CONVENŢIE din 23 februarie 1972
Table of Provisions (21)
Statutory Text (21 Articles)
Părţile contractante creează prin prezenta colectivul internaţional temporar de cercetări ştiinţifice, denumit în continuare colectivul temporar, pentru efectuarea cercetărilor în comun de fizica reactorilor la ansamblul critic al reactorilor de tip VVER, care funcţionează pe lîngă Institutul central de cercetări fizice al Academiei de Ştiinţe Ungare, denumit în continuare I.C.C.F.
Colectivul temporar efectuează cercetări în scopul creării şi definitivării unor metode precise de calcul al reactorilor de tip VVER şi elaborării unor metode simple şi sigure, adaptate pentru calcule pe variante în procesul de proiectare şi exploatare a reactorilor, precum şi pentru efectuarea cercetărilor privind finalizarea metodelor de măsurare şi creare a aparaturii de măsura.
1. Colectivul temporar este format din cercetători ştiinţifici şi specialişti, desemnaţi de către părţile contractante pentru efectuarea lucrărilor de cercetări ştiinţifice în comun în vederea realizării Programului de colaborare privind cercetările de fizica reactorilor la ansamblul critic de tip VVER convenit, care se aproba de către consiliul ştiinţific şi delegaţi la I.C.C.F., pe diferite termene, în funcţie de volumul lucrărilor concrete.
2. Colectivul temporar lucrează pe baza programului şi a planurilor lucrărilor de cercetări ştiinţifice, elaborate ţinînd seama de scopurile menţionate în articolul 2 din prezenta convenţie.
Volumul lucrărilor ce se îndeplinesc, numărul de cercetători ştiinţifici şi specialişti şi termenele de trimitere a acestora la I.C.C.F. se stabilesc în planurile de lucru.
3. Lucrările teoretice, de calcul şi unele lucrări pregătitoare, menţionate în planurile lucrărilor de cercetări ştiinţifice, pot fi îndeplinite de lucrătorii ştiinţifici şi specialişti atît la I.C.C.F., cît şi la locul de activitate permanenta al acestora.
Baza experimentala a colectivului temporar o constituie ansamblul critic de tip VVER de la I.C.C.F.
Colectivul temporar nu este persoana juridică. În numele acestuia acţionează I.C.C.F. în faţa organizaţiilor părţilor contractante, iar cu acordul consiliului ştiinţific, în faţa organizaţiilor şi organelor respective din alte tari.
Pentru înfăptuirea conducerii ştiinţifice a activităţii colectivului temporar se creează consiliul ştiinţific.
Consiliul ştiinţific îndeplineşte următoarele funcţii
- examinează şi aproba planurile lucrărilor de cercetări ştiinţifice şi întocmeşte planurile anuale de deplasări ale specialiştilor pe baza propunerilor părţilor contractante;
- defineste formele şi metodele de realizare a programului şi a planurilor de cercetări ştiinţifice; de asemenea, introduce în program diferite precizări care nu contravin prezentei convenţii;
- examinează propunerile părţilor contractante şi ale I.C.C.F. în problemele referitoare la organizarea cercetărilor în comun şi realizarea cercetărilor concrete din cadrul programului;
- asculta informări asupra mersului lucrărilor, prezentate de conducătorul colectivului temporar, şi examinează rezultatele îndeplinirii planurilor lucrărilor de cercetări ştiinţifice;
- organizează discutarea la şedinţele sale sau la conferinţe ştiinţifice internaţionale a unora dintre cele mai importante probleme tehnico-ştiinţifice;
- examinează recomandările ştiinţifice cu privire la introducerea în practica a rezultatelor obţinute ale cercetărilor;
- examinează şi aproba rapoartele ştiinţifice asupra activităţii colectivului temporar;
- examinează şi adopta planurile şi programele de desfăşurare a seminariilor ştiinţifice.
1. Fiecare parte contractantă numeşte în componenta consiliului ştiinţific nu mai mult de trei reprezentanţi ai săi, imediat după aprobarea prezentei convenţii.
Fiecare parte contractantă dispune în consiliul ştiinţific de un singur vot deliberativ.
Şedinţele consiliului ştiinţific au loc, de regula, cu participarea reprezentanţilor tuturor părţilor contractante. Imposibilitatea participării, la o şedinţa a consiliului ştiinţific, a unei părţi contractante se comunică din timp preşedintelui consiliului ştiinţific.
Consiliul ştiinţific adopta hotărîri şi recomandări în toate problemele care intră în competenţa acestuia, conform articolului 5 din prezenta convenţie.
