Legislator Case Law & Legislation
252212 RO

HOTĂRÂRE nr. 261 din 23 februarie 2022 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 406/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și componența nominală a membrilor Comitetului de amenajare a spațiului maritim

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 261 din 23 februarie 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 28 februarie 2022

Hotărârea Guvernului nr. 406/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și componența nominală a membrilor Comitetului de amenajare a spațiului maritim, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 26 iunie 2017, se modifică după cum urmează

1. Titlul va avea următorul cuprins

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comitetului de amenajare a spațiului maritim

2. Articolul unic va avea următorul cuprins

ARTICOL UNIC

Se aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comitetului de amenajare a spațiului maritim, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

HOTĂRÂRE nr. 261 din 23 februarie 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 28 februarie 2022

Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența nominală a membrilor Comitetului de amenajare a spațiului maritim, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 406/2017, se modifică după cum urmează

1. Titlul va avea următorul cuprins

REGULAMENT

privind organizarea și funcționarea Comitetului de amenajare a spațiului maritim

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins

Articolul 1

Prezentul regulament privind organizarea și funcționarea Comitetului de amenajare a spațiului maritim, denumit în continuare regulament, stabilește atribuțiile, modul de organizare și funcționare a Comitetului de amenajare a spațiului maritim, denumit în continuare Comitetul, precum și procedura și modul de luare a deciziilor în cadrul Comitetului în vederea elaborării și monitorizării implementării planului de amenajare a spațiului maritim.

3. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins

(2) Raportul de monitorizare a planului de amenajare a spațiului maritim prevăzut la alin. (1) se prezintă de către conducătorul autorității publice centrale din domeniul dezvoltării teritoriale în cadrul ședinței de Guvern.

4. Articolul 7 va avea următorul cuprins

Articolul 7

Președintele Comitetului poate mandata conducătorul autorității publice centrale din domeniul dezvoltării teritoriale pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 6.

5. La articolul 8, partea introductivă va avea următorul cuprins

Articolul 8

Secretariatul Comitetului, asigurat de autoritatea publică centrală din domeniul dezvoltării teritoriale, prin structura responsabilă de domeniul dezvoltării teritoriale, are următoarele atribuții

6. Articolul 15 va avea următorul cuprins

Articolul 15

Ședințele Comitetului sunt conduse de către prim-ministru, care asigură și președinția acestuia, sau, în cazurile prevăzute la art. 7, de către conducătorul autorității publice centrale din domeniul dezvoltării teritoriale.

7. La articolul 24, alineatul (1) va avea următorul cuprins

Articolul 24

(1) În elaborarea și implementarea planului de amenajare a spațiului maritim, Comitetul și autoritățile competente sunt autorizate, în limitele prevăzute de lege, să solicite, să primească și să utilizeze orice date și informații relevante privind utilizarea spațiului maritim și apele marine, inclusiv orice alte date deschise, astfel cum sunt prevăzute de Directiva (UE) 2019/1.024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public.

8. Anexa la regulament, „Componența nominală a membrilor Comitetului de amenajare a spațiului maritim“, se abrogă.

HOTĂRÂRE nr. 261 din 23 februarie 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 28 februarie 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. II din Ordonanța Guvernului nr. 13/2021 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spațiului maritim,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează

Viceprim-ministru,

Kelemen Hunor

Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,

Sorin Mihai Grindeanu

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,

Cseke Attila-Zoltán

p. Ministrul economiei,

Mihai-Ion Macaveiu,

secretar de stat

Ministrul energiei,

Virgil-Daniel Popescu

p. Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,

Marius-Viorel Poșa,

subsecretar de stat

Ministrul mediului, apelor și pădurilor,

Tánczos Barna

Ministrul finanțelor,

Adrian Câciu

Ministrul antreprenoriatului și turismului,

Constantin-Daniel Cadariu

Ministrul apărării naționale,

Vasile Dîncu

Ministrul afacerilor interne,

Lucian Nicolae Bode

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

Adrian-Ionuț Chesnoiu

Ministrul culturii,

Lucian Romașcanu

București, 23 februarie 2022.

Nr. 261.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →