DECRET nr. 64 din 16 martie 1950
Statutory Text (4 Articles)
Infracţiunile prevăzute de Decretul Nr. 302 din 3 Noemvrie 1948 pentru naţionalizarea instituţiilor sanitare particulare, Decretul Nr. 303 din 3 Noemvrie 1948 pentru naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice şi Decretul Nr. 134 din 1 Aprilie 1949 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare: farmaciile urbane resedinte şi neresedinte de judeţ şi centre importante muncitoresti, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente şi laboratoare de analize medicale, se constata, se urmăresc şi se judeca potrivit Decretului Nr. 183 din 30 Aprilie 1949 pentru sancţionarea infracţiunilor economice.
Actele legal încheiate pînă la intrarea în vigoare a prezentului decret, în cauzele care se găsesc în curs de constatare, urmărire sau judecare, rămîn valabile.
Cauzele care se găsesc în curs de judecare în faţa Curţilor ca prima instanţa, vor fi trimise de îndată tribunalului respectiv, fără a mai fi necesară o hotărîre declinatorie de competenţa.
Probele administrate rămîn câştigate cauzei.
Cauzele în care, pînă la intrarea în vigoare a prezentului decret, a intervenit o hotărîre a Curţii ca prima instanţa, vor continua a fi judecate după dispoziţiunile procedurale în vigoare la data pronunţării hotărîrii.
C.I.PARHON
POPA EMIL
Ministrul justiţiei,
Stelian Nitulescu
-------
privind constatarea, urmărirea şi judecarea infracţiunilor prevăzute de unele decrete de naţionalizare
Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române emite