INSTRUCŢIUNI din 13 octombrie 1950
Statutory Text (1 Articles)
privitoare la fazele de proiectare în construcţie
În scopul introducerii ordinei în domeniul proiectării construcţiilor de orice fel (clădiri, drumuri, poduri, lucrări hidrotehnice şi lucrări de urbanism), s-au întocmit instrucţiunile de faţa cu privire la fazele de proiectare în construcţii.
Prin aceste instrucţiuni se realizează următoarele
1. Se unifica terminologia în legătură cu elaborarea proiectelor pentru lucrări de construcţii de orice fel.
2. Se definesc fazele în care se desfăşoară proiectarea lucrărilor de construcţii, precum şi ordinea de aprobare a lor.
3. Se determina piesele şi lucrările care constituesc conţinutul proiectelor de lucrări în fiecare faza.
4. Se stabilesc obligaţiile pe care le are beneficiarul pentru procurarea datelor în vederea elaborării proiectelor, precum şi acelea ale proiectanţilor.
Fazele de proiectare se referă la cele trei categorii de lucrări, cuprinse în următoarele capitole
Cap. I. Clădiri
Cap. II. Lucrări speciale, poduri, drumuri şi hidrotehnice
Cap. III. Urbanism
Cap. IV. Avizari şi aprobări
Fazele de proiectare pentru clădiri şi lucrări speciale (Cap. I şi II), sînt
1. Programul
2. Anteproiectul
3. Proiectul tehnic
Programul este faza premergătoare proiectării şi se întocmeşte de către beneficiar cu scopul de a procura proiectului toate datele necesare pentru elaborarea anteproiectului. Aceste date vor fi furnizate de beneficiar, fie prin mijloace proprii, fie cu ajutorul unui institut ori alt organ tehnic competent.
Aceste date sînt specifice fiecărei categorii de lucrări şi sînt arătate în detaliu la fiecare categorie de proiectare de lucrări în parte. Anteproiectul rezolva tema programului printr-o soluţie ce sta la baza proiectului tehnic.
Anteproiectul este însoţit de următoarele piese scrise
a) Memoriul justificativ al soluţiei adoptate;
b) Anteevaluarea;
c) Extrasul materialelor de baza şi al manoperei după indici.
Proiectul tehnic este transpunerea anteproiectului avizat în planurile precise şi detaliate care formează la un loc documentul de baza pentru executarea lucrărilor pe şantier.
Proiectul tehnic este însoţit de următoarele piese scrise
a) Memoriul justificativ;
b) Breviarul de calcule;
c) Devizul tehnic.
Devizul tehnic stabileşte costul executării lucrărilor pe bază de cantităţi rezultate din antemasuratori şi pe bază de preţuri unitare;
d) Devizul general cuprinde pe lîngă devizul tehnic şi toate celelalte cheltuieli în legătură cu lucrarea, precum
- cheltuieli privitoare la studiile necesitate de întocmirea programului;
- cheltuieli de proiectare;
- cheltuieli de exproprieri, despăgubiri, etc.;
e) tabloul cantităţilor materialelor principale.
Fazele de proiectare pentru lucrările de urbanism (Cap. III), sînt
a) Documentarea;
b) Programul;
c) Schita planului director de sistematizare;
d) Planul director de sistematizare;
e) Planurile de detalii;
Fazele de proiectare specifice fiecărei categorii de lucrări.
Capitolul 1
Clădiri
Comanda data de beneficiar trebuie să fie însoţită de programul de proiectare care va cuprinde toate datele de ordin tehnic şi economic general şi local, necesare întocmirii proiectului.
1. Programul lucrărilor de proiectat indica cu preciziune destinaţia clădirii şi numărul persoanelor, ce o vor folosi. Programul arata cum trebuie să funcţioneze fiecare încăpere în parte, precum şi legătură ce trebuie să existe între încăperile clădirii.
De asemenea va cuprinde
- un plan exact al terenului destinat construcţiei cu vecinătăţile;
- ridicările topografice ale terenului, inclusiv planul de situaţie al reperelor construcţiilor;
- date asupra naturii şi rezistentei terenului, inclusiv studiul amenajării apelor de suprafaţa cu toate piesele desenate şi scrise, după stabilirea amplasamentului, de acord cu organizaţia de proiectare;
- date privind lucrările edilitare existente sau proiectate (alimentare cu apa, canalizare, electricitate).
Toate datele cuprinse la punctul 1 de mai sus vor fi puse la dispoziţia Institutelor de Proiectare de către beneficiari care vor completa chestionarul elaborat de Ministerul Construcţiilor.
Institutele şi organele de proiectare nu vor pune în lucru, decât numai acele comenzi, care vor fi însoţite de programul proiectului şi chestionarul anexa, aprobate şi semnate de reprezentantul autorizat al beneficiarului.
2. Anteproiectul conţine următoarele piese
a) Fragmentul necesar din planul de sistematizare al oraşului, furnizat de beneficiari, în care să se indice terenul destinat construcţiei. În localităţile, unde nu exista un astfel de plan se va trimite orice plan al localităţii, sau o schita cuprinzînd arterele principale de circulaţie şi amplasamentul terenului, în raport cu constructiuni importante;
b) Planul de situaţie la o scara corespunzătoare cu dimensiunile construcţiei (1:200, 1:500, 1:1.000, etc.), din care rezultă amplasamentul construcţiei în terenul fixat, punctele cardinale, vecinătăţile şi încadrarea în regimul de construcţie al strazii sau cartierului respectiv;
c) Secţiuni orizontale (plan - subsol, parter, etaje), în care se vor indica şi poziţiile punctelor de reazim ale construcţiei, precum şi elementele, din care să rezulte soluţia principala a instalaţiilor; secţiuni verticale, longitudinale şi transversale, precum şi toate fatadele construcţiei proiectate. Toate aceste piese trebuie să aibă cotele principale şi să fie desenate la scara 1:100 sau 1:200, în funcţie de dimensiunile construcţiei proiectate;
d) Anteproiectul va fi însoţit de un memoriu justificativ al soluţiei de arhitectura, de o anteevaluare pe mp sau mc, de un extras al materialelor de baza (petris, nisip, var, ciment, fier beton, caramida, lemn, materiale pentru invelitoare), precum şi de un extras de manopera în oameni, zile (fără specificarea specialitatii).
Extrasul materialelor de baza şi al manoperei va fi apreciat pe bază de indici.
3. Proiectul tehnic cuprinde următoarele piese desenate şi scrise
Piese desenate
a) Secţiuni orizontale (plan-subsol, parter, etaje, planul invelitoare), secţiuni verticale prin punctele importante ale construcţiei cu indicarea cat mai amănunţită a elementelor de construcţie, în deosebi, a elementelor purtătoare, precum şi toate fatadele. Aceste piese vor fi desenate cu toate cotele orizontale şi verticale la scara 1:100 sau 1:50, în funcţie de dimensiunile construcţiei proiectate;
b) Planurile instalaţiilor sanitare, electrice, de încălzire şi ventilaţie care vor cuprinde
- Planurile orizontale ale instalaţiilor, inclusiv distribuţia orizontala la scara proiectului tehnic.
- Schema coloanelor verticale la scara 1:50 sau 1:100.
- Planul şi schema verticala a centralei termice la scara 1:50.
- Schema cu distribuţia electrica.
c) Detaliile vor desvolta, pînă la desăvârşire după indicaţiile proiectului tehnic, toate elementele construcţiei.
Detaliile vor cuprinde
- detalii de construcţie.
- detalii arhitecturale.
Detaliile de construcţie trebuie să cuprindă următoarele planuri
- Planul fundaţiilor şi al sapaturilor la scara proiectului tehnic cu detaliile fundaţiilor la scara 1:50, 1:20, 1:10, dela caz la caz.
- Planul cofrajelor la scara proiectului tehnic.
- Planul de fierărie al grinzilor şi stalpilor la scarile 1:50, 1:20 sau 1:10, dela caz la caz.
- Secţiuni transversale prin elementele purtătoare la scara 1:100, 1:50, 1:20 sau 1:10, dela caz la caz.
- Planul sarpantei la scara proiectului tehnic însoţit de detalii la scara 1:50, 1:20, 1:10, dela caz la caz.
- Planul planseelor de lemn cu deschideri mai mari de 4 m, la scara proiectului tehnic însoţit de detalii la scara 1:50, 1:20 sau 1:10, dela caz la caz.
- Tabloul de fier pentru beton sau pentru alte elemente de rezistenta. Detaliile arhitecturale vor fi desenate şi cotate la scara 1:1, 1:2, 1:5, 1:10 sau 1:20, dela caz la caz şi vor fi predate pe măsura desfăşurării lucrării.
d) Piese scrise
- Memoriu justificativ pentru soluţia de rezistenta, indicandu-se în cazurile speciale condiţiile respective de execuţie.
- Memoriu justificativ pentru soluţia de instalaţii.
- Breviar de calcul pentru soluţia de rezistenta.
- Breviar de calcul pentru soluţia de instalaţii.
- Antemasuratoarea.
- Devizul tehnic.
- Devizul general.
- Analizele de preţuri pentru articolele ce nu sînt cuprinse în brosurile Ministerului Construcţiilor, derogate şi noui.
- Bazele de preţuri;
- Tabloul cantităţilor materialelor principale;
- Planul de organizare al şantierului;
e) Pentru lucrările ce depăşesc valoarea de lei 1.000.000.000, detaliile prevăzute la punctul 3, litera c, vor fi date şantierului la timp pe măsura inaintarii lucrării şi pe baza unui program cu termene fixe.
Capitolul 2
Lucrări speciale
A. Lucrări de drumuri
1. Programul de proiectare pe care trebuie să-l prezinte beneficiarul va cuprinde piesele şi datele referitoare la următoarele
În cazul construirii unui drum nou
a) Extremitatile traseului, precum şi punctele intermediare obligatorii atunci cînd acestea sînt necesare;
b) Un extras de harta, la scara 1:20.000 -1:1.00.000, după caz, avînd curbe de nivel care să cuprindă regiunea în care se situeaza lucrarea - dacă exista.
În cazul modernizării unui drum existent
a) Precizarea sectoarelor ce urmează a se moderniza, cu indicaţii asupra traversarii localităţilor;
b) Categoria tehnica a drumului, precum şi particularităţile caracteristice anumitor sectoare ce se abat dela regula generală;
c) Un plan de situaţie la scara 1:1.000 sau 1:2.000, după caz, necesar sistematizării traseului, cuprinzînd datele asupra situaţiei drumului şi a lucrărilor de arta;
d) Un profil în lung avînd scara lungimelor 1:1.000 sau 1:2.000 şi scara inaltimelor 1:100 sau 1:200, care să redea exact situaţia actuala a drumului, poziţia şi dimensiunile podetelor, a santurilor - a zidurilor de sprijin şi a altor elemente de pe traseu;
e) Profile transversale ridicate la cel mult 50 m, distanta, cuprinzînd zona drumului;
f) Un profil transversal tip, cuprinzînd elementele geometrice curente sau particulare de pe traseu, precum şi precizarea sistemului rutier propus, cu indicarea imbracamintii (permanenta, semi permanenta sau provizorie). În cazul imbracamintilor provizorii sau semipermanente se va preciza îmbrăcămintea definitivă către care se tinde;
g) Sondajele în corpul soselei şi în vecinătate pentru a se putea cunoaşte în orice punct grosimea impietruirii existente, precum şi natura traseului pe care se desfăşoară lucrarea;
h) Studii geologige şi geotehnice în cazul cînd într-o anumită regiune sînt semnalate terenurile periculoase;
i) Indicatiuni asupra zonelor inundabile şi a celor supuse inzapezirilor;
j) Un tablou al carierelor de materiale din regiune, arătând natura materialelor, datele analizelor efectuate, distanţele la care se afla de lucrare, lungimea şi starea drumurilor pe care se vor face transporturile, preţurile de revenire în cariere sau la punctul lucrării, date asupra mijloacelor de transport şi a bratelor de lucru din regiune, etc.;
k) Indicarea statiilor de cale ferată, a liniilor de garaje şi a locurilor de depozitare din garile sau porturile ce vor putea fi folosite la transportul materialelor în tot lungul traseului;
l) Date asupra regimului apelor ce sînt traversate (parauri, torenţi, etc.) şi care ar cere amenajări speciale.
După primirea comenzii şi a programului proiectantul va face o cercetare pe identificarea şi verificarea datelor furnizate de beneficiar atît în ceea ce priveşte exactitatea planurilor şi cotelor, cat şi a elementelor tehnico-economice, în legătură cu sursele de materiale şi mijloacele de aprovizionare.
