Legislator Case Law & Legislation
221091 RO

HOTĂRÂRE nr. 854 din 6 decembrie 2019 privind aprobarea modelului steagului comunei Pui, județul Hunedoara

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 854 din 6 decembrie 2019 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 19 decembrie 2019

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

MODELUL STEAGULUI

comunei Pui, județul Hunedoara

HOTĂRÂRE nr. 854 din 6 decembrie 2019 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 19 decembrie 2019

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale modelului steagului comunei Pui, județul Hunedoara

Descrierea steagului

Steagul comunei Pui reprezintă o pânză dreptunghiulară, cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, compus astfel: tăiat încrucișat, sus și jos argint, stânga și dreapta albastru, având stema comunei situată central.

Deasupra coroanei murale sunt trecute denumirea și rangul unității administrativ-teritoriale „COMUNA PUI“ cu litere negre, iar sub stemă este trecut numele județului aferent comunei „JUDEȚUL HUNEDOARA“ cu litere negre.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Descrierea stemei

Stema comunei Pui se compune dintr-un scut triunghiular roșu cu marginile rotunjite.

În interiorul scutului se află un pui de aur din profil privind spre dextra.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Puiul dă denumirea localității și reprezintă ocupația de bază a locuitorilor, creșterea animalelor.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Culoarea albă (sau argint) desemnează atât absența, cât și suma tuturor culorilor. De aceea se asociază vieții, luminii, divinității, purității.

Culoarea albastră (sau azur) reprezintă apa, dar și aerul, cel mai nobil element după foc, și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna-credință.

Culoarea roșie (sau glorie) reprezintă focul, simbolizează mărirea, bravura și generozitatea, dar și sângele vărsat în lupte, puterea de viață și energia strămoșească.

Culoarea galbenă (sau aur) reprezintă pământul, este simbolul forței și bogăției.

HOTĂRÂRE nr. 854 din 6 decembrie 2019 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 19 decembrie 2019

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

LUDOVIC ORBAN

Contrasemnează

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,

Ion Ștefan

București, 6 decembrie 2019.

Nr. 854.

-----

HOTĂRÂRE nr. 854 din 6 decembrie 2019 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 19 decembrie 2019

(1) Se aprobă modelul steagului comunei Pui, județul Hunedoara, prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Pui, județul Hunedoara, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →