ORDIN nr. 286 din 13 aprilie 2000
Statutory Text (5 Articles)
Se aprobă Reglementările aeronautice civile române privind înmatricularea aeronavelor civile/RACR-47, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice alte dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.
Direcţia generală a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor, Autoritatea Aeronautica Civilă Română şi Aeroclubul României vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
--------------
Notă *) Anexa se pune la dispoziţie celor interesaţi de către Autoritatea Aeronautica Civilă Română.
p. Ministrul transporturilor,
Aleodor Francu,
secretar de stat
-------
pentru aprobarea Reglementărilor aeronautice civile române privind înmatricularea aeronavelor civile/RACR-47
Ministrul transporturilor,
pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
în temeiul art. 12 lit. s) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, al art. 5 alin. (1) şi al art. 17, 18 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, cu modificările ulterioare, al art. 3 pct. 24 şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 263/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 pct. 4.4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Aeronautice Civile Române, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, precum şi al art. 3 lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 567/1991 privind organizarea şi funcţionarea Aeroclubului României, republicată,
emite următorul ordin