ORDIN nr. 5.840 din 17 decembrie 2021 privind menținerea acreditării Universității pentru Științele Vieții "Ion Ionescu de la Brad" din Iași în vederea organizării programelor de studii universitare de doctorat
Statutory Text (5 Articles)
Se aprobă menținerea acreditării, în vederea organizării de programe de studii universitare de doctorat pentru Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași.
Se aprobă menținerea acreditării domeniilor de studii universitare de doctorat care se organizează în școlile doctorale din cadrul Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, după cum urmează
Nr. crt. Școala doctorală Domeniul de studii universitare de doctorat
1 Școala doctorală de Științe inginerești Agronomie
Horticultură
Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală
Zootehnie
2 Școala doctorală de Medicină veterinară Medicină veterinară
Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației și instituția organizatoare de studii universitare de doctorat - Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În conformitate cu prevederile:– art. 138 alin. (1) și (2) și ale art. 158 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare;– art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului educației nr. 3.651/2021 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat și a sistemelor de criterii, standarde și indicatori de performanță utilizați în evaluare,
luând în considerare Adresa Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nr. 6.883 din 8.12.2021, înregistrată la Ministerul Educației cu nr. 35.851 din 8.12.2021, prin care se înaintează Hotărârea Consiliului ARACIS nr. 98 din 25.11.2021 privind rezultatele evaluării externe a studiilor universitare de doctorat din Universitatea pentru Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 17 decembrie 2021.
Nr. 5.840.
-----