ORDIN nr. 16 din 31 ianuarie 2022 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de audiere
Table of Provisions (7)
Statutory Text (7 Articles)
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de audiere, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
REGULAMENT
de organizare și funcționare a Comisiei de audiere
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1) Cauzele aflate în curs de soluționare la Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping se vor soluționa potrivit prevederilor art. 151 din Legea nr. 310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.
(2) Dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de audiere cu privire la soluționarea cauzelor în complete de 1 sau 3 membri se aplică și cauzelor aflate pe rolul Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor, în cazurile în care cauzele aflate pe rolul Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor nu se pot soluționa din lipsă de cvorum.
Până la constituirea și organizarea Comisiei de audiere, potrivit prevederilor Legii nr. 310/2021, a regulamentului de organizare și funcționare a acesteia și alegerea președintelui și vicepreședintelui Comisiei de audiere, președintele și vicepreședintele Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping în funcție îndeplinesc atribuțiile președintelui sau, după caz, vicepreședintelui Comisiei de audiere.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale Anti-Doping nr. 95/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 12 martie 2018, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere:– prevederile art. 7 lit. b), art. 12, art. 64-68 și ale art. 150 alin. (1) Legea nr. 310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport;– Referatul de aprobare al Direcției juridice și resurse umane nr. 24/DJRU din 31.01.2022,
în temeiul art. 12 alin. (5) din Legea nr. 310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport,
vicepreședintele Agenției Naționale Anti-Doping emite prezentul ordin.
Vicepreședintele Agenției Naționale Anti-Doping,
Doina Ofelia Melinte
București, 31 ianuarie 2022.
Nr. 16.