Legislator Case Law & Legislation
251624 RO

HOTĂRÂRE nr. 199 din 10 februarie 2022 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.693/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare de pașapoarte

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 199 din 10 februarie 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 14 februarie 2022

Hotărârea Guvernului nr. 1.693/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare de pașapoarte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 21 octombrie 2004, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins

Articolul 2

Serviciile publice comunitare de pașapoarte au în structură birouri și/sau, după caz, compartimente.

2. La articolul 2^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins

(3) Suspendarea sau reluarea activității punctelor de lucru, precum și desființarea acestora se dispun cu respectarea, în mod corespunzător, a procedurii prevăzute la alin. (1).

3. La articolul 3, după alineatul (2) se introducdouă noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins

(3) Pentru buna funcționare a serviciilor publice comunitare de pașapoarte și/sau a punctelor de lucru prevăzute la art. 2^1, în scopul prestării unui serviciu public de calitate, cu asigurarea prevalenței principiilor eficienței și eficacității, numărul de posturi existent în statele de funcții poate fi redimensionat prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea Direcției Generale de Pașapoarte, în baza analizelor efectuate cu privire la volumul activităților înregistrate în ultimii 3 ani.

(4) Numărul de posturi stabilit potrivit alin. (3) nu poate fi mai mic decât cel prevăzut la alin. (2).

4. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins

Articolul 5

Coordonarea și controlul metodologic ale serviciilor publice comunitare de pașapoarte se asigură de Direcția Generală de Pașapoarte.

5. La articolul 7, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins

(2) Criteriile privind selecționarea personalului și organizarea concursurilor sau a examenelor pentru ocuparea funcțiilor prevăzute în statele de funcții ale serviciilor publice comunitare de pașapoarte se stabilesc în mod unitar, de Direcția Generală de Pașapoarte, atât în cazul polițiștilor, cât și al personalului contractual.

.............................................................................................

(4) Comisiile de concurs și comisiile de soluționare a contestațiilor constituite în vederea ocupării funcțiilor vacante de polițiști și personal contractual se stabilesc prin dispoziție a directorului general al Direcției Generale de Pașapoarte și sunt formate din specialiști ai acestei instituții. În cazul funcțiilor vacante de conducere din cadrul serviciilor publice comunitare de pașapoarte, din componența comisiilor fac parte și reprezentanți ai instituției prefectului.

6. În tot cuprinsul hotărârii, termenii „prefecturi/prefectură/prefecturilor județene/Prefecturii“ se înlocuiesc cu sintagmele „instituții ale prefectului/instituția prefectului/ instituțiilor prefectului/Instituției Prefectului“.

HOTĂRÂRE nr. 199 din 10 februarie 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 14 februarie 2022

Dispozițiile art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.693/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare de pașapoarte, cu completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta hotărâre, nu se aplică în cazul procedurilor de concurs sau examen pentru ocuparea funcțiilor vacante de polițiști și personal contractual demarate și nefinalizate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

HOTĂRÂRE nr. 199 din 10 februarie 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 14 februarie 2022

Hotărârea Guvernului nr. 1.693/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare de pașapoarte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 21 octombrie 2004, cu completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

HOTĂRÂRE nr. 199 din 10 februarie 2022 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 14 februarie 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează

Ministrul afacerilor interne,

Lucian Nicolae Bode

Ministrul muncii și solidarității sociale,

Marius-Constantin Budăi

București, 10 februarie 2022.

Nr. 199.

------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →