Legislator Case Law & Legislation
222468 RO

HOTĂRÂRE nr. 40 din 16 ianuarie 2020 privind aprobarea modelului steagului comunei Nadeș, județul Mureș

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 40 din 16 ianuarie 2020 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 27 ianuarie 2020

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

MODELUL STEAGULUI

comunei Nadeș, județul Mureș

HOTĂRÂRE nr. 40 din 16 ianuarie 2020 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 27 ianuarie 2020

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale modelului steagului comunei Nadeș, județul Mureș

Descrierea steagului

Steagul comunei Nadeș este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, de culoare albastru-azur, cu stema comunei Nadeș imprimată în centru.

În partea laterală dreapta este inscripționat statutul localității „COMUNA“, iar în partea stângă denumirea „NADEȘ“, cu litere de culoare galbenă.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Descrierea stemei

Stema comunei Nadeș se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, încărcat cu un căprior de aur.

În partea dreaptă și în partea stângă, în câmp roșu, se află câte un ciorchine de strugure de aur.

În vârful scutului, în câmp albastru, se află o cetate medievală de argint, văzută frontal, cu poartă cu grile lăsată, cu un turn central cu acoperiș în 4 ape și cu 2 contraforți stânga-dreapta.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Ciorchinele de strugure reprezintă ocupația tradițională în zonă, viticultura.

Căpriorul semnifică bogăția subsolului zonei, gazul metan.

Cetatea medievală Nadeș este un simbol al culturii și comuniunii localnicilor de diferite etnii.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Culoarea albastră (sau azur) reprezintă apa, dar și aerul, cel mai nobil element după foc, și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna-credință.

HOTĂRÂRE nr. 40 din 16 ianuarie 2020 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 27 ianuarie 2020

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

LUDOVIC ORBAN

Contrasemnează

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,

Ion Ștefan

București, 16 ianuarie 2020.

Nr. 40.

-----

HOTĂRÂRE nr. 40 din 16 ianuarie 2020 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 27 ianuarie 2020

(1) Se aprobă modelul steagului comunei Nadeș, județul Mureș, prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Nadeș, județul Mureș, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →