HOTĂRÂRE nr. 682 din 12 septembrie 2019 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune și valorificării prin casare, a unor mijloace fixe concesionate Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Bacău, Sucursala de Transport București, Sucursala de Transport Cluj, Sucursala de Transport Constanța, Sucursala de Transport Pitești, Sucursala de Transport Sibiu și Sucursala de Transport Timișoara
Statutory Text (5 Articles)
(1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Economiei și în concesiunea Companiei Naționale de Transport al Energiei „Transelectrica“ - S.A. - sucursalele de transport Bacău, București, Cluj, Constanța, Pitești, Sibiu și Timișoara, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Trecerea în domeniul privat al statului a mijloacelor fixe prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și, după caz, casării, în condițiile legii.
(3) Ministerul Economiei, prin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., asigură administrarea bunurilor având datele de identificare din anexă până la finalizarea procesului de scoatere din funcțiune, valorificare și, după caz, casare, în condițiile legii.
Tabel centralizator cuprinzând mijloacele fixe din domeniul public al statului concesionate
Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. - Sucursala de Transport Bacău,
Sucursala de Transport București, Sucursala de Transport Cluj, Sucursala de Transport Constanța, Sucursala de Transport Pitești,
Sucursala de Transport Sibiu și Sucursala de Transport Timișoara, propuse pentru trecerea în domeniul privat al statului în vederea
scoaterii din funcțiune și valorificării, în condițiile legii
Nr. crt.
Sucursala
Număr MFP
Denumire obiectiv
Cod clasificare
Denumire mijloc fix
Număr de inventar
Valoare de inventar
Valoare cu care se diminuează valoarea de inventar a MFP ca urmare a trecerii în domeniul privat al statului
(lei)
Valoare rămasă ca urmare a trecerii în domeniul privat al statului
(lei)
Anul PIF
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9 = 7-8
10
1
Sucursala de Transport Bacău
62.148
Stația 220/110 kV Dumbrava
8.14.01
Celule B 220/110 kV
Stația Dumbrava Gutinaș
T012000204436A
658.908,40
658.908,40
0,00
1974
TOTAL MFP 62.148
658.908,40
658.908,40
0,00
2
Sucursala de Transport București
62.165
Stația 400/110 kV Domnești
8.14.01
Celule 400 kV Brazi Vest
T022000302284A
817.732,24
817.732,24
0,00
1983
Celule 400 kV București Sud
T022000302285A
724.260,36
724.260,36
0,00
Celule 400 kV Urechești
T022000302286A
726.595,19
726.595,19
0,00
TOTAL MFP 62.165
2.268.587,79
2.268.587,79
0,00
99.893
LEA 220 kV București Sud-Ghizdaru (C2)
8.14.01
LEA 220 kV București Sud-Ghizdaru (fără cadre), stâlpii 110÷120
T02202246492BA
37.322.096,00
1.641.959,00
35.680.137,00
1973
TOTAL MFP 99.893
37.322.096,00
1.641.959,00
35.680.137,00
3
Sucursala de Transport Constanța
62.159
Stația 400/110 kV Medgidia Sud
8.14.01
Celula 400 kV
Stația Cernavodă
T04202309657PJ
51.328,63
27.834,24
23.494,39
1978
Celula 400 kV
Stația Medgidia Sud
T04223096551PJ
207.137,83
112.325,39
94.812,44
TOTAL MFP 62.159
258.466,46
140.159,63
118.306,83
4
Sucursala de Transport Cluj
62.202
Stația 220/110 kV Tihău
8.14.01
Celula 220 kV Tihău
(LEA SC Baia Mare 3-Tihău)
T03200037065A
165.956,59
165.956,59
0,00
1976
Celula 220 kV Tihău
(LEA Florești-Tihău)
T03200037069A
165.956,59
165.956,59
0,00
Celula 220 kV exterior Tihău
T03200038213A
314.045,38
314.045,38
0,00
TOTAL MFP 62.202
645.958,56
645.958,56
0,00
62.208
Stația 400/110 kV
Cluj Est
8.14.01
Celula exterior 400 kV
Cluj Est
T032000033351A
588.314,04
588.314,04
0,00
1983
Celula 400 kV Stația 400 kV Cluj Est
T03600033351PA
236.314,89
0,00
236.314,89
TOTAL MFP 62.208
824.628,93
588.314,04
236.314,89
5
Sucursala de Transport Pitești
62.171
Stația 400/220/110 kV Bradu
8.14.01
Celula HT 220 kV
LEA Târgoviște 1
Stația 400/220/110 kV Bradu
T062324300000J
150.990,81
150.990,81
0,00
1977
Celula HT 220 kV
LEA Târgoviște 2
Stația 400/220/110 kV Bradu
T062324300001J
150.990,81
150.990,81
0,00
Celula HT 220 KV
LEA Arefu în
Stația 400/220/110 kV Bradu
T062324300002J
150.990,81
150.990,81
0,00
Celula HT 220 KV
LEA Stupărei în
Stația 400/220/110 kV Bradu
T062324300003J
150.990,81
150.990,81
0,00
Celula HT 220 KV
LEA Pitești Sud în
Stația 400/220/110 kV Bradu
T062324300004J
82.373,60
82.373,60
0,00
Celula HT 400 KV
LEA Țânțăreni în
Stația 400/220/110 kV Bradu
T062324350000J
766.693,20
766.693,20
0,00
Celula 400 KV LEA Brașov în Stația 400/220/110 kV Bradu
T062324480000J
660.151,63
660.151,63
0,00
Celula HT 400 KV LEA Brașov
în Stația 400/220/110 kV Bradu
T062324481000J
239.456,91
239.456,91
0,00
TOTAL MFP 62.171
2.352.638,58
2.352.638,58
0,00
6
Sucursala de Transport Pitești + Sucursala de Transport Sibiu
62.100
LEA 400 kV
S.C. Bradu-Brașov
8.14.01
LEA 400 kV S.C. Bradu-Brașov
T072022112500J
42.361.200,00
0,00
42.361.200,00
1980
LEA 400 kV S.C. Bradu - Brașov, stâlpul nr. 132
T062223040000J
84.000.000,00
278.146,00
83.721.854,00
TOTAL MFP 62.100
126.361.200,00
278.146,00
126.083.054,00
7
Sucursala de Transport Sibiu
99.853
LEA 400 kV Sibiu
Sud-Iernut
8.14.01
LEA 400 kV Sibiu Sud-Iernut, stâlpul 159
T072227107800J
30.182.982,12
57.356,88
30.125.625,24
1966
TOTAL MFP 99.853
30.182.982,12
57.356,88
30.125.625,24
99.854
LEA 400 kV Mintia-Sibiu Sud
8.14.01
Stâlpul 301 - LEA 400 kV Mintia-Sibiu Sud
T072227104300J
26.889.372,39
23.196,41
26.866.175,98
1971
TOTAL MFP 99.854
26.889.372,39
23.196,41
26.866.175,98
8
Sucursala de Transport Timișoara
99.854
LEA 400 kV Mintia-Sibiu Sud
8.14.01
LEA 400 kV Mintia-Sibiu Sud, stâlpul 118 și stâlpul 130A
T082001000032J
9.895.121,92
61.372,41
9.833.749,51
1971
TOTAL MFP 99.854
9.895.121,92
61.372,41
9.833.749,51
62.133
LEA 220 kV Timișoara-Arad
8.14.01
LEA 220 kV Timișoara-Arad, stâlpul 136 și stâlpul 137
T086001222374J
43.094.642,91
501.856,81
42.592.786,10
1972
TOTAL MFP 62.133
43.094.642,91
501.856,81
42.592.786,10
62.189
Stația 220 kV Timișoara
8.14.01
Celule LEA 220 kV Reșița
T082002000231J
796.532,48
796.532,48
0,00
1968
Panou protecții LEA 220 kV Reșița
T082002000232J
4.772,53
4.772,53
0,00
Celule LEA 220 kV Mintia
T082002000233J
796.532,48
796.532,48
0,00
Panou protecții LEA 220 kV Mintia
T082002000234J
4.772,53
4.772,53
0,00
Celule LEA 220 kV Arad
T082002000235J
796.532,48
796.532,48
0,00
Panou protecții LEA 220 kV Arad
T082002000236J
4.772,53
4.772,53
0,00
Celule LEA 220 kV Săcălaz
T082002000237J
796.532,48
796.532,48
0,00
Panou protecții LEA 220 kV Săcălaz
T082002000238J
4.772,53
4.772,53
0,00
TOTAL MFP 62.189
3.205.220,04
3.205.220,04
0,00
62.193
Stația 220/110 kV Hășdat
8.14.01
Celule LEA 220 kV Baru Mare
T082002000274J
315.993,62
315.993,62
0,00
1969
Celule LEA 220 kV Pestiș
T082002000276J
315.993,55
315.993,55
0,00
Panou comenzi măs. semnaliz. Protecții celula LEA 220 kV Baru Mare
T082002000313J
17.953,12
17.953,12
0,00
Panou comenzi măs. semnaliz. Protecții celula LEA 220 kV Pestiș
T082002000315J
17.953,12
17.953,12
0,00
TOTAL MFP 62.193
667.893,41
667.893,41
0,00
62.194
Stația 220/110 kV
Baru Mare
8.14.01
Celule LEA 220 kV Hășdat
T082002000282J
525.089,14
525.089,14
0,00
1977
Panou protecții celule
220 kV Hășdat
T082002000326J
11.735,42
11.735,42
0,00
TOTAL MFP 62.194
536.824,56
536.824,56
0,00
62.195
Stația 220/110 kV Iaz
8.14.01
Celule exterioare
Stația 220 kV Iaz
T082002337744J T087002337744J
5.888.919,77
5.888.919,77
0,00
1975
Celule exterioare
Stația 220 kV Iaz-Oțelărie
T082002337745J T087002337745J
3.882.044,86
3.882.044,86
0,00
TOTAL MFP 62.195
9.770.964,63
9.770.964,63
0,00
62.212
Stația 220/33 kV Oțelărie Hunedoara
8.14.01
Stația electrică 220/33 kV Oțelărie Hunedoara
T082002000016J T086002000016J
330.732,15
330.732,15
0,00
1978
TOTAL MFP 62.212
330.732,15
330.732,15
0,00
99.855
LEA 400 kV S.C. Anina-Reșița
8.14.01
LEA 400 kV S.C. Anina-Reșița, stâlpii de la nr. 1 la nr. 5 și de la nr. 7 la nr. 22 (21 stâlpi)
T082001222508J T086001222508J
9.803.782,47
1.318.744,97
8.485.037,50
1983
TOTAL MFP 99.855
9.803.782,47
1.318.744,97
8.485.037,50
99.937
LEA 220 kV Mintia-Timișoara
8.14.01
LEA 220 kV Mintia-Timișoara stâlpi 107-386 - propunere trecere din domeniul public în domeniul privat al stâlpilor: 146; 303; 304; 305
T082001202320J T086001202320J
28.845.373,40
412.076,76
28.433.296,64
1968
LEA 220 kV Mintia-Timișoara stâlpi 4-8
T082001000035J
842.829,79
0,00
842.829,79
LEA 220 kV Mintia-Timișoara stâlpi 1-3;9-106
T082001800024J
12.109.100,61
0,00
12.109.100,61
LEA 220 kV Hunedoara Mintia-Timișoara
T082001222392J
14.575.378,93
0,00
14.575.378,93
TOTAL MFP 99.937
56.372.682,73
412.076,76
55.960.605,97
(1) Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“- S.A. va efectua operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (2).
(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Economiei, în calitate de autoritate concedentă, și Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., în calitate de concesionar, se va actualiza în mod corespunzător.
Ministerul Economiei își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 361 alin. (1) și art. 362 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, precum și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează
Ministrul economiei,
Niculae Bădălău
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 12 septembrie 2019.
Nr. 682.
-----