HOTĂRÂRE nr. 455 din 28 aprilie 1990
Statutory Text (2 Articles)
privind unele măsuri pentru personalul didactic din învăţămîntul superior de medicină şi farmacie
Guvernul României hotărăşte
Personalul didactic din învăţămîntul superior de medicină şi farmacie care lucrează prin natura serviciului în asistenţă medicală şi cu medicamente, prin activitate integrată, în afara obligaţiilor de serviciu de la funcţia de bază didactică, va fi salarizat, pe lîngă funcţia didactică, cu o indemnizaţie clinică egală cu 50% din salariul tarifar lunar al funcţiei medicale sau farmaceutice îndeplinite, în care este confirmat prin ordin al ministrului sănătăţii, al gradaţia acordată la această funcţie.
Personalul didactic medical şi farmaceutic, care în cadrul activităţii integrate îndeplineşte o funcţie de conducere în unitatea sanitară sau de cercetare ştiinţifică medicală, primeşte le lîngă indemnizaţia clinică şi indemnizaţia de conducere, stabilită în raport cu categoria unităţii sau subunităţii sanitare, care face parte din salariul tarifar al funcţiei didactice.
Personalul didactic medical şi farmaceutic, care îndeplineşte funcţii de conducere în învăţămînt şi în reţeaua de asistenţă medicală, va opta pentru o singură indemnizaţie de conducere.
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Învăţămîntului vor lua măsuri pentru desfăşurarea în mod corespunzător a activităţii didactice şi de asistenţă medicală.
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN
Bucureşti, 28 aprilie 1990.
Nr. 455.
-----------