Legislator Case Law & Legislation
219455 RO

ORDIN nr. 1.668 din 1 noiembrie 2019 privind stabilirea cuantumului taxei pentru participarea la concursul de rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 8 decembrie 2019

5 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (5 Articles)

ORDIN nr. 1.668 din 1 noiembrie 2019 · MINISTERUL SĂNĂTĂȚII · MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 1 noiembrie 2019

(1) Cuantumul taxei de participare la concursul de rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 8 decembrie 2019, se stabilește la suma de 400 lei/participant.

(2) Taxa se va plăti în contul IBAN RO36TREZ70020E365000XXXX, CUI 4266456, DTMB (Direcția de Trezorerie a Municipiului București) beneficiar Ministerul Sănătății, adresa: str. Cristian Popișteanu nr. 1-3, sectorul 1, București, cod: 010024.

ORDIN nr. 1.668 din 1 noiembrie 2019 · MINISTERUL SĂNĂTĂȚII · MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 1 noiembrie 2019

(1) Sumele încasate din plata taxelor se fac venit la bugetul Ministerului Sănătății și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor de personal și materiale necesare susținerii concursului de rezidențiat.

(2) Din sumele încasate o cotă de maximum 85% se va repartiza universităților de medicină și farmacie din București, Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de organizarea concursului de rezidențiat.

(3) Repartizarea sumelor între universități se va face proporțional cu numărul de candidați care susțin concursul în centrul universitar respectiv și nota de calcul estimativ privind cheltuielile ocazionate de organizarea concursului de rezidențiat, însușită sub semnătură de rector.

(4) Ministerul Sănătății va încheia contracte cu universitățile de medicină și farmacie prevăzute la alin. (2), contracte pe baza cărora se stabilesc atât obligațiile și responsabilitățile părților, cât și sumele ocazionate de cheltuielile de organizare și desfășurare suportate din taxa de înscriere la concurs.

ORDIN nr. 1.668 din 1 noiembrie 2019 · MINISTERUL SĂNĂTĂȚII · MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 1 noiembrie 2019

Centrul de resurse umane în sănătate publică și Direcția generală economică din Ministerul Sănătății, respectiv universitățile de medicină și farmacie din București, Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș și Timișoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

ORDIN nr. 1.668 din 1 noiembrie 2019 · MINISTERUL SĂNĂTĂȚII · MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 1 noiembrie 2019

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ORDIN nr. 1.668 din 1 noiembrie 2019 · MINISTERUL SĂNĂTĂȚII · MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 1 noiembrie 2019

Văzând Referatul de aprobare nr. S.P. 14.027 din 1.11.2019 al Centrului de resurse umane în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,

având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) și art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin

Ministrul sănătății,

Sorina Pintea

București, 1 noiembrie 2019.

Nr. 1.668.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →