HOTĂRÂRE nr. 1.120 din 9 noiembrie 2000
Statutory Text (3 Articles)
Se mandatează Fondul Proprietăţii de Stat sa implementeze strategia de privatizare a Societăţii Comerciale "Timpuri Noi" - S.A. Bucureşti, respectiv vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, deţinut în proporţie de 69,907% din capitalul social, către un investitor strategic/consortiu de investitori strategici, prin metoda de negociere.
Se aprobă eşalonarea la plata a obligaţiilor bugetare restante şi scutirea de la plata penalitatilor şi/sau a majorărilor de întârziere aferente acestora, în cuantumurile existente la data emiterii certificatelor de obligaţii bugetare de către creditorii bugetari, conform legii, pentru Societatea Comercială "Timpuri Noi" - S.A. Bucureşti, în vederea sporirii atractivităţii societăţii comerciale la privatizare.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează
---------------
Preşedintele Agenţiei Naţionale
pentru Dezvoltare Regionala,
Mihai David
p. Ministrul finanţelor,
Sebastian Vladescu,
secretar de stat
p. Ministrul funcţiei publice,
Marian Parjol,
secretar de stat
p. Preşedintele Consiliului
de administraţie
al Fondului Proprietăţii
de Stat,
Victor Eros
--------------
privind strategia de privatizare a Societăţii Comerciale "Timpuri Noi" - S.A. Bucureşti, inclusă în componenta "Privatizarea a 50 de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, grupate în pachete", din cadrul PSAL (Programul pentru Ajustarea Sectorului Privat)
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 4^1 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.