ORDIN nr. 527 din 29 iulie 1999 pentru stabilirea activităților conexe serviciilor medicale
Statutory Text (5 Articles)
Se stabilesc ca activități conexe serviciilor medicale furnizate, potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, modificată și completată prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 116/1999, de unitățile medico-sanitare cu personalitate juridică care se înființează conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, activitățile care au legătură cu serviciile medicale furnizate și servesc realizării acestora.
Activitățile conexe serviciilor medicale furnizate potrivit art. 1 sunt următoarele
a) activități de tehnică dentară;
b) biologie medicală;
c) biochimie medicală;
d) chimie medicală;
e) activități de fizică medicală;
f) activități de fizioterapie;
g) activități de psihologie medicală;
h) activități de logopedie;
i) activități de sociologie medicală;
j) activități de optometrie medicală, optică medicală;
k) activități de protezare ortopedică;
l) activități de protezare auditivă.
(la 16-03-2021, Articolul 2 a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 334 din 9 martie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 16 martie 2021 )
Direcțiile de specialitate din Ministerul Sănătății și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății,
în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, modificată și completată prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 116/1999,
având în vedere prevederile art. 2 pct. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 244/1997 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
emite următorul ordin
Ministrul sănătății,
Hajdu Gabor
-----------