DECRET nr. 302 din 3 noiembrie 1948
Table of Provisions (17)
Statutory Text (17 Articles)
Se naţionalizeaza toate instituţiile sanitare (spitale, policlinici, case de sănătate, maternitati, etc.), în funcţiune, sau care şi-au încetat funcţiunea în total sau în parte, care nu se găsesc în proprietatea Statului, fie ele instituţiuni individuale, societăţi de orice fel sau asociaţii, în conformitate cu tabloul anexat, care face parte integrantă din lege.
Institutiunile sanitare prevăzute în tabloul anexat, sînt considerate naţionalizate, chiar dacă sînt indicate parţial sau inexact, sau dacă şi-au schimbat denumirea sau adresa.
De asemenea, se considera naţionalizate institutiunile sanitare, dacă ele sînt indicate prin numele persoanei fizice sau juridice ce le-a deţinut sub orice titlu între 1 Ianuarie 1938 şi data publicării prezentei legi.
Institutiunile naţionalizate trec în proprietatea Statului, ca bunuri comune ale întregului popor, libere de orice sarcini, administrate prin Ministerul Sănătăţii.
Acţiunile şi părţile sociale ale societăţilor, asociaţiilor sau asociaţilor din instituţiile sanitare naţionalizate, prin prezenta lege, trec în proprietatea Statului, libere de orice sarcini.
Directorii, administratorii sau consiliile de administraţie ale instituţiilor naţionalizate, îşi încetează activitatea şi funcţiile, pe data publicării legii de faţa, rămînînd la dispoziţia organelor ce vor lua în primire sau celor ale Ministerului Sănătăţii, pentru predare, inventariere şi orice informaţii necesare.
Odată cu institutiunile principale, se naţionalizeaza şi toate instituţiile anexe sau ajutatoare: laboratoare, secţii de radiologii, farmacii, fizioterapie, servicii de consultaţii etc.
De asemenea, se naţionalizeaza orice instalaţii, mobilier, efecte de spital, materiale consumabile, instrumentar, mijloace de transport, local, etc., care servesc în mod permanent activităţii instituţiei naţionalizate, fie ca ele aparţin instituţiei naţionalizate sau altui proprietar şi sînt deţinute şi utilizate în folosul instituţiei, sub orice titlu.
Societăţile sau asociaţiile naţionalizate de orice fel, care poseda mai multe unităţi sanitare, se naţionalizeaza în întregime, chiar dacă numai una din unităţi se încadrează în prevederile legii de faţa.
Începînd dela data publicării prezentei legi, nici o instituţie nu va putea instraina, nici în total şi nici în parte şi nici muta utilajul, instalaţiile sau mobilierul sau sub orice titlu ar fi deţinut, fără autorizaţia Ministerului Sănătăţii, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Înstrăinările sau contractările, avînd de obiect cele menţionate în aliniatul precedent, sînt nule de drept, nulitatea fiind de ordine publică şi putând fi invocată din oficiu şi de oricine.
Nu intră în prevederile legii de faţa şi nu se naţionalizeaza, instituţiile sanitare sau partea de capital a acestora, care se găsesc în proprietatea unui Stat, făcînd parte din Natiunile Unite, care a dobîndit aceste bunuri sau drepturi ca urmare a executării Tratatului de Pace sau prin achitarea unor obligaţii de despăgubiri, isvorand din starea de război.
De asemenea, nu intră în prevederile legii de faţa, instituţiile sanitare sau părţi ale instituţiilor sanitare, ale statelor sus-arătate, chiar dacă, pe baza drepturilor arătate în aliniatul precedent, ele au fost înfiinţate şi deschise, conform convenţiilor, ulterior datei de 23 August 1944, sau a Tratatului de Pace. Tratatele încheiate de instituţiile acestor state cu particularii, persoane fizice sau juridice, ale căror instituţii sau participare este naţionalizata, trec asupra Ministerului Sănătăţii şi rămîn în vigoare astfel cum au fost stipulate şi vor fi executate de ambele părţi.
Prin efectul naţionalizarii, instituţiile sanitare, trec în proprietatea Statului, cu fondul de comerţ şi cu toate obligaţiile contractate în vederea funcţionarii lor; instituţiile sanitare particulare sub forma de societate sau asociaţiuni, îşi păstrează patrimoniul, precum el va reesi din bilanţul încheiat în vederea predării către noua conducere desemnată de Stat, în urma naţionalizarii, în activul şi pasivul întreprinderile de orice fel naţionalizate, intrand
a) La activ, toate bunurile imobile şi mobile, corporale şi incorporale, precum terenuri, clădiri, instalatiuni sanitare, hârtii de valoare, cambii, numerar, sume datorate instituţiei, accesori, materiale sanitare şi farmaceutice;
b) La pasiv, totalitatea obligaţiunilor instituţiei.
Prin efectul prezentei legi, instituţiile sanitare naţionalizate, se substituie în toate drepturile şi obligaţiunile vechilor instituţii sanitare.
Noua conducere a instituţiei sanitare naţionalizate, va putea cere, în termen de 6 luni de zile dela publicarea prezentei legi, sa declare nule obligaţiunile sau tranzactiunile încheiate de instituţiile respective, înainte de naţionalizare, care au fost încheiate cu scopul vadit de a păgubi instituţia, în folosul personal al contractantului sau a unei persoane fizice sau juridice străine.
Judecarea acestor cereri este de competinţa comisiei instituită prin art. 7 din Legea nr. 119 din 1948, care va judeca în aceleaşi condiţiuni.
La intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii va numi directori sau administratori, care vor lua în primire conducerea instituţiilor naţionalizate, pe baza inventarelor dela proprietarii sau reprezentanţii, ori împuterniciţii acestora.
Noii directori şi administratori, vor exercita toate atribuţiile vechilor organe de conducere.
În caz de lipsa a proprietarilor, reprezentanţilor sau imputernicitilor lor, instituţia va fi preluată în prezenta autorităţilor poliţieneşti în comune urbane, sau a autorităţilor comunale, în comunele reale.
Pînă în momentul preluării instituţiilor de către noua conducere, conform inventarului şi bilanţului pe care întreprinderile sînt obligate să le încheie în acest scop, vechea conducere sta la dispoziţia celei noi, pentru orice lămuriri, fiind responsabilă pentru lipsurile constatate, afară de lipsurile şi pagubele provenite din actele de administraţie ale noii conduceri.
La predarea instituţiei se va încheia un proces-verbal, în triplu exemplar, la care se vor alătură copii de pe inventare şi bilanţ. Un exemplar al procesului-verbal se va inmana vechiului proprietar, un altul se va păstra de instituţie, ultimul se va inainta Ministerului Sănătăţii.
Statul va acorda despăgubiri proprietarilor şi acţionarilor instituţiilor naţionalizate, conform art. 11 din Legea nr. 119 din 1948.
Despăgubirile cuvenite proprietarilor se vor stabili de comisiuni, funcţionînd pe lîngă Curţi, formate din 3 magistraţi numiţi de Ministerul de Justiţie.
Împotriva deciziunilor acestor comisiuni, nu exista nicio cale de atac.
Din drepturile de despăgubire, se vor scădea datoriile instituţiilor sanitare prevăzute în pasivul acestora, precum şi cele isvorand din evaziuni fiscale, sau alte operaţiuni contrare legii, ca şi pierderile provenite din reaua administraţie a acestor instituţii, înainte de naţionalizare.
Nu se acordă despăgubiri.
a) Acelora care, fiind în serviciul Statului, judeţelor sau comunelor, s-au îmbogăţit în timpul cat erau în serviciu prin fapte ilicite constatate judecătoreşte;
b) Acelora care au plecat din ţara în mod clandestin ori fraudulos, precum şi acelora care nu se întorc în ţara, după expirarea termenului de valabilitate a actelor de călătorie eliberate de autorităţile române.
Se pedepsesc cu 5-10 ani, munca silnica şi confiscarea întregii averi, acei, care, indiferent prin ce mijloace, cu intentiune, vor zădărnici sau vor incerca sa zadarniceasca naţionalizarea prevăzută de prezenta lege, vor tăinui parte din patrimoniul institutiunilor, sau vor vătăma, nimici, instraina, muta, exporta, sau micşora, prin orice mijloace, bunuri sau instalatiuni supuse naţionalizarii.
Cu aceeaşi pedeapsa se vor sanctiona şi acei care intentionat, vor prezenta organelor Statului, date inexacte sau incomplete, asupra acestor bunuri.
Se pedepsesc cu închisoare corecţională dela 4-10 ani şi cu amendă dela 50.000-500.000 lei, funcţionarii publici sau persoanele împuternicite în temeiul prezentei legi, care nu vor executa sau vor zădărnici executarea însărcinărilor ce le revin, potrivit prevederilor ei.
TABEL ANEXA
de spitale care urmează a fi naţionalizate
Judeţul Arad
Sanatoriul Dr. Poszgoy, Arad
Spitalul evreiesc "Terapia", Arad
Judeţul Arges
Sanatoriul Martoiu Victor, Pitesti
Sanatoriul Popescu, Pitesti
Judeţul Botosani
Sanatoriul Israelit, Botosani
Judeţul Baia
Maternitatea evreiasca, Falticeni
Judeţul Bacau
Sanatoriul Dr. Vatas Ludovic, Bacau
Maternitatea maternă, Bacau
Spitalul Dr. Aroneanu, Bacau
Judeţul Bihor
Sanatoriul T. B. C. Oradea
Sanatoriul Sft. Iosif, Oradea
Spitalul Mizericordienilor Oradea
Maternitatea U. F. D. R. Oradea
Spitalul evreiesc, Oradea
Judeţul Braşov
Sanatoriul Diaconieselor, Braşov
Sanatoriul Dr. Dogaru, Braşov
Sanatoriul Dr. Pildner Steinberg, Braşov
Casa de naştere com. Noua U. F. D. R., com. Noua
Judeţul Buzau
Sanatoriul particular Dr. C-ţin Ionescu, Putna
Judeţul Covurlui
Spitalul Israelit, Galaţi
Judeţul Caras
Sanatoriul Velicesk, Bocsa Montană
Judeţul Cluj
Sanatoriul Parc, Cluj
Maternitatea Sft. Maria, Cluj
Sanatoriul Diaconeselor reformate, Cluj
Sanatoriul Dr. Liubas, Cluj
Spitalul Israelit, Cluj
Judeţul Ciuc
Spitalul particular mixt Sft. Vicentiu, Miercurea Ciuc
Spitalul de chirurgie a Bunurilor Private, Gheorghieni
Casa de naştere Maria, Miercurea Ciuc
Judeţul Constanta
Sanatoriul Dr. Gafencu, Constanta
Sanatoriul Diaconeselor, Constanta
Judeţul Dorohoi
Spitatul Israelit, Dorohoi
Judeţul Dambovita
Sanatoriul Dr. Bibicescu, Zarafoaia
Judeţul Dolj
Sanatoriul Bolintineanu, Craiova
Dr. Baculescu, Craiova
Sanatoriul Nicolin Titu, Craiova
Sanatoriul Dr. Capraciu, Craiova
Sanatoriul Laptes Emil, Craiova
Judeţul Gorj
Sanatoriul Dr. Haznas Nicolae, Tg. Jiu
Sanatoriul Dr. Adamisteanu Aurel, Tg. Jiu
Sanatoriul Dr. Popescu Aurelian, Tg. Jiu
Bucureşti
Sanatoriul Dr. Bibescu, Bucureşti
Sanatoriul Central, Bucureşti
Sanatoriul V. Costescu, Bucureşti
Sanatoriul Roseteanu, Bucureşti
Sanatoriul Dr. Jovin, Bucureşti
Spitalul Panduri, Bucureşti
Sanatoriul Sft. Vincent de Paul, Bucureşti
Maternitatea Paul Greceanu, Bucureşti
Policlinica Dr. E. Stanca, Bucureşti
Sanatoriul Dr. Paun, Bucureşti
Sanatoriul Abramovici, Bucureşti
Fundaţia Radu Cristian, Bucureşti
Societatea Salvarea, Bucureşti
Spitalul Xenocrat, Bucureşti
Căminul Colegiul Medicilor, Bucureşti
Spitalul "Iubirea de Oameni", Bucureşti
Caritas, Bucureşti
Maternitatea Caritas, Bucureşti
Judeţul Ilfov
Com. Gradinari, Sanatoriul T. B. C. Ilfov
Judeţul Iaşi
Sanatoriul Dr. Tzaicu, Iaşi
Spitalul israelit şi maternitatea israelita, Iaşi
Spitalul Dr. Ghealerter, Iaşi
Judeţul Odorhei
Sanatoriul Imreh Dominic, Odorhei
Judeţul Neamt
Spitalul israelit, Piatra Neamt
Judeţul Nasaud
Sanatoriul Dr. Spovala, Bistrita
Judeţul Mures
Maternitatea prop. bisericii reformate şi româno-catolice, Tg. Mures
Spitalul proprietatea Episcopiei ort. Reghin
Judeţul Prahova
Sanatoriul Botescu, Ploiesti
Sanatoriul Berceanu, Sinaia
Sanatoriul Bucegi, Predeal
Sanatoriul Dr. Cosmuta, Predeal
Judeţul Putna
Sanatoriul Dr. Braileanu, Focsani
Judeţul Roman
Spitalul comunităţii israelite, Roman
Judeţul Romanati
Sanatoriul Dr. Baja, Corabia
Judeţul Satu Mare
Spitalul ord. Mizericordienilor, Satu Mare
Spitalul evreiesc, Satu Mare
Judeţul Sibiu
Sanatoriul Maternitatea "Antal", Sibiu
Maternitatea Dr. Gheorghiu Sibiu
Judeţul Timiş Torontal
Sanatoriul Dr. Hacighian, Timişoara
Sanatoriul Dr. Burian, Timişoara
Spitalul Sft. Ana, Timişoara
Spitalul Mizericordienilor, Timişoara
Sanatoriul Filip, Timişoara
Sanatoriul Freud, Timişoara
Sanatoriul Pauli, Lovrin.
Spitalul evreiesc, Timişoara
Judeţul Trei Scaune
Sanatoriul Dr. Fechete, Sft. Gheorghe
Sanatoriul Torok, Tg. Secuiesc
Casa de naştere Dr. Fogoianu, Sft. Gheorghe
Judeţul Tarnava Mare
Sanatoriul Rupea, Rupea
Sanatoriul Condrea, Sighisoara
Sanatoriul Medias, Medias
Judeţul Tecuci
Sanatoriul Dr. Capota, Tecuci
Judeţul Vaslui
Spitalul israelit Vaslui, Vaslui
----------
privind naţionalizarea instituţiilor sanitare particulare*)
-------
Notă *) Text corectat conform rectificarii aparuta în Monitorul Oficial Nr. 265 din 13 Noiembrie 1948
Capitolul 1
Capitolul 2
Efectele naţionalizarii
Capitolul 3
Procedura naţionalizarii
Capitolul 4
Despăgubiri
Capitolul 5
Sancţiuni