Legislator Case Law & Legislation
22720 RO

ACORD din 28 iunie 1977

18 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (18)

Statutory Text (18 Articles)

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor sprijini dezvoltarea colaborării în domeniul învăţămîntului superior, mediu, de specialitate, tehnic şi profesional, prin

a) favorizarea încheierii de înţelegeri directe între instituţii de învăţămînt superior şi de cercetare;

b) schimb de specialişti din domeniul învăţămîntului, pentru studiu şi schimb de experienta privind organizarea şi perfecţionarea sistemului de învăţămînt;

c) acordarea reciprocă de burse de studii şi specializare;

d) schimb de cadre didactice din învăţămîntul de toate gradele, în scopul informării reciproce sau ţinerii de conferinţe;

e) sprijinirea studierii limbii, literaturii, istoriei şi culturii celeilalte tari. În acest scop, o atenţie deosebită va fi acordată activităţii lectoratelor de limba română, respectiv bulgara, precum şi participării de cadre didactice şi studenţi la cursurile de vara organizate de instituţiile de învăţămînt superior din cele doua tari;

f) încurajarea colaborării directe între organismele specializate, pentru asigurarea prezentării corespunzătoare a istoriei, geografiei, dezvoltării economice, sociale şi culturale a celeilalte tari în manualele şcolare şi cursurile universitare;

g) facilitarea relaţiilor între biblioteci universitare, edituri din domeniul învăţămîntului, publicaţii şcolare, precum şi schimb de publicaţii de specialitate şi materiale de informare.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor sprijini dezvoltarea colaborării între instituţiile ştiinţifice şi de cercetare din cele doua tari, prin

a) încurajarea încheierii de înţelegeri de colaborare directa între instituţii ştiinţifice de cercetare, pentru realizarea unor programe comune de cooperare în cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, în scopul rezolvarii unor probleme importante pentru cele doua tari;

b) facilitarea schimbului de esantioane şi alte materiale ştiinţifice folosite în cercetarea fundamentală în domeniile stiintelor exacte, naturale şi medicale, în special privind realizarea programelor comune de cooperare;

c) schimb de oameni de ştiinţa pentru studii, documentare şi comunicări ştiinţifice;

d) participarea reciprocă la reuniuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale, organizate în cealaltă ţara;

e) schimb de cărţi, reviste ştiinţifice şi alte materiale de informare ştiinţifică, precum şi publicarea rezultatelor cercetărilor comune;

f) traducerea şi publicarea unor lucrări ştiinţifice şi tehnico-ştiinţifice aparţinînd unor autori din cealaltă ţara.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor sprijini colaborarea în domeniile literaturii, muzicii, teatrului, artelor plastice, cinematografiei, precum şi în toate celelalte domenii ale activităţii cultural-artistice, prin

a) folosirea mai larga a mijloacelor de informare în masa, în scopul unei bune cunoaşteri a vieţii culturale din cele doua tari;

b) favorizarea accesului reciproc la realizarile din diferite domenii ale culturii şi artei şi încurajarea dezvoltării interesului pentru cunoaşterea patrimoniului cultural al celeilalte tari;

c) conservarea şi valorificarea ştiinţifică şi cultural-educativă a locurilor istorice, monumentelor şi fostelor instituţii de învăţămînt, cultura şi arta de interes reciproc, a vestigiilor legate de istoria celor două popoare, în conformitate cu legile şi dispoziţiile în vigoare din fiecare ţara şi în spiritul reciprocităţii;

d) schimburi de scriitori, compozitori, artişti plastici, cineasti, precum şi alţi oameni de cultura, pentru informare reciprocă sau ţinerea de conferinţe de specialitate;

e) schimburi de formaţii artistice şi artişti pentru a susţine concerte şi spectacole, precum şi de regizori, scenografi şi alţi specialişti din domeniul artelor;

f) schimb de expoziţii din domeniul artelor, culturii şi stiintelor;

g) traducerea şi publicarea unor lucrări din domeniul literaturii, artei şi culturii celeilalte tari;

h) facilitarea difuzării de filme şi organizarea de premiere şi saptamini ale filmului celeilalte tari, precum şi realizarea de coproductii de filme artistice, de animatie şi documentare;

i) organizarea reciprocă a unor acţiuni cultural-artistice cu prilejul zilelor naţionale ale celeilalte tari;

j) dezvoltarea relaţiilor dintre instituţii culturale - muzee, galerii, arhive, edituri, reviste, biblioteci etc. - prin schimburi de cărţi, publicaţii, microfilme, articole, materiale informative;

k) promovarea relaţiilor între editurile enciclopedice, în vederea reflectării corespunzătoare a celeilalte tari în lucrările enciclopedice şi alte materiale de referinţa;

l) includerea reciprocă în repertoriile instituţiilor de arta - teatre, opere, orchestre simfonice, filarmonici - a unor lucrări dramatice şi muzicale reprezentative aparţinînd celeilalte tari;

m) stimularea colaborării directe între uniunile şi asociaţiile oamenilor de cultura şi arta (scriitori, compozitori, artişti plastici, oameni de teatru şi cineasti);

n) trimiterea de participanţi şi observatori la festivaluri, concursuri şi alte manifestări culturale naţionale şi internaţionale, din cealaltă ţara;

o) schimb de microfilme, înregistrări audio-vizuale, discuri, note şi alte materiale.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor sprijini activitatea Centrului de cultura română la Sofia şi a Centrului de cultura bulgara la Bucureşti, în scopul popularizarii realizarilor economice, social-politice şi culturale ale celor două popoare, în spiritul prieteniei fratesti dintre acestea.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor incuraja activitatea Comisiei mixte româno-bulgare de colaborare culturală.

Părţile vor sprijini, de asemenea, activitatea Comisiei mixte româno-bulgare pentru cunoaşterea, consemnarea, conservarea şi valorificarea ştiinţifică şi cultural-educativă a locurilor istorice, monumentelor şi fostelor instituţii de învăţămînt, cultura şi arta de interes reciproc, a vestigiilor legate de istoria popoarelor român şi bulgar, pînă la îndeplinirea sarcinilor ce i-au fost trasate.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor sprijini colaborarea directa între asociaţiile de ziarişti, agenţiile de presa, radiodifuziune şi televiziune, ziare şi reviste din ambele tari, precum şi schimbul de ziarişti şi reporteri, în conformitate cu legile şi dispoziţiile în vigoare din fiecare ţara.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor incuraja colaborarea pe linie de sănătate, prin

a) stimularea colaborării directe între instituţiile de sănătate din cele doua tari;

b) participarea la reuniuni ştiinţifice pe teme medicale (simpozioane, sesiuni, colocvii etc.), organizate în cealaltă ţara;

c) schimburi de literatura de specialitate;

d) schimburi de specialişti pentru informare reciprocă şi ţinerea de conferinţe de specialitate.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor facilita intensificarea relaţiilor între organizaţiile de tineret din cele doua tari.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor sprijini dezvoltarea schimburilor în domeniul educaţiei fizice şi sportului între cele doua tari.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor sprijini dezvoltarea turismului între cele doua tari.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor facilita accesul cercetatorilor şi oamenilor de cultura în arhive, pentru identificarea şi publicarea de documente originale privind trecutul istoric şi cultural, în conformitate cu legile şi dispoziţiile în vigoare din fiecare ţara.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile îşi vor acorda, la cerere, asistenţa de specialitate în domeniile care fac obiectul prezentului acord, prin trimiterea de specialişti pentru a lucra pe perioade determinate în cealaltă ţara.

Trimiterea de specialişti se va face pe baza unor înţelegeri directe încheiate între instituţiile corespunzătoare din cele doua tari, prin care vor stabili condiţiile concrete privind activitatea acestora.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor sprijini participarea reciprocă la congrese, conferinţe, festivaluri sau alte manifestări cu participare internationala, organizate în cealaltă ţara, în domeniile care fac obiectul prezentului acord.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Părţile vor asigura condiţii favorabile pentru difuzarea de materiale informative privind realizarile din domeniile culturii, artei şi ştiinţei celeilalte tari, pe baza prezentului acord şi în conformitate cu legile şi dispoziţiile în vigoare din fiecare ţara.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Pentru punerea în aplicare a prezentului acord, părţile vor încheia planuri periodice de colaborare culturală şi ştiinţifică, care vor cuprinde şi condiţiile organizatorice şi financiare.

Tratativele pentru încheierea planurilor vor avea loc, alternativ, la Bucureşti şi Sofia.

Părţile pot organiza, de asemenea, intilniri pentru a analiza îndeplinirea planului de schimburi culturale şi ştiinţifice în vigoare şi pentru a identifica noi posibilităţi de dezvoltare a colabararii în domeniile care fac obiectul prezentului acord.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

La data intrării în vigoare a prezentului acord, Acordul dintre guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Populare Bulgaria pentru colaborare ştiinţifică şi culturală, încheiat la Bucureşti la 14 iunie 1962, precum şi Înţelegerea dintre guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Populare Bulgaria privind intensificarea şi dezvoltarea în continuare a colaborării culturale, încheiată la Bucureşti la 20 iunie 1975, îşi încetează valabilitatea.

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

Prezentul acord va fi supus aprobării organelor competente, conform legislaţiei din fiecare ţara, şi va intra în vigoare la data ultimei notificări a aprobării.

Acordul este încheiat pe o perioadă de 10 ani, după care se va prelungi, prin tacită reconducţiune, de fiecare data pe cîte 5 ani, dacă nici una dintre părţi nu-l va denunta, în scris, cu 6 luni înaintea expirării perioadei respective de valabilitate.

Încheiat la Sofia la 28 iunie 1977, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română şi bulgara, ambele fiind în mod egal autentice.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România

Miu Dobrescu,

preşedintele Consiliului Culturii

şi Educaţiei Socialiste

Pentru guvernul

Republicii Populare Bulgaria

Liudmila Jivkova,

preşedintele Comitetului Culturii

--------

ACORD din 28 iunie 1977 · CONSILIUL DE MINIŞTRI · BULETINUL OFICIAL nr. 132 din 7 decembrie 1977

de colaborare culturală şi ştiinţifică între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Populare Bulgaria

Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Populare Bulgaria, animate de dorinţa de a dezvolta, pe o linie mereu ascendenta, relaţiile de prietenie şi de buna vecinătate, de solidaritate, colaborare şi cooperare între Republica Socialistă România şi Republica Populara Bulgaria, în spiritul legăturilor traditionale dintre cele doua popoare, faurite şi consolidate în lupta pentru realizarea eliberării naţionale şi sociale, pentru triumful democraţiei, socialismului şi păcii,

pe baza Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţa mutuala dintre Republica Socialistă România şi Republica Populara Bulgaria, semnat la Sofia la 19 noiembrie 1970,

în dorinţa de a promova cunoaşterea reciprocă a rezultatelor obţinute de cele doua popoare în construcţia societăţii socialiste şi, în special, de a incuraja şi dezvolta colaborarea dintre cele doua tari în domeniile învăţămîntului, ştiinţei, culturii şi artei, ocrotirii sănătăţii, mijloacelor de informare în masa, sportului şi turismului,

hotărîte să contribuie la îndeplinirea integrală a prevederilor Actului final al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa,

au convenit sa încheie prezentul Acord de colaborare culturală şi ştiinţifică

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →