Legislator Case Law & Legislation
21785 RO

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982

56 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (56)

Statutory Text (56 Articles)

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Pe data prezentului decret se înfiinţează Ministerul Silviculturii.

Ministerul Silviculturii înfăptuieşte politica partidului şi statului în ramura silviculturii privind conservarea şi dezvoltarea fondului forestier, economia vinatului şi a pescuitului în apele de munte, recoltarea, prelucrarea şi valorificarea fructelor de padure şi a altor produse ale pădurii, precum şi buna gospodărire a pasunilor şi finetelor din zonele montane şi perimetrul forestier din celelalte zone.

Ministerul Silviculturii răspunde de aplicarea ferma a prevederilor din Programul naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier.

Ministerul Silviculturii îndeplineşte funcţia de organ central coordonator pentru activităţile din domeniul sau faţă de toate unităţile socialiste din subordinea organelor centrale sau locale de stat, organizaţiile cooperatiste şi obşteşti, precum şi faţă de cetăţeni.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor din subordinea sa şi răspunde, în calitate de titular de plan, de realizarea planului, în domeniul silviculturii, de către toate unităţile şi deţinătorii de terenuri cu vegetaţie forestieră.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii asigura în activitatea sa aplicarea legilor, decretelor, precum şi a hotărîrilor Consiliului de Miniştri.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii colaborează cu celelalte ministere şi alte organe centrale, precum şi cu organele locale, în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii are următoarele atribuţii principale

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde, în cadrul planului naţional unic de dezvoltare economico-socială, de conservarea şi dezvoltarea fondului forestier; în care scop

a) asigura gospodărirea unitară, pe bază de amenajamente silvice, a fondului forestier, indiferent de deţinători, precum şi a vegetatiei forestiere de pe terenurile situate în afară acestuia;

b) răspunde de păstrarea, cultivarea şi punerea în valoare a întregii suprafeţe afectate perimetrului forestier prin programul naţional de conservare şi dezvoltare a fondului forestier, asigura recuperarea şi introducerea în circuitul economiei forestiere a tuturor suprafeţelor pe care se efectuează lucrări sau se fac schimburi pentru alte folosinţe;

c) asigura, în concordanta cu prevederile Programului naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier, impadurirea terenurilor din perimetrul forestier şi din afară acestuia, refacerea arboretelor de productivitate inferioară, îmbunătăţirea compoziţiei arboretelor prin extinderea speciilor repede crescatoare şi de valoare economică ridicată;

d) organizează rezervaţii de seminţe forestiere şi pepiniere pentru producerea de material de impadurire din specii valoroase de înaltă eficicienta economică, pentru toţi deţinătorii de teren, precum şi pentru alte nevoi ale economiei naţionale;

e) organizează amplasarea şi punerea în valoare a volumului de masa lemnoasă ce urmează a se exploata anual potrivit amenajamentelor silvice aprobate, sarcinilor de plan şi reglementărilor prevăzute de dispoziţiile normative în vigoare;

f) răspunde de aplicarea stricta a normelor de regenerare a pădurilor, întărirea funcţiilor de protecţie a acestora, indiferent de deţinători;

g) ia măsuri pentru protecţia tuturor terenurilor din fondul forestier împotriva eroziunii şi degradărilor de orice fel, răspunde de executarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate şi de corectare a torenţilor şi de redarea integrală a acestora în circuitul productiv.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de igienizarea şi curăţirea pădurilor din întreaga vegetaţie forestieră, în care scop

a) organizează scoaterea şi valorificarea arborilor căzuţi, rupti şi doboriti de vînt sau de zapada, uscati sau atacati de insecte;

b) răspunde de executarea tuturor lucrărilor de curăţire a pădurilor, de scoaterea şi valorificarea crengilor, resturilor de exploatare, de menţinerea stării de igiena a pădurilor;

c) răspunde de scoaterea şi valorificarea cioatelor rezultate din exploatarea pădurilor, în conformitate cu normele stabilite, precum şi de amenajarea terenurilor în vederea reimpaduririi acestora;

d) organizează şi executa toate lucrările de îngrijire şi selecţie în arboretele ţinere, aplica tehnologiile necesare pentru asigurarea dezvoltării viguroase a arborilor şi creşterii ponderii speciilor valoroase.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de organizarea tuturor acţiunilor de depistare, prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor vegetatiei forestiere. În acest scop

a) controlează starea fitosanitara a pădurilor, întocmeşte informaţiile, prognozele şi emite avertizari în legătură cu apariţia bolilor şi dăunătorilor vegetatiei forestiere;

b) ia măsuri pentru aplicarea de către unităţile forestiere şi ceilalţi deţinători de terenuri cu vegetatii forestiere a tehnologiilor stabilite pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor;

c) răspunde de executarea în bune condiţii a lucrărilor pentru asigurarea stării fitosanitare a tuturor pădurilor din perimetrul forestier, precum şi din afară acestuia.

În cazul în care deţinătorii nu executa la timp lucrările de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor, acestea vor fi executate de unităţile silvice, deţinătorii terenurilor respective fiind obligaţi sa suporte integral cheltuielile efectuate, deosebit de sancţiunile prevăzute de lege;

d) asigura aplicarea unitară a măsurilor de carantina fitosanitara.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii este obligat sa ia măsuri pentru apărarea fondului forestier, urmărind aplicarea stricta a dispoziţiilor legale. Cu privire la gospodărirea pădurilor şi vegetatiei forestiere din afară fondului forestier, prevenirea incendiilor, pagubelor provocate prin infracţiuni şi contravenţii, respectarea prevederilor legale referitoare la funcţionarea instalaţiilor de prelucrat lemn rotund în cherestea şi circulatei materialului lemnos.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde, împreună cu consiliile populare, de realizarea programelor de amenajare a parcurilor şi celorlalte zone verzi, în care scop

a) stabileşte compozitia speciilor de arbori şi arbuşti ce se planteaza;

b) exercita controlul privind aplicarea stricta normelor de conservare, protejare şi tăiere a arborilor şi arbustilor;

c) asigura cultivarea în parcuri şi în zonele verzi a plantelor medicinale şi aromatice, precum şi recoltarea şi valorificarea acestora potrivit programelor aprobate;

d) urmăreşte producerea materialului dendrofloricol necesar zonelor verzi, dezvoltarea cu precădere a plantelor perene şi arbustilor;

e) ia măsuri, împreună cu consiliile populare, pentru recoltarea şi valorificarea seminţelor, fructelor şi florilor din arbori şi arbuşti amplasati în parcuri, zone verzi, precum şi din perimetrele localităţilor.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de respectarea stricta a dispoziţiilor legale cu privire la volumul, structura, destinaţia masei lemnoase şi regimul de tăiere din fondul forestier şi din afară acestuia, indiferent de deţinători, inclusiv din gospodăriile populaţiei.

Volumul, structura şi destinaţia masei lemnoase supuse tăierii se aproba, anual, prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială, la propunerea Ministerului Silviculturii împreună cu Ministerul Industrializarii Lemnului şi Materialelor de Construcţii şi Comitetul de Stat al Planificarii.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

În scopul asigurării unui regim normal de tăiere şi regenerare a pădurilor, Ministerul Silviculturii este obligat sa ia măsuri pentru.

a) inventarierea şi marcarea arborilor ce urmează a fi exploatati;

b) stabilirea termenelor, modalităţilor şi epocilor de tăiere, scoatere şi transport al materialului lemnos din padure;

c) delimitarea, pe inspectorate silvice judeţene şi ocoale silvice, a suprafeţelor unde se executa exploatarea şi a cotelor de tăiere, în conformitate cu prevederile de plan;

d) colectarea rasinii, în perioada premergătoare exploatării masei lemnoase, pentru obţinerea colofoniului;

e) respectarea prevederilor legale (cu privire la virstele şi diametrele arborilor supuşi tăierii;

f) executarea de către unităţile de exploatare şi industrializare a lemnului a acţiunilor de curăţire în întregime a parchetelor de crengi, cioate şi alte materiale lemnoase, înainte ca acestea să fie redate ocoalelor silvice.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii executa, în pădurile ţinere neajunse la exploatare, tăieri de îngrijire - degajari, curatiri şi rarituri -, în funcţie de stadiul de dezvoltare a pădurii, asigurind extragerea selectiva a arborilor care împiedica creşterea celor de calitate superioară, precum şi a celor uscati, atacati, doboriti sau rupti de vînt.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Taierile de once fel de arbori din fondul forestier şi din afară acestuia se autoriza, în condiţiile prevăzute de lege, de Ministerul Silviculturii.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde şi controlează, în condiţiile prevăzute de lege, buna întreţinere şi gospodărire a drumurilor forestiere, a traseelor turistice, a celorlalte drumuri şi cai de acces în păduri, indiferent de deţinătorii acestora.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Construirea drumurilor forestiere şi a celorlalte cai de acces în padure, a conductelor şi reţelelor electrice se poate face numai în condiţiile şi cu aprobările prevăzute de lege, cu avizul Ministerului Silviculturii.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii împreună cu Ministerul Industrializarii Lemnului şi Materialelor de Construcţii stabileşte amplasarea drumurilor forestiere, a căilor ferate forestiere, a altor instalaţii de transport necesare pentru exploatarea masei lemnoase, avînd următoarele obligaţii

a) urmăreşte, pe parcursul execuţiei, respectarea integrală a prevederilor din proiect şi asigurarea unei calităţi corespunzătoare, cu evitarea degradării pădurilor şi terenurilor limitrofe;

b) preia, după terminarea exploatării, drumurile forestiere, pentru întreţinere şi gospodărire;

c) asigura, împreună cu Ministerul Turismului şi organele de resort ale consiliilor populare, marcarea şi buna întreţinere a traseelor turistice din zonele care fac parte din perimetrul forestier.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de elaborarea şi realizarea integrală a Programului de producere şi valorificare a fructelor de padure, în care scop

a) organizează, în fondul forestier, plantaţii de arbuşti fructiferi din soiuri selecţionate, asigura buna îngrijire şi întreţinere a acestora, în vederea realizării producţiei stabilite conforin planului;

b) răspunde de plantarea arbustilor fructiferi pe liziera pădurilor, în aliniamentele drumurilor şi de-a lungul cursurilor de apa;

c) organizează, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, pepiniere pentru producerea de material săditor pentru arbuşti fructiferi din specii valoroase de înaltă productivitate;

d) organizează şi răspunde de întreaga activitate de recoltare şi valorificare a fructelor de padure din plantaţii şi din flora spontana.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de realizarea integrală a sarcinilor ce-i revin din Programul privind cultivarea şi valorificarea ciupercilor comestibile, în care scop

a) repartizează pe fiecare inspectorat silvic sarcinile ce-i revin din programul privind dezvoltarea culturilor de ciuperci;

b) controlează şi urmăreşte modul în care este organizată aceasta activitate pe fiecare ocol silvic, district şi canton;

c) asigura materialul biologic de înmulţire pentru cultivarea ciupercilor, în raport cu specificul zonelor respective;

d) ia măsuri pentru recoltarea integrală a ciupercilor comestibile cultivate, precum şi a celor din flora spontana, şi de valorificare a acestora prin unităţile de resort.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de realizarea plantaţiilor de rachita în perimetrul forestier şi în afară acestuia de asigurarea materialului săditor pentru toţi cultivatorii din economie.

De asemenea, organizează activitatea de recoltare şi prelucrare a rachitei în produse finite, precum şi de livrare a cantităţilor stabilite prin plan, altor producători.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de buna gospodărire şi valorificare a seminţelor, a rasinii pentru colofoniu, conurilor de brad, plantelor medicinale şi aromatice din flora spontana, precum şi a tuturor celorlalte produse ale pădurii.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii este obligat sa organizeze extractia primara de esente şi uleiuri eterice din cetina şi flora de munte, de uleiuri şi celelalte substanţe utile din jir, ghinda, conuri de conifere şi alte seminţe forestiere, în vederea valorificării prin industrializare de către Ministerul Industriei Chimice şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, după caz.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de cultivarea, regenerarea, ameliorarea şi valorificarea pasunilor şi finetelor din zonele montane şi perimetrul forestier din celelalte zone şi ia măsuri pentru realizarea producţiei de masa verde stabilită conform programelor aprobate.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii organizează şi răspunde de executarea următoarelor lucrări

a) insamintarea şi suprainsamintarea cu ierburi şi plante furajere de înaltă productivitate a pasunilor şi finetelor;

b) curăţirea şi nivelarea terenurilor, scoaterea cioatelor, defrişarea maracinilor şi lastarusilor dăunătoare;

c) prevenirea şi combaterea eroziunii solului;

d) fertilizarea terenurilor cu îngrăşăminte.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii este obligat sa ia măsuri în vederea amenajării pentru pasunat, prin insamintare şi suprainsamintare cu ierburi, a pădurilor, potrivit programului stabilit şi, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, sa organizeze pasunatul în păduri cu respectarea normelor silvice.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii împreună cu organele de resort repartizează şi organizează pasunatul pajiştilor, recoltarea şi valorificarea finetelor din fondul forestier, cu respectarea normelor legale.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Păşunile şi fîneţele din zonele montane şi din perimetrul forestier din celelalte zone se vor închiria de către Ministerul Silviculturii, prin inspectoratele silvice judeţene, cu plata taxelor stabilite potrivit legii, unităţilor agricole socialiste de stat şi cooperatiste, precum, şi gospodariilor populaţiei.

Unităţile socialiste sau persoanele fizice care închiriază păşuni sau fîneţe sînt obligate să respecte regulile de întreţinere şi exploatare a acestora şi să asigure apărarea, conservarea şi integritatea fondului forestier.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de întreaga activitate de dezvoltare a economiei vinatului, în care scop

a) asigura sporirea efectivelor şi recoltelor de vinat din fiecare fond de vinatoare;

b) ia măsuri pentru asigurarea hranei şi ocrotirea vinatului;

c) urmăreşte ridicarea continua a calităţii vinatului prin îmbunătăţirea structurii pe clase de virste şi sexe la speciile purtătoare de trofee şi prin aplicarea corespunzătoare a selecţiei,

d) asigura protecţia animalelor împotriva bolilor şi altor daunatori, precum şi paza efectivelor de vinat împotriva braconajului;

e) ia măsuri pentru extinderea ariei de raspindire a vinatului prin intensificarea popularii speciilor de vinat corespunzătoare, asigurarea bazei furajere, crearea de crescatorii şi complexe de vinatoare în care să se realizeze efective cantitativ şi calitativ superioare;

f) asigura recoltarea şi valorificarea vinatului potrivit prevederilor din plan, cu respectarea echilibrului biologic şi menţinerea efectivelor optime pe specii;

g) urmăreşte şi răspunde de respectarea stricta a dispoziţiilor legale privind economia vinatului.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii împreună cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Consiliul Naţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător răspunde de aplicarea măsurilor necesare pentru limitarea efectelor negative ale utilizării pesticidelor asupra faunei cinegetice.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii organizează şi răspunde de realizarea integrală a producţiei de peste în riurile şi lacurile de munte în concordanta cu programele de dezvoltare a pisciculturii, în care scop

a) răspunde de executarea tuturor lucrărilor de amenajare şi întreţinere piscicolă a rîurilor, piriurilor acumularilor şi lacurilor din zonele de munte, indiferent de deţinători. În vederea sporirii producţiei de peste în concordanta cu programele de dezvoltare a pisciculturii;

b) ia măsuri pentru popularea şi repopularea rîurilor, acumularilor şi lacurilor montane cu specii de peste productiv, adecvate acestor zone, precum şi pentru asigurarea puietului necesar;

c) asigura respectarea prevederilor legale privind protecţia şi paza fondului piscicol împotriva bolilor şi altor daunatori;

d) stabileşte perioadele şi condiţiile în care se efectuează pescuitul şi la măsuri potrivit prevederilor legii pentru combaterea braconajului;

e) controlează şi ia măsuri pentru folosirea acumularilor de apa hidrotehnice din perimetrul forestier aparţinînd altor deţinători, în scopul realizării producţiei de peste stabilite.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de organizarea pescuitului în apele de munte şi de realizarea integrală a programului de sporire a producţiei de pastravi şi alte specii valoroase de peste în crescatorii.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii răspunde de îndeplinirea integrală a sarcinilor ce-i revin din programele de dezvoltare a sericiculturii, în care scop

a) stabileşte sarcini obligatorii de producere a gogosilor de mătase pe fiecare inspectorat silvic, urmăreşte şi controlează modul de îndeplinire a acestora pe ocoale silvice, districte şi cantoane;

b) ia măsuri, împreună cu Ministerul Agriculturi: şi Industriei Alimentare, pentru asigurarea materialului de reproducţie şi de repartizare a acestuia pe zone, în raport de speciile de pomi şi arbuşti care se folosesec în hrana viermilor de mătase;

c) asigura baza materială pentru producţia gogosilor de mătase în unităţile proprii, precum şi pentru alţi producători, în raport cu sarcinile de plan stabilite; controlează şi îndrumă întreaga activitate de producţie care se desfăşoară în unităţile din perimetru silvic, indiferent de deţinătorii acestuia;

d) organizează colectarea gogosilor de mătase şi predarea lor unităţilor stabilite, în conformitate sarcinile de plan.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii participa la elaborarea programelor de dezvoltare a serciculturii şi împreună cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ia măsuri pentru organizarea plantaţiilor în perimetrul forestier şi în aliniamente a speciilor de pomi şi arbuşti care să asigure hrana viermilor de mătase.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii organizează şi răspunde de aplicarea prevederilor programului de dezvoltare a apiculturii de către toate unităţile care desfăşoară activitatea în perimetrul forestier, în care scop

a) răspunde de îndeplinirea integrală a sarcinilor ce-i revin din programul de dezvoltare a apiculturi privind numărul de familii de albine şi creşterea producţiei apicole;

b) repartizează, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, consiliile populare şi alţi deţinători de familii de albine, suprafeţele cu flora adecvată pentru hrana familiilor de albine în sistemul pastoral, în fondul forestier şi în afară acestuia şi răspunde de buna folosire a lor;

c) organizează colectarea produselor apicole şi predarea integrală a acestora de la unităţile proprii, conform sarcinilor stabilite.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii Împreună cu Academia de ştiinţe Agricole şi Silvice răspunde de orientarea, organizarea şi conducerea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniul silviculturii, economiei vinatului şi pisciculturii în apele de munte, asigurind ameliorarea genetica a seminţelor şi a materialului săditor, perfecţionarea tehnologiilor pentru lucrările silvice, ameliorarea terenurilor degradate prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor faunei şi vegetatiei forestiere.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii şi Academia de ştiinţe Agricole şi Silvice elaborează programe de cercetare, controlează şi urmăresc aplicarea şi generalizarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în activitatea unităţilor de producţie, în care scop

a) dezvolta producţia de seminţe şi material de impadurire genetic ameliorat, atît pentru nevoile proprii, cît şi pentru ceilalţi deţinători;

b) iau măsuri pentru crearea unor specii forestiere valoroase de înaltă productivitate, rezistente la factorii daunatori, îndeosebi de specii autohtone repede crescatoare;

e) elaborează tehnologii pentru toate categoriile de lucrări silvice;

d) stabilesc cele mai valoroase soiuri de ierburi şi plante furajere şi compozitiile floristice adecvate condiţiilor pedoclimatice din fiecare zona;

e)elaborează tehnologii de insamintare şi suprainsamintare, regenerare, ameliorare, întreţinere şi exploatare a pajiştilor naturale.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii stabileşte complexul de măsuri tehnico-ştiinţifice şi de valorificare a potenţialului fondurilor de vinatoare şi pescuit în apele de munte, asigurind condiţii optime pentru ameliorarea, menţinerea şi dezvoltarea faunei cinegetice şi piscicole.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii organizează împreună cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, activitatea de cercetare şi inginerie tehnologică pentru producerea şi adaptarea speciilor de viermi de mătase, care pot fi crescute în ţara noastră, în raport de vegetaţie, zona şi microclimat.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii organizează, Împreună cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Asociaţia crescatorilor de albine, activitatea de cercetare şi adaptare a speciilor de albine în domeniul asigurării şi dezvoltării apiculturii.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii împreună cu Academia de ştiinţe Agricole şi Silvice organizează, controlează şi răspunde de cercetarea şi aplicare rezultatelor acesteia în acţiunile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor, în care scop

a) dezvolta cercetarea privind biologia dăunătorilor şi a altor agenţi patogeni în vederea crerii unor biopreparate biologice eficiente, a perfecţionării tehnologiei de preparare şi producere a acestora, precum şi a reducerii numărului de tratamente chimice în acţiunile de protecţie;

b) perfectioneaza metodele de prevenire şi combatere a dăunătorilor pădurii, de stabilire a prognozei bolilor şi dăunătorilor şi a celor mai eficiente măsuri pentru combaterea acestora pe cale chimica, biologica şi integrată;

c) promovează şi generalizeaza sistemul integrat de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor prin imbinarea raţională a mijloacelor chimice cu cele biologice, folosirea materialelor fizico-mecanice şi aplicarea întregului complex de măsuri fitosanitare.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii mai îndeplineşte în domeniul sau de activitate şi următoarele atribuţii

a) elaborează studii şi programe privind proportiile, nivelurile, ritmurile şi direcţiile de dezvoltare a silviculturii în perspectiva, ţinînd seama de rolul acesteia în ansamblul economiei naţionale, de orientările, tendintele şi progresul realizat pe plan mondial;

b) elaborează proiectele planurilor anuale şi de perspectiva, repartizează indicatorii de plan economici şi financiari pe unităţile subordonate;

c) răspunde de realizarea producţiei planificate, precum şi de îndeplinirea celorlalţi indicatori ce-i revin din planul naţional unic de dezvoltare economicosociala şi bugetul de stat;

d) răspunde de respectarea normelor de consum de materii prime, materiale şi combustibili, ia măsuri pentru reducerea continua a consumurilor de materiale, energie şi forta de muncă, asigura recuperarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile;

e) elaborează documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii; organizează, îndrumă şi controlează proiectarea şi executarea investitulor şi ia măsuri pentru respectarea termenelor de punere în funcţiune a acestora;

f) îndrumă şi coordonează activitatea de organizare a producţiei şi a muncii în unităţile subordonate; organizează activitatea de elaborare, aplicare şi urmărire a normativelor şi normelor de muncă pentru toate categoriile de personal din ramura silviculturii; organizează elaborarea de normative şi norme de muncă unificate pe economie la lucrările pentru care este coordonator; aproba metodologiile specifice de normare, precum şi normativele şi normele unificate din domeniul sau de activitate şi controlează modul lor de aplicare;

g) analizează bilanţurile şi dările de seama periodice ale unităţilor subordonate şi întocmeşte pe cele care privesc activitatea pe întregul minister;

h) întocmeşte şi executa bugetul de venituri şi cheltuieli pentru administraţia centrala a ministerului şi unităţile bugetare subordonate;

i) exercita atribuţiile ce-i revin potrivit legii cu privire la preţuri şi tarife în domeniul sau de activitate;

j) elaborează şi aproba, potrivit legii, norme republicane specifice silviculturii şi urmăreşte aplicarea lor;

k) îndrumă activitatea de invenţii şi inovaţii şi se preocupa de generalizarea celor mai importante realizari; face propuneri cu privire la problemele de tipizare şi standardizare;

l) asigura aplicarea politicii partidului şi statului în probleme de personal, în care scop

- stabileşte criterii unitare de selecţionare, pregătire, perfecţionare şi promovare a personalului din silvicultura şi controlează aplicarea acestora;

- stabileşte necesarul de personal în perspectiva şi ia măsuri pentru pregătirea acestuia, potrivit legii;

- încadrează personalul pentru aparatul propriu, numeşte, potrivit legii, organele de conducere ale unităţilor subordonate;

- elaborează norme obligatorii privind atribuţiile şi sarcinile personalului din inspectoratele silvice judeţene şi ocoalele silvice;

- ia măsuri pentru respectarea şi executarea cu stricteţe şi întocmai de către întregul personal muncitor a normelor stabilite prin legi şi a atribuţiilor de serviciu, întărirea ordinii şi disciplinei în munca;

- organizează şi asigura perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului precum şi verificarea periodică a cunoştinţelor acestora, cunoaşterea legilor, a hotărîrilor şi a celorlalte acte normative, a regulilor de comportare specifice personalului silvic;

- asigura baza materială şi dotarea liceelor de specialitate şi a şcolilor profesionale din subordinea sa, precum şi cadrele didactice de specialitate necesare;

m) participa la elaborarea propunerilor privind perfecţionarea elementelor sistemului de retribuire din silvicultura; elaborează norme tehnice pentru aplicarea unitară a elementelor sistemului de retribuire pentru unităţile subordonate şi controlează modul lor de aplicare;

n) stabileşte, potrivit legii, măsuri cu privire la protecţia muncii, în scopul asigurării celor mai bune condiţii de muncă, al prevenirii accidentelor de muncă şi imbolnavirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea continua a condiţiilor de trai;

o) organizează activitatea de informare documentara, asigura informarea unităţilor subordonate cu privire la tendintele progresului tehnico-ştiinţific pe plan naţional şi mondial editează publicaţii şi lucrări privitoare la problemele de ştiinţa, tehnica şi producţie, specifice activităţilor pe care le conduce;

p) îndrumă şi controlează Asociaţia Generală a Vinatorilor şi Pescarilor Sportivi din Republica Socialistă România şi sprijină activitatea acesteia;

r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Conducerea colectivă a Ministerului Silviculturii se realizează de către Comitetul de conducere al Consiliului silviculturii. Conducerea activităţii curente a ministerului se asigura de către Biroul executiv ai Consiliului silviculturii.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul informează Comitetul de conducere şi Biroul executiv ale Consiliului silviculturii asupra principalelor probleme rezolvate în perioada dintre şedinţele acestora.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii are în conducerea sa un ministru, un adjunct al ministrului şi un secretar de stat Adjunctul ministrului şi secretarul de stat se numesc prin decret prezidential, iar atribuţiile acestora se stabilesc de Comitetul de conducere al Consiliului silviculturii.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte organe şi organizaţii din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

În cadrul Ministerului Silviculturii se organizează şi funcţionează, potrivit Decretului nr. 78/ 1973, Consiliul tehnico-economic, organ de lucru pe lîngă organele de conducere colectivă ale ministerului.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii are următoarea structura organizatorică

a) Inspectoratul de stat pentru conservarea, dezvoltarea şi controlul exploatării fondului forestier;

b) Inspectoratul de stat pentru păşuni şi fîneţe din zona montană şi perimetrul fondului forestier din celelalte zone şi ameliorarea terenurilor degradate;

c) Inspectoratul de stat pentru economia vinatului, a peştelui din apele de munte şi valorificarea produselor pădurii;

d) Direcţia plan-dezvoltare, financiară şi comercială;

e) Serviciul organizare, contro1, personal şi învăţămînt;

f) Serviciul secretariat-administrativ, juridic şi arbitraj.

