Legislator Case Law & Legislation
230375 RO

NORMĂ nr. 38 din 14 septembrie 2020 pentru modificarea Normei nr. 13/2012 privind calculul actuarial al provizionului tehnic pentru fondurile de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 23/2012, și a Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 26/2015 privind calculul actuarial al provizionului tehnic pentru fondurile de pensii facultative

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

NORMĂ nr. 38 din 14 septembrie 2020 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 22 septembrie 2020

Norma nr. 13/2012 privind calculul actuarial al provizionului tehnic pentru fondurile de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 23/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 26 septembrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează

1. La articolul 5, alineatul (5) se abrogă.

2. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins

Articolul 9

(1) Activitatea de depozitare a activelor corespunzătoare provizionului tehnic se desfășoară în baza unui contract încheiat între administrator și depozitarul fondului de pensii administrat privat, care are un conținut minim similar cu cel al contractului de depozitare încheiat pentru activele fondului de pensii administrat privat.

(2) Activitatea de custodie a activelor corespunzătoare provizionului tehnic se desfășoară în baza unui contract încheiat între administrator și depozitarul fondului de pensii administrate privat, care are un conținut minim similar cu cel al contractului de custodie încheiat pentru activele fondului de pensii administrate privat.

(3) Costurile aferente activității de depozitare și custodie a activelor corespunzătoare provizionului tehnic se suportă de către administrator.

(4) Activitatea de depozitare și custodie a activelor corespunzătoare provizionului tehnic se desfășoară cu respectarea prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 11/2014 privind activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii administrate privat, cu modificările ulterioare.

(5) Evaluarea activelor corespunzătoare provizionului tehnic se realizează de către administrator și depozitar pe baza regulilor de evaluare prevăzute în Norma nr. 11/2011 privind investirea și evaluarea activelor fondurilor de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 22/2011, cu modificările și completările ulterioare.

NORMĂ nr. 38 din 14 septembrie 2020 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 22 septembrie 2020

La articolul 5 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 26/2015 privind calculul actuarial al provizionului tehnic pentru fondurile de pensii facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2016, alineatul (5) se abrogă.

NORMĂ nr. 38 din 14 septembrie 2020 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 22 septembrie 2020

Având în vedere prevederile art. 138 alin. (5) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 115 alin. (2)-(5) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) și (2) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 9 septembrie 2020,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,

Nicu Marcu

București, 14 septembrie 2020.

Nr. 38.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →