ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 127 din 30 iunie 2000 privind organizarea doctoratului și a studiilor postuniversitare de specializare în cadrul Academiei Române
Table of Provisions (8)
Statutory Text (8 Articles)
Academia Română este instituție organizatoare de doctorat cu și fără frecvență, în condițiile legii.
(la 08-11-2001, Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 596 din 31 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 08 noiembrie 2001 )
Abrogat.
Conducătorii de doctorat pot fi și cercetători științifici principali gradul I, având titlul de doctor. Dreptul de a conduce doctoratul este avizat nominal de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, la propunerea Prezidiului Academiei Române, și este conferit prin ordin al ministrului educației și cercetării.
(la 08-11-2001, Articolul 3 a fost modificat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 596 din 31 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 08 noiembrie 2001 )
Notă
Începând cu data de 03-09-2023, conform literei c) a alineatului (5) al articolului 260, Titlul VI din LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 5 iulie 2023, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă art. 3 și art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului și a studiilor postuniversitare de specializare în cadrul Academiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 7 iulie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 596/2001.
(1) Titlul științific de doctor se acordă de către Academia Română și se confirmă de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, la propunerea comisiilor de specialitate.
Notă
Începând cu data de 03-09-2023, conform literei c) a alineatului (5) al articolului 260, Titlul VI din LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 5 iulie 2023, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă art. 3 și art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului și a studiilor postuniversitare de specializare în cadrul Academiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 7 iulie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 596/2001.
(2) Pe baza ordinului ministrului educației și cercetării, Academia Română, ca instituție organizatoare, eliberează diploma de doctor.
Notă
Începând cu data de 03-09-2023, conform literei c) a alineatului (5) al articolului 260, Titlul VI din LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 5 iulie 2023, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă art. 3 și art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului și a studiilor postuniversitare de specializare în cadrul Academiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 7 iulie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 596/2001.
(3) Diplomele de doctor eliberate de către Academia Română sunt echivalente cu diplomele de doctor eliberate de universitățile organizatoare de doctorat.
(la 08-11-2001, Articolul 4 a fost modificat de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 596 din 31 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 08 noiembrie 2001 )
Academia Română este abilitată, în condițiile legii, să organizeze studii postuniversitare de specializare.
(la 08-11-2001, Articolul 5 a fost modificat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 596 din 31 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 08 noiembrie 2001 )
Modul de organizare și funcționare a pregătirii doctoratului și a studiilor postuniversitare de specializare este stabilit de Prezidiul Academiei Române prin regulament, în condițiile legii.
(la 08-11-2001, Articolul 6 a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 596 din 31 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 08 noiembrie 2001 )
Cheltuielile instituției organizatoare pentru pregătirea prin doctorat și prin studii postuniversitare de specializare se asigură din bugetul Academiei Române și din taxe de studii pentru aceste activități.
(la 08-11-2001, Articolul 7 a fost modificat de Punctul 8, Articolul UNIC din LEGEA nr. 596 din 31 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 08 noiembrie 2001 )
(la 08-11-2001, Titlul actului normativ a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 596 din 31 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 08 noiembrie 2001 )
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
(la 08-11-2001, Articolul 2 a fost abrogat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 596 din 31 octombrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 08 noiembrie 2001 )
p. PRIM-MINISTRU,
MIRCEA CIUMARA
Contrasemnează
p. Președintele Agenției Naționale
de Știința, Tehnologie și Inovare,
Mircea Pusca,
Președintele Academiei Române,
Eugen Simion
----------