Structura organizatorică pe compartimente de muncă şi numărul maxim de personal în aparatul ministerului sînt cele prevăzute în anexele nr. 1*) şi 2*).

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii are în subordinea sa inspectorate silvice judeţene, întreprinderi, unităţi de cercetare, proiectare şi amenajări silvice, licee de specialitate şi şcoli profesionale. Ministerul Silviculturii are în subordine directa unităţile prevăzute în anexa nr. 3.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Atribuţiile şi normele de funcţionare a unităţilor prevăzute la art. 47 se stabilesc de Comitetul de conducere al Consiliului silviculturii, potrivit normelor legale.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Personalul muncitor care trece la Ministerul Silviculturii, precum şi cel transferat la alte unităţi, ca urmare a reorganizării Ministerului Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii, se considera transferat în interesul serviciului.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Personalul transferat în interesul serviciului sau trecut în aceeaşi unitate în funcţii cu niveluri de retribuire mai mici, precum şi personalul devenit disponibil, ca urmare a aplicării prevederilor prezentului decret, beneficiază de drepturile prevăzute în art 21 din Decretul nr. 162/1973 privind stabilirea normelor unitare de structura pentru unităţile economice.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Ministerul Silviculturii şi unităţile din subordinea să se doteaza, prin planul naţional unic, potrivit criteriilor prevăzute de lege, cu mijloace de transport, maşini, unelte, mijloace de mecanizare, atelaje şi altele asemenea necesare activităţii lor.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Comitetul de Stat al Planificarii şi Ministerul Finanţelor, pe baza propunerilor Ministerului Silviculturii şi ale celorlalte organe centrale interesate, vor supune, spre aprobare, modificările ce decurg din aplicarea prezentului decret în planul naţional unic de dezvoltare economico-socială pe anul 1982 şi pe perioada 1982-1985, precum şi în bugetul de stat.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Prevederile din legi, decrete şi alte acte normative referitoare la Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii se aplică în mod corespunzător Ministerului Silviculturii, înfiinţat şi organizat conform prezentului decret, potrivit obiectului sau de activitate.

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul decret.

NICOLAE CEAUŞESCU

Preşedintele

Republicii Socialiste România

_________

Notă *) Anexele nr. 1 şi 2 se comunică instituţiilor interesate

Anexa 3

Lista unităţilor din subordinea Ministerului Silvicuiturii

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Nr.

crt Sediul Denumirea localitatea judeţul

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

1. Inspectoratul silvic judeţean Alba municipiul Alba Iulia Alba

2. Inspectoratul silvic judeţean Arad municipiul Arad Arad

3. Inspectoratul silvic judeţean Arges municipiul Pitesti Arges

4. Inspectoratul silvic judeţean Bacau municipiul Bacau Bacau

5. Inspectoratul silvic judeţean Bihor municipiul Oradea Bihor

6. Inspectoratul silvic judeţean Bistrita

-Nasaud municipiul Bistrita Bistrita-

Nasaud

7. Inspectoratul silvic judeţean Botosani municipiul Botosani Botosani

8. Inspectoratul silvic judeţean Braşov muninicipiul Braşov Braşov

9. Inspectoratul silvic judeţean Brăila municipiul Brăila Brăila

10. Inspectoratul silvic judeţean Buzau municipiul Buzau Buzau

11. Inspectoratul silvic judeţean Caras

-Severin municipiul Resita Caras-

Severin

12. Inspectoratul silvic judeţean Calarasi municipiul Calarasi Calarasi

13. Inspectoratul silvic judeţean Cluj municipiul Cluj-Napoca Cluj

14. Inspectoratul silvic judeţean Constanta municipiul Constanta Constanta

15. Inspectoratul silvic judeţean Covasna municipiul Sfîntu

Gheorghe Covasna

16. Inspectoratul silvic judeţean Dîmboviţa municipiul Tirgoviste Dîmboviţa

17. Inspectoratul silvic judeţean Dolj municipiul Craiova Dolj

18. Inspectoratul silvic judeţean Galaţi municipiul Galaţi Galaţi

19. Inspectoratul silvic judeţean Giurgiu comuna Comana Giurgiu

20. Inspectoratul silvic judeţean Gorj municipiul Tirgu Jiu Gorj

21. Inspectoratul silvic judeţean Harghita municipiul Miercurea

-Ciuc Harghita

22. Inspectoratul silvic judeţean Hunedoara municipiul Deva Hunedoara

23. Inspectoratul silvic judeţean Ialomita municipiul Slobozia Ialomita

24. Inspectoratul silvic judeţean Iaşi municipiul Iaşi Iaşi

25. Inspectoratul silvic judeţean Maramures municipiul Baia Mare Maramures

26. Inspectoratul silvic judeţean Mehedinti municipiul Drobeta-Turnu

Severin Mehedinti

27. Inspectoratul silvic judeţean Mures municipiul Tirgu Mures Mures

28. Inspectoratul silvic judeţean Neamt municipiul Piatra-Neamt Neamt

29. Inspectoratul silvic judeţean Olt municipiul Slatina Olt

30. Inspectoratul silvic judeţean Prahova municipiul Ploiesti Prahova

31. Inspectoratul silvic judeţean Satu Mare municipiul Satu Mare Satu Mare

32. Inspectoratul silvic judeţean Salaj municipiul Zalau Salaj

33. Inspectoratul silvic judeţean Sibiu municipiul Sibiu Sibiu

34. Inspectoratul silvic judeţean Suceava municipiul Suceava Suceava

35. Inspectoratul silvic judeţean Teleorman municipiul Alexandria Teleorman

36. Inspectoratul silvic judeţean Timiş municipiul Timişoara Timiş

37. Inspectoratul silvic judeţean Tulcea municipiul Tulcea Tulcea

38. Inspectoratul silvic judeţean Vaslui municipiul Vaslui Vaslui

39. Inspectoratul silvic judeţean Vilcea municipiul Rimnicu

Vilcea Vilcea

40. Inspectoratul silvic judeţean Vrancea municipiul Focsani Vrancea

41. Inspectoratul silvic al municipiului Bucureşti

municipiul Bucureşti

42. Institutul de cercetări şi amenajări Sectorul

silvice comuna Stefanestii agricol,

de Jos, Ilfov

43. Liceul silvic Branesti comuna Branesti, Sectorul

agricol

Ilfoc

44. Liceul silvic Cîmpulung Moldovenesc orasu1 Cîmpulung- Suceava

Moldovenesc

45. Liceul silvic Gurghiu comuna Gurghiu Mures

46. Liceul silvic Nasaud oraşul Nasaud Bistrita

-Nasaud

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Nr.

crt. Sediul Denumirea localitatea Judeţul

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

47. Liceul silvic Timişoara municipiul Timişoara Timiş

48. Scoa1a profesională silvică Branesti comuna Branesti, Sectorul

agricol

Ilfov

49. Scoa1a profesională silvică Cîmpulung oraşul Cîmpulung Suceava

Moldovenesc Moldovenesc

50. Şcoala profesională silvică Gurghiu comuna Gurghiu Mures

51. Şcoala profesională silvică Nasaud oraşul Nasaud Bistrita-

Nasaud

52. Şcoala profesională silvică Timişoara municipiul Timişoara Timiş

──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

---------

DECRET nr. 320 din 13 septembrie 1982 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 14 septembrie 1982

privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Silviculturii

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează

Capitolul 1

Dispoziţii generale

Capitolul 2

Atribuţii

A. Cu privire la conservarea şi dezvoltarea fondului forestier

B. Cu privire la regimul de tăiere a pădurilor

C. Cu privire la amenajarea, întreţinerea şi exploatarea drumurilor din fondul forestier

D. Cu privire la valorificarea fructelor de padure, ciupercilor comestibile şi altor produse ale pădurii

E. Cu privire la gospodărirea pasunilor şi finetelor din zonele montane şi perimetrul forestier din celelalte zone

F. Cu privire la dezvoltarea economiei vinatului

G. Cu privire la amenajarea rîurilor şi lacurilor din zona de munte şi creşterea producţiei de peste

H. Cu privire la dezvoltarea sericiculturii

I. Cu privire la dezvoltarea apiculturii

J. Cu privire la cercetarea ştiinţifică

K. Alte atribuţii

Capitolul 3

Organizare şi funcţionare

Capitolul 4

Dispoziţii finale

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →