Legislator Case Law & Legislation
248393 RO

RAPORT nr. 18.910 din 8 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Independentă pentru Tecuci în anul 2021

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 18.910 din 8 octombrie 2021 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 1083 din 11 noiembrie 2021

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021 aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, în perioada 19.07.2021-4.10.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Uniunea Independentă pentru Tecuci, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.

Constatări

În urma verificării documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în perioada 1.01.2019-31.12.2019 veniturile obținute de Partidul Uniunea Independentă pentru Tecuci au fost în valoare totală de 4.000,00 lei reprezentând donații.

În urma verificării documentelor justificative echipa de control a constatat că în perioada 1.01.2020-31.12.2020 veniturile obținute de Partidul Uniunea Independentă pentru Tecuci au fost în valoare totală de 38.650,00 lei, astfel: 5.200,00 lei reprezentând venituri din cotizații și 33.450,00 lei reprezentând venituri din contribuții pentru campania electorală în alegerile locale din anul 2020.

În perioada 1.01.2019-31.12.2019, cheltuielile înregistrate de Partidul Uniunea Independentă pentru Tecuci, conform documentelor justificative puse la dispoziția echipei de control, au fost în valoare totală de 3.352,00 lei.

În perioada 1.01.2020-31.12.2020, cheltuielile înregistrate de Partidul Uniunea Independentă pentru Tecuci, conform documentelor justificative puse la dispoziția echipei de control, au fost în valoare totală de 35.850,00 lei.

S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (4), art. 13 alin. (1) și ale art. 49 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 8 octombrie 2021.

Nr. 18.910.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →