DECRET nr. 381 din 23 septembrie 1949
Table of Provisions (7)
Statutory Text (7 Articles)
Se înfiinţează, pe data de 1 octombrie 1949, cursuri speciale pe lîngă facultăţile institutelor de învăţămînt superior pentru pregătirea cadrelor tehnice inginereşti de exploatare necesare întreprinderilor industriale de stat.
Aceste cursuri au o durată de 2 ani şi se desfăşoară sub conducerea şi îndrumarea rectorilor institutelor şi a decanilor facultăţilor respective.
Studenţii acestor cursuri se vor recruta dintre oamenii din câmpul muncii, cu o practica de cel puţin 5 ani în aceeaşi specialitate industriala şi care au o pregătire teoretică corespunzătoare specialitatii respective.
Cei admişi să urmeze aceste cursuri vor semna, în prealabil, contracte cu întreprinderile din care au fost recrutati, obligandu-se sa rămînă în serviciul acestei întreprinderi cel puţin 5 ani, după absolvirea cursurilor.
Pe tot timpul duratei cursurilor studenţeşti vor fi scoşi din producţie şi i se va asigura întreţinerea necesară, prin Ministerul Învăţămîntului Public, în aceleaşi condiţiuni ca şi ceilalţi studenţi bursieri din şcolile de învăţămînt superior.
Ei vor avea dreptul sa primească şi salariile tarifare de încadrare respective, pe toată durata studiilor, de la întreprinderile de unde provin, după cum urmează
a) Salariul în întregime, dacă sînt căsătoriti şi cu copii;
b) 75% din salariu, dacă sînt căsătoriti şi fără copii, şi;
c) 50% din salariu, dacă nu sînt căsătoriti.
Pe timpul vacantei şcolare toţi au dreptul sa primească salariul întreg.
Absolvenţii acestor cursuri vor purta titlul de inginer de exploatare, în baza diplomelor ce li se eliberează.
După absolvirea cursurilor ei se vor întoarce în întreprinderile din care au fost recrutati, în continuarea contractului de serviciu încheiat în condiţiunile art. 2, alin. 2.
Personalul didactic şi cel administrativ folosit pentru cursurile speciale, va fi recrutat din personalul facultăţilor respective, desemnat prin decizia Ministerului Învăţămîntului Public, de acord cu ministerele de resort.
Condiţiunile de înscriere şi de întocmirea planurilor şcolare, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor, se vor fixa de Ministerul Învăţămîntului Public, în colaborare cu ministerele de resort.
Dat în Bucureşti la 23 Septembrie 1949.
C.I.PARHON
MARIN FLOREA IONESCU
Ministrul învăţămîntului public,
N. Popescu Doreanu
Ministrul Industriei,
Chivu Stoica
Ministrul Justiţiei,
A. Bunaciu
---------------
pentru înfiinţarea de cursuri speciale necesare formării de cadre tehnice inginereşti de exploatare
PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE
În temeiul art. 44 şi art. 45 din Constituţia Republicii Populare Române,
Vazand hotărîrea Consiliului de Miniştri cu nr. 1.018 din 22 septembrie 1949,
Emite următorul decret