Legislator Case Law & Legislation
239271 RO

RAPORT nr. 2.492 din 1 februarie 2021 privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale candidatului independent Lotrean Elena, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

RAPORT nr. 2.492 din 1 februarie 2021 · AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 16 martie 2021

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1),(4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 18.01.2021-29.01.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent Lotrean Elena, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020.

Constatări

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020:– contribuțiile electorale au fost în cuantum de 81.608,00 lei, reprezentând contribuții ale candidatului independent;– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 81.542,28 lei.

Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 81.517,14 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 81.542,28 lei.

În urma verificărilor efectuate, echipa de control a invalidat suma de 81.517,14 lei în baza prevederilor art. 48 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (2) și (9) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 1 februarie 2021.

Nr. 2.492.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →