Legislator Case Law & Legislation
253362 RO

HOTĂRÂRE nr. 27 din 29 martie 2022 privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului privind un cadru de măsuri pentru asigurarea furnizării contramăsurilor medicale necesare în situații de criză în cazul unei urgențe de sănătate publică la nivelul Uniunii - COM(2021) 577

2 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (2 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 27 din 29 martie 2022 · CAMERA DEPUTAȚILOR · MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 30 martie 2022

În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 163-188 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 29 martie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN

București, 29 martie 2022.

Nr. 27.

-----

HOTĂRÂRE nr. 27 din 29 martie 2022 · CAMERA DEPUTAȚILOR · MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 30 martie 2022

Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/174, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 22.03.2022, Camera Deputaților

1. susține propunerea de Regulament al Consiliului privind un cadru de măsuri pentru asigurarea furnizării contramăsurilor medicale necesare în situații de criză în cazul unei urgențe de sănătate publică la nivelul Uniunii;

2. subliniază că Autoritatea europeană de pregătire și răspuns în situații de urgență este chemată să încurajeze cooperarea dintre statele membre în domeniul sănătății publice, în cazul în care este necesar, și să sprijine acțiunea acestora;

3. recomandă elaborarea de instrucțiuni și organizarea de schimburi de experiență la nivelul Uniunii Europene pentru valorificarea instrumentelor speciale relevante de sprijinire a sistemelor de sănătate din statele membre;

4. subliniază necesitatea unui efort administrativ susținut pentru a asigura utilizarea deplină a instrumentelor de sprijin oferite de agenție pentru furnizarea contramăsurilor medicale necesare în situații de criză, în conformitate cu obiectivele statelor membre din domeniul sănătății;

5. recomandă analizarea vulnerabilităților specifice zonelor rurale în ceea ce privește furnizarea contramăsurilor medicale necesare în situații de criză în cazul unei urgențe de sănătate publică;

6. recomandă un format permanent pentru cooperarea Autorității europene de pregătire și răspuns în situații de urgență cu Agenția Europeană pentru Medicamente și cu organismele internaționale din domeniu în ceea ce privește armonizarea sprijinului pentru politicile de sănătate și de răspuns la crize;

7. recomandă încurajarea cercetării științifice de avangardă și a managementului proprietății intelectuale specifice cazului în care autoritățile publice oferă sprijin pentru dezvoltarea contramăsurilor medicale necesare în situații de criză;

8. consideră că Autoritatea europeană de pregătire și răspuns în situații de urgență va avea un rol esențial în coordonarea eforturilor statelor membre și ale Comisiei Europene în operarea infrastructurii europene pentru schimb de informații în situații de criză în cazul unei urgențe de sănătate publică la nivelul Uniunii;

9. recomandă intensificarea eforturilor pentru valorificarea oportunităților oferite de economia bazată pe date, în vederea identificării riscurilor privind sănătatea publică la nivelul Uniunii;

10. recomandă să se analizeze posibilitatea de a furniza un serviciu de consiliere, cu un punct unic de acces, pentru a ajuta statele membre să utilizeze cât mai eficient fondurile, mecanismele și instrumentele Uniunii Europene în vederea adaptării sistemelor lor de sănătate la amenințările la adresa sănătății publice;

11. subliniază că măsurile adoptate în temeiul prezentului regulament pot limita libertatea de a desfășura o activitate comercială și libertatea contractuală, care sunt protejate prin art. 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - „Cartă“, precum și dreptul de proprietate, protejat prin art. 17 din Cartă. În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Cartă, orice restrângere a acestor drepturi va fi prevăzută de lege, va respecta substanța acestor drepturi și libertăți și va respecta principiul proporționalității.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →