Legislator Case Law & Legislation
228946 RO

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 privind constituirea și funcționarea Comitetului Director de Asigurare la Dezastre

9 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (9)

Statutory Text (9 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

Se constituie Comitetul Director de Asigurare la Dezastre, structură în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, denumit în continuare Comitetul Director, organism fără personalitate juridică.

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

(1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 3 alin. (2), Comitetul Director organizează Grupul tehnic de lucru, ca organ tehnic de specialitate, format din specialiști din cadrul autorităților publice reprezentate.

(2) Componența, atribuțiile, modul de lucru și conducătorul Grupului tehnic de lucru se stabilesc de Comitetul Director.

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

(1) Comitetul Director are rolul de a asigura măsurile necesare implementării subcomponentei A5 "Pregătirea Programului de Asigurare la Catastrofe" din cadrul "Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență", convenit cu Banca Mondială în documentul de evaluare a proiectului, la data de 19 aprilie 2004.

(2) Comitetul Director are următoarele atribuții

a) elaborează politicile naționale și proiectele de acte normative cu privire la asigurarea împotriva dezastrelor;

b) urmărește implementarea politicilor și prevederilor actelor normative adoptate în domeniu;

c) ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor subcomponentei A5;

d) elaborează, în termen de 30 de zile de la constituire, Regulamentul de organizare și funcționare a Grupului tehnic de lucru;

e) coordonează activitatea și aprobă rapoartele întocmite de Grupul tehnic de lucru;

f) aprobă Termenii de referință și criteriile de evaluare a ofertelor, întocmite de Grupul tehnic de lucru;

g) aprobă, în termen de 5 zile de la primire, rapoartele întocmite de consultanți, care, în prealabil, au fost supervizate de Grupul tehnic de lucru;

h) informează, prin președintele Comitetului Director, comisiile de buget, finanțe și bănci ale celor două Camere ale Parlamentului României despre obiectivele proiectului și solicită sprijinul acestora pentru elaborarea unui cadru legislativ adecvat în domeniul asigurărilor și reasigurărilor în caz de dezastre.

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

(1) Comitetul Director este alcătuit din reprezentanții următoarelor ministere, la nivel de ministru și/sau de secretar de stat

a) Ministerul Administrației și Internelor;

b) Ministerul Finanțelor Publice;

c) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

(2) Secretarii de stat, membri ai Comitetului Director, se numesc prin ordin al miniștrilor de resort.

(3) Președintele Comitetului director este secretarul de stat pentru relația cu prefecturile din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

(la 03-02-2006, Alineatul (3) din Articolul 4 a fost modificat de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 105 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 03 februarie 2006 )

(4) La lucrările Comitetului Director participă, în calitate de invitat permanent cu rol consultativ, cel puțin câte un reprezentant al

a) Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;

b) Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România;

c) Băncii Naționale a României.

(5) La lucrările Comitetului Director, președintele acestuia invită și reprezentanți ai comisiilor de buget, finanțe și bănci ale celor două Camere ale Parlamentului.

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

Comitetul Director se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este necesar.

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

Pentru realizarea atribuțiilor prevăzute de prezenta hotărâre, Comitetul Director poate colabora cu celelalte autorități și instituții publice, precum și cu organizațiile neguvernamentale interesate.

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

Secretariatul Comitetului Director se asigură de către Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

(1) Comitetul Director își desfășoară activitatea potrivit regulamentului de organizare și funcționare.

(2) Regulamentul de organizare și funcționare se aprobă prin hotărâre a Comitetului Director, în prima ședință a acestuia, și se semnează de către președinte. Prima ședință se convoacă în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

HOTĂRÂRE nr. 1.669 din 14 decembrie 2005 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2006

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 12 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează

Ministrul administrației și internelor,

Paul Victor Dobre,

secretar de stat

Ministrul transporturilor,

construcțiilor și turismului,

Gheorghe Dobre

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 14 decembrie 2005.

Nr. 1.669.

--------------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →