HOTĂRÂRE nr. 685 din 17 august 2000
Statutory Text (3 Articles)
Se aprobă Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petroliera în perimetrul E III-7 Sud Craiova, încheiat între Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Compania Sterling Resources (UK) Limited, în calitate de concesionar, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petroliera, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
---------------
Notă *) Anexa se comunică semnatarilor acordului şi instituţiilor abilitate.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează
---------------
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale
pentru Resurse Minerale,
Sorin Horia Rădulescu
Ministrul industriei şi comerţului,
Radu Berceanu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes
p. Ministrul apelor,
pădurilor şi protecţiei mediului,
Gheorghe Lazea
------------
privind aprobarea Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petroliera în perimetrul E III-7 Sud Craiova, încheiat între Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale şi Compania Sterling Resources (UK) Limited
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 13 alin. 4 din Legea petrolului nr. 134/1995,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.