LEGE nr. 59 din 24 aprilie 2000
Statutory Text (3 Articles)
Pentru activităţile ştiinţifice din cadrul programelor de cercetare desfăşurate cu prilejul deplasarilor în afară localităţii de reşedinţa sau în cazul trimiterii în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, membrii Academiei Române care au domiciliul în ţara beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de reglementările legale, acordate salariaţilor din instituţiile publice.
Sumele necesare pentru serviciile funerare şi pentru construirea şi întreţinerea monumentelor funerare ale membrilor Academiei Române se înscriu distinct cu aceasta destinaţie şi se asigura din bugetul Academiei Române.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 septembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ION DIACONESCU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 13 martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
---------
privind acordarea unor drepturi membrilor Academiei Române şi reglementarea unor cheltuieli specifice
Parlamentul României adopta prezenta lege.