REGULAMENT din 25 noiembrie 2020 de calcul şi de decontare a dezechilibrelor părţilor responsabile cu echilibrarea - preţ unic de dezechilibru
Statutory Text (1 Articles)
Notă
Aprobat prin Ordinul nr. 213 din 25 noiembrie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1201 din 9 decembrie 2020.
ANEXĂ REGULAMENT DE CALCUL ȘI DE DECONTARE A DEZECHILIBRELOR PĂRȚILOR
RESPONSABILE CU ECHILIBRAREA – PREȚ UNIC DE DEZECHILIBRU
CAPITOLUL 1 DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1 Prezentul regulament are drept scop stabilirea regulilor pentru
înregistrarea participanților la piață ca părți responsabile cu echilibrarea, retragerea/revocarea înregistrării ca parte responsabilă cu echilibrarea, precum și delegarea responsabilității echilibrării către alte părți responsabile cu echilibrarea;
determinarea dezechilibrului generat de o parte responsabilă cu echilibrarea în SEN în fiecare interval de decontare;
decontarea dezechilibrelor părților responsabile cu echilibrarea într-un mod care să reflecte costurile cu echilibrarea sistemului, astfel încât părțile responsabile cu echilibrarea să fie încurajate să se echilibreze înainte de momentul livrării și să nu agraveze dezechilibrul sistemului.
Art. 2 Prezentul regulament se aplică participanților la piață, inclusiv operatorilor economici persoane juridice străine înregistrate într-un stat membru al Uniunii Europene cărora Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei le-a confirmat dreptul de a desfășura în România activitatea de furnizare sau activitatea traderului de energie electrică, operatorilor de distribuție, operatorului de transport și de sistem și operatorului pieței de energie electrică.
Art. 3 În înțelesul prezentului regulament, abrevierile de mai jos au următoarele semnificații: ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
CD – consum dispecerizabil;
CPT – consum propriu tehnologic;
Codul RET – Codul tehnic al Rețelei Electrice de Transport; EIC –ENTSO-E Identification Code;
EXPnotif – exporturi notificate; EXPrealiz – exporturi realizate; FUI – furnizor de ultimă instanță, ID – interval de decontare;
ISD – instalație de stocare dispecerizabilă; IMPnotif – importuri notificate;
IMPrealiz – importuri realizate; NF – notificare fizică;
OPEE – operatorul pieței de energie electrică;
ODPE – operatorul de decontare al pieței de echilibrare; OM – operator de măsurare;
OR – operator de rețea;
OTS – operatorul de transport și de sistem; PE – piaţa de echilibrare;
PI – piața intrazilnică;
PIP – preţul de închidere al PZU;
PPE – participant la piața de echilibrare; PRE – parte responsabilă cu echilibrarea;
PRE – PZU – partea responsabilă cu echilibrarea constituită de OPEE în calitate de contraparte pentru tranzacțiile încheiate pe PZU;
PRE – PI – partea responsabilă cu echilibrarea constituită de OPEE în calitate de contraparte pentru tranzacțiile încheiate pe PI;
PRE-SN – partea responsabilă cu echilibrarea constituită pentru urmărirea dezechilibrelor induse de schimburile neplanificate cu alte sisteme;
PZU – piaţa pentru ziua următoare;
Regulamentul EB – Regulamentul (UE) 2017/2195 al Comisiei din 23 noiembrie 2017 de stabilire a unei linii directoare privind echilibrarea sistemului de energie electrică
Regulamentul PD - Regulamentul de programare a unităţilor de producţie dispecerizabile, a consumatorilor dispecerizabili și a instalațiilor de stocare dispecerizabile, aprobat prin ordin al președintelui ANRE;
Regulamentul PE - Regulamentul de funcționare și de decontare a pieței de echilibrare, aprobat prin ordin al președintelui ANRE;
Regulamentul de preluare - Regulamentul de preluare de către furnizorii de ultimă instanță a clienților finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă, aprobat prin ordin al președintelui ANRE;
Regulamentului de furnizare - Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali, aprobat prin ordin al președintelui ANRE
Regulile de măsurare - Regulile privind măsurarea energiei electrice și utilizarea informațiilor aferente în scopuri comerciale, aprobate prin ordin al președintelui ANRE;
Regulamentul PZU - Regulamentul de organizare și funcționare a pieței pentru ziua următoare de energie electrică cu respectarea mecanismului de cuplare prin preț a piețelor, aprobat prin ordin al președintelui ANRE;
SB – schimb bloc;
SEN – sistemul electroenergetic naţional; SN – schimburi neplanificate;
STS – serviciu de sistem;
UE – Uniunea Europeană;
UD – unitate dispecerizabilă de producere energie electrică.
Art. 4 (1) În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile folosite au semnificațiile definite în Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE, în Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (reformare), în Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, în Codul RET, în Regulamentul de programare a unităţilor de producţie dispecerizabile, a consumatorilor dispecerizabili și a instalațiilor de stocare dispecerizabile și în Regulamentul de funcționare și de decontare a pieței de echilibrare aprobate prin Ordinul președintelui ANRE nr. 61/2020.
(2) În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii
Agregator – participant la piață implicat în agregare, așa cum este definit la art. 2 pct. 43 din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (reformare)
Bancă de decontare – Bancă la care o PRE/OTS şi-a deschis contul bancar din/în care se achită/încasează obligațiile de plată/drepturile de încasare înscrise în notele de informare pentru decontare emise de ODPE, prevăzute în facturi
Consum net - Energia pe care un consumator de energie electrică o preia din rețelele electrice de transport/distribuție ale SEN
Consum propriu tehnologic al rețelelor – diferența dintre energia electrică măsurată la intrarea în rețeaua electrică și energia electrică măsurată la ieșirea din rețeaua electrică respectivă, reprezentând pierderile de energie electrică aferente rețelei
Convenția de asumare a responsabilității echilibrării – Convenţie standardizată elaborată de OTS în urma unui proces de consultare publică, în conformitate cu regulile cuprinse în prezentul regulament, care prevede drepturile şi responsabilităţile reciproce dintre OTS şi o PRE; aceasta se semnează de OTS şi de participantul care solicită să fie înregistrat ca PRE
Dezechilibru PRE – Diferenţa dintre poziția netă măsurată şi poziția netă contractuală notificată, aferente unei PRE
Echipament de contorizare pe interval – Echipament de măsurare capabil să măsoare precum şi să stocheze şi să transmită valorile măsurate ale cantităţilor de energie activă şi reactivă transportate, livrate într-un punct de mǎsurare, în fiecare ID
Furnizor – persoană fizică şi/sau juridică ce desfăşoară activitatea de vânzare de energie electrică către clienţi, precum şi alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea sa
Livrare contractuală – Cantitatea de energie electrică ce se consideră ca fiind livrată de la sau către o PRE în baza obligațiilor contractuale încheiate de către participanții la piață din cadrul PRE conform prevederilor legale, inclusiv importurile și exporturile, tranzacțiile încheiate pe PZU și pe PI notificate și tranzacțiile definitive încheiate pe PE, într-un ID
Livrare măsurată – Livrările de energie electrică ce sunt măsurate într-un punct de măsurare dintre SEN şi un producător sau un consumator, după caz, sau într-un punct de schimb între reţeaua electrică a unui OR și reţeaua electrică a altui OR, precum şi CPT al unei reţele electrice, într-un ID
Luna de livrare – Luna în care are loc livrarea efectivă/consumul energiei electrice
Operator de decontare a PE – Entitate organizatorică din cadrul OPEE care stabilește obligațiile de plată și drepturile de încasare ale PPE și ale OTS, precum și dezechilibrele cantitative și valorice ale PRE
Operator de rețea – orice persoană fizică sau juridică ce deţine, sub orice titlu, o reţea electrică de distribuţie/transport şi care răspunde de exploatarea, de întreţinerea şi, dacă este necesar, de dezvoltarea reţelei de distribuţie/transport într-o anumită zonă şi, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a reţelei de distribuție/transport de a satisface un nivel rezonabil al cererii de distribuţie/transport de energie electrică
Parte externă interconectată – sistem electroenergetic cu care SEN este interconectat și cu care funcționează sincron
Poziția netă contractuală – Diferenţa dintre obligațiile de livrare contractuale ale unei PRE şi obligațiile de achiziție contractuale ale respectivei PRE într-un ID
Poziția netă măsurată – Diferenţa dintre producţia netă agregată pentru toţi producătorii de energie electrică pentru care respectiva PRE şi-a asumat responsabilitatea echilibrării şi consumul net agregat pentru toţi consumatorii de energie electrică pentru care respectiva PRE şi-a asumat responsabilitatea echilibrării, inclusiv CPT al rețelei electrice a unui OR, dacă acesta și-a transferat responsabilitatea echilibrării CPT către acea PRE, într-un ID
Proces de compensare a dezechilibrelor – proces convenit între OTS-uri, care permite evitarea activării simultane în zona fiecăruia de control a energiei de reglaj secundar în direcții opuse, luând în considerare abaterile respective de reglaj la restabilirea frecvenței, precum și energia de reglaj secundar activată, și corectând în mod corespunzător contribuția proceselor de restabilire a frecvenței implicate
Producția netă – Energia electrică ce este livrată de o unitate de producţie în rețelele electrice de transport/distribuție ale SEN, egală cu diferenţa dintre energia produsă, măsurată la bornele generatoarelor, şi CPT asigurat din producţia proprie
Punct de schimb – Punctul fizic în care rețeaua electrică a unui OR este racordată la rețeaua electrică a altui OR sau în care s-a convenit formal delimitarea sa, printr-un punct de măsurare
Punct de măsurare – Locul de racordare la care este conectată aparatura şi ansamblul instalaţiilor care servesc la măsurarea puterii şi energiei electrice
Registru pentru PRE – Registru public întocmit şi actualizat de OTS care conţine informaţii specifice despre PRE înregistrate
Registru de serviciu pe sistem – Registru întocmit şi actualizat de fiecare operator de reţea care conţine informaţii specifice despre utilizatorii de reţea electrică înregistraţi
Responsabilitatea echilibrării – Responsabilitatea fiecărui participant la piață faţă de OTS pentru menţinerea echilibrului între valorile realizate şi contractate ale producţiei, consumului şi schimburilor de energie electrică proprii, după caz, și pentru suportarea financiară a eventualelor dezechilibre
Schimb neplanificat – Rezultatul deducerii valorii energiei electrice care a fost efectiv schimbată cu alte părți externe interconectate în ID respectiv, fără a lua în considerare efectul variației de frecvență, din valoarea diferenței dintre importurile care au fost notificate, în care se includ returnările programate ale unor SN primite/acordate anterior sau ajutoarele de avarie cunoscute în avans;
Tranzacție – Convenţie încheiată între două părţi pentru transferul comercial de energie electrică, conform dispozițiilor prezentului regulament
Tranzacție angajată – Tranzacție stabilită între OTS și un PPE prin acceptarea de către OTS a unei oferte făcute de PPE respectiv pe PE pentru o UD/un CD/o ISD pe care o/îl operează, la preţul marginal sau, în cazul celor folosite pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, la cel specificat în perechea preţ- cantitate acceptată și pentru cantitatea acceptată, conform prevederilor Regulamentului PE; pentru simplificare, în prezentul regulament termenul corespunde și rezultatului așteptat în urma unei dispoziții de dispecer efectuate în afara PE, cu compensație financiară
Tranzacție anulată –Tranzacție angajată de OTS pe PE conform ordinii de merit, care este apoi anulată de acesta și marcată ca atare în sistemul PE, dacă executarea acesteia ar determina apariţia unei restricţii de reţea care ar pune în pericol siguranţa şi stabilitatea funcţionării SEN, în conformitate cu prevederile Regulamentului PE
Tranzacție definitivă – Tranzacție stabilită între OTS și un PPE după determinarea cantității efectiv livrate într-un ID de către o UD/un CD/o ISD a cărei/ui ofertă fusese acceptată de OTS, prin modificarea cantității din tranzacția angajată corespunzătoare și aducerea sa la nivelul celei efectiv livrate și prin stabilirea prețului, conform regulilor din Regulamentul PE; pentru simplificare, în prezentul regulament
termenul corespunde și rezultatului efectiv al unei dispoziții de dispecer efectuate în afara PE, cu compensație financiară
Tranzacție financiară – Convenție încheiată între două părți referitoare la achiziționarea sau vânzarea unui instrument financiar
Tranzacție înlocuitoare – Tranzacție angajată de OTS pe PE sau în afara PE cu compensație, prin care acesta înlocuiește energia de echilibrare pierdută din cauza anulării unei tranzacții angajate pe PE care ar fi determinat apariția unei restricții de rețea
Tranzacție utilizată pentru rezolvarea unei restricții de rețea – Tranzacție angajată de OTS pe PE sau în afara PE cu compensație, prin care acesta evită apariția unei restricții de rețea previzibile în urma analizei notificărilor fizice transmise de PPE corelate cu disponibilitatea elementelor de rețea, indiferent care ar fi sensul dezechilibrului SEN din ID respectiv
Tranzacție virtuală – Tranzacție/tranzacții care ar fi fost încheiată/încheiate pe PE în baza ofertei/ofertelor din ordinea de merit rezultată pentru ID respectiv, în plus față de cele înregistrate în sistemul PE în ipoteza în care nu ar fi fost acceptată în prealabil o ofertă marcată ca utilizată pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, în conformitate cu prevederile Regulamentului PE
Tranzit notificat – Operațiunile de import și export realizate concomitent de un participant la piață într-un ID, care nu implică tranzacții realizate în piața națională
Utilizator de sistem – Utilizator de rețea electrică, conform definiției prevăzută la art. 3, pct 81 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr 123/2012, cu modificările și completările ulterioare
Zi de livrare – Ziua în care are loc livrarea efectivă/consumul energiei de echilibrare
CAPITOLUL 2 RESPONSABILITATEA ECHILIBRĂRII
Secțiunea 2.1. Principii generale
Art. 5 Conceptul de responsabilitate a echilibrării şi stabilirea PRE asigură
închiderea pozițiilor aferente tranzacţiilor cu energie electrică pe piaţa de energie electrică într-un mod ordonat și just;
stabilirea înainte de ID a balanţei de energie electrică în SEN;
separarea tranzacţiilor financiare de cele fizice;
o decontare corectă a tranzacţiilor cu energie electrică pe piaţă.
Art. 6 Participanții la piață care devin activi pe piaţa naţională de energie electrică își asumă responsabilitatea financiară pentru impactul acţiunilor lor pe piață asupra operării sigure, stabile şi economice a SEN.
Art. 7 Aplicarea conceptului responsabilităţii echilibrării în prezentul regulament are ca obiectiv stimularea participanților de a se echilibra înainte de ID, prin modul de stabilire a responsabilităţii financiare pentru dezechilibrele dintre producţia netă și consumul realizate și schimburile de energie electrică notificate conform contractelor, permițând totodată diminuarea aplicării măsurilor penalizatoare asupra participanților la piață, prin acordarea permisiunii pentru aceștia de a-şi agrega dezechilibrele, în limitele prevăzute de prezentul regulament.
Art. 8 Prezentul capitol stabileşte regulile şi condiţiile referitoare la
înregistrarea PRE, delegarea responsabilității către altă PRE, retragerea/revocarea PRE;
alocarea responsabilităţii echilibrării către participanții la piață înregistrați ca PRE;
drepturile şi obligaţiile PRE;
alocarea locurilor de producere/locurilor de consum, inclusiv CPT al unei rețele, către PRE;
înfiinţarea şi completarea registrului pentru PRE de către OTS.
Secțiunea 2.2. Obligația asumării responsabilității echilibrării, drepturi și limitări
Art. 9 Conform prezentului regulament, responsabilitatea echilibrării revine participanților la piață, pentru
asigurarea echilibrului între producţia măsurată în punctele de măsurare aferente locurilor de producere, achiziţiile contractate notificate/energia de echilibrare efectiv livrată pe PE şi importurile contractate de energie electrică notificate, pe de o parte, şi consumul măsurat în punctele de măsurare aferente locurilor de consum/CPT determinat aflate în responsabilitatea sa, vânzările contractate notificate/energia de echilibrare efectiv livrată pe PE şi exporturile contractate de energie electrică notificate, pe de altă parte;
asumarea responsabilităţii financiare faţă de OTS pentru toate dezechilibrele fizice care apar datorită lipsei egalității între producţia netă măsurată în punctele de măsurare aferente locurilor de producere, achiziţia contractată notificată/ energia de echilibrare efectiv livrată pe PE, importul contractat notificat, pe de o parte și consumul măsurat în punctele de măsurare aferente locurilor de consum, inclusiv CPT, aflate în responsabilitatea sa, vânzările contractate notificate/ energia de echilibrare efectiv livrată pe PE şi exportul contractat notificat de energie electrică, pe de altă parte.
Art. 10 (1) Fiecare participant la piață îşi asumă responsabilitatea echilibrării faţă de OTS, pentru întreaga sa producţie, achiziţie, inclusiv din import, consum și vânzare, inclusiv la export, de energie electrică.
(2) Participantul la piață îşi asumă contractual responsabilitatea financiară a echilibrării faţă de OTS prin înregistrarea ca PRE sau, în cazul clienților finali care nu participă la piața angro în nume propriu, prin
transferul implicit al acestei responsabilități către PRE înregistrată de către furnizorul/unul din furnizorii săi.
Art. 11 Furnizorii de energie electrică care achiziționează energia electrică produsă și livrată în rețeaua electrică de către prosumatorii care dețin centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 100 kW pe loc de consum și încheie contracte de vânzare- cumpărare a energiei electrice în temeiul contractului-cadru aprobat prin Ordin al președintelui ANRE, sunt obligați să-și asume responsabilitatea financiară pentru plata dezechilibrelor generate pe piața de energie electrică de către producătorii/prosumatorii respectivi.
Art. 12 (1) În vederea facilitării funcţionării pieţei angro de energie electricǎ, participanților la piață li se permite să-şi transfere integral responsabilitatea echilibrării unei PRE care a fost înregistrată la OTS, doar în situația în care după transfer, aceasta se încadrează în dimensiunea maximă a PRE stabilită conform prevederilor prezentului regulament.
(2) Pe perioada transferului responsabilității echilibrării de la un participant înregistrat ca PRE către alt participant înregistrat ca PRE, prevederile din prezentul regulament se aplică PRE rezultat, conform dimensiunii și structurii acestuia rezultate în urma acestui transfer.
Art. 13 Dacă un participant la piață care are obligația de a se înregistra ca PRE nu a reuşit să se înregistreze sau a fost revocat ca PRE, se va considera că acesta are toate responsabilitățile unei PRE înregistrate, fiind răspunzător pentru toate cheltuielile aferente, fără a avea dreptul de a participa la piața de energie electrică și considerându-i-se egale cu zero SB cu alți participanți.
Art. 14 (1) Un participant la piață nu își poate asuma responsabilitatea echilibrării prin intermediul mai multor PRE sau transfera responsabilitatea echilibrării mai multor PRE, chiar dacă deține mai multe tipuri de licențe.
(2) Fac excepție de la aplicarea prevederilor (1) situațiile prevăzute în prezentul regulament pentru OTS, operatorul de distribuție concesionar și OPEE, situația perioadei de probe a unei capacități de producere, în condițiile prevăzute în Regulile privind preluarea energiei electrice livrate în rețelele electrice, produsă în perioada de probe a capacităților de producere, aprobate prin ordin al președintelui ANRE. Art. 15 (1) Fiecare loc de producere și fiecare loc de consum, inclusiv CPT al unui OR, se află în responsabilitatea unei PRE.
(2) În cazul unui loc de consum și de producere, acesta este considerat loc de producere în ID în care valoarea măsurată în punctul de delimitare indică o injecție de energie electrică în rețele și loc de consum în ID în care valoarea măsurată indică o extragere de energie electrică din rețele.
(3) Fiecare punct de schimb între rețelele a doi OR este luat în considerare la determinarea CPT al fiecăruia din cei doi OR, în cadrul fiecărei PRE care deține responsabilitatea echilibrării pentru fiecare dintre aceștia.
Art. 16 În cazul consumatorului deservit simultan de mai mulţi furnizori la un loc de consum, doar unul dintre aceştia îşi asumǎ responsabilitatea echilibrǎrii respectivului loc de consum, denumit în prezentul regulament furnizor principal.
Art. 17 În cazul consumatorului care participă activ la piață prin intermediul unui agregator, furnizorul principal își asumă responsabilitatea echilibrării respectivului loc de consum, responsabilitatea echilibrării agregatorului realizându-se prin intermediul transferului de energie dintre PRE în care este înregistrat și PRE în care este înregistrat furnizorul principal, stabilit la un nivel care depinde de consumul măsurat al acestuia, și de consumul de referință aferent pieței pe care a participat; în situațiile în care consumatorul participă frecvent la piață, astfel încât nu este posibilă realizarea curbei de referință a consumului pentru piețele anterioare PE, consumul de referință pentru aceste piețe se consideră la nivelul valorii de consum prestabilite prevăzute în contractul de furnizare al consumatorului.
Art. 18 (1) Transferul responsabilității echilibrării unui participant la piață înregistrat ca PRE către altă PRE este permis cu condiţia ca prognoza anuală de producţie pentru locurile de producere înregistrate în PRE rezultată să nu depășescă 30% din producţia netă totală injectată în SEN în anul precedent.
Transferul responsabilității echilibrării unui participant la piață înregistrat ca PRE către altă PRE este permis cu condiţia ca prognoza anuală de consum pentru locurile de consum ale tuturor consumatorilor pentru care PRE rezultată şi-a asumat responsabilitatea echilibrării să nu depăşească 30% din consumul net total din SEN în anul precedent.
În cazul în care în perioada care urmează transferului responsabilității echilibrării, se constată că PRE rezultată nu mai respectă una sau ambele condiții prevăzute la alin. (1) sau alin. (2), nerespectare constatată în baza analizei valorilor actualizate lunar ale dimensiunii PRE conform informațiilor prevăzute la Art. 160, OTS are dreptul să limiteze respectiva PRE în a-și asuma responsabilitatea echilibrării pentru alţi participanți la piață și să ceară acesteia revenirea la încadrarea în limitele specificate într-o perioadă de maxim 6 luni. Această solicitare se face transparent, pe baza unei analize descrise într-o procedură publică elaborată de OTS în urma unui proces de consultare publică.
În cazul transferării responsabilităţii echilibrării conform alin. (1) și/sau alin. (2), PRE care preia responsabilitatea echilibrării altui/altor participanți la piață înregistrați ca PRE are obligaţia să utilizeze metoda unică de repartizare între PRE membre a costurilor/veniturilor care îi revin conform prezentului regulament și să transmită la OTS situaţia dezechilibrelor înregistrate de fiecare participant la piață pentru care şi-a asumat responsabilitatea echilibrării, separat pentru fiecare ID din luna de livrare.
Art. 19 Exportul şi importul sunt alocate PRE în conformitate cu NF ale respectivelor PRE, transmise şi aprobate conform prevederilor Regulamentului PD.
Art. 20 OPEE îşi asumă responsabilitatea echilibrării pentru toate tranzacţiile comerciale în care se angajează în calitate de contraparte, separat pentru tranzacțiile pe PZU și pentru cele pe PI.
Art. 21 OPEE nu are dreptul să-şi asume responsabilitatea echilibrării pentru
niciun loc de producere/loc de consum, inclusiv CPT al unei rețele sau
nicio altă PRE.
Art. 22 OTS înfiinţeazǎ PRE separate pentru
compensarea schimburilor neplanificate cu alte sisteme;
administrarea diferențelor dintre cantitatea de energie electrică achiziţionată pentru acoperirea CPT al reţelei electrice de transport și CPT realizat în fiecare ID;
operațiunile comerciale realizate ca agent de transfer pentru PZU în funcționare cuplată;
operațiunile comerciale realizate ca agent de transfer pentru PI în funcționare cuplată;
operațiunile comerciale realizate pe piața angro în vederea alimentării propriilor locuri de consum, altele decât CPT.
Art. 23 Fiecare operator de distribuție concesionar înfiinţează o PRE distinctă pentru administrarea diferențelor dintre cantitatea de energie electrică achiziţionată pentru acoperirea CPT al reţelei sale electrice și CPT al rețelei respective realizat în fiecare ID.
Art. 24 Fiecare PRE transmite NF conform prevederilor Regulamentului PD.
Art. 25 Fiecare PRE îşi asumă responsabilitatea financiară faţă de OTS pentru suma dezechilibrelor între producţie, achiziţie, import, consum, vânzări şi export pentru participanții la piață, pentru care are responsabilitatea echilibrării. Dezechilibrele cantitative și financiare sunt determinate şi decontate conform prevederilor din prezentul regulament.
Art. 26 Fiecare PRE menţine pe cheltuiala sa toate sistemele de comunicaţie necesare pentru transmiterea NF, precum şi pentru recepţionarea notificărilor de la OTS conform prevederilor Regulamentului PD.
Art. 27 Fiecare PRE împuterniceşte cel puţin o persoană de contact care să acţioneze în numele său şi care să ţină legătura cu OTS pe tot parcursul fiecărei zile calendaristice.
Art. 28 Fiecare PRE furnizează OTS garanţii financiare pentru acoperirea riscurilor de neplată către acesta a obligațiilor rezultate din dezechilibrele înregistrate, conform unei proceduri elaborate de OTS după un proces de consultare publică și avizate de ANRE.
Art. 29 Suplimentar condiţiilor prevăzute în prezentul regulament, fiecare PRE are drepturile şi trebuie să îndeplinească obligațiile corelative prevăzute în convenţia de asumare a responsabilităţii echilibrării, încheiată cu OTS.
Art. 30 Drepturile şi obligaţiile unei PRE prevăzute în convenția de asumare a responsabilității echilibrării sunt transferabile numai în condițiile prevăzute în prezentul regulament și cu acceptul OTS.
Secțiunea a 2.3. Înregistrarea participanților la piață ca PRE
Art. 31 Participantul la piață trebuie să solicite în scris către OTS înregistrarea ca PRE. Cererea de înregistrare a PRE se completează conform unei proceduri elaborate de OTS în urma unui proces de consultare publică şi afișată de OTS pe pagina proprie de internet.
Art. 32 Fiecare cerere de înregistrare a PRE conţine cel puţin următoarele informaţii
numele complet, sediul şi datele de contact ale solicitantului, codul EIC;
numărul licenţei/deciziei de confirmare a dreptului de furnizare/trading a solicitantului, după caz;
numele şi datele de contact ale persoanelor împuternicite să acţioneze în numele solicitantului;
capacitatea instalată a fiecărei unităţi de producţie pe care solicitantul o exploatează și a fiecăreia din cele pentru care îşi asumă responsabilitatea echilibrării;
lista locurilor de consum pentru care solicitantul îşi asumă responsabilitatea echilibrării și capacitatea agregată a acestora.
Art. 33 În termen de 2 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări de înregistrare a unei PRE, OTS
verifică corectitudinea informaţiilor furnizate de solicitant;
transmite solicitantului convenţia de asumare a responsabilităţii echilibrării;
stabilește garanţia financiară iniţială care trebuie asigurată de solicitant şi îl informează pe acesta asupra cuantumului garanţiei financiare iniţiale.
Art. 34 În situația în care nu sunt transmise toate informaţiile prevăzute la Art. 32, OTS solicită completări, iar termenul prevăzut la Art. 35 se suspendă până la îndeplinirea solicitării OTS.
Art. 35 OTS aprobă o cerere de înregistrare a unei PRE în cel mult 5 zile lucrătoare, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii
informaţiile transmise de solicitant nu conţin, după cunoştinţa OTS, nici o informaţie falsă;
solicitantul deţine, în cazurile prevăute de lege, o licenţă/decizie de confirmare a dreptului de furnizare/trading valabilă;
solicitantul a completat şi a semnat convenţia de asumare a responsabilităţii echilibrării;
solicitantul a constituit garanţia financiară iniţială.
Art. 36 În situația în care OTS a decis că nu poate aproba o solicitare, informează deîndată solicitantul, motivându-şi decizia. Dacă solicitarea a fost respinsă motivat de lipsa informaţiilor sau pentru neconstituirea garanției financiare, termenul prevăzut în Art. 35 va fi prelungit cu cel mult 2 zile lucrătoare de la primirea de către OTS a informaţiilor lipsă sau până la constituirea garanției financiare solicitate, dar nu mai mult de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Art. 37 Îndată ce a aprobat solicitarea, OTS
semnează convenţia de asumare a responsabilităţii echilibrării şi transmite o copie către noua PRE;
înscrie noua PRE în registrul pentru PRE;
informează ODPE şi pe toţi distribuitorii în calitate de OM asupra înregistrării noii PRE, precum şi asupra datei de la care noii PRE i se permite să funcţioneze.
Art. 38 (1) Noua PRE îşi poate exercita drepturile şi obligaţiile ulterior aprobării de către OTS a cererii de înfiinţare a PRE și înregistrării sale în registrul pentru PRE.
(2) OTS actualizează permanent informațiile înscrise în registrul pentru PRE și le publică pe pagina proprie de internet.
Secțiunea 2.4. Retragerea și revocarea înregistrării ca PRE
Art. 39 În situația încetării activității pe piața de energie electrică a unui participant la piață, acesta informează OTS în scris referitor la retragerea sa ca PRE. OTS stabilește şi publică condițiile și formatul- cadru pentru o astfel de solicitare de retragere, în procedura prevăzută la Art. 31.
Art. 40 Participantii la piață înregistrați ca PRE care nu mai pot respecta obligaţiile ce decurg din prezentul regulament trebuie să informeze fără întârziere OTS.
Art. 41 OTS poate decide din proprie iniţiativă să revoce înregistrarea ca PRE a unui participant la piață, pentru oricare dintre următoarele cauze
OTS constată că
garanţiile financiare furnizate de participantul la piață sunt mai mici decât suma necesară pentru această PRE şi
participantul la piață nu a reuşit să crească nivelul garanţiilor la valoarea solicitată, în termen de 9 zile lucrătoare de la data la care OTS i-a cerut și/sau
participantul la piață nu a redus dimensiunea PRE conform Art. 160 în termenul prevăzut la punctul (ii), astfel încât garanțiile financiare constituite să fie suficiente sau pentru a se încadra în prevederile procedurii prevăzută la Art. 28 și/sau
participantul la piață nu și-a transferat în termen de 9 zile lucrătoare responsabilitatea echilibrării către altă PRE, care să-și fi majorat în acest interval garanțiile financiare până la suma care acoperă nivelul solicitat de OTS sau
OTS i se aduce la cunostinţă falimentul sau lichidarea participantului la piață, sau
ANRE a informat OTS cu privire la expirarea/retragerea/suspendarea licenţei/dreptului de tranzacționare a/al respectivului participant la piață.
Art. 42 OTS poate, de asemenea, revoca înregistrarea unei PRE dacă participantul la piață respectiv nu şi-a îndeplinit în mod repetat sau pentru o perioadă prelungită de timp celelalte obligaţii care decurg din prezentul regulament și/sau din Regulamentul PD, în cazul unor abateri semnificative şi/sau frecvente.
În acest caz, OTS are dreptul să revoce PRE numai după notificarea participantului la piață și a celorlalte părți prevăzute la Art. 43 alin. (2) şi numai dacă acesta nu și-a îndeplinit obligaţiile respective în termen de 12 zile lucrătoare de la notificarea prevăzută la Art. 43 alin. (1).
Art. 43 (1) Cu 12 (douăsprezece) zile lucrătoare înainte de a decide dacă revocă înregistrarea ca PRE a unui participant la piață conform Art. 41 lit. a) sau Art. 42, precum și în cazurile de retragere la cererea expresă a acestuia, OTS trebuie să-l notifice pe participantul la piață cu privire la declanșarea și termenele procedurii de revocare.
(2) În situația în care motivele revocării subzistă, după 2 zile lucrătoare de la notificarea prevăzută la alin. (1), OTS
notifică pe ODPE, pe toţi distribuitorii în rețelele cărora PRE avea puncte de măsurare, precum şi pe participanții la piață înregistrați ca PRE, care aveau responsabilitatea echilibrării transferată acestei PRE, cu privire la posibilitatea și termenul de revocare;
publică pe pagina proprie de internet o atenționare referitoare la posibilitatea revocării PRE, adresată participanților la piața de energie electrică și PRE-urilor cu care această PRE avea contracte/notifica schimburi bloc.
Art. 44 (1) În situația în care motivele revocării au fost eliminate până la împlinirea termenelor de conformare prevăzute la Art. 41 lit. a) sau la Art. 42, OTS publică imediat pe pagina proprie de internet menținerea ca PRE a participantului la piață.
Dacă la împlinirea termenelor prevăzute la Art. 41 lit. a) sau la Art. 42, motivele revocării PRE subzistă, în ziua următoare OTS revocă PRE și
nu mai târziu de ora 9:00, anunță pe pagina proprie de internet revocarea participantului la piață ca PRE și transmite o notificare în acest sens tuturor operatorilor de distribuție concesionari;
radiază respectiva PRE din registrul pentru PRE și publică versiunea actualizată a registrului PRE;
transmite la ANRE informațiile prevăzute în Regulamentul de preluare;
solicită ANRE retragerea/suspendarea licenței participantului respectiv, dacă revocarea nu s-a realizat din acest motiv, prezentând toată motivația pentru revocare.
Art. 45 (1) În situația în care înregistrarea ca PRE a participant la piață este revocată în temeiul prevederilor de la Art. 41 lit. a) sau Art. 42, revocarea produce efecte pentru ziua următoare publicării versiunii actualizate a registrului PRE.
(2) Dacă motivul revocării este cel prevăzut la Art. 41 lit. b) sau c), revocarea produce efecte de la data de la care participantului la piață i se retrage/suspendă/îi expiră licenţa sau la care intră în faliment, dacă aceasta este ulterioară datei la care OTS a luat cunoștință de această situație, sau în caz contrar, la data luării la cunoștință; la aceeași dată, OTS publică versiunea actualizată a registrului PRE.
(3) În cazul retragerii PRE la cerere, înregistrarea ca PRE îşi va pierde valabilitatea după 9 zile lucrătoare de la solicitarea participantului la piață; în ziua următoare celei în care a primit solicitarea, OTS anunță pe pagina proprie de internet data începând cu care retragerea participantului la piață ca PRE produce efecte.
Art. 46 (1) În situația revocării ca PRE a unui participant la piață, responsabilitatea echilibrării pentru producătorul exceptat prin lege de la obligația licențierii, pentru care respectiva PRE avea responsabilitatea echilibrării, va fi preluată de către PRE din care face parte participantul la piață care achiziționează energia electrică de la acesta, conform prevederilor Art. 11 sau de către orice altă PRE conform alin. (2).
(2) Participanților la piață care își transferaseră responsabilitatea echilibrării către PRE revocată, li se aplică prevederile Art. 56 și Art. 57, termenele aferente începând să curgă de la data notificării prevăzute la Art. 43 alin. (2).
Secțiunea 2.5. Transferul responsabilității echilibrării
Art. 47 (1) Atunci când un participant la piață înregistrat ca PRE intenționează să-şi transfere responsabilitatea echilibrării către altă PRE, numită în această secțiune “PRE primitoare”, participantul la piață trebuie să ceară, împreună cu PRE primitoare, aprobarea transferului de către OTS și să comunice data de la care se intenționează transferul.
În această secțiune, PRE care dorește să-și transfere responsabilitatea echilibrării va fi denumită
„PRE solicitantă”, iar în cazul în care la momentul solicitării, pentru PRE solicitantă o altă PRE își asuma responsabilitatea echilibrării, aceasta din urmă va fi denumită „PRE abandonată”.
PRE solicitantă trebuie să informeze cu privire la această cerere pe toți participanții la piață cu care are schimburi contractuale de energie electrică, precum și pe OR la rețelele cărora sunt conectate locurile de producere/locurile de consum aflate în responsabilitatea sa, precizând identitatea PRE primitoare şi data de la care dorește efectuarea transferului, precum și orice alte informații necesare.
Art. 48 În termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii de către OTS a solicitărilor de transfer al responsabilităţii echilibrării atât de la PRE solicitantă, cât şi de la PRE primitoare, OTS
informează PRE abandonată, dacă există, că PRE solicitantă doreşte să-şi transfere responsabilitatea echilibrării către PRE primitoare;
stabilește noile garanţii financiare care trebuie asigurate de PRE primitoare şi informează PRE primitoare asupra cuantumului noii garanţii financiare;
stabilește nivelul garanțiilor financiare care trebuie asigurate de PRE abandonată, dacă există, și o informează pe aceasta cu privire la modificările apărute.
Art. 49 (1) OTS aprobă transferul responsabilităţii echilibrării în termen de maxim 2 zile lucrătoare, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii
la data la care se aplică transferul responsabilităţii echilibrării, PRE primitoare este înregistrată în registrul pentru PRE prevăzut la Art. 66 ca PRE cu convenția de asumare a responsabilității echilibrării nesuspendată;
PRE primitoare prezintă garanţiile financiare necesare pentru a i se transfera responsabilitatea echilibrării pentru PRE solicitantă, comunicate de OTS;
PRE abandonată, dacă există, confirmă primirea tuturor informațiilor referitoare la transfer;
fiecare OR la rețelele cărora PRE solicitantă are racordate locuri de consum/locuri de producere pentru care își asumă responsabilitatea echilibrării verifică și comunică OTS respectarea condiției prevăzute la Art. 75;
PRE solicitantă, PRE primitoare și dacă există, PRE abandonată, au furnizat către OR în zonele cărora PRE solicitantă are locuri de consum/locuri de producere, toate informațiile solicitate de aceștia, necesare alocării pe PRE și agregării valorilor măsurate referitoare la punctele de măsurare aferente fiecăreia.
Modificarea componenței unei/unor PRE la solicitarea participanților la piață implicați este consemnată, la data aprobării solicitării, ȋn registrul pentru PRE publicat de OTS.
Modificarea modului de agregare a valorilor măsurate de consum/producție ȋn cadrul unei/unor PRE se realizează după aprobarea de către OTS conform alin. (1), a solicitării de modificare a componenței respectivelor PRE și se aplică de către OR începând cu ziua următoare celei în care a fost publicată versiunea actualizată a registrului pentru PRE în care figurează aceste modificări.
Toți OR colaborează și elaborează, în urma unui proces de consultare publică, o procedură unică privind modul de stabilire, verificare, confirmare de către părțile implicate și de implementare a modului de agregare a valorilor măsurate aferente unei PRE, pe care fiecare OR o publică apoi pe pagina proprie de internet.
Art. 50 Dacă OTS nu aprobă transferul responsabilităţii echilibrării, acesta informează fără întârziere atât pe PRE solicitantă şi pe PRE primitoare, cât și pe PRE abandonată şi îşi motivează decizia. În situația în care refuzul este motivat de lipsa informaţiilor sau de neconstituirea garanțiilor la nivelul necesar de către PRE primitoare, termenul de aprobare prevăzut în Art. 49 alin. (1) va fi extins cu până la 2 zile lucrătoare de la primirea de către OTS a informaţiilor lipsă sau până la constituirea garanției financiare solicitate; termenul de aprobare prevăzut la Art. 49 nu poate fi extins la mai mult de 9 zile lucrătoare.
Art. 51 Imediat ce OTS a aprobat transferul responsabilităţii echilibrării, acesta
informează PRE solicitantă şi PRE primitoare, OPEE, precum și, dacă există, pe PRE abandonată;
informează pe toți OR implicați, pentru ca aceștia să-și actualizeze propriile registre de serviciu pe sistem cu informațiile rezultate din transferul responsabilității echilibrării, publicate pe pagina proprie de internet şi
înscrie transferul responsabilităţii echilibrării în registrul pentru PRE și publică versiunea actualizatăa acestuia pe pagina proprie de internet.
Art. 52 Transferul responsabilităţii echilibrării produce efecte începând cu ziua calendaristică următoare celei în care OTS a publicat versiunea actualizată a registrului PRE prevăzută la Art. 51 lit. c).
Art. 53 Condițiile și termenele prevăzute la Art. 47 – Art. 52 se aplică și în situația în care PRE solicitantă dorește să-și asume responsabilitatea echilibrării în nume propriu, caz în care PRE primitoare este aceeași cu PRE solicitantă, respectiv în situația în care PRE solicitantă este PRE în nume propriu și dorește să-și transfere responsabilitatea echilibrării către altă PRE, caz în care PRE abandonată este aceeași cu PRE solicitantă.
Art. 54 În situația în care OTS nu a aprobat în perioada de 9 zile lucrătoare transferul responsabilității echilibrării pentru PRE solicitantă către PRE primitoare sau nu a aprobat asumarea responsabilității echilibrării de către PRE solicitantă în nume propriu, OTS revocă PRE solicitantă în ziua ulterioară expirării acestei perioade și solicită la ANRE activarea FUI, dacă este cazul, și ridicarea licenței PRE solicitante, cu toate motivările corespunzătoare.
Art. 55 Până la data aprobării transferului, dar nu mai mult de 10 zile lucrătoare, responsabilitatea echilibrării pentru PRE solicitantă rămâne în sarcina PRE abandonată.
Secțiunea 2.6. Excluderea din PRE
Art. 56 (1) O PRE poate renunța unilateral la asumarea responsabilității echilibrării pentru un participant la piață înregistrat ca PRE pentru care își asumase anterior această responsabilitate, în următoarele condiții
PRE îl anunță pe participantul la piață cu privire la decizia sa, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data de la care intenționează să nu-și mai asume responsabilitatea echilibrării pentru acesta;
PRE anunță OTS la aceeași dată despre intenția sa, comunicând toate informațiile referitoare la consumul de la locurile de consum ale participantului la piață, achizițiile și vânzările contractuale ale acestuia în ultima lună, nivelul datoriilor participantului la piață față de PRE, dacă este cazul, precum și data de la care nu își mai asumă responsabilitatea echilibrării pentru acesta.
PRE anunță OR la care participantul la piață are puncte de măsurare corespunzătoare locurilor de consum/locurilor de producere aflate în responsabilitatea sa, pe ANRE, dacă participantul la piață are
clienți finali, precum și pe PRE cu care acesta avea schimburi comerciale notificate drept schimburi bloc.
(2) În perioada dintre data notificării și data anunțată a excluderii din PRE a participantului la piață, care nu poate fi mai mică de 10 zile lucrătoare, PRE continuă să fie responsabilă financiar pentru toate dezechilibrele acestuia.
Art. 57 În situația în care, în maxim 9 zile lucrătoare de la data notificării referitoare la excludere, participantul la piață care face obiectul excluderii nu își transferă responsabilitatea echilibrării în calitate de PRE solicitantă către altă PRE, cu respectarea condițiilor prevăzute la Art. 47 – Art. 53, OTS îl revocă pe participantul la piață ca PRE, realizând în ziua ulterioară expirării acestei perioade, acțiunile prevăzute la Art. 44 alin. (2) lit. a)– d).
Secțiunea 2.7. Modificarea configurației PRE
Art. 58 Un participant la piață înregistrat ca PRE îşi poate modifica configurația în ceea ce privește locurile de producere/locurile de consum proprii sau ale consumatorilor pentru care își asumă responsabilitatea echilibrării, față de cea anterioară, în următoarele condiţii
furnizează informaţiile corespunzătoare OTS, precum și OR la care sunt racordate noile locuri de producere și/sau de consum pentru care își asumă responsabilitatea echilibrării și/sau cele pentru care nu își mai asumă responsabilitatea echilibrării, cu minimum 2 zile lucrătoare înainte de ziua începând cu care dorește să i se ia în considerare noua configurație;
informațiile sunt confirmate de către PRE în configurația căreia se reflectă modificările respective, fiind verificată condiția prevăzută la Art. 75 alin. (1), sau în caz contrar, modificarea este motivată corespunzător la OR de către PRE care a solicitat-o, pe baza reglementărilor aplicabile.
Art. 59 OR implicați aplică modul de agregare a valorilor măsurate corespunzător modificării efectuate, conform procedurii prevăzute la Art. 49 alin. (4), începând cu data solicitată.
Art. 60 OTS elaborează, în urma unui proces de consultare publică, procedurile aplicabile pentru transferul responsabilității echilibrării, excluderea din PRE, modificarea configurației PRE și revocarea unei PRE. Acestea pot include acțiuni prealabile sau concomitente celor prevăzute în prezentul regulament, care să permită participanților conformarea în termenele precizate și diminuarea riscurilor asupra funcționării pieței.
Art. 61 OTS publică procedurile elaborate conform prevederilor Art. 60 pe pagina proprie de internet.
Secțiunea 2.8. Convenția de asumare a responsabilității echilibrării
Art. 62 OTS încheie câte o convenţie de asumare a responsabilităţii echilibrării cu fiecare dintre participanții la piață care au solicitat înregistrarea unei PRE pentru a putea activa pe piața de energie electrică şi care îndeplinesc cerinţele prevăzute în prezentul regulament.
Art. 63 Existenţa unei convenţii de asumare a responsabilităţii echilibrării valabil încheiată este o condiţie pentru înregistrarea participantului la piață în calitate de PRE.
Art. 64 Odată cu transferul integral al responsabilității echilibrării către altă PRE, se suspendă convenția de asumare a responsabilității echilibrării semnată de către participantul la piață înregistrat ca PRE, urmând ca suspendarea convenției să înceteze automat la data aprobată de către OTS pentru reluarea asumării responsabilității echilibrării în nume propriu, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
Art. 65 Convenţiile de asumare a responsabilității echilibrării se încheie conform convenţiei-cadru, care este elaborată în urma unui proces de consultare publică de către OTS şi publicată de către OTS pe pagina proprie de internet.
Secțiunea 2.9. Registrul pentru PRE
Art. 66 OTS înfiinţeazǎ şi completeazǎ registrul pentru înregistrarea PRE-urilor.
Art. 67 PRE care au fost înregistrate de OTS sunt înscrise în registrul pentru PRE. Registrul pentru PRE conţine, pentru fiecare PRE, cel puţin următoarele informaţii
numele complet, codul EIC, adresa sediului şi datele de contact ale participantului la piață care a înfiinţat PRE;
data şi numărul de înregistrare a convenţiei de asumare a responsabilităţii echilibrării;
codul de identificare al PRE;
numele şi datele de contact ale tuturor persoanelor împuternicite să acţioneze în numele participantului la piață respectiv;
datele de identificare ale PRE către care și-a transferat responsabilitatea echilibrării, dacă este cazul, și data transferului;
datele de identificare ale PRE-urilor pentru care și-a asumat responsabilitatea echilibrării, dacă este cazul, și data fiecăruia din aceste transferuri;
OR în zona cărora PRE are locuri de consum/locuri de producere pentru care își asumă responsabilitatea echilibrării și lista acestora.
Art. 68 Fiecare PRE are dreptul să consulte registrul pentru PRE şi să ceară corectarea oricărei inexactități care o priveşte.
Art. 69 OTS pune la dispoziţia ODPE şi a tuturor OR informaţiile conţinute în registrul pentru PRE. Art. 70 (1) OTS informează imediat prin poșta electronică pe ODPE şi OR asupra oricăror modificări efectuate în registrul pentru PRE.
(2) OTS păstrează istoricul modificărilor realizate în Registrul PRE timp de cel puțin 12 luni.
Art. 71 OTS informează imediat toate PRE despre înscrierea în registru a unei PRE noi, sau despre transferul, excluderea sau radierea uneia existente, prin publicarea pe pagina proprie de internet a unui anunț și a listei cu toate PRE, inclusiv componența actualizată la zi a fiecărei PRE.
Secțiunea 2.10. Registrele de serviciu pe sistem
Art. 72 Fiecare OR înfiinţeazǎ şi completeazǎ un registru de serviciu pe sistem, integrat cu baza de date creată conform Regulamentului de furnizare și Regulilor de măsurare.
Art. 73 În plus față de informațiile prevăzute de Regulamentul de furnizare și Regulile de măsurare, registrul de serviciu pe sistem al fiecărui OR conţine cel puţin următoarele informaţii pentru fiecare loc de producere al unui producător de energie electricăracordat la rețelele sale
desemnarea unică a locului de producere/locului de consum și de producere;
capacitatea instalată a locului de producere;
codul de identificare a PRE care deţine responsabilitatea echilibrării pentru acel loc de producere; doar în cazul unui loc de consum și de producere, acestuia îi poate fi atașată o PRE pentru ID în care acesta are caracter de loc de producere și altă PRE pentru ID în care acesta are caracter de loc de consum. Art. 74 Fiecare utilizator de rețea are dreptul să consulte informațiile care îl privesc din registrul de serviciu pe sistem şi obligația să solicite corectarea oricărei inexactități care îl priveşte.
Art. 75 (1) OTS solicită informațiile necesare cuprinse în registrele de serviciu pe sistem ale OR și verifică împreună cu aceștia îndeplinirea condiției ca fiecare punct de măsurare să fie corespunzător unui loc de producere, unui loc de consum, unui loc de consum și de producere sau unui punct de schimb, iar pentru fiecare loc de consum, inclusiv pentru CPT al unei rețele, respectiv loc de producere, să existe o PRE și doar una, care și-a asumat responsabilitatea echilibrării pentru acesta.
(2) În cazul revocării unei PRE cu declanșarea procesului de preluare la FUI a unor consumatori, condiția de la alin. (1) se prezumă îndeplinită pentru locurile de consum în cauză, pe perioada dintre data începând cu care furnizorul actual nu mai îndeplinește condiția de asumare a responsabilității financiare pentru plata dezechilibrelor, rezultată din informarea transmisă ANRE de către OTS conform prevederilor Regulamentului de preluare și data notificării de preluare a locurilor respective de consum la FUI
transmisă de ANRE la OR, responsabilitatea echilibrării fiind atribuită la PRE înregistrată de FUI desemnat sau, dacă este cazul, la PRE către care aceasta și-a transferat responsabilitatea echilibrării.
CAPITOLUL 3
Regulile Notificărilor Fizice
Art. 76 Obiectivul regulilor pentru NF este crearea cadrului pentru furnizarea informaţiilor despre capacităţile de producţie disponibile pentru SEN, pregătirea programului de producţie şi consum şi determinarea disponibilităţii STS, necesare pentru a permite OTS să asigure
integritatea SEN;
siguranţa şi calitatea alimentării cu energie electrică;
suficientă capacitate disponibilă pentru a asigura în orice moment cererea din SEN şi o rezervă corespunzătoare;
gestionarea restricţiilor de reţea;
determinarea dezechilibrelor după ziua de livrare.
Art. 77 Realizarea fizică a obligaţiilor contractuale necesită transmiterea la ODPE, prin intermediul OTS, a notificărilor privind toate schimburile contractuale între PRE, acestea fiind considerate realizate conform valorilor notificate, în condițiile prevăzute în Regulamentul PD.
Art. 78 Schimburile contractuale de energie electrică realizate de către o PRE cu altă PRE sunt cuprinse în NF sub denumirea de SB.
Art. 79 Tranzacțiile definitive încheiate pe PE de un PPE sunt obligații contractuale care sunt tratate, în scopul determinării dezechilibrelor PRE, similar valorilor notificate ca SB ale celorlalte obligații contractuale ale PRE din care face parte PPE.
Art. 80 Tranzacțiile definitive înlocuitoare sau utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea încheiate de OTS în afara PE cu compensație sunt obligații contractuale care sunt tratate, în scopul determinării dezechilibrelor PRE, similar obligațiilor contractuale pe PE ale participantului responsabil de UD/CD/ISD respective.
Art. 81 Fiecare PRE are obligaţia să transmită la OTS notificările fizice ale PRE pentru fiecare ID din fiecare zi de livrare. OPEE transmite de asemenea la OTS câte o NF de acelaşi tip în calitate de PRE pentru tranzacțiile încheiate drept contraparte pe PZU și în calitate de PRE pentru tranzacțiile încheiate drept contraparte pe PI.
Art. 82 NF a PRE conţine pentru fiecare ID toate informațiile prevăzute în Regulamentul PD, precum și schimbul de energie electricǎ între PRE-PZU, PRE-PI şi PRE Agent de transfer; exporturile şi
importurile vor avea semnificația de schimburi contractuale între PRE care includ participanții la piață care le-au încheiat, inclusiv PRE Agent de transfer, pe de o parte, și PRE-SN, pe de altă parte.
Art. 83 Notificările fizice pentru schimburile de energie electrică între PRE – PZU, PRE-PI şi PRE Agent de transfer pot fi transmise numai de OPEE şi trebuie să fie limitate la capacitatea disponibilă de interconexiune internaţională care a fost alocată prin mecanismul de cuplare a PZU, respectiv a PI, pentru interconexiunea cu respectiva zonă de ofertare, în conformitate cu prevederile Regulamentului PZU și ale legislației naționale și europene direct aplicabile pentru PI.
Art. 84 Procedurile pentru programarea schimburilor de energie electrică între SEN şi alţi operatori de transport şi de sistem vor fi convenite între OTS şi fiecare dintre aceşti operatori de transport şi de sistem, conform prevederilor Codului RET, prin acorduri bilaterale, reguli comune sau armonizate la nivel UE de schimb de informații și de alocare a capacităților disponibile de interconexiune.
Art. 85 Structura şi modul de transmitere a declaraţiilor de disponibilitate şi a notificărilor fizice fac obiectul prevederilor Regulamentului PD.
Art. 86 OTS transmite la ODPE notificările fizice aprobate pentru ziua de livrare, conform Art. 77, Art. 78 și Art. 82, în ziua imediat următoare zilei de livrare.
CAPITOLUL 4
Reguli de calcul al dezechilibrelor PRE Secțiunea 4.1. Prevederi generale
Art. 87 Obiectivul regulilor de calcul al dezechilibrelor este acela de a stabili modul de determinare a diferențelor dintre valorile măsurate ale producţiei plus cele notificate conform contractelor achizițiilor, inclusiv ale importurilor și valorile măsurate ale consumului plus cele notificate conform contractelor vânzărilor, inclusiv ale exporturilor, luând în considerare, în cazul PRE care și-au asumat responsabilitatea echilibrării pentru CPT al unei rețele, și schimburile fizice între rețele.
Art. 88 Valorile notificate trebuie să corespundă angajamentelor contractuale pe care participanţii la piaţă şi le-au asumat înainte de ID și/sau ca urmare a încheierii tranzacțiilor definitive pe PE și/sau a celor în afara PE definitive cu compensație în scopul rezolvării restricțiilor de rețea și/sau a transferului de energie aferent tranzacțiilor realizate pe fiecare piață pe seama consumului, iar valori măsurate sunt considerate producţia, consumul şi schimburile ce au avut loc fizic în timpul ID.
Art. 89 Dezechilibrele se determină agregat la nivelul PRE, pentru a permite compensarea reciprocă între PRE membre, limitată la erorile de prognoză/evenimentele neașteptate, a abaterilor rezonabile dintre valorile măsurate și cele notificate, fără a afecta obligația ca participanții la piață să prognozeze
cât mai bine consumul și producția și să asigure acoperirea consumului/livrarea producției prin contractare.
Art. 90 Determinarea dezechilibrelor necesită și luarea în considerare a schimburilor neplanificate cu părţile externe interconectate.
Art. 91 Dezechilibrul unei PRE se determină pe baza poziţiei nete măsurate şi a poziţiei nete contractuale ale respectivei PRE.
Art. 92 (1) Determinarea poziţiei nete contractuale notificate a fiecărei PRE se face pe baza tuturor schimburilor contractuale de energie electrică notificate ca SB stabilite cu alte PRE, inclusiv tranzacţiile derulate prin PZU și prin PI, a celor de import și/sau export care au în acest context semnificația unor schimburi contractuale cu PRE-SN, precum şi în urma tranzacțiilor definitive ale PPE pe PE, respectiv a celor definitive cu compensație încheiate de OTS în afara PE pentru rezolvarea restricțiilor de rețea. Transferul de energie între furnizorul unui consumator și agregatorul care tranzacționează energie pe orice piață pe seama acestuia este notificat ca SB între PRE corespunzătoare acestora conform prevederilor Regulamentului PD și prezentului regulament și are la bază un contract care se încheie obligatoriu între aceștia, la prețul pentru energia electrică corespunzător ID respectiv prevăzut în contractul de furnizare, care nu conține contravaloarea tarifelor de rețea și de sistem, a contribuțiilor/bonusurilor de orice tip, a certificatelor verzi și a oricăror taxe și accize aplicate de furnizor.
În cazul în care un consumator pe baza consumului căruia un agregator, aflat în altă PRE decât cea a furnizorului său, tranzacționează frecvent pe piețe anterioare PE, iar din această cauză consumul de referință nu poate fi determinat conform metodologiei cu acest obiect, atunci furnizorul încheie cu consumatorul un contract cu cantități fixe, stabilite prin acord, care sunt utilizate drept consum de referință.
Determinarea poziţiei nete măsurate a fiecărei PRE se face pe baza tuturor livrărilor măsurate de energie electrică, din sau către SEN, sau între diferite părţi ale SEN în conformitate cu valorile măsurate aprobate în punctele de măsurare corespunzătoare.
Art. 93 Calculele prevăzute în cadrul regulilor de calcul al dezechilibrelor pentru decontare sunt efectuate de ODPE.
Secțiunea 4.2. Poziția netă contractuală a unei PRE
Art. 94 Următoarele schimburi de energie electrică sunt definite ca schimburi contractuale
SB cu alte PRE, cuprinse în NF aprobate;
Importurile aferente contractelor, conform graficelor de schimb notificate la OTS și cuprinse în NF ale PRE, importurile rezultate din mecanismul de cuplare a PZU și a PI notificate de PRE Agent de transfer și importurile aferente returnării, de către OTS vecini, a ajutoarelor de avarie/schimburilor neplanificate acordate în perioade anterioare, notificate de PRE-SN doar la nivelul vânzărilor pe PZU sau pe PI a energiei corespunzătoare;
Exporturile aferente contractelor, conform graficelor de schimb notificate la OTS și cuprinse în NF ale PRE, exporturile rezultate din mecanismul de cuplare a PZU și a PI notificate de PRE Agent de transfer și exporturile aferente returnării, de către OTS, a ajutoarelor de avarie/schimburilor neplanificate primite de la OTS vecini în perioade anterioare sau ajutoarelor de avarie acordate, cunoscute în avans, notificate de PRE-SN doar la nivelul achiziției de pe PZU sau de pe PI a energiei corespunzătoare;
Cantitățile de energie electrică efectiv livrată la creştere de putere de către un PPE, corespunzătoare tranzacțiilor definitive pe PE, determinate conform prevederilor Regulamentului PE;
Cantitățile de energie electrică efectiv livrate la creştere de putere de către o UD/un CD/ o ISD a/al unui participant la piață, corespunzătoare tranzacțiilor definitive corespunzătoare celor angajate de OTS pentru rezolvarea restricțiilor de rețea în afara PE, cu compensație, determinate conform prevederilor Regulamentului PE;
Cantitățile de energie electrică efectiv livrată la reducere de putere de către un PPE, corespunzătoare tranzacțiilor definitive pe PE, determinate conform prevederilor Regulamentului PE;
Cantitățile de energie electrică efectiv livrate la reducere de putere de către o UD/ un CD/ o ISD a/al unui participant la piață, corespunzătoare tranzacțiilor definitive corespunzătoare celor angajate de OTS pentru rezolvarea restricțiilor de rețea în afara PE, cu compensație, determinate conform prevederilor Regulamentului PE.
Art. 95 OTS elaborează, în urma unui proces de consultare publică, o procedură pentru diferențierea costurilor sau veniturilor rezultate din schimburile neplanificate de energie electrică cu OTS vecini ținând seama de două criterii principale
costurile sau veniturile cu schimburile neplanificate generate (induse) în urma dezechilibrelor
participanților la piață - ܥ / ܸ
ௌே ௌே
costurile sau veniturile cu schimburile neplanificate datorate rolului de operator de rețea și o publică pe pagina de internet proprie.
Art. 96 Pentru fiecare PRE, ODPE determină, separat pentru fiecare ID
poziţia netă contractuală ܲܰ௧ a unei PRE, alta decât PRE-SN, cu formula
ࡼࡺࢉ࢚࢘ ൌ ሺ ࡿ࢜࢘ െ ࡿ࢘ሻ ሺ ࡱࢄ െ ࡵࡹሻ ቀ ࡱࢋࢉ࢘ࢉࢋࢎ࢙ െ ࡱࢋ࢘ࢋࢉࢎࢊቁ ሺ ࡱࢉ࢘ࢋ࢙ࢋ࢙ െ ࡱࢉ࢘ࢋࢊࢋ࢙ሻ
poziţia netă contractuală ܲܰ௧ a PRE-SN, cu formula
ܲܰ௧ ൌ ሺ ܧܺ െ ܫܯሻ ሺܧȀூ െ ܧ௩Ȁூ ሻ
unde
ܲܰ௧ reprezintă pozitia netă contractuală a PRE;
ܵܤ௩ reprezintă schimburile bloc pe care PRE le-a notificat ca vânzări către o altă PRE, conform prevederilor Regulamentului PD;
ܵܤ reprezintă schimburile bloc pe care PRE le-a notificat ca achiziţii de la o altă PRE, conform prevederilor Regulamentului PD;
ܧ௦/ܧௗ reprezintă cantităţile de energie de echilibrare efectiv livrate la creștere/la reducere de
putere pe PE de către PPE pentru care PRE şi-a asumat responsabilitatea echilibrării, conform
tranzacțiilor definitive pe PE ale acestora;
- ܧ௦௦Ȁܧௗ ௦
reprezintă cantitățile de energie electrică efectiv livrate la creștere/la reducere de
putere în afara PE cu compensație pentru rezolvarea de către OTS a restricțiilor de rețea, de către participantul la piață pentru care PRE și-a asumat responsabilitatea echilibrării;
ܧȀூ Ȁܧ௩Ȁூ reprezintă energia electrică achiziţionată/vândută de OTS pe PZU și/sau PI pentru
asigurarea/livrarea energiei electrice aferente returnării ajutoarelor de avarie/schimburilor neplanificate acordate/primite în perioade anterioare sau livrării/primirii ajutoarelor de avarie;
ܧܺ reprezintă exporturile cuprinse în notificările fizice ale PRE, altele decât cele aferente programelor de compensare/returnare/acordare a ajutoarelor de avarie/schimburilor neplanificate; PRE-SN cuprinde în notificarea fizică toate exporturile notificate ale tuturor celorlalte PRE-uri din zona națională de ofertare, precum și pe cele rezultate din tranzitele notificate, iar începând cu implementarea procesului de compensare a dezechilibrelor, exportul prin acest proces, rezultat prin integrarea tuturor valorilor de corecție cu semn pozitiv determinate de platforma informatică regională pentru compensarea dezechilibrelor;
ܫܯ reprezintă importurile cuprinse în notificările fizice ale PRE, altele decât cele aferente programelor de compensare/returnare/primire a ajutoarelor de avarie/schimburilor neplanificate; PRE-SN cuprinde în notificarea fizică toate importurile notificate ale tuturor celorlalte PRE-uri din zona națională de ofertare, precum și pe cele rezultate din tranzitele notificate, iar începând cu implementarea procesului de compensare a dezechilibrelor, importul prin acest proces, rezultat prin integrarea tuturor valorilor de
corecție cu semn negativ determinate de platforma informatică regională pentru compensarea dezechilibrelor.
Art. 97 Pentru calculul poziției nete contractuale notificate, energia totală vândută sau achiziționată într-un ID este considerată ca fiind livrată la putere constantă pe parcursul întregului ID.
Art. 98 Cantitățile contractate sunt exprimate în MWh, cu 3 zecimale.
Secțiunea 4.3. Poziția netă măsurată a unei PRE
Art. 99 Livrările măsurate sunt definite ca fiind livrările de energie electrică ce au fost măsurate într- un punct de măsurare între SEN și un producător sau consumator, după cum este cazul, într-un punct de schimb între o rețea electrică a unui OR și rețeaua electrică a unui alt OR sau între SEN și rețeaua unui OR/un consumator/un producător din alt stat.
Art. 100 Următoarele schimburi de energie electrică sunt definite ca livrări măsurate
Producția netă, reprezentând energia electrică ce este livrată în rețelele electrice de transport/distribuție ale SEN la un loc de producere;
Consumul net, reprezentând energia electrică pe care un consumator o preia din rețelele electrice de transport/distribuție ale SEN la un loc de consum;
Schimburile dintre rețelele electrice aparţinînd de doi OR diferiţi, utilizate pentru determinarea CPT al rețelelor electrice de transport/distribuție;
Exporturile realizate din SEN către alte țări;
Importurile realizate din alte țări către SEN.
Art. 101 Poziția netă măsurată a unei PRE, alta decât PRE-SN sau PRE a unui OR sau PRE care și-a asumat responsabilitatea echilibrării pentru un OR, este determinatǎ dupǎ cum urmeazǎ
Producția netă agregată la locurile de producere ale producătorilor pentru care respectiva PRE și-a asumat responsabilitatea echilibrării, minus
Consumul net agregat la locurile de consum ale consumatorilor pentru care respectiva PRE și-a asumat responsabilitatea echilibrării; în situația în care consumul la un loc de consum este asigurat de mai mulți furnizori, incluși în PRE diferite, pentru PRE care nu și-a asumat responsabilitatea echilibrării se consideră valoarea zero pentru consumul măsurat.
Art. 102 Consumul net se determină pe baza livrărilor măsurate, considerate distinct în conformitate cu prevederile de la Art. 100 lit. b) pentru fiecare PRE din care face parte participantul la piață.
Art. 103 La determinarea poziției nete măsurate a PRE-SN, din toate exporturile măsurate pe toate liniile de interconexiune ale SEN cu alte sisteme se scad toate importurile măsurate pe toate liniile de interconexiune ale SEN cu alte sisteme.
Art. 104 Poziția netă măsurată se determinǎ separat pentru fiecare PRE și pentru fiecare ID pe baza valorilor măsurate aprobate.
Art. 105 Pentru calculul pozițiilor nete măsurate, energia totală livrată sau primită într-un ID este considerată ca fiind livrată la o putere constantă pe parcursul întregului ID.
Art. 106 Livrările măsurate aferente fiecǎrui ID sunt exprimate în MWh, cu 3 zecimale.
Art. 107 Poziția netă măsurată a unei PRE înregistrată de un operator de rețea pentru administrarea diferențelor dintre cantitatea de energie electrică achiziționată pentru acoperirea CPT al rețelei electrice și CPT realizat se va considera drept consum net, și anume la nivelul CPT al rețelei electrice din zona de licență a OR, determinat ca fiind diferența dintre cantitatea totală de energie electrică intrată în rețeaua din zona de licență în punctele de măsurare și cantitatea totală de energie electrică livrată din rețeaua din zona de licență în punctele de măsurare, pe baza valorilor măsurate aprobate corespunzătoare următoarelor cantități de energie electrică
energia electrică primită fizic de la alți operatori de rețea, aceasta incluzând, dacă este cazul, şi importurile, plus
producția netă a tuturor unităților de producție care sunt conectate la rețeaua electrică a OR respectiv, minus
energia electrică livrată fizic către alți OR, aceasta incluzând, dacă este cazul, și exporturile, minus
consumul net al tuturor consumatorilor care sunt conectați la rețeaua electrică a OR respectiv. Art. 108 În situația în care nu toate punctele de măsurare dintr-o zonă de licență sunt dotate cu echipamente de contorizare cu rezoluție la nivel de ID, pentru determinarea CPT în rețelele electrice în zona de licență corespunzătoare și repartizarea acestuia în fiecare ID, precum și pentru determinarea consumului net al consumatorilor care nu sunt dotați cu echipamente de contorizare cu rezoluție la nivel de ID, OR în cauză, în calitate de OM, utilizează
procedura pentru determinarea CPT în rețelele electrice de distribuție, elaborată și aprobată de ANRE,
profilurile specifice de consum ale fiecărei categorii de consumatori, determinate pe baza unei proceduri elaborate de OR și aprobate de ANRE și
procedura pentru determinarea și utilizarea profilului rezidual de consum, elaborată și aprobată de ANRE.
Art. 109 CPT al rețelei electrice, precum și consumurile nete ale consumatorilor care nu sunt dotați cu echipamente de contorizare cu rezoluție la nivel de ID, determinate conform prevederilor Art. 107 respectiv prevederilor Art. 108, sunt considerate valori măsurate aprobate.
Art. 110 Poziția netă măsurată a unei PRE care a preluat responsabilitatea echilibrării pentru administrarea CPT al unui OR se determină conform Art. 101, în care consumul include și consumul net aferent CPT al rețelei, determinat conform Art. 107 sau Art. 108, după caz.
Secțiunea 4.4. Determinarea dezechilibrului unei PRE și stabilirea caracterului dezechilibrului unei PRE
Art. 111 Dezechilibrul unei părți responsabile cu echilibrarea este dezechilibrul respectivei PRE în fiecare ID și reprezintă soldul dezechilibrelor individuale ale participanților la piață înregistrați ca PRE și ale participanților pentru care respectiva PRE și-a asumat responsabilitatea echilibrării.
Art. 112 Dezechilibrul PRE se determină separat pentru fiecare PRE și pentru fiecare ID, astfel
dezechilibrul PRE, alta decât PRE-SN, ca diferenţă între poziţia netă măsurată a PRE şi poziţia netă contractuală a PRE și
dezechilibrul PRE-SN, ca diferenţă între poziția netă contractuală şi poziţia netă măsurată a PRE-SN.
Art. 113 În funcție de direcția dezechilibrului sistemului într-un anumit ID, ODPE va stabili caracterul dezechilibrului unei PRE, în maximum 3 zile lucrătoare de la primirea valorilor măsurate/agregate ale producției și consumului de energie electrică aferente fiecărei PRE astfel cum este stabilit la art. 8 paragraful (4) din cadrul metodologiei de armonizare a principalelor caracteristici ale decontării dezechilibrelor aprobată de Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei prin decizia nr. 18/2020.
Secțiunea 4.5. Determinarea dezechilibrului sistemului și a direcției dezechilibrului sistemului
Art. 114 Dezechilibrul sistemului reprezintă dezechilibrul total din SEN pentru fiecare ID.
Art. 115 Dezechilibrul sistemului pe fiecare ID se determină de către ODPE, în maximum 3 zile lucrătoare de la primirea valorilor măsurate/agregate ale producției și consumului de energie electrică aferente fiecărei PRE, astfel
cantitatea agregată corespunzătoare reducerii de putere care a fost efectiv livrată în acest ID, atât pe PE, cât și în afara PE cu compensație, la care se adaugă kΔf, dacă are sensul de reducere de putere
minus cantitatea agregată corespunzătoare creşterii de putere care a fost efectiv livrată în acest ID, atât pe PE, cât și în afara PE cu compensație, la care se adaugă kΔf, dacă are sensul de creștere de putere
minus valoarea schimburilor neplanificate cu toate părțile externe interconectate, unde kΔf reprezintă estimarea reglajului primar activat în ID.
Art. 116 (1) Valoarea schimburilor neplanificate cu părțile externe interconectate generate (induse) în urma dezechilibrelor participanților la piață se determină, ținând cont și de prevederile Art. 95, cu următoarea formulă
ܵܰ ൌ ൫ܧܺܲ௧ െ ܫܯܲ௧ ൯ െ ሺܧܺܲ௭ െ ܫܯܲ௭ ሻ
Exporturile notificate cuprind toate exporturile corespunzătoare graficelor de schimb ale PRE, incluzând returnările programate ale ajutoarelor primite de OTS de la părțile externe interconectate în perioade anterioare și/sau exporturile efectuate de acesta conform legislației europene și naționale în vigoare, inclusiv exportul rezultat din procesul de compensare a dezechilibrelor, după implementarea acestuia.
Importurile notificate cuprind toate importurile corespunzătoare graficelor de schimb ale PRE, incluzând returnările programate ca grafice de schimb ale ajutoarelor care au fost acordate de OTS către părțile externe interconectate în perioade anterioare și/sau importurile efectuate de acesta conform legislației europene și naționale în vigoare, inclusiv importul rezultat din procesul de compensare a dezechilibrelor, după implementarea acestuia.
Exporturile realizate și importurile realizate se determină pe baza valorilor măsurate.
Art. 117 Pentru calculul dezechilibrului sistemului, energia totală livrată pentru creştere de putere sau primită pentru reducere de putere într-un ID este considerată a fi livrată la o putere constantă pe parcursul întregului ID.
Art. 118 Pentru fiecare ID, după încheierea respectivului ID, OTS va stabili operativ valoarea și direcția dezechilibrului SEN după cum urmează
dacă energia de echilibrare totală angajată pentru creștere de putere, atât pe PE cât și în afara PE cu compensație, este mai mare decât energia de echilibrare totală angajată pentru reducere de putere, atât pe PE cât și în afara PE cu compensație, atunci sistemul se află în deficit;
dacă energia de echilibrare totală angajată pentru creștere de putere, atât pe PE cât și în afara PE cu compensație, este mai mică decât energia de echilibrare toală angajată pentru reducere de putere, atât pe PE cât și în afara PE cu compensație, atunci sistemul se află în excedent;
dacă energia de echilibrare totală angajată pentru creștere de putere, atât pe PE cât și în afara PE cu compensație este egală cu energia de echilibrare toală angajată pentru reducere de putere, atât pe PE cât și în afara PE cu compensație atunci sistemul se află în echilibru.
Art. 119 OTS publică cel târziu la 30 de minute după încheierea ID, valoarea estimată și semnul dezechilibrului sistemului așa cum rezultă din aplicarea formulei de la Art. 115 cu considerarea energiei angajate la creștere, respectiv la scădere, pe pagina proprie de internet. Obligația de publicare poate fi îndeplinită prin indicarea explicită pe pagina proprie de internet a unei legături la o pagină de internet unde aceste informații sunt publicate.
Secțiunea 4.6. Determinarea costurilor pentru echilibrarea sistemului
Art. 120 ODPE determină costurile efective pentru echilibrarea sistemului şi pentru managementul restricțiilor de rețea în fiecare lună calendaristică, după transmiterea de către OTS a notei lunare de regularizare pe PE conform prevederilor Regulamentului PE.
Art. 121 Costurile efective pentru echilibrarea sistemului se determină prin scăderea, din valoarea soldului dintre costurile și veniturile corespunzătoare
tranzacţiilor definitive care au fost încheiate pe PE și respectiv în afara PE, cu compensație
mecanismului de compensare a dezechilibrelor
schimburilor neplanificate generate (induse) în urma dezechilibrelor participanților la piață ținând cont de prevederile Art. 95,
a costurilor corespunzătoare managementului restricțiilor de rețea.
Art. 122 Costurile pentru managementul restricțiilor de rețea sunt egale cu
costurile corespunzătoare tranzacţiilor definitive care au fost încheiate pe PE sau în afara PE cu compensație drept consecință a anulării unei tranzacții anterioare în ordinea de merit, marcată ca fiind anulată pentru rezolvarea unei restricții de rețea sau, după caz, care au fost încheiate pe PE sau în afara PE cu compensație și au fost marcate ca fiind utilizate pentru managementul restricțiilor de rețea; minus
costurile evitate pe PE ca urmare a unei restricţii de reţea.
Art. 123 (1) Pentru situațiile în care într-un ID există tranzacții angajate marcate ca anulate din cauza unor restricții de rețea, termenii relației prevăzute la Art. 122 se determină astfel
costurile evitate prevăzute la Art. 122 lit. b) reprezintă contravaloarea tranzacțiilor angajate anulate pentru rezolvarea unei restricții de rețea, considerate la prețul marginal corespunzător tipului de reglaj și sensului pentru care fuseseră selectate;
tranzacțiile definitive încheiate pe PE sau în afara PE cu compensație drept consecință a anulării unei tranzacții din cauza unei restricții de rețea prevăzute la Art. 122 lit. a) reprezintă tranzacțiile definitive suplimentare, marcate ca înlocuitoare, evidențiate în urma refacerii procesului de stabilire a tranzacțiilor angajate pe fiecare tip de reglaj în ipoteza în care OTS nu ar fi anulat perechea/perechile preț-cantitate marcată/marcate ca fiind anulată/anulate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea și/sau cele definitive stabilite în afara PE cu compensație pentru înlocuirea energiei electrice pierdute prin anulare, conform prevederilor Regulamentului PE;
Pentru situațiile în care într-un ID există tranzacții definitive marcate ca utilizate pentru managementul restricțiilor de rețea sau tranzacții cu compensație utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea în afara PE, costurile evitate prevăzute la Art. 122 lit. b) reprezintă contravaloarea ofertelor care
ar fi determinat tranzacții angajate marcate ca virtuale, suplimentare celor înregistrate în sistemul PE și care sunt evidențiate în urma refacerii procesului de stabilire a tranzacțiilor angajate pe fiecare tip de reglaj în ipoteza în care OTS nu ar fi selectat perechea/perechile preț-cantitate marcată/marcate ca fiind utilizată/utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea sau nu ar fi stabilit tranzacții cu compensație în afara PE utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, conform prevederilor Regulamentului PE. Art. 124 ODPE determină surplusul de costuri rezultat din managementul restricțiilor de rețea, separat pentru fiecare ID din luna de livrare, cu formulele
ܵܥǡ ൌ σሺݍǡ௦ǡூ כ ǡ௦ǡூሻെ σሺݍǡ௦ǡ௨ כ ǡ௦ǡ௨ሻ,
care se aplică în situațiile în care oferte selectate la creștere au fost anulate deoarece ar fi creat o restricție de rețea,
unde
SCCon, i reprezintă surplusul de costuri rezultat din managementul restricțiilor de rețea în IDi;
ݍǡ௦ǡூ , reprezintă cantitatea corespunzătoare fiecărei tranzacţii definitive j pentru furnizarea creşterii de putere în IDi, identificată sub denumirea de tranzacție înlocuitoare a tranzacțiilor anulate angajate la creștere în IDi sau cantitatea corespunzătoare fiecărei tranzacții definitive j pentru furnizarea creșterii de putere în IDi, identificată drept tranzacție înlocuitoare cu compensație, conform prevederilor Regulamentului PE;
ǡ௦ǡூ ǡ reprezintă preţul perechii preț-cantitate din ofertă corespunzătoare tranzacției definitive j pentru furnizarea creşterii de putere în IDi, identificată sub denumirea de tranzacție înlocuitoare a tranzacțiilor anulate angajate la creștere în IDi sau compensația unitară corespunzătoare fiecărei tranzacții definitive j pentru furnizarea creșterii de putere în IDi, identificată drept tranzacție înlocuitoare cu compensație, conform prevederilor Regulamentului PE;
ݍǡ௦ǡ௨ , respectiv ǡ௦ǡ௨ ǡ reprezintă cantitatea, respectiv preţul marginal, corespunzătoare tranzacţiilor angajate k pentru furnizarea creşterii de putere în ID i, marcate ca anulate datorită unei restricţii de reţea în conformitate cu prevederile Regulamentului PE;
și/sau
ܵܥǡ ൌ σሺݍǡ௦ǡ כ ǡ௦ǡሻെ σሺݍǡ௦௧ כ ǡ௦௧ሻ,
care se aplică în situațiile în care oferte selectate la creștere au fost marcate ca utilizate pentru managementul restricțiilor de rețea și/sau în care OTS a stabilit în afara PE tranzacții la creștere cu compensație utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea,
unde
ݍǡ௦ǡ, respectiv ǡ௦ǡ reprezintă cantitatea, respectiv preţul, corespunzătoare tranzacţiilor definitive l pentru furnizarea creşterii de putere în IDi marcate ca utilizate pentru managementul unei restricții de rețea sau cantitatea, respectiv compensația unitară corespunzătoare fiecărei tranzacții definitive j pentru furnizarea creșterii de putere în IDi, identificată drept tranzacție marcată ca utilizată în afara PE pentru rezolvarea unei restricții de rețea cu compensație în conformitate cu prevederile
Regulamentului PE;
- ݍǡ௦௧
reprezintă cantitatea corespunzătoare tranzacţiilor identificate drept virtuale m pentru
furnizarea creşterii de putere în ID i, care ar fi fost încheiate suplimentar celor înregistrate în sistemul PE, evidențiate în conformitate cu prevederile Regulamentului PE;
ǡ௦௧ reprezintă preţul marginal rezultat în urma refacerii procesului de stabilire a tranzacțiilor
angajate pe fiecare tip de reglaj în ipoteza în care OTS nu ar fi selectat perechea/perechile preț-cantitate marcată/marcate ca fiind utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, utilizat ca preț marginal pentru tranzacțiile angajate și/sau nu ar fi stabilit în afara PE tranzacții cu compensație utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea.
Toate cantitățile sunt considerate ca valori pozitive, exprimate în MWh, cu 3 zecimale.
Art. 125 ODPE determină deficitul de venituri rezultate din managementul restricțiilor de rețea, separat pentru fiecare IDi din luna de livrare, cu formulele
ሻ ܦܸǡ ൌ σሺݍோǡௗǡூ כ ோǡௗǡூሻെ σሺݍோǡௗǡ௨ כ ோǡௗǡ௨ሻ
care se aplică în cazul în care oferte selectate la reducere au fost anulate deoarece ar fi creat o restricție de rețea,
unde
DVCon,i reprezintă deficitul de venituri rezultate din managementul restricțiilor de rețea în IDi;
-ݍோǡௗǡூ , reprezintă cantitatea corespunzătoare tranzacţiilor definitive j pentru furnizarea reducerii de putere în IDi, identificată sub denumirea de tranzacție înlocuitoare a tranzacțiilor anulate angajate la reducere în IDi sau cantitatea corespunzătoare tranzacțiilor definitive j identificate drept înlocuitoare cu compensație pentru furnizarea reducerii de putere în IDi, conform prevederilor Regulamentului PE.
ோǡௗǡூ reprezintă preţul perechii preț-cantitate din ofertă corespunzătoare tranzacției definitive j pentru furnizarea reducerii de putere în IDi, identificată sub denumirea de tranzacție înlocuitoare a tranzacțiilor anulate angajate la reducere în IDi sau compensația unitară, considerată cu semnul minus, corespunzătoare tranzacțiilor definitive identificate drept înlocuitoare cu compensație pentru furnizarea reducerii de putere în IDi, conform prevederilor Regulamentului PE;
- ݍோǡௗǡ௨ , respectiv ோǡௗǡ௨
reprezintă cantitatea, respectiv preţul marginal,
corespunzătoare tranzacţiilor angajate k pentru furnizarea reducerii de putere în IDi, marcate ca anulate datorită unei restricţii de reţea în conformitate cu prevederile Regulamentului PE;
și/sau
b) ܦܸǡ ൌ σሺݍோǡௗǡ כ ோǡௗǡሻെ σሺݍோǡௗ௧ כ ோǡௗ௧ ሻ
care se aplică în situațiile în care oferte selectate la reducere au fost marcate ca utilizate pentru managementul restricțiilor de rețea și/sau în care OTS a stabilit în afara PE tranzacții la reducere cu compensație utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea,
unde
ݍோǡௗǡ, respectiv ோǡௗǡ reprezintă cantitatea, respectiv preţul, corespunzătoare tranzacţiilor definitive l pentru furnizarea reducerii de putere în IDi, marcate ca utilizate pentru managementul unei restricții de rețea și/sau cantitatea, respectiv compensația unitară, considerată cu semnul minus, corespunzătoare fiecărei tranzacții definitive j pentru furnizarea reducerii de putere în IDi, identificată drept tranzacție cu compensație utilizată pentru rezolvarea restricțiilor de rețea în conformitate cu
prevederile Regulamentului PE;
- ݍோǡௗ௧
reprezintă cantitatea corespunzătoare tranzacţiilor identificate drept virtuale m pentru
furnizarea reducerii de putere în IDi, care ar fi fost încheiate suplimentar celor înregistrate în sistemul PE, rezultate în conformitate cu prevederile Regulamentului PE;
ோǡௗ௧ reprezintă preţul marginal rezultat în urma refacerii procesului de stabilire a tranzacțiilor angajate pe fiecare tip de reglaj în ipoteza în care OTS nu ar fi selectat perechea/perechile preț-cantitate marcată/marcate ca fiind utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, utilizat ca preț marginal pentru tranzacțiile angajate și/sau nu ar fi stabilit în afara PE tranzacții cu compensație utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea.
Toate cantitățile vor fi considerate ca valori pozitive, exprimate în MWh, cu 3 zecimale.
Art. 126 Nu mai târziu de data limită la care OTS transmite valorile măsurate aferente pozițiilor nete măsurate ale PRE la ODPE conform Regulilor de măsurare, OTS transmite la ODPE separat pentru fiecare ID, detaliile tuturor tranzacțiilor virtuale prevăzute la Art. 124 și Art. 125, determinate conform Regulamentului PE, pe cele ale tranzacțiilor anulate pentru rezolvarea unor restricții de rețea, pe cele ale tranzacțiilor definitive înlocuitoare ale acestora, respectiv pe cele ale tranzacțiilor definitive înlocuitoare cu compensație, precum și pe cele ale tranzacțiilor definitive cu compensație utilizate pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, separat pentru fiecare ID.
Art. 127 După determinarea surplusului de costuri şi a deficitului de venituri rezultate din managementul restricțiilor de rețea, ODPE determină costurile pentru managementul restricțiilor de rețea, separat pentru fiecare IDi din luna de livrare, după cum urmează
ܥǡ =ܵܥǡ െ ܦܸǡ
unde
ܥǡ reprezintă costurile pentru managementul restricțiilor de rețea în IDi;
ܵܥǡ reprezintă surplusul de costuri, iar ܦܸǡ reprezintă deficitul de venituri rezultate din managementul restricțiilor de rețea în IDi, aşa cum au fost determinate conform Art. 124 și Art. 125.
În cazul în care valoarea ܥǡ este nulă sau negativă, costurile pentru managementul restricțiilor de rețea aferente IDi se consideră zero.
Art. 128 (1) ODPE determină costurile pentru echilibrarea sistemului, separat pentru fiecare IDi din
luna de livrare, după cum urmează
ܥாௌ௦௧ǡ ൌ σሺݍǡ௦ כ ǡ௦ ሻ ܥ ܥ െ ܵܥǡ
unde
ெǡ
ௌேǡ
ܥாௌ௦௧ǡ reprezintă costurile pentru echilibrarea sistemului în IDi, utilizate sub această denumire și în cazurile în care au valoare negativă;
ݍǡ௦ reprezintă cantitatea de energie efectiv livrată corespunzătoare tranzacţiei definitive j pentru
furnizarea creşterii de putere în IDi, inclusiv, dacă este cazul, cantitatea de energie efectiv livrată corespunzătoare tranzacțiilor definitive la creștere încheiate în afara PE cu compensație pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, evidențiate drept utilizate sau înlocuitoare; ݍǡ௦ va fi considerată ca valoare pozitivă exprimată în MWh, cu 3 zecimale;
ǡ௦ reprezintă preţul aferent tranzacţiei definitive j pentru furnizarea creşterii de putere în IDi, inclusiv, dacă este cazul, compensația unitară corespunzătoare tranzacțiilor definitive la creștere încheiate în afara PE cu compensație pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, evidențiate drept utilizate sau înlocuitoare;
ெǡ
ܥ reprezintă costurile rezultate conform regulilor mecanismului de compensare a dezechilibrelor,
după implementarea acestuia, în ID i;
ௌேǡ
ܥ reprezintă costurile cu schimburile neplanificate generate (induse) în urma dezechilibrelor participanților la piață, în ID i.
(2) În cazul în care furnizarea creșterii de putere s-a făcut de către un PPE revocat de către OTS pentru neplata obligațiilor, costurile aferente drepturilor de încasare ale acestuia pe PE în ID respectiv nu se iau în considerare la determinarea costurilor pentru echilibrarea sistemului.
Art. 129 ODPE determină veniturile rezultate din echilibrarea sistemului, separat pentru fiecare IDi din luna de livrare, după cum urmează
ܸாௌ௦௧ǡ ൌ σሺݍோǡ௫ௗ כ ோǡ௫ௗ ሻ ܸ௫ ܸ െ ܦܸǡ
unde
ெǡ
ௌேǡ
ܸாௌ௦௧ǡ reprezintă veniturile rezultate din echilibrarea sistemului în IDi, utilizate sub această denumire și în cazurile în care au valoare negativă;
ݍோǡ௫ௗ reprezintă cantitatea de energie efectiv livrată corespunzătoare tranzacţiei definitive x pentru
furnizarea reducerii de putere în IDi, inclusiv, dacă este cazul, cantitatea de energie efectiv livrată corespunzătoare tranzacțiilor definitive la reducere încheiate în afara PE cu compensație pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, evidențiate drept utilizate sau înlocuitoare;
ோǡ௫ௗ reprezintă preţul aferent tranzacţiei definitive x pentru furnizarea reducerii de putere în IDi, inclusiv, dacă este cazul, compensația unitară, considerată cu semnul minus, corespunzătoare tranzacțiilor definitive la reducere încheiate în afara PE cu compensație pentru rezolvarea restricțiilor de rețea, evidențiate drept utilizate sau înlocuitoare;
ெǡ
ܸ௫ reprezintă veniturile rezultate conform regulilor procesului de compensare a dezechilibrelor,
după implementarea acestuia, în IDi;
ௌேǡ
ܸ reprezintă veniturile cu schimburile neplanificate generate (induse) în urma dezechilibrelor participanților la piață, în ID i.
Art. 130 După determinarea costurilor şi a veniturilor rezultate din echilibrarea sistemului, ODPE determină costurile efective pentru echilibrarea sistemului, separat pentru fiecare IDi din luna de livrare, după cum urmează
ܥܧாௌ௦௧ǡ ൌ ሺݍǡ௦ כ ǡ௦ሻ െ ሺݍோǡ௫ௗ כ ோǡ௫ௗሻ ܥ െ ܸ௫ ܥ െ ܸ െ ܥǡ
unde
ெǡ
ெǡ
ௌேǡ
ௌேǡ
ܥܧாௌ௦௧ǡ reprezintă costurile efective pentru echilibrarea sistemului în IDi;
ܥǡ reprezintă costurile pentru managementul restricțiilor de rețea pentru IDi determinate conform Art. 127.
Art. 131 După determinarea costurilor/veniturilor rezultate din echilibrarea sistemului şi a costurilor pentru managementul restricțiilor de rețea, ODPE emite o notă lunară de regularizare, cuprinzând următoarele informaţii
costurile pentru echilibrarea sistemului, determinate conform prevederilor Art. 128, separat pentru fiecare ID din luna de livrare;
veniturile rezultate din echilibrarea sistemului, determinate conform prevederilor Art. 129, separat pentru fiecare ID din luna de livrare;
costurile pentru managementul restricțiilor de rețea în fiecare ID din luna de livrare, determinate conform prevederilor Art. 127;
costurile pentru managementul restricțiilor de rețea în luna de livrare, determinate prin însumarea costurilor pentru managementul restricțiilor de rețea determinate conform prevederilor Art. 127 în toate ID din luna de livrare;
costurile efective pentru echilibrarea sistemului în luna de livrare, rezultate prin însumarea costurilor efective pentru echilibrarea sistemului determinate pentru fiecare ID conform prevederilor Art. 130. Art. 132 (1) ODPE publică pe pagina proprie de internet în platforma informatică dedicată, nota lunară de regularizare determinată conform prevederilor Art. 131 pe baza valorilor măsurate, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la primirea valorilor măsurate/agregate ale producției și consumului de energie electrică aferente fiecărei PRE stabilite conform Regulilor de măsurare și transmite electronic către OTS o atenționare privind publicarea.
(2) Platforma informatică dedicată consemnează și reține data la care orice notă elaborată de ODPE conform prevederilor prezentului regulament a fost pusă la dispoziția părților implicate.
Secțiunea 4.7. Determinarea operativă a prețului estimat unic de dezechiliru
Art. 133 OTS determină operativ prețul estimat unic de dezechilibru pentru toate dezechilibrele PRE în fiecare ID, cu formula
σሺݍǡ௦ כ ǡ௦ ሻ െ σሺݍோǡ௫ௗ כ ோǡ௫ௗ ሻ െ ܥ௫
ܲௗ௦௭௧௧ ൌ
σ ݍ௦ െ σ ݍௗ
ǡ
unde
ǡ
ǡ௫
ݍǡ௦ , ǡ௦ reprezintă cantitatea, respectiv prețul energiei angajate, corespunzătoare tranzacţiei angajate j pentru furnizarea creşterii de putere în IDi;
ݍǡ௫ௗ , ǡ௫௦ reprezintă cantitatea, respectiv prețul energiei angajate, corespunzătoare tranzacţiei angajate x pentru furnizarea reducerii de putere în IDi;
participanților la piață, în ID i;
ǡ
ܥ௫ reprezintă cea mai bună aproximație a costurilor pentru managementul restricțiilor de rețea pentru IDi.
Art. 134 OTS publică pe pagina proprie de internet cel târziu la 30 de minute după încheierea fiecărui
ID, valoarea prețului estimat unic de dezechilibru estimată pe baza cantităților de energie de echilibrare din tranzacțiile angajate pe PE pentru ID respectiv și a celei mai bune aproximații pentru costurile corespunzătoare managementului restricțiilor de rețea din ID respectiv. Obligația de publicare poate fi îndeplinită prin indicarea explicită pe pagina proprie de internet a unei legături la o pagină de internet unde aceste informații sunt publicate.
Secțiunea 4.8. Determinarea prețului unic de dezechiliru
Art. 135 În luna următoare lunii de livrare, în vederea decontării, ODPE calculează prețul unic de dezechilibru, considerând valorile măsurate/agregate, stabilite conform prevederilor cuprinse în Regulile de măsurare.
Art. 136 ODPE determină prețul inițial unic de dezechilibru pentru toate dezechilibrele PRE în fiecare ID, după cum urmează
Dacă într-un ID a fost livrată numai energie de echilibrare pentru creștere de putere, atunci prețul inițial unic de dezechilibru pentru toate dezechilibrele PRE din ID respectiv va fi egal cu media ponderată a prețurilor marginale pentru fiecare tip de energie de echilibrare livrată pentru creștere de putere și a cantităților de energie corespunzătoare.
Dacă într-un ID a fost livrată numai energie de echilibrare pentru reducere de putere, atunci prețul inițial unic de dezechilibru pentru toate dezechilibrele PRE din ID respectiv va fi egal cu media ponderată a prețurilor marginale pentru fiecare tip de energie de echilibrare livrată pentru reducere de putere și cantităților de energie corespunzătoare.
Dacă într-un ID a fost livrată energie de echilibrare și pentru creștere de putere și pentru reducere de putere, prețul inițial unic de dezechilibru pentru toate dezechilibrele PRE se va stabili în funcție de direcția dezechilibrului SEN astfel
În cazul în care sistemul a fost în deficit, prețul inițial unic de dezechilibru pentru toate dezechilibrele PRE va fi egal cu media ponderată a prețurilor marginale ale fiecărui tip de energie de echilibrare livrată pentru creștere de putere și a cantităților corespunzătoare;
În cazul în care sistemul a fost în excedent, prețul inițial unic de dezechilibru pentru toate dezechilibrele PRE va fi egal cu media ponderată a prețurilor marginale ale fiecărui tip de energie de echilibrare livrată pentru reducere de putere și a cantităților corespunzătoare.
În cazul în care într-un ID nu a fost livrată energie de echilibrare nici pentru creștere de putere, nici pentru reducere de putere, prețul inițial unic de dezechilibru pentru toate dezechilibrele PRE va fi egal cu media aritmetică dintre cel mai mic preț al ofertelor din ordinea de merit pentru creștere de putere și cel mai mare preț, în modul, al ofertelor din ordinea de merit pentru reducere de putere corespunzătoare ID respectiv.
Art. 137 Pentru fiecare ID al lunii de livrare și pentru fiecare PRE, ODPE determină dezechilibrul respectivei PRE conform prevederilor Art. 112.
Art. 138 Pentru fiecare ID al lunii de livrare și pentru fiecare PRE, ODPE determină valoarea obligațiilor de plată / a drepturilor de încasat inițiale corespunzătoare dezechilibrelor înregistrate de fiecare PRE în fiecare ID, cu formula
ܦܫ ݏܽݑ ܱܲ ൌ ܦ݁ݖܴܲܧ ൈ ܲௗ௭ǡ
unde
DI sau OP reprezintă valoarea drepturilor de încasat sau a obligațiilor de plată;
ܦ݁ݖܴܲܧ reprezintă dezechilibrul unei PRE calculat pentru fiecare PRE în fiecare IDi al lunii de livrare conform prevederilor Art. 112;
ܲௗ௭ǡ reprezintă prețul initial unic de dezechilibru calculat conform prevederilor Art. 136.
Art. 139 La calcularea valorii obligațiilor de plată / a drepturilor de încasat se va ține cont de prevederile art. 55, par. 1 din Regulamentul EB (tabelul 2), după cum urmează
Dacă prețul inițial unic de dezechilibru este pozitiv și dezechilibrul unei PRE este pozitiv (indicând un excedent al respectivei PRE) atunci respectiva PRE primește prețul inițial unic de dezechilibru.
Dacă prețul inițial unic de dezechilibru este pozitiv și dezechilibrul unei PRE este negativ (indicând un deficit al respectivei PRE) atunci respectiva PRE plătește prețul inițial unic de dezechilibru.
Dacă prețul inițial unic de dezechilibru este negativ și dezechilibrul unei PRE este pozitiv (indicând un excedent al respectivei PRE) atunci respectiva PRE plătește prețul inițial unic de dezechilibru.
Dacă prețul inițial unic de dezechilibru este negativ și dezechilibrul unei PRE este negativ (indicând un deficit al respectivei PRE) atunci respectiva PRE primește prețul inițial unic de dezechilibru.
Art. 140 Pentru fiecare ID din luna de livrare ODPE determină componenta de neutralitate financiară a
OTS cu formula
ܥ ൌ ܥܧாௌ௦௧ǡ σ ܦܫ െ σ ܱܲ െ ܲ
௨௧ǡ
σ ܦ݁ݖܴܲܧ
unde
ܥܧாௌ௦௧ǡ reprezintă costurile efective pentru echilibrarea sistemului în IDi, calculate conform prevederilor Art. 130;
σ ܦܫ reprezintă suma drepturilor de încasat inițiale ale tuturor PRE calculate în IDi, mai puțin PRE-
SN;
σ ܱܲ reprezintă suma obligațiilor de plată inițiale ale tuturor PRE calculate în IDi, mai puțin PRE-SN;
ܲ – reprezintă suma penalităților, determinate pe baza prețurilor inițiale unice de dezechilibru pentru livrarea parțială a energiei de echilibrare a tuturor PPE care au realizat o cantitate de energie de echilibrare efectiv livrată mai mică decât cantitatea care trebuia să fie livrată în IDi;
σ ܦ݁ݖܴܲܧ reprezintă suma algebrică a dezechilibrelor PRE cu semn schimbat în fiecare IDi al lunii de livrare, mai puțin dezechilibrele PRE-SN.
Art. 141 (1) Pentru fiecare ID al lunii de livrare anterioare, ODPE stabilește prețul final unic de dezechilibru cu formula
ܲ ൌ ܲௗ௭ǡ ܥ
unde
ௗ௭ǡ
௨௧ǡ
ܲௗ௭ǡ reprezintă preţul inițial unic de dezechilibru în IDi, determinat conform prevederilor Art. 136;
௨௧ǡ
ܥ reprezintă componenta de neutralitate financiară a OTS, determinată conform procesului descris la Art. 140.
Pentru cazul prevăzut la Art. 136 lit. c), dacă într-un ID sistemul se află în deficit atunci se va respecta
condiția prevăzută la art. 55 paragraful (4) din Regulamentul EB pentru prețul final unic de dezechilibru.
Pentru cazul prevăzut la Art. 136 lit. c), dacă într-un ID sistemul se află în excedent atunci se va respecta condiția prevăzută la art. 55 paragraful (5) din Regulamentul EB pentru prețul final unic de dezechilibru.
Art. 142 (1) În situația în care prețul final unic de dezechilibru calculat conform prevederilor Art. 141, nu respectă condițiile prevăzute la art. 55 paragrafele (4)-(6) din Regulamentul EB costurile OTS rezultate în urma aplicării prevederilor art. 55 paragrafele (4)-(6) din Regulamentul EB și care nu se pot recupera prin mecanismul de decontare pe piața de echilibrare vor fi recuperate prin intermediul tarifului de sistem în conformitate cu prevederile art. 44 paragraful (2) din Regulamentul EB.
ODPE transmite la ANRE, până la sfârșitul fiecărei luni în care se fac calculele de decontare, valoarea costurilor care vor fi recuperate prin intermediul tarifului de sistem în conformitate cu prevederile art. 44 paragraful (2) din Regulamentul EB.
Secțiunea 4.9. Reguli pentru decontarea dezechilibrelor PRE
Art. 143 Regulile pentru decontarea dezechilibrelor PRE asigură un cadru pentru decontarea dezechilibrelor PRE şi stabilirea obligaţiilor de plată şi a drepturilor de încasare rezultate conform prevederilor prezentului regulament, între o PRE şi OTS.
Art. 144 Pentru a facilita un proces de decontare ordonat, transparent şi nediscriminatoriu, prezentele reguli pentru decontare creează în plus cadrul pentru
stabilirea unui program de determinare, de punere la dispoziția părților și de confirmare/contestare a informațiilor necesare în vederea facturării și decontării dezechilibrelor PRE;
efectuarea calculelor pentru stabilirea drepturilor de încasare și a obligațiilor de plată aferente dezechilibrelor PRE;
punerea la dispoziția părţilor a informațiilor privind obligațiile acestora de plată, respectiv drepturile acestora de încasare;
facturarea şi efectuarea plăţilor;
stabilirea şi utilizarea garanţiilor;
măsuri în cazuri de neîndeplinire a obligaţiilor.
Art. 145 ODPE și OTS elaborează procedurile pentru realizarea funcţiilor specifice decontării aflate în responsabilitatea fiecăruia conform prezentelor reguli pentru decontare în urma unui proces de consultare publică și le publică pe paginile de internet proprii.
Art. 146 ODPE stabilește, în urma unui proces de consultare publică, formatul standard pentru toate notele de informare pentru decontarea lunară a dezechilibrelor și pentru notele lunare de regularizare și le publică pe pagina de internet proprie.
Art. 147 ODPE este responsabil pentru calculul de decontare și emiterea notelor de informare pentru decontarea lunară pentru PRE.
Art. 148 OTS și PRE achită în termenele prevăzute în prezentul regulament obligațiile de plată reciproce prevăzute în notele de informare pentru decontarea lunară, în baza facturilor corespunzătoare acestora. Art. 149 OTS urmărește separat fiecare categorie de obligații de plată/drepturi de încasare în relația OTS cu PRE, prin înființarea fișei pentru decontarea dezechilibrelor PRE, întocmită pentru fiecare PRE. Art. 150 Fiecare PRE este titularul fișei de decontare corespunzătoare, întocmită de OTS conform prevederilor Art. 149.
Art. 151 OTS stabilește fișa de decontare prevăzută la Art. 149 pentru titularul de fișă corespunzător, după înregistrarea acestuia ca PRE, dar nu mai târziu de data la care înregistrarea devine efectivă.
Art. 152 Obligaţiile de plată și drepturile de încasare înregistrate de OTS într-o fișă de decontare pentru PRE se bazează pe relaţia contractuală dintre OTS, pe de o parte, şi titularul de fișă, pe de altă parte,
formalizată prin semnarea Convenției de asumare a responsabilității echilibrării, ale cărei prevederi reflectă prevederile legii și ale prezentului regulament.
Art. 153 Fiecare participant la piață care este înregistrat în calitate de PRE deschide un cont la o bancă comercială, denumită în continuare bancă de decontare.
Art. 154 (1) În scopul îndeplinirii obligaţiilor sale conform prezentelor reguli pentru decontare, OTS deschide un cont de echilibrare la o bancă comercialǎ de pe teritoriul României, utilizat pentru plăţile aferente dezechilibrelor şi pentru plăţile corespunzătoare redistribuirii costurilor sau veniturilor suplimentare provenite din echilibrarea sistemului;
Contul de echilibrare prevăzut la alin. (1) este același cu cel deschis de OTS conform Regulamentului PE drept cont bancar pentru echilibrare pentru încasările și plăţile aferente tranzacţiilor încheiate pe PE;
OTS alimentează lunar contul de echilibrare prevăzut la alin. (1) cu suma corespunzătoare costurilor pentru managementul restricțiilor de rețea, conform notei lunare de regularizare prevăzute la Art. 131, lit. d).
Art. 155 Titularii de cont trebuie să asigure solvabilitatea conturilor bancare proprii la datele scadente ale facturilor, prevăzute în prezentele reguli pentru decontare.
Art. 156 Conturile bancare sunt deschise în moneda naţională a României.
Secțiunea 4.9.1. Garanții de plată a obligațiilor PRE
Art. 157 OTS are dreptul sǎ solicite participanților la piață depunerea unei garanţii înainte ca respectivul participant la piață să fie înregistrat ca PRE; în cazul în care o PRE este înregistrată de către un participant la piață care este înregistrat ca PPE în conformitate cu Regulamentul PE, iar această PRE nu a preluat responsabilitatea echilibrării altor participanți la piață, OTS poate accepta o garanție comună pentru obligațiile de plată ale participantului la piață atât în calitate de PRE, cât și de PPE.
Art. 158 (1) Garanţia furnizată de un participant la piață înregistrat ca PRE poate limita dimensiunea maximă a acelei PRE, determinată conform prevederilor Art. 160 şi/sau volumul corespunzător al schimburilor bloc, exporturilor şi importurilor.
Modul de aplicare a prevederilor alin. (1) trebuie prevăzut în detaliu de către OTS în procedura precizată la Art. 159 și are drept scop corelarea la nivelul garanției depuse, a sumei dintre vânzările nete, consumul și exportul respectivei PRE pe perioada de risc, evaluate în baza informațiilor privind cantitățile de energie electrică tranzacționate conform contractelor de vânzare-cumpărare încheiate și cu considerarea prețului mediu unic de dezechilibru pe ultimele 3 luni.
Limitarea prevăzută la alin. (2) este solicitată în cazul constatării unor potențiale dezechilibre semnificative și/sau înregistrării de întârzieri la plată urmate de utilizarea garanțiilor, fără ca acestea să fie reconstituite ulterior la nivelul necesar.
Art. 159 (1) OTS elaborează, în urma unui proces de consultare publică, procedura pentru determinarea necesarului şi a tipurilor de garanţii solicitate, pentru realizarea şi verificarea constituirii garanţiilor şi suplimentării acestora, dacă este cazul, precum şi de utilizare a disponibilului rămas din garanţia depusă de către PRE.
Nivelul garanției solicitate ține seama de probabilitatea ca diferența între obligațiile de plată și drepturile de încasare ale PRE la nivel lunar către OTS să fie pozitivă și este adaptat în concordanță cu eventualele întârzieri la plată înregistrate în perioade anterioare.
OTS publică pe pagina proprie de internet procedura prevăzută la alin. (1).
Secțiunea 4.9.2. Dimensiunea PRE
Art. 160 Fiecare OR trebuie să transmită lunar la OTS informaţii privind dimensiunea fiecărei PRE din zona de licenţă proprie.
Art. 161 Nu mai târziu de a 5-a zi lucrătoare a fiecărei luni calendaristice, fiecare OR transmite OTS şi fiecărei PRE, următoarele informaţii din zona de licenţă proprie
valoarea agregată a producţiei anuale estimate pentru unităţile de producție, pentru care respectiva PRE şi-a asumat responsabilitatea echilibrării;
valoarea agregată a consumului anual estimat pentru consumatorii de energie electrică, pentru care respectiva PRE şi-a asumat responsabilitatea echilibrării.
Art. 162 Producţiile şi consumurile anuale estimate pentru următoarele 12 luni, transmise conform prevederilor Art. 161, pot avea la bază următoarele informaţii, fără a se limita la acestea
cantităţile anuale estimate pentru CPT, utilizate de respectivul OR pentru determinarea tarifelor de reţea;
producţia sau consumul anual, după cum este cazul, înregistrate în ultimele 12 luni pentru respectivul loc de producere/loc de consum; sau
în cazul unui loc de producere/loc de consum pentru care nu sunt disponibile date, o estimare cât mai realistă a cantităţilor anuale, aşa cum au fost convenite de furnizorul locului de consum și/sau de OR cu respectivul utilizator de reţea electrică şi/sau PRE.
Art. 163 În situația în care datele transmise de un OR conform prevederilor Art. 161 sunt incorecte, respectiva PRE le poate contesta la OR într-un interval de 5 zile lucrătoare de la data la care au fost
transmise. Dacă o PRE nu a transmis nicio contestaţie în acest interval, atunci datele transmise conform prevederilor Art. 161 se consideră ca fiind confirmate de respectiva PRE.
Art. 164 Un OR verifică orice contestaţie primită în legatură cu datele transmise conform prevederilor Art. 161 în termen de 5 zile lucrătoare după primirea contestaţiei şi trebuie să comunice rezultatul respectivei PRE. Dacă datele au fost incorecte, OR transmite datele corectate către OTS şi respectiva PRE.
Art. 165 OTS şi orice OR pot conveni să limiteze schimbul lunar de informaţii dintre ei, necesar conform prezentei secţiuni, numai la datele care s-au modificat faţă de luna anterioară.
Art. 166 În fiecare lună calendaristică, după transmiterea de către OR a informaţiilor prevăzute la Art. 161, OTS determină dimensiunea totală a fiecărei PRE prin agregarea informaţiilor și le comunică PRE.
Secțiunea 4.9.3. Decontarea dezechilibrelor PRE
Art. 167 ODPE efectuează calculele pentru decontarea dezechilibrelor PRE în fiecare lună calendaristică, după primirea valorilor măsurate/agregate ale producției și consumului de energie electrică în conformitate cu prevederile Regulilor de măsurare.
Art. 168 (1) Odată cu efectuarea calculelor prevăzute la Art. 167, ODPE verifică corectitudinea decontării prin verificarea închiderii bilanțului energiei electrice corespunzătoare tranzacțiilor definitive pe PE cu dezechilibrele PRE; în situația în care ODPE constată o neînchidere a bilanțului mai mare decât o valoare limită, publică pe pagina proprie de internet existența acesteia și solicită tuturor părților implicate verificarea datelor astfel încât eroarea să fie eliminată în cadrul procesului de decontare ce utilizează valorile măsurate aprobate. Valoarea limită va fi stabilită printr-o procedură elaborată de ODPE și supusă consultării publice.
În cazul în care valorile măsurate aprobate, stabilite conform prevederilor cuprinse în Regulile de măsurare, diferă de valorile măsurate, determinate conform prevederilor acelorași reguli, procesul de determinare și punere la dispoziție a notelor lunare de informare pentru decontarea lunară a dezechilibrelor și de verificare/contestare a obligațiilor de plată/drepturilor de încasare aferente dezechilibrelor PRE se reia pe baza valorilor măsurate aprobate, cu respectarea acelorași termene care curg de la data definitivării valorilor măsurate aprobate.
Diferențele dintre obligațiile de plată/drepturile de încasare care rezultă din aplicarea prevederilor prezentelor reguli de decontare la valorile măsurate aprobate, față de aplicarea acestora la valorile măsurate, se evidențiază în facturi de regularizare sub formă de sume de plată/de încasat.
Art. 169 Pentru fiecare ID al lunii de livrare și pentru fiecare PRE, mai puțin PRE-SN, ODPE determină valoarea obligațiilor de plată finale / a drepturilor de încasat finale corespunzătoare dezechilibrelor înregistrate de fiecare PRE în fiecare ID, cu formula
ܦܫ ݏܽݑ ܱܲ ൌ ܦ݁ݖܴܲܧ ൈ ܲ
ௗ௭ǡ
unde
ܦܫ ݏܽݑ ܱܲ reprezintă valoarea drepturilor de încasat finale sau a obligațiilor de plată finale rezultate pentru fiecare PRE și pentru fiecare IDi din luna de livrare;
ܦ݁ݖܴܲܧ reprezintă dezechilibrul unei PRE calculat pentru fiecare PRE în fiecare IDi al lunii de livrare conform prevederilor Art. 112;
ௗ௭ǡ
ܲ reprezintă prețul final unic de dezechilibru calculat conform prevederilor Art. 141 pentru fiecare IDi al lunii de livrare.
Art. 170 Pentru calcularea valorii obligațiilor de plată finale / a drepturilor de încasat finale prevăzute
la Art. 139 se va ține cont de prevederile art. 55 paragraful (1) din Regulamentul EB (tabelul 2).
Art. 171 Separat, pentru fiecare zi calendaristică din luna de livrare şi pentru fiecare PRE, mai puțin PRE-SN, ODPE determină valoarea sumelor drepturilor zilnice de încasat sau a obligațiilor zilnice de plată corespunzătoare dezechilibrelor înregistrate de fiecare PRE, cu formulele
ܦܼܫௗ ൌ σ ܦܫ, respectiv ܱܼܲௗ ൌ σூି ܱܲ
unde
ܦܼܫௗ reprezintă valoarea drepturilor zilnice de încasare finale pentru dezechilibrele unei PRE constatate într-un număr de n ID-uri;
ܦܫ reprezintă drepturile de încasat finale ale fiecărei PRE în cele n ID-uri ale zilei d determinate conform prevederilor Art. 169 și Art. 170;
ܱܼܲௗ reprezintă valoarea obligațiilor zilnice de plată pentru dezechilibrele unei PRE constatate într-
un număr de (IDZ-n) ID-uri, unde IDZ este numărul total de ID-uri din ziua de livrare d;
ܱܲ reprezintă obligațiile de plată ale fiecărei PRE în cele (IDZ-n) ID-uri din ziua d determinate conform prevederilor Art. 169 și Art. 170.
Art. 172 ODPE determină, pentru fiecare PRE, mai puțin PRE-SN, valoarea drepturilor lunare de încasare/obligațiilor lunare de plată pentru dezechilibrele respectivei PRE, prin însumarea algebrică a valorilor zilnice ale drepturilor de încasare/obligațiilor de plată stabilite conform prevederilor Art. 171 și întocmește pentru fiecare PRE o notă de informare pentru decontarea lunară a dezechilibrelor, care conține următoarele informații
dezechilibrul pozitiv sau negativ al respectivei PRE, pentru fiecare ID din luna de livrare rezultat conform prevederilor Art. 112;
preţul final unic de dezechilibru rezultat pentru fiecare ID din luna de livrare conform prevederilor Art. 141;
obligațiile de plată finale sau drepturile de încasare finale ale respectivei PRE, pentru fiecare ID din luna de livrare determinate conform prevederilor Art. 169 și Art. 170;
valoarea drepturilor zilnice de încasare și valoarea obligațiilor zilnice de plată determinate conform prevederilor Art. 171;
valoarea drepturilor lunare de încasare și valoarea obligațiilor lunare de plată calculate ca sumă a drepturilor zilnice de încasare, respectiv a obligațiilor zilnice de plată, determinate conform prevederilor Art. 171.
Art. 173 ODPE pune la dipoziția PRE corespunzătoare şi a OTS notele de informare pentru decontarea lunară a dezechilibrelor stabilite conform prevederilor Art. 172 pe baza valorilor măsurate, prin postarea lor pe platforma informatică dedicată, în maximum 3 zile lucrătoare de la primirea valorilor măsurate/agregate ale producției și consumului de energie electrică aferente fiecărei PRE, stabilite conform Regulilor de măsurare.
Art. 174 O notă de informare pentru decontarea lunară a dezechilibrelor emisă în luna calendaristică n conţine informațiile înscrise în fișa pentru decontare aparţinând respectivei PRE, pentru luna calendaristică n – 1.
Art. 175 Facturile sunt emise de OTS, respectiv PRE, în prima zi lucrătoare care urmează postării pe platforma informatică a notelor de informare pentru decontarea lunară a dezechilibrelor, în baza acestora, și trebuie achitate într-un interval de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Plăţile se consideră efectuate la data la care valorile corespunzătoare au fost debitate sau creditate în contul bancar de echilibrare deschis de OTS.
Secțiunea 4.9.4. Efectuarea plăților, utilizarea garanțiilor și penalități de întârziere
Art. 176 OTS elaborează, în urma unui proces de consultare publică, procedurile pentru efectuarea plăţilor conform prezentelor reguli pentru decontare și le publică pe pagina proprie de internet.
Art. 177 Procedurile elaborate conform prevederilor Art. 176 vor include modalităţi de confirmare a plăţilor şi menţiuni privind utilizarea garanţiilor în cazul plăţilor întârziate.
Art. 178 Fiecare parte care primeşte o facturǎ trebuie să o plătească până la data scadentă, indiferent dacă există sau nu o dispută în legătură cu sumele corespunzătoare.
Art. 179 Orice participant la piață înregistrat ca PRE, precum și OTS, plătește o penalizare celeilalte părţi în oricare din următoarele cazuri
dacă participantul la piață nu a achitat sumele datorate până la data limită de plată;
dacă participantul la piață trebuie să efectueze o plată corespunzătoare soluţionării unei dispute din care au rezultat plăţi întârziate;
dacă participantul la piață trebuie să efectueze o plată corespunzătoare soluţionării unei dispute pentru care sumele care fac obiectul disputei au fost achitate la timp de cealaltă parte, dar au fost contestate în mod justificat de aceasta.
Art. 180 În cazurile prevăzute la Art. 179 lit.a) şi lit.b), penalizarea reprezintă o sumă suplimentară faţă de suma datorată care trebuie plătită şi cuprinde dobânda acumulată pentru orice sume datorate şi neplătite, începând cu ziua următoare datei limită la care plăţile ar fi trebuit efectuate, şi sfârşind cu ziua precedentă celei în care sumele restante au fost efectiv achitate.
Art. 181 În cazul prevăzut la Art. 179 lit. c), penalizarea reprezintă o sumă suplimentară faţă de suma care trebuie returnată deoarece a fost plătită de cealaltă parte, dar justificat contestată de aceasta, şi cuprinde dobânda corespunzătoare acestei sume, începând cu ziua imediat următoare datei la care plăţile au fost efectuate de cealaltă parte şi sfârşind cu ziua precedentă celei în care suma contestată, inclusiv dobânda aferentă, este efectiv returnată.
Art. 182 Rata dobânzii care se aplică în toate cazurile prevăzute de Art. 179, pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi după termenul limită de plată, este egală cu nivelul penalității de întârziere percepute pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, cu condiția ca valoarea totală a penalităților să nu depășească valoarea sumei datorate.
Secțiunea 4.9.5. Contestații la notele de regularizare și/sau la notele de informare pentru decontarea lunară
Art. 183 Fiecare titular de fișă înregistrat ca PRE este îndreptăţit să solicite oricând la OTS informaţii în legătură cu situaţia oricăreia dintre fișele pentru decontare proprii înființate de OTS. După primirea unei astfel de solicitări, OTS transmite titularului de fișă informaţiile solicitate în maximum 3 zile lucrătoare, informaţii care pot include soldul rezultat din fișa/fișele respective pentru ultimele 3 luni precum şi orice sume debitate sau creditate într-o fișă, împreună cu datele şi motivele acestor operaţiuni. Art. 184 OTS poate de asemenea să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute la Art. 183 prin adoptarea măsurilor de ordin tehnic necesare pentru ca fiecare titular de fișă să poată avea acces direct la toate informaţiile relevante în legătură cu oricare dintre fișele proprii.
Art. 185 Dacă o notǎ de informare pentru decontare sau o notă de regularizare pusă la dispoziție de ODPE conform prezentelor reguli pentru decontare, este incorectă, oricare dintre părţile implicate o poate contesta la ODPE şi poate pune în discuţie orice element sau calcul cuprins în respectiva notă.
Art. 186 Orice contestaţie va fi transmisă de partea intresată printr-o notificare scrisă. Notificarea trebuie să precizeze în mod clar perioada de timp vizată, cum ar fi ziua de livrare, ID, data emiterii respectivei note, elementul contestat, motivul contestării, valoarea contestată şi va fi însoţită de orice probă disponibilă care poate să vină în susținerea contestaţiei.
Art. 187 (1) Orice parte implicată poate contesta o notǎ de informare pentru decontare sau o notă de regularizare emisă conform prezentului regulament într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data la care nota contestată a fost postată de ODPE pe platforma informatică dedicată.
(2) Dacă o parte intresată a făcut o contestație la nota elaborată în baza valorilor măsurate, care nu s-a modificat în ceea ce o privește după stabilirea valorilor măsurate aprobate, aceasta nu poate depune o nouă contestație având același obiect.
Art. 188 Dacă o parte implicată nu a transmis nicio contestaţie în legătură cu o notǎ de informare pentru decontare sau o notă de regularizare emisă conform prezentului regulament în termenul prevăzut la Art. 187, se consideră că nota respectivă a fost acceptată.
Art. 189 ODPE analizează orice contestaţie primită, nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia.
Art. 190 Atunci când verifică o notǎ de informare pentru decontare sau o notă de regularizare contestată, ODPE poate solicita părţilor implicate informaţii suplimentare. Dacă informaţiile suplimentare solicitate nu sunt furnizate de partea implicată, ODPE este îndreptăţit să respingă contestaţia respectivă.
Art. 191 ODPE informează părţile implicate în legătură cu rezultatul verificărilor efectuate. Dacă o notă contestată a fost incorectă, ODPE reface calculele şi pune la dispoziția tuturor părţilor implicate o notă corectată.
Art. 192 Dacă ODPE constată existenţa unei informaţii eronate într-o notǎ de informare pentru decontare sau într-o notă de regularizare pusă la dispoziție conform prezentului regulament, acesta reface calculele şi pune la dispoziția tuturor părţilor implicate în cel mai scurt timp posibil o notă corectată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data la care nota respectivă a fost postată de ODPE pe platforma informatică dedicată.
Art. 193 În cazul constatării de către un participant, ulterior termenelor prevăzute la Art. 187 sau Art. 192, a unor erori în procesul de decontare, determinate de greșeli de agregare a datelor, întreruperi în funcționarea sistemelor informatice ale operatorilor implicați, erori de măsurare a schimburilor între rețele sau a notificării unor SB neconforme cu tranzacțiile încheiate anterior orei de închidere a porților pe PE, acesta poate solicita corectarea decontării în termen de 6 luni de la postarea pe platforma
informatică dedicată a notei de informare pentru decontare. În acest scop, participantul trebuie să solicite în scris OTS corectarea, prezentând argumentele și dovezile necesare.
Art. 194 (1) În termen de 3 zile lucrătoare, OTS informează ODPE și părțile implicate în mod direct în procesarea informației eronate, OR, OM, PRE, OTS, după caz, solicitând acestora transmiterea unui punct de vedere în termen de 10 zile lucrătoare, și publică solicitarea pe pagina proprie de internet, împreună cu argumentația aferentă.
În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea punctelor de vedere ale părților implicate, OTS împreună cu ODPE analizează documentele primite și decid asupra acceptării sau respingerii solicitării de corectare, publicând pe pagina de internet a OTS decizia, argumentele și documentele primite.
În termen de 5 zile lucrătoare de la publicarea deciziei pe pagina de internet, orice participant sau operator din piață poate transmite OTS o contestație argumentată, care va fi publicată pe pagina de internet a OTS în maximum 1 zi de la primire.
În termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii, OTS și ODPE analizează contestațiile primite și publică pe pagina de internet a OTS decizia finală, împreună cu motivarea acesteia.
În cazul apariției unei situații atipice, OTS poate solicita punctul de vedere al ANRE, care va fi publicat pe pagina de internet a OTS.
Corectarea decontărilor se realizează în lunile ianuarie, mai și septembrie ale oricărui an calendaristic, luând în considerare toate deciziile favorabile luate anterior lunilor respective.
Art. 195 OTS și ODPE au obligația să actualizeze și să publice pe paginile proprii de internet o evaluare privind valoarea costurilor proprii determinate de corectarea decontării.
Art. 196 În cazul nerespectării termenelor de emitere, contestare, verificare, corectare și postare și/sau publicare a notelor de regularizare sau a notelor de informare pentru decontare prevăzute în prezentul regulament, operatorii sunt obligați să sesizeze în scris ANRE în termen de 3 zile lucrătoare de la data constatării acestor abateri.