Datele necorespunzătoare sau cele ce lipsesc, vor fi corectate şi completate în contul beneficiarului.
2. Anteproiectul va cuprinde
a) Un memoriu justificativ al soluţiilor adoptate;
b) Un plan de situaţie pe care se va fixa traseul sau un extras de harta la scara 1:10.000-1:50.000 (în cazul unui drum nou) se vor indica punctele şi felul de incrucisare cu calea ferată, sau alte drumuri, accesele în cariere, staţii C.F. sau porturi şi kilometrajul provizoriu al traseului;
c) Un profil în lung la scara 1:10.000 pentru lungimi şi 1:500 pentru înălţimi cu indicaţii sumare asupra podetelor şi scurgerii apelor;
d) Profile transversale tip, la scara 1:50;
e) Soluţii sumare pentru stabilirea amplasamentului podurilor mari şi mijlocii;
f) Antemasuratoarea aproximativă a lucrărilor;
g) Anteevaluarea informativa (aproximativă) şi un extras sumar al materialelor importante pentru drum şi pentru lucrările de arta, prin analogie cu lucrări similare.
3. Proiectul tehnic va cuprinde
Piese scrise
a) Memoriul justificativ al soluţiei adoptate cu eventualele breviare de calcule;
b) Deviz tehnic;
c) Deviz general;
d) Antemasuratoarea lucrărilor, inclusiv calculul terasamentelor;
e) Bazele şi analiza preţurilor (conform analizelor tip);
f) Caiet de sarcini - în cazuri particulare.
Piese desenate
a) Plan de situaţie la scara 1:1.000 sau 1:2.000, după caz;
b) Profile transversale tip la scara 1:50;
c) Profil în lung avînd scara lung. 1:1.000 sau 1:2.000 şi scara inaltimilor 1:100 sau 1:200.
d) Profile transversale (ce se trimit numai execuţiei) la scara 1:100;
e) Planurile podetelor, zidurilor de sprijin, lucrărilor de apărare şi a altor lucrări ce vor mai fi necesare;
f) Planul de organizare de ansamblu al şantierului.
B. Lucrări de poduri
1. Programul de proiectare pe care trebuie să-l prezinte beneficiarul, va cuprinde piesele şi datele referitoare la următoarele
a) Categoria drumului;
b) Convoaiele de calcul, gabaritele necesare şi specificul local al circulaţiei;
c) Clasificarea podului - provizoriu sau definitiv;
d) Un plan general de situaţie la scara mica 1:20.000, 1:10.000, după caz cu curbe de nivel care să cuprindă regiunea în care se situeaza lucrarea şi bazinul rândul peste care se cere proiectarea. Pe acest plan vor fi figurate şi acoperirile terenului pentru a se aprecia retinerile apelor de ploaie;
e) Un plan de situaţie local la scara mare (1:2.000, 1:1.000 sau 1:500 după condiţiile locale) acoperind o regiune suficienta pe rau în amonte şi în aval, spre a se aprecia regimul de curgere şi a se putea face aşezarea cea mai corespunzătoare şi eventualele rectificari necesare ale traseului, pentru care se vor da şi regiunile pe sosea de cele doua părţi;
f) Profile longitudinale şi transversale pe rau şi pe sosea în număr suficient, care să exprime deplin situaţia şi elementele de accidentare;
g) Sondaje informative executate local şi în vecinătate;
h) Lucrări de acelaşi fel executate în regiune şi pe raul respectiv şi observaţii culese asupra lor;
i) Tablou de carierele de materiale din regiune, arătând natura materialelor, datele analizelor executate, distanţele la care se afla de lucrarea ce se proiectează, felul şi starea drumurilor pe care se pot face transporturile, preţul de revenire în cariere sau la lucrare, brate de lucru şi mijloace de transport în regiune, s.a.m.d.;
j) Date asupra regimului raului: debite şi cote la nivelurile caracteristice (etiaj, normale, mari, extraordinare), zonele de inundaţie (întinderea lor şi înălţimea apelor pe aceste zone), arătând dacă ele urmează să fie indiguite submersibil sau nesubmersibil; în caz ca vor fi prevăzute apărări, care este întinderea pe care să se desvolte aceste apărări şi care este scopul general ce se urmăreşte, adică pe scurt politica beneficiarului faţă de amenajarea integrală a regiunii.
Dacă odată cu comanda, beneficiarul furnizează numai o parte din aceste date, ele urmează să fie dobândite direct de proiectant în contul beneficiarului.
În orice caz, beneficiarul este obligat sa dea datele dela punctele a, b, şi c iar la celelalte puncte datele existente.
2. Antreprenorul.
Înainte de studierea anteproiectului, se va face cercetarea pe teren pentru identificarea elementelor furnizate de beneficiar şi adăugarea acelora care ar mai fi necesare.
Prin aceasta operaţie se vor verifica pe teren toate datele furnizate de beneficiar, se va completa acelea care lipsesc, se vor adauga date noui de aceeaşi natura care ar mai putea fi aflate, se vor compara între ele verificandu-se care ar conveni mai bine lucrării, sistematizandu-le şi clasificandu-le calitativ şi valoric.
Verificarea se va face şi pentru planuri, mai ales pentru cotele de nivel principale care se vor verifica folosind aparate exacte.
După completarea tuturor datelor necesare studiului, se va trece la întocmirea anteproiectului care va cuprinde
- Memoriul justificativ, în care se vor prezenta: calculul debuseului, datele rezultate din studiile geotehnice pe baza cărora s-a ales sistemul de fundaţie, urmate de discutarea în paralel a soluţiilor posibile studiate, indicandu-se avantajele şi desavantajele tehnice şi economice ale fiecărei soluţii.
- Planul de situaţie la scara 1:2.000-1:1.000 sau 1:500, după caracteristicile regiunii.
- Diferitele soluţii ale construcţiei cu planuri şi secţiuni suficiente, la scara 1:100 pentru dispoziţie generală şi 1:50 pentru detalii.
Anteevaluarea şi un extras al materialelor de baza după indici.
Soluţia aprobată de Comisia de avizare se va materializa pe teren şi se va completa cu toate datele necesare înainte de începerea studiului proiectului definitiv.
3. Proiectul tehnic de execuţie, după care se va executa lucrarea va cuprinde
Piese scrise
a) Memoriul justificativ arătând pe scurt
- Soluţiile studiate şi avantajele soluţiei definitive, justificând alegerea materialelor şi rezistentelor respective.
- Rezultatul sondajelor şi al studiilor geotehnice.
- Justificarea luminei totale a podului prin calculul debuseului şi compararea cu alte lucrări.
- Justificarea sistemului de fundaţie ales;
b) Breviar de calcule, cu indicarea eforturilor maxime în diferite elemente ale construcţiei;
c) Bazele, analizele şi seria preţurilor;
d) Antemasuratoarea;
e) Deviz tehnic;
f) Deviz general;
g) Extras de materiale.
Piese desenate
a) Plan de situaţie la scara 1:2.000-1.000 sau 1:500, după regiuni;
b) Planul sondajelor la scara 1:100 pentru înălţimi;
c) Profilul în lung al rampelor de acces la pod la scara 1:1.000 pentru lungimi şi 1:100 pentru înălţimi;
d) Profil transversal tip, prin rampele de acces;
e) Harta bazinului de recepţie la scara 1:100.000-1:200.000 sau la 1:300.000, dacă exista;
f) Planul cu curbe de nivel al albiei, la scara 1:200-1:500 cu echidistanta 0,5-1,0 m;
g) Profil în lung în albie;
h) Profile transversale în albie;
i) Elevatie la scara 1:100;
j) Planuri de execuţie la scara 1:50 pentru elemente de beton armat, beton simplu sau piatra; 1:50-1:20 pentru poduri de lemn şi 1:10 pentru poduri metalice.
Planul de organizare al şantierului.
C. Lucrări hidrotehnice.
1. Programul de proiectare, pe care trebuie să-l prezinte beneficiarul, va cuprinde piesele şi datele următoare
a) Un plan general de situaţie, scara 1:20.000-1:100.000, după caz, cu indicarea amplasamentului lucrării;
b) La cursurile de apa de suprafaţa, se vor da date hidrometrice în special asupra variatiilor de nivel al apelor, al debitelor lichid şi solid a mărimii şi caracteristicilor morfologice ale bazinului colector, date asupra precipitatiilor atmosferice locale, etc.;
c) Profile geologice cu indicarea solurilor şi a pânzelor de apa subterana şi date hidrologice în legătură cu aceste ape;
d) La alimentari cu apa şi canalizari, planul de sistematizare a centrului populat sau în lipsa, un plan la scara 1:2.000-1.000, după caz, cu indicarea limitelor centrului populat şi a eventualei desvoltari;
e) La alimentari şi canalizari se vor da date pentru stabilirea debitelor de apa pentru alimentare, respectiv canalizare, precum numărul locuitorilor actuali şi probabilitati de sporire în viitor, numărul industriilor actuale şi eventualele desvoltari, zone de densitate, ale instituţiilor importante, uzine de forta dacă exista sau nu, etc.;
f) La alte lucrări hidrotehnice, se va arata scopul lucrării şi da indicatiuni asupra funcţionarii în ansamblul din care fac parte.
Dacă odată cu comanda, beneficiarul furnizează numai o parte din aceste date, ele urmează să fie procurate de proiectant în contul beneficiarului.
În orice caz, beneficiarul este obligat sa dea
1. Pentru lucrări hidrotehnice ale cursurilor de apa, datele dela punctele a şi f.
2. Pentru lucrări de alimentari cu apa şi canalizari, datele dela punctele a, d, e şi f.
2. Anteproiectul va cuprinde
a) Memoriul justificativ al soluţiilor adoptate;
b) Planul general de situaţie la scara 1:100.000-1:20.000, dacă exista la darea comenzii;
c) Plan de situaţii la scara 1:1.000-1:5000;
d) Planurile şi secţiuni prin lucrările şi instalaţiile proiectate la scara 1:100-1.200;
e) Profile în lung
1. Pentru lucrări hidrotehnice
- Scara lungimelor 1:1.000-1:10.000.
- Scara inaltimelor 1:100-1.500.
2. Pentru conductele de alimentari cu apa (inclusiv liniile piezometrice) şi canalizari
- Scara lungimilor 1:500-1:1.000;
- Scara inaltimilor 1:100 - 1:500;
f) Anteevaluarea cu preţuri unitare globale;
g) Extras al materialelor de baza după indici.
3. Proiectul tehnic va cuprinde
- Piese scrise
a) Memoriul justificativ al soluţiei adoptate;
b) Breviarul de calcule;
c) Bazele, analizele şi seria preţurilor;
d) Antemasuratoare;
e) Devizul tehnic;
f) Devizul general;
g) Extrasul de materiale.
- Piese desenate
a) Plan general de situaţie la scara 1:100.000-1:20.000, dacă exista la darea comenzii;
b) Plan de situaţie la scara 1:1.000 - 1:5.000;
c) Planuri de secţiuni prin lucrări şi instalatiunile proiectate la scara 1:100-1:200;
d) Profile în lung ale conductelor sau canalelor
- Scara lungimelor 1:1.000-1.500;
- Scara inaltimelor 1:100-1.500;
e) Planuri şi secţiuni ale diferitelor obiecte la scara 1:50-1:100;
f) Orice alte detalii de instalaţii ce se vor dovedi a fi necesare, la scara 1:20-1:10-1:5-1:2 şi 1:1.
Capitolul 3
Urbanism
Planurile de sistematizare vor cuprinde următoarele faze de proiectare
1. Documentarea.
2. Programul.
3. Schita planului director de sistematizare.
4. Planul director de sistematizare.
5. Planuri de detaliu.
1. Documentarea arata critic situaţia existenta.
Pentru aglomeratiunile existente care se restructureaza, documentarea va cuprinde următoarele capitole: încadrarea în regiune, istoric, cadrul natural, cadrul economico-administrativ, populaţie, clădirile, lucrările edilitare, utilizarea teritoriului, deservirea teritoriului, date comparative faţă de alte aglomeratiuni existente.
Pentru aglomeratiuni noi documentarea va cuprinde următoarele capitole: încadrarea în regiune, istoric, cadrul natural, cadrul economico-administrativ, lucrări edilitare (posibilităţile de a fi executate).
Planele documentării vor fi executate la scara 1:20.000 sau 1:10.000. Documentarea va fi însoţită de un membru justificativ.
Programul defineste şi anunta problemele la fiecare capitol al documentării, cuprinzînd şi o sinteza pentru toate capitolele (piesa scrisă).
3. Schita planului director de sistematizare, propune schema soluţiilor.
Schita va cuprinde următoarele capitole: regiunea, delimitarea, zonificarea, circulaţia şi realizari în etape.
Planşele schitei vor fi executate la scara 1:20.000, 1:10.000 sau 1:5.000. Schita va fi însoţită de un memoriu justificativ.
4. Planul director de sistematizare, adanceste soluţia şi rezolva problemele.
Planul director va cuprinde următoarele
a) Plan de zonificare;
b) Plan cu clase de construcţie;
c) Plan de alinieri.
Aceste planuri vor fi executate la scara 1:5.000 sau 1:2.000;
d) Planuri cu dotarea oraşului cu instituţii publice, culturale, sanitare, sociale şi de învăţămînt;
e) Planuri cu spaţiile libere: parcuri de cultura şi odihnă, parcuri de agrement, sport, cimitire;
f) Plan cu zonele de influenţa a transporturilor în comun.
Aceste planuri vor fi executate la scara 1:20.000 sau 1:10.000;
g) Un memoriu justificativ al planului însoţit de etapele de execuţie;
h) Un program al fazelor de realizari - în ordinea urgenţei - pe primii 5-10 ani, însoţit de evaluarea costului;
i) Un proiect de regulament de construcţii şi alinieri sub forma unui tablou sinoptic cu arătarea caracteristicilor şi servituţilor aferente diferitelor zone şi clase de construcţie.
5. Planuri de detaliu, care sînt planuri de execuţie.
Planşele de detaliu vor cuprinde alinierea strazii, a construcţiilor, trotuarelor, plantaţiilor, profilul logitudinal şi transversal pentru străzi şi artere caracteristice cu indicarea inaltimii construcţiilor, elemente edilitare de supra şi infra structura amplasate în baza planurilor de lucrări edilitare întocmite de specialişti, alimentare cu apa, canalizare, electricitate, telegraf, telefon, încălzire urban, etc.
Planşele vor fi executate la scara 1:1.000 sau 1:500.
Pentru porţiuni importante, pieţe, parcuri, esplanade, se vor executa machete la scara 1:500 sau 1:250.
Planul de detaliu va fi însoţit şi de un regulament de construcţie care va detalia tabloul sinoptic arătat la punctul "h" din capitolul III. Planul director de sistematizare şi de un memoriu justificativ.
Capitolul 4
Avizari şi aprobări
Lucrările aflate în diferitele faze de proiectare vor fi supuse avizării şi aprobării, precum urmează
- Programul se aproba de beneficiar sau delegatul sau.
- Antreproiectul prevăzut cu acordul înscris al beneficiarului şi însoţit de aprobarea principala privitoare la amplasament a Sfatului Popular al localităţii unde se executa construcţia se supune avizării Comisiei de Avizare de pe lîngă Ministerul Construcţiilor, conform deciziunii Ministerului Construcţiilor Nr. 1.197 din 20 Octomvrie 1949, publicată în Buletinul Oficial Nr. 70 din 15 Noemvrie 1949.
- Lucrările considerate de importanţa deosebită de către Comisia de Avizare vor fi supuse de beneficiar aprobării Consiliului de Miniştri.
- Proiectul tehnic prevăzut cu acordul înscris al beneficiarului se supune Comisiei de Avizare de pe lîngă Ministerul Construcţiilor, conform aceleaşi deciziuni a Ministerului Construcţiilor.
Proiectele tehnice avizate se supun aprobării Ministerului Construcţiilor.
Proiectele tehnice ale lucrărilor de importanţa deosebită ale căror anteproiecte au fost aprobate de Consiliul de Miniştri se vor supune de beneficiar aprobării Consiliului de Miniştri.
- Proiectele ori căror lucrări de sistematizare şi urbanism vor fi supuse spre avizare Comisiunii de Avizare de pe lîngă Ministerul Construcţiilor, conform deciziei Ministerului Construcţiilor Nr. 1.197 din 20 Octomvrie 1949, pbulicata în Buletinul Oficial Nr. 70 din 15 Noemvrie 1949.
Aceste proiecte avizate vor fi supuse aprobării Ministerului Construcţiilor.
Proiectele considerate de importanţa deosebită de către Comisia de Avizare vor fi supuse de beneficiar aprobării Consiliului de Miniştri.
Ministrul construcţiilor,
Petre Borila
---------