti
română
IF
120
Studii Rome
Bucureşti
română
IF
120
5
Relații internaționale și studii europene
Masterat în studii latino - americane/ Latin American studies master
Bucureşti
engleză
IF
120
150
Masterat în studii latino - americane/ Master universitario de estudios latinos americanos
Bucureşti
spaniolă
IF
120
6
Ştiinţe politice
Analiza şi soluţionarea conflictelor
Bucureşti
română
IF
120
1180
Dezvoltare regională şi cooperare internaţională
Bucureşti
română, franceză
IF
120
Diplomaţie şi negocieri internaţionale
Bucureşti
română
IF
120
Evaluarea politicilor şi a programelor publice europene
Bucureşti
română
IF
120
Guvernare şi societate
Bucureşti
română
IF
120
Management şi guvernare
Bucureşti
română
IF
120
Modelul european: economia socială europeană
Bucureşti
română
IF
120
Politică şi economie europeană
Bucureşti
română
IF
120
Politică şi economie europeană
Bucureşti
română
IFR
120
Politici de dezvoltare locală şi regională
Bucureşti
română
IF
120
Politici publice şi integrare europeană
Bucureşti
română
IF
120
Politici publice şi integrare europeană
Bucureşti
română
IFR
120
Politici publice şi societate civilă
Bucureşti
română
IF
120
Politici, gen şi minorităţi
Bucureşti
română
IF
120
Relaţii internaţionale şi integrare europeană
Bucureşti
română
IF
120
Relaţii internaţionale şi integrare europeană
Bucureşti
română
IFR
120
Securitate şi diplomaţie/ Security and diplomacy
Bucureşti
engleză
IF
120
Ştiinţe politice
Bucureşti
română
IF
120
Studii aprofundate de relaţii internaţionale şi integrare europeană
Bucureşti
română
IF
120
Teorie şi analiză politică
Bucureşti
română
IF
120
Dezvoltare, cooperare internaţională şi ajutor
umanitar/ Development, International Cooperation and Humanitarian Aid
Bucureşti
engleză
IF
120
Masterat în politică și societate europeană/ European Politics and Society
Bucureşti
engleză
IF
120
Studii de mediu și dezvoltare durabilă/ Enviromental Studies and Sustainable
Development
Bucureşti
engleză
IF
120
Studii de muncă/ Labour Studies
Bucureşti
engleză
IF
120
Securitate și tehnologie/ Security and Technology*
Bucureşti
engleză
IF
120
7
Management
Antreprenoriat și management strategic*
Bucureşti
română
IF
120
150
Management și branding corporativ*
Bucureşti
română
IF
120
Management și inovare digitală/ Management and digital innovation*
Bucureşti
engleză
IF
120
Managementul programelor și investițiilor/ Programs and investments*
Bucureşti
engleză
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
13. UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Informatică
Programare avansată şi baze de date*
Alba Iulia
română
IF
120
50
2
Inginerie geodezică
Sisteme informaţionale cadastrale şi management imobiliar*
Alba Iulia
română
IF
120
50
3
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii
informaționale
Sisteme electronice inteligente avansate
Alba Iulia
română
IF
120
30
4
Ingineria mediului
Evaluarea, monitorizarea și auditul mediului
Alba Iulia
română
IF
120
50
5
Drept
Științe penale și criminalistică*
Alba Iulia
română
IF
60
120
Instituţii de drept privat*
Alba Iulia
română
IF
60
6
Ştiinţe administrative
Asistenţă managerială și administrativă*
Alba Iulia
română
IF
120
50
7
Sociologie
Dezvoltarea și managementul resurselor umane*
Alba Iulia
română
IF
120
75
8
Asistență socială
Proiectarea și managementul serviciilor sociale și de sănătate
Alba Iulia
română
IF
120
75
9
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în comerţ, turism şi servicii*
Alba Iulia
română
IF
120
100
Administrarea dezvoltării regionale durabile*
Alba Iulia
română
IF
120
Administrarea afacerilor/ Business Administration*
Alba Iulia
engleză
IF
120
10
Contabilitate
Sistemul informaţional contabil în asistarea deciziilor manageriale*
Alba Iulia
română
IF
120
110
Auditul şi controlul agenţilor economici*
Alba Iulia
română
IF
120
11
Finanţe
Bănci, asigurări și piețe financiare*
Alba Iulia
română
IF
120
50
Fiscalitate și management financiar*
Alba Iulia
română
IF
120
12
Marketing
Marketing şi promovarea vânzărilor*
Alba Iulia
română
IF
120
50
13
Științe ale educației
Management educațional*
Alba Iulia
română
IF
120
125
Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici*
Alba Iulia
română
IF
120
14
Filologie
Limbă, literatură şi cultură engleză în context
european/ English Language, Literature and Culture in the European Context**
Alba Iulia
engleză
IF
120
150
Literatură şi cultură românească în context european*
Alba Iulia
română
IF
120
15
Istorie
Cercetarea, conservarea și valorificarea
patrimoniului istoric*
Alba Iulia
română
IF
120
100
Identităţi regionale în Europa central- răsăriteană**
Alba Iulia
română
IF
120
16
Teologie
Mediere interculturală şi interreligioasă*
Alba Iulia
română
IF
120
100
Teologie comparată**
Alba Iulia
română
IF
120
17
Muzică
Muzică religioasă și folclor muzical*
Alba Iulia
română
IF
120
30
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
14. UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Matematică
Modelare matematică în știință și tehnologie*
Arad
engleză
IF
120
50
2
Informatică
Informatică aplicată în științe, tehnologie și economie*
Arad
română
IF
120
50
Studii avansate de informatică aplicată/ Advanced studies in Applied Computer Scince*
Arad
engleză
IF
120
3
Inginerie şi management în agricultură și
dezvoltare rurală
Inginerie și management în agribusiness
Arad
română
IF
120
50
4
Ingineria produselor alimentare
Managementul calităţii produselor alimentare**
Arad
română
IF
120
60
5
Ingineria sistemelor
Automatizări şi sisteme inteligente*
Arad
română
IF
120
50
6
Inginerie industrială
Productica sistemelor industriale*
Arad
română
IF
120
65
Ingineria și managementul calității*
Arad
română
IF
120
7
Ingineria mediului
Evaluarea şi controlul calităţii mediului**
Arad
română
IF
120
50
8
Inginerie și management
Ingineria și managementul sistemelor tehnice complexe
Arad
română
IF
120
60
9
Ştiinţe administrative
Administraţie publică în context european*
Arad
română
IF
120
50
10
Științe ale comunicării
Imagine mediatică și comunicare publică
Arad
română
IF
120
50
Comunicare managerială și resurse umane*
Arad
română
IF
120
11
Asistență socială
Servicii de asistenţă socială*
Arad
română
IF
120
50
12
Administrarea afacerilor
Antreprenoriat și administrarea afacerilor*
Arad
română
IF
120
50
13
Contabilitate
Expertiză contabilă și audit*
Arad
română
IF
120
50
14
Finanţe
Finanţe corporative*
Arad
română
IF
120
50
15
Management
Management şi finanţare în administraţia publică*
Arad
română
IF
120
100
Strategii şi politici de management*
Arad
română
IF
120
16
Psihologie
Consiliere și evaluare psihologică
Arad
română
IF
120
50
17
Științe ale educației
Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici*
Arad
română
IF
120
150
Pedagogie interactivă*
Arad
română
IF
120
Politici şi strategii ale formării competenţelor pentru cariera didactică*
Arad
română
IF
120
18
Filologie
Limbă şi literatură. Tendinţe actuale*
Arad
română
IF
120
100
Lingvistică aplicată - Perspective moderne în didactica limbii engleze / Applied Linguistics
- Modern Perspectives in ELT*
Arad
engleză
IF
120
19
Teologie
Credință și viață. Studii de teologie publică./ Faith and Life. Studies in Public Theology.*
Arad
engleză
IF
120
150
Doctrină și cultură creștină**
Arad
română
IF
120
Pastorație și viață liturgică*
Arad
română
IF
120
Teologie publică*
Arad
română
IF
120
20
Arte vizuale
Design și dezvoltare de produs*
Arad
română
IF
120
50
21
Știința sportului și educației fizice
Sport și performanță motrică*
Arad
română
IF
120
50
Activități motrice curriculare și extracurriculare*
Arad
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
15. UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Matematică
Matematică didactică
Bacău
română
IF
120
100
2
Informatică
Informatică aplicată în ştiinţe și tehnologie*
Bacău
română
IF
120
50
3
Inginerie chimică
Chimia moleculelor bioactive - obținere, valorificare, controlul și asigurarea calității*
Bacău
română
IF
120
50
4
Inginerie energetică
Echipamente şi tehnologii moderne în energetică*
Bacău
română
IF
120
30
5
Ingineria produselor
alimentare
Ştiinţa şi ingineria produselor alimentare
ecologice
Bacău
română
IF
120
100
6
Calculatoare și tehnologia informației
Tehnologia informației aplicată în industrie**
Bacău
română
IF
120
60
7
Inginerie mecanică
Managementul şi optimizarea echipamentelor de proces
Bacău
română
IF
120
100
8
Inginerie industrială
Managementul fabricației produselor industriale**
Bacău
română
IF
120
100
Strategii în asigurarea calităţii în industrie**
Bacău
română
IF
120
9
Mecatronică și robotică
Mecatronică avansată
Bacău
română
IF
120
50
10
Ingineria mediului
Echipamente pentru reabilitare şi tehnologii asistive (interdisciplinar cu domeniile: Inginerie mecanică, Inginerie industrială,
Mecatronică şi robotică)
Bacău
română
IF
120
150
Managementul protecţiei mediului în industrie
Bacău
română
IF
120
11
Inginerie și management
Managementul sistemelor industriale de producţie şi servicii
Bacău
română
IF
120
50
12
Biologie
Biologie medicală*
Bacău
română
IF
120
75
Valorificarea resurselor biologice şi protecţia mediului*
Bacău
română
IF
120
13
Științe ale comunicării
Comunicare în spațiul public
Bacău
română
IF
120
50
14
Administrarea afacerilor
Managementul și administrarea afacerilor mici și mijlocii
Bacău
română
IF
120
50
15
Contabilitate
Contabilitate, audit și expertiză contabilă*
Bacău
română
IF
120
50
16
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri
Bacău
română
IF
120
50
17
Științe ale educației
Strategii inovative în educație
Bacău
română
IF
120
60
18
Filologie
Cultură şi literatură română*
Bacău
română
IF
120
225
Limba engleză. Practici de comunicare*
Bacău
engleză
IF
120
Limba franceză. Practici de comunicare*
Bacău
franceză
IF
120
19
Știința sportului și educației fizice
Activităţi motrice curriculare şi de timp liber*
Bacău
română
IF
120
150
Kinetoterapia în educarea şi reeducarea funcţională*
Bacău
română
IF
120
Performanţă sportivă*
Bacău
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
16. UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Matematică
Structuri matematice fundamentale**
Brașov
română
IF
120
50
2
Informatică
Aplicaţii pentru telefonul mobil şi tehnologii internet în E-business*
Brașov
germană
IF
120
200
Tehnologii internet/ Internet technologies*
Brașov
engleză
IF
120
Tehnologii moderne în ingineria sistemelor soft*
Brașov
română
IF
120
3
Inginerie civilă și instalații
Modernizare energetică în mediul construit*
Brașov
română
IF
120
75
4
Inginerie electrică
Sisteme electrice avansate/ Advanced Electrical Systems**
Brașov
engleză
IF
120
60
5
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale
Securitate cibernetică/ Cyber Security*
Brașov
engleză
IF
120
80
Sisteme electronice și de comunicații integrate**
Brașov
română
IF
120
6
Ingineria autovehiculelor
Autovehiculul și mediul*
Brașov
română
IF
120
200
Autovehiculul și mediul*
Brașov
română
IFR
120
Autovehiculul și tehnologiile viitorului**
Brașov
română
IF
120
Securitate rutieră, transport și interacțiunea cu mediul**
Brașov
română
IF
120
Inginerie virtuală în proiectarea autovehiculelor*/ Virtual Engineering in Automotive Design
Brașov
engleză
IF
120
Sisteme de comandă și control pentru autovehicule*
Brașov
română
IF
120
7
Inginerie forestieră
Ecodesign de mobilier și restaurare*
Brașov
română
IF
120
60
Structuri avansate din lemn și tehnologii inovative**
Brașov
română
IF
120
8
Silvicultură
Management și sisteme tehnice în exploatări forestiere**
Brașov
română
IF
120
200
Managementul ecosistemelor forestiere**
Brașov
română
IF
120
Silvicultură multifuncțională/ Multiple Purpose Forestry**
Brașov
engleză
IF
120
Silvicultură europeană/ European Forestry****
Brașov
engleză
IF
120
9
Inginerie şi management în
agricultură și dezvoltare rurală
Management în ospitalitate și eco-agroturism
Brașov
română
IF
120
50
10
Ingineria produselor alimentare
Sisteme de procesare şi controlul calităţii produselor agroalimentare*
Brașov
română
IF
120
60
11
Ingineria sistemelor
Sisteme avansate în automatică și tehnologii informatice**
Brașov
română
IF
120
50
12
Inginerie mecanică
Ecobiotehnologii agricole și alimentare*
Brașov
română
IF
120
150
Metode practice integrate în ingineria
sistemelor de propulsie/ Practical integrated methods for propulsion systems*
Brașov
engleză
IF
120
Simulare şi testare în inginerie mecanică**
Brașov
română
IF
120
Simulare şi testare în ingineria mecanică**
Brașov
română
IFR
120
13
Inginerie industrială
Ingineria securității și sănătății în muncă**
Brașov
română
IF
120
325
Design de produs pentru dezvoltare durabilă și protecția mediului **
Brașov
română
IF
120
Ingineria fabricației inovative**
Brașov
română
IF
120
Ingineria proceselor de fabricație avansate*
Brașov
engleză
IF
120
Ingineria proceselor de fabricație avansate*
Brașov
română
IF
120
Ingineria sudării materialelor avansate**
Brașov
română
IF
120
Managementul calității**
Brașov
română
IF
120
14
Mecatronică și robotică
Sisteme mecatronice pentru industrie și medicină*
Brașov
română
IF
120
75
15
Ingineria materialelor
Ingineria şi managementul materialelor avansate**
Brașov
română
IF
120
50
16
Ingineria mediului
Management integrat de mediu*
Brașov
română
IF
120
60
17
Inginerie și management
Managementul afacerilor în industrie**
Brașov
română
IF
120
60
Managementul afacerilor industriale și antreprenoriat**
Brașov
engleză
IF
120
18
Medicină
Medicină tradițională chineză**
Brașov
engleză
IF
120
170
Managementul strategiilor preventive și politici de sănătate**
Brașov
română
IF
120
Managementul și strategiile îngrijirilor paliative**
Brașov
română
IF
120
19
Drept
Drept privat aprofundat*
Brașov
română
IF
120
200
Legislație europeană și carieră judiciară*
Brașov
română
IF
120
Sisteme și instituții de drept internațional și european*
Brașov
română
IF
120
Științe penale aprofundate*
Brașov
română
IF
120
20
Sociologie
Gestiunea campaniilor de imagine*
Brașov
română
IF
120
150
Gestiunea și dezvoltarea resursei umane*
Brașov
română
IF
120
21
Asistență socială
Asistență și dezvoltare comunitară*
Brașov
română
IF
120
75
22
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism*
Brașov
română
IF
120
50
23
Informatică economică
Sisteme informatice integrate pentru afaceri*
Brașov
română
IF
120
50
24
Contabilitate
Audit intern*
Brașov
română
IF
120
100
Politici contabile, audit și control de gestiune
*
Brașov
română
IF
120
25
Finanţe
Management financiar-bancar*
Brașov
română
IF
120
50
26
Management
Management și strategii de afaceri*
Brașov
română
IF
120
75
27
Marketing
Politici și strategii de marketing*
Brașov
română
IF
120
75
28
Economie şi afaceri internaţionale
Relaţii economice internaționale*
Brașov
română
IF
120
50
29
Psihologie
Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie*
Brașov
română
IF
120
150
Psihologia muncii, organizațională și resurse umane*
Brașov
română
IF
120
Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională*
Brașov
română
IF
120
30
Științe ale educației
Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici*
Brașov
română
IF
120
100
Formarea și managementul resurselor umane în educație*
Brașov
română
IF
120
31
Filologie
Cultură și discurs în spațiul anglo-american*
Brașov
engleză
IF
120
320
Cultură și discurs în spațiul anglo-american*
Brașov
engleză
IFR
120
Inovare culturală**
Brașov
română
IF
120
Limba și literatura română - identitate în multiculturalism*
Brașov
română
IF
120
Limba și literatura română - identitate în multiculturalism*
Brașov
română
IFR
120
Studii de limba și literatura română*
Brașov
română
IF
120
Studii de limbă și literatură germană din perspectivă interculturală*
Brașov
germană
IF
120
Studii lingvistice pentru comunicare interculturală**
Brașov
engleză
IF
120
Traducere și interpretariat din limba franceză în limba română*
Brașov
franceză, română
IF
120
Studii de limbă și de cultură franceză*
Brașov
franceză
IF
120
32
Muzică
Meloterapie*
Brașov
română
IF
120
75
Stil și performanță în interpretarea instrumentală și vocală*
Brașov
română
IF
120
Tehnica și arta muzicală din sec. al XX-lea*
Brașov
română
IF
120
33
Știința sportului și educației fizice
Educație fizică școlară și activități motrice de timp liber*
Brașov
română
IF
120
200
Profilaxie și recuperare motrică și somato- funcțională prin exercițiu fizic*
Brașov
română
IF
120
Diagnoză și prognoză psihomotrică**
Brașov
română
IF
120
Performanță sportivă și management în sport*
Brașov
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
****) Specializări evaluate de către Agenţia pentru Asigurarea Calității prin Acreditarea programelor de Studii din Germania AQAS
17. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Matematică
Matematică didactică
Baia Mare
română
IF
120
100
2
Informatică
Informatică şi inginerie software
Baia Mare
română
IF
120
50
3
Chimie
Chimie didactică
Baia Mare
română
IF
120
100
4
Ştiinţa mediului
Protecția și managementul mediului
Baia Mare
română
IF
120
50
5
Inginerie civilă și instalații
Construcţii durabile din beton
Cluj-Napoca
română
IF
120
450
Ingineria infrastructurii transporturilor
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ingineria instalaţiilor
Cluj-Napoca
română
IF
120
Inginerie geotehnică
Cluj-Napoca
română
IF
120
Inginerie structurală
Cluj-Napoca
română
IF
120
Proiectarea avansată a structurilor din lemn şi metal
Baia Mare
română
IF
120
Clădiri verzi
Cluj-Napoca
română
IF
120
6
Inginerie electrică
Inginerie şi management în domeniul electric
Baia Mare
română
IF
120
250
Sisteme de monitorizare şi control în inginerie electrică
Cluj-Napoca
română
IF
120
Sisteme şi structuri electrice avansate
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnici moderne de proiectare asistată de calculator în ingineria electrică
Cluj-Napoca
română
IF
120
7
Inginerie energetică
Inginerie şi management în domeniul energetic
Baia Mare
română
IF
120
150
Managementul sistemelor electroenergetice moderne
Cluj-Napoca
română
IF
120
8
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale
Circuite şi sisteme integrate
Cluj-Napoca
română
IF
120
300
Inginerie electronică
Cluj-Napoca
română
IF
120
Prelucrarea semnalelor şi imaginilor
Cluj-Napoca
franceză
IF
120
Sisteme integrate de comunicaţii cu aplicaţii speciale
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnologii multimedia
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnologii, sisteme și aplicații pentru eActivități
Cluj-Napoca
română
IF
120
Telecomunicaţii
Cluj-Napoca
română
IF
120
9
Ingineria autovehiculelor
Automobilul şi mediul
Cluj-Napoca
română
IF
120
100
Sisteme de management și control ale autovehiculelor
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnici avansate în ingineria autovehiculelor/ Advanced Tehniques in Automotive
Engineering**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
10
Ingineria transporturilor
Logistica și siguranța în transporturi**
Cluj-Napoca
română
IF
120
60
11
Ingineria produselor alimentare
Știința și siguranța alimentului*
Baia Mare
română
IF
120
30
12
Calculatoare și tehnologia informației
Inginerie software**
Cluj-Napoca
română
IF
120
300
Complemente de ştiinţa calculatoarelor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Inteligenţă şi viziune artificială**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Reţele de comunicaţii şi sisteme distribuite**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Securitatea informațiilor și sistemelor de calcul*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnologia informaţiei în economie**
Cluj-Napoca
română
IF
120
13
Ingineria sistemelor
Controlul avansat al proceselor**
Cluj-Napoca
română
IF
120
200
Informatică aplicată**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Informatică aplicată în ingineria sistemelor complexe**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ingineria conducerii avansate a fabricaţiei**
Cluj-Napoca
română
IF
120
14
Inginerie mecanică
Energii regenerabile
Cluj-Napoca
română
IF
120
300
Ingineria biosistemelor în agricultură şi industrie alimentară
Cluj-Napoca
română
IF
120
Inginerie de precizie şi managementul calităţii
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul energiei termice
Cluj-Napoca
română
IF
120
Fiabilitatea și mentenanța sistemelor mecanice**
Alba Iulia
română
IF
120
15
Inginerie industrială
Design industrial
Cluj-Napoca
română
IF
120
550
Ingineria şi managementul calităţii
Bistriţa
română
IF
120
Ingineria şi managementul calităţii
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în industrie
Satu Mare
română
IF
120
Ingineria sistemelor flexibile de fabricaţie
Baia Mare
română
IF
120
Inginerie virtuală şi fabricaţie competitivă
Cluj-Napoca
română
IF
120
Inginerie virtuală şi fabricaţie competitivă
Zalău
română
IF
120
Inginerie virtuală şi fabricaţie competitivă/ Virtual engineering for competitive manufacturing
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Procese de producţie inovative şi management tehnologic/ Innovative
Produktionsprozesse und Technologie- Management
Cluj-Napoca
germană
IF
120
Proiectare asistată de calculator a sistemelor de fabricaţie
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnologii avansate de fabricaţie
Alba Iulia
română
IF
120
16
Științe inginerești aplicate
Ştiinţe inginereşti aplicate în medicină
Cluj-Napoca
română
IF
120
50
Sisteme poligrafice sustenabile**
Cluj-Napoca
română
IF
120
17
Mecatronică și robotică
Ingineria sistemelor mecatronice
Cluj-Napoca
română
IF
120
150
Robotică
Bistriţa
română
IF
120
Robotică
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
18
Ingineria materialelor
Ingineria procesării materialelor prin procedee speciale
Baia Mare
română
IF
120
250
Ingineria şi managementul procesării avansate a materialelor
Cluj-Napoca
română
IF
120
Sudarea şi asigurarea calităţii materialelor
Cluj-Napoca
română
IF
120
Materiale și tehnologii avansate
Cluj-Napoca
română
IF
120
19
Ingineria mediului
Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului
Cluj-Napoca
română
IF
120
350
Evaluarea impactului şi riscului pentru mediu
Baia Mare
română
IF
120
Ingineria, dreptul şi economia dezvoltării durabile
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul integrat al resurselor naturale şi al deşeurilor
Cluj-Napoca
română
IF
120
Procedee avansate în protecţia mediului
Cluj-Napoca
română
IF
120
20
Inginerie și management
Antreprenoriat
Cluj-Napoca
română
IF
120
350
Management şi inginerie în afaceri
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul inovării şi dezvoltării tehnologiei
Baia Mare
română
IF
120
Managementul proiectelor şi evaluarea proprietăţii
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul sistemelor logistice
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul proiectelor tehnice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
21
Biologie
Biochimie aplicată
Baia Mare
română
IF
120
50
22
Asistență socială
Asistenţă şi incluziune socială a vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi
Baia Mare
română
IF
120
50
23
Administrarea afacerilor
Managementul afacerilor
Baia Mare
română
IF
120
50
24
Management
Managementul proiectelor europene
Baia Mare
română
IF
120
50
25
Științe ale educației
Construcție și inovare curriculară*
Baia Mare
română
IF
120
60
26
Filologie
Limba franceză în traduceri specializate
Baia Mare
română
IF
120
250
Limba română în context european (spaţiu, cultură, comunicare)
Baia Mare
română
IF
120
Literatura engleză pentru copii şi tineret
Baia Mare
română
IF
120
Literatura română şi modernismul european
Baia Mare
română
IF
120
27
Filosofie
Drepturile omului*
Baia Mare
română
IF
120
50
28
Teologie
Teologie creştină şi spiritualitate europeană
Baia Mare
română
IF
120
50
29
Studii culturale
Etnoturism/ Etnologia şi turismul cultural
Baia Mare
română
IF
120
150
30
Arte vizuale
Valorile plastice și reflexive ale imaginii în pictura contemporană
Baia Mare
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
18. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Inginerie geodezică
Sisteme de monitorizare și cadastru
Cluj-Napoca
română
IF
120
25
2
Agronomie
Agricultura, schimbări climatice şi siguranţă alimentară*
Cluj-Napoca
franceză
IF
120
300
Agricultură organică*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Dezvoltare rurală*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul resurselor naturale şi agroturistice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Protecție și expertizare fitosanitară*
Cluj-Napoca
română
IF
120
3
Horticultură
Biodiversitate şi bioconservare*
Cluj-Napoca
română
IF
120
350
Inginerie genetică în ameliorarea plantelor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul producţiei horticole în climat controlat*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Proiectarea, amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ştiinţe horticole*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnologia producerii şi valorificării vinurilor speciale şi a produselor derivate*
Cluj-Napoca
română
IF
120
4
Silvicultură
Gestionarea durabilă a biodiversității și resurselor forestiere*
Cluj-Napoca
română
IF
120
100
Managementul ecosistemelor forestiere*
Cluj-Napoca
română
IF
120
5
Inginerie şi management în agricultură și dezvoltare rurală
Agribusiness*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
100
Management în dezvoltare rurală și agroturism*
Cluj-Napoca
română
IF
120
6
Biotehnologii
Biotehnologii aplicate*
Cluj-Napoca
română
IF
120
50
Biotehnologii aplicate/ Applied Biotechnologies*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
7
Ingineria produselor alimentare
Siguranța alimentară și protecția consumatorului*
Cluj-Napoca
română
IF
120
150
Gastronomie, nutriție și dietetică alimentară*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Gastronomie, nutriție și dietetică alimentară/ Gastronomy, nutrition and dietetics*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Sisteme de procesare şi controlul calităţii produselor alimentare*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul calităţii alimentelor/ Food quality management*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
8
Zootehnie
Managementul calităţii produselor de origine animalieră*
Cluj-Napoca
română
IF
120
100
Managementul creşterii animalelor şi acvacultură*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ethology and human-animal interaction*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
9
Ingineria mediului
Protecţia sistemelor naturale şi antropice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
50
10
Biologie
Biologie aplicată*
Cluj-Napoca
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
19. UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Matematică
Matematică computaţională**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
200
Metode moderne în predarea matematicii*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Metode moderne în predarea matematicii*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Matematici avansate**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
2
Informatică
Analiza datelor și modelare**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
500
Baze de date**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Calcul de înaltă performanță și analiza volumelor mari de date**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Metode moderne în predarea informaticii*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Metode moderne în predarea informaticii*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Inginerie software**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Inteligenţă computaţională aplicată**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Programare bazată pe componente**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Proiectarea şi dezvoltarea aplicaţiilor Enterprise**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Sisteme distribuite în internet**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Sisteme informatice avansate: modelare, proiectare, dezvoltare**
Cluj-Napoca
germană și engleză
IF
120
Știința datelor în industrie și societate/Data science for industry and society*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
3
Fizică
Biofizică şi fizică medicală**
Cluj-Napoca
română
IF
120
150
Fizica corpului solid**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Fizică computaţională**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
4
Chimie
Chimie avansată**
Cluj-Napoca
română, engleză
IF
120
220
Chimie clinică**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Modelare moleculară în chimie şi biochimie/ Molecular Modeling in Chemistry and Biochemistry**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Tehnici moderne de sinteză în chimie**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Chimie criminalistică**
Cluj-Napoca
română
IF
120
5
Inginerie chimică
Chimia și ingineria nano- și biomaterialelor**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
210
Ingineria materialelor și protecția mediului**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ingineria proceselor organice și biochimice**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Inginerie chimică avansată de proces/ Advanced Process Chemical Engineering**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Inginerie chimică avansată de proces**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Procesarea şi controlul alimentelor (interdisciplinar cu domeniul: Chimie)**
Cluj-Napoca
română
IF
120
6
Geografie
Geomatică*
Cluj-Napoca
română
IF
120
475
Amenajare şi dezvoltare turistică*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Amenajare şi dezvoltare turistică*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Ecoturism şi dezvoltare durabilă*
Gheorgheni
maghiară
IF
120
Planificare şi dezvoltare regională*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Resurse şi riscuri în mediul hidroatmosferic*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Turism şi amenajarea teritoriului*
Sighetu- Marmaţiei
română
IF
120
Turism şi dezvoltare teritorială*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Turismul sportiv şi agrementul din perspectiva ecodezvoltării (interdisciplinar cu
domeniul: Ştiiniţa sportului şi educaţiei fizice)*
Bistriţa
română
IF
120
Analiză spațială și organizarea teritorială/
Spatial Analysis and Teritorial Organization**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
7
Geologie
Geologie aplicată**
Cluj-Napoca
română
IF
120
50
8
Ştiinţa mediului
Calitatea mediului şi surse energetice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
75
Evaluarea riscului şi securitatea mediului*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Gestiunea şi protecția mediului*
Cluj-Napoca
română
IF
120
9
Inginerie electrică
Sisteme electromecanice avansate*
Reşiţa
română
IF
120
30
10
Inginerie mecanică
Concepția și testarea sistemelor mecanice
Reşiţa
română
IF
120
60
Ingineria proiectării produselor*
Reşiţa
română
IF
120
Ingineria proiectării produselor/Product Design Engineering*
Reşiţa
engleză
IF
120
11
Ingineria mediului
Dezvoltare sustenabilă și managementul mediului/ Sustainable Development and Environmental Management*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
60
Ingineria valorificării deșeurilor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul dezastrelor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
12
Biologie
Biologie medicală*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
550
Biologie medicală*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Biotehnologie moleculară**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ecologie culturală**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ecologie sistemică şi conservare**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ecologie terestră şi acvatică**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Managementul ariilor protejate și a resurselor locale*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul calității în laboratoarele biomedicale*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul calității în laboratoarele biomedicale*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Ştiinţele nutriţiei*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ştiinţele nutriţiei*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
13
Drept
Științe penale și criminalistică**
Cluj-Napoca
română
IF
60
280
Drept privat al Uniunii Europene**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
60
Drept privat comparat/ Droit prive compare**
Cluj-Napoca
franceză
IF
60
Dreptul european şi dreptul naţional al afacerilor**
Cluj-Napoca
română
IF
60
Dreptul internațional și comparat al afacerilor/ International and comparative business law**
Cluj-Napoca
engleză
IF
60
Instituţii de drept privat**
Cluj-Napoca
română
IF
60
14
Ştiinţe administrative
Managementul resurselor umane în sectorul public*
Cluj-Napoca
română
IF
120
600
Administraţie publică*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Administraţie publică*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Administraţie publică*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Analiza și managementul conflictelor/ Conflict analysis and management*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Management și politici publice*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Managementul instituţiilor publice şi non- profit*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Managementul proiectelor și evaluarea programelor în sfera administraţiei publice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Politici de sănătate şi management sanitar*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Sănătate publică/ Master of public health*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Ştiinţă, tehnologie şi inovaţie în administraţia publică/ Science, technology and innovation
in public governance*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Administrație publică europeană*
Reşiţa
română
IF
120
15
Științe ale comunicării
Publicitate*
Cluj-Napoca
română
IF
120
650
Publicitate*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Comunicare mediatică - Media communication*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Management media*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Management media*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Producţie media*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Publicitate şi relaţii publice*
Cluj-Napoca
germană, engleză
IF
120
Relaţii publice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Relaţii publice*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Relații publice și publicitate/ Public relations and Advertising*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Studii media aplicate*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Ştiințele informării şi documentării*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnici avansate de comunicare*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Studii de media digitală și de jocuri/ Digital Media and Games Studies*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
16
Sociologie
Analiza datelor complexe*
Cluj-Napoca
română
IF
120
400
Antropologie aplicată**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Cercetare sociologică avansată**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Comunicare, societate şi mass media*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul resurselor umane și sociologia organizațiilor*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Managementul strategic al resurselor umane*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Sociologie aplicată în conducerea instituţiilor publice şi a ONG-urilor*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Sociologie aplicată în dezvoltarea locală*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
17
Asistență socială
Asistenţa socială pentru sănătate mentală*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
350
Asistenţa socială şi economie socială*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Asistenţa socială şi economie socială*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Consiliere şi asistenţă în serviciile sociale*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Gerontologie socială*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul serviciilor sociale*
Cluj-Napoca
română, engleză
IF
120
Masterat european în drepturile copiilor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul serviciilor de asistenţă socială*
Reşiţa
română
IF
120
Asistenţa socială în spaţiul justiţiei. Probaţiune şi mediere*
Cluj-Napoca
română
IF
120
18
Relații internaționale și studii europene
Afaceri europene şi management de programe*
Cluj-Napoca
română
IF
120
900
Comunicare internaţională*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Evaluarea dezvoltării regionale*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Evaluarea politicilor şi a programelor publice europene*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Guvernanţă europeană**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Istorie contemporană şi relaţii internaţionale**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Leadership și comunicare în organizațiile internaționale**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Management și negocieri internaționale și europene*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor/ International
Relations Foreign Policy and Crises Management**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Studii politice europene comparate**
Cluj-Napoca
franceză
IF
120
Studii transatlantice/ Transatlantic Studies**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Diplomaţie culturală şi relaţii internaţionale/ Cultural Diplomacy and International Relations**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
19
Ştiinţe politice
Managementul organizațiilor politice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
425
Dezvoltare internaţională/ International Development*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Proiectarea cercetării şi analiza datelor în ştiinţe sociale/ Research design and data Analysis in Social Sciences**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
20
Studii de securitate
Managementul securităţii în societatea contemporană*
Cluj-Napoca
română
IF
120
225
Managementul securităţii în societatea
contemporană*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Securitate, intelligence și competitivitate în organizații*
Cluj-Napoca
română
IF
120
21
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
450
Administrarea afacerilor*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Administrarea afacerilor în ospitalitate și turism internațional/ Business administration in international hospitality and tourism*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii*
Reşiţa
română
IF
120
Management hotelier*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Management hotelier*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Administrarea afacerilor internaţionale/ International Business Administration*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
22
Cibernetică și statistică
Econometrie şi statistică aplicată*
Cluj-Napoca
română
IF
120
100
Sisteme de asistare a deciziilor economice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
23
Informatică economică
E-Business*
Cluj-Napoca
română
IF
120
125
Modelarea afacerilor și calculul distribuit/ Business modeling and distributed computing*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Business analytics și managementul informațiilor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
24
Contabilitate
Auditul şi managementul financiar al fondurilor europene*
Cluj-Napoca
română
IF
120
425
Contabilitate și organizații/ Accounting and organizations**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Diagnostic şi evaluare*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Expertiză contabilă și audit*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Expertiză contabilă și audit*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Management contabil, audit şi control*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Management contabil, audit şi control*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Expertiză contabilă şi evaluarea firmei*
Reşiţa
română
IF
120
25
Economie
Agrobusiness*
Cluj-Napoca
română
IF
120
150
Dezvoltare regională durabilă*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Gestiunea şi evaluarea proiectelor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
26
Finanţe
Bănci şi pieţe de capital*
Cluj-Napoca
română
IF
120
200
Finanțe corporative-asigurări*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Fiscalitate*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Gestiune financiară corporativă*
Cluj-Napoca
maghiară, engleză
IF
120
27
Management
Managementul afacerilor*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
500
Managementul resurselor umane*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul resurselor umane*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
International business management*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Management performant*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul dezvoltării afacerilor*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Managementul dezvoltării afacerilor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul dezvoltării afacerilor*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Managementul dezvoltării afacerilor*
Sfântu Gheorghe
română
IF
120
28
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri*
Reşiţa
română
IF
120
250
Strategii şi politici de marketing*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Strategii şi politici de marketing*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Strategii şi politici de marketing*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Marketing digital*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
29
Economie şi afaceri internaţionale
Afaceri internaționale*
Cluj-Napoca
română
IF
120
100
Management internațional*
Cluj-Napoca
germană
IF
120
30
Psihologie
Consultanţă şi intervenţie psihologică*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
500
Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Consiliere şi intervenţii psihologice în dezvoltarea umană*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Psihologia resurselor umane şi sănătate organizaţională*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Psihologia sănătăţii publice și clinice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Psihologie judiciară*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnici psihologice pentru controlul comportamentului şi dezvoltarea potenţialului uman*
Cluj-Napoca
română
IF
120
31
Științe ale educației
Management educațional
Reşiţa
română
IF
120
630
Management educațional*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Consiliere şcolară şi asistenţă psihopedagogică*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Consiliere şcolară şi asistenţă psihopedagogică*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Designer instrucțional*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Didactica limbii şi literaturii germane, cultura şi civilizatia germană a Europei Centrale şi de Sud-Est*
Cluj-Napoca
germană
IF
120
Management curricular*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Management curricular*
Cluj-Napoca
română
IFR
120
Management, consiliere şi asistenţă psihopedagogică în instituţiile incluzive*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Metode şi practici alternative în învăţământul primar şi preşcolar*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Strategii de învățare eficientă*
Odorheiul Secuiesc
maghiară
IF
120
Terapia limbajului şi audiologie educaţională*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Masterat didactic în Biologie
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Masterat didactic în Biologie
Cluj-Napoca
română
IF
120
Masterat didactic în Chimie
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Masterat didactic în Chimie
Cluj-Napoca
română
IF
120
Masterat didactic în Informatică
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Masterat didactic în Informatică
Cluj-Napoca
română
IF
120
Masterat didactic în Economie
Cluj-Napoca
germană
IF
120
Masterat didactic în Economie
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Masterat didactic în Economie
Cluj-Napoca
română
IF
120
Masterat didactic în Istorie
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Masterat didactic în Istorie
Cluj-Napoca
română
IF
120
Masterat didactic în Teologie (Teologie greco-catolică)
Cluj-Napoca
română
IF
120
Masterat didactic în Matematică
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
32
Filologie
Comunicare multilingvă şi multiculturală*
Cluj-Napoca
română, italiană/ spaniolă/
franceză
IF
120
700
Direcţii actuale în lingvistică**
Cluj-Napoca
engleză, franceză
IF
120
Germanistica în context european**
Cluj-Napoca
germană
IF
120
Istoria imaginilor - istoria ideilor**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Limba română în context romanic**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Literatură şi civilizaţie - dialog intercultural în spaţiul francofon**
Cluj-Napoca
franceză
IF
120
Masterat european de interpretare de conferinţă*
Cluj-Napoca
română, două limbi moderne (engleză/ franceză/
germană/
IF
120
italiană/ spaniolă)
Masterat european de traductologie – terminologie*
Cluj-Napoca
română, două limbi moderne (engleză/ franceză/
germană/ spaniolă)
IF
120
Studii culturale britanice**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Studii de lingvistică şi literatură maghiară*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Studii irlandeze**
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Studii literare românești**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Româna ca limbă străină/nematernă*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Studii de lingvistică și literatură finlandeză *
Cluj-Napoca
finlandeză
IF
120
33
Filosofie
Filosofie antică şi medievală**
Cluj-Napoca
română
IF
120
150
Filosofie, cultură, comunicare**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Teorie critică şi studii multiculturale**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
34
Istorie
Arheologie şi studii clasice*
Cluj-Napoca
română
IF
120
200
Cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Istoria Europei de Sud-Est**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Istoria şi socio-antropologia epocii moderne**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Istorie, memorie, oralitate în secolul XX**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Societate, artă, identităţi în Europa Centrală. De la medieval la modernitate**
Cluj-Napoca
română
IF
120
35
Teologie
Arta sacră - Conservarea, restaurarea şi crearea bunurilor culturale*
Cluj-Napoca
română
IF
120
650
Consiliere pastorală*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Consiliere pastorală și asistență psihosocială*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Fundamente creştine ale identităţii europene*
Oradea
română
IF
120
Istoria religiilor. Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam)*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Mediere interculturală și interconfesională*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Teologie aplicată*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Teologie biblică*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Teologie pastorală în comunităţile ecleziale*
Blaj
română
IF
120
Teologie romano-catolică pastorală aplicată*
Alba Iulia
maghiară
IF
120
Teologie-educaţie**
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Bioetică-morală, etică şi deontologie*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Doctrină, hermeneutică și istorie bisericească
**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Pastorație și viață liturgică**
Cluj-Napoca
română
IF
120
36
Studii culturale
Cultură şi societate - tradiţie şi modernitate*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
50
Patrimoniu și turism cultural**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Studii iudaice**
Cluj-Napoca
română
IF
120
37
Teatru şi artele spectacolului
Artă teatrală*
Cluj-Napoca
română
IF
120
100
Teatru contemporan (actorie şi teatrologie)*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
Arte performative și film**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Management și antreprenoriat cultural*
Cluj-Napoca
română
IF
120
38
Cinematografie şi media
Arta scurtmetrajului*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
100
Arte digitale interactive/ Digital interactive arts*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Producție de film documentar/ Documentary filmmaking*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
39
Muzică
Muzică bisericească ecumenică
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
20
Artă muzicală în context contemporan*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
40
Știința sportului și educației fizice
Antrenament şi performanţă sportivă*
Cluj-Napoca
română
IF
120
230
Educație fizică și agrement în turism*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Kinetoterapie în afecţiunile aparatului locomotor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Managementul organizațiilor și activităților sportive*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Educație fizică școlară și activități extracurriculare*
Reşiţa
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
20. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "IULIU HAŢIEGANU" DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Medicină
Asistenţă medicală specializată în anestezie
Cluj-Napoca
română
IF
60
660
Asistenţă medicală specializată în terapie intensivă
Cluj-Napoca
română
IF
90
Biostatistică şi bioinformatică
Cluj-Napoca
română
IF
120
Cercetari avansate în investigaţia criminalistică şi în medicina legală
Cluj-Napoca
română
IF
120
Farmacologie clinică şi reguli de bună practică
Cluj-Napoca
română
IF
60
Malpraxisul în practica medicală
Cluj-Napoca
română
IF
60
Managementul bolnavului critic
Cluj-Napoca
română
IF
60
Medicină psihosomatică
Cluj-Napoca
română
IF
60
Optimizarea explorărilor imagistice morfologice şi funcţionale
Cluj-Napoca
română
IF
120
Tehnici şi metode de reabilitare a pacienţilor cu boli reumatologice
Cluj-Napoca
română
IF
120
Urmărirea nou născutului cu risc
Cluj-Napoca
română
IF
60
Bune practici în oncologie medicală
Cluj-Napoca
română
IF
120
Laborator medical
Cluj-Napoca
română
IF
120
Etică și metodologia cercetării în medicină**
Cluj-Napoca
română
IF
120
2
Medicină dentară
Medicină dentară judiciară
Cluj-Napoca
română
IF
120
50
3
Farmacie
Cosmetologie
Cluj-Napoca
română
IF
60
300
Farmacovigilența: Monitorizarea siguranței medicamentelor
Cluj-Napoca
română
IF
60
Nutriția și calitatea vieții
Cluj-Napoca
română
IF
120
Toxicologia medicamentului şi a mediului
Cluj-Napoca
română
IF
60
Industrie farmaceutică*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
21. ACADEMIA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Muzică
Artă muzicală*
Cluj-Napoca
română
IF
120
225
Artă muzicală/ Muzical Art*
Cluj-Napoca
engleză
IF
120
Artă muzicală/ Muzical Art*
Cluj-Napoca
engleză
IFR
120
Artele spectacolului muzical**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Artele spectacolului muzical/ Arts du spectacle musical**
Cluj-Napoca
franceză
IF
120
Compoziţie-Muzicologie-Dirijat**
Cluj-Napoca
română
IF
120
Interpretare muzicală**
Cluj-Napoca
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
22. UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Arte vizuale
Pictură*
Cluj-Napoca
română
IF
120
290
Sculptură*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Bandă desenată și desen animat*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Ceramică - sticlă*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Conservare şi restaurare*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Design*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Design textil*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Design vestimentar*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Foto - video*
Cluj-Napoca
română
IF
120
Grafică*
Cluj-Napoca
română
IF
120
2
Istoria și teoria artei
Practici curatoriale contemporane
Cluj-Napoca
română
IF
120
20
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
23. UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Matematică
Matematică școlară avansată*
Constanța
română
IF
120
50
2
Informatică
Medii virtuale multi-modale distribuite*
Constanța
română
IF
120
100
Securitate cibernetică și învățare automată/ Cyber Security and Machine Learning (CSML)*
Constanța
engleză
IF
120
3
Chimie
Chimie clinică*
Constanța
română
IF
120
50
Chimia şi managementul calităţii produselor de consum în relație cu mediul*
Constanța
română
IF
120
4
Inginerie chimică
Tehnologii şi management în prelucrarea petrolului*
Constanța
română
IF
120
60
Ingineria sistemelor cu surse energetice regenerabile*
Constanța
română
IF
120
5
Geografie
Geografie aplicată și evaluarea resurselor turistice
Constanța
română
IF
120
75
6
Ştiinţa mediului
Analiza şi evaluarea impactului de mediu*
Constanța
română
IF
120
50
7
Inginerie civilă și instalații
Ingineria structurilor de construcţii
Constanța
română
IF
120
250
Ingineria şi managementul proiectelor de construcții
Constanța
română
IF
120
8
Agronomie
Agricultură ecologică*
Constanța
română
IF
120
120
Controlul şi monitorizarea calității produselor agricole*
Constanța
română
IF
120
9
Inginerie mecanică
Optimizarea tehnologiilor portuare şi a funcţionării utilajelor
Constanța
română
IF
90
50
10
Inginerie industrială
Calitate şi certificare în construcţiile sudate
Constanța
română
IF
90
50
11
Arhitectură navală
Ingineria sistemelor şi echipamentelor navale avansate
Constanța
română
IF
120
50
12
Inginerie și management
Ingineria şi managementul sistemelor de producţie
Constanța
română
IF
90
100
13
Biologie
Conservarea biodiversității**
Constanța
română
IF
120
50
14
Medicină
Managementul instituţiilor şi al serviciilor medicale şi farmaceutice*
Constanța
română
IF
120
50
15
Drept
Științe penale*
Constanța
română
IF
60
200
Drept public*
Constanța
română
IF
60
Drept maritim*
Constanța
română
IF
120
Proceduri judiciare de drept privat și profesii juridice*
Constanța
română
IF
60
16
Ştiinţe administrative
Administraţie europeană. Instituţii şi politici publice*
Constanța
română
IF
120
100
Managementul instituţiilor publice*
Constanța
română
IF
120
17
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii*
Constanța
română
IF
120
200
Administrarea şi auditul proiectelor de afaceri*
Constanța
română
IF
120
Asigurarea calităţii în afaceri*
Constanța
română
IF
120
18
Științe ale comunicării
Relații publice și dezvoltare interculturală*
Constanța
română
IF
120
75
19
Contabilitate
Contabilitatea şi auditul afacerilor*
Constanța
română
IF
120
100
Tehnici contabile şi financiare pentru gestiunea afacerilor*
Constanța
română
IF
120
20
Finanţe
Finanţe corporative şi bănci
Constanța
română
IF
120
100
21
Management
Managementul organizațiilor publice și private
Constanța
română
IF
120
50
22
Economie şi afaceri internaţionale
Administrarea afacerilor internaţionale
Constanța
română
IF
120
150
23
Psihologie
Psihodiagnoza personalităţii*
Constanța
română
IF
120
60
24
Științe ale educației
Management educațional
Constanța
română
IF
120
400
Masterat didactic în Biologie
Constanța
română
IF
120
Masterat didactic în Științe inginerești aplicate
Constanța
română
IF
120
Masterat didactic în Psihologie
Constanța
română
IF
120
Masterat didactic în Administrarea afacerilor
Constanța
română
IF
120
25
Filologie
Comunicare şi discurs intercultural în spaţiul european*
Constanța
română
IF
120
250
Limbile moderne în dinamică plurilingvă**
Constanța
franceză și engleză
IF
120
Studii anglo-americane**
Constanța
engleză
IF
120
Studii de românistică*
Constanța
română
IF
120
26
Istorie
Antropologie şi istorie europeană*
Constanța
română
IF
120
80
Relaţii internaţionale în sec. XIX-XXI. Istorie şi diplomaţie*
Constanța
română
IF
120
27
Teologie
Pastorație și viață liturgică**
Constanța
română
IF
120
250
Exegeză biblică**
Constanța
română
IF
120
Managementul turismului religios**
Constanța
română
IF
120
Teologie - Studii juridico-canonice ale celor trei religii monoteiste (mozaică, creştină şi
islamică)**
Constanța
română
IF
120
Teologie ortodoxă. Strategii de comunicare**
Constanța
română
IF
120
28
Arte vizuale
Educaţia vizuală prin studiul peisajului şi figurii
Constanța
română
IF
120
50
29
Teatru şi artele spectacolului
Arta actorului de music hall
Constanța
română
IF
120
20
Arta actorului de film*
Constanța
română
IF
120
30
Muzică
Arta educaţiei muzicale
Constanța
română
IF
120
35
Arta spectacolului liric
Constanța
română
IF
120
31
Știința sportului și educației fizice
Performanţă în sport*
Constanța
română
IF
120
200
Educaţie fizică şi sport şcolar*
Constanța
română
IF
120
Kinetoterapie, recuperare şi reeducare motrică*
Constanța
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
24. UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ământ
Număr de credite de studiu
transferabile
Nr. max. stud.ce pot fi
școlarizați
1
Inginerie electrică
Sisteme electrice avansate*
Constanța
română
IF
120
125
Tehnici avansate de inginerie electromecanică*
Constanța
română
IF
120
2
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale
Circuite și sisteme integrate de comunicații
Constanța
română
IF
120
50
Circuite și sisteme integrate de comunicații/ Circuits and Integrated Systems for Communications**
Constanța
engleză
IF
120
Securitate cibernetică și managementul riscurilor*
Constanța
română
IF
120
3
Inginerie navală și navigație
Concepte moderne de inginerie mecanică navală
Constanța
română
IF
120
475
Inginerie avansată în industria offshore de petrol și gaze/ Advanced Engineering in the Oil and Gas Offshore Industry
Constanța
engleză
IF
120
Inginerie şi management în domeniul maritim şi portuar
Constanța
română
IF
90
Inginerie și management în operarea terminalelor și navelor maritime
Constanța
română
IF
120
Inginerie și management în transport maritim și multimodal
Constanța
română
IF
120
Management şi logistică în transporturi
Constanța
română
IF
120
Tehnologii şi management în industria offshore de petrol și gaze/ Offshore oil and
gas technology and management
Constanța
engleză
IF
120
Transport maritim
Constanța
română
IF
90
Inginerie marină/ Marine Engineering
Constanța
engleză
IF
120
4
Ingineria mediului
Ingineria și protecția mediului în industrie*
Constanța
română
IF
120
50
5
Inginerie și management
Managementul sistemelor integrate de transport*
Constanța
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
25. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Matematică
Matematici aplicate*
Craiova
română
IF
120
50
2
Informatică
Metode şi modele în inteligenţa artificială*
Craiova
română
IF
120
100
Tehnici avansate pentru prelucrarea
informației/ Advanced Techniques for Information Processing*
Craiova
engleză
IF
120
3
Fizică
Fizică aplicată/ Applied Physics**
Craiova
engleză
IF
120
60
Fizică teoretică/ Theoretical Physics**
Craiova
engleză
IF
120
4
Chimie
Chimia compușilor biologic activi*
Craiova
română
IF
120
75
5
Geografie
Turism și dezvoltare durabilă*
Craiova
română
IF
120
50
6
Ştiinţa mediului
Calitatea mediului*
Craiova
română
IF
120
75
7
Inginerie civilă și instalații
Reabilitarea clădirilor*
Craiova
română
IF
120
40
8
Inginerie electrică
Calitatea energiei şi compatibilitate
electromagnetică în sisteme electrice**
Craiova
română
IF
120
200
Inginerie electrică aplicată în protecţia şi managementul mediului**
Craiova
română
IF
120
Sisteme electromecanice complexe**
Craiova
română
IF
120
Sisteme electrice avansate/ Advanced Electrical Systems*
Craiova
engleză
IF
120
9
Inginerie energetică
Sisteme energetice informatizate*
Craiova
română
IF
120
60
10
Inginerie aerospațială
Sisteme complexe pentru inginerie aerospaţială**
Craiova
română
IF
120
30
11
Ingineria autovehiculelor
Proiectarea autovehiculelor moderne*
Craiova
română
IF
120
150
Optimizarea sistemelor de transport rutier*
Craiova
română
IF
120
Proiectare și fabricație în ingineria autovehiculelor/ Design and Manufacturing in Automotive Engineering*
Craiova
engleză
IF
120
12
Agronomie
Consultanţă şi management în agricultură*
Craiova
română
IF
120
150
Management în agroturism şi calitatea produselor agroalimentare*
Craiova
română
IF
120
Protecţia mediului în agricultură*
Craiova
română
IF
120
13
Horticultură
Expertizare viti-vinicolă*
Craiova
română
IF
120
100
Management și consultanță în horticultură și dezvoltare rurală*
Craiova
română
IF
120
14
Ingineria produselor alimentare
Siguranța alimentară și protecția consumatorului*
Craiova
română
IF
120
50
15
Calculatoare și tehnologia informației
Inginerie software**
Craiova
română
IF
120
150
Ingineria calculatoarelor şi comunicaţiilor**
Craiova
română
IF
120
Sisteme informatice pentru comerţ electronic/ Information Systems for e-Business**
Craiova
engleză
IF
120
16
Ingineria sistemelor
Sisteme automate încorporate**
Craiova
română
IF
120
100
Tehnologii informatice în ingineria sistemelor**
Craiova
română
IF
120
17
Inginerie mecanică
Modelare şi simulare în ingineria mecanică**
Craiova
română
IF
120
50
18
Inginerie industrială
Optimizarea proceselor şi echipamentelor tehnologice*
Craiova
română
IF
120
60
19
Mecatronică și robotică
Sisteme de conducere în robotică**
Craiova
română
IF
120
45
20
Ingineria materialelor
Materiale avansate*
Drobeta- Turnu Severin
română
IF
120
30
21
Ingineria mediului
Managementul ecologic al resurselor naturale*
Craiova
română
IF
120
100
Managementul mediului și energie durabilă*
Drobeta- Turnu Severin
română
IF
120
22
Inginerie și management
Managementul sistemelor logistice*
Drobeta- Turnu Severin
română
IF
120
150
Ingineria şi managementul calităţii*
Drobeta- Turnu Severin
română
IF
120
Managementul producţiei şi logisticii*
Craiova
română
IF
120
23
Biologie
Biodiversitatea şi conservarea ecosistemelor*
Craiova
română
IF
120
50
Evoluția ecosistemelor naturale și conservarea biodiversității*
Craiova
română
IF
120
24
Drept
Științe penale*
Craiova
română
IF
60
300
Dreptul afacerilor*
Craiova
română
IF
60
Drept privat*
Craiova
română
IF
60
Drept public*
Craiova
română
IF
60
Dreptul afacerilor/ Business Law*
Craiova
engleză
IF
60
Drepturile omului*
Craiova
română
IF
60
Drepturile omului/ Droits de l'homme*
Craiova
franceză
IF
60
25
Ştiinţe administrative
Administrație publică/ Public Administration*
Craiova
engleză
IF
120
150
Administrație publică*
Craiova
română
IF
120
26
Științe ale comunicării
Media online și imagine instituțională*
Craiova
română
IF
120
50
27
Sociologie
Dezvoltare regională și intervenție socială*
Craiova
română
IF
120
75
28
Ştiinţe politice
Securitate naţională şi euro-atlantică*
Craiova
română
IF
120
75
29
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii*
Drobeta- Turnu Severin
română
IF
120
100
Administrarea afacerilor/ Business Administration*
Craiova
engleză
IF
120
30
Informatică economică
Managementul afacerilor electronice*
Craiova
română
IF
120
50
31
Contabilitate
Audit și consultanță în afaceri*
Craiova
română
IF
120
150
Contabilitate şi raportări financiare conforme cu standardele internaţionale*
Craiova
română
IF
120
Management contabil, expertiză şi audit*
Drobeta- Turnu Severin
română
IF
120
32
Finanţe
Analiza şi evaluarea financiară a organizaţiilor*
Craiova
română
IF
120
150
Finanţe şi administrarea afacerilor*
Craiova
română
IF
120
Management financiar-bancar*
Craiova
română
IF
120
33
Management
Managementul afacerilor*
Craiova
română
IF
120
250
Managementul resurselor umane*
Craiova
română
IF
120
Managementul organizației*
Drobeta- Turnu Severin
română
IF
120
Managementul organizaţiilor publice*
Craiova
română
IF
120
34
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri*
Craiova
română
IF
120
60
35
Economie şi afaceri internaţionale
Economie şi administrarea afacerilor internaţionale/ International Economics and Business Administration*
Craiova
engleză
IF
120
150
Economie şi afaceri europene*
Craiova
română
IF
120
36
Științe ale educației
Management educațional*
Craiova
română
IF
120
200
Masterat didactic în Biologie
Craiova
română
IF
120
Masterat didactic în Chimie
Craiova
română
IF
120
Masterat didactic în Informatică
Craiova
română
IF
120
Masterat didactic în Calculatoare și Tehnologia Informației
Craiova
română
IF
120
Consiliere educațională și dezvoltarea carierei*
Drobeta- Turnu Severin
română
IF
120
37
Filologie
Limba engleză şi limba franceză – traducere şi terminologie juridică europeană*
Craiova
engleză, franceză,
română
IF
120
300
Perspective lingvistice și literare în spaţiul francofon**
Craiova
franceză
IF
120
Paradigme ale comunicării interculturale*
Craiova
română
IF
120
Studii de limba și literatura română**
Craiova
română
IF
120
Studii de limbă engleză și literaturi anglo- americane**
Craiova
engleză
IF
120
Traducere și terminologii în context european*
Craiova
engleză, franceză/
germană
IF
120
38
Filosofie
Filosofie aplicată în organizații și mediul de afaceri*
Craiova
română
IF
120
50
39
Istorie
Românii în istoria Europei*
Craiova
română
IF
120
50
40
Teologie
Teologie și cultură**
Craiova
română
IF
120
75
41
Arte vizuale
Conservare și restaurare
Craiova
română
IF
120
30
42
Teatru şi artele spectacolului
Management și antreprenoriat cultural*
Craiova
română
IF
120
50
Arta actorului*
Craiova
română
IF
120
43
Muzică
Artă muzicală românească contemporană*
Craiova
română
IF
120
25
44
Știința sportului și educației fizice
Activitate motrică extracurriculară şi curriculară*
Craiova
română
IF
120
200
Kinetoterapie în reeducarea neuromotorie*
Craiova
română
IF
120
Managementul organizațiilor și evenimentelor sportive*
Craiova
română
IF
120
Performanţă în sport*
Craiova
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
26. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Medicină
Dezvoltarea serviciilor de nursing comunitar
Craiova
română
IF
90
50
Managementul serviciilor de sănătate
Craiova
română
IF
60
2
Medicină dentară
Restaurări protetice cu sprijin implantar**
Craiova
română
IF
120
30
3
Farmacie
Farmacologie şi toxicologie
Craiova
română
IF
60
50
Laborator clinic și de analiza medicamentului
Craiova
română
IF
120
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
27. UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAŢI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Matematică
Matematică aplicată în științe*
Galați
română
IF
120
50
2
Chimie
Analiza și controlul produselor agrochimice, farmaceutice și cosmetice
Galați
română
IF
120
50
Analiza și controlul produselor agrochimice, farmaceutice și cosmetice/ Analysis and control of agrochemical, pharmaceutical and cosmetic products
Galați
engleză
IF
120
3
Ştiinţa mediului
Controlul şi expertizarea calităţii mediului
Galați
română
IF
120
100
4
Inginerie electrică
Electronică de putere şi sisteme avansate de conversie**
Galați
română
IF
120
90
Utilizarea eficientă a energiei şi surse regenerabile**
Galați
română
IF
120
5
Inginerie electronică, telecomunicații și
tehnologii informaționale
Sisteme electronice avansate
Galați
română
IF
120
50
6
Ingineria autovehiculelor
Concepte avansate în proiectarea și exploatarea autovehiculelor*
Galați
română
IF
120
30
7
Agronomie
Agricultură durabilă*
Brăila
română
IF
120
40
8
Inginerie şi management în agricultură și
dezvoltare rurală
Inginerie și management în alimentație publică și agroturism
Galați
română
IF
120
50
9
Biotehnologii
Biotehnologia resurselor naturale
Galați
română
IF
120
50
10
Ingineria produselor alimentare
Controlul, expertizarea şi siguranţa alimentelor*
Cahul
română
IF
120
120
Controlul, expertizarea şi siguranţa alimentelor*
Galați
română
IF
120
Nutriţie*
Galați
română
IF
120
Ştiinţa şi ingineria alimentelor*
Galați
română
IF
120
Ştiinţa şi ingineria bioresurselor acvatice*
Galați
română
IF
120
11
Calculatoare și
tehnologia informației
Tehnologii informatice avansate**
Galați
română
IF
120
60
12
Ingineria sistemelor
Sisteme informatice de conducere avansată**
Galați
română
IF
120
50
13
Inginerie mecanică
Dinamica mașinilor și echipamentelor tehnologice*
Brăila
română
IF
120
150
Modelare şi simulare în inginerie mecanică**
Galați
română
IF
120
Sisteme şi echipamente termice şi protecţia mediului**
Galați
română
IF
120
14
Inginerie industrială
Managementul calităţii în inginerie industrială**
Galați
română
IF
120
150
Proiectare și simulare în ingineria sudării**
Galați
română
IF
120
15
Arhitectură navală
Arhitectură navală/ Naval Arhitecture**
Galați
engleză
IF
120
60
16
Ingineria materialelor
Ingineria materialelor avansate*
Cahul
română
IF
120
120
Materiale avansate și tehnologii inovative**
Galați
română
IF
120
17
Ingineria mediului
Calitatea mediului şi dezvoltare durabilă**
Galați
română
IF
120
200
Dezvoltare durabilă şi securitate în industrie**
Galați
engleză
IF
120
Ingineria şi protecţia mediului*
Brăila
română
IF
120
Monitorizarea şi managementul mediului**
Galați
română
IF
120
18
Drept
Științe penale și criminalistică*
Chișinău
română
IF
120
200
Științe penale și criminalistică*
Galați
română
IF
60
Carieră judiciară*
Galați
română
IF
60
Combaterea criminalității informatice*
Galați
română
IF
120
Dreptul european al afacerilor*
Galați
română
IF
90
Relaţii internaţionale şi cooperare transfrontalieră (interdisciplinar cu domeniul: Științe administrative)*
Cahul
română
IF
120
19
Ştiinţe administrative
Administraţie publică şi integrare europeană*
Galați
română
IF
120
100
Guvernanță și cooperare transfrontalieră în administrația publică*
Galați
română
IF
120
20
Științe ale comunicării
Comunicare instituțională*
Chișinău
română
IF
120
150
Comunicare şi tehnici de producţie mass- media*
Galați
română
IF
120
Comunicare, multiculturalitate și multilingvism*
Comrat
română
IF
120
21
Administrarea afacerilor
Administrarea și dezvoltarea afacerilor în turism*
Galați
română
IF
120
50
22
Contabilitate
Contabilitate şi audit*
Galați
română
IF
120
50
23
Finanţe
Management financiar şi bancar*
Galați
română
IF
120
50
24
Management
Strategii şi politici manageriale*
Galați
română
IF
120
50
25
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri*
Galați
română
IF
120
50
26
Economie şi afaceri internaţionale
Administrarea afacerilor internaţionale euroregionale
Cahul
română
IF
120
100
27
Științe ale educației
Management educațional*
Galați
română
IF
120
75
28
Filologie
Discurs specializat. Terminologii. Traduceri*
Cahul
franceză
IF
120
420
Discurs specializat. Terminologii. Traduceri*
Galați
franceză
IF
120
Identitate, interculturalitate și multiculturalism în literatura română și europeană**
Galați
română
IF
120
Limba română - Identitate şi deschidere culturală*
Cahul
română
IF
120
Literatură română și dialog pluri-identitar - paradigme culturale contemporane*
Chișinău
română
IF
120
Literatură, film şi reprezentări culturale**
Galați
engleză
IF
120
Teoria şi practica textului*
Galați
română
IF
120
Traducere şi interpretariat*
Cahul
engleză
IF
120
Traducere şi interpretariat*
Galați
engleză
IF
120
Traducere și interpretariat*
Comrat
română, engleză
IF
120
Limbi moderne în dialog intercultural*
Chișinău
română,
rusă, engleză
IF
120
29
Istorie
Geopolitică și interferențe sociale și culturale
est-europene (interdisciplinar cu domeniile: Filosofie, Sociologie)*
Cahul
română
IF
120
150
Geopolitică şi interferenţe sociale și culturale est-europene (interdisciplinar cu domeniile
Filosofie, Sociologie)*
Galați
română
IF
120
30
Teologie
Spiritualitatea ortodoxă și asistență socială*
Galați
română
IF
120
50
31
Teatru şi artele spectacolului
Teatru și arte performative*
Galați
română
IF
120
25
32
Muzică
Teoria și practica spectacolului liric
Galați
română
IF
120
15
33
Știința sportului și educației fizice
Educaţie fizică şcolară şi management sportiv*
Galați
română
IF
120
200
Kinetoterapie la domiciliu*
Chișinău
română
IF
120
Kinetoterapie la domiciliu*
Galați
română
IF
120
Loisir-Fitness*
Cahul
română
IF
120
Loisir-Fitness*
Chișinău
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
28. UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GHEORGHE ASACHI" DIN IAŞI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Inginerie chimică
Produse farmaceutice şi cosmetice**
Iaşi
română
IF
120
250
Biomateriale polimerice şi bioresurse**
Iaşi
română
IF
120
Controlul şi procesarea alimentelor**
Iaşi
română
IF
120
Ecodesign în finisarea textilelor**
Iaşi
română
IF
120
Ingineria procedeelor nepoluante**
Iaşi
română
IF
120
2
Inginerie civilă și instalații
Antreprenoriat imobiliar**
Iaşi
română
IF
120
600
Evaluare şi administrare imobiliară**
Iaşi
română
IF
120
Evaluare şi dezvoltare imobiliară**
Iaşi
română
IF
120
Infrastructuri moderne pentru transporturi**
Iaşi
română
IF
120
Ingineria clădirilor**
Iaşi
română
IF
120
Inginerie geotehnică**
Iaşi
română
IF
120
Inginerie hidrotehnică**
Iaşi
română
IF
120
Inginerie structurală**
Iaşi
română
IF
120
Inginerie structurală/ Structural engineering**
Iaşi
engleză
IF
120
Instalaţii pentru construcţii**
Iaşi
română
IF
120
Management şi tehnologii speciale în construcţii**
Iaşi
română
IF
120
Materiale şi produse performante pentru construcţii**
Iaşi
română
IF
120
Modernizarea sistemelor hidrotehnice, hidroameliorative şi hidroedilitare**
Iaşi
română
IF
120
Reabilitarea şi creşterea siguranţei construcţiilor**
Iaşi
română
IF
120
3
Inginerie electrică
Sisteme electrice avansate**
Iaşi
română
IF
120
150
Conversia energiei şi controlul mişcării**
Iaşi
română
IF
120
Sisteme informatice de monitorizare a mediului**
Iaşi
română
IF
120
4
Inginerie energetică
Management, energie, mediu**
Iaşi
română
IF
120
100
Managementul sistemelor de energie**
Iaşi
română
IF
120
5
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale
Radiocomunicaţii digitale**
Iaşi
română
IF
120
300
Reţele de comunicaţii**
Iaşi
română
IF
120
Sisteme avansate în electronica aplicată**
Iaşi
română
IF
120
Sisteme de control în automobile/ Automotive electronic control system*
Iaşi
engleză
IF
120
Sisteme electronice inteligente şi informatică industrială**
Iaşi
română
IF
120
Tehnici moderne de prelucrare a semnalelor**
Iaşi
română
IF
120
Tehnologii informatice pentru
telecomunicații/ Information Technologies for Telecomunications*
Iaşi
engleză
IF
120
6
Inginerie geodezică
Geomatică şi cartografie**
Iaşi
română
IF
120
50
7
Ingineria autovehiculelor
Concepţia şi managementul proiectării automobilului*
Iaşi
română
IF
120
180
Siguranţa şi performanţele circulaţiei rutiere*
Iaşi
română
IF
120
Sistemica transporturilor autopropulsate*
Iaşi
română
IF
120
8
Calculatoare și tehnologia informației
Calculatoare încorporate**
Iaşi
română
IF
120
200
Sisteme distribuite şi tehnologii WEB**
Iaşi
română
IF
120
Sisteme distribuite şi tehnologii WEB/ Distributed systems and WEB technologies**
Iaşi
engleză
IF
120
Securitatea spațiului cybernetic**
Iaşi
română
IF
120
9
Ingineria sistemelor
Sisteme de control încorporate**
Iaşi
română
IF
120
120
Sisteme şi control automat/ Systems and control**
Iaşi
engleză
IF
120
10
Inginerie mecanică
Diagnoze şi expertize tehnice în ingineria mecanică**
Iaşi
română
IF
120
300
Maşini termice, frigotehnie şi climatizare**
Iaşi
română
IF
120
Mecanica fluidelor aplicată**
Iaşi
română
IF
120
Sisteme de transport pe calea ferată*
Iaşi
română
IF
120
Sisteme industriale pentru tehnologii moderne*
Iaşi
română
IF
120
Tehnici nepoluante în industria agroalimentară*
Iaşi
română
IF
120
11
Inginerie industrială
Asigurarea calităţii în domeniul textile – pielărie**
Iaşi
română
IF
120
500
Concepţia şi fabricaţia asistată de calculator**
Iaşi
română
IF
120
Dezvoltări în proiectarea produselor de încălţăminte şi marochinărie**
Iaşi
română
IF
120
Ingineria securității și sănătății în muncă*
Iaşi
română
IF
120
Managementul producției industriale**
Iaşi
română
IF
120
Proiectarea şi modelarea îmbrăcămintei**
Iaşi
română
IF
120
Sisteme inovative de producţie în confecţii**
Iaşi
română
IF
120
Sisteme micromecanice*
Iaşi
română
IF
120
Tehnologii avansate de fabricaţie*
Iaşi
română
IF
120
Tehnologii performante de tricotare**
Iaşi
română
IF
120
12
Mecatronică și robotică
Mecatronică avansată**
Iaşi
română
IF
120
100
Sisteme robotizate**
Iaşi
română
IF
120
13
Ingineria materialelor
Materiale avansate şi tehnici de analiză experimentală**
Iaşi
română
IF
120
70
Tehnici avansate în ingineria procesării materialelor*
Iaşi
română
IF
120
14
Ingineria mediului
Ingineria şi managementul factorilor de mediu**
Iaşi
română
IF
120
200
Managementul mediului**
Iaşi
română
IF
120
Managementul mediului şi energie durabilă/ Environmental management and sustainable
energy**
Iaşi
engleză
IF
120
Managementul, tratarea şi valorificarea deşeurilor**
Iaşi
română
IF
120
15
Inginerie și management
Antreprenoriat industrial*
Iaşi
română
IF
120
350
Inginerie şi management în contextul globalizării**
Iaşi
română
IF
120
Inginerie şi management în producţia de bunuri şi servicii**
Iaşi
română
IF
120
Inovare şi antreprenoriat**
Iaşi
română
IF
120
Management și administrarea afacerilor**
Iaşi
română
IF
120
Managementul proiectelor europene în domeniul ingineriei*
Iaşi
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
29. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAŞI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Agronomie
Analiză și diagnoză în agricultură*
Iaşi
română
IF
120
200
Managementul și conservarea solurilor*
Iaşi
română
IF
120
Producerea de sămânţă şi material de plantat*
Iaşi
română
IF
120
Tehnologii agricole moderne*
Iaşi
română
IF
120
Tehnologii de agricultură ecologică*
Iaşi
română
IF
120
2
Horticultură
Amenajări peisagistice urbane şi teritoriale*
Iaşi
română
IF
120
250
Horticultură ecologică*
Iaşi
română
IF
120
Producerea seminţelor şi materialului săditor horticol*
Iaşi
română
IF
120
Protecția plantelor*
Iaşi
română
IF
120
Tehnologia şi controlul calităţii băuturilor*
Iaşi
română
IF
120
3
Inginerie şi management în agricultură și dezvoltare rurală
Administrarea afacerilor agricole*
Iaşi
română
IF
120
200
Management în alimentaţie publică şi agroturism*
Iaşi
română
IF
120
Management și audit în agricultură*
Iaşi
română
IF
120
Managementul dezvoltării rurale*
Iaşi
română
IF
120
4
Ingineria produselor alimentare
Expertiză pe filiera produselor alimentare*
Iaşi
română
IF
120
150
Siguranța alimentară și protecția consumatorului*
Iaşi
română
IF
120
Sisteme avansate de procesare și controlul calității produselor agro-alimentare*
Iaşi
română
IF
120
5
Zootehnie
Managementul calităţii şi siguranţei alimentelor*
Iaşi
română
IF
120
250
Managementul exploataţiilor în acvacultură*
Iaşi
română
IF
120
Managementul producţiilor animale*
Iaşi
română
IF
120
Nutriţia şi alimentaţia animalelor*
Iaşi
română
IF
120
Reproducţie şi ameliorare genetică*
Iaşi
română
IF
120
6
Biologie
Evaluarea și conservatea biodiversității
Iaşi
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
30. UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţă
mânt
Număr de credite de studiu
transferabile
Nr. max. stud.ce pot fi
școlarizați
1
Matematică
Matematici aplicate*
Iaşi
română
IF
120
150
Master de cercetare în matematică**
Iaşi
română
IF
120
Matematici fundamentale pentru învățământ*
Iaşi
română
IF
120
Matematici fundamentale pentru învățământ*
Focșani
română
IFR
120
Matematici fundamentale pentru învățământ și cercetare*
Iaşi
română
IF
120
Matematici aplicate/ Applied Mathematics*
Iaşi
engleză
IF
120
2
Informatică
Ingineria sistemelor software/ Software Engineering*
Iaşi
engleză
IF
120
450
Lingvistică computaţională/ Computational Linguistics*
Iaşi
engleză
IF
120
Optimizare computaţională/ Computational Optimisation*
Iaşi
engleză
IF
120
Securitatea informaţiei/ Information Security*
Iaşi
engleză
IF
120
Sisteme distribuite/ Distributed Systems*
Iaşi
engleză
IF
120
Studii avansate în informatică/ Advanced Studies in Computer Science**
Iaşi
engleză
IF
120
Inteligență artificială și optimizare*
Iaşi
engleză
IF
120
3
Fizică
Biofizică şi fizică medicală/ Biophysics and Medical Physics*
Iaşi
engleză
IF
120
350
Fizică aplicată în tehnologiile informației și comunicații*
Bălți
română
IF
120
Metode fizice aplicate în kintetoterapie şi recuperare medicală*
Iaşi
română
IF
120
Ştiinţe (interdisciplinar cu domeniile: Chimie, Biologie)*
Iaşi
română
IF
120
Fizică pentru tehnologii avansate/ Physics for advanced technologies**
Iaşi
engleză
IF
120
Optică și optometrie*
Iaşi
română
IF
120
Fizică medicală aplicată*
Iaşi
română
IF
120
4
Chimie
Chimia mediului şi siguranţă alimentară*
Iaşi
română
IF
120
225
Chimia produselor cosmetice şi farmaceutice*
Iaşi
română
IF
120
Chimie clinică*
Iaşi
română
IF
120
Studii avansate în chimie**
Iaşi
engleză
IF
120
5
Geografie
Geomatică*
Iaşi
română
IF
120
220
Riscuri naturale şi amenajarea teritoriului*
Iaşi
română
IF
120
Turism şi dezvoltare regională*
Iaşi
română
IF
120
Turism şi dezvoltare regională/ Tourisme et developpement regional*
Iaşi
franceză
IF
120
6
Geologie
Geochimia mediului*
Iaşi
română
IF
120
50
7
Ştiinţa mediului
Consiliere de mediu*
Iaşi
română
IF
120
150
Mediul actual şi dezvoltare durabilă*
Iaşi
română
IF
120
Eco-antreprenoriat*
Iaşi
română
IF
120
8
Inginerie geologică
Geologie de sondă
Iaşi
română
IF
120
50
9
Biologie
Biotehnologii microbiene şi celulare*
Iaşi
română
IF
120
225
Conservarea biodiversității*
Iaşi
română
IF
120
Genetică moleculară*
Iaşi
română
IF
120
Laborator medical*
Iaşi
română
IF
120
10
Drept
Științe penale*
Iaşi
română
IF
60
225
Carieră judiciară*
Iaşi
română
IF
60
Criminalistică*
Iaşi
română
IF
60
Drept european*
Bălți
română
IF
120
Drept european*
Iaşi
română
IF
120
Dreptul afacerilor*
Iaşi
română
IF
60
Jurisdicții speciale*
Iaşi
română
IF
60
Drept și ordine publică*
Focșani
română
IF
120
11
Ştiinţe administrative
Administraţie publică*
Iaşi
română
IF
120
75
12
Științe ale comunicării
Relații publice și publicitate*
Iaşi
română
IF
120
75
13
Sociologie
Securitate comunitară şi controlul violenţei
Iaşi
română
IF
120
75
Sociologia organizațiilor și a resurselor umane*
Iaşi
română
IF
120
14
Asistență socială
Familia şi managementul resurselor familiale
Iaşi
română
IF
120
300
Probaţiune, mediere şi asistenţa sociala a victimelor infracţiunilor
Iaşi
română
IF
120
Supervizare şi planificare socială
Iaşi
română
IF
120
Starea de bine pe tot parcursul vieții și îmbătrânire sănătoasă / Lifelong well-being and healthy ageing*
Iaşi
engleză
IF
120
15
Relații
internaționale și studii europene
Studii europene și vecinătatea estică a UE
Iaşi
engleză
IF
120
75
16
Ştiinţe politice
Politici publice şi management instituţional*
Iaşi
română
IF
120
150
Studii de dezvoltare internaţională/ Studies International Development*
Iaşi
engleză
IF
120
17
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor*
Iaşi
română
IF
120
275
Administrarea afacerilor*
Iaşi
română
IFR
120
Managementul proiectelor*
Iaşi
română
IF
120
Managementul proiectelor*
Iaşi
română
IFR
120
Management în turism*
Bălți
română
IF
120
Management turistic şi hotelier*
Iaşi
română
IF
120
18
Cibernetică și statistică
Data mining*
Iaşi
română
IF
120
75
Statistică şi actuariat în asigurari şi sănatate*
Iaşi
română
IF
120
19
Informatică economică
Dezvoltare software și sisteme informatice de afaceri/ Software Development and Business
Information Systems*
Iaşi
engleză
IF
120
125
Sisteme informaţionale pentru afaceri*
Iaşi
română
IF
120
20
Contabilitate
Contabilitate, diagnostic, evaluare*
Iaşi
română
IF
120
225
Contabilitate, expertiză si audit*
Iaşi
română
IF
120
Contabilitatea afacerilor*
Iaşi
română
IF
120
Contabilitatea afacerilor*
Iaşi
română
IFR
120
21
Economie
Economia şi dreptul afacerilor (interdisciplinar cu domeniul: Drept)*
Iaşi
română
IF
120
75
22
Finanţe
Bănci și piețe financiare*
Iaşi
română
IF
120
200
Finanţe - asigurări*
Iaşi
română
IF
120
Finanţe şi managementul riscului*
Iaşi
engleză
IF
120
23
Management
Managementul resurselor umane*
Iaşi
română
IF
120
325
Managementul resurselor umane*
Iaşi
română
IFR
120
Achiziţii, distribuţie, logistică*
Iaşi
română
IF
120
Managementul organizaţiilor*
Iaşi
română
IF
120
Managementul strategic al resurselor umane în Europa/ Strategic human resources
management in Europe*
Iaşi
engleză
IF
120
Managementul şi dezvoltarea resurselor umane*
Iaşi
română
IF
120
24
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri*
Iaşi
română
IF
120
225
Analiză şi strategie de marketing*
Iaşi
română
IF
120
Negocieri - relaţii publice*
Iaşi
română
IF
120
25
Economie şi afaceri internaţionale
Afaceri internaţionale şi strategii interculturale*
Iaşi
română
IF
120
375
Dezvoltare regională (interdisciplinar cu domeniile: Geografie, Finanţe,
Administrarea afacerilor, Ştiinţe administrative)*
Iaşi
română
IF
120
Economie și afaceri internaționale*
Iaşi
română
IF
120
Studii europene (interdisciplinar cu domeniile: Ştiinţe administrative, Ştiinţe
politice, Drept)*
Iaşi
română
IF
120
Studii europene (interdisciplinar cu domeniile: Ştiinţe administrative, Ştiinţe
politice, Drept)*
Iaşi
română
IFR
120
26
Psihologie
Evaluarea, formarea şi consilierea psihologică a personalului*
Iaşi
română
IF
120
225
Psihologie clinică și psihoterapie*
Iaşi
română
IF
120
Psihologie educaţională şi consiliere*
Iaşi
română
IF
120
Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie*
Iaşi
română
IF
120
Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie*
Focșani
română
IF
120
27
Științe ale educației
Diagnoză şi intervenţie la persoanele cu cerinţe speciale*
Iaşi
română
IF
120
300
Didactici aplicate pentru învatamantul primar*
Iaşi
română
IF
120
Educaţie timpurie*
Iaşi
română
IF
120
Politici şi management în educaţie*
Iaşi
română
IF
120
Masterat didactic în Biologie
Iaşi
română
IF
120
Masterat didactic în Geografie
Iaşi
română
IF
120
Masterat didactic în Teologie (Teologie ortodoxă)
Iaşi
română
IF
120
Masterat didactic în Fizică
Iaşi
română
IF
120
Masterat didactic în Educație fizică și sport
Iaşi
română
IF
120
28
Filologie
Cultură germană în context european*
Iaşi
germană
IF
120
675
Lingvistică franceză aplicată*
Iaşi
franceză
IF
120
Limbi, literaturi şi civilizaţii străine*
Iaşi
română, italiană/ spaniolă/
rusă
IF
120
Lingvistică aplicată - Limba engleză ca limbă străină*
Iaşi
engleză
IF
120
Lingvistică generală şi românească*
Iaşi
română
IF
120
Literatura română şi hermeneutică literară*
Iaşi
română
IF
120
Literatură universală şi comparată*
Iaşi
română
IF
120
Studii americane*
Iaşi
engleză
IF
120
Studii francofone*
Iaşi
franceză
IF
120
Traducere şi terminologie*
Iaşi
română, engleză,
IF
120
franceză
Retorica discursului științific, literar, jurnalistic, publicitar și electoral*
Botoșani
română
IF
120
29
Filosofie
Filosofie aplicată şi management cultural*
Iaşi
română
IF
120
50
30
Istorie
Arheologie, civilizație şi artă antică*
Iaşi
română
IF
120
300
Arhivistică*
Iaşi
română
IF
120
Instituţii şi ideologii ale puterii în Europa*
Iaşi
română
IF
120
Patrimoniu și turism cultural*
Iaşi
română
IF
120
Relaţii, instituţii şi organizaţii internaţionale*
Iaşi
română
IF
120
31
Teologie
Artă sacră în patrimoniul cultural
Iaşi
română
IF
120
350
Familia creștină contemporană
Iaşi
română
IF
120
Misiune și slujire pastorală
Iaşi
română
IF
120
Teologie romano-catolică practică și misionară
Iaşi
română
IF
120
Teoria şi practica formarii religioase
Iaşi
română
IF
120
Comunicare și consiliere psihologică și spirituală (interdisciplinar cu Filosofie, Psihologie și Științe ale educației)
Iaşi
română
IF
120
32
Știința sportului și educației fizice
Activităţi sportive de timp liber şi sporturi extreme*
Iaşi
română
IF
120
200
Educație fizică și sportivă școlară*
Iaşi
română
IF
120
Fitness şi estetică corporală*
Iaşi
română
IF
120
Kinetoterapia în traumatologia sportivă*
Chișinău
română
IF
120
Kinetoterapia în traumatologia sportivă*
Iaşi
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
31. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GRIGORE T. POPA" DIN IAŞI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza ți
1
Științe inginerești aplicate
Bioinginerie clinică*
Iaşi
română
IF
120
90
Biotehnologii medicale și biomateriale avansate*
Iaşi
română
IF
120
Inginerie biomedicală/ Biomedical engineering*
Iaşi
engleză
IF
120
2
Medicină
Bioingineria reabilitării*
Iaşi
română
IF
120
130
Managementul serviciilor de sănătate în domeniul medico-farmaceutic*
Iaşi
română
IF
120
Nutriţie şi dietetică profilactică şi curativă*
Iaşi
română
IF
120
3
Medicină dentară
Reabilitarea implanto-protetică a edentației
Iaşi
română
IF
120
270
Tehnici moderne în estetica și reabilitarea tehnologică în situații particulare de edentație
Iaşi
română
IF
120
Metode noninvazive de diagnostic și tratament în medicina dentară (Terapii laser)
Iaşi
română
IF
120
Metode noninvazive de diagnostic și tratament în medicina dentară (Terapii laser)/ Non-invasive Methods of Diagnostic and Treatment in Dental Medicine (Laser
Therapy)*
Iaşi
engleză
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
32. UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţă
mânt
Număr de credite de studiu
transferabile
Nr. max. stud.ce pot fi
școlarizați
1
Arte vizuale
Pictură*
Iaşi
română
IF
120
205
Design*
Iaşi
română
IF
120
Artă murală și ceramică în spațiul public*
Iaşi
română
IF
120
Studii de modă*
Iaşi
română
IF
120
Sculptură – practici contemporane*
Iaşi
română
IF
120
Grafică, ilustrație, animație*
Iaşi
română
IF
120
Fotografie și artă video*
Iaşi
română
IF
120
Conservarea şi restaurarea operei de artă*
Iaşi
română
IF
120
Teorii și practici în artele vizuale*
Iaşi
română
IF
120
2
Teatru şi artele spectacolului
Artele spectacolului teatral*
Iaşi
română
IF
120
50
Management şi antreprenoriat artistic*
Iaşi
română
IF
120
3
Muzică
Interpretare muzicală (instrumente/ canto)/ Musical Performance (Instruments/ Canto)*
Iaşi
engleză
IF
120
135
Interpretare muzicală**
Iaşi
română
IF
120
Culturi muzicale academice și tradiționale**
Iaşi
română
IF
120
Muzicologie, compoziţie, dirijat**
Iaşi
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
33. UNIVERSITATEA DIN ORADEA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Matematică
Structuri matematice fundamentale*
Oradea
română
IF
120
50
2
Informatică
Sisteme distribuite în internet
Oradea
română
IF
120
50
3
Fizică
Fizica explorărilor şi terapiilor biomedicale
Oradea
română
IF
120
150
4
Chimie
Chimie structurală şi aplicativă
Oradea
română
IF
120
50
5
Geografie
Gestiunea şi planificarea teritoriului asistată de GIS*
Oradea
română
IF
120
150
Tourism management and planning*
Oradea
engleză
IF
120
6
Inginerie civilă și instalații
Construcţii inteligente şi sustenabile
Oradea
română
IF
120
50
7
Inginerie electrică
Sisteme avansate în inginerie electrică*
Oradea
română
IF
120
60
8
Inginerie energetică
Energii regenerabile
Oradea
română
IF
120
150
Managementul sistemelor de energie
Oradea
română
IF
120
9
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii
informaționale
Tehnologii audio-video şi telecomunicaţii**
Oradea
română
IF
120
75
10
Inginerie geodezică
Sisteme geoinformatice în cadastru și urbanism*
Oradea
română
IF
120
50
11
Agronomie
Tehnologii moderne în exploataţiile agricole şi zootehnice*
Oradea
română
IF
120
50
12
Horticultură
Tehnologii horticole moderne
Oradea
română
IF
120
50
13
Silvicultură
Valorificarea durabilă a resurselor pădurii
Oradea
română
IF
120
50
14
Ingineria autovehiculelor
Sisteme şi tehnologii avansate în ingineria autovehiculelor
Oradea
română
IF
120
50
15
Ingineria produselor alimentare
Siguranţă şi securitate agroalimentară
Oradea
română
IF
120
50
16
Calculatoare și tehnologia informației
Management în tehnologia informaţiei
Oradea
română
IF
120
150
17
Ingineria sistemelor
Sisteme automate avansate*
Oradea
română
IF
120
50
18
Inginerie industrială
Concepţie, fabricaţie şi management asistate de calculator**
Oradea
română
IF
120
50
19
Mecatronică și robotică
Sisteme mecatronice avansate
Oradea
engleză
IF
120
100
20
Ingineria mediului
Ingineria mediului şi securitate în muncă*
Oradea
română
IF
120
100
Managementul situaţiilor de urgenţă, crizelor şi dezastrelor în agricultură, silvicultură şi
industrie alimentară*
Oradea
română
IF
120
21
Inginerie și management
Inginerie economică şi management pentru afaceri
Oradea
română
IF
120
300
Management şi comunicare în inginerie
Oradea
română
IF
120
Managementul calităţii şi protecţia consumatorului în domeniul textile-pielărie
Oradea
română
IF
120
Managementul unităților de turism şi alimentaţie publică
Oradea
română
IF
120
22
Biologie
Biodiversitatea şi monitorizarea ecosistemelor**
Oradea
română
IF
120
75
23
Medicină
Managementul afecţiunilor aparatului locomotor**
Oradea
română
IF
120
150
Managementul serviciilor de sănătate**
Oradea
română
IF
120
24
Drept
Drept civil și procedură civilă
Oradea
română
IF
60
100
Drept penal şi procedură penală
Oradea
română
IF
90
25
Ştiinţe administrative
Administraţie publică
Oradea
română
IF
120
50
26
Sociologie
Managementul resurselor umane**
Oradea
română
IF
120
75
27
Asistență socială
Managementul serviciilor sociale
Oradea
română
IF
120
150
28
Relații internaționale și studii europene
Dezvoltare regională şi comunicare instituţională în UE
Oradea
română
IF
120
275
Studii europene
Oradea
engleză
IF
120
29
Ştiinţe politice
Politici publice europene
Oradea
română
IF
120
50
30
Studii de securitate
Securitate europeană
Oradea
română
IF
120
75
31
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor/ Business Administration*
Oradea
engleză
IF
120
100
Administrarea afacerilor în turism și industria ospitalității*
Oradea
română
IF
120
Administrarea afacerilor regionale**
Oradea
română
IF
120
32
Contabilitate
Contabilitatea, auditul şi gestiunea afacerilor*
Oradea
română
IF
120
45
33
Finanţe
Finanțe, bănci, asigurări**
Oradea
română
IF
120
50
34
Management
Management aprofundat/ Advanced management
Oradea
engleză
IF
120
100
Managementul organizației
Oradea
română
IF
120
35
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri*
Oradea
română
IF
120
50
36
Economie şi afaceri internaţionale
Administrarea afacerilor internaţionale/ International business administration
Oradea
engleză
IF
120
100
Administrarea afacerilor interne şi internaţionale a întreprinderilor mici şi mijlocii
Oradea
română
IF
120
Relații economice europene
Oradea
română
IF
120
37
Psihologie
Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie
Oradea
română
IF
120
100
Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională
Oradea
română
IF
120
38
Științe ale educației
Educaţie integrată în învăţământul primar şi preşcolar
Oradea
română
IF
120
50
39
Filologie
Cultură şi civilizaţie europeană**
Oradea
română
IF
120
150
Literatura română - Relevanţe europene**
Oradea
română
IF
120
Tipuri de modernitate în spaţiul anglofon şi francofon*
Oradea
engleză, franceză
IF
120
40
Istorie
Istoria vestului românesc*
Oradea
română
IF
120
50
41
Teologie
Istorie bisericească şi gândire creştină**
Oradea
română
IF
120
100
Teologie sistematică pe fundamente biblice şi patristice*
Oradea
română
IF
120
42
Arte vizuale
Arte plastice și multimedia
Oradea
română
IF
120
80
Design de obiect, modă și ambient
Oradea
română
IF
120
43
Muzică
Artă dirijorală*
Oradea
română
IF
120
60
Vocal şi instrumental în arta muzicală camerală*
Oradea
română
IF
120
44
Știința sportului și educației fizice
Educaţie fizică şi antrenament sportiv
Oradea
română
IF
120
100
Kinetoterapie în reeducarea funcţională
Oradea
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
34. UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Inginerie electrică
Exploatarea instalaţiilor electrice industriale*
Petroşani
română
IF
120
80
Sisteme electromecanice*
Petroşani
română
IF
120
2
Mine, petrol şi gaze
Ingineria proiectării construcţiilor minere*
Petroşani
română
IF
120
150
Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă*
Petroşani
română
IF
120
Topografie minieră informatizată și cadastru*
Petroşani
română
IF
120
3
Ingineria transporturilor
Sisteme de transport pentru industrie, turism și servicii
Petroşani
română
IF
120
30
4
Calculatoare și tehnologia
informației
Tehnici şi tehnologii informatice aplicate*
Petroşani
română
IF
120
30
5
Ingineria sistemelor
Sisteme şi tehnologii informatice**
Petroşani
română
IF
120
30
6
Inginerie mecanică
Instalaţii şi echipamente de proces în minerit*
Petroşani
română
IF
120
60
Instalaţii şi echipamente pentru procese mecanice*
Petroşani
română
IF
120
7
Inginerie industrială
Concepția și fabricația asistată de calculator
Petroşani
română
IF
120
30
8
Ingineria mediului
Controlul și monitorizarea calității mediului*
Petroşani
română
IF
120
60
Gestionarea și protecția mediului*
Petroşani
română
IF
120
9
Inginerie și management
Ingineria şi managementul proiectelor*
Petroşani
română
IF
120
30
10
Ştiinţe administrative
Administrație publică și dezvoltare comunitară
Petroşani
română
IF
120
50
11
Sociologie
Politici de protecție socială*
Petroşani
română
IF
120
50
12
Contabilitate
Contabilitate şi audit*
Petroşani
română
IF
120
50
13
Finanţe
Management financiar bancar*
Petroşani
română
IF
120
50
14
Management
Managementul resurselor umane*
Petroşani
română
IF
120
100
Managementul strategic al afacerilor*
Petroşani
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
35. UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Matematică
Matematică didactică
Pitești
română
IF
120
100
2
Informatică
Tehnici avansate pentru prelucrarea informaţiei
Pitești
engleză
IF
120
100
3
Chimie
Chimie criminalistică*
Pitești
română
IF
120
50
4
Ştiinţa mediului
Monitorizarea și protecția mediului (interdisciplinar cu domeniile: Horticultură și
Biologie)*
Pitești
română
IF
120
75
5
Inginerie electrică
Sisteme de conversie a energiei
Pitești
română
IF
120
100
6
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale
Inginerie electronică şi sisteme inteligente
Pitești
română
IF
120
250
Sisteme electronice pentru conducerea proceselor industriale
Pitești
română
IF
120
7
Ingineria autovehiculelor
Concepţia şi managementul proiectării automobilului*
Pitești
română
IF
120
100
Ingineria automobilelor pentru o mobilitate durabilă**/ Automotive Engineering for
Sustainable Mobility
Pitești
engleză
IF
120
8
Ingineria transporturilor
Transporturi și siguranță rutieră
Pitești
română
IF
120
50
9
Inginerie industrială
Ingineria şi managementul fabricaţiei produselor*
Pitești
română
IF
120
75
Ştiinţa şi tehnologia materialelor
(interdisciplinar cu domeniile: Ingineria autovehiculelor, Chimie)**
Pitești
franceză
IF
90
10
Științe inginerești aplicate
Materiale şi tehnologii nucleare
Pitești
română
IF
120
50
11
Inginerie și management
Managementul logisticii*
Pitești
română
IF
120
60
12
Biologie
Biologie medicală*
Pitești
română
IF
120
75
13
Drept
Cariere juridice*
Pitești
română
IF
60
100
Dreptul conteciosului*
Pitești
română
IF
60
14
Ştiinţe administrative
Administraţie publică și integrare europeană*
Pitești
română
IF
120
75
15
Științe ale comunicării
Comunicare organizaţională
Pitești
română
IF
120
50
16
Asistență socială
Consiliere în asistență socială
Pitești
română
IF
120
150
Managementul serviciilor sociale şi de sănătate
Pitești
română
IF
120
17
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în comerţ, turism şi servicii de ospitalitate*
Pitești
română
IF
120
50
18
Contabilitate
Contabilitate managerială şi audit contabil*
Pitești
română
IF
120
100
Management contabil şi informatică de gestiune*
Pitești
română
IF
120
19
Finanţe
Economie şi finanţe europene*
Pitești
română
IF
120
75
Management financiar-bancar și în asigurări*
Pitești
română
IF
120
20
Management
Managementul strategic al resurselor umane*
Pitești
română
IF
120
80
Management strategic și dezvoltarea afacerilor/ Strategic management and
business development*
Pitești
engleză
IF
120
21
Psihologie
Psihologie clinică - evaluare şi intervenţie
Pitești
română
IF
120
50
22
Științe ale educației
Management educațional*
Pitești
română
IF
120
200
Management educațional*
Slatina
română
IF
120
Educaţie timpurie*
Alexandria
română
IF
120
Educaţie timpurie*
Râmnicu Vâlcea
română
IF
120
Consiliere educațională*
Pitești
română
IF
120
23
Filologie
Limbaje specializate și traducere asistată de calculator (Interdisciplinar cu domeniul Calculatoare și tehnologia informației)*
Pitești
română
IF
120
155
Tendințe actuale ale limbii și literaturii române*
Pitești
română
IF
120
Traductologie - Limba engleză/ Limba franceză. Traduceri în context european*
Pitești
engleză, franceză
IF
120
24
Istorie
Istoria românilor şi a României în context european (secolele XIV-XX)
Pitești
română
IF
120
50
25
Teologie
Apologetică şi duhovnicie
Pitești
română
IF
120
250
Ecumenism în noul context european
Pitești
română
IF
120
Misiune şi slujire prin limbajul mimico- gestual
Pitești
română
IF
120
Restaurarea icoanei, a picturii murale și de șevalet
Pitești
română
IF
120
Teologie sistematică şi practică. Tendințe noi în teologia românească
Pitești
română
IF
120
26
Muzică
Educaţie muzicală contemporană
Pitești
română
IF
120
50
27
Știința sportului și educației fizice
Performanţă în sport*
Pitești
română
IF
120
300
Activități motrice curriculare și extracurriculare*
Pitești
română
IF
120
Kinetoterapia la persoanele cu dizabilităţi*
Pitești
română
IF
120
Organizare și conducere în sport*
Pitești
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
36. UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Informatică
Tehnologii avansate pentru prelucrarea informaţiei*
Ploieşti
română
IF
120
50
2
Inginerie chimică
Inginerie chimică asistată de calculator pentru rafinării şi petrochimie*
Ploieşti
română
IF
90
100
Tehnologii avansate în prelucrarea petrolului*
Ploieşti
română
IF
90
Inginerie chimică pentru rafinării și petrochimie/ Chemical Engineering for Refineries and Petrochemistry*
Ploieşti
engleză
IF
90
3
Inginerie geologică
Geologia petrolului
Ploieşti
română
IF
90
50
4
Mine, petrol şi gaze
Extracţia petrolului
Ploieşti
română
IF
90
250
Forajul sondelor
Ploieşti
română
IF
90
Inginerie de zăcământ
Ploieşti
română
IF
90
Management în industria petrolieră
Ploieşti
română
IF
90
Petroleum Engineering/ Inginerie de petrol
Ploieşti
engleză
IF
120
Tehnologia transportului, depozitării şi distribuţiei hidrocarburilor
Ploieşti
română
IF
90
5
Ingineria sistemelor
Automatizări avansate*
Ploieşti
română
IF
90
50
6
Inginerie mecanică
Ingineria exploatării optimale a utilajului petrolier*
Ploieşti
română
IF
90
150
Ingineria sistemelor de transport şi depozitare a hidrocarburilor*
Ploieşti
română
IF
90
Managementul riscului şi ingineria fiabilităţii utilajului petrolier şi petrochimic*
Ploieşti
română
IF
90
7
Ingineria mediului
Controlul calităţii produselor şi a factorilor de mediu*
Ploieşti
română
IF
120
100
Tehnologii avansate în ingineria protecției mediului*
Ploieşti
română
IF
90
8
Inginerie și management
Ingineria şi managementul producţiei utilajului petrolier şi petrochimic
Ploieşti
română
IF
90
100
Ingineria şi managementul sistemelor industriale de combustie
Ploieşti
română
IF
90
9
Ştiinţe administrative
Administraţie publică şi integrare europeană*
Ploieşti
română
IF
120
50
10
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în industria de petrol și gaze*
Ploieşti
română
IF
120
100
Administrarea şi finanţarea proiectelor de dezvoltare*
Ploieşti
română
IF
120
Strategii în afaceri internaţionale*
Ploieşti
română
IF
120
11
Informatică economică
Tehnologii informatice pentru afaceri
Ploieşti
română
IF
120
50
12
Contabilitate
Contabilitate, fiscalitate și audit*
Ploieşti
română
IF
120
50
13
Management
Managementul sectorului public*
Ploieşti
română
IF
120
150
Managementul sistemelor microeconomice*
Ploieşti
română
IF
120
Managementul sistemului bancar*
Ploieşti
română
IF
120
14
Științe ale educației
Consiliere şcolară şi dezvoltarea carierei*
Ploieşti
română
IF
120
100
Management educaţional şi integrare europeană*
Ploieşti
română
IF
120
15
Filologie
Concepte şi strategii de comunicare interculturală*
Ploieşti
română
IF
120
100
Studii culturale româneşti în context european*
Ploieşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
37. UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Matematică
Matematică informatică aplicată*
Sibiu
română
IF
120
50
2
Informatică
Sisteme şi tehnologii informatice avansate*
Sibiu
română
IF
120
75
3
Ştiinţa mediului
Expertiza şi managementul sistemelor ecologice*
Sibiu
română
IF
120
75
4
Inginerie electrică
Aplicaţii avansate în inginerie electrică*
Sibiu
română
IF
120
30
5
Mine, petrol şi gaze
Ingineria şi managementul gazelor naturale*
Mediaş
română
IF
120
30
6
Agronomie
Managementul dezvoltării durabile a zonei rurale*
Sibiu
română
IF
120
100
Managementul protecţiei mediului agricol*
Sibiu
română
IF
120
7
Ingineria produselor alimentare
Asigurarea calităţii şi siguranţei alimentelor*
Sibiu
română
IF
120
100
Managementul procesării moderne a alimentelor*
Sibiu
română
IF
120
8
Calculatoare și tehnologia informației
Advanced computing systems**
Sibiu
engleză
IF
120
150
Embedded systems*
Sibiu
engleză
IF
120
Ingineria calculatoarelor în aplicaţii industriale*
Sibiu
română
IF
120
9
Inginerie industrială
Logistică industrială*
Sibiu
română
IF
120
300
Sisteme CAD-CAE-CAM în deformarea plastică*
Sibiu
română
IF
120
Sisteme şi tehnologii inteligente de fabricaţie*
Sibiu
română
IF
120
Structura, programarea şi mentenanţa sistemelor CNC*
Sibiu
română
IF
120
10
Mecatronică și robotică
Sisteme mecatronice avansate*
Sibiu
română
IF
120
45
11
Ingineria mediului
Ingineria şi managementul mediului şi energiilor regenerabile
Sibiu
română
IF
120
50
12
Inginerie și management
Managementul proiectelor*
Sibiu
română
IF
120
170
Managementul afacerilor industriale*
Sibiu
română
IF
120
Managementul calității*
Sibiu
română
IF
120
13
Biologie
Biologie aplicată*
Sibiu
română
IF
120
50
14
Medicină
Management sanitar
Sibiu
română
IF
60
200
Managementul medicinei muncii
Sibiu
română
IF
60
15
Drept
Științe penale*
Sibiu
română
IF
60
250
Drept european*
Sibiu
română
IF
60
Drept judiciar privat*
Sibiu
română
IF
60
Drept judiciar privat*
Sibiu
română
IFR
60
Instituţii de drept privat român*
Sibiu
română
IF
60
16
Ştiinţe administrative
Administrație publică europeană*
Sibiu
română
IF
120
150
Administrație publică europeană*
Sibiu
română
IFR
120
Managementul ordinii și al siguranței publice*
Sibiu
română
IF
120
17
Științe ale comunicării
Publicitate şi brand*
Sibiu
română
IF
120
100
Studii curatoriale în documentarea instituțional-educațională**
Sibiu
română
IF
120
18
Sociologie
Leadership şi management organizaţional**
Sibiu
română
IF
120
150
Selecţia şi gestiunea resurselor umane*
Sibiu
română
IF
120
19
Asistență socială
Asistența socială a grupurilor vulnerabile. Politici și strategii de intervenție*
Sibiu
română
IF
120
75
20
Ştiinţe politice
Managementul integrării europene şi administraţiei publice*
Sibiu
română
IF
120
150
Securitate şi relaţii internaţionale*
Sibiu
română
IF
120
21
Studii de securitate
Diplomaţia apărării
Sibiu
română
IF
120
150
Relaţii internaţionale. Sisteme de securitate
Sibiu
română
IF
120
22
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism şi servicii*
Sibiu
română
IF
120
150
Strategii şi politici de management şi marketing ale firmei*
Sibiu
română
IF
120
Strategii şi politici de management şi marketing ale firmei*
Sibiu
română
IFR
120
23
Informatică economică
Informatică economică
Sibiu
română
IF
120
100
Informatică managerială
Sibiu
română
IF
120
24
Contabilitate
Expertiză contabilă și audit*
Sibiu
română
IF
120
100
Expertiză contabilă și audit*
Sibiu
română
IFR
120
25
Finanţe
Management financiar și bancar internațional*
Sibiu
română
IF
120
50
Finanţe*
Sibiu
română
IF
120
26
Management
Managementul afacerilor*
Sibiu
engleză
IF
120
75
27
Psihologie
Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie*
Sibiu
română
IF
120
120
Psihologie medico-legală și criminalistică. Evaluare și intervenție*
Sibiu
română
IF
120
28
Științe ale educației
Intervenții educaționale în școala incluzivă
Sibiu
română
IF
120
50
Management educațional*
Sibiu
română
IF
120
29
Filologie
Comunicare interculturală în domeniul economic*
Sibiu
germană
IF
120
300
Paradigme literare și lingvistice în context cultural anglofon*
Sibiu
engleză
IF
120
Filologie germană: Paradigme literare și evoluții lingvistice*
Sibiu
germană
IF
120
Limba și literatura română în epoca globalizării*
Sibiu
română
IF
120
Traducere specializată și interpretare de conferință*
Sibiu
franceză
IF
120
Traducere, interpretariat și studii terminologice*
Sibiu
engleză
IF
120
30
Istorie
Elite politice româneşti (secolele XVIII- XX)**
Sibiu
română
IF
120
75
Protejarea şi valorificarea patrimoniului istoric**
Sibiu
română
IF
120
31
Teologie
Teologie istorică**
Sibiu
română
IF
120
90
Teologie practică*
Sibiu
română
IF
120
Teologie sistematică**
Sibiu
română
IF
120
32
Arte vizuale
Restaurare lemn policrom*
Sibiu
română
IF
120
50
33
Teatru şi artele spectacolului
Management și antreprenoriat cultural*
Sibiu
română
IF
120
50
Tehnici interpretative în artele spectacolului*
Sibiu
română
IF
120
34
Știința sportului și educației fizice
Antrenament şi performanţă*
Sibiu
română
IF
120
100
Educaţie fizică şi sportivă şcolară*
Sibiu
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
38. UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Geografie
GIS şi planificare teritorială*
Suceava
română
IF
120
120
Turism şi dezvoltare regională**
Suceava
română
IF
120
2
Inginerie electrică
Tehnici avansate în maşini şi acţionări electrice**
Suceava
română
IF
120
60
3
Inginerie energetică
Sisteme moderne pentru conducerea proceselor energetice**
Suceava
română
IF
120
50
4
Inginerie electronică, telecomunicații și
tehnologii informaționale
Rețele de comunicații și calculatoare
Suceava
română
IF
120
50
Securitate cibernetică*
Suceava
română
IF
120
5
Silvicultură
Conservarea biodiversității și managementul ecosistemelor*
Suceava
română
IF
120
150
Managementul activităților din domeniul forestier*
Suceava
română
IF
120
6
Ingineria produselor alimentare
Controlul şi expertiza produselor alimentare*
Suceava
română
IF
120
150
Managementul igienei, controlul calităţii produselor alimentare şi asigurarea sănătăţii
populaţiei*
Suceava
română
IF
120
Managementul securităţii mediului şi siguranţa alimentară*
Suceava
română
IF
120
7
Calculatoare și
tehnologia informației
Ştiinţa şi ingineria calculatoarelor**
Suceava
română
IF
120
75
8
Inginerie mecanică
Inginerie mecanică asistată de calculator*
Suceava
română
IF
120
50
9
Inginerie industrială
Ingineria și managementul calității, sănătății și securității în muncă*
Suceava
română
IF
120
60
10
Mecatronică și robotică
Mecatronică aplicată
Suceava
română
IF
120
50
11
Inginerie și management
Expertiză tehnică, evaluare economică și management
Suceava
română
IF
120
100
12
Medicină
Nutriție și recuperare medicală*
Suceava
română
IF
120
50
13
Drept
Drept european*
Suceava
română
IF
120
50
Drept penal și criminalistică*
Suceava
română
IF
120
14
Ştiinţe administrative
Management și administrație europeană*
Suceava
română
IF
120
150
Management și audit în administrație și afaceri*
Suceava
română
IF
120
15
Relații
internaționale și studii europene
Managementul relaţiilor internaţionale şi cooperării transfrontaliere
Suceava
română
IF
120
50
16
Administrarea afacerilor
Administrarea și formarea resurselor umane în organizații*
Suceava
română
IF
120
250
Management și administrarea afacerilor*
Suceava
română
IF
120
Managementul firmelor de comerț, turism și servicii*
Suceava
română
IF
120
Planificarea noilor produse turistice și managementul destinației/ Planning of new tourism products and destination
management*
Suceava
engleză
IF
120
17
Contabilitate
Audit și guvernanță corporativă*
Suceava
română
IF
120
125
Contabilitate, audit financiar și expertiză contabilă*
Suceava
română
IF
120
18
Economie
Globalizare și diplomație economică*
Suceava
română
IF
120
50
19
Economie şi afaceri internaţionale
Economie și afaceri internaționale*
Suceava
română
IF
120
50
20
Științe ale educației
Reziliență în educație/ Resilience in Education*
Suceava
engleză
IF
120
150
Comunicare didactică*
Suceava
română
IF
120
Consiliere școlară și educație emoțională*
Suceava
română
IF
120
Managementul instituţiilor educaţionale*
Suceava
română
IF
120
21
Filologie
Cultură şi civilizaţie britanică în contextul globalizării*
Suceava
engleză
IF
120
200
Limbă şi comunicare*
Suceava
română
IF
120
Literatură română în context european**
Suceava
română
IF
120
Teoria şi practica traducerii*
Suceava
franceză
IF
120
22
Filosofie
Etică aplicată şi auditul eticii în organizaţii*
Suceava
română
IF
120
50
23
Istorie
Protejarea, valorificarea şi managementul
Suceava
română
IF
120
150
patrimoniului
Istorie: Permanențe, interferențe și schimbare*
Suceava
română
IF
120
24
Știința sportului și educației fizice
Educaţie fizică şcolară şi activităţi extracurriculare*
Suceava
română
IF
120
125
Kinetoprofilaxie, recuperare și modelare corporală*
Suceava
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
39. UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Matematică
Matematică didactică
Târgoviște
română
IF
120
50
2
Fizică
Fizică aplicată
Târgoviște
română
IF
120
50
3
Chimie
Metode fizico-chimice de analiză pentru controlul calității vieții și mediului
Târgoviște
română
IF
120
50
4
Geografie
Fenomene geografice de risc și calitatea mediului*
Târgoviște
română
IF
120
50
5
Inginerie electrică
Sisteme și echipamente moderne în producerea și utilizarea energiei
Târgoviște
română
IF
90
50
Sisteme și echipamente moderne în producerea și utilizarea energiei
Târgoviște
română
IF
120
Ingineria sistemelor electrice integrate în vehicule/ Integrated electrical systems engineering in vehicles
Târgoviște
engleză
IF
120
6
Inginerie energetică
Auditul sistemelor energetice
Târgoviște
română
IF
90
50
Auditul sistemelor energetice
Târgoviște
română
IF
120
7
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale
Sisteme avansate de telecomunicații, prelucrarea și transmisia informației
Târgoviște
română
IF
90
50
Sisteme avansate de telecomunicații, prelucrarea și transmisia informației
Târgoviște
română
IF
120
8
Ingineria produselor alimentare
Controlul și expertiza alimentelor
Târgoviște
română
IF
120
50
Ingineria bioresurselor/ Bioresources engineering
Târgoviște
engleză
IF
120
9
Ingineria sistemelor
Automatică avansată, productică și informatică industrială
Târgoviște
română
IF
120
100
Comandă avansată a sistemelor complexe
Târgoviște
franceză
IF
120
10
Inginerie mecanică
Echipamente și instalații pentru industria materialelor de construcții
Târgoviște
română
IF
90
50
Echipamente moderne de fabricare și testare în ingineria mecanică
Târgoviște
română
IF
120
11
Ingineria materialelor
Materiale avansate
Târgoviște
română
IF
120
50
Procesarea și caracterizarea materialelor multifuncționale/ Processing and characterization of multifunctional materials
Târgoviște
engleză
IF
120
12
Ingineria mediului
Sisteme de control și evaluare a calității mediului
Târgoviște
română
IF
120
50
13
Drept
Dreptul afacerilor*
Târgoviște
română
IF
60
50
14
Ştiinţe administrative
Administrație publică europeană*
Târgoviște
română
IF
120
50
15
Științe ale comunicării
Jurnalism și studii culturale europene
Târgoviște
română
IF
120
50
16
Contabilitate
Auditul entităților publice și private*
Târgoviște
română
IF
120
80
Contabilitate*
Târgoviște
română
IF
120
17
Finanţe
Management financiar-bancar*
Târgoviște
română
IF
120
50
18
Management
Managementul organizației*
Târgoviște
română
IF
120
100
Managementul informațiilor*
Târgoviște
română
IF
120
19
Marketing
Marketing*
Târgoviște
română
IF
120
50
20
Științe ale educației
Management educațional și dezvoltare curriculară*
Târgoviște
română
IF
120
50
Strategii didactice de comunicare și învățare eficientă*
Târgoviște
română
IF
120
21
Filologie
Multilingvism și interculturalitate în context european*
Târgoviște
română
IF
120
50
22
Istorie
Unitatea istoriei europene*
Târgoviște
română
IF
120
25
23
Teologie
Doctrina socială și ecumenică a bisericii în contemporaneitate
Târgoviște
română
IF
120
100
Doctrină, știință, misiune
Târgoviște
română
IF
120
24
Muzică
Educație muzicală
Târgoviște
română
IF
120
50
25
Știința sportului și educației fizice
Educație fizică, turism și timp liber
Târgoviște
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
40. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCUŞI" DIN TÂRGU JIU
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Inginerie energetică
Tehnologii avansate de producere a energiei*
Târgu-Jiu
română
IF
90
30
2
Ingineria sistemelor
Conducerea avansata a proceselor industriale*
Târgu-Jiu
română
IF
90
30
3
Inginerie industrială
Managementul calității fabricației*
Târgu-Jiu
română
IF
90
50
4
Drept
Carieră judiciară*
Târgu-Jiu
română
IF
90
50
Protecția juridică a persoanei și a patrimoniului său*
Târgu-Jiu
română
IF
90
5
Ştiinţe administrative
Administrație publică europeană*
Târgu-Jiu
română
IF
120
150
Administrarea şi conducerea unităţilor de învăţământ*
Târgu-Jiu
română
IF
120
Managementul poliției locale*
Târgu-Jiu
română
IF
120
6
Relații internaționale și
studii europene
Securitate și relații internaționale
Târgu-Jiu
română
IF
120
50
7
Administrarea afacerilor
Antreprenoriat și administrarea afacerilor*
Târgu-Jiu
română
IF
120
50
Administrarea afacerilor în turism şi servicii*
Târgu-Jiu
română
IF
120
Administrarea afacerilor finanțate prin fonduri europene*
Târgu-Jiu
română
IF
120
8
Contabilitate
Control, audit şi expertiză financiar contabilă*
Târgu-Jiu
română
IF
120
50
9
Finanţe
Bănci şi asigurări*
Târgu-Jiu
română
IF
120
50
Finanţe şi guvernanţă publică europeană*
Târgu-Jiu
română
IF
120
10
Management
Managementul dezvoltării afacerilor*
Târgu-Jiu
română
IF
120
50
11
Știința sportului și educației fizice
Kinetoterapia în afecțiunile ortopedice și în traumatologia sportivă*
Târgu-Jiu
română
IF
120
50
Știința motricității în activități didactice și de timp liber*
Târgu-Jiu
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
41. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ŞTIINŢE ŞI TEHNOLOGIE "GEORGE EMIL PALADE" DIN TÂRGU MUREŞ
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Informatică
Tehnologia informaţiei*
Târgu Mureş
română
IF
120
50
Bioinformatică*
Târgu Mureş
română
IF
120
Inteligență artificială*
Târgu Mureş
română
IF
120
2
Inginerie energetică
Managementul sistemelor de energie*
Târgu Mureş
română
IF
120
30
3
Ingineria sistemelor
Sisteme automate de conducere a proceselor industriale*
Târgu Mureş
română
IF
120
30
4
Inginerie industrială
Proiectare şi fabricaţie asistate de calculator*
Târgu Mureş
română
IF
120
30
5
Inginerie și management
Managementul sistemelor calităţii*
Târgu Mureş
română
IF
120
80
Managementul sistemelor calităţii*
Târgu Mureş
română
IFR
120
6
Medicină
Cercetare științifică avansată medico - farmaceutică
Târgu Mureş
română
IF
60
250
Laborator clinic
Târgu Mureş
română
IF
120
Managementul serviciilor de sănătate
Târgu Mureş
română
IF
60
Nutriție clinică și comunitară
Târgu Mureş
română
IF
120
Terapie fizică și reabilitare funcțională
Târgu Mureş
română
IF
120
7
Medicină dentară
Reabilitare orală estetică*
Târgu Mureş
română
IF
60
50
8
Farmacie
Biotehnologie medicală*
Târgu Mureş
maghiară
IF
60
120
Calitatea medicamentului, alimentului și mediului*
Târgu Mureş
română
IF
60
Cosmetologie și dermofarmacie*
Târgu Mureş
română
IF
120
9
Drept
Achiziții publice*
Târgu Mureş
română
IF
60
60
Instituţii judiciare şi profesii liberale*
Târgu Mureş
română
IF
60
10
Ştiinţe administrative
Administrația publică și politici europene*
Târgu Mureş
română
IF
120
50
Poliție locală și siguranță publică*
Târgu Mureş
română
IF
120
11
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în comerț, turism și alte servicii
Târgu Mureş
română
IF
120
50
12
Contabilitate
Contabilitate şi audit*
Târgu Mureş
română
IF
120
50
13
Finanţe
Gestiune financiar-bancară*
Târgu Mureş
română
IF
120
50
Servicii și tehnologii financiare*
Târgu Mureş
română
IF
120
14
Management
Managementul afacerilor*
Târgu Mureş
română
IF
120
100
Managementul resurselor umane*
Târgu Mureş
română
IF
120
E-business management și marketing*
Târgu Mureş
română
IF
120
15
Filologie
Istoria literaturii şi sistemul criticii literare**
Târgu Mureş
română
IF
120
100
Studii anglo-americane/ Anglo-american studies*
Târgu Mureş
engleză
IF
120
Scriere creatoare și compoziție digitală*
Târgu Mureş
română
IF
120
Traducere multimodală*
Târgu Mureş
română
IF
120
16
Istorie
Elitele, cultura şi construcţia europeană**
Târgu Mureş
română
IF
120
100
Istorie mondială, sisteme şi relaţii internaţionale*
Târgu Mureş
română
IF
120
Istorie și turism cultural*
Târgu Mureş
română
IF
120
17
Știința sportului și educației fizice
Educație fizică și consiliere sportivă
Târgu Mureş
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
42. UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU MUREŞ
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Teatru şi artele spectacolului
Arta actorului*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
250
Arta actorului*
Târgu Mureş
română
IF
120
Arta actorului de teatru de animație*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
Arta actorului de teatru de animație*
Târgu Mureş
română
IF
120
Arta actorului de teatru muzical*
Târgu Mureş
română
IF
120
Arta aplicată a animației*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
Arta aplicată a animației*
Târgu Mureş
română
IF
120
Arta regizorului*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
Arta regizorului*
Târgu Mureş
română
IF
120
Scriere dramatică*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
Scriere dramatică*
Târgu Mureş
română
IF
120
Teatrologie. Impresariat artistic*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
Teatrologie. Impresariat artistic*
Târgu Mureş
română
IF
120
2
Cinematografie şi media
Artele și noile media
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
25
3
Muzică
Concepţii muzicale contemporane
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
50
Educaţie muzicală contemporană
Târgu Mureş
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
43. UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Informatică
Tehnologii informatice*
Timișoara
română
IF
120
75
2
Inginerie chimică
Controlul şi avizarea produselor alimentare*
Timișoara
română
IF
120
150
Ingineria compuşilor anorganici şi protecţia mediului*
Timișoara
română
IF
120
Produse de sinteză organică fină,semisinteză şi naturale*
Timișoara
română
IF
120
3
Inginerie civilă și instalații
Dezvoltare durabilă: auditul energetic şi securitate la incendiu a clădirilor*
Timișoara
română
IF
120
420
Infrastructuri pentru transporturi*
Timișoara
română
IF
120
Optimizarea exploatării sistemelor de inginerie sanitară şi protecţia mediului*
Timișoara
română
IF
120
Optimizarea sistemelor hidrotehnice*
Timișoara
română
IF
120
Optimizarea şi modernizarea sistemelor de instalaţii*
Timișoara
română
IF
120
Proiectarea avansată a structurilor metalice și compozite/ Advanced Design of Steel and
Compozite Structures*
Timișoara
engleză
IF
120
Reabilitarea construcţiilor*
Timișoara
română
IF
120
4
Inginerie electrică
Electrotehnică şi electronică de putere**
Timișoara
română
IF
120
150
Sisteme avansate de utilizare industrială a energiei electrice*
Hunedoara
română
IF
120
Sisteme inteligente în ingineria electrică*
Bucureşti
română
IF
120
Tehnici informatice în ingineria electrică*
Hunedoara
română
IF
120
5
Inginerie energetică
Conducerea sistemelor electroenergetice**
Timișoara
română
IF
120
60
6
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale
Electronica sistemelor inteligente**
Timișoara
română
IF
120
300
Electronică biomedicală**
Timișoara
română
IF
120
Ingineria datelor**
Timișoara
română
IF
120
Ingineria reţelelor de comunicaţii/ Communications networks engineering**
Timișoara
engleză
IF
120
Ingineria reţelelor de telecomunicaţii*
Timișoara
română
IF
120
Tehnologii multimedia**
Timișoara
română
IF
120
Tehnologii, sisteme și aplicații pentru eActivități**
Timișoara
română
IF
120
Sisteme electronice pentru domeniul auto/ Automotive Electronic Systems**
Timișoara
engleză
IF
120
7
Inginerie geodezică
Cadastru şi evaluarea bunurilor imobile*
Timișoara
română
IF
120
50
8
Ingineria autovehiculelor
Construcţia şi exploatarea autovehiculelor rutiere
Timișoara
română
IF
120
100
Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule
Timișoara
română
IF
120
9
Ingineria transporturilor
Tehnici avansate în transportul rutier
Timișoara
română
IF
120
50
10
Calculatoare și tehnologia informației
Inginerie software/ Software Engineering**
Timișoara
engleză
IF
120
150
Tehnologia informaţiei/ Information Technology**
Timișoara
engleză
IF
120
Învățare automată/ Machine Learning**
Timișoara
engleză
IF
120
Procesare cloud și internetul lucrurilor/ Cloud Computing and Internet of Things**
Timișoara
engleză
IF
120
11
Ingineria sistemelor
Ingineria sistemelor automate**
Timișoara
română
IF
120
300
Securitatea informațiilor și a sistemelor cibernetice*
Timișoara
română
IF
120
Sisteme informatice aplicate în producţie şi servicii**
Timișoara
română
IF
120
Sisteme informatice în îngrijirea sănătăţii**
Timișoara
română
IF
120
Sisteme încorporate pentru domeniul auto/ Automotive Embeded Software**
Timișoara
engleză
IF
120
12
Inginerie mecanică
Hidrodinamica maşinilor şi sistemelor hidromecanice*
Timișoara
română
IF
120
300
Ingineria relaţiilor de muncă, sănătate şi securitate în muncă*
Timișoara
română
IF
120
Inginerie mecanică avansată*
Timișoara
română
IF
120
Managementul calităţii proceselor tehnologice*
Timișoara
română
IF
120
Sisteme feroviare moderne*
Timișoara
română
IF
120
Sisteme integrate pentru fabricaţia agroalimentară*
Timișoara
română
IF
120
13
Inginerie industrială
Ingineria produselor din materiale polimerice şi compozite*
Timișoara
română
IF
120
180
Inginerie integrată*
Timișoara
română
IF
120
Procedee productive de sudare în mediu de gaze protectoare*
Timișoara
română
IF
120
14
Științe inginerești aplicate
Implanturi, proteze şi evaluare biomecanică (interdisciplinar cu Mecatronică şi robotică)*
Timișoara
română
IF
120
100
Metode şi tehnici statistice în sănătate şi în cercetarea clinică*
Timișoara
română
IF
120
Tehnici poligrafice*
Timișoara
română
IF
120
15
Mecatronică și robotică
Ergoinginerie în mecatronică*
Timișoara
română
IF
120
90
Ingineria calităţii în mecatronică şi robotică*
Timișoara
română
IF
120
Sisteme robotice cu inteligenţă artificială*
Timișoara
română
IF
120
16
Ingineria materialelor
Materiale și tehnologii avansate*
Timișoara
română
IF
120
60
Materiale şi tehnologii avansate pentru industria autovehiculelor*
Hunedoara
română
IF
120
17
Ingineria mediului
Ingineria şi managementul mediului în industrie*
Timișoara
română
IF
120
50
18
Inginerie și management
Ingineria şi managementul calității și
competitivităţii/ Quality and Competitiveness Engineering and Management*
Timișoara
engleză
IF
120
250
Ingineria şi managementul competitivităţii**
Timișoara
română
IF
120
Ingineria şi managementul dezvoltării durabile în industria de materiale*
Hunedoara
română
IF
120
Ingineria şi managementul sistemelor logistice**
Timișoara
română
IF
120
Ingineria şi managementul sistemelor mecanice*
Hunedoara
română
IF
120
Management antreprenorial în administrarea afacerilor**
Timișoara
română
IF
120
19
Ştiinţe administrative
Managementul organizațiilor publice*
Timișoara
română
IF
120
30
20
Științe ale comunicării
Comunicare în afaceri*
Timișoara
română
IF
120
100
Comunicare, relaţii publice şi media digitală (interdisciplinar cu Inginerie electronică, telecomunicaţii și tehnologii informaționale)*
Timișoara
română
IF
120
21
Arhitectură
Proiectare complexă în arhitectură
Timișoara
română
IF
120
100
Restaurare și regenerare patrimonială
Timișoara
română
IF
120
Tendinţe, materiale şi tehnologii noi în arhitectura de interior
Timișoara
română
IF
120
Urbanism şi amenajarea teritoriului
Timișoara
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
44. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI "REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI" DIN TIMIŞOARA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Agronomie
Protecție și expertizare fitosanitară*
Timișoara
română
IF
120
200
Agricultură ecologică*
Timișoara
română
IF
120
Tehnologii sustenabile pentru culturi de câmp*
Timișoara
română
IF
120
Utilizarea durabilă a terenurilor agricole*
Timișoara
română
IF
120
2
Horticultură
Calitatea produselor şi subproduselor viti- vinicole*
Timișoara
română
IF
120
250
Condiționarea, păstrarea și degustarea
vinurilor/ Conditionnement, stockage et degustation du vin*
Timișoara
franceză
IF
120
Securitatea şi calitatea produselor horticole primare*
Timișoara
română
IF
120
Tehnologii în sistemele ecobiologice horticole*
Timișoara
română
IF
120
Ecodesign urban*
Timișoara
română
IF
120
3
Silvicultură
Diversitatea ecosistemelor forestiere*
Timișoara
română
IF
120
100
Management forestier*
Timișoara
română
IF
120
4
Inginerie şi management în agricultură și dezvoltare rurală
Agribusiness*
Timișoara
română
IF
120
350
Administrarea afacerilor agricole*
Timișoara
română
IF
120
Management în alimentaţie publică şi agroturism*
Timișoara
română
IF
120
Administrarea afacerilor agricole/ Agricultural business administration*
Timișoara
engleză
IF
120
Bioeconomie/ Bioeconomy*
Timișoara
engleză
IF
120
Managementul dezvoltării rurale durabile*
Timișoara
română
IF
120
Managementul înregistrării sistematice a terenurilor agricole în contextul dezvoltării
rurale*
Timișoara
română
IF
120
5
Biotehnologii
Biotehnologii sustenabile*
Timișoara
română
IF
120
150
Biotehnologii de reproducere în ameliorarea animalelor*
Timișoara
română
IF
120
Biotehnologii fitofarmaceutice*
Timișoara
română
IF
120
Ameliorare şi producere de sămânţă la plantele cultivate*
Timișoara
română
IF
120
6
Ingineria produselor alimentare
Tehnologii avansate în industria alimentară**
Timișoara
română
IF
120
120
Aliment - Nutriție umană**
Timișoara
română
IF
120
Siguranţa şi biosecuritatea produselor agroalimentare**
Timișoara
română
IF
120
Sustenabilitate în agricultură, producția alimentară și tehnologia alimentară în regiunea Dunării/ Sustainability in Agriculture, Food Production and Food
Technology in the Danube Region**
Timișoara
engleză
IF
120
Tehnici moderne în gastrotehnie și catering*
Timișoara
română
IF
120
7
Zootehnie
Animale de companie și de agrement*
Timișoara
română
IF
120
150
Nutriție și bază furajeră*
Timișoara
română
IF
120
Proiectare și evaluare tehnico-economică a producțiilor animaliere*
Timișoara
română
IF
120
8
Ingineria mediului
Gestiunea mediului şi a resurselor naturale*
Timișoara
română
IF
120
50
9
Biologie
Biologie aplicată în agricultură*
Timișoara
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
45. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Matematică
Matematici financiare*
Timișoara
română
IF
120
100
Modelări analitice şi geometrice ale sistemelor**
Timișoara
română
IF
120
2
Informatică
Artificial Intelligence and Distributed Computing
Timișoara
engleză
IF
120
200
Inginerie software
Timișoara
română
IF
120
Inteligenţă artificială şi calcul distribuit
Timișoara
română
IF
120
Informatică aplicată în științe, tehnologie și economie
Timișoara
română
IF
120
Bioinformatică
Timișoara
română
IF
120
Analiza volumelor mari de date - metode și tehnologii/ Big data - Data science, Alalytics
and tehnologies
Timișoara
engleză
IF
120
Securitate cibernetică
Timișoara
română
IF
120
3
Fizică
Astrofizică şi fizică computațională
Timișoara
română
IF
120
300
Astrofizică și particule elementare
Timișoara
română
IF
120
Astrofizică, particule elementare și fizică
computațională/ Astrophysics, elementary particles and computational physics
Timișoara
engleză
IF
120
Fizică aplicată în medicină
Timișoara
română
IF
120
Fizica și tehnologia materialelor avansate/ Physics and Technology of Advanced Materials
Timișoara
engleză
IF
120
Metode optice și spectrale de investigare a sistemelor fizice complexe
Timișoara
română
IF
120
Physics of crystalline materials
Timișoara
engleză
IF
120
Smart nano-microsystems for environmental and nano-microtechnologies
Timișoara
engleză
IF
120
4
Chimie
Chimie clinică și de laborator sanitar*
Timișoara
română
IF
120
100
Chimie criminalistică*
Timișoara
română
IF
120
5
Geografie
Dezvoltare şi amenajare turistică*
Timișoara
română
IF
120
150
Planificarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriului*
Timișoara
română
IF
120
Sisteme informatice geografice*
Timișoara
română
IF
120
Sisteme informatice geografice/ Geographic Information Systems**
Timișoara
engleză
IF
120
6
Biologie
Biologia dezvoltării şi influenţa factorilor exogeni asupra organismelor*
Timișoara
română
IF
120
75
7
Drept
Carieră judiciară
Timișoara
română
IF
60
450
Contenciosul administrativ și fiscal
Timișoara
română
IF
60
Drept fiscal
Timișoara
română
IF
60
Dreptul afacerilor
Timișoara
română
IF
60
Dreptul Uniunii Europene
Timișoara
română
IF
60
Dreptul Uniunii Europene/ European Union Law
Timișoara
engleză
IF
60
Științe penale
Timișoara
română
IF
60
Drept fiscal*
Timișoara
română
IFR
60
8
Științe ale comunicării
Comunicare şi mediere în conflictele sociale
Timișoara
română
IF
120
300
Jurnalism european și comunicare în regiuni multietnice
Timișoara
română
IF
120
Jurnalism sportiv
Timișoara
română
IF
120
Jurnalism tematic
Timișoara
română
IF
120
Mass-media şi relaţii publice. Tehnici de redactare şi de comunicare
Timișoara
română
IF
120
Sistemul infodocumentar în context european
Timișoara
română
IF
120
9
Sociologie
Antropologie socială şi management cultural
Timișoara
română
IF
120
350
Economie socială
Timișoara
română
IF
120
Managementul resurselor umane în administrarea organizaţiilor
Timișoara
română
IF
120
Sociologia dezvoltării şi securităţii europene
Timișoara
română
IF
120
Sociologia instituţiilor administrative, instituţiilor de socializare şi resocializare
Timișoara
română
IF
120
Sociologia muncii şi comportament organizațional
Timișoara
română
IF
120
Antreprenoriat social și dezvoltare comunitară*
Timișoara
română
IF
120
10
Asistență socială
Asistenţa socială a vârstnicilor
Timișoara
română
IF
120
350
Asistenţa socială privind reintegrarea socială în domeniul justiției penale
Timișoara
română
IF
120
Management și supervizare în bunăstarea copilului și a familiei
Timișoara
română
IF
120
Practica asistenţei sociale centrate pe valori
Timișoara
română
IF
120
11
Relații internaționale și studii europene
Dezvoltare internațională și administrarea
afacerilor globale/ International development and management of global affairs
Timișoara
engleză
IF
120
100
Studii de dezvoltare internaţională
Timișoara
română
IF
120
Studii europene comparate
Timișoara
română
IF
120
12
Ştiinţe politice
Politici publice şi advocacy
Timișoara
română
IF
120
50
13
Studii de securitate
Studii de securitate globală
Timișoara
română
IF
120
75
14
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism și industria ospitalității*
Timișoara
română
IF
120
50
15
Informatică economică
Sisteme informaţionale pentru afaceri*
Timișoara
română
IF
120
75
16
Contabilitate
Auditul şi managementul financiar al fondurilor europene*
Timișoara
română
IF
120
200
Audit financiar-contabil*
Timișoara
română
IF
120
Contabilitate şi audit în instituţiile publice*
Timișoara
română
IF
120
Contabilitate, control şi guvernanţă*
Timișoara
română
IF
120
Expertiză contabilă şi evaluarea afacerilor*
Timișoara
română
IF
120
17
Economie
Studii europene şi economia integrării*
Timișoara
română
IF
120
50
18
Finanţe
Finanţe şi strategii financiare ale companiilor*
Timișoara
română
IF
120
200
Fiscalitate şi consultanţă fiscală*
Timișoara
română
IF
120
International Corporate Finance*
Timișoara
engleză
IF
120
Pieţe financiare, bănci şi asigurări*
Timișoara
română
IF
120
19
Management
Managementul resurselor umane*
Timișoara
română
IF
120
350
Management antreprenorial*
Timișoara
română
IF
120
Administrarea organizaţiilor de afaceri/ Management of business organizations*
Timișoara
engleză
IFR
120
Administrarea organizaţiilor de afaceri*
Timișoara
română
IF
120
Diagnostic, evaluare şi consultanţă în afaceri*
Timișoara
română
IF
120
Managementul afacerilor în context
european/ Le management des affaires en contexte europeen*
Timișoara
franceză
IF
120
Managementul strategic al organizaţiilor. Dezvoltarea spaţiului de afaceri*
Timișoara
română
IF
120
Global Entrepreneurship, Economics and Management**
Timișoara
engleză
IF
120
20
Marketing
Marketing strategic și marketing digital*
Timișoara
română
IF
120
160
Marketing şi mangementul vânzărilor*
Timișoara
română
IF
120
Publicitate şi promovarea vânzărilor*
Timișoara
română
IF
120
21
Economie şi afaceri internaţionale
Management şi integrare europeană*
Timișoara
română
IF
120
50
22
Psihologie
Organizational and Occupational Health Psychology
Timișoara
engleză
IF
120
150
Psihologia muncii, psihologie organizaţională şi a transporturilor
Timișoara
română
IF
120
Psihologie clinică și psihoterapie
Timișoara
română
IF
120
23
Științe ale educației
Management educaţional şi dezvoltare curriculară
Timișoara
română
IF
120
250
Consiliere și integrare educațională
Timișoara
română
IF
120
Masterat didactic în Biologie
Timișoara
română
IF
120
Masterat didactic în Chimie
Timișoara
română
IF
120
Masterat didactic în Geografie
Timișoara
română
IF
120
Masterat didactic în Fizică
Timișoara
română
IF
120
Masterat didactic în Educație fizică și sport
Timișoara
română
IF
120
24
Filologie
Cultură și civilizație balcanică. Comunicare interculturală în Banat
Timișoara
română
IF
120
350
Germana în context european - Studii interdisciplinare şi multiculturale
Timișoara
română
IF
120
Literatură şi cultură - contexte româneşti, contexte europene
Timișoara
română
IF
120
Studii americane
Timișoara
română
IF
120
Studii romanice: culturale şi lingvistice (latină, franceză, italiană, spaniolă)
Timișoara
română
IF
120
Tendinţe actuale în studiul limbii române
Timișoara
română
IF
120
Teoria şi practica traducerii (engleză și franceză)
Timișoara
română
IF
120
25
Filosofie
Consiliere și consultanță filosofică/ Philosophical counselling and consultancy
Timișoara
engleză
IF
120
100
Fenomenologia şi hermeneutica filosofică a religiozităţii
Timișoara
română
IF
120
Filosofie şi ştiinţe socioumane
Timișoara
română
IF
120
26
Istorie
Arheologie și mediu în contextul dezvoltării durabile
Timișoara
română
IF
120
150
Istorie conceptuală românească în context european
Timișoara
română
IF
120
27
Teologie
Religie, cultură, societate
Timișoara
română
IF
120
100
Teologie ortodoxă și misiune creștină*
Timișoara
română
IF
120
28
Arte vizuale
Conservare Restaurare - Icoana, pictură şi restaurare
Timișoara
română
IF
120
550
Design ceramic
Timișoara
română
IF
120
Design de produs
Timișoara
română
IF
120
Design grafic - Comunicare vizuală
Timișoara
română
IF
120
Design inovativ integrat/ Inovation based integrated design
Timișoara
engleză
IF
120
Design vestimentar - Design textil
Timișoara
română
IF
120
Foto video
Timișoara
română
IF
120
Grafică publicitară şi de carte
Timișoara
română
IF
120
Istoria artei, patrimoniu, curatoriat
Timișoara
română
IF
120
Morfologia imaginii și experimentul în arta vizuală/ Image morphology and visual art
experiment
Timișoara
engleză
IF
120
Pictură – Surse şi resurse ale imaginii
Timișoara
română
IF
120
Sculptură- Materie şi concept
Timișoara
română
IF
120
Design interior și de produs*
Timișoara
română
IF
120
Patrimoniu, restaurare și curatoriat în artele vizuale*
Timișoara
română
IF
120
Sculptură și ceramică*
Timișoara
română
IF
120
29
Teatru şi artele spectacolului
Artele spectacolului de teatru
Timișoara
română
IF
120
15
30
Muzică
Stilistica interpretării muzicale
Timișoara
română
IF
120
50
31
Știința sportului și educației fizice
Educație fizică și sportivă*
Timișoara
română
IF
120
250
Fitness şi performanţă motrică*
Timișoara
română
IF
120
Kinetoprofilaxie şi recuperare fizică*
Timișoara
română
IF
120
Kinetoterapia în patologia ortopedico- traumatică*
Timișoara
română
IF
120
Managementul activităţilor şi organizaţiilor de educaţie fizică şi sportive*
Timișoara
română
IF
120
46. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "VICTOR BABEŞ" DIN TIMIŞOARA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Medicină
Aplicații moderne ale medicinei de laborator în personalizarea actului medical
Timișoara
română
IF
120
250
Managementul serviciilor sociale şi de sănătate
Timișoara
română
IF
60
Nutriție clinică și comunitară
Timișoara
română
IF
120
Prevenţia şi recuperarea în afecţiunile cardiopulmonare
Timișoara
română
IF
120
Management educațional sanitar*
Timișoara
română
IF
120
Responsabilitatea juridică a personalului medical*
Timișoara
română
IF
120
Recuperarea afecțiunilor neurologice*
Timișoara
română
IF
120
2
Medicină dentară
Laseri în medicina dentară
Timișoara
engleză
IF
120
50
3
Farmacie
Formularea şi evaluarea produsului dermatocosmetic
Timișoara
română
IF
60
100
Medicamente de tip OTC, suplimente alimentare, cosmetice
Timișoara
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
47. ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ "FERDINAND I" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale
Electronică aplicată în robotică pentru securitate şi apărare
Bucureşti
română
IF
90
100
Ingineria sistemelor de comunicaţii şi securitate electronică
Bucureşti
română
IF
120
2
Inginerie aerospațială
Ingineria sistemelor aeronautice
Bucureşti
română
IF
90
50
3
Ingineria autovehiculelor
Echipamente şi tehnologii în ingineria autovehiculelor
Bucureşti
română
IF
90
50
4
Calculatoare și tehnologia informației
Securitatea tehnologiei informaţiei
Bucureşti
română
IF
90
50
Inteligență artificială pentru apărare și securitate**
Bucureşti
română
IF
120
5
Inginerie genistică, inginerie de armament, rachete şi muniţii
Inginerie pentru sisteme mecanice speciale de apărare şi securitate
Bucureşti
română
IF
90
50
Securitatea la încărcări extreme a structurilor
Bucureşti
română
IF
120
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
48. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Informații și securitate națională
Comunicare publică în domeniul securităţii şi apărării*
Bucureşti
română
IF
120
525
Conducere comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică*
Bucureşti
română
IF
120
Conducere - Informații pentru apărare*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul crizelor şi prevenirea conflictelor*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul programelor şi proiectelor*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul resurselor organizaţiei*
Brașov
română
IF
120
Securitate şi apărare*
Bucureşti
română
IF
120
2
Ştiinţe militare
Conducere interarme - forţe aeriene*
Bucureşti
română
IF
120
825
Conducere interarme - forţe aeriene*
Bucureşti
română
IFR
120
Conducere interarme - forţe navale*
Bucureşti
română
IF
120
Conducere interarme - forţe navale*
Bucureşti
română
IFR
120
Conducere interarme - forţe terestre*
Bucureşti
română
IF
120
Conducere interarme - forţe terestre*
Bucureşti
română
IFR
120
Management economico-financiar*
Bucureşti
română
IF
120
Management economico-financiar*
Bucureşti
română
IFR
120
Management logistic*
Bucureşti
română
IF
120
Management logistic*
Bucureşti
română
IFR
120
Protecţia infrastructurilor critice*
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
49. ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII "MIHAI VITEAZUL" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Relații internaționale și
studii europene
Relații internaționale și studii de intellinge
Bucureşti
română
IF
120
150
2
Informații și securitate națională
Analiză de intelligence
Bucureşti
română
IF
120
425
Intelligence şi securitate naţională
Bucureşti
română
IF
120
Managementul informaţiilor de securitate naţională
Bucureşti
română
IF
120
Managementul informaţiilor în combaterea terorismului
Bucureşti
română
IF
120
50. ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Inginerie civilă și instalații
Ingineria securității la incendiu
Bucureşti
română
IF
90
100
Managementul situaţiilor de urgenţă
Bucureşti
română
IF
90
2
Drept
Cercetări criminalistice aplicate
Bucureşti
română
IF
120
450
Drept administrativ
Bucureşti
română
IF
120
Dreptul afacerilor
Bucureşti
română
IF
120
Managementul resurselor umane în sistemul autorităţilor de ordine publică
Bucureşti
română
IF
90
Relații și organizații internaționale în dreptul contemporan
Bucureşti
română
IF
120
Științe penale
Bucureşti
română
IF
90
3
Ordine publică şi siguranţă naţională
Managementul activităţilor de ordine publică şi siguranţă naţională
Bucureşti
română
IF
120
450
Managementul activităţilor informative
Bucureşti
română
IF
120
Managementul cooperării poliţieneşti internaţionale
Bucureşti
română
IF
120
Managementul operaţional la frontiera externă Schengen
Bucureşti
română
IF
120
Poliţie judiciară
Bucureşti
română
IF
120
51. ACADEMIA FORŢELOR AERIENE "HENRI COANDĂ" DIN BRAŞOV
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ
ămân t
Număr de credite de studiu
transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariza ți
1
Ştiinţe militare
Sisteme de securitate**
Brașov
română
IF
120
150
Managementul sistemelor de luptă din forţele aeriene*
Brașov
română
IF
120
Securitatea spaţiului aerian*
Brașov
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
52. ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN" DIN CONSTANŢA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Inginerie electrică
Operarea și conducerea sistemelor electroenergetice navale*
Constanța
română
IF
90
60
2
Inginerie navală și navigație
Sisteme electromecanice navale*
Constanța
română
IF
90
150
Ştiinţe nautice*
Constanța
română
IF
90
Oceanografie și hidrografie**
Constanța
română
IF
120
3
Inginerie și management
Inginerie şi management naval şi portuar*
Constanța
română
IF
90
75
Managementul sistemelor logistice*
Constanța
română
IF
90
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
53. ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Form a de învăţ ămân
t
Număr de credite de studiu transferabi
le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariza
ți
1
Ştiinţe militare
Intelligence în organizaţii*
Sibiu
română
IF
120
300
Leadership organizaţional**
Sibiu
română
IF
120
Management şi tehnologie*
Sibiu
română
IF
120
Managementul capabilităţilor organizaţionale*
Sibiu
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
**) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
1. UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Drept
Carieră judiciară
Bucureşti
română
IF
60
400
Drept european şi internaţional
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul intern și internațional al afacerilor
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul național și european al afacerilor
Cluj-Napoca
română
IF
60
Științe penale și criminalistică
Cluj-Napoca
română
IF
90
Științe penale
Bucureşti
română
IF
60
2
Ştiinţe administrative
Administrație și management public
Bucureşti
română
IF
120
50
3
Ştiinţe politice
Studii de securitate şi apărare
Bucureşti
română
IF
120
175
4
Administrarea afacerilor
Administrarea şi negocierea afacerilor
Bucureşti
română
IF
120
550
Administrarea şi negocierea în afaceri
Timișoara
română
IF
120
Managementul afacerilor în comerţ
Bucureşti
română
IF
120
Managementul afacerilor în comerţ
Bucureşti
română
IFR
120
Managementul afacerilor în turism
Bucureşti
română
IF
120
5
Contabilitate
Contabilitatea şi auditul afacerilor
Cluj-Napoca
română
IF
120
50
6
Finanţe
Gestiune şi audit financiar
Bucureşti
română
IF
120
400
Management financiar-bancar
Bucureşti
română
IF
120
Management financiar-contabil
Bucureşti
română
IF
120
7
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri
Bucureşti
română
IF
120
75
8
Economie şi afaceri internaţionale
Afaceri internaționale/ International Business
Bucureşti
engleză
IF
120
250
Managementul afacerilor internaționale
Bucureşti
română
IF
120
Negocierea conflictelor și diplomație economică
Bucureşti
română
IF
120
9
Științe ale educației
Management educațional
Bucureşti
română
IF
120
50
10
Filologie
Studii interculturale anglo-americane/ Anglo-american intercultural studies
Bucureşti
engleză
IF
120
50
Traducere și comunicare în context intercultural
Bucureşti
română
IF
120
2. UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Informatică
Securitatea sistemelor informatice și a rețelelor informaționale*
Bucureşti
română
IF
120
75
2
Medicină dentară
Reabilitări orale cu agregare implantară*
Bucureşti
română
IF
120
50
3
Drept
Științe penale*
Bucureşti
română
IF
60
300
Dreptul afacerilor*
Bucureşti
română
IF
60
Criminalistică și psihologia judiciară în investigația penală*
Bucureşti
română
IF
60
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
Drept civil și drept procesual civil aprofundat*
Bucureşti
română
IF
60
Drept medical*
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul Uniunii Europene. Instituții de drept material și procesual european*
Bucureşti
română
IF
60
4
Științe ale comunicării
Comunicare instituțională și management organizațional*
Bucureşti
română
IF
120
75
5
Relații internaționale și
studii europene
Relaţii internaţionale şi cooperare
strategică*
Bucureşti
română
IF
120
75
6
Contabilitate
Contabilitate, audit și expertiză contabilă
Bucureşti
română
IF
120
50
7
Finanţe
Fiscalitate și politici financiare*
Bucureşti
română
IF
120
50
8
Psihologie
Psihologie judiciară*
Bucureşti
română
IF
120
400
Psihanaliză*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologia resurselor umane*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologia sportului*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologie clinică, hipnoză și intervenții terapeutice de scurtă durată*
Bucureşti
română
IF
120
Psihologie școlară și consiliere
educațională*
Bucureşti
română
IF
120
Psihoterapii cognitiv comportamentale*
Bucureşti
română
IF
120
Tehnici de comunicare și influență socială*
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat
profesional
3. UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Drept
Carieră judiciară
Bucureşti
română
IF
60
250
Drept financiar, bancar şi al asigurărilor
Bucureşti
română
IF
60
Drept internațional și al Uniunii Europene
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul afacerilor
Bucureşti
română
IF
60
Științe penale
Bucureşti
română
IF
60
2
Ştiinţe administrative
Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice
Bucureşti
română
IF
120
100
Protecția integrității organizațiilor*
Bucureşti
română
IF
120
3
Administrarea afacerilor
Antreprenoriat și administrarea afacerilor
Bucureşti
română
IF
120
50
4
Contabilitate
Contabilitatea şi auditul entităţilor economice
Bucureşti
română
IF
120
150
Management contabil, audit şi expertiză contabilă
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat
profesional
4. UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Drept
Științe penale
Bucureşti
română
IF
60
100
2
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism
Bucureşti
română
IF
120
125
Managementul afacerilor în turism și aviație/ Business management in tourism and aviation
Bucureşti
engleză
IF
120
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
3
Informatică economică
Informatică economică*
Bucureşti
română
IF
120
125
Informatică pentru mediul de afaceri/ Computer Science for Business*
Bucureşti
engleză
IF
120
4
Contabilitate
Gestiunea și auditul afacerilor*
Bucureşti
română
IF
120
50
5
Finanţe
Finanțe/ Finance
Bucureşti
engleză
IF
120
150
6
Management
Managementul și marketingul organizației
Bucureşti
română
IF
120
200
Managementul strategic al firmei
Bucureşti
română
IF
120
7
Marketing
Marketing în afaceri
Bucureşti
română
IF
120
50
Marketing strategic/ Strategic marketing
Bucureşti
engleză
IF
120
8
Economie şi afaceri internaţionale
Afaceri internaționale
Bucureşti
română
IF
120
300
Afaceri internaționale și antreprenoriat/ International Business and
Entrepreneurship
Bucureşti
engleză
IF
120
Relații economice internaționale și diplomație economică/ International
economic relations and economic diplomacy
Bucureşti
engleză
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
5. UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Fizică
Fizica materialelor şi aplicaţii
Bucureşti
română
IF
120
50
2
Geografie
Managementul mediului şi dezvoltarea durabilă
Bucureşti
română
IF
120
50
3
Ingineria sistemelor
Managementul proiectelor tehnice şi tehnologice
Bucureşti
română
IF
90
50
4
Drept
Dreptul penal al afacerilor
Bucureşti
română
IF
90
50
5
Științe ale comunicării
Comunicare mediatică şi publicitate
Bucureşti
română
IF
120
50
6
Sociologie
Politici comunitare şi intervenţii sociale
Bucureşti
română
IF
120
50
7
Ştiinţe politice
Diplomație culturală
Bucureşti
română
IF
120
50
8
Contabilitate
Audit financiar-contabil şi consiliere
Bucureşti
română
IF
120
50
9
Management
Leadership şi managementul resurselor umane
Bucureşti
română
IF
120
100
Managementul investiţiilor
Bucureşti
română
IF
120
10
Economie şi afaceri internaţionale
Guvernanță economică europeană
Bucureşti
română
IF
120
50
Leadership și consultanță în afacerile comerciale internaționale
Bucureşti
română
IF
120
11
Psihologie
Psihologie clinică şi consiliere psihologică
Bucureşti
română
IF
120
50
12
Filologie
Comunicare interculturală şi traducere profesională
Bucureşti
română
IF
120
50
13
Istorie
Geopolitică, istorie şi relaţii internaţionale
Bucureşti
română
IF
120
50
14
Teatru şi artele spectacolului
Arta actorului. Metode de înnoire a mijloacelor de expresie
Bucureşti
română
IF
120
50
15
Cinematografie şi
media
Dramaturgie cinematografică.
Scenaristică film și TV
Bucureşti
română
IF
120
50
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
6. UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Informatică
Tehnologii moderne in ingineria sistemelor informatice*
Bucureşti
română
IF
120
50
2
Drept
Cooperare internaţională în justiţie
Brașov
română
IF
60
200
Științe penale și criminalistică
Craiova
română
IF
60
Științe penale
Bucureşti
română
IF
60
Științe penale
Constanța
română
IF
60
3
Ştiinţe administrative
Administrație publică și management în context european*
Bucureşti
română
IF
120
100
Administrație publică și management în context european*
Craiova
română
IF
120
4
Contabilitate
Audit financiar contabil*
Bucureşti
română
IF
120
250
Auditul intern în sistemul public şi privat*
Craiova
română
IF
120
Contabilitate expertiză și audit*
Constanța
română
IF
120
Contabilitate şi managementul afacerilor*
Câmpulung
română
IF
120
Contabilitatea agenţilor economici şi a instituţiilor publice*
Bucureşti
română
IF
120
5
Finanţe
Finanţe şi administraţie publică europeană*
Craiova
română
IF
120
50
6
Management
Dimensiunea europeană a managementului organizaţiei
Brașov
română
IF
120
150
Management organizaţional şi antreprenoriat
Constanța
română
IF
120
Managementul integrat al afacerilor
Bucureşti
română
IF
120
7
Marketing
Marketing şi relaţii publice în afaceri*
Bucureşti
română
IF
120
50
8
Psihologie
Psihologie clinică şi intervenţie psihologică
Brașov
română
IF
120
150
Psihologie clinică şi intervenţie psihologică
Bucureşti
română
IF
120
Psihologie organizațională și managementul resurselor umane
Bucureşti
română
IF
120
9
Științe ale educației
Consiliere educațională (interdisciplinar cu domeniul: Psihologie)
Brașov
română
IF
120
50
10
Știința sportului și educației fizice
Educaţie fizică şi antrenament sportiv*
Bucureşti
română
IF
120
100
Kinetoterapia în afecţiunile locomotorii*
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
7. UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Ingineria produselor alimentare
Inspecţie, expertiză şi legislaţie în
siguranţa alimentelor, protecţia mediului şi protecţia consumatorului
Bucureşti
română
IF
120
50
2
Inginerie şi management în agricultură și dezvoltare
rurală
Management performant în alimentaţie publică, agroturism şi protecţia consumatorului
Bucureşti
română
IF
120
50
3
Drept
Investigarea actelor de terorism şi securitate publică*
Bucureşti
română
IF
90
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
8. UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Ştiinţa mediului
Evaluarea impactului asupra mediului*
Bucureşti
română
IF
120
150
Gestionarea efectelor schimbărilor climatice*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul resurselor naturale*
Bucureşti
română
IF
120
2
Inginerie și management
Ingineria și managementul afacerilor în industrie*
Bucureşti
română
IF
120
50
3
Drept
Științe penale și criminalistică*
Bucureşti
română
IF
60
250
Drept intern și internațional al mediului*
Bucureşti
română
IF
60
Drept internațional și dreptul Uniunii Europene*
Bucureşti
română
IF
60
Drept internațional și european al afacerilor*
Bucureşti
română
IF
60
Drept social român și european*
Bucureşti
română
IF
60
Dreptul informațiilor și al securității private*
Bucureşti
română
IF
60
4
Științe ale comunicării
Comunicare și relații publice*
Bucureşti
română
IF
120
75
5
Finanţe
Finanțarea protecției sociale*
Bucureşti
română
IF
120
125
Management financiar*
Bucureşti
română
IF
120
Managementul financiar al mediului*
Bucureşti
română
IF
120
6
Psihologie
Psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică*
Bucureşti
română
IF
120
100
Psihologie aplicată în domeniul securității naționale*
Bucureşti
română
IF
120
7
Știința sportului și educației fizice
Educație fizică și sportivă*
Bucureşti
română
IF
120
100
Managementul activităților de educație fizică și sport*
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
9. UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Ştiinţe administrative
Puterea executivă și administrația publică
Bucureşti
română
IF
120
50
2
Contabilitate
Sistem informațional contabil în asistarea deciziilor*
Bucureşti
română
IF
120
50
Contabilitate, audit şi consultanţă*
Bucureşti
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
10. UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în comerţ, turism şi servicii*
Bucureşti
română
IF
120
50
2
Contabilitate
Managementul sistemului
informaţional financiar-contabil*
Bucureşti
română
IF
120
50
3
Finanţe
Management financiar-bancar şi de asigurări*
Bucureşti
română
IF
120
50
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
4
Management
Management organizaţional*
Bucureşti
română
IF
120
75
5
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri*
Bucureşti
română
IF
120
75
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
11. INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Teologie
Biblie și societate
Bucureşti
română
IF
120
50
12. INSTITUTUL DE ADMINISTRARE A AFACERILOR DIN MUNICIPIUL BUCUREŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor - Executive MBA*
Bucureşti
engleză
IF
120
75
Administrarea afacerilor - Master of Business Administration*
Bucureşti
engleză
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
13. UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Silvicultură
Management şi marketing forestier
Arad
română
IF
90
50
2
Biologie
Analize de laborator utilizate în domeniul biomedical
Arad
română
IF
120
50
Științe biomedicale***
Arad
engleză
IF
120
3
Medicină
Medicină socială şi management sanitar
Arad
română
IF
90
100
4
Drept
Instituţii de drept civil şi procesual civil
Arad
română
IF
90
150
Instituţii de drept penal şi procesual penal
Arad
română
IF
90
Ocrotirea familiei şi asistenţă socială
Arad
română
IF
120
5
Științe ale comunicării
Comunicare managerială şi resurse umane
Arad
română
IF
120
100
6
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism şi servicii*
Arad
română
IF
120
50
7
Contabilitate
Audit şi expertiză contabilă
Arad
română
IF
120
50
Audit şi expertiză contabilă*
Satu Mare
română
IF
120
8
Marketing
Marketingul şi managementul firmei
Arad
română
IF
120
50
9
Psihologie
Psihologie clinică şi psihoterapii
Arad
română
IF
120
50
10
Științe ale educației
Management educațional
Arad
română
IF
120
50
11
Filologie
Limbi moderne aplicate în afaceri
Arad
română
IF
120
100
12
Știința sportului și educației fizice
Kinetoprofilaxie şi recuperare fizică
Arad
română
IF
120
100
Managementul organizaţiilor şi activităţilor de educaţie fizică şi sport
Arad
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat
profesional
***) Specializări evaluate de către Agenţia de Acreditare în Domeniul Sănătăţii şi Ştiinţelor Sociale din Germania AHPGS
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
14. UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Drept
Științe penale și criminalistică*
Bacău
română
IF
60
70
Carieră judiciară*
Bacău
română
IF
60
Drept antreprenorial (interdisciplinar cu domeniul Administrarea afacerilor)*
Bacău
română
IF
120
2
Management
Managementul afacerilor*
Bacău
română
IF
120
100
Managementul instituţiilor din administraţia publică*
Bacău
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
15. UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Management
Managementul afacerilor*
Cluj-Napoca
română
IF
120
120
Managementul resurselor umane*
Cluj-Napoca
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
16. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Teologie
Teologie protestantă pastorală aplicată*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
17. UNIVERSITATEA "SAPIENTIA" DIN CLUJ-NAPOCA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Informatică
Dezvoltarea aplicaţiilor software*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
50
2
Ştiinţa mediului
Protecția și monitorizarea mediului
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
15
3
Horticultură
Protecția plantelor*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
50
4
Ingineria produselor alimentare
Biotehnologii sustenabile**
Miercurea- Ciuc
maghiară
IF
120
30
5
Ingineria sistemelor
Sisteme de control inteligente*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
30
6
Mecatronică și robotică
Sisteme mecatronice avansate*
Târgu Mureş
maghiară
IF
120
30
7
Drept
Carieră judiciară*
Cluj-Napoca
română
IF
60
30
8
Științe ale comunicării
Comunicare și relații publice*
Miercurea- Ciuc
maghiară
IF
120
50
9
Relații internaționale și studii europene
Diplomație și studii interculturale*
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
60
10
Economie
Economie aplicată și finanțe*
Miercurea- Ciuc
maghiară
IF
120
60
Leadership și management în economia agrară*
Miercurea- Ciuc
maghiară
IF
120
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
11
Filologie
Traducere și interpretare*
Miercurea- Ciuc
maghiară, engleză
IF
120
50
12
Cinematografie şi media
Studii de film
Cluj-Napoca
maghiară
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
18. UNIVERSITATEA "ANDREI ŞAGUNA" DIN CONSTANŢA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Drept
Devianță și delincvență
Constanța
română
IF
120
50
2
Științe ale comunicării
Comunicarea mediatică, opinie publică și management informațional
Constanța
română
IF
120
50
3
Finanţe
Finanțarea și administrarea afacerilor în turism și servicii
Constanța
română
IF
120
100
Management financiar bancar
Constanța
română
IF
120
4
Psihologie
Psihologie clinică
Constanța
română
IF
120
50
19. UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Drept
Științe penale*
Galați
română
IF
90
200
Drept și administrație publică europeană*
Galați
română
IF
90
Drept și administrație publică europeană*
Galați
română
IFR
90
Dreptul comunităților virtuale*
Galați
română
IF
90
Dreptul Uniunii Europene*
Galați
română
IF
90
2
Relații internaționale și studii europene
Managementul securității în relații internaționale
Galați
română
IF
120
50
3
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism și industria ospitalității*
Galați
română
IF
120
125
Afaceri și economie internațională (intredisciplinar cu domeniul: Științe ale comunicării)*
Galați
română
IF
120
Managementul afacerilor în comerț și turism*
Galați
română
IF
120
Shiping, finanțe și comerț internațional/ Shipping, international trade and finance (intredisciplinar cu
domeniul: Finanţe)*
Galați
engleză
IF
120
4
Contabilitate
Audit și control public și privat*
Galați
română
IF
120
50
5
Finanţe
Gestiunea financiară a afacerilor în spațiul european*
Galați
română
IF
120
100
Management financiar public și privat*
Galați
română
IF
120
Finanţe și tehnologie digitală*
Galați
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
20. UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAŞI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Drept
Dreptul administraţiei publice
Iaşi
română
IF
90
200
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
Științe penale
Iaşi
română
IF
90
2
Finanţe
Management economico-financiar european
Iaşi
română
IF
120
50
3
Psihologie
Consiliere educaţională şi intervenţie în orientarea şcolară şi vocaţională
Iaşi
română
IF
120
100
21. UNIVERSITATEA "APOLLONIA" DIN IAŞI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Științe ale comunicării
Comunicare instituțională*
Iaşi
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
22. UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Drept
Managementul investigaţiei penale
Lugoj
română
IF
90
50
2
Finanţe
Management financiar*
Lugoj
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
23. UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Drept
Științe penale și criminalistică*
Oradea
română
IF
60
50
2
Management
Managementul resurselor umane*
Oradea
română
IF
120
50
Managementul organizațiilor publice*
Oradea
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
24. UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Asistență socială
Programe și proiecte comunitare în asistență socială*
Oradea
română
IF
120
30
2
Management
Management antreprenorial*
Oradea
română
IF
120
50
3
Teologie
Teologie pastorală și misiologie*
Oradea
română
IF
120
50
4
Muzică
Artă muzicală*
Oradea
română
IF
120
50
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
25. UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "PARTIUM" DIN ORADEA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Asistență socială
Asistență socială - Politici sociale europene*
Oradea
maghiară
IF
120
75
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
2
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor în turism
Oradea
maghiară
IF
120
50
3
Management
Managementul dezvoltării afacerilor*
Oradea
maghiară
IF
120
40
4
Filologie
Traducere și interpretariat*
Oradea
engleză;
germană - maghiară
IF
120
50
Multilingvism și multiculturalitate*
Oradea
maghiară,
engleză / germană
IF
120
5
Arte vizuale
Comunicare vizuală*
Oradea
maghiară
IF
120
50
6
Muzică
Artă muzicală în contemporaneitate*
Oradea
maghiară
IF
120
20
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
26. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" DIN PITEŞTI
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Drept
Drept privat
Pitești
română
IF
60
50
2
Administrarea afacerilor
Turism, gestiune hotelieră şi politici în industria ospitalităţii
Râmnicu Vâlcea
română
IF
120
50
3
Contabilitate
Standarde, reglementări şi politici contabile
Brăila
română
IF
120
200
Standarde, reglementări şi politici
contabile
Pitești
română
IF
120
Standarde, reglementări şi politici contabile
Râmnicu Vâlcea
română
IF
120
4
Management
Management şi strategii în resurse umane*
Brăila
română
IF
120
350
Management şi strategii în resurse umane*
Râmnicu Vâlcea
română
IF
120
Managementul afacerilor*
Pitești
română
IF
120
Managementul afacerilor*
Râmnicu Vâlcea
română
IF
120
Managementul resurselor umane*
Pitești
română
IF
120
Management în administraţie şi servicii publice*
Pitești
română
IF
120
Management și logistică*
Pitești
română
IF
120
Managementul serviciilor publice*
Brăila
română
IF
120
*) Programele de studii universitare de master din structura instituţiei de învăţământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional
27. UNIVERSITATEA "ROMÂNO-GERMANĂ" DIN SIBIU
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Management
Managementul organizației
Sibiu
română
IF
120
150
Managementul proiectelor cu finanțare europeană
Sibiu
română
IF
120
Managementul strategic al resurselor umane
Sibiu
română
IF
120
2
Marketing
Marketing și comunicare în afaceri
Sibiu
română
IF
120
50
Anexa nr. 2 Domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particulare acreditate
28. UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TÂRGU MUREŞ
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi
școlariz ați
1
Geografie
Resurse turistice şi protecţia mediului
Târgu Mureş
română
IF
120
50
2
Drept
Proceduri judiciare şi profesii liberale
Târgu Mureş
română
IF
60
50
3
Administrarea afacerilor
Administrarea afacerilor***
Târgu Mureş
engleză
IF
120
75
4
Finanţe
Bănci şi pieţe de capital în context european
Târgu Mureş
română
IF
120
100
Gestiunea financiară a afacerilor
Târgu Mureş
română
IF
120
5
Psihologie
Managementul resurselor umane
Târgu Mureş
română
IF
120
100
Psihologie clinică şi tehnici de
intervenţie prin consiliere şi psihoterapie
Târgu Mureş
română
IF
120
6
Științe ale educației
Asigurarea calităţii învăţământului
Târgu Mureş
română
IF
120
50
***) Specializări evaluate de către Agenţia de Acreditare în Domeniul Sănătăţii şi Ştiinţelor Sociale din Germania AHPGS
29. UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA
Nr. crt.
Domeniul de studii universitare de master
Denumire program de studii universitare de master
Locația geografică
Limba de predare
Forma de învăţămân t
Număr de credite de studiu transferabi le
Nr. max. stud.ce pot fi școlariz
ați
1
Informatică
Administrarea sistemelor distribuite
Timișoara
română
IF
120
100
Web-design
Timișoara
română
IF
120
2
Drept
Instituţii de drept european
Timișoara
română
IF
120
50
3
Contabilitate
Auditul şi evaluarea întreprinderii
Timișoara
română
IF
120
50
Contabilitatea, fiscalitatea și gestiunea
patrimoniului unităților administrativ teritoriale
Timișoara
română
IF
120
4
Psihologie
Psihoterapii şi psihologie clinică
Timișoara
română
IF
120
100