HOTĂRÂRE nr. 519 din 26 iunie 2014 rivind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora
Table of Provisions (7)
Statutory Text (7 Articles)
(1) Se aprobă ratele aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare, prevăzute în anexa nr. 1, pe care autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, precum și structurile de control prevăzute la art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare ordonanță de urgență, le aplică abaterilor din anexa nr. 1 la ordonanța de urgență.
(2) Se aprobă ratele aferente reducerilor procentuale/ corecțiilor financiare, prevăzute în anexa nr. 2, pe care autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, precum și structurile de control prevăzute la alin. (1) le aplică abaterilor din anexa nr. 2 la ordonanța de urgență.
(la 06-05-2020, Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 348 din 30 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 06 mai 2020 )
RATELE
pentru stabilirea reducerilor procentuale/corecțiilor
financiare care se aplică în cazul nerespectării procedurilor de achiziții
Partea 1 Achiziții publice
A) Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE
Nr.
crt.
Tipul de abatere/
neregulă constatată
Descrierea abaterii/neregulii constatate
Corecția financiară/Reducerea procentuală aplicabilă
1.
Nepublicarea unui anunț
de participare
Anunțul de participare nu a fost publicat în
conformitate cu regulile aplicabile [de exemplu
publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene (JOUE) atunci când aceasta este
prevăzută de directive/legislația națională*i)]
100%
25% dacă publicarea unui anunț de participare este
prevăzută în directive și acest anunț nu a fost publicat
în JOUE, dar au fost publicate suficiente informații care
pot garanta că o întreprindere situată într-un alt stat
membru poate avea acces la informațiile relevante privind
procedura de achiziție publică respectivă, înainte ca
aceasta să fie atribuită, astfel că această întreprindere
să fie în măsură să prezinte o ofertă sau să își manifeste
interesul în vederea obținerii acestui contract. În
practică aceasta înseamnă fie că anunțul de participare a
fost publicat la nivel național (în conformitate cu
legislația sau cu reglementările naționale aplicabile),
fie că normele de bază privind publicarea unui anunț de
participare au fost respectate.
2.
Divizarea artificială a
contractelor de lucrări
/produse/servicii
Lucrările care urmează să fie executate sau
bunurile/serviciile care urmează să fie livrate
/prestate sunt divizate pentru ca procedura de
achiziție respectivă să nu mai fie sub
incidența directivelor/legislației naționale și
pentru a nu face obiectul publicării anunțului
de participare în JOUE aferent totalității
lucrărilor, bunurilor și serviciilor propuse a
fi achiziționate.
100%
25% dacă publicarea unui anunț de participare este
prevăzută în directive și acest anunț nu fost publicat în
JOUE, dar au fost publicate suficiente informații care pot
garanta că o întreprindere situată într-un alt stat membru
poate avea acces la informațiile relevante privind
procedura de achiziție publică respectivă, înainte ca
aceasta să fie atribuită, astfel că această întreprindere
să fie în măsură să prezinte o ofertă sau să își manifeste
interesul în vederea obținerii acestui contract. În
practică aceasta înseamnă fie că anunțul de participare a
fost publicat la nivel național (în conformitate cu
legislația sau cu reglementările naționale aplicabile),
fie că normele de bază privind publicarea unui anunț de
participare au fost respectate.
3.
Nerespectarea (de către
autoritatea
contractantă) a
termenului-limită de
depunere a ofertelor
sau a datei de primire
a candidaturilor (din
partea potențialilor
ofertanți)*ii)
Termenul-limită de primire a ofertelor sau de
primire a candidaturilor este mai scurt decât
termenele fixate prin directivă/legislația
națională.
25% dacă reducerea termenelor este mai mare de 50%;
10% dacă reducerea termenelor este mai mare de 30%;
5% pentru orice altă reducere de termene (corecția
financiară/reducerea procentuală poate fi între 2% și 5%,
în cazul în care natura și gravitatea consecințelor
abaterii nu justifică o corecție financiară/reducere
procentuală de 5%.)
4.
Potențialii ofertanți/
candidați au la
dispoziție un termen
prea scurt pentru
obținerea documentației
de atribuire
Timpul în care potențialii ofertanți/candidați
dispun pentru obținerea documentației de
atribuire este prea scurt, ceea ce are ca efect
crearea unui obstacol nejustificat în ceea ce
privește asigurarea cadrului concurențial al
procedurii organizate. Corecțiile/Reducerile
sunt aplicate de la caz la caz. Pentru
determinarea ratei se va ține cont de eventuale
circumstanțe atenuante legate de specificitatea
și complexitatea procedurii de achiziție, în
special de sarcina administrativă suplimentară
pe care o creează sau de dificultățile
întâmpinate în furnizarea documentației de
atribuire.
25% dacă timpul de care dispun potențialii ofertanți/
candidați pentru obținerea documentației de atribuire este
mai mic de 50% din termenul legal de primire a ofertelor
10% dacă timpul de care dispun potențialii ofertanți/
candidați pentru obținerea documentației de atribuire este
mai mic de 60% din termenul legal de primire a ofertelor
5% dacă timpul de care dispun potențialii ofertanți/
candidați pentru obținerea documentației de atribuire este
mai mic de 80% din termenul legal de primire a ofertelor
5.
Nepublicarea prin erată
a prelungirii
termenelor de depunere
a ofertelor sau a
prelungirii termenului
de primire a
candidaturilor*iii)
Termenul de primire a ofertelor sau de primire
a candidaturilor au fost prelungite fără a se
respecta regulile de publicitate aplicabile în
domeniu (respectiv publicarea în JOUE dacă
procedura de atribuire intră sub incidența
directivelor).
10%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 5% în funcție de
gravitate.
6.
Cazul în care nu se
justifică atribuirea
unui contract prin
procedura de negociere
cu publicarea
prealabilă a unui anunț
de participare
Autoritatea contractantă atribuie un contract
de servicii recurgând la o procedură de
negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț
de participare, dar această procedură nu este
justificată în raport cu prevederile legale
aplicabile.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau la 5% în
funcție de gravitate.
7.
În cazul în care se
organizează o procedură
de atribuire în
domeniul apărării sau
al securității
naționale pentru care
se aplică prevederile
Directivei 2009/81/CE/
legislației naționale
și nu este elaborată o
justificare adecvată
pentru nepublicarea
unui anunț de
participare
Autoritatea contractantă atribuie un contract
în domeniul apărării sau al securității
naționale recurgând la o procedură de dialog
competitiv sau de negociere fără publicarea
prealabilă a unui anunț de participare în
cazuri în care circumstanțele nu justifică
aplicarea unei astfel de proceduri.
100%
Corecția/Reducerea poate fi diminuată la 25%, la 10% sau
la 5% în funcție de gravitate.
8.
În anunțul de
participare și/sau în
documentația de
atribuire nu sunt
menționate criteriile
de selecție și/sau
criteriile de atribuire
după caz.
Anunțul de participare nu descrie suficient de
detaliat criteriile de selecție și/sau nici în
anunțul de participare și nici în documentația
de atribuire nu sunt descrise suficient de
detaliat criteriile de atribuire și ponderea
acestora.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau la 5% dacă
criteriile de selecție/atribuire erau enunțate în anunțul
de participare (sau în documentația de atribuire, în ceea
ce privește criteriile de atribuire), dar erau insuficient
detaliate.
9.
Prin anunțul de
participare sau prin
documentația de
atribuire sunt
stabilite criterii de
selecție/atribuire
ilegale și/sau
discriminatorii.
În cazul în care operatorii economici sunt
descurajați să participe la o procedură din
cauza unor criterii de selecție și/sau
atribuire ilegale stabilite prin anunțul de
participare sau prin documentația de atribuire,
de exemplu
Obligația ofertantului de a avea deja un sediu
sau un reprezentant în țara sau în regiunea
respectivă.
Obligația ofertantului de a avea experiență în
țara sau în regiunea respectivă.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
10.
Criteriile de selecție
nu sunt nici în
legătură și/sau nu sunt
proporționale cu
obiectul contractului.
Când se poate demonstra că nivelul minim de
capacitate tehnică solicitat nu este nici în
legătură și/sau nici proporțional cu obiectul
contractului, astfel nu se poate garanta
egalitatea de acces a ofertanților sau are ca
efect crearea de obstacole nejustificate în
ceea ce privește concurența.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
11.
Specificații tehnice
discriminatorii
Stabilirea de norme tehnice prea specifice nu
permite asigurarea egalității de acces a
ofertanților sau are ca efect crearea de
obstacole nejustificate în ceea ce privește
concurența.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
12.
Definirea insuficientă
a obiectului
contractului
Descrierea din anunțul de participare și/sau
din documentația de atribuire este insuficientă
ca să permită potențialilor ofertanți/candidați
să determine care este obiectul contractului.
10%
Corecția/Reducerea poate fi diminuată la 5% în funcție de
gravitate.
În cazul în care lucrările executate nu au făcut obiectul
unei publicări, pentru suma respectivă se aplică o
corecție/reducere de 100%.
EVALUAREA OFERTELOR
Nr.
crt.
Tipul de abatere/
neregulă constatată
Descrierea abaterii/neregulii constatate
Corecția financiară/Reducerea procentuală aplicabilă
1.
Modificarea criteriilor
de selecție după
deschiderea ofertelor,
determinând selectarea
incorectă a unui
participant
Criteriile de selecție au fost modificate în
faza de selecție, ceea ce a determinat
acceptarea unui ofertant care nu ar fi fost
selectat dacă criteriile de selecție publicate
ar fi fost respectate.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
2.
Modificarea criteriilor
de selecție după
deschiderea ofertelor,
determinând respingerea
incorectă a unui
participant
Criteriile de selecție au fost modificate în
faza de selecție, ceea ce a determinat
respingerea unui ofertant care nu ar fi fost
respins dacă criteriile de selecție publicate
ar fi fost respectate.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
3.
Evaluarea ofertelor pe
baza unor criterii de
selecție sau atribuire
ilegale
În cursul evaluării ofertelor, criteriile de
selecție au fost folosite drept criterii de
atribuire sau criteriile de atribuire (sau
subcriteriile ori ponderea acestora) indicate
în anunțul de participare sau în documentația
de atribuire nu au fost respectate, ceea ce a
dus la aplicarea de criterii de selecție ori
atribuire nelegale. Exemplu: subcriteriile de
atribuire utilizate într-o procedură de
atribuire nu au nicio legătură cu criteriile de
atribuire indicate în anunțul de participare/
documentația de atribuire.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
4.
În timpul evaluării nu
sunt respectate
principiile
transparenței și al
tratamentului egal.
Justificarea punctajului acordat fiecărei
oferte nu este suficient de clară/este lipsită
de transparență sau este inexistentă și/sau
raportul de evaluare nu există sau nu conține
toate elementele solicitate conform normelor
juridice.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
5.
Modificarea unei oferte
în cursul evaluării
Comisia de evaluare permite candidaților/
ofertanților să își modifice ofertele în timpul
evaluării.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
6.
Negocierea în cursul
procedurii de atribuire
În cadrul unei proceduri deschise sau restrânse
autoritatea contractantă negociază cu
ofertanții în timpul evaluării, ceea ce
determină o modificare substanțială a
condițiilor inițiale cuprinse în anunțul de
participare sau în documentația de atribuire.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
7.
Procedură de negociere
cu publicarea
prealabilă a unui anunț
de participare, în urma
căreia condițiile
enunțate în anunțul de
participare sau în
documentația de
atribuire au fost
modificate
substanțial*iv)
În contextul unei proceduri de negociere cu
publicare prealabilă a unui anunț de
participare, condițiile inițiale din contract
au fost substanțial modificate, ceea ce ar fi
justificat publicarea unei noi proceduri.
25%
Corecția/Reducerea poate fi redusă la 10% sau 5% în
funcție de gravitate.
8.
Respingerea unei oferte
cu preț neobișnuit de
scăzut
În cazul în care comisia de evaluare respinge
ofertele cu preț neobișnuit de scăzut în ceea
ce privește produsele, lucrările sau serviciile
ofertate fără să solicite în scris clarificări
pe care le consideră necesare privind
fundamentarea ofertei
25%
9.
Conflictul de interese
Un conflict de interese a fost stabilit de o
instituție administrativă sau judiciară
competentă, fie în ceea ce privește
beneficiarul contribuției din partea UE, fie în
ceea ce privește autoritatea contractantă
100%
IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI
Nr.
crt.
Tipul de abatere/
neregulă constatată
Descrierea abaterii/
neregulii constatate
Corecția financiară/Reducerea procentuală aplicabilă
1.
Modificarea
substanțială a
contractului în raport
cu anunțul de
participare sau cu
documentația de
atribuire*v)
Elementele esențiale ale atribuirii
contractului includ, dar nu se limitează
prețul*vi), natura lucrărilor, termenul de
execuție, modalitatea de plată și materialele
utilizate. Este totdeauna necesară o analiză
caz cu caz pentru determinarea elementelor
esențiale.
25% din valoarea contractului
plus
valoarea suplimentară a contractului care este determinată
de modificarea substanțială a condițiilor inițiale
2.
Reducerea obiectului
contractului
Contractul a fost atribuit în conformitate cu
directivele/ legislația națională, dar,
ulterior, obiectul contractului a fost redus.
Valoarea corespunzătoare diminuării obiectului contractul
plus
25% din valoarea finală a contractului (numai dacă
reducerea obiectului contractului este substanțială, în
sensul că afectează scopul contractului)
3.
Atribuirea de contracte
de lucrări/servicii/
bunuri suplimentare
(dacă o astfel de
atribuire constituie o
modificare substanțială
a condițiilor inițiale
ale contractului*vii)),
fără o procedură
competitivă în cazul în
care nu au fost
respectate următoarele
condiții
- o situație de urgență
care rezultă dintr-un
eveniment imprevizibil;
- o circumstanță
neprevăzută în cazul
lucrărilor, serviciilor
sau bunurilor
suplimentare*viii).
Contractul inițial a fost atribuit în
conformitate cu dispozițiile legale aplicabile,
dar a fost urmat de mai multe contracte de
suplimentare a lucrărilor executate/bunurilor
livrate/serviciilor prestate (formalizate sau
nu în scris) care nu au avut la bază proceduri
care respectă prevederile directivelor/
legislației naționale, aplicabile negocierii
fără publicare pentru un motiv de urgență,
rezultat din evenimente imprevizibile sau
privind atribuirea contractelor de lucrări,
bunuri și servicii suplimentare.
100% din valoarea contractelor suplimentare
În cazul în care totalul valorii contractelor care se
referă la lucrări, bunuri și servicii suplimentare
(formalizate sau nu în scris) atribuite fără respectarea
dispozițiilor directivelor nu depășește pragul de 50% al
contractului inițial, corecția/reducerea poate fi redusă
la 25%.
4.
Lucrări sau servicii
suplimentare a căror
valoare depășește
limita fixată de
dispozițiile legale
aplicabile
Contractul inițial a fost atribuit în
conformitate cu dispozițiile legale aplicabile,
dar a fost urmat de mai multe contracte de
suplimentare a căror valoare depășește
procentul de 50% din valoarea contractului
inițial*ix).
100% din valoarea care depășește limita de 50% din
valoarea contractului inițial.
Pentru situațiile în care depășește valoarea contractului
inițial cu un procent cuprins între 20% și 49% din
valoarea acestuia se aplică prevederile Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea
contractelor de achiziție publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice și a contractelor de
concesiune de servicii, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și
completările ulterioare
---------
*i) În ceea ce privește procedurile de atribuire pentru care nu se aplică sau se aplică parțial prevederile directivelor, este necesară determinarea existenței unui interes transfrontalier cert sau a unui caz de încălcare a prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice. Dacă există un interes transfrontalier sau o abatere de la aplicarea prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice este necesar să se determine ce nivel de publicitate ar fi trebuit asigurat în acest caz. În acest context, obligația de transparență implică faptul că o întreprindere situată într-un alt stat membru să poată avea acces la informații relevante privind procedura de atribuire respectivă înainte ca respectivul contract să fie atribuit, astfel că, dacă această întreprindere dorește, să poată să fie în măsură să prezinte o ofertă sau să își manifeste interesul pentru obținerea acestui contract. În practică aceasta înseamnă fie că anunțul de participare a fost publicat la nivel național (în conformitate cu prevederile legale sau cu normele naționale aplicabile), fie că normele de bază relative la publicitatea care trebuie asigurată pentru procedura de achiziție au fost respectate.
*ii) Aceste termene sunt aplicabile pentru procedurile restrânse și pentru procedurile de negociere cu publicarea unui anunț de atribuire.
*iii) Aceste termene sunt aplicabile pentru procedurile restrânse și pentru procedurile de negociere cu publicarea unui anunț de atribuire.
*iv) O flexibilitate limitată poate fi aplicată în ceea ce privește modificarea condițiilor inițiale după atribuirea contractului, chiar dacă această posibilitate, precum și modalitățile de punere în practică nu sunt enunțate într-un mod clar și precis în anunțul de participare sau în documentația de atribuire. Dacă această posibilitate nu este prevăzută în documentația de atribuire, modificările condițiilor inițiale nu sunt admisibile decât dacă nu sunt substanțiale. O modificare este considerată substanțială dacă
a) autoritatea contractantă introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse inițial în documentația de atribuire, ar fi permis admiterea unor ofertanți alții decât cei admiși inițial;
b) aceste modificări permit atribuirea unui contract unui alt ofertant decât cel care a fost selectat inițial;
c) autoritatea contractantă extinde obiectul contractului cu lucrări/bunuri/servicii care nu erau prevăzute inițial;
d) aceasta modifică echilibrul economic în favoarea contractantului într-un mod care nu era prevăzut în contractul inițial.
*v) Vezi nota iv.
*vi) Pentru moment, singura modificare a prețului inițial care nu a fost considerată substanțială de Curtea Europeană de Justiție privește o reducere de preț de la 1,47% la 2,94%.
*vii) Vezi nota vi.
*viii) Noțiunea de "circumstanțe neprevăzute" trebuie să fie interpretată ca referindu-se la situații pe care o autoritate contractantă diligentă nu le poate prevedea (de exemplu, cerințe noi rezultate din adoptarea unei noi legislații europene sau naționale sau a condițiilor tehnice, care nu au putut să fie prevăzute cu toate că s-au executat toate investigațiile tehnice prevăzute în etapa de proiectare, în condițiile impuse de cele mai noi standarde tehnice în domeniu). Suplimentarea lucrărilor, bunurilor și serviciilor determinată de o insuficientă pregătire tehnică a proiectului nu poate fi considerată ca fiind o "circumstanță imprevizibilă".
*ix) Directiva 2004/17/CE nu stabilește o limită în ceea ce privește contractele suplimentare. Pentru calculul limitei de 50% autoritatea contractantă va ține cont de valoarea lucrărilor sau a serviciilor suplimentare. Valoarea lucrărilor sau serviciilor suplimentare nu trebuie să fie compensată cu valoarea lucrărilor sau serviciilor anulate. Valoarea care corespunde lucrărilor sau serviciilor anulate nu are nicio incidență asupra calculului limitei de 50%.
B) Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
În conformitate cu prevederile legislației europene și ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor din domeniul achizițiilor publice nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică reducerile procentuale/corecțiile financiare prevăzute la lit. A).
(la 18-08-2014, Lit. B) a părții 1 din anexă a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 519 din 26 iunie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 18 august 2014, prin înlocuirea unei sintagme. )
Partea a 2-a
a) Contracte încheiate de beneficiarii privați de fonduri europene, care nu au calitatea de autoritate contractantă conform legislației în vigoare, dar care au obligația respectării prevederilor unor ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația în care acestea sunt parte integrantă din contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare sau a Ordinului ministrului afacerilor europene nr. 1.050/2012
Nr.
crt.
Tipul de abatere/
neregulă constatată
Descrierea abaterii/
neregulii constatate
Corecția financiară/Reducerea procentuală aplicabilă
1.
Nerespectarea
cerințelor privind
asigurarea unui grad
adecvat de publicitate
și transparență*i)
Contractul a fost atribuit fără lansarea
adecvată a unei proceduri competitive
nerespectându-se principiul transparenței.
25% din valoarea contractului în cauză
2.
Contracte de achiziții
(acte adiționale)
pentru bunuri, lucrări
sau servicii
suplimentare, atribuite
fără competiție
adecvată, în absența
unei urgențe imperative
rezultate din
evenimente
imprevizibile sau în
absența unor
circumstanțe
neprevăzute*i)
Contractul inițial a fost atribuit cu
respectarea regulilor de achiziție, dar a fost
urmat de unul sau mai multe contracte
suplimentare (acte adiționale) care au fost
atribuite fără asigurarea unei competiții
adecvate, în absența unei urgențe imperative
rezultate din evenimente imprevizibile sau în
absența unor circumstanțe neprevăzute care să
le justifice.
25% din valoarea contractelor atribuite fără lansarea
unei proceduri competitive
3.
Aplicarea unor criterii
de calificare și
selecție și/sau a unor
criterii de atribuire
(factori de evaluare)
nelegale
Aplicarea unor criterii de calificare și
selecție sau a unor factori de evaluare care
împiedică anumiți ofertanți potențiali să
participe la procedura de atribuire din cauza
restricțiilor stabilite în documentația de
atribuire (de exemplu, obligația de a avea deja
o reprezentanță în țară sau în regiune sau
stabilirea unor standarde tehnice prea
specifice care favorizează un singur operator)
10% din valoarea contractului în cauză. Rata reducerii/
corecției poate fi diminuată la 5% în funcție de gravitate
4.
Încălcarea principiului
tratamentului egal
Contractele au fost atribuite cu respectarea
cerințelor privind publicitatea, dar procedura
de atribuire a încălcat principiul
tratamentului egal al operatorilor (de exemplu
în cazul în care autoritatea contractantă a
făcut o alegere arbitrară a anumitor ofertanți
cu care a negociat atribuirea contractului sau
a oferit un tratament preferențial unuia dintre
ofertanții invitați la negociere)
10% din valoarea contractului în cauză. Rata reducerii/
corecției poate fi diminuată la 5% în funcție de gravitate
----------
*i) Conceptul "grad de publicitate adecvat" trebuie interpretat astfel
a) Principiul egalității de tratament și cel al nediscriminării impun o obligație de transparență care constă în garantarea, în favoarea oricărui potențial ofertant, a unui grad de publicitate care să permită atribuirea contractului în condiții de competiție adecvate. Obligația de transparență presupune că un potențial ofertant care operează pe teritoriul unui alt stat membru poate avea acces la informații relevante privind o procedură de achiziții înainte ca aceasta să fie finalizată, astfel încât, dacă acel potențial ofertant dorește, să își poată exprima interesul prin participarea la procedura respectivă.
b) În unele cazuri, datorită unor circumstanțe speciale, cum ar fi o miză economică foarte redusă, participarea la o procedură de achiziții poate să nu prezinte interes pentru operatorii economici care operează în alte state membre. În aceste cazuri, efectele asupra libertăților fundamentale trebuie să fie considerate ca fiind prea aleatorii și prea indirecte ca să justifice aplicarea normelor juridice derivate din dreptul comunitar primar și, din acest motiv, nu se aplică corecții financiare. Este de competența autorității contractante să determine dacă o procedură de achiziție prezintă sau nu un interes potențial pentru operatorii economici care operează în alt stat membru. Această decizie a autorității contractante trebuie să fie fundamentată pe o evaluare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi obiectul procedurii de achiziție, valoarea sa estimată, caracteristicile particulare ale sectorului de activitate în cauză (mărimea și structura pieței, practicile comerciale etc.), precum și zona geografică în care este organizată procedura de achiziție.
Partea a 3-a
Contracte încheiate de beneficiarii privați de fonduri europene, care nu au calitatea de autoritate contractantă conform legislației în vigoare, dar care au obligația respectării prevederilor Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.120/2013
Nr.
crt.
Tipul de abatere/
neregulă constatată
Descrierea abaterii/
neregulii constatate
Corecția financiară/Reducerea procentuală aplicabilă
1.
Nerespectarea
cerințelor privind
asigurarea unui grad
adecvat de publicitate
și transparență la
publicarea procedurii
simplificate
Contractul a fost atribuit fără lansarea
adecvată a unei proceduri competitive
nerespectându-se principiul transparenței, prin publicarea anunțului de participare pe
site-ul Ministerului Fondurilor Europene
25% din valoarea contractului în cauză
2.
Nerespectarea cerințelor
privind asigurarea unui grad adecvat
de publicitate și transparență
la desemnarea câștigătorului
Contractul a fost atribuit nerespectându-se
principiul transparenței, prin publicarea anunțului de atribuire pe site-ul
Ministerului Fondurilor Europene.
3% din valoarea contractului în cauză
3.
Nerespectarea
cerințelor privind
asigurarea unei bune
gestiuni financiare, cu aplicarea
principiilor
economicității,
eficacității și
eficienței
Contractul a fost atribuit cu respectarea
principiului transparenței, dar s-au constat
abateri de la aplicarea altor prevederi ale
ordinului.
Prin aplicarea principiului proporționalității și luând
în considerare gravitatea abaterii, prejudiciul provocat
sau posibil să fie provocat fondurilor europene și
fondurilor publice naționale aferente acestora
(la 06-05-2020, Partea a 3-a din Anexă a fost modificată de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 348 din 30 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 06 mai 2020 )
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, precum și structurile de control prevăzute la art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului act normativ și își vor modifica în mod corespunzător procedurile în termen de 10 zile lucrătoare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(la 06-05-2020, Actul a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 348 din 30 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 06 mai 2020 )
RATELE
pentru stabilirea reducerilor procentuale/corecțiilor financiare care se aplică
pentru abateri de la respectarea prevederilor legale în materie de achiziții publice/
achiziții sectoriale/concesiuni în acord cu Decizia CE C (2019) 3.452 din 14 mai 2019
A. Contracte a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric stabilit în legislația în vigoare privind achizițiile/concesiunile pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE
Nr. crt.
Tipul de abatere/ neregulă constatată
Descrierea abaterii/ neregulii constatate
Corecția financiară/ Reducerea procentuală aplicabilă
1.
Nepublicarea unui anunț de participare/de concesionare/a unei invitații la procedura concurențială de ofertare sau atribuirea directă nejustificată, respectiv aplicarea nejustificată a procedurii de negociere fără publicare prealabilă
Anunțul de participare/concesiune sau invitația nu a fost publicată, în conformitate cu regulile de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), atunci când această obligație este prevăzută de legislație.
Această prevedere se aplică și atribuirii directe sau negocierii fără publicare prealabilă dacă nu se încadrează în situațiile prevăzute de lege și nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare ale acestora.
100%
Corecția pentru cazurile mai sus prezentate poate fi diminuată dacă s-au folosit alte mijloace adecvate de publicitate^1.
25%
2.
Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire
Lucrările care urmează să fie executate sau produsele și/sau serviciile care urmează să fie livrate și/sau prestate se împart în mod artificial în mai multe contracte. Prin urmare, valoarea estimată a fiecărui contract, pentru o parte din lucrări/produse/servicii, este sub pragul de publicare prevăzut de legislație, eludând obligația publicării în JOUE a anunțului de participare/concesionare/a invitației la procedura concurențială de ofertare pentru totalitatea produselor, serviciilor sau lucrărilor care fac obiectul achiziției.
100% (această corecție se aplică în cazul în care anunțul de participare/ concesionare sau invitația la procedura concurențială de ofertare privind lucrările/ produsele/serviciile care fac obiectul achiziției nu au fost publicate în JOUE, deși legislația impune acest lucru)
Corecția pentru cazurile mai sus prezentate poate fi diminuată dacă s-au folosit alte mijloace adecvate de publicitate, în aceleași condiții ca cele prevăzute în nota nr. 1 de subsol.
25%
3.
Absența unei justificări cu privire la neîmpărțirea contractului pe loturi
Autoritatea contractantă nu menționează principalele motive care au stat la baza deciziei de a nu atribui contractul pe loturi.
5%
4.
Nerespectarea de către autoritatea/entitatea contractantă a termenelor-limită de depunere a ofertelor, respectiv a solicitărilor de participare, în cazul procedurilor de licitație deschisă, restrânsă, negociere competitivă și de dialog competitiv sau
Nerespectarea obligației de a extinde termenul-limită de depunere a ofertelor în situația în care intervin modificări semnificative ale documentelor achiziției
Reducerea termenelor-limită^2 stabilite în legislație este mai mare sau egală cu 85% sau termenul-limită este egal sau mai mic de 5 zile.
100%
Reducerea termenelor-limită^2 stabilite în legislație este mai mare sau egală cu 50% (dar sub 85%)^3.
25%
Reducerea termenelor-limită^2 stabilite în legislație este mai mare sau egală cu 30% (dar sub 50%)^4. sau
Termenele-limită nu au fost prelungite în cazul unor modificări semnificative aduse documentelor achiziției.
10%
Reducerea termenelor-limită^2 stabilite în legislație se situează sub 30%.
5%
5.
Timp insuficient pentru potențialii ofertanți/candidați în obținerea documentației de atribuire sau
Restricții în obținerea documentației de atribuire, prin publicarea parțială sau nepublicarea în Sistemul electronic de achiziții publice, cu excepția celor permise de legislația națională
Perioada în care operatorii economici (potențial ofertanți/candidați) pot să obțină documentația de atribuire este prea scurtă (mai mică sau egală cu 50% din termenele-limită stabilite pentru depunerea ofertelor în documentația de atribuire, conform dispozițiilor legale aplicabile), creând astfel obstacole nejustificate în vederea deschiderii procedurii de atribuire către concurență.
10%
Perioada în care operatorii economici (potențiali ofertanți/candidați) pot să obțină documentația de atribuire este redusă și este mai mică de 80% din termenele-limită stabilite pentru depunerea ofertelor, conform dispozițiilor legale aplicabile.
5%
Perioada în care operatorii economici (potențiali ofertanți/candidați) pot să obțină documentația de atribuire este mai mică sau egală cu 5 zile sau
În cazul în care autoritatea/entitatea contractantă nu a asigurat deloc^5, prin mijloace electronice, acces gratuit și fără restricții, complet și direct la documentele achiziției, așa cum se prevede la art. 150 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 160 alin. (1)-(3) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, și art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare^6.
25%
6.
Nepublicarea prin erată a prelungirii termenului-limită de depunere a ofertelor sau a solicitărilor de participare în cazul procedurilor de licitație restrânsă și procedurilor de negociere competitivă, cu excepția situației reglementate la art. 153 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 163 alin. (4) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare,
sau
Nerespectarea obligației de prelungire a termenului de depunere a ofertelor sau a solicitărilor de participare în situația când, din orice motiv, un operator economic a solicitat informații suplimentare în termenele stabilite de autoritatea/entitatea contractantă și nu a primit răspuns în termenele prevăzute în legislația națională
Termenele-limită inițiale de primire a ofertelor (sau de primire a solicitărilor de participare) au fost corect stabilite, conform prevederilor legale aplicabile, dar au fost prelungite fără utilizarea mijloacelor adecvate de publicitate, conform regulilor relevante de publicare în JOUE, iar publicitatea prelungirii termenelor s-a realizat prin alte mijloace (a se vedea condițiile din nota nr. 1 de subsol)
La fel ca în cazul menționat mai sus, atunci când publicitatea prelungirii termenelor nu a fost asigurată prin alte mijloace (a se vedea condițiile din nota nr. 1 de subsol)
sau
Nerespectarea obligației de prelungire a termenului de depunere a ofertelor sau a solicitărilor de participare în situația când, pentru orice motiv, un operator economic a solicitat clarificări sau informații suplimentare în termenele stabilite de autoritatea/entitatea contractantă și nu a primit răspuns în termenele prevăzute în legislația națională în domeniu
5%
10%
7.
Cazurile în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura de negociere competitivă sau dialog competitiv
Autoritatea/Entitatea contractantă atribuie un contract printr-o procedură de negociere competitivă sau dialog competitiv în alte cazuri și condiții decât cele prevăzute de lege.
25%
La fel ca în cazul prezentat mai sus, dacă autoritatea/entitatea contractantă a asigurat o transparență deplină, inclusiv o justificare pentru utilizarea acestor proceduri în documentele de achiziție, nu a limitat numărul potențialilor candidați interesați să depună o ofertă și a asigurat tratamentul egal al tuturor ofertanților pe parcursul derulării procedurii de atribuire.
10%
8.
Nerespectarea procedurilor stabilite în legislație pentru instrumentele și tehnicile specifice de atribuire - respectiv pentru acordul-cadru, sistemul dinamic de achiziții, licitația electronică, cataloage electronice, activități de achiziție centralizată - cu excepția cazurilor în care neregula este acoperită de alte tipuri de abateri prevăzute în prezenta anexă
Procedurile stabilite în legislație pentru instrumentele și tehnicile specifice de atribuire - respectiv pentru acordul-cadru, sistemul dinamic de achiziții, licitația electronică, cataloage electronice, activități de achiziție centralizată - nu au fost respectate așa cum sunt prevăzute în legislație și această neconformitate ar fi putut avea un efect de descurajare asupra potențialilor ofertanți^7.
10%
În cazul în care nerespectarea procedurilor pentru instrumentele și tehnicile specifice de atribuire a condus la atribuirea contractului către un alt ofertant decât cel căruia ar fi trebuit să i se atribuie^8.
25%
9.
Criteriile de calificare și de selecție nu au fost menționate și/sau criteriile de atribuire împreună cu factorii de evaluare nu au fost enumerate în anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau în documentația de atribuire
sau
În Sistemul electronic de achiziții publice nu au fost publicate împreună cu anunțul de participare/ de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare și condițiile pentru executarea contractelor sau specificațiile tehnice.
sau
În anunțul de participare/concesiune/invitația la procedura concurențială publicat/publicată, în documentația de atribuire sau prin răspunsurile autorității/entității contractante la solicitările de clarificări ale operatorilor economici nu s-au detaliat suficient criteriile de atribuire împreună cu factorii de evaluare și ponderile acestora, având astfel un efect de limitare nejustificată a concurenței.
sau
Necomunicarea/Nepublicarea clarificărilor/ informațiilor suplimentare cu privire la criteriile de calificare și de selecție/atribuire
a) Criteriile de calificare și selecție nu au fost enumerate și suficient descrise în anunțul de participare/concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau în documentația de atribuire dacă aceasta este publicată împreună cu anunțul de participare/ concesiune/ invitația la procedura concurențială de ofertare
și/sau criteriile de atribuire, împreună cu factorii de evaluare și ponderea acestora nu au fost enumerate și suficient descrise în anunțul de participare/concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau în documentația de atribuire dacă aceasta este publicată împreună cu anunțul de participare/ concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare.
25%
b) Nepublicarea condițiilor pentru executarea contractelor sau a specificațiilor tehnice împreună cu anunțul de participare/concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare în Sistemul electronic de achiziții publice
c) Nici anunțul de participare/concesionare/ invitația la procedura concurențială publicat/ publicată, nici documentația de atribuire sau răspunsurile autorității/entității contractante la solicitările de clarificări ale operatorilor economici nu descriu suficient de detaliat criteriile de atribuire împreună cu factorii de evaluare și ponderile acestora, având astfel un efect de limitare nejustificată a concurenței (ca de exemplu, absența detaliilor suficiente ar fi putut avea un efect de descurajare a potențialilor ofertanți)^9.
d) Clarificările sau informațiile suplimentare (referitoare la criteriile de calificare și selecție/de atribuire și/sau factorii de evaluare și ponderea acestora) furnizate de autoritatea/entitatea contractantă nu au fost comunicate tuturor ofertanților sau nu au fost publicate.
10%
10.
Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire
sau a unor condiții de executare a contractelor
sau a unor specificații tehnice care sunt discriminatorii din cauza unor cerințe preferențiale în mod nejustificat la nivel național, regional sau local
Cazurile în care operatorii economici ar fi putut fi descurajați să participe la procedura de atribuire din cauza criteriilor de calificare și selecție și/sau atribuire, factorilor de evaluare și a ponderilor acestora sau a condițiilor de executare a contractelor care includ cerințe preferențiale la nivel național, regional sau local nejustificate
De exemplu, în cazul în care există cerința de a avea, la momentul depunerii ofertei
(i) un sediu sau o anumită formă de reprezentare în țară sau în regiune; sau
(ii) obligația ofertanților de a avea expertiză și/sau calificare în țară sau în regiunea respectivă^10;
(iii) obligația ofertanților de a deține echipamente în țară sau în regiunea respectivă.
25%
La fel ca în cazul prezentat mai sus, în situația în care s-a asigurat totuși un nivel minim de concurență, spre exemplu, minimum doi operatori economici au depus oferte care au fost acceptate și au îndeplinit criteriile de calificare și selecție
10%
11.
Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire sau condiții de executare a contractelor sau a unor specificații tehnice care nu sunt discriminatorii în sensul abaterii de la pct. 10, dar care restricționează accesul operatorilor economici
Cazurile în care operatorii economici ar fi putut fi descurajați să participe la procedura de atribuire din cauza criteriilor de calificare și selecție și/sau atribuire, factorilor de evaluare și a ponderilor acestora sau a condițiilor de executare a contractelor care, chiar dacă nu sunt discriminatorii, fiind bazate pe cerințe preferențiale la nivel național/regional/local, conduc totuși la restricționarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire, astfel cum sunt cazurile prezentate mai jos
1. cazurile în care criteriile privind capacitatea au legătură, dar nu sunt proporționale cu obiectul contractului;
2. cazuri în care, în timpul evaluării ofertanților/candidaților, criteriile de calificare și/sau selecție au fost utilizate drept criteriu de atribuire/factori de evaluare;
3. cazurile în care sunt solicitate anumite mărci comerciale/mărci/standarde specifice^11, cu excepția situației în care aceste cerințe vizează aspecte ale procedurii de atribuire care nu sunt esențiale, impactul potențial asupra bugetului UE fiind formal.
10%
Cazuri în care au fost aplicate criterii/condiții/specificații restrictive, dar s-a asigurat totuși un nivel minim de concurență, spre exemplu, minimum doi operatori economici au depus oferte care au fost acceptate și au îndeplinit criteriile de calificare și selecție
5%
Cazuri în care criteriile privind capacitatea nu sunt, în mod evident, în legătură cu obiectul contractului
sau
Cazuri în care criteriile de calificare și selecție și/sau atribuire, factorii de evaluare și ponderea acestora sau condițiile de executare a contractului au condus la situația ca numai un singur operator economic să poată depune o ofertă, iar această situație nu poate fi justificată de specificul contractului în cauză
25%
12.
Definirea insuficientă sau imprecisă a obiectului contractului, cu excepția situațiilor pentru care legislația națională permite negocierea sau când obiectul contractului a fost clarificat după publicarea anunțului de participare/de concesionare/invitației la procedura concurențială de ofertare/concesiune și clarificarea a fost publicată în JOUE și la nivel național
Descrierea obiectului contractului din anunțul de participare/concesiune/invitația la procedura concurențială de ofertare și/sau caietul de sarcini nu este suficient de detaliată sau precisă, astfel încât este posibil ca potențialii ofertanți/candidați să nu poată determina în totalitate obiectul contractului, cauzând un efect de descurajare care ar putea limita concurența^12
10%
13.
Limitarea subcontractării în alte condiții decât cele prevăzute de legislație
Documentația de atribuire (de exemplu, specificațiile tehnice) impune limitarea subcontractării pentru o parte a contractului, stabilită în termeni abstracți ca procent din respectivul contract, fără a ține seama de posibilitatea de a verifica capacitățile potențialilor subcontractanți și fără a menționa caracterul esențial al activităților care ar trebui executate.
5%
^1 Prin mijloace adecvate de publicitate se înțelege că anunțul de participare/concesiune/invitația la procedura concurențială de ofertare a fost publicat/publicată astfel încât să asigure operatorilor economici interesați, situați într-un alt stat membru, accesul la informațiile relevante referitoare la achiziția publică, înainte de atribuirea contractului, astfel încât operatorii economici să aibă posibilitatea să depună o ofertă sau să își exprime interesul de a participa la obținerea contractului în cauză. În practică, acesta este cazul când (i) anunțul de participare/concesiune/invitația la procedura concurențială de ofertare a fost publicat/publicată la nivel național (în Sistemul electronic de achiziții publice, conform legislației în materie) și/sau (ii) au fost respectate standardele de bază pentru publicitatea contractelor (mai multe detalii în secțiunea 2.1 a Comunicării interpretative a Comisiei nr. 2006/C179/02).
^2 Corecțiile se aplică în cazul reducerii/nerespectării oricărui termen-limită prevăzut de legislație, inclusiv pentru procedurile de atribuire care se desfășoară în mai multe etape. Nu se aplică o corecție dacă reducerile de termene respectă condițiile prevăzute de lege și dacă sunt justificate corespunzător.
^3 De exemplu, având în vedere termenul minim de 35 de zile stabilit pentru data-limită de depunere a ofertelor, în cazul licitației deschise, termenul aplicat de autoritatea contractantă a fost de 10 zile, ceea ce înseamnă o reducere a termenului de 71,4% [= (35–10)/35], fiind justificată o corecție financiară de 25%.
^4 De exemplu, având în vedere termenul-limită de 35 de zile stabilit pentru data-limită de depunere a ofertelor, în cazul licitației deschise, sunt posibile două situații: (1) termenul-limită aplicat de autoritatea contractantă a fost de 10 zile, ceea ce înseamnă o reducere a termenului-limită de 71,4% [= (35–10)/35], ceea ce justifică o corecție financiară de 25%; (2) termenul-limită aplicat de autoritatea contractantă a fost de 10 zile, dar termenul-limită trebuia să fie de 15 zile (având în vedere că anunțul de intenție a fost publicat în prealabil), ceea ce reprezintă o reducere a termenului de 33% [= (15–10)/15], situație în care se justifică aplicarea unei corecții financiare de 10%.
^5 Când accesul prin mijloace electronice a fost oferit de autoritatea/entitatea contractantă, dar perioada de acces a fost redusă, atunci se aplică în mod corespunzător ratele de mai sus de 25%, 10% sau 5%.
^6 Nu se aplică nicio corecție dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru excepții la art. 150 alin. (3)-(6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 160 alin. (4)-(7) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, și art. 70 alin. (3)-(6) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare.
^7 De exemplu: durata unui acord-cadru depășește 4 ani, fără o justificare pertinentă.
^8 Dacă nerespectarea procedurilor înseamnă lipsa publicării anunțului de participare/concurs/unei invitații la procedura concurențială de ofertare, valoarea corecției va fi determinată în conformitate cu abaterea de la pct. 1.
^9 Cu excepția situației în care criteriul de atribuire și ponderea factorilor de evaluare au fost clarificate de autoritatea/entitatea contractantă în mod suficient de detaliat, la solicitarea ofertanților, înainte de expirarea termenului-limită de depunere a ofertelor.
^10 Definirea criteriilor de calificare și/sau selecție nu trebuie să fie discriminatorie sau restrictivă și trebuie să fie în concordanță cu obiectul contractului și proporțională. În orice caz, dacă nu este posibilă o descriere suficient de precisă a criteriului de calificare și/sau selecție obligatoriu, criteriul trebuie însoțit de mențiunea „sau echivalentă“ pentru a asigura deschiderea către concurență. Atunci când aceste condiții sunt îndeplinite, nu se justifică nicio corecție financiară.
^11 Fără a permite utilizarea unei mărci comerciale/mărci echivalente prin faptul că nu se utilizează mențiunea obligatorie „sau echivalent“.
^12 De exemplu, în urma solicitărilor de clarificare și/sau a contestațiilor depuse în timpul procedurilor de atribuire s-a stabilit că specificațiile nu sunt suficient detaliate pentru ca ofertanții potențiali să poată determina obiectul contractului. Cu toate acestea, numărul de solicitări de clarificare formulate de potențialii ofertanți nu reprezintă un indicator al existenței unei abateri, cu condiția ca autoritățile/entitățile contractante să răspundă în mod corespunzător la întrebările formulate, conform prevederilor din legislația în materia achizițiilor publice.
SELECȚIA OFERTANȚILOR ȘI EVALUAREA OFERTELOR
Nr. crt.
Tipul de abatere/ neregulă constatată
Descrierea abaterii/ neregulii constatate
Corecția financiară/ Reducerea procentuală aplicabilă
1.
Modificarea criteriilor de calificare și de selecție sau a specificațiilor tehnice după data de deschidere a ofertelor sau aplicarea incorectă a acestora
Criteriile de calificare și de selecție sau specificațiile tehnice au fost modificate/ înlocuite/completate/suplimentate sau au fost aplicate incorect/incomplet în etapa de evaluare, consecința fiind acceptarea unor oferte câștigătoare care nu ar fi trebuit acceptate (sau respingerea ofertelor care ar fi trebuit acceptate^13), dacă criteriile de calificare și selecție sau specificațiile tehnice publicate ar fi fost respectate.
25%
2.
Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de atribuire care sunt diferite față de cele publicate în anunțul de participare/de concesionare/ invitația la procedura concurențială de ofertare sau caietul de sarcini
sau
Evaluarea pe baza unor criterii de atribuire suplimentare care nu au fost publicate
Criteriile de atribuire, algoritmul de calcul, factorii de evaluare sau ponderile acestora, specificate în anunțul de participare/concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau în caietul de sarcini, nu au fost respectate în etapa de evaluare a ofertelor sau în cadrul evaluării respective au fost utilizate criterii de atribuire, un algoritm de calcul, factori de evaluare sau ponderi suplimentare care nu au fost publicate^14
10%
În situația în care cele două cazuri susmenționate au avut un efect discriminatoriu (în baza cerințelor preferențiale nejustificate la nivel național/regional/local)
25%
3.
Pistă de audit insuficientă pentru atribuirea contractului, în sensul că documentele achiziției sunt insuficiente pentru a justifica atribuirea contractului sau se refuză accesul la aceste documente
Documentele din dosarul achiziției sunt insuficiente pentru a justifica atribuirea contractului, ceea ce a condus la o lipsă de transparență.
25%
Se refuză accesul la dosarul achiziției, prin urmare, autoritatea/entitatea contractantă nu a furnizat dovezile care să demonstreze că procedura de atribuire a respectat legislația aplicabilă.
100%
4.
Negocierea pe parcursul procedurii de atribuire, inclusiv modificarea ofertei câștigătoare în timpul evaluării, cu excepția situațiilor permise de legislația națională
Autoritatea/Entitatea contractantă a permis unui ofertant/candidat să își modifice oferta în etapa de evaluare a ofertelor^15 și modificarea conduce la atribuirea contractului către ofertantul/ candidatul respectiv.
sau
În cadrul unei proceduri de licitație deschisă sau restrânsă, autoritatea/entitatea contractantă negociază cu ofertantul sau ofertanții în etapa de evaluare, ceea ce conduce la o modificare substanțială a contractului față de condițiile inițiale specificate în anunțul de participare/ concesiune/invitația la procedura concurențială de ofertare sau în caietul de sarcini.
sau
În cadrul concesiunilor autoritatea contractantă permite unui ofertant/candidat să modifice obiectul, criteriul de atribuire/factorii de evaluare, ponderea acestora și cerințele minime în timpul negocierilor și modificarea conduce la atribuirea contractului către ofertantul/candidatul respectiv.
25%
5.
Implicarea anterioară a candidaților/ofertanților în relații cu autoritatea/entitatea contractantă, ce produce efecte de denaturare a concurenței sau încălcarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței
Cazurile în care, în etapa de consultare a pieței sau ca urmare a acordării de consultanță pentru pregătirea documentației de atribuire, consilierea prealabilă, acordată de către candidați/ofertanți autorității/entității contractante, determină denaturarea competiției sau conduce la o încălcare a principiilor nediscriminării, tratamentului egal sau al transparenței^16.
25%
6.
Modificarea semnificativă a condițiilor inițiale enunțate în anunțul de participare sau în documentul descriptiv, respectiv cerințelor minime, criteriului de atribuire și factorilor de evaluare în cazul procedurilor de negociere competitivă
În contextul unei proceduri de negociere competitivă, condițiile inițiale enunțate în anunțul de participare sau în documentul descriptiv au fost modificate semnificativ, ceea ce ar impune publicarea unui nou anunț, având în vedere că cerințele minime, criteriul de atribuire și factorii de evaluare și ponderea acestora nu pot face obiectul negocierilor.
25%
7.
Respingerea nejustificată a unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut
Respingerea ofertelor cu preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu produsele, lucrările sau serviciile ce urmează a fi livrate/executate și/sau prestate fără ca autoritatea/entitatea contractantă să solicite, în prealabil, clarificări ofertanților respectivi (de exemplu, elementele constitutive ale ofertei, conform art. 210 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 222 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare) sau în cazul în care astfel de clarificări au fost solicitate, dar autoritatea/ entitatea contractantă nu poate să dovedească că a evaluat informațiile/documentele furnizate de ofertanții în cauză.
25%
8.
Conflictul de interese, cu impact asupra rezultatului procedurii de achiziție
Ori de câte ori o situație de conflict de interese, în înțelesul Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost identificată sau când autoritatea/entitatea contractantă nu a luat toate măsurile adecvate necesare pentru a remedia situația de conflict de interese, iar ofertantul în cauză a semnat contractul/contractele^17.
100%
9.
Înțelegeri între ofertanți/candidați, respectiv între grupuri de firme care au ca scop să crească prețurile sau să scadă calitatea produselor, lucrărilor sau serviciilor oferite în cadrul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor stabilite de Consiliul Concurenței, instanță sau alt organism competent, cu sau fără implicarea vreunei persoane din cadrul sistemului de gestiune și control sau din cadrul autorității/entității contractante, în cazul în care una dintre companiile care sunt parte la înțelegere a semnat contractul/contractele în cauză.
Caz 1a): Ofertanții înțeleși au acționat fără implicarea unei persoane din cadrul sistemului de gestiune și control sau din cadrul autorității/entității contractante și una dintre companiile care sunt parte la înțelegere a semnat contractul (contractele) în cauză.
10%
Caz 1b): Dacă la procedura de atribuire participă numai companiile care au încheiat înțelegeri, competiția este grav afectată.
25%
Caz 2: Ofertanții înțeleși au acționat cu implicarea unei persoane din cadrul sistemului de gestiune și control sau din cadrul autorității/entității contractante și una dintre companiile care sunt parte la înțelegere a semnat contractul (contractele) în cauză.
100%
^13 Cu excepția situației în care autoritatea/entitatea contractantă poate demonstra în mod clar că oferta respinsă nu ar fi câștigat în niciun caz și, prin urmare, abaterea nu a avut niciun impact financiar.
^14 În condițiile art. 190 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 212 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, art. 53 alin. (2) și art. 61 alin. (5) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere și jurisprudența relevantă a Curții Europene de Justiție.
^15 Fac excepție procedurile de negociere, a dialogului competitiv și a cazurilor în care legislația permite ofertantului/candidatului să prezinte, să completeze, să clarifice sau să suplimenteze informațiile și documentele.
^16 Dacă această implicare este ilegală/neconformă, indiferent dacă se produce la momentul pregătirii documentației de atribuire/procedurii de atribuire sau în timpul pregătirii proiectului/contractului de finanțare și are o influență asupra documentației de atribuire/procedurii de atribuire.
^17 Conflictul de interese poate apărea chiar din etapa de elaborare a proiectului, dacă elaborarea proiectului a influențat documentația de atribuire/procedura de atribuire.
IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI
Nr. crt. Tipul de abatere/ neregulă constatată Descrierea abaterii/ neregulii constatate Corecția financiară/ Reducerea procentuală aplicabilă
1. Modificări ale condițiilor contractuale prevăzute în anunțul de participare/de concesionare/ invitația la procedura concurențială de ofertare sau caietul de sarcini fără respectarea prevederilor legale
(1) Există modificări ale condițiilor contractuale (inclusiv reducerea obiectului) care nu sunt în conformitate cu prevederile privind modificarea contractului de achiziție/contractului sectorial/ contractului de concesiune/acordului-cadru;
Cu toate acestea, modificările clauzelor contractuale nu vor fi considerate abatere în cazul în care
a) valoarea financiară a modificărilor respectă cumulativ următoarele condiții
(i) este sub pragul stabilit la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, și
(ii) valoarea modificării este mai mică decât 10% din valoarea inițială a contractului de servicii și produse sau mai mică decât 15% din valoarea contractului inițial pentru contractele de lucrări și
b) modificările nu afectează caracterul general al contractului sau al acordului-cadru^18, astfel cum este acesta definit conform art. 221 alin. (11) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Există o modificare substanțială a clauzelor contractului/acordului-cadru (cum ar fi prețul, natura lucrărilor, perioada de execuție a contractului, condițiile de plată, materialele utilizate) atunci când, prin această modificare, contractul/acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanțial de cele ale documentului semnat inițial. În orice caz, modificarea va fi considerată substanțială în cazul în care sunt îndeplinite una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la art. 221 alin. (7^1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 240 alin. (3) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare.
25% din contractul inițial și noile lucrări/produse /servicii (dacă există) rezultate în urma modificărilor
Orice creștere a prețului care depășește 50% din valoarea contractului inițial, fără respectarea condițiilor prevăzute la art. 221 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare 25% din contractul inițial și 100% din modificările de contract (creșterea de preț)
^18 A se vedea prevederile art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prevederile art. 239-242 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare.
B. Contracte a căror valoare este sub pragul valoric stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
În conformitate cu prevederile legislației europene și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor europene din domeniul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică, prin analogie, reducerile procentuale/corecțiile financiare de la lit. A.
(la 06-05-2020, Actul a fost completat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 348 din 30 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 06 mai 2020 )
Prezenta hotărâre a Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică abaterilor constatate după data intrării în vigoare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează
Ministrul fondurilor europene,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul finanțelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Nicolae-Liviu Dragnea
p. Viceprim-ministru,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Dumitru Daniel Botănoiu,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba
secretar de stat
București, 26 iunie 2014.
Nr. 519.
(la 06-05-2020, Titlul actului normativ a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 348 din 30 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 06 mai 2020 )
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.