Legislator Case Law & Legislation
240728 RO

ORDIN nr. M.68 din 2 aprilie 2021 pentru modificarea și completarea Normelor privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.69/2015

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

ORDIN nr. M.68 din 2 aprilie 2021 · MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE · MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 6 aprilie 2021

Normele privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.69/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 7 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1. La articolul 17 alineatul (2), literele b)-d) se modifică și vor avea următorul cuprins

b) două puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de execuție și trei puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de conducere în structuri de nivel 2;

c) trei puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de execuție și patru puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de conducere în structuri de nivel 3;

d) patru puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de execuție și cinci puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de conducere în structuri de nivel 4.

2. La articolul 17 alineatul (2), literele e)-g) se abrogă.

3. La articolul 17, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins

(2^1) Candidaților li se acordă

a) pentru îndeplinirea atribuțiilor posturilor permanente în străinătate, pe o perioadă de minimum 3 ani, patru puncte pentru cele de execuție și cinci puncte pentru cele de conducere;

b) pentru îndeplinirea fiecărei funcții în structuri NATO dislocate pe teritoriul României, pe o perioadă de minimum 3 ani, patru puncte pentru cele de execuție și cinci puncte pentru cele de conducere.

(2^2) Candidaților li se acordă câte un punct pentru fiecare 3 luni de participare neîntreruptă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român.

4. La articolul 17, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins

(4) Candidaților li se acordă un punctaj egal cu media aritmetică a mediilor acordate la evaluarea performanței profesionale din ultimele trei fișe de apreciere de serviciu anuală.

(5) Candidaților li se acordă un punctaj obținut prin împărțirea la 15 a sumei punctajelor acordate pentru evaluarea competențelor, aptitudinilor și atitudinilor profesionale din ultimele trei fișe de apreciere de serviciu anuală.

5. La articolul 19, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins

Articolul 19

(1) Punctajul individual - Pi - al fiecărui candidat se calculează după următoarea formulă

Pi = [E:10 + (Pe + Pp):2]:2, unde

a) E reprezintă punctajul cumulat, acordat pentru experiența profesională conform prevederilor art. 17 alin. (2)-(8);

b) Pe reprezintă media aritmetică a punctelor acordate de membrii comisiei de selecție pentru compatibilitatea experienței profesionale cu cerințele funcției vacante, criteriu specificat la lit. h) din secțiunea B a anexei nr. 11, respectiv a anexei nr. 11^1;

c) Pp reprezintă media aritmetică a punctelor acordate de membrii comisiei de selecție pentru compatibilitatea pregătirii profesionale cu cerințele funcției vacante, criteriu specificat la lit. i) din secțiunea B a anexei nr. 11, respectiv a anexei nr. 11^1.

6. La anexele nr. 11 și 11^1 la norme, prevederile cuprinse la secțiunea B litera a) se modifică și vor avea cuprinsul prevăzut în tabelul de mai jos

„B. Criterii de selecție Punctaj acordat în funcție de gradul de îndeplinire a criteriului

a) experiența profesională dobândită de-a lungul carierei Nivelul structurii Tipul de funcție Numărul de puncte acordate Numărul de funcții îndeplinite pe o perioadă de minimum 2 ani, respectiv minimum 3 ani, după caz

Nivelul 1 Execuție 1

Comandă/Conducere 2

Nivelul 2 Execuție 2

Comandă/Conducere 3

Nivelul 3 Execuție 3

Comandă/Conducere 4

Nivelul 4 Execuție 4

Comandă/Conducere 5

Posturi permanente Execuție 4

Comandă/Conducere 5

Funcții în structuri NATO dislocate pe teritoriul României Execuție 4

Comandă/Conducere 5

Misiuni temporare și operații în afara teritoriului statului român - 3 luni neîntrerupt 1“

7. La anexele nr. 11 și 11^1 la norme, nota de subsol nr. 3 se abrogă.

ORDIN nr. M.68 din 2 aprilie 2021 · MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE · MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 6 aprilie 2021

Analizarea, ierarhizarea și selecția candidaților pentru promovarea în funcțiile vacante publicate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se realizează și se finalizează în conformitate cu dispozițiile legale aflate în vigoare la data publicării funcțiilor respective.

ORDIN nr. M.68 din 2 aprilie 2021 · MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE · MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 6 aprilie 2021

Pentru aplicarea prevederilor art. 75^1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 și 8 din Ghidul carierei militare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.

Ministrul apărării naționale,

Nicolae-Ionel Ciucă

București, 2 aprilie 2021.

Nr. M.68.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →