Legislator Case Law & Legislation
216672 RO

NORMĂ nr. 19 din 18 iulie 2019 pentru modificarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 11/2015 privind capitalul social al administratorului fondului de pensii administrat privat și pentru modificarea Normei nr. 8/2010 privind autorizarea administratorilor de fonduri de pensii private, preluarea administrării fondurilor de pensii facultative și organizarea activelor și pasivelor la nivelul administratorilor de fonduri de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 15/2010

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

NORMĂ nr. 19 din 18 iulie 2019 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 29 iulie 2019

Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 11/2015 privind capitalul social al administratorului fondului de pensii administrat privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, se modifică după cum urmează

1. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins

Articolul 3

(1) Societatea de pensii, la momentul depunerii cererii de autorizare de constituire, trebuie să aibă un capital social minim, în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (1^1) din Lege.

(2) După obținerea autorizației de administrare și începerea încasării contribuțiilor virate, administratorul trebuie să aibă un capital social minim în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (1) din Lege, dar nu mai puțin decât valoarea prevăzută la art. 60 alin. (1^1) din Lege.

2. Articolul 10 se abrogă.

3. La articolul 12 alineatul (2), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins

g) nota de fundamentare cu privire la motivarea modificării capitalului social, calculul valorii capitalului social în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (1) din Lege, precum și calculul raportului dintre activul net și capitalul social, înainte și după modificare.

NORMĂ nr. 19 din 18 iulie 2019 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 29 iulie 2019

Norma nr. 8/2010 privind autorizarea administratorilor de fonduri de pensii private, preluarea administrării fondurilor de pensii facultative și organizarea activelor și pasivelor la nivelul administratorilor de fonduri de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 15/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 8 iulie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează

1. La articolul 6, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins

d) să dețină un capital social minim, reprezentând echivalentul în lei cumulat al capitalului social prevăzut la art. 60 din Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare;

2. La articolul 33, alineatul (1) se abrogă.

NORMĂ nr. 19 din 18 iulie 2019 · AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 29 iulie 2019

În temeiul prevederilor art. 57 alin. (2)-(4), art. 59 alin. (1), art. 60, 61, art. 62 alin. (4), art. 63, 68, art. 70 lit. d), art. 72 alin. (2) lit. d), art. 78 alin. (1), art. 82 și ale art. 84 lit. b) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) și (2) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 16, 21, art. 23 lit. f) și ale art. 24 lit. a) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare,

în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 18 iulie 2019,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,

Leonardo Badea

București, 18 iulie 2019.

Nr. 19.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →