Legislator Case Law & Legislation
235410 RO

HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 17 decembrie 2020 pentru modificarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 17 decembrie 2020 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 1251 din 17 decembrie 2020

Articolul 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1171 din 3 decembrie 2020, se modifică și va avea următorul cuprins

Articolul 2

(1) Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Apărării Naționale, inclusiv prin instituțiile din subordine, Ministerul Afacerilor Interne, inclusiv prin instituțiile din subordine și din coordonare, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autoritățile administrației publice locale au obligația de a duce la îndeplinire măsurile specifice domeniului lor de activitate prevăzute în strategie.

(2) Normele privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului afacerilor interne, al ministrului apărării naționale și al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, cu respectarea legislației în vigoare aplicabile domeniilor respective.

(3) În coordonarea Ministerului Sănătății funcționează centrele de vaccinare împotriva COVID-19, structuri fără personalitate juridică, altele decât cele din cadrul unităților sanitare, în scop profilactic pentru asigurarea imunizării populației.

(4) Locația centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 se stabilește prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea autorităților administrației publice centrale și locale, după caz.

(5) Fondurile necesare organizării și funcționării centrelor de vaccinare se suportă din bugetele instituțiilor și ministerelor prevăzute la alin. (1), conform activităților în responsabilitate, prevăzute în strategie.

HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 17 decembrie 2020 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 1251 din 17 decembrie 2020

Ordinele prevăzute la art. 2 alin. (2) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2020 se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 17 decembrie 2020 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 1251 din 17 decembrie 2020

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează

Viceprim-ministru,

Raluca Turcan

Ministrul sănătății,

Nelu Tătaru

Ministrul afacerilor interne,

Marcel Ion Vela

p. Ministrul apărării naționale,

Simona Cojocaru,

secretar de stat

p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,

Augustin-Cătălin Iapă,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Vasile-Florin Cîțu

București, 17 decembrie 2020.

Nr. 1.091.

------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →