ACORD COMPLEMENTAR din 10 septembrie 1973
Table of Provisions (10)
Statutory Text (10 Articles)
Ambele părţi considera convenabil sa stabilească o cooperare tehnica ampla şi eficace în domeniul agricol şi agroindustrial, constiente de interesul comun de a promova, accelera şi dezvolta cele doua natiuni, în cadrul respectului reciproc al suveranităţii şi al regimurilor lor economice şi sociale. Aceasta cooperare şi tot ce este prevăzut în prezentul acord complementar se vor realiza în conformitate cu normele, procedurile legale şi administrative interne ale fiecărei părţi.
Cooperarea menţionată va cuprinde
1. schimbul de informaţii şi publicaţii ştiinţifice şi tehnologice între instituţiile desemnate de ambele părţi;
2. schimbul de oameni de ştiinţa, tehnicieni şi experţi în orice domeniu agricol şi agroindustrial, pentru a acorda servicii de consultări şi de asistenţa în studierea, pregătirea şi executarea de programe şi proiecte specifice;
3. organizarea de seminarii, cicluri de conferinţe şi orice alte programe de calificare profesională, la toate nivelele;
4. dezvoltarea unor proiecte şi programe de cercetare agricolă şi agroindustriala;
5. schimburi de sorturi de seminţe de înaltă productivitate şi alte materiale care să ducă la dezvoltarea agriculturii;
6. oricare alte activităţi de cooperare tehnica ce se va conveni între cele doua tari.
Părţile vor putea, oricînd vor considera necesar, să solicite participarea organismelor internaţionale la finanţarea şi/sau executarea de proiecte şi programe care vor rezultă din diverse forme de cooperare în baza acestui acord complementar.
Oamenii de ştiinţa, tehnicienii şi experţii solicitati pentru a acorda servicii de consultaţii şi asistenţa vor fi selecţionaţi de către părţile ce-l trimit ţinînd cont de conţinutul specific al cererii respective. Fără indoiala, va fi nevoie de acordul prealabil al celeilalte părţi, ca o condiţie indispensabila pentru trimiterea acestora.
Programul de cooperare tehnica prevăzut în prezentul acord se va axa, printre altele, pe următoarele domenii
1. alimente concentrate;
2. cultura şi industrializarea florii-soarelui;
3. cultura şi industrializarea soiei;
4. industrializarea carnii de toate tipurile;
5. industrializarea laptelui şi subderivatelor lui;
6. creşterea industriala a porcilor;
7. complexe agroindustriale avicole;
8. creşterea oilor;
9. pescuitul şi industrializarea peştelui;
10. tehnologia întrebuinţată în producţia agricolă vegetala;
11. prelucrarea industriala a fructelor;
12. metode de creştere intensiva a vitelor;
13. orice alte domenii agricole şi agroindustriale care vor prezenta interes pentru cele doua părţi.
Cheltuialile pe care le va ocaziona aplicarea acestui acord complementar vor fi determinate, pentru fiecare caz în parte, în conformitate cu înţelegerea dintre părţi.
Cele doua părţi vor facilita negocierile în vederea recunoaşterii reciproce de diplome, certificate de studii superioare, titluri sau grade ştiinţifice, conform normelor legale din fiecare ţara.
Executarea acestui acord complementar se va face în cadrul Comisiei mixte româno-venezuelene, iar coordonarea se va face de autorităţile competente ale fiecărei părţi, de acord cu dispoziţiile legale interne în vigoare în acest domeniu.
Prezentul acord va putea fi denunţat, incetindu-şi valabilitatea sa, dacă oricare dintre părţi o va face în scris celeilalte părţi, cu cel puţin 3 luni înainte.
Denunţarea nu va afecta proiectele şi programele în dezvoltare, excepţind cazurile cînd părţile vor conveni altfel.
Făcut la Caracas la zece septembrie una mie noua sute şaptezeci şi trei, în patru exemplare cu aceeaşi valabilitate, fiecare în limba română şi limba spaniola.
În virtutea căreia, persoanele autorizate de către respectivele guverne semnează prezentul acord.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România,
Ion Patan,
vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri,
ministrul comerţului exterior
Pentru guvernul
Republicii Venezuela,
Miguel Rodriguez Viso,
ministrul agriculturii şi creşterii animalelor
--------
de cooperare tehnica în domeniul agricol şi agroindustrial între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Venezuela
Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Venezuela,
aplicind prevederile Acordului cadru de cooperare tehnica semnat între ambele state la 10 septembrie 1973,
au convenit sa încheie prezentul Acord complementar de cooperare tehnica în domeniul agricol şi agroindustrial,
avînd următoarele prevederi