2. Hotărîrile şi recomandările ştiinţifice ale consiliului ştiinţific se adoptă cu majoritate simpla de voturi, dar nu mai puţin de majoritatea simpla a reprezentanţilor părţilor contractante, care dispun de drept de vot deliberativ.
Totodată, hotărîrile consiliului ştiinţific nu sînt obligatorii pentru acele părţi care şi-au exprimat dezacordul cu ele şi au declarat despre aceasta, precum şi pentru părţile care s-au declarat neinteresate în problema respectiva sau care nu au participat la adoptarea hotărîrii
Totuşi, fiecare dintre aceste părţi poate să adere ulterior la hotărîrile adoptate de celelalte părţi, în condiţiile convenite între ele.
1. Prezidarea şedinţelor consiliului ştiinţific se realizează prin rotaţie, în ordinea denumirii ţărilor după alfabetul rus.
2. Şedinţele consiliului ştiinţific se convoacă de către preşedintele şedinţei ordinare, pe baza planului de lucru al consiliului, dar nu mai des de 3 ori pe an.
3. Consiliul ştiinţific adopta regulamentul sau de lucru.
4. Limbile oficiale ale consiliului ştiinţific sînt limbile tuturor părţilor contractante. Limba de lucru a consiliului ştiinţific este limba rusa.
5. Consiliul ştiinţific, de regula, îşi desfăşoară şedinţele în R.P.U., iar la invitaţia părţilor contractante, şi în alte tari.
Conducerea activităţii operative a colectivului temporar se realizează de către conducătorul acestuia. Conducător al colectivului temporar este directorul I.C.C.F., care poate să aibă un adjunct dintre lucrătorii cu munca de răspundere ai I.C.C.F., pastrindu-şi răspunderea pentru activitatea colectivului.
Conducătorul colectivului temporar
- prezintă spre examinare şi aprobare consiliului ştiinţific proiectele planurilor lucrărilor de cercetări ştiinţifice, întocmite în baza propunerilor din cadrul programului convenit de către părţile contractante, şi asigura îndeplinirea acestora de către colectivul temporar;
- informează consiliul ştiinţific, la şedinţele acestuia, despre mersul cercetărilor ştiinţifice;
- da colaboratorilor colectivului care lucrează la I.C.C.F. indicaţiile şi dispoziţiile necesare, inclusiv în probleme privind respectarea regulilor de nedivulgare a informaţiilor asupra cercetărilor ştiinţifice ce se efectuează;
- stabileşte regulile de ordine interioară ale colectivului temporar pe bază de consultaţii cu consiliul ştiinţific;
- primeşte colaboratorii trimişi la I.C.C.F. şi le asigura condiţii de lucru;
- asigura controlul îndeplinirii regulilor de tehnica securităţii la lucrările de la ansamblul critic;
- îndeplineşte alte funcţii, care rezultă din prezenta convenţie.
În scopul îndeplinirii programului de cercetări ştiinţifice al colectivului temporar
1. Partea ungara - prin I.C.C.F - pune la dispoziţie ansamblul critic al reactorului de tip VVER, spaţiile de lucru necesare pentru îndeplinirea programului concret, tehnica de calcul, aparatura şi alte utilaje; de asemenea, delega personalul tehnico-ingineresc, administrativ şi auxiliar.
2. Părţile contractante, în modul prevăzut în planurile lucrărilor de cercetări ştiinţifice, vor asigura cercetările ştiinţifice ale colectivului temporar cu coduri de calcul, timpul de masina necesar, specialişti calificaţi; de asemenea, vor pune la dispoziţia I.C.C.F., spre folosinţă temporară, aparatura de măsura, utilajele şi materialele (materiale nucleare în cantităţi reduse pentru fabricarea detectorilor de neutroni, diferiţi detectori, aparate speciale, materiale, neutroni absorbanti, materiale de construcţie pentru imitarea structurii casetelor etc.), necesare pentru îndeplinirea lucrărilor. I.C.C.F. este obligat să asigure integritatea şi returnarea acestei aparaturi şi utilaje părţilor contractante.
3. Dotarea ansamblului critic cu materiale fisionabile şi alte materiale speciale se stabileşte de către organele competente ale U.R.S.S. şi R.P.U.
Lucrările teoretice şi de calcul, pregătirea pentru efectuarea experientelor conform programului de cercetări ştiinţifice (elaborarea de metodici şi discutarea acestora, crearea de programe pentru prelucrarea experimentelor, fabricarea utilajelor nestandard şi alegerea materialelor, a aparaturii, detectorilor etc.), încep să se realizeze de la data semnării prezentei convenţii.
Lucrările experimentale din programul de colaborare încep de la data dării în exploatare a ansamblului critic de la I.C.C.F.
Părţile contractante, în conformitate cu articolul 9 din prezenta convenţie, au convenit modul de mai jos pentru finanţarea colectivului temporar
1. Cheltuielile privind trimiterea (diurna, cheltuielile de cazare şi transport) şi asistenţa socială a lucrătorilor ştiinţifici şi a specialiştilor desemnaţi sa lucreze în colectivul temporar sînt suportate de partea contractantă care trimite.
Prin înţelegere cu partea ungara, deplasarea se poate realiza, de asemenea, în condiţii de schimb echivalent nevalutar.
2. Cheltuielile legate de punctul 1 din articolul 9 se acoperă de către partea ungara, iar cheltuielile legate de punctul 2 al articolului 9 se acoperă în contul părţilor contractante respective.
3. Cheltuielile legate de deplasarea reprezentanţilor părţilor contractante la şedinţele consiliului ştiinţific, precum şi a lucrătorilor ştiinţifici şi a specialiştilor la conferinţe, consfatuiri, seminarii ştiinţifice, sînt suportate de partea contractantă respectiva.
Cheltuielile de desfăşurare a şedinţelor consiliului ştiinţific, precum şi a acţiunilor menţionate mai sus, le suporta partea contractantă pe teritoriul tarii căreia au loc acestea.
4. Cheltuielile de editare a lucrărilor colectivului temporar le suporta partea ungara.
Protecţia juridică a inventiilor şi descoperirilor făcute la efectuarea cercetărilor în colectivul temporar, precum şi folosirea în tari a inventiilor menţionate se realizează în conformitate cu recomandările organelor C.A.E.R. în problemele inventiilor, adoptate de ţările interesate, cu convenţiile încheiate între organele competente ale ţărilor, precum şi cu legislaţia naţionala, dacă aceste probleme nu sînt reglementate în recomandările şi convenţiile menţionate mai sus.
Cercetatorilor ştiinţifici care au făcut descoperiri şi invenţii li se păstrează dreptul de autor, în conformitate cu legislaţia în vigoare în ţările lor.
Rezultatele cercetărilor colectivului temporar sînt proprietatea comuna a părţilor contractante ai căror specialişti au participat la realizarea cercetărilor concrete. Modul de folosire a rezultatelor acestor cercetări se stabileşte de către părţile contractante ai căror specialişti au participat la îndeplinirea lor.
Fiecare dintre părţile contractante are dreptul de a primi gratuit orice informaţii care o interesează asupra cercetărilor efectuate de colectivul temporar şi rezultatelor acestora.
Rezultatele cercetărilor care se efectuează de către colectivul temporar se expun în rapoartele ce se difuzează de conducătorul colectivului temporar, pentru informare, tuturor părţilor contractante.
Publicarea informaţiilor asupra rezultatelor obţinute în cursul efectuării lucrărilor în comun poate să se facă numai cu acordul reciproc al părţilor contractante ai căror specialişti au participat la realizarea acestora. Totodată, în scopul asigurării protecţiei priorităţii şi a drepturilor de invenţii, nu trebuie să se admită publicarea înainte de timp a informaţiilor asupra unor asemenea rezultate.
Partea ungara pune la dispoziţia lucrătorilor ştiinţifici şi specialiştilor trimişi la colectivul temporar locuinţe pe perioada activităţii acestora la ansamblul critic.
Plata chiriei şi a serviciilor comunale se efectuează de către lucrătorii ştiinţifici şi specialiştii colectivului temporar după regulile şi tarifele în vigoare în R.P.U.
Lucrătorilor ştiinţifici şi specialiştilor colectivului temporar li se asigura pe teritoriul R.P.U., de către partea ungara, asistenţa medicală gratuita.
Regulile de ordine interioară, inclusiv securitatea la iradiere şi nucleara, care se stabilesc de conducătorul colectivului temporar, privesc pe toţi lucrătorii ştiinţifici şi specialiştii colectivului temporar.
Toate litigiile şi divergenţele care pot să apară din prezenta convenţie sau în legătură cu aceasta, inclusiv problemele răspunderii materiale pentru daunele ce pot fi aduse ansamblului critic şi utilajelor acestuia de către lucrătorii ştiinţifici şi specialiştii delegaţi, se soluţionează pe calea tratativelor între părţile contractante interesate.
Părţile contractante se obliga sa păstreze caracterul confidenţial al documentaţiilor, informaţiilor şi al altor date privind lucrările ştiinţifice nefinalizate ce se efectuează de către colectivul temporar, descoperirile şi inventiile, precum şi toate soluţiile tehnice ce dezvaluie esenta acestora.
La prezenta convenţie pot sa adere oricînd organele competente ale altor tari.
Declaraţia oficială privind aderarea la convenţie se trimite depozitarului, care înştiinţează despre aceasta toate părţile contractante care au semnat convenţia. Aderarea intră în vigoare după primirea acordului din partea tuturor părţilor contractante.
Activitatea colectivului temporar poate fi întreruptă cu acordul comun al tuturor părţilor contractante.
Fiecare parte contractantă poate oricînd sa renunţe la participarea la prezenta convenţie, instiintind pe depozitar cu cel puţin 3 luni înainte de sfîrşitul anului în curs, despre aceasta fiind anunţate toate părţile contractante.
În cazul aderării la convenţie sau renunţării de a participa la convenţie, părţile contractante reglementează într-un protocol separat problemele dotării materiale, precum şi drepturile folosirii rezultatelor cercetărilor.
1. Prezenta convenţie urmează a fi aprobată în conformitate cu legislaţia existenta în tari. Părţile contractante vor semna aceasta convenţie şi ea va intră în vigoare de la data transmiterii către depozitar a ultimului document privind aprobarea convenţiei. Totuşi, convenţia va intra temporar în vigoare de la data semnării acesteia.
2. Convenţia îşi încetează valabilitatea sau după semnarea de către reprezentanţii părţilor contractante a documentului privind îndeplinirea programului de cercetări ştiinţifice sau după expirarea a 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii. Părţile contractante pot sa adopte o hotărîre asupra inoportunitatii activităţii în continuare a colectivului temporar sau asupra prelungirii valabilităţii convenţiei, despre care se va semna un protocol special. Aceasta hotărîre asupra prelungirii activităţii în viitor trebuie să fie luată cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului de valabilitate a prezentei convenţii.
3. Cu acordul reciproc al părţilor contractante, în prezenta convenţie pot fi incluse modificări şi completări, care intră în vigoare după transmiterea către depozitar a ultimului document privind aprobarea de către organele competente ale părţilor contractante, în conformitate cu legislaţia existenta în ţările lor.
4. Depozitar al convenţiei este guvernul Republicii Populare Ungare, care va difuza copii autentificate de pe acestea părţilor contractante, şi va îndeplini alte funcţii de depozitar al prezentei convenţii.
Prezenta convenţie a fost întocmită într-un singur exemplar în limba rusa.
Încheiată în oraşul Varsovia la 23 februarie 1972.
Drept pentru care reprezentanţii împuterniciţi ai părţilor contractante au semnat prezenta convenţie.
--------------
privind crearea colectivului internaţional temporar de cercetări ştiinţifice pentru efectuarea cercetărilor de fizica reactorilor la ansamblul critic de tip VVER *)
Comitetul pentru Folosirea Paşnică a Energiei Atomice al Republicii Populare Bulgaria, Ministerul Federal pentru Dezvoltarea Tehnicii şi a Construcţiilor Capitale al Republicii Socialiste Cehoslovace, Ministerul Construcţiei de Maşini Grele şi Instalaţii Complete al Republicii Democrate Germane, împuternicitul guvernului Republicii Populare Polone pentru Folosirea Energiei Atomice, Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara al Republicii Socialiste România, Academia de Ştiinţe Ungara, Comitetul de Stat pentru Folosirea Energiei Atomice al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste,
conducindu-se după prevederile Programului complex al adincirii şi perfecţionării în continuare a colaborării şi dezvoltării integrării economice socialiste a ţărilor membre ale C.A.E.R., referitoare la crearea de colective internaţionale temporare de cercetări ştiinţifice pentru efectuarea lucrurilor concrete de cercetări ştiinţifice, proiectari-construcţii, tehnologice şi experimentale,
acordind o mare însemnătate efectuării cercetărilor teoretice şi experimentale privind fizica reactorilor de tip VVER, care constituie în prezent tipul de baza al reactorilor din programele de dezvoltare a energeticii atomice a ţărilor membre ale C.A.E.R.,
dorind sa sporeasca eficienta colaborării şi să-şi unească eforturile în acest domeniu,
au hotărît sa încheie prezenta convenţie.