HOTĂRÂRE nr. 64 din 30 iunie 2020 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European în conformitate cu articolul 294 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pentru poziția Consiliului referitoare la adoptarea unui Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 în ceea ce privește statisticile comunitare din domeniul migrației și al protecției internaționale - COM (2020) 153 final
Statutory Text (3 Articles)
Senatul României salută
1. formula agreată în cadrul trilogurilor;
2. dialogul instituțional cu Parlamentul European, Comisia erijându-se într-un adevărat mediator între Parlament și Consiliu.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/230 din 23.06.2020,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 30 iunie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
București, 30 iunie 2020.
Nr. 64.
----